La bucurie suntem chemaţi acum... În fiecare om este o lumină, dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire

Puţine cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela de „bucurie". Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze, nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni.

Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. Ea provine din adevăr şi virtute, dar şi din natură, din cunoaştere, din bine şi frumos. Conştiinţa că eşti om este prilej de bucurie. Spectacolul lumii prilejuieşte bucurie. Pocăinţa însăşi este un izvor de bucurie. Până şi în lacrimi ori într-o altă formă de tristețe, creştinul gustă bucuria. Bucuria desăvârşită este comuniunea cu Dumnezeu.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 459)

Sursa: Doxologia, Despre bucurie

 ***

Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt. 

 "Această comuniune este o lu­crare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.

În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubi­rea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.

Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cu­noaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."  

Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.

(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)

Sursa: Doxologia, Suntem lumină unii pentru alţii

LEGATURI:

• Sa nu lasam doar anul sa se reinnoiasca, ci sa punem inceput bun si noi

• Socant: "singurul lucru nou sub soare" deja a venit pe pamant! 

• Parintele Paisie despre ispitele in sarbatori si legaturile cu rudele si prietenii

• De Anul Nou...

• Urari de Anul Nou...

Imagini din desertul lunii decembrie

 

Sus la naltul cerului, cu Byzantion - colinde cântate unul din cele mai minunate coruri de muzică psaltică

• BYZANTION - Colinde I

Membrii corului academic „Byzantion” au bucuria de a vă anunța apariția primului lor album de colinde tradiționale românești, atent selectate din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei.

Intervențiile solistice, în dialog dinamic cu grupurile de flăcăi, secondate de sonorități timbrale ancestrale oferite de instrumentele tradiționale ale satului românesc, vă invită la o călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice.

Albumul poate fi achiziționat de AICI!

• Doxologia: Corul „Byzantion” a lansat primul său album de colinde

[...] Noul material discografic al corului psaltic ieșean cuprinde 25 de colinde selectate cu atenție din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei, invitând ascultătorii la o „călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice”, după cum a mărturisit Adrian Sîrbu, dirijorul corului și cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

„Am lansat acest album de colinde în încercarea de a valorifica un tezaur al folclorului ocazional. Monodiile au fost ușor prelucrate, fără să altereze izul arhaic cu sonorități ancestrale arhetipale și au fost acompaniate cu mici inserții de percuție, dar și de sunetele inconfundabile ale buciumului de sub Rarău. Izul monodiei folclorice s-a îmbinat cu izul psaltic prin colindul bizantin, dacă luăm ca exemplu compoziția lui Anton Pann. Colindul reprezintă o chemare a tineretului de toate vârstele ‒  așa cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ‒ de a vesti atât Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât și spiritualitatea abisală a poporului nostru român”, a mai adăugat acesta.

Aplauzele din finalul fiecărei piese muzicale au constituit atât o răsplată a efortului artistic, cât și mărturia faptului că mesajul „colindului sfânt şi bun” a ajuns la inima fiecărui spectator.

Înfiinţat în anul 1997, pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, corul „Byzantion” are ca scop promovarea valorilor muzicale ortodoxe, desfășurându-și activitatea sub ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și sub patronajul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

Parintele Cezar Axinte: "Atunci cand inima e curata, este sincera, acolo se salasluieste Duhul Sfant, si Duhul Sfant ne invata sa colindam".

- De ce colindam?

Cu adevarat este o buna intrebare, pentru ca trecem printr-o perioada de desacralizare, toata Europa trece, si nici noi nu suntem scutiti.

Colindele, cununa traditiilor noastre crestine de Craciun

REZUMAT:

Acum, când se pune accentul pe cantitate și nu pe valoare, multe din vechile noastre obiceiuri s-au păstrat sub forma lor exterioară, pierzându-și miezul. Și, astfel, unii preferă să le cosmetizeze după gustul epocii, să le numească oricum, numai tradiții creștine nu. Aceasta nu face decât să altereze valoarea și puterea tradiției pe care poporul nostru s-a straduit să o păstreze încă de la începuturile sale. De aceea ne revine datoria să înlăturăm zgura pe care a așternut-o vremurile și să scoatem la iveală aurul curat al frumuseții și autenticității tradițiilor creștine care, de Crăciun, sunt încununate de colinde.

Cuvântul colinde, din punct de vedere etimologic, are o rădăcină indo-europeană care este "col", și care înseamnă înconjurare, sau rotund, sau călătorie dintr-o destinație prin mai multe locuri, ca să te întorci înapoi la destinația inițială. Așadar, după cum vedem, în limba română s-a păstrat în forma lui originală, colindul fiind nu numai un cântec sau o ceremonie, ci este efectiv un mers, o călătorie, o acțiune propriu-zisă, o înconjurare, ceva care se duce și se întoarce.

Mergând pe semnificația creștină a colindului, noi trebuie să știm că reprezintă unul dintre cele mai vechi documente nescrise, dar la fel de valoroase ca și cele scrise, ale vechimii creștinismului nostru, ale originilor noastre creștine. În textele colindelor găsim referiri din perioada baptismamă, de dinaintea secolului al IV-lea, când Crăciunul se sărbătorea în același timp cu Boboteaza, pe 25 decembrie, și când se obișnuia să fie botezați cateheții. Vedem aceasta și dintr-un străvechi colind, cu sens catehetic, care se încheie astfel:

Maica îți va mai dare cheile Raiului

Tu Raiul când descuiară

Și în Rai când vei intrară

Și pe scaun vei ședeară

Și începea-i a botezară

Din păgâni făcând creștini

Din creștini oamenii buni.

Așadar, mai înainte de toate colindul are o semnificație misionară, cu rosturi profunde, sănătoase și de mare putere spirituală. Colindătorii plecau din tinda bisericii și colindau toate casele satului încă din zori de ziuă. Conducătorul cetei de colindători primea din mâna preotului un toiag în formă de cruce, numit colindeț, și cu acesta intra în casa în timpul colindatului, și risipea jarul din vatră, iar gazda se ducea imediat și făcea foc nou. Acesta prefigura focul nou al creștinismului care risipirea jarului vechi al păgânismului. Colindatul pleca de la biserică - de acolo de unde cuvântul ia trup și se naște, de acolo de unde pleacă vestea cea nouă, știrea cea sănătoasă - iar mai apoi înconjura poporul, îl ajuta cum putea și-l întoarcea la biserică. În unele locuri s-a mai păstrat încă obiceiul ca preotul să însoțească ceata de colindatori și să intre în casele oamenilor pentru a predica cuvântul lui Dumnezeu, de aceea putem găsi în colind și un gest liturgic.

După cum identifica Profesorul Ilie Moldovan, dar și alți cercetători de la noi, colindul are trei sensuri importante. Primul sens este acela de a exorciza. Prin colind se alungă duhurile necurate, se face mai întâi o curățire. În unele părți din nordul Moldovei și nordul Transilvaniei, în limba românească veche, chiar se spune nu colindat ci descolindat. Aceasta pentru că și Satana are colindul lui, după cum vedem în cartea lui Iov, unde la Dumnezeu vin toți îngerii înaintea Lui, ca de altfel și cel rau, și pe care Dumnezeu îl întreabă:  "De unde vii?", iar Satan răspunde Domnului: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(Iov 1, 7). Adică a ocolit pământul, așa cum face tot timpul, dând ocol întregii creații, și căutând hibe, neputințe, bârfe. Așadar, noi descolindăm ce a colindat Satana și colindăm cu colindul lui Hristos. Regăsim, mai departe, al doilea sens al colindului acela de a pune în armonie lumea de aici cu lumea de Dincolo, de a le așeaza din nou pe făgașul firesc, în conlucrare. Și, in al treilea rând, colindul apropie cele două lumi, lumea lui Dumnezeu de lumea omului.

Colindul nu se făcea altfel decât cu pregătire anterioară. Toți posteau, se spovedeau și se împărtășeau înainte de a merge cu colindul căci, în lupta cu forțele întunericului și pentru a duce mărturia lui Hristos în lume este nevoie de curățire, de înarmare cu armele lui Hristos. Așadar, nu numai gazdele își primeneau casa, ci cu toții se grijeau, mai înainte de toate, de casa sufletului pentru a putea primi pe Pruncul Sfant.

Colindul nu poate fi înțeles în sens individual, ci este un eveniment de familie. El aduce aminte tuturor familiilor creștine că sunt chemate să reactualizeze sensul edenic al rudeniei, că trebuie să reactualizeze Paradisul, viața în comuniune. Colindul este primiea lui Dumnezeu în sânul familiei, este primirea lui Dumnezeu ca Prunc, încălzit de suflul animalelor nevinovate, de privirea duioasă a Maicii, de suava cântare a păstorilor și a îngerilor, care întregesc acest tablou deosebit, de închinarea, de ocolul magilor - primul colind al lumii vechi, dat de înțelepții ei- , de frumusețea stelei și participarea întregului cosmos.

În colind adeseori auzim "lerui ler". Aceasta expresie este forma veche românească a cuvântului Aliluia. El se găsește în Sfânta Scriptură în cartea Apocalipsei. Acolo îngerii cântă Aliluia lui Dumnzeu. Practic, prin aceasta colindul este și o profeție. El include în el și o profeție despre ceea ce va veni. Nu este numai o formă statică, o rememorare a trecutului nostru baptismal și din alte epoci ale creștinismului, ci ne aruncă în mod liturgic și în viitorul nostru. Permanent: lerui ler! Cât de frumos!

Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti, conferinta Parintelui Arhim. Zaharia Zaharou la Iasi (text si video)

Cele trei perioade ale vieții duhovnicești,

conferința Părintelui Zaharia Zaharou 

susținută la Iași, pe 22 octombrie 2015

 *

Cateva spicuiri din conferinta

Călătoria fiecărui creștin spre desăvârșire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi. Cu toții am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul Botez, fie mai târziu, în chip conștient ca monahi, sau la tunderea în monahism, ori ca preoți la hirotonie, sau pur și simplu în actul pocăinței noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Insă, cu toții am pierdut acest har minunat trăind în deșertăciunea lumii acesteia.

Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască și să-l mântuiască. Ținta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numește dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4)

Când primim harul cel dintâi, Domnul începe să zugrăvească primele trăsături ale chipului Sau în inima noastră.

După aceasta începe nevoința celei de-a doua perioade. Acum Dumnezeu îngăduie să trecem prin grele ispite și încercări, dându-ne astfel prilejul să ne dovedim credincioșia fată de El în împrejurări potrivnice și să ne exprimăm recunoștința pentru minunatele daruri ale harului Sau, ca să ne învrednicim de plinătatea vieții dumnezeiești, partea deplina a moștenirii noastre.

La vreme de încercare și de uscăciune duhovnicească, amintirea clipelor în care Dumnezeu ne-a cercetat cu harul Său, ne dă putere și ne ajută să ne reînnoim insuflarea.

Un alt chip de a ne reînnoi insuflarea este să ne aducem aminte de cuvintele dătătoare de viată ale Părinților noștri duhovnicești.

Multe sunt mijloacele prin care noi, creștinii ortodocși, putem reînvia înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu. Amintim printre altele: Taina Spovedaniei, Sfânta Liturghie, chemarea Sfântului Nume a lui Hristos și citirea Sfintei Scripturi. De fapt, tot ceea ce facem în numele Lui ne ajută să redobândim harul.

De-a lungul numeroaselor căderi și ridicări și a repetatelor experiențe ale pierderii harului învățam să nu deznădăjduim atunci când suntem zdrobiți, întrucât știm că, în marea Lui milostivire și dragoste, Dumnezeul nostru este "slab" și se pleacă degrabă spre strigatul nostru.

Duhul smereniei înnoiește inima omului, întărindu-i totodată și sufletul și trupul.

Alternarea clipelor de har cu cele de uscăciune duhovnicească, ne înzestrează cu darul discernământului, învățând să deosebim cele nezidite și veșnice de cele zidite și trecătoare care ne pot însoți dincolo de mormânt.

Dar, înainte de toate, această perioadă a retragerii harului este un imbold spre pocăință, spre a pătrunde tot mai mult adâncul judecăților lui Dumnezeu și a ne cerceta pe noi înșine în lumina poruncilor Sale.

Orice chip ar lua amenințarea morții: boala, prigoana, ori retragerea harului dumnezeiesc, dacă găsim puterea să stăm înaintea lui Dumnezeu și să mărturisim: "slava Tie, Doamne! Tie Ti se cuvine toată slava, iar mie rușinea pentru păcatele și fărădelegile mele", atunci Dumnezeu va face să biruiască credința noastră în El.

Cea de-a treia perioada a vieții duhovnicești, este în general scurtă, fiindcă se deschide spre sfârșitul vieții omului dar, spre deosebire de prima, e mult mai bogata în binecuvântările lui Dumnezeu. Trăsăturile ei sunt dragostea și statornicia precum și pacea adâncă ce urmează slobozirii de patimi.

Liturghia ne invata si mai mult, caci ea ne da un model de viata, de traire, pe care noi trebuie sa-l continuam si dupa ce se incheie Liturghia.

Parintii nostrii ne recomandau sa tinem seama de trei lucruri atunci cand ne apropiem de duhovnic: sa avem bunacuviinta fata de el, cinstire; sa avem teama si, de asemenea, smerita dragoste. Toate aceste trei lucruri trebuie sa coexiste armonios daca vrem sa dobandim roade de la actul spovedaniei. Daca nu avem dragoste smerita, inima nu se va deschide. Daca nu avem bunacuviinta care se cere, facem loc familiaritatii care va stanjeni cuvantul lui Dumnezeu. Si daca nu avem acea frica vom prefera lucrurile pieritoare si stricacioase in locul lucrurilor vesnice si nestricacioase.

Asta este calea noastra in Biserica: suntem impinsi in sus de cei din jurul nostru si suntem trasi in sus de catre Sfintii din Biserica.

Inregistrari audio ale unor Sfinti Parinti contemporani: Porfirie, Paisie, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul, Efrem Filotheitul, Tadei

Rugăciunea lui Iisus - Jesus Prayer - Иисусова Молитва

 Архимандрит Софроний Сахаров, Άγιος ΠΑΪΣΙΟΣ Αγιορείτης, Άγιος Πορφύριος Καυσοκαλυβίτης, Γέρων Εφραίμ Κατουνακιώτης, Elder Ephraim Philotheos, Părintele Teofil Paraianu, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, Rugăciunea inimii la Mănăstirea Sfânta Elisabeta Minsk