Predica IPS Iosif la Denia celor 12 Evanghelii: "Nici o clipa din viata noastră Hristos nu încetează să ne spună cât ne iubește, oricine am fi, orice am fi, și oriunde am fi"

"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."(Ioan 3, 16)

 Predica IPS Iosif la Patriarhia Romana, în 2010 după Denia celor 12 Evanghelii

De multe ori, atunci când mergem la spovedit, începem spovedania noastră, nu numai dumneavoastră ci și noi, care slujim la sfântul altar, [mărturisind] cât de puțin îl iubim pe Dumnezeu. Nu putem să începem mărturisirea a ceea ce suntem noi, după faptele noastre, decât spunând înainte de toate: "cât de puțin Te iubesc Doamne, cat de puțin știu și Te cunosc!". Însă, astăzi, în fața crucii, trebuie să ne mai punem o întrebare, pe care, de multe ori uitam să ne-o mai punem: "Cat de mult ne iubește Dumnezeu pe noi?", "Cat de mult mă iubește Dumnezeu pe mine?"- să ne punem fiecare [această întrebare]. Si răspunde Mântuitorul la această întrebare. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci sa aibă viata veșnică".  Iată aceste cuvinte ale Mântuitorului ne spun nu numai cat ne iubește Fiul, dar cât de mult ne iubește Tatăl, pentru ca "L-a dat pe Fiul Sau, cel Unul născut". În acele momente n-au înțeles ucenicii Săi ce înseamnă "L-a dat". L-a dat, ca să urce astăzi pe Cruce.

[...] Spune Sfântul Chiril că Mântuitorul știind ce o să se întâmple, se zorea El însuși către patimă, uitând, nesocotind durerea, nesocotind chinul, care-I veneau din biciuire, din scuipări, din vorbele grele pe care trebuia să le audă, și din ceea ce vedea. Ceea ce aștepta era mântuirea noastră, mântuirea mea. De aceea ii spune diavolului, ca și cum i-ar spune lui Iuda: "du-te și fa ceea ce ai de făcut mai repede". Si el se duce, și face, și ii aduce pe cei care ii vor da răstignirea.

Un minunat cuvant al Protos. Dosoftei despre importanța Tainei Spovedaniei în viața noastră (video)

„Un motiv pentru care omul nu se spovedește este faptul că nu conștientizează ce este păcatul și ce este starea de păcătoșenie. Această ne-simțire duhovnicească a păcatului se înmulțește prin lipsa spovedaniei. Alt motiv care ne împiedică să ne spovedim este rușinea. Această rușine nu este mustrarea pentru păcate și nădejdea adusă de harul Duhului Sfânt în noi, ci este o rușine adusă de diavol.” (Protos. Dosoftei - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre importanța Tainei Spovedaniei în viața noastră)

Scrisori din Athos cu privire la Sinodul Panortodox. Manastirea Caracalu: "Sfânta Chinotită ar trebui să comunice o declarație corespunzătoare cu privire la Sfântul și Marele Sinod". Cuvantul Părintelui Svvas Aghioritul la Simpozionul ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”

Sfintele Mănăstiri ale Muntelui Athos şi-au exprimat poziţiile faţă de documentele şi metodologia viitorului Sinod Panortodox  prin scrisori trimise către Sfânta Chinotită, care au fost făcute publice. Documentele pregătitoare pentru viitorul Sinod au fost trimise Mănăstirilor din Muntele Athos, de către Patriarhia Constantinopolului și, pentru revizuirea documentelor, s-a decis să se organizeze o Adunare Extraordinara a Reprezentanților și Stareților celor 20 de mănăstiri atonite, programată să aibe loc după Săptămâna Luminată.   

Asemenea reacţiilor unor ierarhi, preoţi şi teologi, în special din Bisericile Greciei, Bulgariei, Georgiei, şi Rusiei din Diaspora, părinţii atoniţi au atras atenţia asupra multiplelor probleme din documentele pregătitoare, cum ar fi:

• sobornicitatea Bisericii este subminata în timp ce este promovata o teologie a primatului (din cauza participării limitate a episcopilor și a autorității excesive acordate Întâistătătorilor Bisericilor autocefale);

• o ambiguitate inacceptabilă a textelor pre-sinodale, care lasă loc interpretărilor ce deviază de la dogma ortodoxă;

• fundamentarea dialogurilor ecumeniste „pe credinţa şi tradiţia Bisericii Primare, a celor şapte Sinoade Ecumenice”, astfel încât istoria ulterioara a Bisericii Ortodoxe pare că lipsește sau are importanţă mai mică;

• încercarea unora de a obține o confirmare panortodoxă a textelor inacceptabile ale Consiliul Mondial al Bisericilor;

•  folosirea inacceptabilă a termenului “biserică” pentru schisme și erezii;

Vor urma fragmente și traduceri integrale ale scrisorilor.

Câteva dintre aceste scrisori pot fi văzute mai jos în limba greacă.

Theodoros Zisis în cadrul Simpozionului "Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, fără rezultate" despre vechiul și noul calendar și prăznuirea comuna a Paștelui

VECHIUL ȘI NOUL CALENDAR

ȘI PRĂZNUIREA COMUNĂ A PAȘTELUI

De ce Sfântul și Marele Sinod a retras de pe ordinea de zi acest subiect arzător?

de Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

1. Schimbarea calendarului care a avut loc în anul 1924 a rupt unitatea liturgică și a provocat diviziuni

Unul dintre subiectele arzătoare și urgente, pe care era chemat să le abordeze Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, era și cel al reformei calendaristice, al schimbării calendarului, pe care, fără o hotărâre panortodoxă, unilateral și fără nici o avertizare, au impus-o în 1924 Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei. Reforma a fost acceptată și de Biserica Ciprului, câtă vreme celelalte Biserici Ortodoxe s-au împotrivit și au respins-o, anume cele trei Patriarhii vechi, a Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, celelalte Biserici și Sfântul Munte.

Acest demers antisinodal, anticanonic și, neîndoielnic, eronat, care nu corespundea nici unei necesități pastorale, a vătămat unitatea Bisericii din punct de vedere al calendarului sărbătorilor și liturgic – unitate care de 16 veacuri rămăsese netulburată, mai exact de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (315) care a stabilit prăznuirea comună a Paștelui.

Unitatea a fost lezată la două niveluri. Mai întâi la nivelul Bisericilor Locale Autocefale, dintre care multe nu au acceptat reforma și continuă până azi să prăznuiască sărbătorile și pomenirile Sfinților după Calendarul Iulian, cel strămoșesc, care este caracterizat azi ca ”vechi”. Alte Biserici au procedat treptat la reformă și au acceptat ceea ce se numește Noul Calendar, pe care unii îl numesc Calendarul Iulian ”îndreptat”, în timp ce, în fapt, este vorba de Calendarul Gregorian papistaș, ce și-a luat numele de la Papa Grigorie al XIII-lea, care în 1582 a schimbat calendarul și Pascalia în Apus, unde, și acolo, la început au existat împotriviri, treptat însă a fost adoptat de către toți și este valabil până azi, fiind calendarul european comun.

Diferența de 13 zile dintre cele două calendare, pentru corectarea căreia a și avut loc această schimbare, face ca astăzi să avem pe o arie extinsă o ruptură în unitatea calendaristică ce exista încă de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, pentru că atunci exista o diferență doar în prăznuirea Paștelui, câtă vreme acum diferența vizează toate praznicele împărătești, ale Maicii Domnului și pomenirile Sfinților. Unul dintre motivele fundamentale pentru care a fost convocat Sinodul I Ecumenic, în afară de condamnarea ereziei lui Arie, a fost acela de a reface unitatea prăznuirii Paștelui și de a stabili și timpul prăznuirii acestuia prin date astronomice (echinocțiul de primăvară, luna plină), așa încât să nu coincidă prăznuirea Paștelui creștin cu Paștele evreiesc. Hotărârea aceasta i-a pus în dificultate pe reformatori în a proceda și la schimbarea Pascaliei, pentru că ar fi încălcat în mod evident canoane și hotărâri ale unui Sinod Ecumenic. Din acest motiv au lăsat Paștele neatins, să se prăznuiască după Vechiul Calendar, și așa se explică faptul că prăznuim Paștele în comun, toți ortodocșii. Astfel, există multe inconsecvențe: am adoptat Noul Calendar, dar îl avem și pe cel vechi în prăznuirea Paștelui. Toate Bisericile Ortodoxe prăznuim în comun Învierea lui Hristos, dar prăznuim separat, cu o diferență de 13 zile, Crăciunul, Boboteaza, Adormirea Maicii Domnului și toate pomenirile Sfinților, adică toate sărbătorile neschimbătoare din cele 12 luni ale anului. Și acest lucru apare pentru prima oară în istoria Bisericii, ce are printre însușirile ei fundamentale unitatea de cult, dimpreună cu unitatea credinței și administrativă.

Mai dureroasă este ruperea unității la nivel local. Pentru că schimbarea calendarului nu corespundea unei nevoie pastorale, nu a venit, cu alte cuvinte, dinspre turmă, ci a fost impusă de cei de sus, pentru a servi unor interese extrabisericești, și reacția de împotrivire a pliromei bisericești, a multor arhierei, preoți, monahi și mireni, a fost puternică și justitificată, cu urmarea că s-au format dezbinări și rupturi și în interiorul Sfântului Sinod, între episcopi, apoi, între preoți și episcopi, între mănăstiri și episcopi, între preoți și mireni la nivelul parohiei, chiar și între membrii aceleiași familii.

Ce minte malefică a propus prin sofisme această schimbarea și a distrus în mare măsură unitatea calendarului de sărbători al Bisericii, și la nivel local, și la nivel supralocal? Sinodul I Ecumenic de la Niceeea a restaurat unitatea prin serbarea în comun a Paștelui, iar acum de ce unii au distrus antisinodal și anticanonic, pe o arie extinsă, această unitate? Nu va mai exista un alt Sinod care să readucă unitatea și pacea, să tămăduiască rănile pe care le-a pricinuit reforma calendaristică unilaterală, antisinodală, fără o hotărâre panortodoxă, din 1924? Nu mai e mult și se împlinește un veac de când există această ruptură a unității în Biserică.

Ne îngrijim să ne unim cu papistașii, protestanții și monofiziții eretici, fără ca aceștia să se lepede public de ereziile lor, dar rămânem despărțiți de frații noștri care țin calendarul părintesc, față de care nu avem nici o diferență în credință.

In timp ce statul roman ofera teren pentru construirea mega-moscheii la Bucuresti, statul turc vrea sa ia terenuri apartinand Patriarhiei Ecumenice

"Turcia întreprinde o acțiune în justiție împotriva Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru a anula actele juridice prin care terenuri care reveneau Sediului Patriarhiei Ortodoxe, în conformitate cu legile ce dispun retrocedarea bunurilor comunităților religioase minoritare, le-au fost răpite în trecut de către autoritățile turcești. (...) Procesul intentat in ultimele zile de către instituțiile de la Ankara vizeaza, în special, să exproprieze din nou Patriarhia Ecumenica de terenuri de aproximativ 40 ha, situate la Goksu, și într-o altă zonă la Umit, care a fost repartizat Institutului teologic ortodox din Halki pe parcursul ultimilor patru ani". 

Sursa: Orthodoxie.com, Une procédure judiciaire de la part de l’Etat turc visant à reprendre les terres restituées au Patriarcat œcuménique de Constantinople

Intrarea in seminarul ortodox din Halki

De ce vrea Erdogan moschee la Bucureşti

pentru Imperiul Otoman Planetar (I)

Iniţial eram înclinat să privesc vizita familiei Iohannis – Klaus & Carmen – în Turcia ca pe o pierdere de timp şi bani și ca pe o altă fugă de problemele tot mai multe și mai grave care se adună acasă și nu găsesc drumul către „lucrul bine făcut”.

La finalul ei am constatat că am greşit: am aflat despre preşedintele nostru că ne ascunde subiecte vitale, că ne „traduce” şi că a fost un umil supus chemat la ordine de sultan. În plus, ieşirea lui Erdogan din timpul conferinţei de presă comune ne-a confirmat şi care este jocul geo-strategic din spatele mega-moscheii de la Bucureşti (Anterior se spusese că proiectul este local şi că Turcia doar îl sprijină. Acum aflăm că este de cel mai înalt interes pentru ea.)

Turcia vrea moschee la Bucureşti pentru că are în vedere refacerea spaţiului de influenţă, dominaţie şi, în final, de civilizaţie turcească (islamică) în Caucaz, Marea Neagră, sud-estul şi centrul Europei, în care Imperiul Otoman a fost prezent anterior în diverse formule şi pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Cum se face asta prin moschei? Simplu: prin exportul de identitate, care are ca dimensiune de forţă – dimensiune dinamică, verticală – identitatea religioasă.

PS Longhin de Banceni: "Dacă Dumnezeu ne‑a pus mai‑mari sau noi ne‑am dorit să ajungem mai‑mari, atunci trebuie să fim slujitori la toată turma"

Preasfinţitul Longhin Jar s‑a născut pe 19 august 1965, în fosta localitate românească Mihoreni, devenită Petrasevka şi alipită la URSS după 1940, astăzi parte a Ucrainei. A primit la botez numele de Mihail. A avut o copilărie dramatică, rămânând orfan de ambii părinţi. La 24 de ani a fost hirotonit preot şi a pus apoi bazele unor orfelinate în care astăzi sunt îngrijiţi 400 de copii, din care 84 sunt bolnavi de SIDA, iar 82 au malformaţii congenitale.

Încă de când era preot de mir a început ridicarea unei mânăstiri la Bănceni, localitate aflată la doar şapte kilometri de graniţa cu România şi la 20 de kilometri de Cernăuţi. Soţia sa a făcut acelaşi lucru la Boian. Astăzi, monahii şi monahiile celor două mânăstiri se îngrijesc de cei 400 de orfani. După întemeierea celor două mânăstiri şi Părintele Mihail şi preoteasa lui s‑au călugărit, părintele primind numele de Longhin. În anul 2012, Părintele Longhin Jar a fost hirotonit Episcop‑vicar al eparhiei Cernăuţi. Amănunte despre viaţa sa tumultuoasă, aşezată în slujba lui Hristos, găsiţi în numărul 83 (mai 2014) al revistei Lumea Monahilor.

Părinte, eu scriu pentru Lumea Monahilor, o revistă din România. Dacă vreţi să spuneţi ceva monahilor români, mai ales pentru vremurile de acum, ce sfaturi le‑aţi da?

Eu cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, monahii şi monahiile şi‑au ales calea cea mai frumoasă, viaţa cea mai grea şi slujirea cea mai înălţătoare, care îi ajută pe toţi să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, după cum fiecare avem atâtea ispite pe drumul acesta al mântuirii către Dumnezeu, în vremurile acestea de astăzi, când a intrat o moleşeală şi/sau o nepăsare şi în monahism, îi rog pe toţi să‑şi înfierbânte inima cu rugăciunea, cu smerenia, cu dragostea, cu îndelunga răbdare şi să păstreze cu adevărat credinţa adevărată până la sfârşit. De multe ori am zis că pentru călugări aş bate mereu trei mătănii: una pentru Dumnezeu, că s‑au născut pe aiest pământ şi i‑a ales pentru viaţa cea veşnică; a doua pentru mamele care i‑au născut şi crescut; şi a treia pentru toţi călugării care şi‑au ales – adică, mai bine zis, Dumnezeu i‑a ales – această slujire. Pentru că nimeni nu‑şi poate alege viaţa aceasta singur, dacă nu ne‑o alege Dumnezeu. De aceea eu sunt foarte fericit, iubesc foarte mult monahismul şi cred că aceştia vor fi oamenii care, cu cea mai mare căldură, dragoste şi luptă, vor apăra credinţa ortodoxă, dogmele Bisericii şi canoanele acelea pe care le‑am primit şi care ni s‑au dat odată şi pentru totdeauna. Eu, cu plecăciune în faţa tuturor, cel mai nevrednic, rog pe bunul Dumnezeu ca să‑i ajute pe toţi – nu numai pe monahi, ci pe toată lumea ortodoxă de pretutindeni – să se mântuiască. Iar pentru ceilalţi, care nu sunt pe această corabie a mântuirii, Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca să întoarcă pe toată lumea la pocăinţă, să lese toţi rătăcirile şi ereziile pe care le au şi să se unească cu Sfânta Biserică Ortodoxă, cu dogmele, cu Tradiţia, ca să putem merge împreună spre împărăţia lui Dumnezeu. Altfel nu putem să ne mântuim decât în curăţia Ortodoxiei – pentru că o singură credinţă este mântuitoare şi aceasta este credinţa ortodoxă!

Moleşeala monahală

Aţi pomenit de „moleşeala monahală”; dar asta înseamnă că există o moleşeală şi în ierarhie (pentru că şi ierarhii, până la urmă, tot călugări sunt). Şi aţi mai pomenit de faptul că este nevoie de o revigorare în monahism, aşadar asta ar însemna că e nevoie de aşa ceva şi în rândul ierarhilor?

Da. Cu părere de rău, eu nu pot să vorbesc nimic despre fraţii mei arhierei – fiecare îşi cunoaşte viaţa; eu aş putea să grăiesc numai despre mine. Venind în slujba aceasta, cine suntem noi în faţa lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ne‑a pus mai‑mari sau noi ne‑am dorit să ajungem mai‑mari, atunci trebuie să fim slujitori la toată turma.

Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse publica raspunsurile date pentru scrisorile adresate cu privire la Sinodul Pan-ortodox si Declaratia comuna a Papei si a Patriarhului Kiril de la Havana

• Patriarhia.ru: Răspunsul oficial al Departamentului pentru relațiile externe bisericești cu privire la Sfântul și Marele Sobor Panortodox

Ținând cont de scrisorile expediate pe adresa diverselor instituții sinodale cu prilejul Soborului Panortodox care urmează să aibă loc, site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse publică explicarea dată de Departamentul pentru relațiile externe bisericești al Patriarhiei Moscovei.

Sfântul și Marele Sobor al Bisericii Ortodoxe, a cărui desfășurare pe insula Creta este planificată în perioada 18-27 iunie 2016, nu va lua în discuție probleme dogmatice, pentru că acestea au fost deja discutate de Soboarele Ecumenice. Convocarea Soborului Panortodox nu este cauzată de influența unor anumite forțe politice sau procese în plan mondial, deoarece pregătirea lui, care continuă din anul 1961, a început și a evoluat în cu totul alte condiții istorice și politice.

Declaratia comuna semnata in Lesbos de Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al Întregii Elade. Diferite video pe tema acestei intalniri.

DECLARAȚIA COMUNĂ

Noi, Papa Francisc, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al Întregii Elade ne-am întâlnit pe insula grecească Lesbos pentru a arăta preocuparea noastră profundă în legătură cu situația tragică a numeroșilor refugiați, migranți și solicitanți de azil care au venit în Europa pentru a scăpa de situațiile de conflict și, în multe cazuri, de amenințările zilnice la supraviețuirea lor. Opinia internaţională nu poate ignora criza umanitară uriaşă creată de răspândirea violenței și a conflictelor armate, persecutarea și strămutarea minorităților etnice și religioase, precum și dezrădăcinarea familiilor din casele lor, prin încălcarea demnității lor umane și a drepturilor fundamentale ale omului și a libertăților lor.

Tragedia migrației forțate și dislocarea afectează milioane de oameni și este în mod fundamental o criză a umanității, solicitând un răspuns de solidaritate, compasiune, generozitate și o angajare practică imediată a resurselor. Din Lesbos, facem apel la comunitatea internațională să răspundă cu curaj în confruntarea cu această criză umanitară masivă și a cauzelor care stau la baza acesteia, prin intermediul unor inițiative diplomatice, politice și caritabile, și prin eforturi de cooperare, atât în Orientul Mijlociu cât și în Europa.

În calitate de conducători ai Bisericilor noastre, suntem una în dorința noastră de pace și în disponibilitatea noastră de a promova soluționarea conflictelor prin dialog și reconciliere. Recunoscând în același timp eforturile deja depuse pentru a oferi ajutor și îngrijire refugiaților, migranților și solicitanților de azil, facem apel la toți liderii politici să folosească toate mijloacele pentru a se asigura că fiecare individ și comunitățile, inclusiv creștinii, rămân în țările lor de origine și beneficiază de dreptul fundamental la viaţă în pace și securitate. Un consens internațional mai larg și un program de asistență sunt urgent necesare pentru apărarea statului de drept, apărarea drepturilor fundamentale ale omului în această situație insuportabilă, pentru a proteja minoritățile, în vederea combaterii traficului de ființe umane și a contrabandei, pentru a elimina rute nesigure, cum ar fi cele prin Marea Egee și întreaga Mediterană, precum și să creeze procedee de relocare în condiții de siguranță. În acest fel, vom fi în măsură să sprijinim acele țări implicate direct în satisfacerea nevoilor atâtor frați și surori suferinzi de-ai noștri. În special, ne exprimăm solidaritatea cu poporul din Grecia, care, în ciuda propriilor dificultăți economice, a răspuns cu generozitate la această criză.

Împreună pledăm în mod solemn pentru încetarea războiului și violenței în Orientul Mijlociu, pentru o pace justă și durabilă și pentru întoarcerea demnă a celor forțați să-și abandoneze casele. Cerem comunităților religioase să își intensifice eforturile pentru a primi, asista și proteja pe refugiații de orice credință, și ca serviciile de asistenţă religioase și civile să conlucreze astfel încât să îşi coordoneze inițiativele. Atât timp cât este nevoie, solicităm tuturor țărilor să ofere azil temporar, să acorde statut de refugiat pentru cei care sunt eligibili, să extindă eforturile de ajutorare și să lucreze cu toți bărbații și femeile de bună credinţă pentru o încheiere imediată a conflictelor în curs.

Europa de astăzi se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare ale sale de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Pentru a face față acestei grave provocări, apelăm la toți următorii lui Hristos să fie conștienţi de cuvintele Domnului, după care vom fi judecați într-o zi: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine…Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 35-36, 40).

În ceea ce ne priveşte, în ascultare față de voința Domnului nostru Iisus Hristos, am decis în mod ferm și din toată inima să ne intensificăm eforturile în promovarea unităţii depline a tuturor creștinilor. Reafirmam convingerea noastră că

„reconcilierea (între creștini) implică promovarea dreptății sociale înlăuntrul și între toate popoarele … Împreună vom contribui pentru a oferi migranților, refugiaților și solicitanților de azil o primire umană în Europa” (Charta Oecumenica, 2001)[1* n.n.].

Înaltul, Mitropolia și portbagajul. "Doamne, Îți mulțumesc că Te-ai încăput în atâtea inimi, și nici pe a mea nu ai uitat-o! Dar oare câte inimi de oameni pribegi sunt pe aceste pământuri, în care Tu nu ai loc?!"

Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: "Pace casei acesteia".(Matei 10, 7-12)

Era toamnă și cursurile la facultate erau în toi, toți erau preocupați de noul an școlar… Prin campus se auzise că o să treacă prin oraș Înaltu’; că se tot vorbea să se deschidă parohie, să poată să aibă și românii slujbă pe limba și pe tradiția lor.

Am auzit și eu că vine Înaltu’, dar nu am înțeles prea bine, mărturisesc, dacă era vorba de un episcop care era înalt de statură sau așa se zicea la „cel mai mare”. Trebuie să recunosc că nici când ne-am văzut pentru prima dată și am remarcat statura înaltă nu am înțeles prea bine care era adevăratul motiv pentru care toți îl numeau Înaltu’.

Adevărul este că am fost tentat să merg și eu la întâlnirea care urma să aibă loc într-o cameră de cămin (résidence) cu Înaltu’, ca să se vorbească de noua parohie, decât să stau la cursurile de mecanică din acea după-amiază, care oricum păreau destul de complicate la acea vreme și nu dădeau o perspectivă prea strălucită pentru examene. Mai mulți colegi chiar m-au îndemnat „să-i reprezint la întâlnire, că nu puteau veni”, ca să „fie mai multă lume”, chiar dacă nu am înțeles eu prea bine cum se făcea să fim mai mulți în felul acesta.

Înaltu’ venea de undeva din sud, din Italia, vizitase mai multe comunități și urca spre Paris, motiv pentru care s-a și oprit la noi, într-o cameră modestă de cămin, unde de-abia am încăput o duzină de persoane (eu am stat în picioare, că nu se mai găsiseră nici prin vecini atâtea scaune).

Adevărul e că nu-mi aduc aminte mai nimic din ce s-a discutat, însă felul blând de a fi al Mitropolitului, vocea domoală, convingătoare, care aducea o pace profundă, ne-a convins și chiar ne-a dat curaj să căutăm un spațiu cât mai repede pentru a putea pune bazele noii parohii. Ne simțeam extraordinar cu toții, orice spunea Înaltu’ părea ca și realizat, deja vedeam biserica, slujbele, simţeam mirosul de tămâie, auzeam strana care psalmodiază… Am fost duși preț de câteva ore într-o altă lume.

S-a apropiat seara și fiecare a trebuit să plece la treburile sale, mai ales că și Înaltu’ trebuia s-o pornească la drum, mai avea cale lungă până la Paris. Fără să vreau, m-am trezit dintr-odată singur cu Mitropolitul și urma să-l conduc la mașină și să-i indic calea către autostradă (la acea vreme nu erau GPS-uri), iar eu eram singurul care nu se grăbea nicăieri, oricum cursurile se terminaseră de mult.

Mergând prin cartier până la locul unde îşi parcase Înaltu’ maşina, plin de emoții și nevrând să par nepoliticos că nu scot o vorbă, mai ales că toată după-amiaza nu scosesem un cuvânt, ci doar visasem şi trăisem în acel vis toate slujbele posibile la noua biserică ce urma să se deschidă, mi-am luat inima în dinți și am zis: Înaltpreasfinția Voastră, da’ unde este Mitropolia noastră?

Nu pot ascunde faptul că, pe moment, mi s-a părut destul de potrivită întrebarea și, cumva, am răsuflat ușurat că nu am spus vreo prostie în fața unui om așa de mare și înalt, și să-i fac astfel de rușine pe toți colegii „pe care i-am reprezentat”.

Înaltu’ a zâmbit blând și a zis: Hai să vezi!

Pe moment m-am speriat un pic, mă întrebam în sinea mea unde trebuie oare să mergem, că doar nu trebuie să mă duc până la Paris; însă, în timp ce încercam eu să înțeleg cele zise de Mitropolit, ajungem pe o străduță mică, unde pe dreapta era parcat un Citroen Xsara Picasso; Înaltu’ deschide portbagajul și, cu un zâmbet și mai mare, îmi zice: Uite mitropolia noastră! Vezi, acolo am veșmintele, mitra… în dreapta am geanta cu toate actele… acolo e valiza cu haine, am și tricherul și dicherul, Evanghelia, Liturghierul, lucrurile de slujbă…

Înaltu’, cu o voce atât de blândă și duioasă, îmi arăta cu o oarece bucurie fiecare lucru pe care îl avea aranjat într-o ordine perfectă în portbagaj… Cuvintele curgeau agale, dar eu nu m-am putut abține să nu vărs mai multe lacrimi, chiar dacă la un moment dat am încercat să le ascund… Încăpuse în acel portbagaj nu doar Hristos, … era o biserică întreagă, era Mitropolia noastră.

Este adevărat că atunci S-a încăput și în inima mea Hristos, s-a încăput și noua parohie care la scurt timp s-a și deschis; s-a încăput dorul de a-L duce pe Hristos și în alte locuri, în alte inimi, să încapă și în viața altora, să aducă lumină și bucurie, speranță, dragoste și curaj și în sufletele cele risipite, necăjite, întristate, uitate de lume și de toți...

Mașina a pornit din loc. Înaltu’ m-a binecuvântat de pe geam încă o dată, iar apoi l-am pierdut în zare. Am rămas vreme de câteva minute bune în mijlocul străzii, poate și mai mult, cine își mai aduce aminte? și nu puteam să-mi revin… Am înțeles atunci un lucru extraordinar: e destul să–I faci loc lui Hristos în viața ta, în propria ta inimă, care e plină cu tot fel de lucruri inutile (ca într-un adevărat portbagaj), iar când intră Hristos acolo, dispar toate și nu mai e loc de ceartă, de gânduri rele, de vorbe, de supărări sau întristări; se curățește inima și toate se vindecă.

De atunci au trecut aproape 15 ani… și, ajungând în Italia, de fiecare dată când văd un preot de-al nostru cu cristelnița în portbagaj și cu geanta în care are Evanghelia, Liturghierul, sfintele vase și alte lucruri de slujbă, îmi scapă acea lacrimă care m-a dat de gol și în fața lui Înaltu’. Căci mă gândesc cât de simplu lucrează Domnul cu noi și de fiecare dată Se smerește și vine la noi în orice condiții am fi. De la peștera din Betleem și până la cele mai modeste bisericuțe, săli luate cu chirie, cripte și tot felul de spații împânzite în întreagă Europă, Hristos Își găsește loc și vine la noi.

Nu pot să uit acea întâlnire, căci văd mereu cum lucrează Domnul, zi de zi, duminică de duminică, lună de lună, an de an, și tot mereu Își face loc în tot mai multe inimi.

Doamne, Îți mulțumesc că Te-ai încăput în atâtea inimi, și nici pe a mea nu ai uitat-o! Dar oare câte inimi de oameni pribegi sunt pe aceste pământuri, în care Tu nu ai loc?!… Inimi întristate, inimi părăsite, inimi descurajate și la limita tuturor puterilor, inimi care au fost rănite și nu s-au vindecat, inimi care vor să Te cunoască, dar nu știu unde să Te găsească, inimi care tânjesc după Tine și nu știu cum să se roage, inimi care nu au fost cercetate, dar aleargă după adevăr, inimi care iubesc și nu sunt iubite, inimi care caută binele și fapta cea dreaptă, dar mereu se pierd pe cale… Inimi și inimi...

Doamne, nu ne lăsa!

Arhimandrit Atanasie

Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului - Roma

1. La acea vreme când Mitropolia „era în portbagaj”, se aflau în toată Europa Occidentală și Meridională vreo 30 de parohii. Astăzi sunt peste 600 de comunități bine organizate. Totul a început de la o persoană care L-a purtat sute de mii de kilometri pe Hristos cu sine în mașină și L-a adus în inimile oamenilor, iar ei, la rândul lor, duc mai departe mesajul Evangheliei. Asta e Taina Misiunii.

Sursa web: Ortodoxia Tinerilor, Înaltul, Mitropolia și portbagajul

Articol din Revista Apostolia, nr. 96, Martie 2016

Precizări foarte importante și clarificarea poziției Bisericii Ortodoxe din Georgia cu privire la documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod și în special față de textul: "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină"

Poziția Bisericii Ortodoxe din Georgia cu privire la viitorul Sinod Panortodox și, în particular, cu privire la textul proiectului "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină" a fost obiectul informațiilor contradictorii, care au fost publicate aici și aici.

Mitropolitul de Gori și Ateni, Andrei a clarificat, într-o scrisoare din 27 martie 2016, și publicată pe 1 aprilie pe site-ul grecesc Amen.gr, poziția Bisericii Ortodoxe din Georgia, și ca urmare a unui articol al Protoiereul George Tsetsis (Patriarhia Ecumenică), publicat de același site:

Mitropolitul de Lovici, Gabriel, din Bulgaria, împreună cu toți membrii din cler s-au exprimat împotriva documentului presinodal "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"

Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat următoarele informații: pe 1 aprilie 2016, în Biserica Sf. Paraschiva din orașul Troyan, Mitropolitul Gabriel de Loveci a slujit Liturghia darurilor mai înainte sfințite. După slujbă a convocat conferința preoților din protopopiatul eclezial din Troyan. Au fost examinate diferite întrebări cu privire la activitatea liturgică și pastorală din acest protopopiat. La finalul conferinței, preoții duhovnici din protopopiatul eclezial Troyan au susținut cu tărie și în unanimitate, declarația clericilor din acest district, adoptată pe 23 martie anul acesta, precum și poziția Mitropolitului Gabriel față de textele documentelor care vor fi discutate în cadrul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care va avea loc între 16 și 27 iunie anul acesta, la Academia Ortodoxă din Creta, și în special obiecțiile sale serioase cu privire la  documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină." Prezentăm declarația cât și scrisoarea prin care se ia poziție, a Mitropolitului de Loveci, PS Gabriel.

Declarația clericilor din protopopiatul Loveci, din Episcopia Bisericii Ortodoxe din Bulgaria:

"Romanță de primăvară" de Marius Iordachioaia

romanță de primăvară 

a înflorit cireșul dintre pubele
și florile lui albe cad
peste gunoi....
parcă-i Iisus Hristos, iubito,
răstignit
pe muntele minciunilor din noi...

acum sunt încă flori cireșele iubirii
ce vor cădea și ele-n paturi
de spitale
ce-s azi bucătării de inocenți
serviți
la mesele minciunii oficiale....

ca niște fructe înlemnite-n muguri
și ca o frunză ce refuză toamna
stă neamul nenăscut în
carnea noastră
tot așteptând, înfrigurat,
să plece moartea
tot așteptând, plângând,
să vină Mama....

da, inimile noastre, draga mea
sunt pubele și-n ele-am aruncat,
iubirea dulce
care te-a făcut femeie
iubirea tare
care m-a făcut bărbat....

dar primăvara, iată, s-a întors
cu floarea ei albită de durere....
în groapa de gunoi
a vieții noastre
ninge din nou din ramurile Crucii
și dragostea miroase iar
a înviere....

Atentie, un nou virus mediatic vine cu Taxiul! Acuma smerenia se invata din mass-media, nu de la Dumnezeu

Formația Taxi a lansat piesa ”Despre smerenie”, care se dorește a fi un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Celor de la trupa Taxi li s-au alăturat 33 de persoane din lumea muzicii, a teatrului și literaturi. Oare este chiar intamplator numarul lor, care corespunde cu varsta Mantuitorului cand a fost rastignit pe lemnul cruci? Nu de alta, dar asta ca sa ne arata inca o data ca "Dumnezeu prefera lemnul" - dupa cum este refrenul cantecului. Ca si cum Dumnezeul nostru ar fi unul din mitologia antica avand preferinte, mofturi. Si, ca sa vezi pentru ce: pentru materia lemnului. Daca ar fi insa dupa preferinte, ar fi mai bine de crezut ca Dumnezeu vrea inima omului, sa se salasluiasca in ea: "Dă-mi, fiule, mie inima ta" (Pilde 23, 26). Veti spune ca: oare inima noastra nu este asemenea pesterei in care Hristos S-a nascut, adica un loc smerit, asa cum tocmai cantecul trupei Taxi chiar vrea sa ne sugereze, trimitand un mesaj puternic care poate sa-l prinda numai bine pe orice crestin? Ei, bine, iata ca smerenia de la Domnul o putem invata, caci El a spus: "învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima"(Matei 11, 29) si cu siguranta nu din mass-media, care se pune pe sine in locul lui Dumnezeu si ne viruseaza cu mesajele sale, asa cum chiar Virgiliu Gheorghe tocmai a explicat intr-o conferinta de la Iasi, si din care vom reda mai jos descrierea acestui mecanism. Conferinta lui Virgiliu Gheorghe in cinci zile a atins cam 300 de vizionari, in schimb, cantecul trupei Taxi intr-o singura zi a avut numai pe youtube peste 300 000 de vizionari, adica de 5000 de ori mai mult. Asta ca sa va dati seama cu ce repeziciune se poate intinde holera asta mediatica, ce face mutatii in mintea oamenilor, la litera manualelor de manipulare.

Si, daca inainte activistii de partid implantau tot felul de virusi informationali despre Dumnezeu, ca de exemplu ca "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" s.a. , si daramau bisericile cu barosul, in zilele noastre, prin impactul mediatic, se incearca desacralizarea omului cu o viteza mult mai mare si se vrea daramarea Catedralui Mantuirii Neamului - care nici macar nu s-a terminat de construit-, printr-un fenomen #colectiv, al buturugilor mici din strada, care vor sa rastoarne carul mare, probabil chiar si pe cel din cer.  Pai tocmai presa stie ce puternic este pentru om impactul vizual, iar o catedrala de proportii, vizibila aproape din toate colturile capitalei, amintind astfel de Dumnezeu, cum ar putea sa nu-i jeneze? Pentru ei nu deranjeaza absolut nici o constructie de proportie, nici mall-urile in care poti sa te pierzi, la propiu si la figurat, nici templul masonic sau moscheea care urmeaza a fi construite tot in Bucuresti. Despre astea nici vorba de smerenie, in schimb, cand e vorba de Catedrala Mantuirii Neamului, vin si-ti pun in fata placa cu textul despre smerenie.


Stereotipic si hipnotic ti se spune ca "Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici".  Dar voia lui Dumnezeu cine poate sa o cunoasca? In Ortdoxie aflarea voii lui Dumnezeu este cel mai important efort ascetic. Asadar nu putem sa ne pacalim ca ea ni se va revela prin mass-media noastra cea de toate zilele ori prin cantecul de sirena al Taximetristilor. Iar ortodoxul nostru prefera lemnul crucii numai in masura in care desemneaza semnul prin care ne-a fost adusa izbavirea, nedespartind niciodata crucea de inviere, si prefera lemnul icoanelor ca suport pentru a zugravi chipul lui Hristos, al Maicii Domnului, al tuturor sfintilor si puterilor ceresti,  dar, mai ales, prefera "piatra cea din capul unghiului" care este "însuşi Iisus Hristos"(Efeseni 2, 20), si pe care "au nesocotit-o ziditorii" noii lumi fara de Dumnezeu.

***

Familia și educația între ideologie și știință - Virgiliu Gheorghe (Expunerea)[1]

[...]Voi incepe cu un scurt pasaj dintr-o carte a lui Dostoievski, "Crima si pedeapsa". Este vorba despre un vis al lui Raskolnikov, care are o anumita relevanta pentru ceea ce vom vorbi astazi: 

I se parea mereu in vis ca lumea intreaga e osandita sa cada victima unei ciume infioratoare, nemaiauzita si nemaintalnita. Venind din strafundurile Asiei spre Europa trebuia sa piara toti in afara de cativa alesi. Aparusera niste trichine noi, niste vietati microscopice care patrundeau in corpul omului. Acestea erau, de fapt, niste spirite inzestrate cu ratiune si vointa. Oamenii in corpul carora patrundeau turbau si isi pierdeau mintile, dar niciodata, niciodata oamenii nu s-au considerat atat de inteligenti si atat de siguri de adevarul lor, ca cei atinsi de boala. Li se parea ca niciodata nu au existat verdicte, deductii stiintifice, convingeri morale si credinte mai neclintite ca ale lor. Sate intregi, orase intregi, popoare intregi se molipseau si cadeau prada nebuniei. Toti erau agitati si nu se intelegeau intre ei.

Fiecare credea ca el singur cunoaste adevarul si se chinuia uitandu-se la ceilalti, se batatea cu pumnul in piept, plangea si isi frangea mainile. Oamenii nu mai stiau sa judece ce este bine si ce este rau. Nu stiau pe cine sa condamne si pe cine sa achite. Se omorau intre ei cu o furie absurda, se adunau in armate, dar armatele acestea pornind in campanie incepeau sa se destrame, randurile se desfaceau. Oamenii respinsesera mestesugurile cele mai obisnuite, fiindca fiecare isi propunea ideile, reformele, si nu puteau sa cada la o intelegere intre ei. Agricultura era parasita. Ici colo oamenii se adunau gramada si se invoiau sa intreprinda o actiune comuna, jurau sa nu se mai desparta, dar, o clipa dupa aceea, isi uitau fagaduielile si incepeau cu totul altceva decat ceea ce isi propusesera si se invinuiau reciproc, se bateau, se omorau. Ciuma se intindea mereu. Din lumea intreaga nu se puteau salva decat cativa oameni curati la suflet, oameni alesi, destinati sa dea nastere unei noi meniri, sa renasca viata, sa purifice pamantul, dar nimeni nu-i lua in seama, nicaieri, pe acesti oameni. Nimeni nu le auzea vorba si glasul. 

Intr-o societate traditionala oamenii aveau o anumita smerenie. Stiau ca exista un preot, exista un dascal, ca exista niste batrani, o anumita experienta. Astazi, fiii mass-mediei sunt convinsi ca ei stiu adevarul, nu mai au nevoie sa le spuna nimeni, nimic. De la 4-5 ani copiii sunt foarte intelepti. Cu cat sunt mai conectati la mass-media cu atat stiu mai mult. Adolescentii stiu foarte bine, femeia stie foarte bine, barbatul stie foarte bine, fiecare stie si are dreptatea lui, si nu cauta sa vada si dreptatea celuilalt. Acesta este unul dinte efectele majore ale intoxicarii mediatice, ale intoxicarii informationale, in care, avand foarte multa informatie credem ca stim. Dar, asta creaza si un blocaj reflexiv, informational, pentru ca noi nu stim, doar reproducem ceea ce am acumulat inlauntrul subconstientului nostru. Suntem doar niste masini reproductive, clocim ouale altora si alti pui nastem, nu gandirea noastra.

Ei, bine, trichinele acesta ale lui Dostoievski, le gasim la Parintii Bisericii numite sub forma de fantasme, la psihologii moderni care exulta cultura erotismului, sub forma de fantezii sexuale, despre care vorbesc estetii francezi foarte frumos in mass-media, iar romanii le numeau gargauni. Romanul, ca totdeauna, el are o chestie mai anecdotica si lucruri atat de grave nu se pot petrece in poporul roman, care e un popor foarte masurat, el nu are accentele astea extreme. La rusi, da, dar la noi mai putin. "Are gargaunii lui". Dar existau si exista acest tip de fiinte microscopice noetice. Astazi se numesc virusi mediatici, ba mai mult, se numesc meme, de la mimo, din greaca, adica sunt niste structuri imitative, sunt niste virusi culturali, a caror existenta este recunoscuta astazi de oameni de stiinta, chair de mari evolutionisti, ce demonstreaza faptul ca lumea astazi este condusa de acesti virusi culturali care patrund si fixeaza mentalitati, atitudini, comportamente, stereotipii, in baza carora noi ne desfasuram viata. Si, nici nu va imaginati cat de mult ne afecteaza o singura stereotipie care este repetata de multe ori, si ne influenteaza constiinta. 

Iata ce zice Mihaela Constantinescu in cartea ei:

Un virus mass-media poate fi creat ca sa lupte impotriva unui partid politic, unei religii, institutii, economii, afaceri sau chiar impotriva unui sistem de gandire. Virusii mass-media fie ei cooptati sau spontani au drept consecinta mutatii importante care determina o anumita evolutie sociala. 

Astazi lumea este condusa prin virusi. Trimiti un virus si el isi face treaba.

Dimitrios Tselenghidis: "este cu totul absurd din punct de vedere teologic, eclesiologic și duhovnicesc ca un Sinod Panortodox să acorde caracter eclesiologic eterodocșilor"

Comunicare susținută la Conferința ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului în colaborare cu următoarele Mitropolii: a Gortinei și Megalopolei, a Glifadei și a Kithirelor, la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”, Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Înaltpreasfințiți Mitropoliți, Cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos și participanți la această conferință!

De la această tribună simt datoria de onoare de a mulțumi din inimă și în public ospitalierului și înflăcăratului mitropolit luptător al locului, bunului Păstor, celui ce în mod repetat și cu deosebire a fost ”cinstit” cu ocările lui Hristos, Mitropolitului Pireului, Serafim, pentru organizarea panelenă de anvergură a prezentului congres teologic și științific, și mai cu seamă în acest moment critic pentru informarea responsabilă a pliromei Bisericii. Și acest lucru, pentru că tema abordată aici depășește hotarele Bisericii noastre Locale și privește Ortodoxia a-toată-lumea și Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni, pare să își dezmintă însă slăvitul său nume, date fiind procedura aplicată până acum și ordinea sa de zi. Am putea chiar să afirmăm pe bună dreptate că în chip viclean se numește ”sfânt”. Și aceasta, în virtutea lipsei de sinodalitate pe care o vădește. Dar mai cu seamă, însă, datorită gravei lipse de conștiință de sine ortodoxă care îl definește. Marea deficiență în privința conștiinței de sine ortodoxe este adeverită, în chip neîndoielnic și prin excelență, de eclesiologia eronată introdusă în textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Din cele de mai sus este clar că acest Sinod nu este ”următor Sfinților Părinți”. Prin urmare, nu poate fi ”sfânt”. Și tot în chip viclean se numește și ”mare”. Mai degrabă ar trebui caracterizat ca ”mic”, din moment ce la acest sinod vor fi prezenți puțini episcopi, și anume unii aleși preferențial. În realitate, nu este altceva decât un Sinod extins al Întâistătătorilor. Majoritatea zdrobitoare a Episcopilor Bisericilor Locale Ortodoxe vor fi absenți și fără posibilitatea de a vota de acolo de unde, vrând-nevrând, se află, neputând astfel să exprime conștiința dogmatică a pliromei Bisericii lor. Mai exact, din Biserica Greciei vor fi prezenți la Sinod mai puțin de o treime din episcopii acesteia, în timp ce din Biserica Rusiei nici măcar o zecime dintre episcopii acesteia. În realitate, nici episcopii care vor fi prezenți nu vor avea un vot direct, întrucât și acest vot al lor va fi exprimat de către întâiul și asta numai dacă este vot realizat prin majoritate, în cadrul delegației Bisericii Autocefale Locale. Este vorba mai degrabă de o parodie de Sinod Panortodox, la care nu vor fi prezenți toți episcopii ortodocși. Astfel, fără ca noi să dorim acest lucru, această situație trimite la Sinodul ”fără alegeri” din perioada dictaturii militare! Dar acest Sinod depășește mult până și Sinodul ”fără alegeri” în ce privește anticanonicitatea.

La întrebarea pe care o pune comunicarea noastră, dacă un Sinod al Ortodocșilor poate să acorde caracter eclesial eterodocșilor, răspunsul direct și sincer, răspunsul neechivoc, este negativ. Nici un Sinod Panortodox nu poate să acorde caracter eclesial eterodocșilor, dacă, desigur, dorește să exprime identitatea veșnică a Ortodoxiei, ca Biserica cea Una și unică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, totdeauna în conformitate cu formula dogmatică, ce este cunoscută și cu numele de Simbolul de Credință al Sinodului II Ecumenic.

Mitropolitului Glifadei, Pavlos: Întrebări privitoare la Sfântul și Marele Sinod. Comunicare susţinută în cadrul conferinţei ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare"

Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Înaltpreasfințiți arhierei invitați și împreună-episcopi, Preasfințite Păstor al Bisericii Locale, Mitropolit de Pireu și Faliro, Serafim, preacinstite și mult onorate Președinte al primei sesiuni, Părinte Gheorghe Metallinos, preacinstiți Părinți și împreună-slujitori, preacuvioși monahi și monahii, binecredincioși creștini și iubiți ascultători ai Postului de Radio al Bisericii Pireului,

Convocarea unui Sinod al Episcopilor a funcționat dintotdeauna în spațiul Bisericii ca popas în parcursul duhovnicesc al pliromei creștine, ca semn al cercetării și conștiinței de sine, ca prilej de reașezare a rânduielilor ce privesc mântuirea omului căzut. Îmbarcarea în siguranță a creștinilor în corabia noetică a Bisericii, care străbate marea acestui răstimp finit în care trăim, constituie garanția trecerii în siguranță din lumea aceasta în realitatea veșnică.

Prin urmare, Sfântul și Marele Sinod programat pentru iunie anul acesta este chemat să fie consemnat în istorie ca un popas de suflet folositor al Trupului Bisericii și ca un demers de confirmare a dreptei credințe. Ca Episcop al Bisericii lui Hristos, cu răspunderea care îmi revine în fața creștinilor eparhiei mele, dar și în fața întregului popor al lui Dumnezeu, mă aflu astăzi împreună cu dumneavoastră, pentru a expune public anumite neliniști ale noastre privitoare la convocarea acestui sinod.

Pentru faptul că mi s-a acordat posibilitatea de a vorbi de la această tribună datorez multe mulțumiri organizatorilor prezentei conferințe, aleșilor vorbitori și, întâi de toate, luptătorului Mitropolit al Pireului, care a avut ideea organizării acestei conferințe.

În urmă cu 45 de ani, în 1971, Sfântul Iustin Popovici, acest mare Sfânt contemporan al Balcanilor, a scris către Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe: 

”În Biserica în care Dumnezeu-Omul înseamnă totul și toate, nimic nu este îngăduit să se rânduiască după om, după tradiția oamenilor, după datele lumii, iar nu după Hristos. Dacă problemele contemporane ale Bisericii Ortodoxe nu se soluționează cu Dumnezeu-Omul și după modul dumnezeiesc-omenesc, apostolic și al Sfinților Părinți, este cu neputință a fi soluționate în mod ortodox și bineplăcut lui Dumnezeu”. 

Și sublinia Sfântul Iustin: 

”Eu, personal, în condițiile de azi, nu văd să existe cu adevărat o nevoie stringentă pentru convocarea Sinodului Ecumenic. Dacă însă există, momentul prezent este nepotrivit în istoria Bisericii noastre”.

Patriarhul Bartolomeu, Patriarhul Ieronim al Greciei si Papa Francisc vor sa se intalneasca impreuna pe insula Lesbos pentru sensibilizarea opiniei publice fata de refugiati

"In cursul ultimei perioade au fost date comunicate despre faptul că Patriarhia Ecumenică și însuși Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu, urmărește cu multă atenție evoluțiile și ciocnirile armate din regiunea Orientului Mijlociu, care se extind, cât și persecutarea creştinilor care au loc. Astfel, Preafericirea Sa, Patriarhul Bartolomeu, și-a exprimat în diferite feluri, până în prezent, îngrijorarea sa legată de marele potop al refugiaților. În acest sens, el a comunicat în luna februarie, prin reprezentantul său, cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, și, pe 30 martie i-a trimis o scrisoare cu privire la acest subiect. 

In cadrul acestui viu interes și din cauza îngrijorărilor comune a liderilor religioși, precum și necesității imperative de a lua inițiativă și de a acționa împreună pentru sensibilizarea opiniei publice internaționale și a organismelor și actorilor competenți, Sanctitatea Sa, Papă al Romei, Francisc, Preafericirea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Preafericirea Sa, Arhiepiscopul Atenei și a toată Grecia, Arhiepiscopul Ieronim vor vizita în curând insula Lesbos pentru a comunica cu refugiații care se găsesc acolo și pentru a-i sprijini. 

Acestă inițiativă a liderilor religioși va sprijini și reconforta mii de refugiați greu încercați și va favoriza luarea de inițiative adecvate pentru protecția Comunităților creștine foarte încercate cat și gestionarea corectă a problemelor majore a refugiaților".

Sursa: Orthodoxie.com, Communiqué au sujet de la visite commune prochaine du pape François, du patriarche Bartholomée et de l’archevêque Jérôme d’Athènes sur l’île de Lesbos

In timp ce la București se vrea o mega-moschee, la Paris s-a înălțat crucea ortodoxă pe cupola catedralei ruse, "Sfânta Treime" și s-a inaugurat strada „Sfânta Maria Skobțova"

 Sâmbătă, 19 martie, în centrul Parisului, pe quai Branly, nu departe de Turnul Eiffel, a fost pusă cea mai mare cupolă a catedralei ruse "Sfânta Treime" și crucea ortodoxă de deasupra ei, în prezenta a numeroase personalități precum secretarul de Stat, Jean-Marie Le Guen, vicepremierul Rusiei, Serghei Prikhodko, ambasadorul Rusiei în Franta, Alexandre Orlov, arhitectul ansamblului cultural Jean-Michel Wilmotte, directorul general al Bouygues, Bernard Mounier, IPS Nestor de Chersonese, PS  Mihail de Geneva și PS Marc din Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională.

Obținând acordul Patriarhului Kiril și răspunzând exigentelor primăriei din Paris, proiectul arhitectului Jean-Michel Wilmotte a fost în cele din urmă reținut, iar, pe 17 ianuarie 2014, s-a încheiat un contract cu întreprinderea franceza "Bouygues Batiment"  pentru realizarea construcției, în timp ce lucrările de amenajare ale interiorului vor fi încredințate unei întreprinderi din Saint-Petersbourg. 

Proiectul pentru cei 5000m² este prevazut pentru:

• o biserica ortodoxa cu cinci cupole, 
• un centru parohial (clădirea Rapp) cu un auditoriu de 200 de persoane, birouri și apartamente mobilate, 
• un centru cultural, Branly, destinat întâlnirilor și evenimentelor franco-ruse, având o librărie și săli de expoziție  și
• o școală primară bilingva (clădirea Universitate) cu săli de clasa și ateliere, cabinet medical, bucătărie cu sală de mese, apartamente și o gradină.

Cuvant al IPS Serafim de Pireu in deschiderea Simpozionului "Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, nici o așteptare"

Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Preasfințiile-voastre, 

Cinstiți Părinți,                                    
Onorați domni profesori,

Onorată asistență,

Iubiți frați întru Hristos,

Salut conferință de azi, cu tema ”Sfântul și Marele Sinod”. Mare pregătire, nici o așteptare, o conferință de o însemnătate crucială, pe care o organizează mitropoliile de Glifada, Elliniko, Vula, Vari și Vuliagmeni; de Gortina și Megalopoli; a Kithirelor și Antikithirelor, Mitropolia noastră, de Pireu și Faliro, precum și Sinaxa Clericilor și Monahilor.

Ideea convocării unui Sinod Ecumenic a fost enunțată pentru prima oară oficial, propunându-se și o primă listă de subiecte, la ”Congresul Panortodox” de la Constantinopol din 1923, de către Patriarhul Ecumenic Meletios al IV-lea Metaxákis; ideea a fost promovată ulterior în 1930 de așa-numita ”Comisie Preliminară”, care s-a întrunit în Sfântul Munte, la Sfânta Mănăstire Vatoped, și a pregătit și o primă ordine de zi. Însă, condiții istorice nefavorabile nu au permis convocarea Sinodului înainte și după al doilea război mondial, în special pentru că în cele mai multe țări ortodoxe se aflau la putere regimuri comuniste atee care făceau dificilă activitatea și deciziile Bisericilor respective.

Subiectul a fost readus în discuție de un alt Patriarh Ecumenic, Atenagora, cel care a convocat la Rodos Prima Conferință Panortodoxă, în anul 1961; această conferință a luat hotărâri cruciale pentru pregătirea Sinodului și a întocmit o listă de subiecte foarte vastă, în zece puncte, care, cu tot cu subpunctele număra mai bine de 100. Această ordine de zi a fost criticată vehement, pentru că a fost întocmită după modelul ordinii de zi a pseudo-Conciliului II Vatican, care se întrunea în aceeași perioadă și a influențat conducerea bisericească ortodoxă. Datorită reacțiilor negative și a criticilor, această lungă listă de subiecte a fost retrasă și reconsiderată de Prima Conferință Panortodoxă Presinodală (1976) de la Geneva, care în cele din urmă s-a oprit la zece (10) subiecte, apreciate ca fiind cele mai importante pentru consultare și pentru o hotărâre autoritativă. Aceste subiecte sunt următoarele: 

a) Diaspora Ortodoxă, 

b) Autocefalia și modul de proclamare a acesteia, 

c) Autonomia și modul de proclamare a acesteia, 

d) Dipticele, 

e) Problema calendarului comun și a sărbătoririi comune a Paștelui, 

f) Impedimentele la căsătorie, 

g) Readaptarea rânduielilor bisericești despre post,

h) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine, 

i) Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică, 

j) Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la răspândirea idealurilor creștine de pace, libertate, frățietate și dragoste între popoare și la eradicarea discriminărilor etnice și de altă natură.

Ulterior s-au întrunit la Geneva Conferințele Panortodoxe Presinodale a II-a și a III-a, în 1982, respectiv în 1986. A IV-a Conferință Presinodală, iarăși, datorită dificultăților și reașezărilor politice de forțe, provocate mai cu seamă de căderea regimurilor comuniste din țările ortodoxe, s-a întrunit în 2009, adică după 23 de ani de la conferința precedentă! În decembrie 2009 și în februarie 2011 s-a întrunit de două ori la Geneva Comisia Pregătitoare Interortodoxă. În martie 2014 a avut loc la Constantinopol prima Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale^[1], care a decis să fie urgentate pregătirile pentru convocarea ”Sfântului și Marelui Sinod”, astfel încât, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute, acesta să fie convocat în iunie 2016, de praznicul Cincizecimii, în Biserica istorică a Sfintei Irina din Constantinopol, unde s-a întrunit și Sinodul al II-lea Ecumenic (381). De asemenea, s-a constituit și Comisia Interortodoxă Specială, care și-a asumat rolul de a reconsidera sau actualiza toate textele care fuseseră deja elaborate și de a le pregăti  pe cele rămase în pending.

În sfârșit, în intervalul 21-28 ianuarie 2016, s-a întrunit a doua Sinaxă a Întâistătătorilor la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, Geneva, care s-a ocupat de chestiunile legate de Sfântul și Marele Sinod^[2] și a hotărât că ”Sfântul și Marele Sinod” va avea loc la Academia Ortodoxă din Creta în intervalul16-27 iunie 2016, în cazul în care nu vor apărea situații neprevăzute. Subiectele aprobate oficial pentru dezbatere și adoptare la Sfântul și Marele Sinod, au rămas în cele din urmă șase: 

a) Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană, 
b) Diaspora ortodoxă, 
c) Autonomia și modul proclamării acesteia, 
d) Taina căsătoriei și impedimentele la căsătorie, 
e) Însemnătatea postului și respectarea acestuia astăzi, și 
f) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine.

După această succintă referire la lunga istorie, de 93 de ani, și la ordinea de zi a Sinodului și, după cum reiese din procedura, ordinea de zi, conținutul textelor și din numeroasele declarații ale persoanelor care coordonează acest Sinod, constatăm cu tristețe că există o mare deficiență și un gol încă și mai mare în ce privește corectitudinea Sinodului și caracterul său ortodox.

"Teologie și politică" - tema susținută de IPS Ierotheos Vlachos în cadrul Simpozionului ”Sfântul și Marele Sinod. Mare pregătire, fără rezultate"

Simpozionul «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate  organizat de Sfintele Mitropolii  ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”,  Sala „Melina Mercuri”  Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Teologie și politică

Una dintre cele mai mari harisme ale creștinilor (deopotrivă, clerici, monahi și mireni), care sunt mădulare ale Bisericii, este aceea că alcătuiesc conștiința priveghetoare a Bisericii, în timp ce ofranda cea mai însemnată a Păstorilor Bisericii, după cum scrie fericitul întru pomenire Egumen al Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie din Sfântul Munte, Arhimandritul Gheorghe (Kapsanis), este să pună în lucrare această stare de priveghere a conștiinței pliromei Bisericii. Acest lucru are o mare însemnătate, mai cu seamnă astăzi, când poporul lui Dumnezeu lasă în multe privințe ”inertă și nelucrătoare această harismă”. Privegherea conștiinței ortodoxe constituie cea mai însemnată dovadă că membrii Bisericii sunt vii.

În ce ne privește pe noi, clericii de pe orice treaptă preoțească, și teologii mireni, avem o mare vină, atunci când nu cultivăm în turma noastră ”[lucrarea de] priveghere a acestei conștiinței”, ci ne limită la o slujire socială și la o ofrandă culturală, și nu oferim cuvântul ortodox, care este premisa mântuirii. Teologia, așa cum a fost ea exprimată de organismele vii, adică de Proroci, Apostoli și Părinți, este o mare harismă, și harul teologiei îl mântuiește pe om.

Aceasta a fost o mică introducere, pentru a putea trece la subiectul meu, care este ”Teologia și politica”, însă, în orice caz, face referire la ”Sfântul și Marele Sinod” care urmează a se întruni, așa cum a fost programat, de praznicul Cincizecimii al anului curent. Este vorba, într-adevăr, de un mare eveniment, care trebuie să se miște în interiorul teologiei Bisericii, să fie un produs ”al privegherii conștiiței” pliromei Bisericii și, firește, va trebui să se elibereze de sub tutela politicii seculare.

Voi împărți subiectul în trei părți: mai întâi, teologia Cincizecimii, apoi, curentele teologice contemporane, și, în al treilea rând, pătrunderea politicii în relațiile intraortodoxe. Voi încerca să abordez subiectul obiectiv și cu sobrietate.