REZUMAT:
Acum,
cand se pune accentul pe cantitate si nu pe valoare, multe din vechile
noastre obiceiuri s-au pastrat sub forma lor exterioara, pierzandu-si
miezul. Si, astfel, unii prefera sa le cosmetizeze dupa gustul epocii,
sa le numeasca oricum, numai traditii crestine nu. Aceasta nu
face decat sa altereze valoarea si puterea traditiei pe care poporul
nostru s-a straduit sa o pastreze inca de la inceputurile sale. De aceea
ne revine datoria sa inlaturam zgura pe care a asternut-o vremurile si
sa scoatem la iveala aurul curat al frumusetii si autenticitatii traditiilor crestine
care, de Craciun, sunt incununate de colinde.
Cuvantul colinde, din punct de vedere etimologic, are o radacina indo-europeana care este "col", si care inseamna inconjurare, sau rotund, sau calatorie dintr-o destinatie prin mai multe locuri, ca sa te intorci inapoi la destinatia initiala.
Asadar, dupa cum vedem, in limba romana s-a pastrat in forma lui
originala, colindul fiind nu numai un cantec sau o ceremonie, ci este
efectiv un mers, o calatorie, o actiune propiu-zisa, o inconjurare, ceva
care se duce si se intoarce.
Mergand pe semnificatia crestina
a colindului, noi trebuie sa stim ca reprezinta unul dintre cele mai
vechi documente nescrise, dar la fel de valoroase ca si cele scrise, ale
vechimii crestinismului nostru, ale originilor noastre crestine. In
textele colindelor gasim referiri din perioada baptismama, de dinaintea
secolului al IV-lea, cand Craciunul se sarbatorea in acelasi timp cu
Boboteaza, pe 25 decembrie, si cand se obisnuia sa fie botezati
catehetii. Vedem aceasta si dintr-un stravechi colind, cu sens
catehetic, care se incheie astfel:
Maica iți va mai dare cheile Raiului
Tu Raiul când descuiară
Si în Rai când vei intrară
Si pe scaun vei ședeară
Si începea-i a botezară
Din păgâni făcând creștini
Din creștini oamenii buni.
Asadar, mai inainte de toate colindul are o semnificatie misionara,
cu rosturi profunde, sanatoase si de mare putere spirituala.
Colindatorii plecau din tinda bisericii si colindau toate casele satului
inca din zori de ziua. Conducatorul cetei de colindatori primea din
mana preotului un toiag in forma de cruce, numit colindet, si cu
acesta intra in casa in timpul colindatului, si risipea jarul din
vatra, iar gazda se ducea imediat si facea foc nou. Acesta prefigura
focul nou al crestinismului care risipirea jarului vechi al
paganismului. Colindatul pleca de la biserica, de acolo de unde cuvantul
ia trup si se naste, de acolo de unde pleaca vestea cea noua, stirea
cea sanatoasa care mai apoi inconjura poporul, il ajuta cum poate, si-l
intoarce la biserica. In unele locuri s-a mai pastrat inca obiceiul ca
preotul sa insoteasca ceata de colindatori si sa intre in casele
oamenilor pentru a predica cuvantul lui Dumnezeu, de aceea putem gasi in
colind si un gest liturgic.
Dupa
cum identifica Profesorul Ilie Moldovan, dar si alti cercetatori de la
noi, colindul are trei sensuri importante. Primul sens este acela de
a exorciza.
Prin colind se alunga duhurile necurate, se face mai intai o curatire.
In unele parti din nordul Moldovei si nordul Transilvaniei, in limba
romaneasca veche, se spune chiar nu
colindat ci
descolindat.
Aceasta pentru ca si Satana are colindul lui, dupa cum vedem in cartea
lui Iov, unde la Dumnezeu vin toti ingerii inaintea Lui, ca de altfel si
cel rau, si pe care Dumnezeu il intreaba: "
De unde vii?", iar Satan răspunde Domnului: "
Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(
Iov 1, 7). Adica a ocolit pamantul, asa cum face tot timpul, dand ocol intregii
creatii, si cautand hibe, neputinte, barfe. Asadar, noi
descolindam ce a colindat Satana si colindam cu colindul lui Hristos. Regasim, mai departe, al doilea sens al colindului acela de a
pune in armonie lumea de aici cu lumea de dincolo, de a le aseaza din nou pe fagasul firesc, in conlucrare. Si, in al treilea rand, colindul
apropie cele doua lumi, lumea lui Dumnezeu de lumea omului.
Colindul
nu se facea altfel decat cu pregatire anterioara. Toti posteau, se
spovedeau si se impartaseau inainte de a merge cu colindul caci, in
lupta cu fortele intunericului si pentru a duce marturia lui Hristos in
lume este nevoie de curatire, de inarmare cu armele lui Hristos. Asadar,
nu numai gazdele isi primeneau casa, ci cu totii se grijeau, mai
inainte de toate, de casa sufletului pentru a putea primi pe Pruncul
Sfant.
Colindul nu poate fi inteles in sens individual, ci este un eveniment de familie.
El aduce aminte tuturor familiilor crestine ca sunt chemate sa
reactualizeze sensul edenic al rudeniei, ca trebuie sa reactualizeze
Paradisul, viata in comuniune. Colindul este primiea lui Dumnezeu in
sanul familiei, este primiea lui Dumnezeu ca Prunc, incalzit de suflul
animalelor nevinovate, de privirea duioasa a Maicii, de suava cantare a
pastorilor si a ingerilor, care intregesc acest tablou deosebit, de
inchinarea, de ocolul magilor - primul colind al lumii vechi, dat de
inteleptii ei- , de frumusetea stelei si participarea intregului
cosmosului.
In colind adeseori auzim "lerui ler".
Aceasta expresie este forma veche romaneasca a cuvantului Aliluia. El
se gaseste in Sfanta Scriptura in cartea Apocalipsei. Acolo ingerii
canta Aliluia lui Dumnzeu. Practic, prin aceasta colindul este si o profetie.
El include in el si o profetie despre ceea ce va veni. Nu este numai o
forma statica, o rememorare a trecutului nostru baptismal si din alte
epoci ale crestinismului, ci ne arunca in mod liturgic si in viitorul
nostru. Permanent: lerui ler! Cat de frumos!
