romanță de primăvară
a înflorit cireșul dintre pubele
și florile lui albe cad
peste gunoi....
parcă-i Iisus Hristos, iubito,
răstignit
pe muntele minciunilor din noi...
acum sunt încă flori cireșele iubirii
ce vor cădea și ele-n paturi
de spitale
ce-s azi bucătării de inocenți
serviți
la mesele minciunii oficiale....
ca niște fructe înlemnite-n muguri
și ca o frunză ce refuză toamna
stă neamul nenăscut în
carnea noastră
tot așteptând, înfrigurat,
să plece moartea
tot așteptând, plângând,
să vină Mama....
da, inimile noastre, draga mea
sunt pubele și-n ele-am aruncat,
iubirea dulce
care te-a făcut femeie
iubirea tare
care m-a făcut bărbat....
dar primăvara, iată, s-a întors
cu floarea ei albită de durere....
în groapa de gunoi
a vieții noastre
ninge din nou din ramurile Crucii
și dragostea miroase iar
a înviere....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu