Mihai Eminescu, cel care are un rol important în deslușirea identității
naționale a românilor, a fost cinstit pe 14 ianuarie la Mănăstirea
Putna, cu ocazia prezenței aici a participanților la Festivalul Literar
„Mihai Eminescu”, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul
Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare
cu Colegiul Național „Petru Mușat”, Biblioteca Bucovinei, Primăria
Șerbăuți, Primăria Putna și Mănăstirea Putna, și coordonat de către
Carmen Veronica Steiciuc.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, la ora 14, a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de clerici ai mănăstirii. Părintele Stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, a pus la sufletul celor de față câteva gânduri despre prezența lui Eminescu la Putna și despre rosturile înalte spre care ne cheamă omagierea sa:
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, la ora 14, a fost săvârșită slujba Parastasului de către un sobor de clerici ai mănăstirii. Părintele Stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, a pus la sufletul celor de față câteva gânduri despre prezența lui Eminescu la Putna și despre rosturile înalte spre care ne cheamă omagierea sa:
„La 164 de ani de la nașterea poetului, îl cinstim și ne rugăm pentru odihna sufletului său, a celui care s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorințele lui; cred că nu este un altul care să fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred că și sfârșitul vieții pământești a lui Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simțit-o văzând că cei care au în mâini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevărul, frumosul, nu o fac.
Prezența lui Mihai Eminescu aici este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mănăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a Românilor de Pretutindeni, cu ocazia căreia a avut loc și primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni. După încheierea ei, Eminescu scrie:
«Să deie Ceriul ca să ajungem asemenea momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoșilor noștri plini de virtute, și să ne legăm de suveranitatea lor cu credința și aspirațiile vieții noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor».
Din păcate, însă, după întoarcerea la Viena, eforturile de redeșteptare națională nu au putut fi continuate unitar, deși participanții la Serbare au rodit, fiecare în direcția lui, pregătind drumul către Unirea din 1918. Pe Eminescu l-a afectat însă această lipsă. Maica Benedicta, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, scrie în cartea Viața lui Eminescu:«Tot zbuciumul lui pentru a da viață sărbătorii atât de dorite și mai ales congresului studențesc, marile lui nădejdi în continuarea operei de la Putna în sensul constituirii unei direcții sigure, unitare, a spiritului românesc, s-au văzut amar dezamăgite. […] Atât de mare a fost șocul suferit de Eminescu, atât de adânc resimțite aceste fapte de gravă inechitate inconștientă cu care se răsplătea o inițiativă de semnificația celei de la Putna, încât se pare că de atunci, cum spunea Slavici, el n-a mai fost niciodată același om de mai înainte, senin, voios, încrezător».
Pentru că atunci când a publicat prima dată Viața lui Eminescu nu a putut vorbi despre credința lui Eminescu, mai târziu, după anii 1990, academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga a scris un cuvânt dedicat în întregime acestui aspect: Eminescu între credință și cunoaștere. Și dacă, în încheierea cărții, se spune că, pe drumul Golgotei lui, nimeni nu l-a însoțit, la finalul cuvântului despre credința sa, ea mărturisește:«Avem adânca încredinţare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârşită faţă de durerea şi umilinţa lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei româneşti pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o şi a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualităţii neamului, întrupată în Biserica naţională. Şi ca încheiere, vreau să citez fraza de început a unui articol intitulat Paştele: „Să mânecăm dis de-dimineaţă şi în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, viaţa tuturor, răsărind”.»
Știți însemnarea de pe un Ceaslov de la Mănăstirea Neamț, în care se arată cum, de sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în 1886, Eminescu s-a spovedit și s-a împărtășit la această mănăstire.
Maica Benedicta spunea că:«Eminescu s-a desfășurat pe cele mai înalte registre ale cunoașterii […] cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseți și adevăruri supreme.»
Prin acest drum anevoios, prin iubirea pentru adevăr și frumos și jertfa pentru ele, Eminescu este un martir al limbii, culturii și spiritualității românești, un martir al credinței în valorile acestui popor.
Facă bunul Dumnezeu ca ziua de pomenire a lui Eminescu să fie o zi de trezire a conștiinței neamului nostru, de întoarcere către valorile noastre naționale și, dacă vrem să ne iubim patria, neamul, biserica, să-l citim pe Eminescu!”
Apoi, în fața bustului lui Eminescu din incinta mănăstirii, ridicat la inițiativa Societății Arboroasa în 1926, a avut loc festivitatea de acordare a premiilor festivalului, oferite de către Centrul Bucovina.
[...]
A urmat un recital de poezie și cânt, pe versuri de Eminescu și despre Eminescu, al elevilor de la Școala Generală din Putna, sub îndrumarea directorului acesteia, Mircea Aanei, după care toți invitații au mers cu o lumânare la mormântul Maicii Benedicta, aflat în cimitirul mănăstirii.
La manifestările de la Putna au participat și oficialități județene, subprefectul Constantin Harasim și consilierii județeni Mihai Grozavu și Virginel Iordache, precum și primari din zona Rădăuți.
A consemnat protos. Dosoftei Dijmărescu
Foto: monah Timotei Tiron
Sursa si integral la: Manastirea Putna, Pomenirea lui Eminescu la Putna, 2014 „Dacă vrem să ne iubim patria, neamul, biserica, să-l citim pe Eminescu!”
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu