Predica IPS Iosif la Denia celor 12 Evanghelii: "Nici o clipa din viata noastră Hristos nu încetează să ne spună cât ne iubește, oricine am fi, orice am fi, și oriunde am fi"

"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."(Ioan 3, 16)

 Predica IPS Iosif la Patriarhia Romana, în 2010 după Denia celor 12 Evanghelii

De multe ori, atunci când mergem la spovedit, începem spovedania noastră, nu numai dumneavoastră ci și noi, care slujim la sfântul altar, [mărturisind] cât de puțin îl iubim pe Dumnezeu. Nu putem să începem mărturisirea a ceea ce suntem noi, după faptele noastre, decât spunând înainte de toate: "cât de puțin Te iubesc Doamne, cat de puțin știu și Te cunosc!". Însă, astăzi, în fața crucii, trebuie să ne mai punem o întrebare, pe care, de multe ori uitam să ne-o mai punem: "Cat de mult ne iubește Dumnezeu pe noi?", "Cat de mult mă iubește Dumnezeu pe mine?"- să ne punem fiecare [această întrebare]. Si răspunde Mântuitorul la această întrebare. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel Unul născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci sa aibă viata veșnică".  Iată aceste cuvinte ale Mântuitorului ne spun nu numai cat ne iubește Fiul, dar cât de mult ne iubește Tatăl, pentru ca "L-a dat pe Fiul Sau, cel Unul născut". În acele momente n-au înțeles ucenicii Săi ce înseamnă "L-a dat". L-a dat, ca să urce astăzi pe Cruce.

[...] Spune Sfântul Chiril că Mântuitorul știind ce o să se întâmple, se zorea El însuși către patimă, uitând, nesocotind durerea, nesocotind chinul, care-I veneau din biciuire, din scuipări, din vorbele grele pe care trebuia să le audă, și din ceea ce vedea. Ceea ce aștepta era mântuirea noastră, mântuirea mea. De aceea ii spune diavolului, ca și cum i-ar spune lui Iuda: "du-te și fa ceea ce ai de făcut mai repede". Si el se duce, și face, și ii aduce pe cei care ii vor da răstignirea.



Zice o cantare din seara aceasta: "preoții și cărturarii, fiind răniți de ura cea ucigătoare, au dat în dar viața, ca să fie ucisă". Vedeți, avem impresia că ura face rău celuilalt, ura face rău altora, însă adevărul este ca ura ne face rău noua înșine. Ne rănește întâi, apoi ne orbește, apoi ne omoară. Iată că ura i-a făcut pe oameni sa-L dea pe cel care este Viata, să-L dea morții. 

[...] Oare cei care erau în vremea lui Hristos sunt cei care L-au urât pe Dumnezeu cel întrupat? Dacă ne-am răspunde fiecare acestei întrebări, vedem că fiecare dintre noi uraște, că mai de vreme sau mai târziu ura L-a rănit, poate că ura față de Dumnezeu. Si, am văzut ce a făcut ura față de Dumnezeu, și atunci, și în vremea noastră, și ce poate face în vremurile viitoare. De aceea iată, să ne păzim împotriva urii față de Dumnezeu. Si cum ne putem păzi? Iată, învățând și trăind dragostea acesta nemărginită, dincolo de patimi, pe care Hristos o îndură pentru noi.

Spune Sfântul Ioan Gură de Aur că trei au fost cele care ne-au adus moartea și izgonirea din Rai: fecioara-Eva, lemnul-pomul din Rai și moartea, care este pedeapsa pe care Adam a primit-o din neascultare. Fecioara, Eva, că nu-l cunoscuse pe Adam, când a primit sfatul acela ucigător de la șarpe. Lemnul, adică fructul oprit pe care Adam l-a luat împreună cu Eva. Si moartea, pentru că izgonit din Rai, plata a fost moartea. Dar tot fecioara, și tot lemnul și tot moartea l-a adus, și m-a adus pe mine și ne-a adus pe fiecare dintre noi, înapoi în Rai. Si, iată, astăzi ne găsim în fața lemnului, în fața lemnului crucii, pe care se găsește fructul cel care ne aduce înapoi în Rai, fructul pocăinței lui Dumnezeu pentru noi, fructul care este iertarea lui Dumnezeu pentru noi, Hristos cel răstignit. Si, iată ca pocăință, pe care noi o exprimam în aceste zile ne face să primim fructul pe Hristos cel răstignit, cel mort dar și cel înviat pentru noi, și care hrănindu-ne ne redeschide și ne-a redeschis porțile Raiului. 

[...] As încheia cu această întrebare: "Doamne, oare cât mă iubești Tu pe mine?". Răspunsul ni-l dă Hristos de-a lungul întregii nostre vieți. Nici o clipa din viata noastră Hristos nu încetează să ne spună cât ne iubește, oricine am fi, orice am fi, și oriunde am fi. Pentru că uneori suferim, alteori suntem în bucurie, suferința și bucuria merg împreună, moartea și viata merg împreună, dar, în Hristos mângâierea și bucuria noastră este că, iată, nu mai murim, că a murit El pentru noi. Si prin lemn ne-a arătat cât este iubirea Lui, pentru noi, și prin cruce, prin lemn, vom privi mai apoi și îl vom găsi pe Hristos cel înviat.

Scoaterea Sfintei Cruci - Joia Mare 2009 Catedrala Patriarhala