joi, 29 februarie 2024
Un altfel de mărțișor de la Ioan Ianolide
joi, 22 februarie 2024
Daniel Leș, olarul refrământat și refăurit
Renașterea sufletului și transformarea în "Lut Viu"
interviu emoționant cu Daniel Leș
Câteva extrase din interviu
marți, 20 februarie 2024
Starețul Tadei de la Vitovnița : "De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie?"
Cu Dumnezeu toate sunt cu putință
marți, 13 februarie 2024
P. Ciprian Mega: " Să descoperi talantul în inima ta înseamnă să fii statornic în adevăr și iubire nefăţarnică"
Să descoperi talantul în inima ta înseamnă să fii statornic în adevăr și iubire nefăţarnică. Aceasta este starea necesară pentru a primi lucrarea Duhului Sfânt. Smerit, cu o smerenie subiectivă, și în același timp conștient de darul tău, de faptul că lucrezi cu Dumnezeu talantul după care sapi în inima ta, că acolo, în lăuntrul tău, zidești împreună cu Domnul. Iar Hristos se face responsabil de roadele tale.
Cuvântul Părintelui Ciprian Mega, în duminica a 16-a după Rusalii,
Biserica ”Sf. Spiridon” din Oradea, 11 februarie 2024
În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh, Amin!
Preacucernici Părinți, iubiți credincioși, ați ascultat mai devreme, citită din Sfânta Evanghelie, Pilda Talanților. De-ar fi vorba doar despre înzestrările personale pe care le înmulțim, așa cum îndeobște se vorbește pe marginea acestui text, ce simplu ar fi de înțeles această parabolă. Însă, această pagină din Sfânta Scriptură duce creștinismul până la limita absurdului, încât tema Duminicii de astăzi pare să fi născut o reflecție scandaloasă și aproape disperată a unui cunoscut teolog apusean din secolul trecut Hans Urs von Balthasar, care spunea: "Dacă reușești să-l înțelegi, acela nu este Dumnezeu". Cum oare să-L înțelegi? Dumnezeu Însuși ne spune, azi, că se aseamănă unui stăpân nedrept, care se dovedește a fi cămătar. Tot ce a dat vrea cu dobândă și neînduplecat. Pe slujitorul care a îngropat talantul în pământ, ați văzut, îl pedepsește, chiar dacă a recuperat de la el ceea ce îi dăruise.
Pentru a ne apropia de mesajul acestei parabole, să pornim de la elementul comun, concret, palpabil, anume pământul, în care sluga nevrednică și-a îngropat talantul. Pământul, țarina, la care dacă veți citi Filocalia a doua veți vedea că face referire Sfântul Maxim Mărturisitorul. "Fiindcă ai părăsit țarina - spune el -, te îngrijești de cele din jurul țarinii, dar acolo vei afla doar spini și pălămidă, însă comoara stă ascunsă în țarina inimii tale, pe care nu ai aflat-o din pricina nelucrării. De-ai fi aflat-o, ai fi vândut toate și ai fi cumpărat țarina aceea". Țarina este inima omului, comoara este talantul îngropat în țarină. Fariseii Îl întreabă când va veni Împărăția Cerurilor, iar Mântuitorul le răspunde că nu va veni așa cum își imaginau ei, cu semne exterioare, perceptibile și se va instala ca un proces interior al inimii. Nu vor zice: "iat-o e aici, sau acolo, căci Împărăția lui Dumnezeu este în lăuntrul vostru". Împărăția lui Dumnezeu, iubiți credincioși, este îngropată în inima fiecăruia. Dacă n-am aflat-o încă, e doar vina lenevirii duhovnicești, a nelucrării noastre. De aceea le și spune Hristos apoi ucenicilor: " vă vor spune: iată acolo este, iată aici. Nu vă duceți și nu vă luați după ei".
vineri, 9 februarie 2024
Un dialog provocator și atipic între Părintele Iuvenalie, de la schitul Sf. Nicolae, și antreprenorul Ștefan Mandachi. "Vorba sună, fapta tună!"
"Vorba sună, fapta tună!"
joi, 1 februarie 2024
P. Ciprian Mega: "Arvunirea Duhului este șansa noastră". Cum a ajuns omenirea să plătească factura binecunoscutului Iosif...