Sensurile duhovnicești ale Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, merinde pentru Postul Mare

Se apropie Postul Mare, acel timp binecuvântat de pocăință și nevoință, în care întreaga Biserică se roagă împreună cu Sfântul Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele...". Această rugăciune ne devine însoțitoare în călătoria duhovnicească a postului, condensând practic întreg duhul postului. Însă, pentru o înțelegere mai adâncă, vom avea o abordare puțin diferită, luând fiecare cerere în parte, dar nu așa cum o auzim în română, ci cum sună în originalul grecesc, încercând să descoperim bogăția sensurilor ascunse în fiecare cuvânt:

Κύριε καὶ Δέσποτα τῆς ζωῆς μου, πνεῦμα ἀργίας, περιεργίας, φιλαρχίας, καὶ ἀργολογίας μή μοι δῷς. 

Πνεῦμα δὲ σωφροσύνης, ταπεινοφροσύνης, ὑπομονῆς καὶ ἀγάπης χάρισαί μοι τῷ σῷ δούλῳ. 

Ναί, Κύριε Βασιλεῦ, δός μοι τοῦ ὁρᾶν τὰ ἐμά πταίσματα, καὶ μὴ κατακρίνειν τὸν ἀδελφόν μου, ὅτι εὐλογητὸς εἶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν.

O traducere mai fidelă:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul nelucrării, al iscodirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. 

Iar duhul întregii-înțelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. 

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Arhim. Zaharia - la Judecata de Apoi glasul Domnului va fi auzit de unii din lăuntrul inimii lor, iar de alții din afara ei

Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu în inimă

"Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumusețea ta"

Lepădându-se de toate și necăutând nimic din cele pe care le oferă lumea aceasta, Preasfânta Fecioară a izbutit să deosebească din vacarmul acestei lumi singurul glas vrednic de luat în seamă, "glasul de vânt subțire" (3 Rg. 19, 12) al Domnului în inima sa, și a plecat urechea ca să-l asculte. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a îmbrățișa voia cea dumnezeiască și mântuitoare "întru care este viața". (cf. Ps. 29, 5)

Cuvântul lui Dumnezeu răsună în inimile credincioșilor. În cazul Maicii Domnului și al sfinților, cuvântul Său răsună în întreaga lor ființă. La Judecata de Apoi, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului Îi vor auzi glasul înlăuntrul lor zicându-le: "Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii" (Mt. 25, 34); în vreme ce aceia care vor ședea de-a stânga Lui Îi vor auzi glasul din afară, ca pe ceva exterior și străin lor: "Duceți-vă de la Mine..." (Mt. 25, 41). Puțini sunt cei ce pot să audă glasul lui Dumnezeu cu limpezime în inima lor. Însă Domnul îi vorbește neîncetat omului fie prin mijlocirea Scripturii, fie prin cântările Bisericii, fie prin cuvintele sfinților, ba chiar și prin mijlocirea lumii zidite. Este într-adevăr un lucru măreț atunci când omul dobândește o inimă simțitoare, un vas ce poate primi nemijlocit cuvântul lui Dumnezeu.

Monahul învață să audă primul cuvânt al Starețului său cu inima, nu doar cu urechile. El prinde acel cuvânt, îl închide în inimă ca pe o comoară și nu îi zădărnicește puterea adăugându-i un alt cuvânt izvodit de mintea lui. Mai apoi, el împlinește cuvântul cu mare grijă si credința, socotindu-l a fi însăși expresia voii lui Dumnezeu. Astfel, monahul își ascute auzul lăuntric pentru a putea percepe "glasul de vânt subțire" și graiurile neobișnuite ale Duhului. O astfel de educație a firii omului nu o putem afla în școlile acestei lumi, ci doar în cultura minunată a ascultării.

Sursa: Arhim. Zaharia Zaharou, Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu și Maica Vieții

Fiul risipitor și iubirea negrăită a Tatălui

Pilda Fiului risipitor (Luca 15, 11-32) este, în esență, o descoperire a inimii părintești a lui Dumnezeu, mai mult decât o poveste despre căderile și ridicările omului. Deși protagoniștii sunt cei doi fii, adevăratul centru al pildei rămâne Tatăl cel iubitor, Care nu judecă după măsura dreptății omenești, ci după prisosința milei și a iubirii.

Însă, pentru a înțelege cu adevărat greutatea pildei, trebuie să vedem și cum erau percepute lucrurile de către un evreu din vremea Mântuitorului. Sunt detalii care nouă, astăzi, ne scapă, dar care, pentru ascultătorii de atunci, erau de-a dreptul șocante.

Pictorul iconar Marius Isbășoiu despre icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț și câteva tropare inedite închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț este o icoană făcătoare de minuni care a fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de către Împăratul Bizanțului Ioan al VIII-lea Paleologul în anul 1429. O altă tradiție îl menționează pe Manuel al II-lea Paleologul ca fiind cel care a dăruit icoana în semn de recunoștință Voievodatului Moldovei. Este considerată cea mai frumoasă și cea mai veche icoană datată de tip Hodighitria din România.