"Când iubim pe cineva îi devenim casă"

Nu mă uita: Nu uita!

Avem cu toții un „acasă” mai departe sau mai aproape. Dar sunt foarte mulți oameni fără casă, în sens spiritual, și foarte mulți oameni care, pentru că n-au casă, n-au un loc unde să se odihnească, pentru că nu există niciun suflet care să-i cuprindă în interiorul lui.

De multe ori uităm de adevărata noastră casă și uităm să fim noi înșine casă pentru cei din jurul nostru. Emigrăm în înstrăinare, această înstrăinare departe de propriul suflet, în exilul simțurilor, în exterioritatea noastră, într-un exil departe de casa părintească, care este Biserica, și departe de noi, departe de Părintele iubitor.

Dumnezeu ne vrea pe toți dumnezei. Vrea ca toți să fim dumnezeu pentru celălalt, vrea ca prin fiecare dintre noi să lucreze în viața celuilalt. Iadul este al celor care n-au făcut nimic pentru aproapele lor. A nu putea să dai, a nu putea să te dăruiești, a nu putea să te deschizi, a nu putea să oferi loc de popas în sufletul tău, loc de odihnă în sufletul tău, în casa ta, deoarece casa ta este plină de tine și nu mai este loc și pentru altul, acesta este deja iadul. A dărui, a te dărui este începutul raiului pe care îl trăiești încă din viața aceasta.

Iubirea ne face casă a celuilalt. Când iubim pe cineva îi devenim casă. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii. Oamenii cu adevărat fericiți nu știu că sunt fericiți, fiindcă își măsoară fericirea în fericirea celorlalți. Ei uită de sine, sunt ieșiți din sine și trăiesc prin ceilalți.

Povestea florii de nu-mă-uita ne învață uitarea de sine, uitarea cea bună:

„S-ar fi întâmplat demult, în primele zile ale lumii. De-abia fusese făcut raiul, și florile minunate, bineînmiresmate, înfloriseră pentru prima oară. Însuși Domnul mergea prin rai și dădea nume florilor. Însă o floare mică, albastră, năzuind cu inimioara sa de aur către Dumnezeu, nu s-a gândit la nimic altceva, ci doar la El, și-a uitat numele și s-a tulburat. De rușine i s-au înroșit vârfurile petalelor, dar Domnul a privit spre ea mângâietor și a grăit: Pentru că ai uitat de tine însăți pentru Mine, Eu nu te voi uita. De acum înainte numele tău să fie NU-MĂ-UITA, iar oamenii, privind la tine, să învețe și ei să uite de ei înșiși pentru Mine”.

Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relație, o treime, iar noi suntem făcuți după asemănarea Lui. Orice suflet are această memorie a casei părintești, are această memorie și această simțire a demnității de fiu al lui Dumnezeu. Raiul nu e doar un loc. Raiul e relația cu Dumnezeu, care se trăiește încă de aici, de pe pământ. Dumnezeu S-a făcut om ca să ne învețe că Îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Și mereu ne oferă prilejuri de a ne aduce aminte de cine suntem și de a ne întoarce în casa părintească.[...]

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "În timp ce patimile leagă mintea de lucrurile materiale, iubirea lui Dumnezeu dezleagă mintea de această legătură". "Omul care nu a fost lovit în viața sa duhovnicească este un imatur, un om neformat"

Patimile care stăpânesc mintea o leagă de lucrurile materiale și, după ce au despărțit-o de Dumnezeu, o fac să se îndeletnicească cu ele.

În acest cap, Sfântul Maxim [Mărturisitorul] continuă ideea, spunând că trebuie să-ți descoperi patimile, pentru că, altfel, îți vor lega mintea de lucrurile materiale. De exemplu, cândva ai căzut la examene, și îți aduci aminte de asta în tot felul de momente, și te întristezi. Trebuie să înțelegi că înlăuntrul tău există o patimă. Dacă n-o găsești, n-o să ți se șteargă amintirea eșecului, și după cincizeci de ani, dacă ți se va mai întâmpla ceva, dacă te va mai întrista sau răni cineva, îți vei aminti că ai căzut cândva la examene. Te vei gândi: "Dacă aș fi reușit atunci, nu m-aș întrista acum". Din această stare se va naște înlăuntrul tău un întreg șir de gânduri care te vor depărta de Dumnezeu.

Ca să te izbăvești de toate acestea, trebuie ca patima să fie ștearsă, fiindcă patima este materia care nu lasă mintea liberă, o ține legată. Fii însă atent: patimile nu leagă mintea de ele însele, pentru că mintea este înrudită cu Dumnezeu, în timp ce ele sunt o răutate pătrunsă în sufletul tău, o inclinație vinovată, iar dacă mintea ta se îndreaptă către patimă, încet-încet îți dai seama de ea și o vei război.

Papa Francisc "en marche!" în România, "se poate opri oricând să atingă, să ia în brațe și să mângăie" oamenii care au primit pentru asta un cod de bare, cu două luni înainte de vizita sa

 Antena 3: Măsuri extraordinare de securitate în țară pentru vizita Papei

Informații legate de vizita Papei în România de la sfârșitul lunii mai. Vor fi măsuri extraordinare de securitate în toate cele patru zile în care Papa se va afla la București. 

E unul dintre cele mai importante momente pentru România și din punct de vedere organizatoric și, în plus, e o vizită care presupune multe puncte și momente complicate, mai ales că Papa Francisc e cunoscut ca fiind un iubitor de oameni. 

Pentru astfel de momente, cele cu oameni, de la Iași, de la Blaj, de la București, înscrierile se fac online, cu două luni înainte de vizită. 

Preot, reprezentant al Bisericii Catolice:

"Papamobilul va fi folosti tocmai in acele momente in care se apropie de oameni, ca sa existe acest contact cu oamenii, ca Papa sa nu fie tinut departe de oameni. Dar, in acelasi timp, sa existe toate masurile de siguranta. Dar, tinand cont de predilectia Papei pentru oameni, pentru copii, pentru oameni bolnavi, oricand poate opri papamobilul sa-i intalneasca, sa-i binecuvinteze, sa ii ia in brate, sa atinga, sa mangiaie.

Foarte, foarte multi romani vor dori sa simta, sa traiasca, sa aibe perceptia emotiei acestui moment. Este un mare dar!"   

Cei care vor dori sa participe la momentele publice se vor putea inscrie online. Pentru Sumleu Ciuc, site-ul este pontifex.ro iar oamenii se pot inregistra pana la sfarsitul acestei luni. Ulterior vor primi un cod de bare care le va permite accesul in zona protejata. Vor fi instalate si ecrane pentru cei care vor dori sa priveasca slujbele cat mai de aproape, dar care nu s-au inscris. 

Mottoul vizitei Papei in Romania este "sa mergem impreuna!".

Părintele Răzvan Ionescu: "Problema e la noi, în viața Bisericii, că nu avem suficienți oameni duhovnicești și oameni care să trăiască sfințenia"

Cuvântul lui Dumnezeu și misiunea Bisericii în societate (17. 03. 2019) 

Arh. Ioan Mavrichi:   Spuneati dumneavoastra, intr-o emisiune anterioara, ca Biserica trebuie sa nasca oameni duhovnicesti, si ca misiunea ei prinicipala este aceasta, si intr-un plan secund este aspectul social filantropic. Pentru ca oamenii duhovnicesti sunt puncte de unde Duhul Sfânt iradiaza si schimba vietile oamenilor din jurul lor. La ce v-ati referit? Ce aveti in minte cand spuneti "om duhovnicesc"?

Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu: Sigur ca este o notiune misterioasa si pentru noi, cei care vrem sa devenim oameni duhovnicesti, pentru ca nu stim ce vom deveni, cum randueiste Dumnezeu. De exp. Arhim Sofronie Saharov,  dialogand cu cineva, asa, "socratic", mergand pe aleile manastirii, izbucneste in ras la un moment dat si spune: "Dumnezeu e cam nebun, nu-i asa? Uite ce a putut face din mine!". Si el era realitatea aceea de om impregnat de Domnul si de prezenta Duhului Sfant, dupa o viata intreaga de marturisire.

Tot Arhim. Sofronie spune intr-un dialog cu IPS Hierotheos Vlachos ca pentru a face misiune ortodoxa exista doua lucruri fundamentale pe care trebuie sa le ai in vedere: 1: Sa ai prezenta Duhului Sfânt si 2: Sa vorbesti, sa intelegi, sa te exprimi in cultura locului oamenilor unde adresezi tu misiunea ta. Deci, sunt doua ingrediente fundamentale. Unu: fara Duhul Sfant s-a terminat. Asta o spunem de la inceput. Puterea multa de care vorbim in Faptele Apostolilor este asta. Si doi: de ce sa vorbesti in cultura locului? Pentru ca oamenii prin cultura exprima niste preocupari, vezi pe unde sunt, vezi ce-i preocupa pe ei, ce constituie atentia lor. Si vin in intampinarea atentie lor, inspirat de Duhul Sfant.   

Chipul Ortodoxei în Duminica Ortodoxiei... (video)

Mănăstirea Vatoped unde s-a întors Staretul Efrem Vatopedinul după atacul suferit la cord

Să ne curățim pe noi...

Să ne curățim mai înainte pe noi, fraților, cu împărăteasa virtuților;

că iată a venit, aducându-ne nouă bogăție nepieritoare;

potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pe dânsa,

strigând lui Hristos Dumnezeu:

Cel ce ai înviat din morți păzește-ne neosândiți pe noi cei ce Te preamărim pe Tine, Cel ce singur ești fără de păcat.

Să ne curățim mai-nainte pre noi, fraților, cu împărăteasa bunătăților; că iată a venit, aducându-ne nouă mulțime de bunătăți! Potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pre dânsa, strigând lui Hristos Dumnezeu: Cel ce ai înviat din morți, neosândiți pazeste-ne pre noi!

Marius Iordăchioaia în conferința despre "Judecata particulară și Judecata universală": Judecata de Apoi are efect acum! Judecata este in fiecare zi și criteriul judecătii este Hristos

Judecata particulară și Judecata universală

Conferința a fost organizată de ASCOR filiala Iași, pe 3 Martie 2016,
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Judecata daca chiar te intereseaza, te face sa tremuri, nu te face sa tii conferinte. Te face sa-ti pui foarte serios problema vietii tale, sa-ti iei viata in serios. Nu se poate tine, din punctul meu de vedere, o conferinta despre Judecata de Apoi. Eu as fi primul care nu as frecventa asa ceva.

Noi toti de aicea vom fi judecati. Nici unul dintre noi nu va fi judecator. Si aicea suntem toti pacatosi, si toti vom fi judecati de Dumnezeu. Va spun asta sa nu aveti emotii, sa nu aveti trac. Vorba lui Steinhard: care este diferenta intre curaj si lasitate? Lasul consimte fricii pe care o simte, curajosul nu consimte fricii pe care o simte.

Daca nu suntem dezinhibati, daca nu suntem noi insine, ramanem la o discutie teoretica, nu putem avea partasie, Duhul Sfant pe care L-am chemat noi in rugaciune nu poate lucra. Iar noi trebuie sa plecam de aici un pic mai vii, nu un pic mai informati. Ca un pic mai informati sunteti la facultate, destul.

Primul meu reflex de om care se informeaza, nu traieste, a fost - cand aflu, in general, o tema-, sa ma duc la biblioteca. Dar, langa biblioteca sunt si icoane si icoana ma face sa ma opresc. Si imi dau seama ca niciodata viata nu se poate trai dupa o teorie. O viata traita dupa o teorie se numeste ideologie. Si ideologiile au fost reteta tragediei si nefericirii omenesti. Biblia, ceea ce discutam noi aici, ceea ce este in icoana nu este o ideologie. Dumnezeu nu ne invata cum ne invata domn' profesor sa traim. El ne da viata si noi o primim. Noi invatam eventual sa ne deschidem si sa primim viata. Dar nu invatam sa traim.

Judecata, in mod sincer, onest, pentru mine este ceea ce este, fara sa ma duc sa fac o bibliografie sau un referat. Eu, ca sa vad ce este Judecata particulara si universala, trebuie sa ma uit inlauntrul meu, nu trebuie sa ma uit in biblioteca. Informatia poate fi redusa la cateva fraze, din Catehism, din Parintele Staniloae....

Cred ca toti suntem de acord ca judecata inseamna o despartire, o separare intre bine si rau, intre urat si frumos. Presupune o dihotomie. E clar: cine judeca deja imparte. Hristos, ca Mantuitor, ne spune: "Eu n-am venit sa judec, am venit sa mantuiesc", iar ca Judecator nu va imparti, ci va invesnici ceea ce noi am ales sa facem, sa fim.

Părintele Iosif Vatopedinul: "să nu uiţi cine eşti cu adevărat!", " Vă rog, aprofundaţi-vă legătura cu Dumnezeu!"

Fraților, rugaţi-vă pentru iubire câtă vreme sunteţi încă în trup! Deci nu abandonaţi! Câtă vreme sunteţi vii, străduiţi-vă constant să vă agăţaţi de Harul Divin. Vă rog, ștergeți de tot imoralitatea voinţei voastre. Datoria noastră este să Îl iubim pe Dumnezeu. Nimic altceva!

Nu uita niciodată cine ești cu adevărat

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că memoria mi-a slăbit. Nu renunţ la rugăciune, vă promit. Pentru că nu pot să vă mai ofer altceva. Cu prima ocazie mă voi ruga pentru voi. Nu este egocentrism. Încerc să mă rog, dar uneori nu reuşesc. Insist să mă concentrez asupra voastră, dar neruşinarea mă copleşeşte acum. Te rog, Doamne, Tu m-ai chemat, Tu m-ai îmbrăcat aşa. Te rog, Doamne, nu mă părăsi, ajută-mă!

Noi încă mai avem Moși!

Jurnal de migrant: Țara făr’ de Moși

Londra celebrează tinerețea. Unde întorci capul, doar oameni tineri întâlnești. În puterea și floarea vârstei, un adevărat furnicar ți se dezvăluie zi de zi, în fața ochilor. Doar faceți experiența unei stații centrale de metrou! Tineri, tineri, tineri, alergând. Dacă nu păstrezi regula de mers, riști să fii călcat, vinovat fiind. Îți este dor de a vedea un bătrân. Îi vezi rar, chiar foarte rar, așa ca o floare de cireș, într-o pădure de pini. Am stat și m-am întrebat: unde sunt bătrânii acestui oraș? Nu ai cum să nu te întrebi, unde le sunt bunicii și bunicele? Le este oare rușine cu bătrânii lor…?

Răspunsul îl aflați de la doamnele românce care lucrează în „care”. – Bătrânii nu umblă de capul lor, liberi. Toți, majoritatea sunt internați în „hospice”. Li se oferă totul acolo, iar când ața se sfârșește, vine firma, îl pune în pătură, apoi în scriu, și neștiuți de nimeni astupă o groapă, de cele mai multe ori, o urnă ceramică…Ei nu mai au Moși!

Acasă. În săptămâna de dinaintea lăsatului sec de carne. Pomenirea celor din veac adormiți. A Moșilor și a Strămoșilor. Totul freamătă. Undeva, marți sau miercuri, mama mergea la oraș să cumpere castroanele și ulcelele de lut. Vineri era ziua specială. Să va spun de bunătăți? Nu îmi fac rău singur…

Mămăliga o făcea dimineață la ora 5. O tăia cu ața, în ștergar curat, fiind pusă, călătorea la casele cu mulți copii, însoțită de sarmale și alte scofeturi. Și la cei bătrâni ai satului. Îmi amintesc că am însoțit-o și eu. La șase dimineața la bătrâna Ioana. Avea patul făcut și candela aprinsă. Știa că vor veni vecinii cu Moși.

Apoi, toată lumea se aduna la biserică. Liturghia încununa totul. V-ați întrebat de ce biserica este plasată în mijlocul satului, ori al orașului, înconjurată de cele mai multe ori de către cimitir – locul odihnei celor dragi nouă? Tocmai pentru a sublinia că viața noastră este în jurul lui Hristos, vii și adormiți, toți suntem ai lui Dumnezeu, Liturghia unindu-ne pe toți, așa ca într-o horă.

La biserică simți că ai rădăcini. Că ai Moși. Că vii dintr-un neam. Că ești al cuiva. Moșii ce mi-au bucurat diminețile de sâmbătă din copilărie, sunt de fapt firele nevăzute ce mă leagă de neam și de Biserica mea. Rugăciunea pentru cei adormiți este modul nostru de a-i iubi în continuare pe cei pe care i-am iubit.

Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragostea răstignită. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţă şi această Viaţă este lumina omului.

Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. Toți suntem ai Lui, din neam în neam. Din Moși la Strămoși, toți ne-am rugat în biserica de pe deal, tămâia și Epicleza, unindu-ne într-un singur Trup. Noi încă mai avem Moși! 

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Doamne, "cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii!"

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?

Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!