De la dictatura pandemică la dictatura electronică
„Abordarea crizei contemporane a persoanei
Epoca noastră este caracterizată de o tranziție dramatică și rapidă de la dictatura sănătății – așa cum a fost stabilită în timpul pandemiei – la o formă de totalitarism electronic, în care persoana umană este amenințată cu depersonalizarea completă.
Acest fenomen nu este pur și simplu politic sau social. Este, în mod fundamental, o problemă teologică profundă. Viața spirituală, libertatea persoanei și capacitatea omului de a trăi în comuniune cu Dumnezeu sunt amenințate de această nouă condiție care, în ciuda pretextelor sale tehnologice, nu este decât o nouă formă de înrobire.
Dictatura sanitară ca pregătire
În timpul pandemiei, a fost impus un regim strict de control, bazat pe iluzia că statul poate garanta sănătatea și salvarea omului prin restricții, interdicții și izolare în masă.
Pentru prima dată în istoria modernă, rânduiala bisericilor, accesul credincioșilor la Sfintele Taine și la viața normală a Bisericii au fost interzise. Persoana, în interiorul bisericii și în afara ei, a fost tratată ca vector periculos, iar societatea a fost transformată într-un loc de supraveghere, neîncredere și izolare.
Această experiență nu a fost temporară. A fost precursoarea unei noi situații: dictatura electronică, unde aceeași logică a supravegherii universale se aplică de acum fiecărui aspect al vieții.
Statul digital și dizolvarea persoanei
Așa-numitul „stat digital” nu vine să servească cetățeanul, ci să-l definească, să-l analizeze, să-l supravegheze și, în cele din urmă, să-l manipuleze. Ființa umană devine un număr, niște date, o statistică. Își pierde chipul. Și acesta este cel mai tragic lucru dintre toate.
Amenințările contemporane la adresa libertății nu se mai limitează la regimurile politice violente, ci penetrează, într-un mod mult mai subtil și universal, în însăși structura existenței umane sub masca confortului, a tehnologiei și a informațiilor, făcând astfel persoana umană previzibilă și controlabilă prin colectarea permanentă a datelor biometrice și psihologice.
Inteligența artificială și algoritmii încearcă să cunoască omul mai bine decât se cunoaște el însuși pe sine. Este vorba despre un „control al lăuntrului”, unde liberul arbitru este anulat nu prin constrângere, ci prin programare și sugestie.
Viziunea ortodoxă asupra persoanei
Teologia ortodoxă, însă, concepe persoana nu ca o unitate biologică sau socială, ci ca o existență irepetabilă. Sfântul Grigorie Teologul scrie: „ ceea ce se unește cu Dumnezeu, aceasta este persoana”.
Adică, persoana nu este ceva fizic sau psihologic, ci se revelează în relația liberă cu Dumnezeu. Omul devine persoană când este „în comuniune”, când transcende firea lui prin relație, iubire și libertate.
Biserica este chemată astăzi să apere această libertate. Căci, după cum subliniază Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu nu l-a creat pe om rob, ci liber”; iar Sfântul Maxim Mărturisitorul adaugă: „Libertatea persoanei este lucrarea poruncii dumnezeiești în lume”.
Când omul își pierde posibilitatea de a alege, de a mărturisi, de a trăi conform conștiinței sale, atunci nu numai libertatea sa politică este amenințată, ci și mântuirea.
Libertatea teologică și rezistența spirituală
Libertatea teologică nu este un concept abstract. Este modalitatea în care omul participă la taina îndumnezeirii.
Gestionarea impersonală, de masă, digitală a ființelor umane este străină de acest concept. Căci Dumnezeu nu salvează „grupuri” sau „ansambluri”, ci persoane; nu se adresează numerelor, ci numelor.
Hristos Însuși spune: „Eu sunt păstorul cel bun și îmi cunosc oile și oile Mele Mă cunosc pe Mine” (cf. Ioan 10:14). Această cunoaștere este relație, este recunoaștere, este iubire personală.
În opoziție, totalitarismul – fie că este sanitar sau digital – urmărește să dizolve această relație. Când individul este tratat ca o componentă mecanică a unui sistem, atunci viața lui spirituală se atrofiază, conștiința lui este manipulată și libertatea lui este anulată. Vocea profetică a Părinților avertizează: „Adevărul nu poate fi împăcat cu minciuna, nici libertatea cu constrângerea” (Sf. Iustin Popovici).
Societatea de control și mecanismele ei
Sociologia puterii și controlului, care s-a dezvoltat în mod deosebit, arată că fiecare sistem social formează mecanisme de putere care penetrează trupul și mintea omului.
Totuși, spre deosebire de epocile anterioare, astăzi controlul nu se exercită în mod principal prin violență fizică, ci prin mijloace invizibile și tehnologice, care îl fac pe cetățean transparent față de Stat, dar, în același timp, invizibil ca persoană. „Gestionarea populației” devine un obiectiv central, care nu este în serviciul omului.
Controlul de astăzi a trecut la un nivel în care este încorporat în interiorul individului însuși. Omul învață să se controleze pe sine în funcție de injoncțiunile sistemului, fără constrângeri exterioare.
Dar creștinismul cheamă pe om nu la autocenzură, ci la pocăință; nu la conformare, ci la transfigurare; nu la ascultarea mecanică, ci la comuniunea de bunăvoie cu voia lui Dumnezeu.
Misiunea Bisericii în fața totalitarismului digital
Biserica este datoare să păstreze libertatea membrilor săi. Nu este posibil ca ea să accepte impunerea universală a înregistrării digitale, care unifică toate datele personale într-o singură schemă digitală.
Nu este posibil ca ea să accepte ca puterea statală să cunoască în același timp contul bancar, starea medicală, statutul fiscal și identitatea religioasă a fiecărui cetățean - și, în consecință, să-i poată reglementa viața. Acesta nu este doar progres tehnologic. Este abolirea autonomiei personale, a liberului arbitru și a identității spirituale.
Democrația, ca sistem de guvernare bazat pe libertatea și egalitatea oamenilor, a început deja să cedeze locul său formelor de totalitarism soft sau dur, deoarece controlul efectiv și responsabilitatea celor ce guvernează sunt acum absente.
Deciziile sunt luate fără un dialog substanțial cu societatea; legile sunt impuse fără respect pentru conștiința cetățenilor; iar Biserica este tratată nu ca Trupul lui Hristos, ci ca un organism supus protocolului de stat.
Chemarea la rezistență spirituală
Biserica nu poate rămâne tăcută în fața transformării omului în număr. Ea nu are dreptul de a face compromisuri cu un sistem care, invocând progresul, desființează libertatea, urmărește și înregistrează persoana și îi deconstruiește, îi surpă ființa duhovnicească.
Nici nu se poate supune logicii tehnocratice care îl alungă pe Dumnezeu din viața publică. Scriptura ne avertizează: „în zilele din urmă vor veni vremuri grele” (2 Tim. 3:1). Acest timp nu este viitor; el este prezent. Și cere ca Biserica să se înfățișeze nu ca un observator al istoriei, ci ca păzitoare a adevărului și a libertății.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că Biserica este „spitalul comun” al sufletelor, dar și al societăților. Societatea de astăzi este bolnavă; iar boala sa este existențială și duhovnicească.
[Societatea] este condusă către o formă de nihilism global, în care tehnologia înlocuiește moralitatea, iar informația înlocuiește înțelepciunea și credința.
În acest mediu, Biserica este chemată să aducă aminte că nu există societate adevărată fără Dumnezeu; și că orice impunere care îl privează pe om de relația sa personală cu Creatorul este distructivă spiritual.
Normalizare versus sfințenie
Sociologia controlului evidențiază funcționarea „normalizării”; adică impunerea unor reguli de comportament care îl fac pe om consumabil și previzibil.
Dar Biserica propune un alt mod de viață: libertatea Duhului, înfrânarea ascetică față de nivelare, sfințenia ca transcendență a oricărei conformități exterioare. Opoziţia este radicală; nu este o chestiune de alegere administrativă, ci de luptă duhovnicească.
Concluzie: Timpul trezviei și al mărturisirii
Ca episcop al Bisericii, consider că este responsabilitatea mea nu numai să observ, ci și să iau atitudine.
Nu putem accepta transformarea persoanei în număr, înregistrarea sa digitală universală și supunerea ei injoncțiunilor unui sistem concentrațional inuman care nu-L cunoaște pe Dumnezeu și îl asuprește pe om. Sfânta Scriptură ne avertizează: „vor veni vremuri grele” (2 Tim. 3:1). Nu este posibil să taci în fața începutului durerilor.
Biserica este chemată să fie o Arcă a libertății, un loc de rezistență în fața nivelării persoanei și, prin extensie, a societății. [Este chemată] să reafirme din nou valoarea omului ca chip al lui Dumnezeu, să protejeze sfințenia libertății omului și să reamintească tuturor că mântuirea nu trece prin algoritmi și învățare automată, ci prin comuniunea în Hristos.
Acum este timpul trezviei. Este timpul mărturisirii."
