Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit de satul românesc, la Vaslui în conferinţa: „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan. Satul românesc”

• Episcopia Husilor: Peter Hurley la ITO Vaslui: „Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi”!

Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit de satul românesc, a susţinut, la invitaţia Părintelui Episcop Ignatie al Huşilor, la Vaslui, conferinţa intitulată „Tradiție și modernitate, istorie și prezent pentru tânărul contemporan. Satul românesc”. Evenimentul a fost parte integrantă a ediţiei a II-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi Vaslui.

În cadrul acestei conferinţe, Peter Hurley a relatat, pe scurt, parcursul său în România, dovedind încă o dată, seriozitatea cu care a înţeles profunzimile specificului românesc.

Totodată, comparând istoria ţării noastre cu ţara sa de origine şi cu transformările suferite de-a lungul timpului, a atras atenţia asupra pericolului pierderii identităţii, atunci când omul nu se mai identifică cu „limba, credința, pământul, tradițiile vii și cămașa albă a jertfei”.

Peter Hurley vede România ca pe un spaţiu extraordinar:

„Cel mai tare lucru pe care l-am găsit de când am venit în România este chiar România în sine și, de departe, este şi cel mai neînțeles lucru”.

Rugăciunile PS-lui Macarie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Martirii și Mărturisitorii care au pătimit în închisorile comuniste și alți sfinți, pentru ajutor în vremurile pe care le trăim

1. Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 

pentru vremea pe care o trăim

Preasfântă, Preacurată și Pururea Fecioară Marie, Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului nostru Iisus Hristos și Maica neamului creștinesc, nădejdea mântuirii noastre și rugătoare neîncetată pentru creștini înaintea Milostivului Dumnezeu, tu care dintre fiii oamenilor ai fost cel mai curat vas al Duhului Sfânt și te-ai învrednicit a-L naște cu trupul pe Mesia – Hristos spre mântuirea noastră, rămânând pentru totdeauna Fecioară, ascultă rugăciunea noastră, a celor care ne silim să fim statornici în credință, iubitori ai Bisericii și cinstitori ai tăi și ai tuturor sfinților. 

Din pricina păcatelor, multe și grele, râvna pentru rugăciune, lacrimile căinței, iubirea dintre noi, puterea de stăpânire și răbdarea ni s-au împuținat. Diavolul ne lovește cu greu război. Fecioarele își vând cinstea și credința pentru plăceri ucigașe de suflet. Tinerii noștri se dedau la destrăbălări și pleacă în lume, neaflându-și rostul în țara lor. Cei căsătoriți alunecă ușor în desfrânări, în beții și își ucid de bună voie rodul sfânt al pântecelui lor, uitând de Înfricoșata Judecată ce îi așteaptă. Cei vârstnici iubesc mai mult gâlcevile, clevetirile și vorbele fără rost decât Biserica. Din toate părțile păcatele ne copleșesc. 

Ce vom face, dumnezeiască Maică, la cine ne vom duce, decât numai la tine, care ții pe sfintele tale brațe pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii? Rugăciunile tale îmblânzesc mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, ne ușurează durerile vieții, liniștesc pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți și ard pe demoni. Iubirea ta de Mamă ne îndeamnă să ne rugăm ție cu nădejde. 

Ai milă de țara noastră, de la o margine până la cealaltă. Ai milă de poporul nostru care te cinstește. Nu ne lăsa orfani, Maica lui Dumnezeu, ci roagă-te Milostivului tău Fiu să aprindă din nou credința în sufletele care L-au uitat, să smerească pe cei tari și hulitori de Dumnezeu și să rușineze pe cei ce se luptă împotriva rânduielilor firii statornicite de Dumnezeu. Izbăvește, Preasfântă Fecioară, pe mame de ucidere de prunci, pe bărbați de patima beției, de lipsa de simțire și de urâciunea bătăilor, pe tineri de desfrânări. Izbăvește casele creștinilor de certuri și de toată fărădelegea. Scapă-ne țara, Biserica și neamul de cei care ne urăsc credința, limba și sufletul. 

Mijlocește, Maică a neamului creștinesc, înaintea iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să ne trezească din somnul morții păcatelor, să ne dea iarăși tăria credinței, să sporească dragostea și unirea dintre noi, să ne dăruiască păstori sufletești buni, rugători adevărați, duhovnici plini de har, mame sfinte, răbdare în ispite, biruință împotriva diavolului, pace în lume și tuturor mântuire. Amin.

***

6. Rugăciune către Martirii și Mărturisitorii 

care au pătimit în închisorile din perioada comunismului

Sfinților Martiri și Mărturisitori, cei ce ați pătimit în închisorile din perioada comunismului, ați plătit cu preț de sânge libertatea și demnitatea neamului și Bisericii noastre în vremurile acestea de pe urmă, voi sunteți luminile care ne luminează calea în întunericul acestui veac, zidul de apărare în fața nevăzuților vrăjmași.

Pentru aceasta venim înaintea voastră și cu osârdie ne rugăm vouă: ridicați vălul cel greu al nesimțirii și neiubirii noastre, scuturați de pe noi lanțurile slăbiciunilor și compromisurilor noastre, îmbărbătați firile noastre slabe și îndoielnice în fața împotrivitorilor, insuflați în noi dragoste pentru Biserică, pentru neam și pentru aproapele.

Cei care v-ați rugat pentru chinuitorii și ucigașii voștri, învățați-ne și pe noi să ne iubim vrăjmașii. Cei care v-ați lepădat de răzbunare și v-ați pus sufletele pentru semenul vostru, întăriți-ne întru poruncile lui Hristos Cel Răstignit și Înviat. Cei care ați prefăcut închisoarea în mănăstire și viața de celulă în trai filocalic, dați-ne mângâierea de sus în încercările amare prin care trecem. Rugămu-ne vouă, mijlociți la Hristos pentru izbăvirea și mântuirea noastră. Amin.

Pr. Elpidie Vaianakis: "Din surplusul iubirii pe care îl primești de la Dumnezeu și îl împarți altora, inima se sfințește"."Temelia nu este întristarea pentru păcatele noastre, ci dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi"

Sfințim prezentul și Dumnezeu ne binecuvintează viitorul

- Părinte, cum trebuie să trăim în viața de zi cu zi? Ce trebuie să facem ca să ne binecuvinteze Dumnezeu? 

Dumnezeu ne va binecuvânta atunci când ne luptăm să sfințim prezentul.

- Cum sfințim prezentul? 

Atunci când Îi afierosim lui Dumnezeu fiecare minut, fiecare clipă a vieții noastre. Atunci când Îi dăruim cele trei lucruri principale care ghidează viața noastră. Care sunt acestea trei? Acestea sunt: mintea, cuvintele și inima. 

Prezentul se sfințește atunci când în mintea noastră punem întotdeauna binele, atunci când ne gândim la Dumnezeu cu multă evlavie și spunem: "Dumnezeul nostru, Tu ești Părintele nostru cel dulce, noi suntem copiii inimii Tale". Când Îl simțim Părinte al nostru și Îi încredințăm sufletul ca și un prunc în brațele mamei sale, atunci se sfințește prezentul. Pentru că Acela se îngrijește ca o mamă dulce și ca un Părinte scump să ocrotească mereu copilul Său. 

El, când vede că nu dorim nimănui răul, ci din contră, că îi iubim și pe aceia care ne urăsc, iarăși se sfințește prezentul. Atunci când ne vede că facem bine chiar și celor răi, cerând pentru toți oamenii, atât pentru cei ce suferă, dar mai ales pentru cei ce săvârșesc fapte rele: "Părintele meu, iartă-i pe toți oamenii și adu-i în bratele Tale" - acest lucru Îi place foarte mult, Îl umple de bucurie. În acest fel sfințim prezentul. 

- În ce chip ne sfințim gura?

Aceasta, a doua lucrare, este foarte grea, pentru că toți oamenii am fost învățați să vorbim mult. Avem păreri despre tot ce mișcă și suntem pregătiți să judecăm totul. Ce înseamnă a ne păzi limba? Avem grijă să nu împrăștiem otravă, ci să revărsăm miere. Iar atunci se sfințește prezentul, prin buzele noastre. 

Există și al treilea lucru: inima. 

- Cum ne sfințim inima?   

Inima se sfințește atunci când lași iubirea să o inunde. Lași iubirea să o stăpânească în întregime, să îți stăpânească sufletul, iar din surplusul iubirii pe care îl primești de la Dumnezeu și îl împarți altora, inima se sfințește. Inima este creată doar pentru a iubi. Iubirea sfințește foarte mult inima omului. Acel om care iubește și este plin de milostivire, de bunăvoință, de bună-cuviință, se ferește de răutate, de cleveteală, de judecată. Să știți că acestui om i se sfințește inima.

Aceste trei lucruri: sfințirea prezentului prin minte, buze și inimă, aceste trei lucruri, sfințirea prezentului prin minte, buze și inimă sunt esența care Îl face pe Dumnezeu să te binecuvinteze în toate zilele vieții tale. Acest lucru vi-l doresc tuturor!  

***

Nici măcar păcatul nu trebuie să ne despartă de dragostea lui Hristos!

- Părinte, cât de bucuros ar trebui să fie cineva care, deși se află într-o luptă duhovnicească, cu toate acestea face multe greșeli?  

De ce să gândești așa? Pentru ce să te necăjești și să te întristezi? Să te gândești la altceva!

- La ce?

Să te gândești că Dumnezeu, Care ne iubește, este cea mai mare bucurie a noastră, este însuși izvorul bucuriei și al iubirii. De ce să te gândești numai la greșelile tale? Să te gândești la Părintele tău, cât de mult te iubește! Pentru tine și pentru mine, pentru toată lumea, a dat pe Fiul Lui să vină pe pământ și să se răstignească pentru noi, ca să ne strângă în brațele Sale. Si tu stai și te gândești doar la greșelile tale?

- Părinte, recunoștința față de Dumnezeu te face să te întristezi de multe ori! 

Fiica mea iubită, este bine ca omului să îi pară rău pentru greșelile lui, dar să îi pară rău din iubire, pentru că L-a supărat pe Dumnezeu. Acest lucru îl va ajuta să nu mai facă alte greșeli, să înceteze, sau să se lupte cu multă dragoste să nu facă ceva care să Îl rănească pe Cel iubit. Însă, temelia nu este întristarea pentru păcatele noastre, temelia este dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi. La asta să te gândești!

- Realizez ceea ce spuneți, dacă mă gândesc la copiii mei. Orice greșeală ar face, tot îi iubesc, nu vreau să simtă că nu pot veni în brațele mele. 

Dacă știi că copilul tău se întristează permanent și plânge pentru greșelile pe care le face, tu ai să fi fericita?

- Îmi place să fie cu mărinimie, dar nu vreau să se gândească mereu la greșelile lui. 

Aici este secretul: îți pare rău de copilul tău, că este neputincios și face greșeli, dar te bucuri pentru că este copilul pe care îl iubești ca pe lumina ochilor tăi. Si copilul, atunci când știe că mama sa și tatăl său îl iubesc fără limite, în ciuda greșelilor pe care le face, nu poate fi permanent trist. Este bucuros, are putere, are nădejde să se lupte ca să iasă învingător, să devină mai bun. Ati înțeles?

- Da, da!

Vreau ca orice am face, să o facem cu bucurie și cu nădejdea că Împăratul nostru ne va întări sufletul și vom deveni puternici, ca să nu mai facem greșeli. De aceea v-aș propune o mică rugăciune pe care să o închidem în adâncul inimii noastre și să o spunem regulat.

- Ce rugăciune Părinte?   

"Împărate Ceresc întărește-mi sufletul ca să fac doar voia Ta, aici pe pământ!". Vă place?

- Da, da! Foarte frumos!

Aceasta va lucra. De ce? Dacă nu ne va întări Dumnezeu sufletul, cum vom reuși să luptăm împotriva oricărui rău? Căci omul este vulnerabil în fața răului. Însă, atunci când sufletul ni se întărește cu harul Duhului Sfânt, devenim puternici! Așadar, vreau să nu vă întristați peste măsură, pentru că tristețea nu este de la Dumnezeu, este de la diavol. Doar diavolul aduce întristare, care mai întâi ne împinge să păcătuim, iar apoi ne aduce amărăciune și deznădejde. Nu așa! Ci cu curaj să spunem: "Am cel mai dulce Părinte, cel mai iubit Părinte din cer și pe pământ, pe Părintele Ceresc! De ce să mă întristez? Îl voi căuta și Îl voi ruga să-mi dăruiască Duhul Sfânt". Si, înarmați cu iubirea Lui, vom lupta. Si veți birui! Veți deveni îngerași! Să țineți minte! Cu toții putem deveni îngerii lui Dumnezeu!

- Cu rugăciunile tale, Părinte!

Smerita mea rugăciune să fie ca toți cei ce se luptă cu multă dragoste să biruiască răul și să Îl iubească pe Slăvitul nostru Iisus!

UPDATE:

Două cuvinte cheie

- Părinte, ați putea să ne spuneți două cuvinte cheie pentru viața noastră duhovnicească?

-Da! Vă voi spune două cuvinte pe care să vi le amintiți întotdeauna, pentru că aceste două cuvinte stabilesc drumul nostru fie spre rai, fie spre iad, în fericire sau în nenorocire. Aceste două cuvinte sunt: "iubesc" și "păcătuiesc". 

Calea dragostei ne conduce drept spre Cer. Este calea compătimirii, a milostivirii, a înțelegerii și a iertării. Cealaltă cale, a împliniri păcatului, este presărată cu cruzime, cu împietrire, cu egoism, cu gelozie, cu calomnie, cu osândire, cu judecată, cu toate relele. Îmi doresc să vă amintiți mereu aceste două cuvinte cheie. Atunci când iubiți, să știți că urcați spre Cer. Atunci când păcătuiți, să știți că coborâți spre iad.

Eu vă doresc să iubiți mereu! Mai întâi pe Dumnezeu, iar apoi pe fiecare semen al vostru. Aș vrea să știți că cel care nu iubește, automat păcătuiește. Prin urmare aș vrea să ștergeți cuvântul "păcătuiesc". Este de ajuns să vă gândiți la cuvântul "iubire" și la verbul "iubesc", să trăiți mereu astfel încât inima voastră să fie dăruită în iubire! Vă doresc din tot sufletul să urmați calea iubirii. Este calea care ne va urca nu doar către Împărăția Cerească, ci și în brațele lui Dumnezeu.     


LEGATURI:

•  Cuvântul Ortodox: PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 – video)

• Cuvântul Ortodox: Parintele grec ELPIDIE: “Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii… Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi”

Viața extraordinară a părintelui Serafim Bit-Haribi. Rugăciuni în aramaică, limba maternă a Mântuitorului Hristos

Doar Ortodox: Viața extraordinară a părintelui Serafim Bit-Haribi. Imnul Trisaghion „Sfinte Dumnezeule” – în limba aramaică

Părintele Serafim este un Episcop ortodox din Georgia de origine asiriană. Asirienii sunt probabil singurul popor din lume care a plătit și plătește continuu prețul închinării la Hristos. În toate zonele conflict armate din Irak, Iran, Siria de-a lungul veacurilor sunt atacate bisericile lor, iar ei uciși dacă nu își leapădă credința. Foarte mulți s-au refugiat în sec. XIX în Georgia unde au găsit înțelegere, dar au fost nevoiți să accepte supunere în schimbul păstrării slujirii în limba lor maternă, după credința drept-măritoare ortodoxă. Sunt o minoritate etnică respectată întrucât georgienii sunt conștienți că părinții monahi asirieni din vechime au contribuit foarte mult la creștinarea neamului lor, cuprins de rătăcirile animiste sau zoroastrisme. Comunitatea măsoară aproximativ 4000 asirieni.

Părintele Serafim până la vârsta de 24 de ani a fost luptător de arte marțiale cu centură neagră, trei dani, șef de securitate, gardă de corp pentru un membru al guvernului ucrainean la Kiev și vorbitor fluent de asiriană, căsătorit și tată a trei copii.

Cuvânt despre Rugăciune al Arhim. Emilianos Simonopetritul (înregistrare VIDEO din 1990 și transcriere). Rugăciunea -"un drept al omului de a-L căuta și a-L afla pe Dumnezeu", o trăire a lui Dumnezeu "și o descoperirea a felului în care vine"

Gheronda Emilianos Simonopetritul

Cuvânt despre Rugăciune 

rostit pentru televiziunea germană, la mănăstirea Ormylia, în anul 1990

- Ce este rugăciunea?

Rugăciunea este o simțire reală a prezenței lui Dumnezeu. Este totodată și o încredințare a comuniunii cu Dumnezeu, Căruia omul Îi vorbește, și Care descoperă cele din adâncul inimii lui. Si percepe prezența lui Dumnezeu, și totodată lucrarea sa proprie pe care o face, fără ca prin această comuniune dumnezeiască să se creeze o confuzie între cele două persoane. Fiecare dintre aceste firi, cea omenească și cea dumnezeiască, rămâne în hotarele ei, dar omul este cel care se înalță către Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cel care se apleacă asupra omului. Omul se dăruiește lui Dumnezeu prin rugăciune, iar Dumnezeu se dăruiește omului. Si de aici rezultă acest lucru minunat, de a avea un Dumnezeu și un om în același timp.

Cuvinte vii rostite de Părintele Arsenie Papacioc: "Biserica creștină nu învață mai întâi, ci sfințește! Pentru că se referă nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri împărăția cerurilor"

Adevărul

Adevărul, Care este Hristos, este piatra de încercare; în jurul acestui Adevăr se învârte totul. Pentru a combate acest Adevăr au apărut tot felul de filozofii, curente, idei, care n-aduc nimic nou, decât un vocabular nou, cuvinte noi, dar nu clarifică nimic, fiindcă Adevărul lui Hristos este deplin și ei nu fac altceva decât să lovească în acest Adevăr.

Nu știu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-l, toate cerurile știu, toată Împărăția de Sus știe că tu ai aparat adevărul, și nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu îl dă la milogi, îl dă la eroi.  

Prezența continuă

Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.

Am văzut multe lucruri în viață, am văzut minunile lui Dumnezeu, am văzut cum am zice "pe Dumnezeu Cel nevăzut, L-am văzut!". Lumea însă vrea să vadă contur, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.

Dacă trăiești bine prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul.

Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva..." Nu merge. Starea mea, de existență umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu.

Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenți. Nu meriți tu atâtea haruri decât dacă ești într-o smerită prezență.

Intelectualul

- Cum trebuie să participe un intelectual la viața Bisericii și care este slujirea lui?

Să participe ca un neintelectual, să participe cu smerenie la învățătura creștină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârșit, să fie spovedit și el ca orice creștin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Si poate să fie un neintelectual și să aibă pe Dumnezeu în inima lui.

Există o singură cale: smerenia. Foarte frumos este să învețe ca să cunoască și să explice altora învățăturile creștine, dar i se cere cu orice chip smerenie și supunere. Nu eu spun lucrul acesta. E spus de inși cu mai mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de știință stă valoarea unui om, ci - sunt silit să spun - în smerenie, fiindcă cu cât se smerește mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o viață de rugăciune. Dar și intelectualului i se cere o stare  de prezență, pentru că nu putem desființa valorile și treptele. Chiar spune Sfântul Marcu Ascetu că rădăcina tuturor răutăților este neștiința. Si are dreptate; dar aici este vorba despre o știință a mântuirii, nu o știință teoretică, raționalistă - că poți chiar cu Hristos "în minte" să te osândești!

In Rai mai degrabă intră oameni simpli. Ei se țin de o singură învățătură și o pun în practică. Pe când cei care posedă multe cunoștințe nu le aplică în viața de zi cu zi. Ei afirma: "Cred că mă va mântui Dumnezeu că am fost sincer în filozofia mea!" Greșit! Ce folos ai tras din cunoștințele astea ca să te ajute la mântuire? Pentru că degeaba dogmatisești dacă nu ai smerenie.

Civilizația și progresul

Civilizația este una și trăirea creștină este alta. Insă un om civilizat poate mai ușor să se adapteze învățăturii creștine, care e prea justificată, are o prea mare ordine, e prea argumentată ca să nu o crezi.

Uite, se spune că poporul roman era foarte drept, creator: cucereau și zideau. Înainte de venirea Sa Mântuitorul le-a dat biruințe acestor romani, să zic așa, ca să pregătească oarecum lumea pentru o învățătură divină extraordinară, pentru că ei erau mai civilizați.

Deci civilizația joaca un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Si ea învață să nu furi, și ea învață să nu fie [nedreptate]..., dar totuși, în miezul civilizației acesteia au ajuns păcate așa de grave, pentru că nu au avut o înfrânare creștină. 

Vedeți dumneavoastră, Biserica creștină nu învață mai întâi, ci sfințește! Pentru că se referă nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri împărăția cerurilor.

Modernismul nu este vinovat că ești tu leneș și nu știu ce. Poți să fii în pat cu puf și să te rogi lui Hristos, și ești la fel ca unul care doarme pe scândură. Prea mare modernism nu se recomandă, pentru că te poate duce la moleșeală, la lenevire, la scăderi. Să știți că suferința te subțiază mai mult și te aseamănă cu numele tău ca om mântuit, ca om veșnic.

Crucea

Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana.

Cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine.

Noi suntem niște inși fără valoare, dar unitatea noastră poate avea [valoare]. Noi ar trebui să ne bucuram că trăim niște vremuri ca acestea de cruce.

Cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu.

Să iubim Crucea lui Iisus! Ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce, în jurulu căreia se adunau să se roage și să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultați, luând o cruce în mană, ce-ți spun spinii, cuiele, Sângele dumnezeiesc.

Alexandru cel Mare a întrebat odată un înțelept: "Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?". Înțeleptul a răspuns: "Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu". "Si, ce poate face numai Dumnezeu?". "Să iubească pe dușmanul său". Iată crucea care împacă toate vrăjmășiile! Că cine-și ține limba să nu înjure, mâna să nu lovească și inima să nu urască, acela știe să poarte crucea asemenea Domnului Iisus; și acela se consideră că mântuiește lumea asemenea Domnului răstignit.

Sursa: Ochii prin care vedeam cerul - In memoria părintelui Arsenie Papacioc, Ed. Corgal Press Bacau, 2015