marți, 31 decembrie 2019

La început de an, cu gândul la veșnicie...


Taina "vieții veșnice": când o persoană trăiește un moment de mare intensitate, prin iubire, prin rugăciune, printr-o sărbătoare; în orice experiență a participării şi comuniunii, ea accede la acest timp existențial dincolo de cel cronologic...
...Spunem că se schimbă anul. Nu se schimbă anul. Schimbarea este convențională. Biserica schimbă anul în septembrie, la începutul Indictionului, urmând alt ciclu. Pascaliile încep din septembrie. Noi stăm înaintea lui Dumnezeu, înaintea Maicii Domnului, în rai, acolo unde caracterul împărătesc și veșnic al lui Dumnezeu este vizibil prin excelență. Acolo contenește schimbarea, toate sunt statornicite, o neîncetată și nerăspândită privire a noastră către Hristos, Care ne acoperă pe toți cu lumina Lui. Asta înseamnă veșnicie!


# Experiența iubirii față de Dumnezeu sau față de o altă ființă umană modifică timpul și spațiul.
# "In unire, în comuniune cu celălalt, timpul este o trecere în veșnicie. Există mai multe niveluri ale timpului. Când sunt într-o legătură de mare prietenie, de mare comuniune cu celălalt, uit că timpul există, uit orele... Când celălalt nu-mi răspunde, doresc, aștept intens; timpul trece greu. Dar când îmi răspunde nu mai aștept; am de depășit timpul. Întârzierea în răspunsul celuilalt prelungește timpul.
La fel stau lucrurile şi pentru Dumnezeu. El așteaptă de la noi răspunsul nostru: Iată sunt la ușă, bat şi aștept răspunsul vostru. Dumnezeu trăiește în veșnicie, în relațiile intratrinitare, dar şi în legătură cu noi: El participă la experiența timpului. E una din formele tăgăduirii de Sine divine. Dumnezeu își asumă timpul, preia timpul, respectă timpul pe care El l-a creat. Hristos, Dumnezeul întrupat, este expresia supremă a răbdării lui Dumnezeu Care-Si pune înainte mereu iubirea Sa omului, în mod gratuit şi neobosit...
# Timpul este intervalul care durează între chemarea lui Dumnezeu adresată iubirii noastre şi răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. E timpul răspunsului omului.
# In momente foarte intense spunem că timpul se oprește: experiența unui astfel de timp e ca un prezent, ca o clipă care durează! E timpul marilor experiențe umane, ca iubirea, frumusețea, moartea... De fiecare dată când există o revelație, accedem la acel timp.
#"Timpul existențial se poate prelungi şi concentra devenind un fel de veșnicie". Este taina "vieții veșnice": când o persoană trăiește un moment de mare intensitate, prin iubire, prin rugăciune, printr-o sărbătoare; în orice experiență a participării şi comuniunii, ea accede la acest timp existențial dincolo de cel cronologic. Dar cum să ne menținem aici? După ce a fost un efort de a atinge această "viață veșnică", tot efortul rugăciunii trebuie să fie un efort de "a rămâne în bucurie", de "a rămâne în iubire", de a prelungi nedefinit până la moarte, şi dincolo de ea, această stare de comuniune. Prin experiența comuniunii avem încă de aici participarea la "viața veșnică" în momente care sunt în afara timpului, dar pe care le putem face să "dureze"
# Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.




Un comentariu: