sâmbătă, 11 septembrie 2010

Despre smerenie si dreapta socoteala cu P. Sofian Boghiu

CE ESTE SMERENIA?


Zis-a avva Antonie cel Mare: ''Am văzut toate cursele vrăjmasului întinse pe pământ si suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Si-am auzit glas zicându-mi: smerenia!''. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt si astăzi mereu întinse de vrăjmasul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.

Si la întrebarea Sfântului Antonie: ''Cine poate să treacă nevătămat prin aceste curse?'', oare de ce nu ne-a recomandat Mântuitorul Hristos rugăciunea, postul, milostenia, credinta sau alte fapte bune, ci a recomandat smerenia? Pentru că toate celelalte fapte bune sunt scumpe si de folos nouă, crestinilor, dar cea mai puternică armă împotriva curselor diavolesti este smerenia. Asa cum cea mai vicleană armă a diavolului împotriva noastră este mândria. Si, Doamne, câtă mândrie este astăzi pe globul pământesc!

Foarte rare sunt fiintele care să fie smerite cu adevărat. Smerenia autentică, spun Sfintii Părinti, este singura virtute care nu poate fi infectată sau umilită de diavol. De ce? Pentru că este plină de har dumnezeiesc.

Vrăjmasul diavol, tatăl minciunii si al mândriei, se amestecă în toate faptele bune si le deformează. Vrea cineva să postească? I se sopteste de către vrăjmasul diavol că, dacă posteste, va slăbi, nu va putea munci si nu va putea învăta. Si îi fură postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipeste mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn si oboseală si astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia si ura de săraci si asa este înselat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.

Smerenia însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, strică toate cursele satanei. Smerenia împreună cu dragostea sunt puternice pentru că izvorăsc din însăsi persoana Mântuitorului Hristos, Care ne îndeamnă: ''Învătati-vă de la Mine că sunt blând si smerit cu inima si veti găsi odihnă sufletelor voastre". Dumnezeu, pacea noastră, este însăsi dragostea plină de smerenie, care ocroteste creatura Sa fată de dusmanul diavol, dusman de moarte al omului - asa cum este numit de Însusi Mântuitorul -, diavolul fiind ucigas de oameni dintru început. Fericit este, fratilor, cel ce are smerenie; smerenia nu se mânie, nici nu poate să mânie pe cineva. Smerenia nu bârfeste, nu osândeste pe nimeni, nu dispretuieste. Omul smerit nici în gând nu dispretuieste pe colegul său. Si dacă-l vede pe acesta gresind, ori că are vreun defect sau mai multe, cuviincios, între patru ochi, îi atrage atentia cu grijă ca să nu-l jignească, să nu-l rusineze; în acest fel caută să-l îndrepte, să-l ajute cu adevărat. Aceasta este smerenia. Câte tulburări nu sunt în lume din cauza lipsei acestei smerenii, a acestei virtuti dumnezeiesti!
Si câtă pace, câtă linistire ne aduce cu sine smerenia atunci când corabia vietii noastre este cuprinsă de furtuna necazurilor si a durerilor! Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru că orice lucru supărător i s-ar întâmpla celui smerit el se judecă îndată pe sine si se învinovăteste.
Nu rabdă să fie învinovătit cineva din pricina sa, nu rabdă să fie aruncată vina asupra altcuiva. El îsi ia răspunderea în cazul respectiv. Si asa trece prin viată netulburat, fără supărare si cu toată odihna.

Există două smerenii, precum si două mândrii.
Cea dintâi mândrie este când cineva dispretuieste pe aproapele său, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decât el. În cazul în care va continua cu acest dispret si, dacă nu se va trezi repede si nu se va sârgui să scape de o asemenea patimă, va veni încetul cu încetul si a doua mândrie prin care omul se trufeste si se împotriveste lui Dumnezeu si pune pe seama sa isprăvile săvârsite, nu pe seama lui Dumnezeu, Care ne spune: ''Fără Mine nu puteti face nimic".

Sunt, de asemenea, si două smerenii. Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele său mai întelept decât sine si întrecându-l pe el în toate; a se socoti pe sine mai prejos decât toti. Ce greu este acest lucru: a renunta la orgoliul nostru, la mândria noastră si a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte pretios înaintea lui Dumnezeu. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârsită a sfintilor. Aceasta se naste în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeiesti.

***

- Unii Sfinti Părinti consideră că vârful virtutilor ar fi dreapta socoteală. Aceasta si pentru că o smerenie înteleasă gresit se poate transforma într-o lipsă totală de atitudine. Ce ne puteti spune?

- Sfântul Siluan Athonitul ne îndeamnă să ne apropiem de această idee a Sfintilor Părinti, care se găseste si în Filocalie: aceea a dreptei socoteli. Dreapta socoteală sau echilibrul în viata noastră înseamnă a merge pe o cale dumnezeiască, pe calea de mijloc. Acest echilibru al vietii să-l avem totdeauna în fata noastră. Pentru că se întâmplă să fie abateri la stânga sau la dreapta. Cineva care este evlavios si doreste să facă voia lui Dumnezeu si să plinească poruncile se angajează în post, în rugăciune, în milostenie, în asprimea vietii si este foarte bine. Dar să meargă pe o cale echilibrată.

Pentru că sunt unii care postesc, postesc foarte aspru, chiar post negru; si el lucrează într-un mediu toxic si mănâncă, de pildă, fără ulei, acuma în Postul Mare. Masina aceasta omenească are însă nevoie de material pentru întretinerea ei. Dacă asuprim trupul prea tare, ne îmbolnăvim, cerem ajutorul doctorului si el ne dă regim de spital. Din cauza unei asemenea boli pe care o are un postitor exagerat, el trebuie să mănânce mâncăruri în afara postului, mâncăruri de carne si celelalte. Asta fiindcă, în loc să postească două zile pe săptămână, miercurea si vinerea post mai aspru si în celălalt timp al săptămânii să postească normal, cumpătat, el a exagerat. Si atunci în loc să tină asa întregul post, mănâncă de dulce în Vinerea Mare. Aceasta reprezintă nedreapta socoteală, întelegerea strâmbă a acestei vieti duhovnicesti.

Sau în ceea ce priveste rugăciunea. Sunt persoane care se roagă foarte mult. Nu stiu câte acatiste de-a lungul unei zile, însă uneori uită si ce acatist au citit. Si spune ''Tatăl nostru'' si, la un moment dat, îl mai spune încă o dată. Uită că l-a spus. Asa de risipită este mintea lui. Aceasta nu mai este dreaptă socoteală. Dreaptă socoteală este acest echilibru, această observare permanentă a sufletului nostru; înseamnă a ne stăpâni, a avea în mână toată fiinta noastră. Când rătăcim, căutăm îndată să ne întoarcem pe calea cea bună. Aceasta ar fi dreapta socoteală la care ne îndeamnă Sfintii Părinti.

Acestia spuneau după cum practicau si ei în viata lor particulară. Sfântul Antonie, care era un maestru duhovnicesc, spunea: Fratilor, am cunoscut mari postitori care, neavând cunostintă de pilde duhovnicesti, au postit până când n-au mai putut să trăiască din cauza îmbolnăvirii. Am văzut rugători cu minte risipită, care n-au avut nici un folos din rugăciunile lor. Am văzut oameni milostivi, care si-au risipit toată averea lor dându-o la săraci si mai pe urmă s-au mândrit si-au pierdut tot. Si tot el adaugă că cea mai mare virtute este dreapta socoteală, echilibrul în viata noastră, în fiecare zi din viata noastră.
Să dăm tuturor ceea ce li se cuvine si, în primul rând, nouă, acestui om lăuntric, care are nevoie si el de hrană si hrana noastră, asa cum spune Mântuitorul, nu este numai pâinea, ci este cuvântul lui Dumnezeu. Adică un om are nevoie si de pâinea aceasta pentru viata lui fizică, dar are nevoie si de pâinea cea spre fiintă, pe care o cerem în ''Tatăl nostru'' ca să putem continua o viată cumpătată, în vederea mântuirii.

***

- Vă rugăm să ne vorbiti despre falsa smerenie.

- La noi în mânăstire este cineva care face câteva plecăciuni - asa, când este într-o toană foarte bună - si, dacă-l mai zgândări putin, spune: ''Iartă-mă, părinte, că am făcut un gest de smerenie bizantină'', adică un gest de smerenie falsă. Sunt unii care mimează smerenia: sunt tăcuti, cuviinciosi, respectuosi, dar te lucrează pe ascuns; te vorbesc de rău, te hulesc si răutatea ascunsă din inima lor alungă acest duh al Mântuitorului Care zice: ''Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima”. E vorba aici de o smerenie interioară, plină de sinceritate, de curătie. Smerenia aceasta, numai a gurii, nu are nici o valoare, dimpotrivă, înjoseste virtutea smereniei. Sunt falsuri dintr-acestea - să mă ierte cine mă aude si nu-i convine - si în politică: politicianul promite foarte generos, dar după aceea face tot ce stie el. Dar acesta este un domeniu pe care-l cunoasteti foarte bine si nu-i nevoie să-l mai discutăm.

***

- În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de crestini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?

- Stiu că este un gând răspândit între crestini după care smerenia este umilintă netrebnică. Nu trebuie să uităm însă că, pe Cel care S-a smerit pe cruce, cu mâinile si picioarele găurite de cuie si cu sulita împunsă în coastă, în Vinerea Mare, smerirea cea adevărată, dumnezeiască, L-a ajutat să învieze din morti. Smerenia este o mare demnitate sufletească. Dumneavoastră stiti, fără să vă mai spun amănunte, că un om mândru, plin de sine, orgolios, se bate cu pumnul în piept, iar ceilalti nu mai există pentru el. O părere pe care i-o spui nu o primeste; eu sunt un prost, el e foarte destept. Pe asemenea oameni nu prea îi aveti la inimă, asa cred. Sunt si în familii, sunt si în universităti si în toate institutiile omenesti asemenea persoane, care se supraevaluează. Dar există si persoane care răspund cuviincios, smerit, în orice împrejurare. Si pe cine alegeti? Eu cred că alegeti pe un om cu bună-cuviintă. Ai încredere în el, e serios si tot ce produce el e valoros. Sunt popoare, de pildă poporul german, care fac niste lucruri plăcute, totdeauna lăudate, pentru că pun în ele cinste si constiinciozitate, nu usurătate; si îi pretuim, pentru că sunt niste oameni seriosi si niste oameni cinstiti sufleteste.
Un act de smerenie măruntă - asa cum mărunti suntem si noi -, de bună-cuviintă si de seriozitate este sinceritatea. Asa este omul: când este smerit, este si sincer, este si constiincios, iar ceea ce face el dăinuieste.

Pe când la oamenii mândri si lucrul lor e superficial, făcut în grabă si cu lipsă de vrednicie, de seriozitate. Ei nu cred în nimic, nu cred în Dumnezeu sau, chiar dacă mai cred, se închină de formă.


Un om smerit e un om care tine legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. Si Dumnezeu, fiindcă este smerit si plin de dragoste, îl inspiră pe cel smerit ca în toate să fie pe cât se poate de împlinit.
Aceasta însă rămâne pentru fiecare să experimenteze în propria sa viată.

***

- Teoretic stim cât este de folositor să fim smeriti. Cum să facem să si simtim acest lucru?

- E o problemă foarte grea si foarte necesară. În Pateric un frate l-a întrebat pe un avvă: ''Părinte, ce este smerenia?'' Si părintele bătrân i-a răspuns: ''Smerenia este dumnezeiască si nu se poat dobândi decât prin lucrare, prin lucrarea poruncilor, plinirea poruncilor".
Dacă vrem să fim smeriti, să tinem rânduielile crestine. Când vă întâlniti acasă cu Noul Testament, cititi predica de pe munte a Mântuitorului care se află în capitolele V, VI si VII de la Evanghelia după Matei. Acolo este vorba despre smerenie, e vorba despre post, e vorba despre generozitate, dăruire, e vorba despre păzirea în curătie a trupului, a acestui templu al Duhului Sfânt. Multi, începând din tinerete, îsi pervertesc trupul, dragi tineri si vârstnici, îsi pervertesc trupul si au acest răspuns pentru părintii sau prietenii lor: ''Lasă-mă să-mi trăiesc viata". Ce-i viata pentru ei? Petrecere, desfrâu, lux si necredintă. Nu au nevoie de Dumnezeu.

Ca să fii smerit, v-am spus ce conditii ni se cer, dar depinde de fiecare dintre noi să le împlinim. Spune părintele din Pateric: ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei. Adică postul, metaniile, asceza aceasta trupească si sufletească, păzirea ochilor să nu vadă desertăciunile vietii, păzirea gurii să nu spună vorbe rele - ''pune, Doamne, pază gurii mele si usă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, asa cum se cântă la slujba de seară.

***

- Vă rugăm să comentati un citat din Sfântul Siluan Athonitul: ''Noi nu suntem smeriti si de aceea ne chinuim pe noi însine si pe cei care trăiesc împreună cu noi".

- Sfântul Siluan a scris o carte care circulă mult în lumea crestină. Când am citit-o, am simtit cum mă luminez. Se găseste în această carte însăsi esenta scopului vietii: a trăi în Duhul lui Dumnezeu. Asa cum spune el, dacă trăim această smerenie si această dragoste si bunătate la care ne îndeamnă Mântuitorul, noi însine, fiecare dintre noi suntem multumiti, plini de viată, plini de doriri bune, de muncă si avem relatii personale autentice cu ceilalti oameni, relatii întemeiate pe o dragoste adevărată.

Dacă nu urmăm calea lui Dumnezeu ne purtăm ca niste dusmani unii fată de altii. Sunt în familiile noastre persoane care, de douăzeci sau treizeci de ani, nu-si vorbesc, desi provin din aceeasi mamă si din acelasi tată. Sunt persoane care de douăzeci-treizeci de ani nu s-au spovedit si nu s-au împărtăsit. Nu se poate ca în asemenea vase de lut, mânjite de toate păcatele, să rodească smerenia sau fapta cea bună. Trebuie întâi curătit acest vas de lut (asa este numit trupul de către Sfântul Pavel: vas de lut).

Asta suntem noi. Pentru trupul nostru facem totul în viată, chiar si sacrilegii. Facem totul ca să fie întretinut acest vas de lut din care, într-o bună zi, cedează ceva; iar acest aparat extraordinar de mestesugit, alcătuit de Dumnezeu, această masină unică mai presus de orice masină sofisticată din lume, se stinge, se topeste si aleargă la ea sobolanii si serpii si toate jivinele pământului ca să se hrănească cu ceea ce noi, cu pretul vietii noastre, am adunat si am pus în acest cort de lut, în acest trup omenesc.

De aceea, frati crestini, nu sunt pentru defăimarea trupului, pentru că acesta poartă întru el harul lui Dumnezeu, poartă Sfânta Treime. Trupul acesta pe care-l purtăm toată viata, pe toate străzile, va învia împreună cu sufletul nostru. Astfel încât trupul nu trebuie urgisit, el are nevoie si de asceză, dar trebuie să fie si îngrijit.
Asa să străbatem această viată pământească, tinând seama si de trup, si de suflet, însă trupul să fie pe al doilea plan, deoarece atunci când vom muri, trupul va rămâne tărânei. Sufletul va avea prioritate, el va fi judecat întâi de Dumnezeu, pentru ca la sfârsitul istoriei, în Ziua de Apoi, să fie judecat si trupul împreună cu sufletul, primind atunci răspuns si răsplată pentru toată viata noastră.

***

- Risipirea gândurilor este un semn al mândriei? Cel smerit are vreodată gândurile risipite?

- Cel smerit are si el gânduri risipite, după cum spune si Sfântul Agaton: ''Sunt om". Asa si noi, suntem oameni si gândul ne zboară. La acest zbor contribuie foarte mult si diavolul. Diavolul are un singur gând, extraordinar de important: să nu ne lase să ne rugăm. Întreaga lui osteneală este pentru a tăia această legătură dintre noi si Dumnezeu. Atunci e satisfăcut si atunci ne împinge în risipirea gândurilor.

Cel smerit, care are permanent în el Duhul lui Dumnezeu, fără îndoială că, atunci când se simte înstrăinat de Dumnezeu, îsi dă seama îndată, se mustră imediat în constiintă, oriunde se află si cere de la Dumnezeu si de la Maica Domnului ajutor ca să depărteze din inima si din viata lui acest nor de gânduri. Are si el gânduri, ca orice om, dar ia repede măsuri pentru a se elibera de ele. Pe când, în cazul celui mândru, asta-i pâinea lui: gânduri pătimase, fel de fel de amintiri, fel de fel de imagini si - mai ales în viata pe care o trăim acum - filmele de la televizor, acele filme de după miezul noptii.

Eu nu am televizor si nici nu o să am vreodată. Nu vreau asa ceva si n-am timp să mă uit. Dar se plâng multi, nu numai vârstnici, dar si tinerii se revoltă împotriva acestor gânduri, împotriva acestor imagini ticăloase, păcătoase, pe care le aduce televizorul în viata lor sufletească. Nu le uită. Li se lipeste de minte câte o imagine spurcată si nu mai pot scăpa de ea. Parcă a uitat-o, dar când face rugăciune, chiar când e în biserică, în centrul Sfintei Liturghii, îi vine această plăcintă - iertati-mi cuvântul -, această imagine urâtă, îl murdăreste si îl spurcă pe dinăuntru. Asa încât smeritul se roagă să-l scape Dumnezeu de aceste risipiri, de această înstrăinare de Dumnezeu. Cel mândru se complace în astfel de lucruri; sfatul meu este să nu se mai complacă în asemenea gânduri rusinoase.

***

- Părinte, cum putem renunta la orgoliul intelectual?

- Orgoliul intelectual este un fel de nebunie. Pentru că ti se pare că toti se învârtesc în jurul tău, că tu esti stâlpul de lumină pentru toată omenirea, si trecută, si viitoare. Acesta e orgoliul cu gradul cel mai înalt. E o mare prostie, pentru că totdeauna au fost oameni mai învătati decât mine, mai priceputi decât mine, mai frumosi decât mine, mai întelepti decât mine; multi altii, dintre contemporani si din istorie, au fost în trecut si apar în viitor. Încât a mă face pe mine centrul inteligentei, centrul centrelor, asta este o lipsă de bună-cuviintă în primul rând. Si e bine să-si revină o astfel de persoană. Poate că nu de doctor are nevoie, ci este bine să mai postească, să se mai roage lui Dumnezeu, să mai citească niste lucruri duhovnicesti, să-si dea seama pe ce lume este. Si, dacă e sincer în acelasi timp, se vindecă; dar, dacă nu urmează calea lui Dumnezeu, moare nebun.

***

- Oare dacă ne gândim vreodată că ne-am smerit, nu ne mândrim atunci?

- Cel care este cu adevărat smerit nu se gândeste la aceasta: ''Vai, ce smerit sunt!'' - râd si curcile de noi. Dacă esti smerit cu adevărat, nu-ti vine acest gând, pur si simplu nu-ti vine.
Sfintii întotdeauna îsi văd cele mai mici păcate. O bătrână de la tară, la spovedanie, spunea: ''Părinte, am un păcat: venea un pui de la closcă lângă mine si am dat asa cu mâna si l-am lovit pe înger si tare mă mustră constiinta''. Fiindcă a îndepărtat un pui de la closcă i s-a părut că a făcut un păcat. Această femeie era o fiintă curată la suflet, smerită cu adevărat. Asa sunt sfintii. Cele mai mici pete de pe constiinta lor sunt pentru ei mari păcate, încât atunci când vine acest gând - ''sunt smerit'', numai smerit nu esti. Sau sunt frumoasă, sau sunt desteaptă, sau ce haine am eu si se uită în oglindă toată ziua. Astea sunt semnele mândriei acesteia prostesti.

***

- Părinte, vă rog să-mi spuneti cum să mă port cu o persoană care respinge sfaturile pentru credintă cu multă agresivitate verbală? E bine să insist sau să tac si să mă rog?

- Să vă rugati pentru el.

***

- Părinte, ce înseamnă smerenia dinlăuntru si smerenia din afară?

- Da, e o mare deosebire; ca între trup si suflet. Smerenia dinlăuntru e smerenia Mântuitorului, smerenia inimii; smerenia din afară sunt plecăciunile acestea false si cuvintele de felicitări false - te felicită în fată si pe la spate te înjură: ''ce prost e ăsta!'' Si când a spus asa, s-a deosebit de smerenia aceasta a inimii, care este statornică. Smerenia inimii e smerenia de totdeauna. Cealaltă, din afară, este foarte falsă, mincinoasă.

***

- Nationalismul crestin poate fi acuzat de lipsă de smerenie?

- Dacă esti sincer, nu. Pentru că suntem datori să iubim pe aproapele nostru. Aproapele nostru, spune Mântuitorul, este oricine, chiar un dusman; dar aproapele nostru este, în primul rând, fratele meu, sora mea de sânge. Iubind pe acesti apropiati ai mei, iubesc si neamul meu, poporul meu. Si atunci, dacă iubesc (în sensul profund crestin) poporul meu, mă numesc nationalist. Dacă este sinceră această afirmatie, atunci smerenia nu ar trebui să ne lipsească.

La Voronet - cred că ati fost fiecare pe acolo - un perete întreg de sus până jos înfătisează Judecata Viitoare. Si acolo, între altele, sub toate elementele acestei Judecăti, este si învierea neamurilor, venirea neamurilor la Judecata lui Dumnezeu. Vin grupati: evreii, turcii, românii, vin toti la Judecată, pe neamuri.

Atunci ne vom întreba: dacă un conational de-al meu, fiind călugăr, meserias sau politician, a făcut niste fapte bune, eu de ce n-am putut să fac? Aceleasi conditii au fost si pentru mine.

Prin urmare, la Judecata viitoare se va avea în vedere si această grupare pe neamuri. În cadrul acesta al neamului de-a lungul istoriei vom fi fiecare judecati. Neamul românesc are si sfinti foarte multi, avem si oameni de bună-credintă, foarte cuviinciosi, avem însă si criminali. Fiecare îsi va primi răspuns si răsplată după cum si-a dus viata pământească.


Fragmente din Conferinta tinuta in Aula Universitatii din Bucuresti, 25 III 1999
Din Cartea: Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe. 
Arhimandrit Sofian Boghiu, staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti


PAGINI WEB:

http://www.razbointrucuvant.ro/category/parinti-si-invatatori/parintele-sofian-boghiu/
http://www.sfaturiortodoxe.ro/sofian_smerenia.htm
http://blog.patermihail.ro/arhive/1310
http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/parintele-sofian-boghiu/sa-rugam-pentru-ce-murit-inchisori-21.html

Un comentariu:

  1. Parintele Sofian insusi era un model de blandete si smerenie. N-a povestit nicicand cat a patimit in inchisoarea comunista.

    RăspundețiȘtergere