Un dialog cu Parintele Constantin Coman. "Oamenii își creează o imagine despre Dumnezeu, una falsă, și apoi toată viata se războiesc cu ea"

In cele ce urmeaza vor fi redate cateva extrase din emisiunea Despre limba de lemn din biserici, de la Radio Romania Actualitati, din 2011, avandu-l ca realizator pe Cristian Curte si invitat pe Pr. Prof. Constantin Coman.

[...]

- De ce Liturghia noastră de 1400-1500 de ani nu se schimba. De ce rămâne aceeași?

Pr. Constantin Coman: De ce nu se schimba? Din acelasi motiv pentru care nu se schimba declaratia de dragoste si dintotdeauna spunem te iubesc. De ce nu se schimba imbratisarea ca gest profund de dragoste dintre oamei, dintre mama si prunci, dintre parinti si copii, dintre prieteni?

S-a mai schimbat!

Nu cred ca s-a mai schimbat! Cand o anume stare sau atitudine ajunge la cea mai completa si mai reusita si mai convingatoare forma de exprimare, de comunicare, nimeni nu doreste sa o schimbe, ci toti tind sa o foloseasca. S-a schimbat cand starea lucrurilor a decazut. Decadenta aduce pervertirea formelor autentice, depline de exprimare a starilor vitale: iubirea, durerea, speranta, credinta etc. De ce de mii de ani oamenii plang in fata durerii, a suferintei? De ce plangem la fel? Exista in lume o dorinta de schimbare. Dar exista si o forta care conserva anumite lucruri in forma lor dobandita de veacuri!

Aceste forme nu golesc de sens lucrurile?

Golirea de sens vine dinlăuntru. Când gestul nu mai are acoperire, oricare ar fi el, fie ca este nou sau vechi de mii de ani, va fi lipsit de sens. Mai exista o situație în care se poate renunța la o forma exterioara de exprimare, anume atunci când omul descoperă o forma superioară, mai plina, mai consistenta, care-l urca, nu care-l coboară. Acestea de obicei marchează epoci sau momente de mare efervescenta duhovniceasca si creatoare. Când se ajunge la o forma autentica, plina, consistenta, omul nu renunță la ea! Forma arhitecturala a bisericilor noastre, odăjdiile preoților sunt relativ aceleași de multe veacuri. De ce? Pentru ca au ajuns la o forma care exprima foarte fidel realitatea care se întâmplă acolo, chiar dacă ea nu mai este înțeleasă uneori acum. Dacă nu mai înțelegem o anume expresie exterioara, de orice natura ar fi aceasta, nu înseamnă că trebuie sa ne lepădăm de ea. Dacă nu mai înțelegem rațiunea de a fi a vesmintelor preoțești, sau uneori chiar o răstălmăcim, nu înseamnă că ar trebui sa renunțăm la ele. Același lucru poate fi spus și despre Sfânta Liturghie și despre multe altele din instrumentarul extrem de complex și funcțional încă al spațiului și al vieții bisericești. Este mult mai ziditor ca oamenii sa facă efortul sa înțeleagă, sa urce la nivelul respectiv. Si, slava Domnului, acuma avem o literatura bogata care explica ce se întâmplă în biserici. Numai sa nu vrei sa afli. Apeși pe o tasta și afli ce funcție au toate lucrurile din biserică de ce sunt asa și nu sunt altfel, etc.

[...]

- Un alt ascultator spune ca daca cineva aude in fiecare zi cuvinte de preamarire la adresa functiei sale, cum poate sa le auda un preot, un episcop sau un patriarh, nu-l poate acest fapt conduce in cele din urma la mandrie?

Nu stiu unde aude dansul aceste cuvinte de preamarire, eu nu le aud. Poate rostite de catre consilieri, de catre secretari... Nu stiu, nu am fost in astfel de posturi. Se mai intampla, mai sunt oameni care mai lauda. Si noi ne mai laudam unii pe altii, ne mai mangaiem unii pe altii, ca prieteni. Exista acest risc, nu ma feresc sa-l recunosc, dar nu este definitoriu. Este o zona de decadenta. Sa aruce cu pietre cine nu are aceste defectiuni. Exista si va exista intotdeauna. Nu ne preocupam de formele decadente, ci ne ocupam de formele implinite ale lui. Pentru a defini medicina, numim medicina malpraxisurile? Pentru a defini educatia facem analiza esecurilor sistemului romanesc de educatie? Nici vorba! Asa si aici. Unde exista om exista foarte multa neputinta, se strecoara multe slabiciuni. Si in Biserica la fel. Tot oameni sunt acolo, oameni nascuti tot din pantecele mamelor noastre.

- Daca Biserica ar cobori limbajul ei la nivelul modernitatii si l-ar adapta, l-ar desacraliza.

Intocmai! Au fost traditii crestine care au facut aceasta experienta si acum regreta.

- Adica, exista confesiuni care au facut?

Exact! Biserica romano-catolica, nu este niciun secret, dupa Sinodul II Vatican, a facut o reforma foarte puternica liturgica si de limbaj arhitectural, toate in directia deschiderii si asumarii limbajului mai uman, mai lumesc. Reforma nu a condus, dupa estimarile dansilor, la obiectivele scontate. Aceasta, pentru ca atunci cand merg la biserica oamenii nu vor sa gaseasca acolo tot ceva exclusiv lumesc, ci vor ceva care sa depaseasca conditia lumeasca, vor ceva dumnezeiesc. Sigur ca acest ceva dumnezeiesc nu vine neaparat prin cuvinte sau prin gesturi, dar se asociaza acestora. Ca semn, ca icoana, ca si chip al lucrurilor se distanteaza un pic de celalalt limbaj, este daca vreti ceva asemanator cu faptul ca preotul poarta pe el o uniforma specifica sau barba, de exemplu. In vechime se purta o barba mai serioasa, acum se poarta o barba mai subtirica.

- De ce trebuie preotul sa aiba barba si reverenda?

Din aceste ratiuni, sa puncteze misiunea si slujirea lui foarte specifica in lume, ca oamenii sa-l diferentieze de sofer, de medic, nu in sens peiorativ, fereasca Dumnezeu, ci ca specific de lucrare. Se si intampla. Ne intalnim cu oameni pe strada, mai imbracati ca preoti, si oamenii fac gesturi diverse, deci il recunosc ca fiind ceva specific, unii de cinstire, altii de necinstire a preotului. Daci lucrurile acestea se verifca in practica.

- Ana spune ca nu limbajul este de lemn, ci mintea si inima omului.

Bineinteles, din care izvoraste acest limbaj de lemn, mintea si inima sunt impietrite, spunem noi.

- Parinte, exista la cei care sunt aproape de Dumnezeu, pentru ca ati cunoscut, ati citit din ei, oameni induhovniciti, multi monahi. Exista vreodata limbaj de lemn in scrierile lor?

Nu stiu daca exista un barometru cu care sa masuram limbajul de lemn.

- Dar ati simtit?

Lucru foarte sigur este ca oamenii induhovniciti prefera tacerea si limbajul tacerii care este mult mai eficient. Vorbesc foarte putin, nu dezvolta, nu speculeaza lucrurile, nu se agata de logica lumeasca de niciun fel, ci dau marturie unor lucruri. Frate, apropie-te de Dumnezeu cu cainta, plange-ti pacatele, acesta este limbajul dansilor.

- Lucruri extrem de simple.

Lucruri foarte simple. Fa metanii, ingenunchiaza, fa bataturi la genunchi, plange-ti ratacirea, plange-ti impietrirea, plange-ti nesimtirea. Acesta este limbajul parintilor duhovnicesti.

- Un alt ascultator spune ca uneori slaba pregatire a preotilor poate genera un hau de netrecut intre ei si asteptarile credinciosilor.

Credinciosii nu asteapta de la preot marea stiinta.

- Da?

Merg la biserica cu nadejdea la Dumnezeu, nu la preot. Necredinciosii, cei care ii judeca pe preoti, asteapta totul de la preoti. Si se dovedesc astfel a fi nestiutori. Credinciosii nu vin la biserica pentru preot, ci pentru Bunul Dumnezeu. Vin sa soarba cuvant dumnezeiesc, sa se impartaseasca de binecuvantare dumnezeiasca, sa se impartaseasca de sfintenie dumnezeiasca.

- Interesant ce spune Doru din Reșita: "Doamne ferește, să se introducă în limbajul bisericesc neologismele, jargonul, și de ce nu argoul pentru a fi pe placul noii generații! Limbajul bisericesc trebuie sa rămână cel arhaic. Încet, el va rămâne singura punte intre trecutul și prezentul nostru.

Si intre cer și pământ, as spune, pentru că oamenii de astăzi se fac pe ei, cu mintea lor, măsura lucrurilor și chiar măsura dumnezeirii. Ei neagă un dumnezeu făcut de propria lor minte, nu pe Dumnezeul cel adevărat. Oamenii își creează o imagine despre Dumnezeu, una falsă, si apoi toată viata se războiesc cu ea. O neagă de cele mai multe ori, și fug de ea. Dar ca să vorbești despre Dumnezeu în cunoștință de cauză, trebuie să fi făcut efortul, sa te fi zbătut suficient ca sa-L cunoști. Pentru ca, iată, din toate direcțiile se spune că pe Dumnezeu Il poți întâlni! Cine vrea să vorbească despre Dumnezeu cu oarecare responsabilitate, trebuie să facă acest efort. Nimeni nu vorbește despre un lucru, despre o realitate, despre o problemă științifică pană nu o experimenteaza, nu?

- Cum ar putea fi Biserica actuala și atenta la problemele vremii?

Rămânând credincioasa misiunii ei esențiale, anume aceea se a-L împărtăși pe Dumnezeu oamenilor de a răspunde obiectivului sau sensului ultim al vieții. Funcția esențială a Bisericii este de a-i deschide omului accesul la resursele dumnezeiești, la harul dumnezeiesc, la puterea dumnezeiasca, și prin aceasta, perspectiva veșniciei, a învierii.

- Adica nu numai intoarsa catre actualitate, ci intoarsa catre Dumnezeu.

Biserica asuma nu neaga actualitatea, dar asuma actualitatea si lumea si istoria spre a o deschide vesniciei, care vesnicie este gustata de aici, este o intrepatrundere intre lumea aceasta si lumea lui Dumnezeu. Noi percepem vesnicia ca fiind realitatea de dupa sfarsitul lumii si al istoriei sau ceea ce se intampla dupa moartea fiecaruia. Nu! Ceea ce numim vesnicie, si chiar literatura si poezia uneori, este realitatea de dincolo de granitele, de limitele acestei lumi. Viata noastra este perisabila, se degradeaza. Ei bine, marturia Bunului Dumnezeu este ca omul are acces la resurse de viata dumnezeiasca neperisabila. Aceasta este marea oferta a Bisericii. Nu este oferta culturala in primul rand, nici oferta sociala. Sigur, vin si acestea, dar ca o consecinta a primei oferte. Oferta primordiala este una teologica. Biserica Il ofera lumii pe Dumnezeu, pe Dumnezeu la modul cel mai propiu.

- Multi acuza Biserica Ortodoxa ca ar fi mai invechita fata de celelalte culte. De exemplu, Biserica Catolica este foarte atenta la problemele de etica, la problemele sociale, la implicarea in activitatea caritativa, etc.

Este o provocare a veacului, a timpului nostru, a epocii, a momentului daca vreti. Noi suntem sub presiunea unei tendinte majore, a unei culturi si a unei civilizatii. Biserica refuza sa se plieze in mod necesar pe toate aceste tendinte, care de cele mai multe ori nu sunt unele edificatoare, ziditoare si izbavitoare, ci, dimpotriva, sunt pierzatoare de suflet. Ce vreti, pentru ca Biserica sa fie actuala? Sa imbratiseze provocarea maxima din ultimul timp de a oficializa casatoriile intre homosexuali, de exemplu?

- Nu, nu cred ca merge nimeni atat de departe.

Bun, dar in logica pe care o invoca respectivii, aici se va ajunge! In aceeasi logica s-a spus: "Dar de ce sa nu se cante muzica care place tineretului in biserica?"

- Da, asta da.

Iata, vedeti?!

- De ce sa nu se cante?

Pentru ca am confunda discoteca cu Biserica. Biserica este altceva, nu este discoteca. Este foarte clar. Si tinerii inteleg lucrul acesta. Cand vor muzica de discoteca, se duc la discoteca, iar cand vor muzica bisericeasca, merg la biserica. Ce-ar fi sa gaseasca si la biserica tot muzica de discoteca?

- Cred ca unora le-ar placea!

Nu, nici vorba. Criticilor le-ar placea, atat.

- Si nu vin la biserica criticii?

Nu, aceia raman intotdeauna afara, dincolo de gard.

[...]

- Un alt ascultator spune ca nu mergi la biserica pentru preot, ca se tot vorbeste de slaba pregatire a preotilor, dar si preotii ar trebui sa atraga oamenii prin buna lor pregatire, prin explicare mai pe indelete a Sfintelor Taine, a icoanelor, a tot ceea ce tine de credinta.

O sa-mi dati voie sa raspund tot in tonul acesta, un pic mai suparat, pentru ca am o experienta foarte indelungata in biserica. Sunt de la 14 ani in biserica, in scolile bisericesti mai intai, apoi ca slujitor si profesor, si m-am confruntat cu toate aceste critici si acuze tot timpul. Toate se incadreaza, daca vreti, intr-o fuga a omului de Dumnezeu si in incercarea lui de a cauta justificarea acestei fugi in afara sa si de a o pune in carca celuilalt. Oamenii stau departe de Dumnezeu si de Biserica din motive mai mult sau mai putin constientizate, dar invoca pretexte, care muta responsabilitatea de pe umerii lor, pe umerii altora. Mi-aduc aminte de unul dintre fratii mei, pe cand era student, a venit la mine cu un coleg al dansului si mi-au spus: "Ce faci tu ca student teolog, ce faceti voi sa ne aduceti pe noi la Dumnezeu?". Iar eu i-am intrebat: "Dar voi ce faceti ca sa veniti la Dumnezeu? Noi ne facem datoria: batem clopotul si toaca duminica la biserica. Ele va cheama la Dumnezeu. De ce nu va ridicati din pat, sa veniti la Liturghie?".

Romanii, astazi, in marea lor majoritate, sunt primii in critica la adresa celorlalti. Drama este ca majoritatea chiar cred ca lucrurile nu merg bine din cauza celorlalti. Dar uita ca ceilalti suntem tot noi insine. Fiecare dintre noi arata cu degetul la toti ceilalti, prin urmare toti ne aratam cu degetul unii pe altii. Ceilalti sunt medici, ceilalti sunt preoti, ceilalti sunt ingineri, ceilalti sunt politicieni, ceilalti sunt parlamentul, ceilalti sunt taranii, ceilalti sunt muncitorii, ceilalti suntem, de fapt, noi toti. Bun, nimeni nu face nimic la masura deplinatatii, dar ne-am invatat sa aratam cu degetul al celalalt!

- Vorbind desrpre muzica, este un fapt dovedit ca multi au plecat din Biserica Ortodoxa si au mers la cultele neoprotestante, doar pentru ca le placea cum se canta acolo. 

Sa ma ierte fratii neoprotestanti, dar este o muzica de foarte proasta calitate muzicala. Nu o spun eu, o spun specialistii in muzica.

- Aici n-as vrea sa intram.

Nu intram deloc, dar pot sa spun si vreau sa spun ca acele cantece romantate care sunt la neoprotestanti nu cred ca sunt la asa inaltime muzicala, incat sa cucereasca pe tineri!

- Cu niste instrumente de rock poate..., cu o chitara electronica, da.

E posibil!

- Un alt ascultator spune: "totusi, cum s-ar putea adapta in Biserica limbajul arhaic, pentru a fi pe intelesul generatiei tinere, generatia Like and Share, pe Facebook"?

Imi vine in minte sa spun un lucru foarte interesant, de altfel, anume, ca Biserica romaneasca este cea care are Biblia, Evanghelia, slujba in limba poporului de 400 de ani. 

- Mie mi se pare uimitor ca ceilalti nu le au!

Este uimitor. Ceilalti nu o au. Slavii inca mai au slujba in limba slava, pe care nu o intelege mai nimeni, grecii au slujba in limba veche, pe care o inteleg 50-70%, si asa mai departe. Noi suntem cei mai deschisi si, iata, ne criticam limbajul bisericesc.
[...]

- O intrebare care ridica o problema interesanta. Se tot vorbeste despre preoti mai buni, preoti mai putin buni...! Un ascultator ne atrage atentia sa facem diferenta. Eu va intreb daca trebuie sa facem diferenta care exista in popor, intre ceea ce numesc preoti de rand si preoti cu har? Si da doua exemple: parintele Teofil Paraian si parintele Constantin Galeriu. Exista sau nu exista diferenta aceasta, dintre punctul de vedere al teologului?

Evident ca exista o diferenta!

- Nu au toti preotii har?

Bineinteles! Exista o diferenta daca vreti, a masurii in care isi implineste cieneva slujba lui. Ceea ce credem noi si marturisim este ca lucrarea tuturor preotilor, cu harul si cu mila lui Dumnezeu se savarseste, adica lucrarea bisericeasca prin preot se savarseste. Evident ca unii sunt la o masura, si altii sunt la alta masura. Nu toti sunt la masura parintelui Teofil, nici toti la masura parintelui Galeriu. Ce-am fi fost, sa fi fost toata Romania Brancusi, Enescu, Eminescu? Eram departe! Acest lucru se intampla, ca prestare umana daca vreti, si in biserica, doar criteriile sunt un pic diferite. S-ar putea ca sa exista oameni mult mai smeriti, foarte putin vizibili sau anonimi, care in fata lui Dumnezeu si in taina lucrurilor sa fie mai mari decat parintele Teofil si decat parintele Galeriu, cu mai mult har, daca vreti, iar lucrarea lor sa fie mai primita, mai consistenta si mai intensiva.

- Iar oamemnii sa nu-si dea seama, pentru ca nu au atatea daruri ca acei parinti.

Pentru ca judeca dupa anumite criterii exterioare, uneori superficiale sau chiar frivole.

- Un ascultator spune ca limbajul s-ar indulci in biserica daca preotii ar explica, dupa predica, in cateva cuvinte ceea ce au vrut sa spuna in cadrul ei. Adica sa vina cu o eriminie a predicii. Sfintia voastra ati spus ca exista si biserici in care nu se predica. Unde exista biserici in care nu se predica, in Romania?

In biserica Sfnatul Grigorie Palama, din Politehnica. Cand este parintele Maricel de rand, nu se predica.

- Ucenic al sfintiei voastre, l-ati indemnat la asta? 

Nu, el s-a indemnat. Eu l-am indemnat sa predice, dar ii apreciez din ce in ce mai mult gestul.

- De ce?

Pentru ca dansul este un preot foarte asezat, foarte discret, foarte smerit si a simtit ca poate sa taca. Si este ziditor. Fie citeste strana, in timpul respectiv, fie o predica a parintelui Cleopa sau a altui parinte.

- Deci un cuvant de invatatura se aude, totusi?

Da.

- O ultima intrebare. Exista o critica generala la adresa Bisercii si este cuprinsa in intrebarea aceasta, de aceea inchei cu ea: "cum explicati ca tarile ortodoxe sunt unde sunt, din punct de vedere economic, fata de celelalte care sunt foarte departe?".

Este foarte simplu, daca cel care pune intrebarea cunoaste miezul ortodoxiei, specificul ortodoxiei, ar intelege ca in spatiul rasaritean nu se mizeaza pe realitatea de aici suta la suta, ci suntem orientati spre lumea lui Dumnezeu. Si nu ne preocupa la modul ultim, absolut, eficienta acestei lumi, eficienta economica, eficienta politica. Cand stai cu ochii spre Dumnezeu si spre cer si nadajduiesti implinirea acolo, lucrurile acestea nu mai sunt in ton absolut, considerate si abordate, nici banul, nici economia, nici sistemul politic, etc. La noi, nici sistemul politic nu functioneaza cine stie ce.

- Grecia trece acum printr-o criza, dar ea nu este atat de departe de tarile din Europa, exista destula bogatie si prosperitate acolo. Asadar, cred ca exista foarte multa saracie in tarile ortodoxe care fac parte din fostul lagar comunist.

Este o diferenta a modului foarte aplicat, foarte angajat, foarte mobilizat, in care alte popoare isi asuma gestionarea lucrurilor lumesti. Acolo este mai serioasa, la noi este mai putin serioasa. Acest lucru, dupa estimarile mele care pot fi gresite bineinteles, se datoreaza orientarii eshatologice, spunem noi, care este mai accentuata la ortodocsi. Crestinul ortodox, cat ar fi el de neinstruit, cat ar fi el de needucat, are in suflet adanc inradacinat ca nu se epuizeaza totul la limita acestei lumi si la limita acestei vieti. Atunci nu este logic si corect sa investesti totul si exclusiv pentru aici.

- Parinte, eu va mumtumesc!

Si eu va multumesc.

Sursa: Intre iluzia implinirii si certitudinea esecului, Pr. Prof. Constantin Coman