luni, 22 februarie 2016

Viata Sfantului Gavriil Georgianul cel Nebun intru Hristos. Inregistrare VIDEO INEDITA cu SFANTUL GAVRIIL Georgianul


  Rugăciunea Părintelui Gavriil

Doamne, rogu-Te, auzi-ne pe noi din Ceruri, întoarce Fața Ta către noi. Miluiește-ne pe noi ca să mergem în pace pe calea Ta, împlinind poruncile Tale și izbăvindu-ne de rău. Doamne, învață-ne pe noi să ne rugam înaintea Ta și să păzim Sfânt Legămantul Tău. Ca inima noastră să se închine Tie și să petrecem întru Legea Ta cea Sfântă. Amin!
*



  Înregistrare video din 1994 cu Sfântul Gavriil Georgianul în Mtskheta, Georgia 




Extrase din filmare cu chipul Parintelui Gavriil


Prezentarea unui film, din 2016, despre Sfântul Gavriil, Staretul georgian




Viata Sfântului Gavriil


Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietica, avand ca parinti pe Vassili si Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma si Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi.  Goderdzi avea doi ani cand tatal sau a fost asasinat in circumstante neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, in memoria tatălui sau. Ramasa vaduva la varsta de 22 de ani, Varvara s-a recasatorit si a mai avut o fiica, Julieta.

Lipsit fiind de cele sfinte pana la varsta de 7 ani, Vasiko a aflat de Hristos  cand doi vecini se certau, auzind ca unul ii spune celuilalt: "Ai vrea sa ma rastignesti ca pe Hristos!". De atunci a cautat printre apropiati sa afle de ce Hristos a fost rastignit. Astfel ajunge ca, economisind bani, sa-si cumpere o Evanghelie pe care o citea cu ardoare si care l-a facut sa-si schimbe viata, dorind sa traiasca pentru Hristos.


Cu cateva zile inainte de moartea sa, Arhim. Gabriel povesteste un eveniment din copilaria sa:
"Eram asezat in balcon, la etajul al doilea, cufundat in gandurile mele, cand un glas dinlauntrul meu m-a indemnat sa privesc cerul. M-am ridicat, am venit la marginea balconului, am ridicat ochii si am vazut o cruce mare inaltata in cer. Atunci nu stiam, dar acuma stiu ca era crucea pe care aveam sa o port pentru dragostea lui Dumnezeu si a neamului meu".
In afara de aceasta amintire din copilarie, Parintele Gavriil mai dezvaluie o alta din aceeasi perioada:
"In timp ce dormeam noaptea, de-o data m-am trezit si am vazut in fata mea un diavol cu un chip groaznic. Ma privea plin de furie. Slava Domnului ca nu mi-a fost frica, insa eram foarte incordat. Totusi nu am facut nimic pentru a-l izgoni. Doar l-am privit surprins. Ragea catre mine: 'Lupti impotriva mea, nu-i asa?!' Si m-a lovit cu pumnul"
Cand mama sa a intrat in odaie, si-a gasit fiul zacand fara cunostinta. Dar, Dumnezeu a pazit viata alesului Sau. In urma acestei intamplari, Arhim. Gavriil povestea:
"Vazand demonul, credinta mea in Hristos a devenit si mai puternica. Mi-am spus: daca diavolul exista, atunci Dumnezeu cu atat mai mult. De atunci am inceput sa apreciez frumusetea fiintelor omenesti"
In timp ce al Doilea Razboi Mondial izbucnea, pe cand Vasiko avera 12 ani, el a primit de la Dumnezeu harisma stravederii, pentru dragostea si credinta lui adevarata, gratie careia dadea noutati rudelor despre cei plecati pe front si, totodata, ii indemna sa mearga la biserica, sa nu-L abandoneze pe Hristos si sa nu-si piarda astfel mantuirea sufletelor. Pentru a nu cadea in mandrie si in slava desarta, din cauza inzestrarii sale, se baga intr-o cutie de gunoi, spunandu-si:
"Adu-ti aminte Vasiko ca nu esti decat o cutie de gunoi si nu gandi niciodata bine de tine insuti".
Regele Mirian si sotia sa
Din cauza acestui comportament era pedepsit de familie, iar mama lui fiind din ce in ce mai jenata de credinta fiului sau, intr-o zi, foarte iritata, i-a luat Evanghelia si a aruncat-o in toaleta. Vasiko a recuperat-o repede si strangand-o la piept, se ruga si plangea. La miezul noptii a plecat doar cu Evanghelia in bagaj si, mergand astfel toata noaptea, dimineata a ajuns in orasul Sfant Mtskheta/Mțheta, aflat la 20 km de Tbilissi. S-a indreptat spre Manastirea Samtavro, unde se gasesc mormintele regelui Sfantului Mirian, care a convertit tara la crestinism si a facut-o una dintre primele tari crestine din lume, si a soției sale, Sfanta Nana. Egumenul manastrii, Anusia l-a primit cu dragoste, dar nu putea sa-l gazduiasca decat cateva zile. Asa ca merge la manastirea vecina, la Svetitskhoveli si, mai apoi, la Shio-Mghvime.
Par. Gheorghe Mkheidze si Ioan Maisuradze
In cele din urma ajunge la Manastirea Bethania, unde a fost primit de doi Parinti Gheorghe Mkheidze si Ioan Maisuradze care au fost canonizati in urma vietii lor ascetice si a suferintelor la care au fost supusi in timpul persecutiilor comuniste. Parintele Gheorghe, care a trait timp de 15 ani in Muntele Athos si avea o mare experienta a vietii calugaresti a devenit Parintele duhovnicesc a lui Vasiko. Cum autoritatile nu tolerau prezenta lui in manastire a trebuit sa se se intoarca in capitala, unde a gasit protectia unei femei care se ocupa cu ghicitul. Vasiko era intristat ca Margo, o femeie cu suflet mare, are o astfel de activitate care era considerata de Biserica pacat. Intr-o zi, insa, cand ea se imbolnavi, ingrijorta ca nu va mai putea sa-si asigure existenta, a fost linistita de Vasiko care i-a spus ca ii va primi el pe cei care vor veni la ea. Atunci, profitand de aceasta situatie, Vasiko a inceput sa le vorbeasca oamenilor de Hristos, si necesitatea de a duce o viata crestina. Avand harisma stravederii si a inaintevederii, el le vorbea de pacatele pe care oamenii le faceau si ii indemna sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Astfel, in oras a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult de acest copil extaordinar, ceea ce a facut ca mama lui sa-l gaseasca si sa-l roage sa vina acasa, promitandu-i ca nu se va mai opune vietii lui ascetice.

In anii care au urmat, Vasiko a continuat sa ajute oamenii din oras care erau in dificultate sau traversau diferite incercari. Una dintre faptele bune ale tanarului din acele timpuri este revelatoare pentru dragostea lui, nu numai fata de persoanele pe care le intalnea, ci si fata cei cei care au murit. Cum guvernul comunist a decis sa rada un parc public aflat in apropierea cimitirului unde se aflau ingropati tinerii soldati georgieni, omorati in razboiul de independenta din 1921, buldozerele scoteau la iveala osemintele lor, care erau culese in timpul noptii de Vasiko si ingropate in alt loc decent.

In 1949 Vasiko a trebuit sa faca serviciul militar, fiind in unitatea de graniceri la Batoumi. Dupa terminarea serviciului militar revine in capitala unde este convocat la spitalul din oras si interogat cu privire la viziunile sale. Medicul care l-a examinat i-a pus un diagnostic de delir psihotic, dandu-i un certificat de bolnav mintal care-l impiedica de aici inainte sa-si gaseasca de munca. Aceasta venea in contradictie cu faptul ca mai inainte a fost considerat apt pentru satisfacerea serviciului militar.

Pentru a se izola si a se ruga indelung, Vasiko a construit in curtea rezidentei familiale o incapere mica in care nu se putea intinde nici macar un covor.

Din 1952 si pana in 1962 in curtea casei unde isi avea aceasta incapere, a construit o biserica cu 7 cupole, pe care le-a pictat in albastru. Biserica avea un aspect straniu, fiind pe de-o parte naiva, saracacioasa si heterogena prin materialele sale - toate provenite din diferite recuperari- si, pe de alta parte, baroca prin incarcarea si caracterul fantezist al ornamentelor. Interiorul, desi mic, nu-l impiedica pe Vasiko sa-l imparta in mai multe capele. Peretii erau in intregime acoperiti de icoane care au fost stranse din copilarie de el de la cei care, fie nu aveau grija de ele si i le dadeau, fie de la groapa cu gunoi unde ateii le aruncau. Pentru el nu conta valoarea materiala a acestor obiecte pe care le salva de la distrugere sau uitare ci, ele erau valoroase pentru ca erau obiecte sfinte sau au fost puse in locuri sfintite:  
"Poate ca erau in altar de 40 de ani de cand Sfantul Duh preschimba Sfintele Daruri", 
spunea, cu privire la ele. Mai tarziu, Parintele Gavriil marturisea unuia dintre vizitatorii sai, egumenul Antonie:
"Multe dintre aceste obiecte sunt fara valoare materiala. Sunt doar resturile si marturia unei vieti ecleziale trecute. Dar, pentru mine, au o valoare sufleteasca nepretuita, precum acest mare crucifix din biserica in care am fost botezat si care a fost, mai apoi, distrusa. Chipul lui Hristos este sters, dar am facut o coroana de spini pentru a o pune in locul sau. O port cateodata, caci acesti spini ascutiti inteapa pielea si imi amintesc cum a suferit Mantuitorul pe cruce". 
Parintele Gavriil a construit biserica incetul cu incetul caci nu avea mijloace materiale. Aceasta era un act impotriva curentului epocii, cand bisericile se inchideau sau se distrugeau. Autoritatile comuniste i-au cerut in scris sa distruga edificiul. Sora Parintelui, Julieta, l-a vazut plangand in genunchi si adresandu-I-se lui Dumnezeu:
"Doamne, cum as putea eu sa distrug biserica care iti este inchinata?". 
Cand o echipa de munictori au sosit la poarta, pentru a demola biserica, Parintele Gavriil le-a spus:
"Sa stiti ca cel care da ordinul va fi cu mult mai mult pedepsit fata de cei care il vor executa". 
Cum au fost cuprinsi de frica, acestia au parasit locul.

In acel timp Vasiko se mai ducea la catedrala Sion, din centrul orasului vechi pentru a participa la slujbe, iar evlavia si stariunta sa, in acea perioada in care crestinii erau persecutati de Statul ateu, a atras atentia Catholicos-Patriarhului Melkisedek III cu a carui binecuvantare ajunge lector. Dupa doi ani Vasiko se adreseaza Episcopului Gavriil Tchatchanidze de Koutaissi, caruia ii dezvaluie dorinta lui de a deveni calugar si preot. Astfel pe 30 ianuarie 1955 este hirotonit diacon si pe 23 februaire, in acelasi an, este tuns in calugarie la Manastirea Motsameta in apropiere de Koutaissi de catre egumenul Gheorghe.

Conform dorintei sale la calugarie a primit numele de Gavriil, in cinstea Sfantului Gavriil Iviritul, un ascet din sec. XI care se distingea prin asprimea vieții lui și prin simplitate. Acesta se retrăgea vara pe piscurile munților din jurul Manastirii athonite Iviron, în locuri neumblate și sălbatice, în peștera care se păstrează până astăzi mai sus de mănăstire, iar iarna se retrăgea pe țărm sau în împrejurimile mănăstirii. Cuviosului i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu și i-a poruncit să coboare pe țărm și să ia icoana ei din mare. Ascultând de glasul Maicii Domnului, a pășit pe valuri ca pe uscat și a adus în mănăstire icoana făcătoare de minuni cea numită Portaitissa (Portărița), fiindcă a fost pusă la poarta mănăstirii ca portar și străjuitoare, dar și laudă a întregului Munte Athos, sprijin și nădejde. Aceeași Măicuță a Domnului i-a făgăduit cuviosului: 
Vă dau vouă semn, cât timp veți vedea icoana mea în mănăstire harul și mila Fiului meu să nu lipsească de la voi
 Trei zile dupa ce a primit schima monahala, tanarul calugar Gavriil a fost hirotonit preot de catre Episcopul Gavriil, la catedrala Sfantii Petru si Pavel din Kutaissi, urmand sa slujeasca cu binecuvantarea Catholicos-Partriarhului Melkisedek, la catedrala Sion din centrul Tbilissi, dupa care a fost trimis la Manastirea Bethania pana la inchiderea acesteia de catre guvernul comunist. Din 1962 pana in 1965 Parintele Gavriil a slujit la catedrala Sfintei Treimi si a Tuturor Sfintilor. 

Viata ieromonahului Gavriil se anunta stabila, din moment ce intrase in institutile bisericesti, insa ea fu perturbata de un eveniment care s-a intamplat de ziua muncii, pe 1 mai 1965, cand, ca in fiecare an, o mare manifestatie era organizata. Atunci, cand o multime de oameni era adunata in fata Comitetului Partidului Comunist pentru a asculta un discurs, au vazut ca un portret gigantic al lui Lenin suspendat pe fatada cladirii, a luat foc. De la etajul unu, Parintele Gavriil striga:
"Domnul a spus: Să nu-ţi faci chip cioplit... Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!(Iesirea 2-5) Voi toti, reveniti-va in fire! Georgienii au fost mereu crestini. Atunci, de ce va inchinati idolilor? Iisus Hristos a murit si a inviat a treia zi din mormant, dar idolii vostri de bronz nu vor invia niciodata. Din timpul vietii lor deja sunt morti".
Ani dupa aceasta, cand Parintele Gavriil a fost intrebat cu privire la aceasta intamplare, a spus:
"Sunt un pastor caruia Dumnezeu i-a incredintat grija turmei Sale. Ei au ridicat un idol si vroiau ca poporul sa sa inchine lui. Este un chip al Antihristului, imaginea unui om, sau mai de graba a unei fiare, si comunistii vroiau sa i se aduca cinstea care I se cuvinea doar lui Dumnezeu. Nu puteam sa las sa se intample asta". 
De-abia ajuns jos, multimea s-a napustit asupra lui, batandu-l cu pumnii si cu picioarele si aruncandu-i pietre. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, si l-au transportat la spital, unde a fost pus in izolare, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale. Cand si-a mai revenit, un reprezentat KGB a venit sa-l interogheze si l-a brutalizat din nou. Aceasta nu l-a impiedicat pe Parinte sa ii spuna, in continuare, ca ar trebui distruse toate monumentele lui Lenin si sa fie inlocuite cu straturi de flori. Dupa o ancheta sumara este condamnat la moarte, dar autoritatile comuniste incearca sa exploateze situatia, promitandu-i ca va fi salvat daca va marturisi ca a participat la o conspiratie a Bisericii Ortodoxe Georgiene impotriva regimului. Parintele Gavriil refuza propunerea si il trateaza din nou pe Lenin ca fiara raufacatoare, ceea ce face ca sa fie din nou rupt in bataie. Stirea acestui eveniment incredibil si senzational, in timpul in care actele de nesupunere erau foarte rare, iese din tara, fiind difuzat de mass-media europeeana si americana. Aceasta a facut ca Kremlinul, in loc sa-l condamne la moarte, sa-l interneze intr-un spital de psihiatrie, in luna august 1965.

I se face un raport de catre un medic psihiatru, care, nu numai ca este tipic metodelor staliniste ale epocii, dar in el se poate observa cum sunt prezentate ca simptome patogene credinta si practicile curente ale crestinismului

Spitalul de Psihoneurologie din Tbilissi, Republica Socialistă Sovietică Georgia, Str. Electroni, nr.1

19 / 1-1966, nr. 666
 

Pacient Urgebadze Vassili, născut în 1929, educația: 6 clase. Adresa: Str. Tetritskaro, nr. 11.
 

Pacientul este ținut în spitalul psihoneurologic din oras, din 18.VIII.1965, cand a fost adus de la închisoare pentru un tratament forțat. Diagnostic: persoană psihopata, predispus la psihoza schizofrenică. A fost eliberat din spital pe 19. XI.1965. În conformitate cu istoricul bolii, el a avut o viziune fantomatică a spiritului răului cu coarne pe cap, la vârsta de 12. Pacientul pretinde ca tot raul care se intampla in lume este din cauza diavolului. De la varsta de 12, el a început să meargă la biserici, să se roage, să cumpere icoane, și sa studieze literatura bisericeasca [...] Nu manânca nimic în zilele de miercuri și vineri, dand acest motiv absurd care face sa rada adultii si soldatii prezenti: "Intr-o miercuri Iuda a vândut pe Hristos pentru 30 de arginți, și intr-o vineri preoții evrei L-au crucificat"; era într-o stare de halucinație totală. Așa se explică faptul că in timpul demonstratiei de 1 mai 1965 a ars un portret mare a lui Lenin atârnat pe clădirea Consiliului de Miniștri. In timpul interogatoriului, el a spus că a făcut, aceasta deoarece imaginea Răstignirii lui Hristos ar fi trebuit să fie agatata acolo, și ca nu este posibil să se idolatrizeze un om pământesc. Aceasta a suscitat îndoială cu privire la starea lui de sănătate mentală, motiv pentru care a fost supus unei expertize psihiatrice. Examinarea a arătat că echilibrul pacientului este pierdut în spațiu, în timp, cât și în mediul înconjurător. El vorbește cu el însuși cu voce scăzută. Crede în existența fiintelor cerești, a lui Dumnezeu și a îngerilor, etc. În timp ce vorbeste, axa principală a discursului sau psihopat este întotdeauna intoarsa spre ideea ca totul depinde de voința lui Dumnezeu, etc. In departament se  izoleaza de ceilati pacienți cu boli mintale. Dar când cineva i se adreseaza, el vorbește cu siguranță de Dumnezeu, îngeri și icoane, etc. Este incapabil să critice starea lui. A primit un tratament pe baza de aminazinofrazie și siptomicina, după care a fost dus în fața comisiei.

Parintele Gabriel a fost eliberat in februarie 1966 si dat in grija mamei sale la domiciliul acesteia. Actul eroic al Parintelui a pus in cauza Biserica insasi, ceea ce a facut ca sa fie exclus de la slujire, putand insa sa participe la Sfanta Liturghie si sa se impartaseasca precum un simplu mirean. In mod periodic era chemat de securitate unde, de fiecare data, era supus unor tratamente inumane. Intr-o zi a fost batut atat de tare, incat nemaiputand sa mearga, au fost chemate rudele sa-l recupereze. 

Parintele Gavriil cersind
Intr-un timp Parintele nu putea nici sa iasa in oras, insa a reusit sa-si gaseasca mici slujbe in afara acestuia, ca de exemplu sa pazeasca via sau sa intretina focul la cate o biserica. Cu toate acestea ducea o viata duhovniceasca foarte intensa. Dupa un timp a fost vazut cersind in fata bisericilor la Tbilissi. Nimeni nu stia ca e preot. Noaptea mergea si cauta in cosurile de gunoi ale unei cofetarii, unde gasea resturile prajiturilor colorate intens in rosu, galben, albastru sau verde. Le binecuvanta si le manca, dand slava lui Dumnezeu. Dar, neputand sa se hraneasca numai cu astfel de resturi pline de zahar si de coloranti, bea doar un ceai si manca o bucata de paine neagra uscata, lasand acestea pentru pasari, care, spunea el, vor face un banchet regal. Intr-o zi a primit niste daruri din partea Patriarhului, pentru care a multumit lui Dumnezeu
"Multumesc Multmilostive Doamne! Tu sti ca nu am nici bani, nici mancare"
Pe urma, a adaugat catre persoanele care i-au adus cele trimise de Patriarh:
"N-aveam de mancare de mai multe zile. Am facut o greseala sa cer vecinilor mei sa-mi dea ceva de mancare - m-au blestemat. Am plans in chilia mea. Cum pot oamenii sa fie atat de cruzi si neingaduitori? Este posibil sa consideri un om ca talhar pentru motivul ca-L iubeste pe Dumnezeu? Dar am regretat aceasta slabiciune cand mi-am amintit de Iisus Hristos care a trecut prin umiliri si insulte, S-a smerit El insusi si s-a facut ascultator pana la moarte, si moarte pe Cruce! M-am linistit. Si iata ca ati venit la mine!
Viitorul egumen Antonie isi aminteste de Parintele Gavriil care l-a gazduit la Tbilissi cand, fiind lector la o biserica, a trebuit sa-si paraseasca munca dintr-o echipa de muncitori si, neavand mijloace financiare pentru a-si plati chiria unei camere, Parintele Gavriil l-a invitat sa stea in casa-biserica lui. Dimineata era sculat de pasarile ce veneau sa bata cu ciocul in fereastra. Afara Parintele Gavriil era asezat sub un arbore intr-o gradina ce te facea sa te gandesti la Rai. In ramurile copacului erau agatate diferite pachetele cu hrana pentru pasari care zburau in jurul Parintelui si ciuguleau. Parintele Gavriil ducea o viata simpla apropiata de pasarile cerului si aceasta se putea remarca inca de cand era mic, cand alergand, pasarile veneau si se asezau pe el. Parintele Antonie spune ca desi era simplu, n-a mai intalnit un om asa de inteligent si de cultivat precum Parintele Gavriil, care citise numeroase carti ale Sfintilor Parinti si isi amintea tot, in special de scrierile Sfantului Isaac Sirul, la care se referea adeseori. Cum in timpul respectiv trecea prin incercari dificile i-a spus un fragment din Sfantul Isaac Sirul care il ajutase si pe el:
"Cand afli deci pace neschimbata in calea ta, asta inseamna ca esti departe de a te desavarsi duhovniceste si ca ai fost uitat de Dumnezeu. Cu cat un om creste duhovniceste, cu atat el intalneste incercari mai felurite si mai tari. Cind incepe timpul marilor incercari, asta inseamna ca sufletul accede in ascuns la o alta treapta mai inalta. Iar daca sufletul sufera de vreo slabiciune si nu poa­te rabda incercarile cele mari si se roaga sa nu intre in ele, iar Dumnezeu il asculta, sa stii ca in masura in care te intareste fata de incercarile cele mari, in ace­easi masura te invredniceste si de darurile cele mari. Caci nu da Dumnezeu un dar mare fara o mare in­cercare, si dupa incercarile care ne sunt rinduite de Dumnezeu, potrivit cu intelepciunea Lui, ne este trimis si harul. De aceea se spune sa ne bucuram cand suntem in ispite caci atunci ne gasim pe calea pe care au mers toti sfintii".[Vedeti textul in original, in limba romana]

Excluderea din institutiile bisericesti, imposibilitatea de a exersa ca preot precum si hartuirea serviciilor de securitate face ca Parintele Gavriil sa isi reorienteze forma exterioara a vietii sale duhovnicesti si, in urma chemarii divine, sa adopte modul de vietuirea al unui nebun intru Hristos. Parintele avea o sete atat de mare de a raspandi cuvantul lui Hristos incat intra in sinagogi, la moschee sau in temple protestante pentru a propovadui Evanghelia lui Hristos.

Parintele Gavriil avea tot felul de comportamente, dar cand venea la acasa se refugia in biserica lui plangandu-si pacatele si necazurile oamenilor. Pocainta si rugaciunea Parintelui Gavriil avea atunci ca scop sa obtina iertarea pentru modalitatea intrebuintata si durerea care a pricinuit-o oamenilor in scop pedagogic.

In ciuda comportamentelor sale bizare oamenii il respectau. Intr-o zi sora lui, Emma, vazand printr-o crapatura a usii ca plange, l-a intrebat de ce. Parintele ii raspunde:
"Surioara, Hristos S-a nascut in iesle dar oamenii ma respecta si imi saruta mana".
Maica Pelaghia Ksovreli povesteste:
"Intr-o zi, Parintele Gavriil imi trase o palma puternica in fata lumii. Dupa aceea am inteles motivul: vroia sa arate tuturor cat de grea este viata monahala. In noaptea care a urmat, in genunchi, mi-a cerut iertare. Atunci am ingenunchiat alaturi de el. Ne-am tinut unul pe altul in brate si plangeam si zambeam cu bucurie in acelasi timp. Am simtit in acel moment ca aveam inima plina de har"
biserica Părintelui asa cum arata astăzi
  In 1970 autoritatile comuniste decid din nou sa-i distruga biserica. Aceasta s-a intamplat de trei ori la rand, dar nu l-a descurajat pe Parintele Gavriil care a reconstruit de fiecare data biserica si, in cele din urma, in locul celor sapte cupole a lasat doar una, asa cum se poate vedea si in ziua de astazi. 

In 1971 cu binecuvantarea Mitropolitului Ilia, Catholicos-Patriarhul de mai tarziu, si a Catholicos-Patriarhului Efrem II, Parintele Gavriil a fost instalat la manastirea Samtavro. I s-a dat chilia la parterul unui turn antic, denumit in onoarea regelui Mirian, si care avea 4,5 m diametru, si pe ai carui pereti circulari Parintele s-a grabit sa instaleze tot felul de icoane. Cum nu mai slujise Sf. Liturghie de mult timp, Parintele Gavriil marturisea unui apropiat: 
"Visam adeseori noaptea ca inaltam Sfintele Daruri, dar poate intr-o zi voi muri fara sa fi putut sa slujesc Sfanta Liturghie".
Dar, slava Domnului! i s-a dat din nou voie sa slujeasca ca preot. Ducea o viata modesta, muncea din plin, curata localurile sau pregatea masa la trapeza, petrecea mult timp sa curete candele in biserica si pentru el nu exista o munca fara importanta caci orice munca putea sa fie de folos atata timp cat prin ea se aduce slava lui Dumnezeu.

Din 1972 pana in 1990, aproape 20 de ani, si pana ce starea sanatatii lui ii facea deplasarile dificile, Parintele Gavriil mergea la manastirile si bisiericile care erau abandonate sau distruse in urma politicii antireligioase, unde slujea Sfanta Liturghie si aducea tot ajutorul care-i era in putinta.

Manastirea Samtavro
In 1990 Parintele Gavriil merge la manstirea Shio-Mghvime, cu intentia de a duce o viata ascetica. Acolo are o revelatie divina in urma careia se intoarce la Manastirea Samtavro pentru a fi in slujba oamenilor. Primeste vizita pelerinilor din ce in ce mai numerosi, ii spovedeste, ii mangaie, ii linisteste si ii sfatuieste, ajutat fiind si de harismele primite, de stravedere si inainte-vedere. Pe toti ii primea, fara sa faca vre-o diferenta intre oameni. Impartea bucuriile si necazurile lor. In acele timpuri, asa cum aduc marturie numerosi martori, Parintele Gavriil faptuia multe minuni, desi disimula pe cat ii statea in putinta puterile pe care le-a primit de la Dumnezeu.

O data a venit la el un georgian care se convertise la hinduism si mergea in India in mod regulat pentru a-si vedea gurul. Parintele Gabriel a luat o paine, a facut semnul crucii deasupra ei, in numele Sfintei Treimi, si painea se facu in mod minunat grau, apa si foc.
"Priveste, asemenea este si cu Sfanta Treime in trei ipostasuri: Tata, Fiu si Sfantul Duh"
Parintele facu din nou semnul crucii si graul, apa si focul se transformara iar in paine.
"Precum aceasta paine este intreaga si nu poate fi impartita, asemenea se intampla si cu fiinta Sfintei Treimi care este nedespartita".

In octombrie si noiembrie 1991 situatia politica a Georgiei devenise tensionata si Parintele Gavriil a presimtit nenorocirea care urma sa vina, si care nu se putea imagina inca:
"Sange pe Bulevardul Rustaveli! Sange! Sange de georgian!"

Cand armele au inceput sa traga, Parintele Gavriil suna clopotele si plangea rugand din toata inima pe Dumnezeu si Maica Domnului sa salveze Georgia. Incepu un post riguros, refuzand orice mancare.

In ultimii ani ai vietii sale Parintele Gavriil devenise grav bolnav. Suferea de un edem. Printre altele isi rupsese piciorul si nu-si ingrijise fractura, ceea ce facea ca din acel moment si pana la moartea sa, sa fie incapabil sa mearga, timp de un an si jumatate.

In  ultimile sale zile de viata invata cu lacrimi in ochi:
"Amintiti-va de aceasta: Dumnezeu dragoste este. Aveti atata bunatate pe cat puteti pentru a gasi prin ea mantuirea. Fiti simpli, caci robilor Sai smeriti Dumnezeu le va arata milostivirea Sa. Pocaiti-va de pacatele voastre si nu asteptati ziua de maine sa o faceti, caci aici este cursa diavolului. Iubiti-va unii pe alti, caci omul fara dragoste nu poate mosteni Imparatia Cerurilor"
Maica Parascheva spune ca, cu doua saptamani inainte de adormire, i s-a adus Parintelui Gavriil o icoana infatisand Sfanta Mahrama. In aceata icoana Hristos avea o coroana de spini. Atunci Parintele a spus:
"daca nu ar fi avut coroana de spini, asta insemna ca m-as fi vindect. Inseamna ca voi muri in incercari". 
Ochii lui Hristos erau inchis in icoana, dar in mod miraculos s-au deschis. Staretul a spus:
"veti cunoaste momentul mortii mele cu trei zile inainte". 
Trei zile inainte de adormirea lui, Maica Parascheva citea rugaciuni cerand mijlocirea Maicii Domnului pentru sanatatea Staretului. [...] El insa ii ceru Maicii Parascheva sa vorbeasca toata noaptea pentru a-l tine treaz. Insa, la un moment dat, Maica adormi si, cand se trezi, Staretul o dojeni pentru aceasta slabiciune. La ora 4 de dimineata o striga: "Maica, Maica, Sora, Sora!". Lacrimile siroiau pe obrajii lui. Dupa ce o binecuvanta in timp ce ea se puse in genunchi, facu semnul crucii in toate directiile, privind totul cu multa dragoste si incepu sa se roage oprindu-si privirea asupra icoanei Sfantului Nicolae. Chilia parea plina de ingeri.

Ziua dinaintea mortii, Parintele Gavriil anunta ca a sosit timpul plecarii sale. Mai apoi a mangaiat cu mana dreapta icoana Mantuitorului asezata deasupra capului sau, a pastrat un moment de liniste si a spus:
"Te urmez, Hristoase de la varsta de 12 ani. Sunt pregatit. Primeste-ma!
Toata noaptea, pana la ora 4 a trecut prin dureri teribile si respira foarte greu. Egumenul manastirii, impreuna cu calugaritele, printre care se afla si mama Parintelui Gavriil, care intre timp imbracase schima monahala, precum si alti mireni au venit sa-l inconjoare. Parintele Mihail, care era duhovnic la manastire, era atunci plecat la Patriarhat, la Tbilissi. El spune:
"Am aflat ca Parintele Gavriil era pe moarte si suferea teribil. Preafericirea Sa, Patriarhul, i-a dat binecuvantarea Episcopului Daniel pentru a citi rugaciunile pe patul de moarte. Ne-am grabit sa ajungem la Mtskheta dupa ce am luat o masina. Toata lumea era sub tensiune, temandu-se ca nu-l vom mai gasi pe Staret in viata. Episcopul Daniel ne-a linistit: "Parintele Gavriil este un rob atat de devotat Bisericii incat nu ne va parasi pana ce episcopul nu va veni". Am fost bucurosi sa-l gasim inca in viata. Cum Episcopul a terminat rugaciunea, Parintele Gavriil dupa ce ne-a multumit printr-un zambet plin de dragoste, a plecat linistit catre Patria cereasca". Era 2 noiembrie 1995.
Trupul parintelui Gavriil a fost adus in Manastirea Schimbarii la Fata iar Catholicos-Patriarhul Ilia II a condus slujba inmormantarii. Conform ultimei dorinte a Parintelui Gavriil, a fost inhumat in curtea manastirii Samtavro, in apropierea capelei Sfintei Nino. Corpul sau a fost infasurat intr-o rogojina iar dupa dorinta sa, aceste cuvinte au fost scrise la mormantul sau:
"Adevarul este in nemurirea Duhului - Calugarul Gavriil"
Inaintea adormirii sale, Parintele Gavriil a facut urmatorul testament:

"Slava lui Dumnezeu in Hristos!

Cer iertarea si binecuvantarea Preafericirii Sale, Catholicos-Patriarhul intregii Georgii, Ilia II. Cer iertare clerului, monahilor si monahiilor si va dau binecuvantarea mea tuturora. 

Dumnezeu dragoste este. Am incercat, dar am fost incapabil sa ating dragostea de Dumnezeu si de aproapele, dupa poruncile Mantuitorului nostru. Dragostea este singurul scop al omului in aceasta lume vizibila pentru a mosteni Imparatia Cerurilor si a odihni in Vesnicie. 
Lasati-ma sa fiu ingropat fara cosciug ci infasurat intr-o rogojina.

Fiti binevoitori si smeriti. Dumnezeu isi aminteste de noi in smerirea noastra, Dumnezeu da harul Sau celor smeriti. Fiti smeriti si binevoitori si iubiti pe toata lumea din jurul vostru. 

Va iubesc pe toti - toti ortodocsii si toti oamenii nascuti in lume

Scopul acestei vieti este mostenirea Imparatiei Cerurilor, de a fi aproape de Dumnezeu si de a odihni in Vesnicie. Si va doresc tuturor sa ajungeti la asta.

Va dau binecuvantarea mea tuturora, ca sa nu pierdeti harul lui Dumnezeu; fie ca toata lumea sa fie demna de a mosteni Imparatia.

Nu este nimeni pe pamant care sa fi castigat mantuirea si care sa nu fi pacatuit. Nu sunt decat un amre pacatos, nedemn si slab.

Cand veti fi aproape de mormantul meu, va rog cu toata dragostea sa  va rugati pentru odihna sufletului unui pacatos. 

Pamant am fost si in pamant ma voi intoarece.

Adevarul este in nemurirea Duhului.

Monahul Gavriil 

După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei pe 20 decembrie 2012, iar pe 22 februarie 2014 au fost descoperite sfintele sale moaste si mutate in biserica Schimbarii la Fata.

Să avem parte de rugăciunile Sfantului Gavriil cel nebun pentru Hristos!

Moastele Sfantului Gavriil in biserica Schimbarii la Fata



Saint Gabriel, fol-en-Christ de Géorgie avec Jean-Claude Larchet




UPDATE: 
Pe 22 februarie s-au împlinit doi ani din ziua aflării moaștelor sfântului părinte Gavriil, cel nebun întru Hristos. La mănăstirea Samtavro a fost oficiată o slujbă praznicală de către duhovnicul acestui așezământ, arhimandritul Lazăr Gagnidze.
La slujba au participat o mulțime de creștini. Aceasta se datorează faptului că exact în urmă cu doi ani a fost deschis mormântul părintelui Gavriil Urghebadze și au fost descoperite sfintele sale moaște.
După slujbă, arhimandritul Lazăr s-a adresat cu o predică celor prezenți. Cu doi ani în urmă se întâmpla ceva de neînchipuit, nemaiauzit în istoria contemporană a Georgiei, a menționat arhim. Lazăr. ,,Ortodocși din toată țara s-au adunat la mormântul părintelui Gavriil cu câteva zile înainte de descoperirea sfintelor sale moaște. Au venit și enoriași din alte țări. Era o sărbătoare a Ortodoxiei!’’,,În memorie mi s-a întipărit pentru totdeauna fața blândă, senină a părintelui Gavriil. În privirea sa luminoasă nu se zărea nici o urmă a drumului anevoios al vieții, el a dus cu răbdare povara bolii, rămânând liniștit și încredințându-se în totalitate Dumnezeului său’’, a mai adăugat arhimandritul.
Episcopul Mihail (Gabricidze) își amintește de părintele Gavriil în felul următor: ,,Țin minte că înainte de tunderea mea în monahism, eram împreună cu frații duhovnicești într-o dispoziție sufletească foarte bună. Văzând această destindere duhovnicească, părintele Gavriil   s-a adresat către noi aspru, dar cu dragoste: ,,Ce faceți, bandiților? Oare chiar ați hotărât să deveniți călugări?’’ Apoi ne-a îmbrățișat călduros, zicând: ,,Vă iubesc, pe voi, pe toți, frații mei! Of, câte scârbe și nevoi va trebui să îndurați!’’ Ochii i s-au umplut de lacrimi. Cine știe ce prevedea el atunci?! În pofida scârbelor, chinurilor, învinuirilor și înjosirilor, el le răspundea tuturor numai cu dragoste, repetând mereu: Dumnezeu este iubire!’’

LEGATURI:

ROF: Cuvinte si intamplari minunate din viata Sfantului Gavriil Georgianul cel nebun intru Hristos





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu