Cuvinte vii rostite de Părintele Arsenie Papacioc: "Biserica creștină nu învață mai întâi, ci sfințește! Pentru că se referă nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri împărăția cerurilor"

Adevărul

Adevărul, Care este Hristos, este piatra de încercare; în jurul acestui Adevăr se învârte totul. Pentru a combate acest Adevăr au apărut tot felul de filozofii, curente, idei, care n-aduc nimic nou, decât un vocabular nou, cuvinte noi, dar nu clarifică nimic, fiindcă Adevărul lui Hristos este deplin și ei nu fac altceva decât să lovească în acest Adevăr.

Nu știu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-l, toate cerurile știu, toată Împărăția de Sus știe că tu ai aparat adevărul, și nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu îl dă la milogi, îl dă la eroi.  

Prezența continuă

Nu sunt întru totul pentru o mare nevoință. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! Pentru că nu nevoința în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima frântă și smerită, prezența continuă a lui Dumnezeu în viața noastră.

Am văzut multe lucruri în viață, am văzut minunile lui Dumnezeu, am văzut cum am zice "pe Dumnezeu Cel nevăzut, L-am văzut!". Lumea însă vrea să vadă contur, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.

Dacă trăiești bine prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul.

Avem nevoie de o stare de prezență interioară, nu doar de nevoință. Dacă faci nevoință începi să ai pretenții: "Eu am făcut, Doamne, dă-mi și Tu ceva..." Nu merge. Starea mea, de existență umană, e permanentă. Pe aceasta trebuie să o închin lui Dumnezeu.

Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenți. Nu meriți tu atâtea haruri decât dacă ești într-o smerită prezență.

Intelectualul

- Cum trebuie să participe un intelectual la viața Bisericii și care este slujirea lui?

Să participe ca un neintelectual, să participe cu smerenie la învățătura creștină, să ia parte la Liturghie de la început până la sfârșit, să fie spovedit și el ca orice creștin. Nu ne interesează că este intelectual sau neintelectual. Nu interesează atât de mult să cunosc adâncurile Sfintei Treimi, dacă n-am în inima mea pe Sfânta Treime. Si poate să fie un neintelectual și să aibă pe Dumnezeu în inima lui.

Există o singură cale: smerenia. Foarte frumos este să învețe ca să cunoască și să explice altora învățăturile creștine, dar i se cere cu orice chip smerenie și supunere. Nu eu spun lucrul acesta. E spus de inși cu mai mare trăire care au intuit: nu în îngrămădirea de știință stă valoarea unui om, ci - sunt silit să spun - în smerenie, fiindcă cu cât se smerește mai mult, cu atât rezolvă mai multe probleme. Este mai greu ca un intelectual să accepte o viață de rugăciune. Dar și intelectualului i se cere o stare  de prezență, pentru că nu putem desființa valorile și treptele. Chiar spune Sfântul Marcu Ascetu că rădăcina tuturor răutăților este neștiința. Si are dreptate; dar aici este vorba despre o știință a mântuirii, nu o știință teoretică, raționalistă - că poți chiar cu Hristos "în minte" să te osândești!

In Rai mai degrabă intră oameni simpli. Ei se țin de o singură învățătură și o pun în practică. Pe când cei care posedă multe cunoștințe nu le aplică în viața de zi cu zi. Ei afirma: "Cred că mă va mântui Dumnezeu că am fost sincer în filozofia mea!" Greșit! Ce folos ai tras din cunoștințele astea ca să te ajute la mântuire? Pentru că degeaba dogmatisești dacă nu ai smerenie.

Civilizația și progresul

Civilizația este una și trăirea creștină este alta. Insă un om civilizat poate mai ușor să se adapteze învățăturii creștine, care e prea justificată, are o prea mare ordine, e prea argumentată ca să nu o crezi.

Uite, se spune că poporul roman era foarte drept, creator: cucereau și zideau. Înainte de venirea Sa Mântuitorul le-a dat biruințe acestor romani, să zic așa, ca să pregătească oarecum lumea pentru o învățătură divină extraordinară, pentru că ei erau mai civilizați.

Deci civilizația joaca un rol pozitiv, dar nu mântuitor. Si ea învață să nu furi, și ea învață să nu fie [nedreptate]..., dar totuși, în miezul civilizației acesteia au ajuns păcate așa de grave, pentru că nu au avut o înfrânare creștină. 

Vedeți dumneavoastră, Biserica creștină nu învață mai întâi, ci sfințește! Pentru că se referă nu la a cuceri pământul, ci la a cuceri împărăția cerurilor.

Modernismul nu este vinovat că ești tu leneș și nu știu ce. Poți să fii în pat cu puf și să te rogi lui Hristos, și ești la fel ca unul care doarme pe scândură. Prea mare modernism nu se recomandă, pentru că te poate duce la moleșeală, la lenevire, la scăderi. Să știți că suferința te subțiază mai mult și te aseamănă cu numele tău ca om mântuit, ca om veșnic.

Crucea

Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Când Iisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana.

Cruce înseamnă să duci ce nu-ți convine.

Noi suntem niște inși fără valoare, dar unitatea noastră poate avea [valoare]. Noi ar trebui să ne bucuram că trăim niște vremuri ca acestea de cruce.

Cine fuge de Cruce, fuge de Dumnezeu.

Să iubim Crucea lui Iisus! Ea ne va ajuta să iubim crucile noastre. La început, primii călugări nu aveau altă bibliotecă decât o mare cruce, în jurulu căreia se adunau să se roage și să mediteze, apoi plecau la treburi mari. Ascultați, luând o cruce în mană, ce-ți spun spinii, cuiele, Sângele dumnezeiesc.

Alexandru cel Mare a întrebat odată un înțelept: "Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu?". Înțeleptul a răspuns: "Atunci când omul face ce poate face numai Dumnezeu". "Si, ce poate face numai Dumnezeu?". "Să iubească pe dușmanul său". Iată crucea care împacă toate vrăjmășiile! Că cine-și ține limba să nu înjure, mâna să nu lovească și inima să nu urască, acela știe să poarte crucea asemenea Domnului Iisus; și acela se consideră că mântuiește lumea asemenea Domnului răstignit.

Sursa: Ochii prin care vedeam cerul - In memoria părintelui Arsenie Papacioc, Ed. Corgal Press Bacau, 2015