luni, 26 aprilie 2010

Reactia a 28 de personalitati ortodoxe in Europa Occidentala la "Apelul de unitate si demnitate romaneasca"

Rezultat al diferitelor migratii ale secolului XX sau de origine occidentala, toti, am primit ortodoxia parintilor nostrii ca fiind "Biserica lui Hristos pe pamant", realitate care primeaza asupra oricarui inradacinari sociale, culturale, nationale. Oriunde se gaseste Biserica Ortodoxa este chemata sa se incarneze in culturile locale, caci fiind "Viata cea noua in Hristos" ea este universala. Dar aceasta universalitate nu este niciodata abstracta: ea este tangibila in fiecare loc, in fiecare comunitate euharistica unde se intalnesc intr-o unitate diversificata toti fidelii care impartasesc aceiasi credinta ortodoxa primita de la Apostoli si transmisa prin Sfintii Parinti.

In Europa occidentala, ne gasim de patru generatii intre ortodocsi de diferite origini, si am inteles ca trebuie sa marturisim impreuna Ortodoxia, in dialog fratesc cu ceilalti crestini intr-o lume caruia ii este foame de Dumnezeu. De 50 de ani, Fraternitatea ortodoxa, printre altele, cauta sa conlucreze pentru a strange toti ortodocsii intr-o unitate euharistica si o structura canonica care sa fie conforma ecleziologiei noastre. Este vorba de o ecleziologie teritoriala de unde este absenta orice forma de "nationalism" si de concurenta intre eparhii, fara negarea culturilor, limbilor sau natiilor. In acest sens, fondarea in 1997 a Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta a constituit un progres semnificativ.

In acest context, noi am luat cunostinta cu mare tristete de mesajul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 11 februarie 2010, intitulat "Apel la unitate si demnitate romaneasca". In acest mesaj - lipsit de orice referire la Dumnezeu, la Hristos si la Sfantul Duh -, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pretinzand a imita modelul rusesc si sarbesc, chiama toti clericii si fidelii ortodocsi romani din strainatate, care se gasesc "fara binecuvantare" in alte Biserici ortodoxe surori, sa restabileasca "comuniunea directa" cu Patriarhia Romaniei. Intelegem grija pastorala a Patriarhiei de la Bucuresti fata de fidelii romani care sunt izolati in strainatate. Totusi nu este socant sa fie prezentata aceasta solicitare ca o prerogativa ce se impune fidelilor de nationalitate romana, oricare ar fi locul lor de resedinta, contrar ecleziologiei ortodoxe? In aceasta privinta, trimiterea facuta la Consiliul de la Niceea nu este acceptabila, caci Parintii Consiliului au respins ideea de eparhie definita pe principii etnice, ramanand, precum Apostolii, doar la criteriu teritorial.

Din moment ce, in cadrul proceselor presinodale, toate Bisericile ortodoxe sunt angajate intr-o reflexie promitatoare asupra viitorului comunitatilor numite "din diaspora" (concept in mare parte depasit), noi suntem tulburati de acest apel, care lasa sa se inteleaga ca orice roman ortodox trebuie, peste hotare, sa prefere in mod natural comuniunea "directa", cu Biserica ortodoxa din Romania. Ori, nu este decat o Biserica, cea a lui Hristos, si noi suntem in comuniune toti direct, prin Sfantul Trup si Scump Sangele Sau. Bisericile surori ale Bisericii din Romania, la care anumiti fideli romani din Occident pot sa se alature prin diferite circumstante ale vietii lor si diferite intamplari din relatiile intre Biserici, nu partajeaza ele aceiasi plenitudinde a credintei ortodoxe? Nu sunt ele in sens strict aceiasi Biserica a lui Hristos? In numele carui criteriu ar trebui sa se dezmembreze in Occident comunitatile ortodoxe care sunt de facto multietnice, trimitand fiecare strain in Biserica lui de origine? Astfel de initiative destabilizeaza comunitatile noastre care trebuie sa marturiseasca Invierea lui Hristos intr-o lume divizata si indiferenta; ele sunt o sursa de suferinta, de tensiune si de propaganda nationala printre fideli.

Ne temem ca o astfel de practica atinge nu doar demnitatea Bisericilor care o promoveaza ci insasi unitatea si universalitatea Bisericii, tinand cont de ceea ce au spus in mod profetic Parintii in sinodul de la Constantinopol din 1872:"
"Noi respingem, dezaprobam şi condamnam ca fiind contrar invataturii Evangheliei şi Sfintelor Canoane ale Parinţilor noştri, etnofiletismul, adică discriminarea pe criterii etnice, precum si certurile şi disensiunile cu caracter national in cadrul Bisericii lui Hristos".

Biserica lui Hristos nu poate fi manipulata pentru a servi unitatii si demnitatii unei natiuni. Deschizand calea catre Imparatia lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mantuirii, nu apartine niciunei natiuni. Straduindu-ne, in ciuda nevredniciei noastre, sa marturisim realitatea acestei mantuiri, facem apel la unitatea tuturor crestinilor ortodocsi din Occident si de pretutindeni, in apărarea demnitatii Bisericii Ortodoxe care incepe cu respectul pentru eclesiologia apostolică: după Pogorârea Duhului Sfânt, "nu este elin şi iudeu, [...] nici scit, caci toti sunteti unul intru Iisus Hristos" (cf. Coloseni 3, 11)[1].

Hristos a înviat!

[1] "Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos. "(Coloseni 3, 11)

Semnaturi:
Nicolas Behr, pensionat, membru al Biroului Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest, Paris,
P. Boris Bobrinskoi, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie, Paris,
P. Hildo Bos, preot paroh Saint-Nicolas-de-Myre, Amsterdam,
P. Jean Breck, profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie – Paris,
Denis Clement, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest, Franţa,
Sophie Clement Stavrou, lector la Institutul de Teologie Ortodoxă "Sf. Serge”, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest,
P. Christophe D'Aloisio, paroh al Bisericii Sfintei Treimi şi a sfinţilor Cosma şi Damian, Bruxelles, preşedinte al Syndesmos - Organizaţia Mondială a Tineretului Ortodox,
P. Michel Evdokimov, profesor emerit al Universităţii Poitiers, paroh al Bisericii Sfinţilor Petru şi Pavel, Châtenay-Malabry, Franţa,
P. Fostiropoulos Alexandru, paroh al Bisericii Sfinţilor Petru şi Pavel, Clapham, Londra,
P. Jean Gueit, protopop pentru parohiile din sud-estul Franţei (Arhiepiscopia Bisericilor Ruseşti din Europa de Vest), capelan al Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală,
Jean-Marie Gourvil, profesor, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Occident, Franţa,
P. Claude Hiffler, rector al parohiei Sfinţilor Cosma şi Damian Avignon, Franţa,
Jean-Jacques Laham, co-organizator al Festivalului Tineretului Ortodox la Paris,
Daniel Lossky, profesor, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa De Vest, Belgia
P. Nicolas Lossky, profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie, paroh al bisericii Maicii Domnului din Paris şi Sainte Genevieve
Ana Palanciuc, profesor la Universitatea Paris VII,
P. Ignatie Peckstadt, paroh al Parohiei Sf. Andrei, Gent, Belgia,
Jean-Claude Polet, profesor la Universitatea din Louvain-la-Neuve, Belgia,
Noel Ruffieux, responsabil de curs la Universitatea din Fribourg, Elveţia,
Chiril Sologub, profesor la Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii, Paris, preşedintele Acţiunii Creştine a Studenţilor Ruşi,
Matei Sologub, profesor la Universitatea Paris VI, Membru al Consiliului Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest,
Michel Stavrou, profesor la Institutul Teologic Universitar din Saint Serge Paris,
P. Alexis Struve, paroh Sfânta Treime, Paris,
Daniel Struve, lector la Universitatea Paris VII-Diderot,
Anca Vasiliu, director de cercetare la CNRS (Centre Léon Robin, Paris-Sorbonne),
P. Dominique Verbecke, preot paroh al Sfântului Andrei, Gand, Inspector de Învăţământ Ortodox în Belgia,
Bertrand Vergely, lector la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie,
P. Vladimir Zelinsky, paroh al Notre-Dame-Joies des Affliges, Brescia, Italia.

