vineri, 12 iunie 2020

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii, și răspunsul Bisericii Greciei


Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii


Preafericirea Sa, Patriarhul Ecumenic, urmând dorința Bisericii Mame de a exista o coordonare și, pe cât posibil, uniformitate în Bisericile Ortodoxe locale cu privire la chestiunea extrem de importantă a Sfintei Împărtășanii și a modalității de a o distribui credincioșilor, a trimis tuturor fraților săi, Preafericiții Întâistătători, scrisoarea de mai jos, din data de 17 mai:

„Preafericirea Voastră, Hristos a înviat!

Am trăit în mod dureros circumstanțele care au apărut în viața Bisericii din cauza gravei pandemiei a noului coronavirus și, de pretutindeni, ne-au parvenit noi date locale și diverse schimbari, prin scrisori, sau sub formă de întrebări și preocupări. Noi înșine, animați de un spirit de solidaritate și cooperare, în vederea protejării sănătății credincioșilor și a binelui comun, am acceptat oficierea slujbelor liturgice, pentru o anumită perioadă de timp, fără prezența credincioșilor în biserici, având însă ca primă preocupare păstrarea credinței Părinților noștri, care de-a pururi luminează întreaga lume.
Întrucât, cu toate acestea, după interesul lăudabil al autorităților și stimabila prevenire din partea conducătorilor în timpul pandemiei COVID-19, s-au auzit anumite păreri profund străine cu privire la abordarea Preasfintelor Taine, ne este imposibil să rămânem tăcuți și absenți față de o astfel de situație, atât de ambiguă, și inactivi în fața dezvoltării, reglementărilor și interdicțiilor guvernamentale aferente.

Ne-am supus îndemnurilor autorităților de sănătate și politice și, așa cum este firesc, ne supunem până în punctul în care, totuși, nu este atins miezul și esența credinței noastre. Pogorământul Bisericii merge până la cruce, dar totuși refuză să se coboare de pe ea, ascultând de magistrații și autoritățile acestei lumi, atunci când se pune la îndoială taina tainelor vieții ei, Sfânta Împărtășanie.

În viața Bisericii este cunoscut de toți că interpretul îndemnurilor și noțiunilor evanghelice și apostolice, dar, de asemeni, și al duhului și literei dumnezeieștilor și sfintelor canoane, este Sfânta Tradiție, indisolubil întrețesută cu practica eclezială cotidiană și experiența kenotică. Recurgând la această practică consacrată a Bisericii, vedem și constatăm că într-adevăr ea trăiește în lume prin Sfânta Împărtășanie și în Sfânta Împărtășanie sau, altfel spus, Sfânta Împărtășanie este revelația și experierea tainei divino-umane a Bisericii. Însuși Domnul, Cel ce „în chip nevăzut, împreună cu noi este”, Care  „aduce şi Se aduce, Cel ce Se împarte”, ne dă în Sfânta Împărtășanie Preacurat Trupul Său și Preascump Sângele Său, făcând din noi „deplinătatea împărăției cerurilor”.

În acest duh și în acestă simțire, comunicăm cu Preafericirea Voastră, preaiubită de Noi, declarând cu toată conștiința că nu avem nicio intenție de a renunța la ceea ce a fost legiuit nouă tuturor de binecuvântații noștri Părinți.

În fața circumstanțelor care au apărut, dorim să auzim părerea Voastră frățească și gândurile Voastre, pentru a putea găsi o cale comună în abordarea pastorală a controverselor asupra modului stabilit al distribuirii Sfintei Împărtășanii.

Acestea fiind spuse, îmbrățișăm, cu dragoste în Hristos și sfântă sărutare Preafericirea Voastră preaiubită, rămânând, scump frate, împreună-slujitori și împărtășindu-ne din același și unul Potir, din care bând nu vom înseta niciodată în veac. Amin ”.


dis2020 1



Astăzi, 3 iunie, a avut loc a doua ședință a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei. Printre subiectele avute în dezbatere a fost și cel legat de modul de administrare a Sfintei Împărtășanii. În această problemă a decis:
A luat la cunoștință de Scrisoarea din 17-5-2020 a SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu privire la subiectul unei căi comune în înfruntarea pastorală a modului de administrare consfințit al dumnezeieștii Împărtășanii, precum și de Scrisoarea din 19-5-2020 a PF Patriarh Daniel al României pe aceeași temă.

Sinodul Permanent a decis unanim să trimită Scrisori Sinodale corespunzătoare de răspuns, în care va fi înfățișat din nou faptul că Biserica Greciei rămâne în încredințarea dogmatică și teologică exprimată de la început că «Taina Sfântă a dumnezeieștii Euharistii rămâne de nenegociat, după cum ne-a fost predată de învățătura din Tradiția Ortodoxă și a Sfinților Părinți ai Sfintei noastre Biserici», precum și că «procedura administrării dumnezeieștii Împărtășanii credincioșilor rămâne precum este și după cum ne-a fost predată de Sfinții Părinți și de Sfânta noastră Tradiție».
Totodată, a
„decis să reamintească pliromei creștine că «[tehnica] Yoga» „reprezintă un capitol de bază al religiei hinduse și dispune de o felurime de școli, ramuri, aplicații și rânduieli și nu constituie un «fel de gimnastică»”.
Cu alte cuvinte, este de evitat această practică și sincretismul în general.

Pe lângă faptul că este denunțată Uniunea Misionară Grecească ca fiind o mișcare de prozelitism neoprotestant,
a recomandat printr-o Notiță Enciclică Preasfințiților Mitropoliți și sfântului cler al Bisericii Greciei să se abțină de la orice manifestare care este organizată de organizațiile Rotary și Lions deoarece nu se limitează doar la manifestări sociale, ci se extind și la activități cu caracter religios, de vreme ce dispun de un ritual de ceremonie de admiterea noilor membri și stabilesc rugăciune care se adresează nedogmatic unui dumnezeu cu înțelesul general al termenului, și nu conform credinței noastre ortodoxe"

Un comentariu:

  1. Mă bucur că în sfârșit apare o poziție oficială a ortodoxiei pe care toți creștinii ortodocși o așteaptă de mult timp. Mai bine mai târziu decât niciodată, dar să vedem poziția BOR ca asta ne privește pe toți românii. Doamne ajuta și ne luminează 🙏

    RăspundețiȘtergere