sâmbătă, 31 mai 2025

Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei : Demonul filozof din iad - Cine ne-a furat inima?

Unde ne este inima? Cine ne-a furat inima?


 Demonul filozof din iad

De șapte ori pe an, un demon face o mare tulburare în tot iadul și nimeni nu-l poate opri. Dintr-o dată începe să-i întrebe  pe toți: 

- Auzi, de ce noi, demonii n-avem inimă? 

- Ce inimă, bă, prostule? Noi suntem spirite! 

- Dar ce, sufletele oamenilor care sunt tot spirituale -nu?! - au inimă de duh, precum și îngerii. N-ai observat că noi, demonii, suntem goi înlăuntru și fără inimă. Nu ți se pare curios chestia asta? 

luni, 26 mai 2025

Mitropolitul Nectarie de Corfu : de la dictatura pandemică la dictatura electronică


De la dictatura pandemică la dictatura electronică


„Abordarea crizei contemporane a persoanei


Epoca noastră este caracterizată de o tranziție dramatică și rapidă de la dictatura sănătății – așa cum a fost stabilită în timpul pandemiei – la o formă de totalitarism electronic, în care persoana umană este amenințată cu depersonalizarea completă.

Acest fenomen nu este pur și simplu politic sau social. Este, în mod fundamental, o problemă teologică profundă. Viața spirituală, libertatea persoanei și capacitatea omului de a trăi în comuniune cu Dumnezeu sunt amenințate de această nouă condiție care, în ciuda pretextelor sale tehnologice, nu este decât o nouă formă de înrobire.

sâmbătă, 24 mai 2025

Ierom. Agapie Corbu - Însemnări din Postul Mare. Duminicile Triodului formează un chiasm cu Duminicile din perioada Penticostarului, punctul central fiind Duminica Învierii


De mulți ani observ simetria perfectă a dispunerii duminicilor ciclului mistagogic Pascal în raport cu Duminica Învierii. Este vorba de un chiasm, adică de o dispunere a ideilor într-o formă concentrică bazată pe paralelismul membrelor și pe un punct central în jurul cărora elementele paralele pivotează. Chiasmul oferă posibilitatea unei analize sincronice, dar și diacritice.

De obicei, interpretarea duminicilor din Triod este făcută sincronic, fiecare fiind privită doar ca o etapă în pregătirea pentru Ziua Învierii. Din perspectiva structurii chiastice a perioadei mistagogice pascale, sensurile se întrepătrund și se luminează reciproc, sincronic și diaconic, indiferent de momentul istoric în care s-au produs: trecut, prezent sau viitorul eshatologic. Ceea ce unește și dă sens tuturor acestor registre temporale este evenimentul unic al Învierii Domnului.

Astfel, vom citi concentric și simultan atât Postul Mare cât și perioada Penticostarului, fiecare explicându-se foarte bine prin cealaltă și prin punctul central, Duminica Învierii:

1. Duminica Înfricoșatei Judecăți

    2. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

        3. Duminica Ortodoxiei

            4. Duminica Sfântului Grigorie Palama

                5. Duminica Sfintei Cruci

                    6. Duminica Sfântului Ioan Scararul

                        7. Duminica Sfintei Maria Egipteanca

                            8. Duminica Stâlpărilor

                                DUMINICA ÎNVIERII

                            8'. Duminica Sfântului Apostol Toma

                        7'. Duminica Sfintelor Femei Mironosițe

                    6'. Duminica Slăbănogului

                5'. Duminica Samarinencei

            4'. Duminica Orbului

        3'. Duminica Sinodului I Ecumenic

    2'. Duminica Cincizecimii

1'. Duminica Tuturor Sfinților


Simetria e perfectă, un chiasm clasic, ca în textele biblice și patristice (rugăciuni, imnografie). Așadar, numărătoarea începe de la extremități spre centru, rezultând opt perechi: 1-1; 2-2' ș.a.m.d., toate unite prin Duminica Învierii, care dă direcția interpretării fiecăreia în parte și a tuturor împreună. 

*

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți devine, în lumina Învierii, sinaxa Tuturor Sfinților care au împlinit cuvântul lui Iisus. Duminica Izgonirii din Rai, adică a păcatului și a pierderii Sfântul Duh de către Adam, devine, prin Înviere, Duminica Pogorârii Sfântul Duh.

*

Săptămâna "brânzei", ca dezlegare parțială la anumite bucate de dulce, este o imagine a vieții încă nedesăvârșite din rai a lui Adam și a Evei. Acestei perioade paradisiace, întrerupte brusc prin neascultare, îi corespunde, potrivit structurii de mai sus, săptămâna dintre Cincizecime și Duminica Tuturor Sfinților. În această ultimă săptămână, adevărata icoană a eshatonului, dezlegarea este la toate felurile de bucate, arătând într-un mod foarte concret un înțeles teologic de mare subțirime: starea eshatologică dobândită prin Învierea lui Iisus Hristos trăită acum în arvuna, este superioară stării paradisiace a lui Adam de dinainte de cădere

*

Purtată de cele două aripi ale acestei perioade unite în Duminica Sfintei Învieri, mintea contemplă înțelesuri teologie neașteptate, care dau tâlc și rost fiecărui detaliu al vieții noastre bisericești. Până și dieta, adaptată fiecărei perioade în parte, este un reflex al Evangheliei, al teologiei și al Filocaliei. 

*

[...] Săptămâna aceasta, inaugurată de Cincizecime, este icoana eshatonului, împlinire a întregii iconomii dumnezeiești, al cărei pivot e Învierea. Este chipul ospățului eshatologic, imagine a nunții fiului de împărat (cf. Mt. 22, 12-14) : cel ajuns aici fără straie de sărbătoare este aruncat afară. Straiele de nuntă, straiele de sărbătoare, straiele de veselie luminată, pe care ni le vom țese în toate aceste 16 săptămâni, începând de azi, sunt veșmântul nostru (cf. Mt. 22, 1-14) pentru ospățul nunții Mirelui cu Mireasă. (cf. Apocalipsa. 19, 9; 22, 17).

miercuri, 14 mai 2025

Sfântul Dumitru Stăniloae: Mântuirea este creșterea nesfârșită și viața nesfârșită în iubire






Sărbătoare s-ar putea să fie și un fel de timp al luminii. Este plină de lumină. Nu poți să ți-o închipui altfel decât ca plină de o lumină spirituală. Parcă celelalte zile sunt zile mai închise, mai întunecate. Aceasta, chiar dacă nu e soare, totuși parcă are o lumină în ea. Este un sens în ea : sensul veșniciei. Așa cred că este. Fără Dumnezeu și fără nădejdea Veșniciei cred că nu e sărbătoare. Prin sărbătoare depășesc timpul. Parcă sunt lansat, sunt ridicat în eternitate. Parcă nu mai trece niciodată. Și aceasta o trăim cu deosebire când ne rugăm și când ne ducem la slujbă, la Sfânta Liturghie. Atunci parcă trăim ieșiți din temporalitate, și parcă ne-am  uitat grijile. Oamenii se îmbracă altfel de sărbătoare. Când îl vezi pe un om cu hainele lui de peste o săptămână, îți pare că e un om cam aiurit. Lumea râde de el : "uite-l și pe el îmbrăcat așa...", "uite că nu merge la  biserică!". Toți trebuie să se îmbrace în haine curate, în haine de  lumină. Parcă e un fel de simbol al luminii în care vom trăi în Veșnicie. De  aceea, este o strânsă legătură între sărbătoare și Veșnicie. În sărbători parcă trăim mai mult prezența Veșniciei, aicea în timp, decât altfel. 
- Atunci Viața aceasta, Veșnică, se manifestă în mod deosebit în sfinți. 
- Da, în sfinți, ei trăiesc în mod deosebit aceasta. Si bunătatea lor se arată și în lumina feței lor. Bunătatea este legată și de lumină. Omul egoist e un om care are și ceva întunecat pe fața lui, are și ceva închis. E o închidere în el. Nu e o închidere luminoasă - că e și o închidere luminoasă, în care omul se analizează, se aprofundează. E o închidere în lucruri mărunte, în grij mărunte, în  forme de lăcomii ale lumii, în forme de satisfacere inferioare. Acest om simți că se închide în el. Vrea să te aibă și pe tine - că  niciun om nu poate să fie fără altul-, dar vrea să te aibă pe tine pentru a te exploata pe tine. Nu poate fără tine. Si în asta se arată că omul nu poate fi fără altul. Pe când omul deschis altuia, cu faptele lui bune, cu gândurile lui bune, cu voința lui de a se comunica, e un om luminos. Comunicabilitatea este și ceva luminos în om. Si asta nu se sfârșește, cum nu se sfârșește nici cealaltă. Si închiderea în egoism, în lăcomia egoistă, în mândria de a fi eu cineva, nici asta nu se sfârșește. Încât veșnicia e legată cumva de om. Dar omul înaintează în ea, sporește în ea, pe când  Dumnezeu o are, o are din veci în El. Și trebuie să fie un izvor al ei. Nu poate să nu aibă originea undeva.

sâmbătă, 3 mai 2025

Părintele Ciprian Mega, un glas care strigă în pustie, a fost caterisit într-un simulacru de proces


 
"Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conștiința mea în Duhul Sfânt că mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii" (Romani 9, 1-2) 


Dedicăm această postare Părintelui Ciprian Mega, vrednic de mărturisire, care, asemenea Sf. Ap. Pavel preferă să se facă anatema pentru neamul său ceresc (cf. Romani 9, 3), văzând "urâciunea pustiirii [...] stând în locul cel sfânt" (Matei 24, 15). Spunem "anatema",  pentru că, de fapt,  joi, 29 aprilie 2025, a fost caterisit (oprit de la slujire) printr-un simulacru de proces ce a avut loc la Centrul Eparhial din Oradea. Trecând peste "detaliul" că au judecat un preot a cărui Carte Canonică nu este în posesia episcopului Sofronie, așa cum cere Regulamentul BOR și disciplina canonică, acuzațiile sunt incompatibile cu bunul simț. Asupra lor nu vom poposi, căci se pot înțelege din cuvântul pe care l-a rostit Părintele Ciprian Mega înaintea procesului și din câteva pagini ale acestui dosar, pe care le publicăm mai jos: 

vineri, 2 mai 2025

Sfântul Dumitru Stăniloae - prefață la "Epifania" lui Daniel Turcea - iubirea face cuvintele vase, iar miezul cuvântului este uimirea



O poezie de fidelă redare și de profundă trăire mistică 

a învãţăturii creștine ortodoxe



Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE

    Lucia Turcea, talentată pictoriţă bisericească, mi-a adus pe 17 august 1991 un volum inedit de poezii și de cugetări ale fratelui ei, Daniel Turcea, care m-au copleșit prin fidelitatea conţinutului lor teologic ortodox, trăit însă cu o mare căldură interioară și cu o pătrundere uimitoare în adâncimea Tainei lui Dumnezeu, văzut ca lumină și ca iubire nesfârșită în El Însuși – ca Treime – și în prezenţa Fiului lui Dumnezeu, Cel întrupat și neîncetat lucrător în cei ce cred în starea Lui de jertfă, deci de extremă iubire spre eternitatea comuniunii lor cu El