Legaturi:


Raspunsul parintelui Vasile Ailioaei este in concordanta cu "binecuvantarile" Patriarhiei.


Réaction de vingt-huit personnalités orthodoxes en Europe occidentale à l'Appel à l'unité et à la dignité roumaine

Issus des différentes migrations du XXe siècle ou d’origine occidentale, tous, nous avons reçu de nos pères l’Orthodoxie comme « l’Église du Christ sur terre », réalité qui prime sur tout enracinement social, culturel, national. Partout où elle se trouve, l’Église orthodoxe est appelée à s’incarner dans les cultures locales car, étant « la vie nouvelle en Christ », elle est universelle. Mais cette universalité n’est jamais abstraite : elle est tangible en chaque lieu, en chaque communauté eucharistique où se rassemblent dans une unité diversifiée tous les fidèles partageant la même foi orthodoxe reçue des Apôtres et transmise par les Pères.

En Europe occidentale, nous nous trouvons depuis quatre générations entre orthodoxes de différentes origines, et nous avons compris qu’il nous revenait de témoigner ensemble de l’Orthodoxie, en dialogue fraternel avec les autres chrétiens dans un monde qui a faim de Dieu. Depuis cinquante ans, la Fraternité orthodoxe, entre autres, cherche à œuvrer pour un rassemblement de tous les orthodoxes dans l’unité eucharistique et dans une structure canonique qui soit conforme à notre ecclésiologie. Il s’agit d’une ecclésiologie territoriale d’où est absente toute forme de « nationalisme » et de concurrence entre diocèses, sans pour autant nier les cultures, les langues ni les nations. En ce sens la fondation, en 1997, de l’Assemblée des Évêques Orthodoxes de France a constitué une avancée significative.

Dans ce contexte, nous avons pris connaissance avec une grande tristesse du message du saint-synode de l’Église orthodoxe de Roumanie du 11 février 2010, intitulé « Appel à l’unité et à la dignité roumaine ». Dans ce message – privé de toute référence à Dieu, au Christ et au Saint-Esprit –, le saint-synode de l’Église de Roumanie, prétendant imiter les modèles russe et serbe, appelle tous les clercs et fidèles orthodoxes roumains de l'étranger, qui se trouveraient « sans bénédiction » dans d'autres Églises orthodoxes sœurs, à rétablir « leur communion directe » avec le Patriarcat de Roumanie. Nous comprenons le souci pastoral du Patriarcat de Bucarest envers la situation des fidèles roumains isolés à l’étranger. Pour autant, n’est-il pas choquant de présenter cette sollicitude comme une prérogative s’imposant aux fidèles de nationalité roumaine, quel que soit leur lieu de résidence, contrairement à l’ecclésiologie orthodoxe ? À cet égard, la référence faite au concile de Nicée n’est pas recevable, car les Pères conciliaires rejetaient l’idée de diocèses définis sur des principes ethniques, en s’en tenant, comme les Apôtres, au seul critère territorial.

Au moment où, dans le cadre du processus préconciliaire, l’ensemble des Églises orthodoxes est engagé dans une réflexion prometteuse sur l’avenir des communautés dites « de diaspora » (concept en grande partie dépassé), nous sommes troublés par cet appel qui laisse entendre que tout Roumain orthodoxe doit, à l’étranger, préférer naturellement la communion « directe » avec l’Église orthodoxe de Roumanie. Or, il n’y a qu’une Église, celle du Christ, et nous communions tous directement à Son corps et à Son sang. Les Églises-sœurs de l’Église de Roumanie, auxquelles certains fidèles roumains en Occident peuvent se trouver rattachés par
suite des circonstances de leur vie et des aléas des relations entre Églises, ne partagent-elles pas la même plénitude de foi orthodoxe ? ne sont-elles pas strictement la même Église du Christ ? Au nom de quel critère faudrait-il démembrer en Occident des communautés orthodoxes qui sont de facto multi-ethniques, en renvoyant chaque étranger dans son Église d’origine ? De telles initiatives déstabilisent nos communautés qui tentent de témoigner de la résurrection du Christ dans un monde éclaté et indifférent ; elles sont sources de souffrances, de tensions et de surenchères nationales parmi les fidèles.

Nous craignons qu’une telle pratique ne porte atteinte non seulement à la dignité des Églises qui s’y livrent, mais aussi à l’unité et à la catholicité de l’Église, attentifs à ce qu’ont dit prophétiquement les Pères du concile de Constantinople de 1872 : « Nous rejetons, blâmons et condamnons comme contraires à l’enseignement de l’Evangile et des saints canons de nos pères, l’ethnophylétisme, c’est-à-dire la discrimination sur des critères ethniques, ainsi que les querelles et dissensions de caractère national menées au sein de l’Église du Christ. »

L’Église du Christ ne saurait être instrumentalisée au service de l’unité et de la dignité d’une nation. Ouvrant l’accès au Royaume de Dieu, l’Église comme arche du salut n’appartient à aucune nation. Nous efforçant, malgré notre indignité, de témoigner de la réalité de ce salut, nous appelons à l’unité de tous les chrétiens orthodoxes en Occident comme ailleurs, et à la défense de la dignité de l’Église orthodoxe qui commence par le respect de l’ecclésiologie apostolique : depuis la Pentecôte, « il n’est plus question de Grec ou de Juif ... ni de Scythe, car tous vous êtes un en Jésus-Christ » (cf. Col 3,11).

Le Christ est ressuscité !

Paris, le dimanche 11 avril 2010, Dimanche de Thomas

Les vingt-huit signataires :
Nicolas Behr, retraité, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale, Paris,
P. Boris Bobrinskoy, doyen honoraire de l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,
P. Hildo Bos, prêtre de la paroisse Saint-Nicolas-de-Myre, Amsterdam,
P. Jean Breck
, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,

Denys Clément, médecin, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe

occidentale, France,
Sophie Clément-Stavrou, maître de conférences à l’Institut de théologie orthodoxe Saint Serge, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
P. Christophe D’Aloisio
, recteur de la paroisse de la Sainte-Trinité et des saints-Côme-et-
Damien, Bruxelles, président de Syndesmos, organisation mondiale de la Jeunesse orthodoxe,
P. Michel Evdokimov, professeur émérite de l’Université de Poitiers, recteur de la paroisse Saints-Pierre-et-Paul, Châtenay-Malabry, France,
P. Alexandre Fostiropoulos, recteur de la paroisse Saints-Pierre-et-Paul, Clapham, Londres,
P. Jean Gueit, doyen pour les paroisses du sud-est de la France (Archevêché des églises russes en Europe occidentale), aumônier de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
Jean-Marie Gourvil, enseignant, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe de l’Ouest, France,
P. Claude Hiffler, médecin, recteur de la paroisse Saints-Côme-et-Damien d’Avignon, France,
Jean-Jacques Laham, coorganisateur du Festival de la jeunesse orthodoxe, Paris,
Daniel Lossky, enseignant, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale, Belgique,
P. Nicolas Lossky, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, archiprêtre de la paroisse Notre-Dame-Joie-des-Affligés-et-Sainte-Geneviève, Paris,
Ana Palanciuc, enseignante à l’Université de Paris VII,
P. Ignace Peckstadt, recteur de la paroisse Saint-André, Gand, Belgique,
Jean-Claude Polet, professeur à l’Université de Louvain-la-Neuve, Belgique,
Noël Ruffieux, chargé d'un cours à l’Université de Fribourg, Suisse,
Cyrille Sollogoub, enseignant-chercheur au Conservatoire National des Arts et Métiers,
Paris, président de l’Action Chrétienne des Etudiants Russes,
Matthieu Sollogoub, professeur à l’Université de Paris VI, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
Michel Stavrou, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,
P. Alexis Struve, recteur de la paroisse de la Sainte-Trinité, Paris,
Daniel Struve, maître de conférences à l’Université de Paris VII-Diderot,
Anca Vasiliu, directeur de recherche au CNRS (Centre Léon-Robin, Paris-Sorbonne),
P. Dominique Verbecke, prêtre de la paroisse Saint-André, Gand, inspecteur de l’enseignement orthodoxe en Belgique,
Bertrand Vergely, maître de conférences à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge,
P. Vladimir Zelinsky, recteur de la paroisse Notre-Dame-Joie-des-Affligés, Brescia, Italie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu