P. Andrei Lemeshonok: "când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu"

"De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale."(Matei 16, 21-27)

A nu-ți fie mila de tine înseamnă a avea încredere în Dumnezeu. Aceasta nu este o stare de nebunie când omul, fără sa gândească, face ceva ce nu are nevoie și este peste puterile lui, ci atunci când omul cu adevărat găsește posibilitatea de a sluji lui Dumnezeu, atunci când omul caută voia lui Dumnezeu - și află această voie a lui Dumnezeu prin ascultare, prin binecuvântare, prin împrejurări-, atunci când omul  trebuie să aibă încredere în Dumnezeu, și să creadă că Dumnezeu îl va ajuta în inițiativele sale, în planurile sale, dacă acestea îi sunt plăcute lui Dumnezeu.

Iar atunci când omul spune: "Dar cum voi face aceasta? Nu-mi vor ajunge puterile. Nu-mi va reuși acest lucru. M-am obișnuit să trăiesc într-un mod diferit" - această milă de sine, o milă de sine păcătoasă, îl ascunde pe om din fața lui Dumnezeu. Si acesta, desigur, nu este în stare să-și ducă crucea. Nu este în stare să facă ceea ce trebuie să facă pentru mântuirea lui. El nu evoluează duhovnicește. Când omul se închide în sine și trăiește ca într-o cutie de conserve, atunci viața îi trece, iar sufletul n-a evoluat. Sufletul nu are experiența ajutorului lui Dumnezeu, nu are experiența iubirii lui Dumnezeu. El nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, nu s-a unit cu Dumnezeu. Sufletul nu are experiența biruinței asupra păcatului. Si, în ce stare se va afla aceasta în veșnicie? In veșnicie aceasta se va afla într-o stare primitivă și în întunericul păcatelor sale. 

A-ți căuta măsura este un proces creator. De exemplu, în post, omul trebuie să înțeleagă că el poate să nu mănânce nimic dar, cât timp va rezista? In primul rând el va slăbi, va deveni iritabil. Din această cauză vor suferi cei apropiați și acest post va aduce doar daune. De aceea, a determina măsura, a determina ceea ce ai nevoie cu adevărat astăzi pentru dezvoltarea ta, pentru a-i ajuta pe cei apropiați, și a determina ceea ce într-adevăr nu ai nevoie, aceasta, cu adevărat, este un moment foarte important pentru un om în toate.

Omul trebuie să-și parcurgă calea spre veșnicie. Această cale este îngustă, dar este calea spre veșnicie. Această cale poate fi parcursă numai urmându-L pe Hristos. Desigur ne mai abatem de pe aceasta cale. Este bine dacă am văzut că ne-am abătut, am simțit că mergem greșit, să cerem iertare: Doamne, iartă-mă! Am venit la spovedanie, am zis: aici mi-am pierdut cumpătul, aici am spus ce nu trebuia... Iar atunci când omul insistă asupra "dreptății" sale: "sunt drept, iar voi toți vă înșelați. Am plecat!" Se întâmplă ca omul să se depărteze foarte mult. Apoi este nevoie de ani de zile pentru ca omul să revină în acel loc din care s-a abătut de pe această cale. Ani de zile... dar se întâmplă ca omul să nu se mai întoarcă. El spune: "nu mai pot să iert, nu mă pot smeri cu aceasta, sunt pierdut. Sufletul meu este pierdut". Omul singur își spune aceste lucruri. El nu crede că Dumnezeu îl poate ajuta. In principiu, Dumnezeu îl poate ajuta pe om în orice situație. La Dumnezeu nu există impasuri. La Dumnezeu nu există împrejurări în care El să fie lipsit de putere. Dumnezeu este Calea: "Eu sunt Calea. Eu sunt Adevărul". Dar, pierzându-L pe Dumnezeu noi rătăcim și nu ne dăm seama ce facem. Venindu-ne în fire, noi spunem: "Doamne, iartă-mă!" Iar Biserica este tocmai locul în care din nou ne împacăm cu Dumnezeu din nou, precum fiii risipitori, ne întoarcem la Tatăl Ceresc și iarăși continuăm să trăim, din nou mergem la luptă pentru inima noastră, pentru mintea noastră, pentru aproapele nostru.    

PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava. IPS Teofan: "Lumina taborică și durerea răstignirii alternează de-a lungul întregii slujiri arhierești"

• Doxologia: PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava

Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită  sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă au fost prezenţi patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod - Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord -, preoţi, monahi şi credincioşi, atât din Arhiepiscopia Sucevei, cât şi din Arhiepiscopia Iaşilor.

Chemarea solemnă a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preacuviosul Ipopsifiu Damaschin a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Arhiepiscopală. După această rânduială, a fost înscris în condică procesul-verbal prin care s-a constatat chemarea Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei, pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, document semnat de către ierarhii delegaţi, precum şi de către candidat.

Părintele Mitropolit Teofan a rostit cu această ocazie un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa chemării în treapta de ierarh, iar în finalul slujbei de seară a rostit un scurt cuvânt Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

P. Andrei Lemeshonok: "Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești"

Duminica iertării

Este un moment în care oamenii totuși se adună și vin la biserică pentru a-și cere iertare unul de la altul. Înțelegeți? Poate că acest lucru nu vine chiar din inimă și nu este atât de sincer, dar atunci când omul face un oarecare efort, atunci și în acest lucru există o oarecare iluminare, atunci există ceva adevărat, ceva dumnezeiesc și atunci oamenii se luminează. Căci postul ne stă înainte, iar postul este pentru a ne pregăti pentru Paste. Înainte ne stă biruința asupra morții, iar moartea trăiește în interiorul tău: aceste supărări, anumite judecăți, unele nemulțumiri față de ceva sau față de cineva. Noi vedem multe rele în aproapele nostru. Dacă e să vorbim la general: noi suntem vinovați înaintea tuturor. Este bine dacă omul înțelege acest lucru, dar el s-ar putea să nu înțeleagă aceasta. Chiar dacă tu nu cunoști acea persoană, dar viața ta nu este perfectă, este rea. Tu vezi acest lucru și înțelegi că trăiești greșit: te complaci în păcat, te îndreptățești, îți e milă de tine, tu pierzi, tu nu păzești acea dragoste pe care ți-o dă Domnul. De aceea toți suntem vinovați unii față de alții și, desigur, față de Dumnezeu.  

Duminica iertării este o oportunitate de a schimba ceva în viața ta. Pocăința înseamnă, în general, o schimbare: să schimbam ceva. Astăzi putem face o schimbare. Chiar dacă poate mâine totul va fi la fel ca înainte, dar astăzi eu am speranța că voi schimba ceva. Doar Dumnezeu aude aceasta și ne ajuta de la an la an. De fiecare dată acest lucru se petrece într-un mod nou. Ce ține de mine: eu trebuie să spun un cuvânt, trebuie să-L aud pe Dumnezeu, să aud ce îmi va spune, ce trebuie să spun eu acum. Nu știu cum și ce să spun, dar Dumnezeu dă un anumit cuvânt, pentru că prin el să fie ajutați oamenii. Pentru că noi toți avem nevoie de dragoste. Avem mare nevoie să fim iubiți, înțelegeți? Însă dragostea aproapelui nostru este nestatornică. Dragostea omenească poate fi foarte înșelătoare. Aceasta pur și simplu nu rezistă la anumite încercări. Iar dragostea lui Dumnezeu este ceva pe care putem clădi totul, totul în aceasta lume. Aceasta este temelia a toate, înțelegeți? Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești. De acea cred că Duminica Iertării este începutul Împărăției Cerurilor. Cred ca este începutul... Se termină aceasta atunci când ne adunăm noaptea și începem cu toții să ne salutăm reciproc: Hristos a înviat! Si moartea nu mai este... Noi trăim acest lucru în mod real, această bucurie pe care o simte omul credincios. 

Dar, dacă nu ai iertat, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele, cum te vei împărtăși, cum vei primi dragostea lui Dumnezeu? Am auzit cazuri în care oamenii știau: acesta este ucigașul singurului meu fiu sau fiice. Eu înțeleg că femeii îi este foarte greu să spună: îl iert. Atunci eu spun: înțeleg că vă este greu, poate imposibil, dar v-ați fi dorit să spuneți aceasta? Si omul răspunde: da, cred că mi-as dori, pentru că înțeleg că creștinismul înseamnă iertare, înseamnă pocăință. Atunci Dumnezeu ajută și oamenii se împacă. Inima se liniștește. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Cred că atunci când omul iartă pe cei ce l-au jignit, pe acei oameni care i-au făcut vreun rău, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Dar pentru ca să aibă loc această lucrare trebuie să ne încredem în Dumnezeu, să-I deschidem inima noastră. Atunci se va petrece minunea.                     

P. Andrei Lemeshonok: "omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu"

Dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital.

 De ce ne îmbolnăvim?

De ce oamenii se îmbolnăvesc? Pentru că oamenii mor. Pentru că omul a ales să trăiască în felul său, pe cont propriu. Raiul, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu a fost întreruptă. De aceea există omul din afară și omul lăuntric. Există trupul care suferă, este bolnav. Si, în general, trebuie să avem o atitudine corectă față de acest lucru, față de aceste boli: să ne smerim, să răbdam, să ne purtăm crucea. Si, există un suflet, care este, de asemenea, bolnav, dar care se poate vindeca. Si, iată, noi venim la biserică pentru ca sufletul nostru să-L găsească pe Dumnezeu, să se unească cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie în el, pentru ca Dumnezeu să învingă moartea înlăuntrul nostru. Atunci, cu adevărat, în anumite momente, chiar și în această viață vremelnică, omul simte plinătatea vieții atunci când în el se află Duhul lui Dumnezeu. Iar trupul nu-l vom mai salva. Nu vom mai slava trupul. Acesta este infectat de păcat și este sortit faptului că, mai devreme sau mai târziu, va fi mort.

Noi, trăind în acest trup, trăind în această lume, înțelegem că nu putem avea deplină încredere în noi înșine, că păcatul care trăiește în noi ne limitează. Si, la un moment dat omul înțelege că numai atunci când Dumnezeu este în el, când el caută voia lui Dumnezeu și o află, numai atunci el procedează corect, numai atunci sufletul lui se însănătoșește, adică trage concluzii corecte, vede în mod corect scopul vieții sale și are o atitudine corectă.

De altfel, vedem și la noi înșine că atunci când lăsam păcatul să intre în noi, sufletul se îmbolnăvește. Atunci noi începem să ne întristăm, începem să judecăm, începem să ne îndoim și acest lucru duce la faptul că o persoană nu-și dă seama ce face. Ea procedează greșit. Se chinuie pe sine însăși. Si acest lucru se datorează bolii duhovnicești.  Dar noi știm că, dacă sufletul omului este treaz, atunci bolile trupești, care sunt inevitabile, sunt percepute ca o încercare. Acestea, dacă e să le primim cu smerenie, îl ajută pe om în maturizarea duhovnicească și atunci, desigur, biserica devine un spital. Hristos devine Doctor și iubirea lui Hristos din slujbe, și participarea la Tainele Bisericii sunt un medicament. Este acel medicamentu cu care tratăm sufletul nostru bolnav. Sufletul trebuie să primească această iubire, să-L dobândească pe Duhul Sfânt și atunci el va birui moartea. El se va desprinde de trupul muribund, de la trupul mort și va trăi veșnic.                      

Părintele Pantelimon Șușnea: "Omul recunoaște cumva acea frumusețe care corespunde cu frumusețea din el"

Ceea ce-l face pe om cu adevărat fericit sunt relațiile frumoase, relațiile fericitoare. Pentru a ajunge la aceste relații frumoase trebuie să înveți să pierzi, adică trebuie să ieși din logica câștigului și din logica utilitarismului.

Dacă nu ai relații frumoase, ai nevoie de lucruri. Oamenii care trăiesc într-o banalitate a relațiilor caută să se înconjoare de lucruri, caută cumva să compenseze lipsa de profunzime. Atunci când te odihnești într-o relație frumoasă uiți de tot, nu-ți mai trebuie nimic. Faptul că în ziua de astăzi ne trebuie atâta materie reflectă tocmai această sărăcie sufletească a noastră.

Gheron Iosif Isihastul: "aceasta este cu adevarat lipsa de care suferim noi, oamenii veacului al optulea, adică faptul de a nu recunoaște unul altuia harisma sa"

Faptele bune, milosteniile și toate bunătățile din afară nu potolesc aroganța inimii, ci lucrarea minții, durerea pocăinței, zdrobirea și smerenia, acestea smeresc cugetarea neastâmpărată.

Nu-ți lasă mintea nelucrătoare, ca să nu învețe cele rele. Nu o lăsa să privească la defectele celorlalți, deoarece, fără să-ți dai seama, te vei face împreună-lucrător cu cel viclean și nepricopsit în fapta bună. Să nu te aliezi din neștiință cu vrăjmașul sufletului tău.

Nu descoperi greșeala celuilalt ca să te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cât tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișă și te va păzi de clevetirea oamenilor.

Marius Iordăchioaia: "Toată ziua creștinul se luptă să-și ridice duhul din apele lumii ca să respire dragostea lui Hristos"

Dragostea in care cred: O ZI BUNĂ

[...]Omul rău e incapabil să se vadă și să se judece pe sine: să vadă și să judece propria viață. Omului rău îi lipsește simțul realității propriei ființe și vieți, răutatea lui e ca o armură a sufletului, care îl împiedică să vadă fața gândurilor și a inimii sale. Căci conștiința lui nu e moartă, dar e oarbă și nu poate descrie răul, ci doar să geamă sub apăsarea lui.... Un geamăt care se pierde, cu vremea, în zgomotul de fond al vieții.... 

Suntem îngropați de vii în răutate. Nu a noastră, ci a diavolului, începutul și plinirea răutății.

Sufletele noastre, de când ne naștem, ne sunt înfășurate în răutate ca într-un voal sau o haină de mort. Când îmbrăcarea sufletului nostru în răutate se desăvârșește, murim. Nu mai putem să respirăm: nici cu mintea, nici cu inima, nici cu gura. Suntem morți. Adică, desăvârșit îngropați în răutate. Și groparul nostru este lumea.

De când deschidem ochii în zorii zilei, de pretutindeni lumea dă năvală peste noi cu răutatea diavolului. De pretutindeni ne vin, lovindu-ne mintea ca o grindină neagră sau ca o bură deasă și cleioasă de petrol, veștile răutății: curvii, beții, crime, certuri, bârfe, ticăloșii și fărădelegi de tot felul, în mii de forme și variante, de la cele mai fine la cele mai grosolane, de la mișcarea inimii, la cea a popoarelor, alcătuind toate împreună ceea ce se numește ”viața lumii”..... Informațiile trec prin noi ca niște muște care vin din iad și lasă microbii morții veșnice pe sufletul nostru: milioane și milioane de muște, roiuri fără sfârșit, cărând pe piciorușele lor, în doze foarte mici, dar adunate, nopți nesfârșite de catran sufletesc. Seara trupurile adorm de oboseala trudei; dar, sufletele gem sub povara întunecată a răutății acumulate, zac ca la o repetiție pentru moartea veșnică, îmbălsămate, până la sufocare, în răutate, vlăguite de neagra lor povară....

În liniștea cea mai adâncă a nopții poți auzi cum, în mormintele pământului, se descompun trupurile sufletelor strivite de răutate....

Priveghere arhierească în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița - Schitul Darvari (11 iulie 2017)

Fragmente din Privegherea arhierească la icoana Maicii Domnului Prodromița, Schitul Darvari 

- Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Condrea, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite a Americii și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

- Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan

- Părintele Protosinghel Ghelasie Iorga, starețul Schitului Darvari

Slavă la icoana Maicii Domnului Prodromița

Muntele Aton nepărăsind,

în România ca într-un pământ al făgăduinței,

ai venit Preacurat Chip al Fecioarei.

Care ai auzit glasul Arhanghelului cântându-ți dulcea cântare.

Vrednică fiind, de cinstea heruvimilor, întâmpinându-te astăzi,

o, Maică Pururea Fecioară.

Poporul creștin se bucură

și cu lacrimi duhovnicești sărutându-te,

îți strigă cu credință:

"O, cum luminează fața Ta, în sufletele noastre,

o, cum tămâiază văzduhul mireasmă în jurul Tău.

O, cum ne mângâie venirea icoanei tale la noi,

de Dumnezeu Născătoare, deci nu ne lăsa pre noi,

robii tăi, în viforul ispitelor.

Și să fii veșnic liman și adăpostire

și mântuire sufletelor noastre."

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. "În contextul fenomenului secularizării de azi, este necesară înnoirea vieții duhovnicești și morale"

Basilica: Noi hotărâri ale Sfântului Sinod privind viața Bisericii și a societății

În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul acestor ședințe s-au luat următoarele hotărâri:

• Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.


• A fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială va avea loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august.


• A fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2017, a pomenirii Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul la data de 2 decembrie. De asemenea, Sfântul Sinod a aprobat troparul, condacul, sinaxarul și icoana acestuia.

Mesajul luminos al Sfintei Chinotite în contextul împotrivirilor față de hotărârile Sinodului din Creta: "nu sunt îndreptățite tulburările și deznădejdea care conduc la schisme"

Cum sunt călugări athoniti care au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu pe motiv de împotrivire față de deciziile Sinodului din Creta (2016), Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte a publicat comunicatul de mai jos:

Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400

Mesajul Sfântului Munte despre
Sfântul și Marele Sinod din Creta

Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Chinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja publicate în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de  Sfântul și Marele Sinod, cât și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:

În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de cei care se împotrivesc față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se propun delimitări și întreruperea pomenirii episcopilor noștri. Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări, și ne aflăm în interiorul Bisericii, adresăm tuturor salutul lui Hristos Cel înviat: Pace vouă!

Tulburarea nu are motiv, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au ajuns pentru prima dată în România, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche din București

Basilica: Sfințirea raclei moaștelor Sfântului Antonie cel Mare | O biserică ce are aceste moaște este un liman de liniște în mijlocul orașului, a spus Patriarhul Daniel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această seară slujba de sfințire a raclei în care a fost depus un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta va fi așezată spre închinare în Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, paraclis patriarhal din București.

IPS Teofan: "Smerenia este semnul unei minți sănătoase". "Dezlegarea multor probleme pe care le avem în viață nu se poate face ocolind taina smereniei"

IPS Teofan: Smerește-te și nu vei mai suferi

Cuvânt în Duminica vindecării slugii sutașului - 2 iulie 2017

Unul din cele mai grele lucruri din viață, și le experimentăm cu toții, pe orice scară ierarhică ne aflam, este de a fi smerit. Poate este cel mai frumos, dar și cel mai dificil lucru de dobândit în lume. Si este foarte greu să fi bogat și smerit în același timp; să fi puternic și smerit în același timp; să fi mare, în diferite feluri, și să fi smerit. Si, totuși, acest ideal este așezat în fața oamenilor ca o stare sufletească de atins. 

P. Andrei Lemeshonok: "Este foarte greu să nu fii fariseu, este foarte dificil să fi o persoană care să caute o vorbire directă în rugăciune, care să caute în aproapele său frumosul și profunzimea cu adevărat"

Fariseul nu putea să-L primească pe Hristos, pentru că trebuia să devină la fel ca vameșii și păcătoșii. Dar el nu-și putea permite așa ceva, pentru că el împlinea Legea...

Atunci când piere încrederea în sine, suficiența de sine, acea conștientizare a "dreptății" sale, atunci omul începe să caute: "Unde este adevărul, Doamne, căci eu nu știu? Într-adevăr nu știu, ajută-mă! Singur nu pot, dar dă-mi putere!" Adică atunci începe adevărata viață, în care omul într-adevăr nu poate trăi fără Dumnezeu.

Suntem farisei 

Dacă omul nu sporește duhovnicește, dacă nici măcar nu încearcă acest lucru; dacă el spune: "Știu deja cum să mă rog, Îl cunosc deja pe Dumnezeu, Îi slujesc și tot ceea ce este necesar eu știu deja, și pe toate le voi face cum se cuvine" atunci, desigur, aceste este deja sfârșitul. Gata, este sfârșitul... "Le știu deja pe toate!". "Sunt pregătit!" Pregătiți pentru ce? Înțelegeți?!  De aceea, uneori este foarte dificil pentru un om să distrugă tot ceea ce el a creat, poate, în zeci de ani, prin muncă, ceea ce a dobândit, pe ce și-a clădit viața duhovnicească. Dar acelea erau niște lucruri inițiale, acea era pruncia, iar omul ar trebui să înceapă deja să se gândească și la veșnicie, la acea frumusețe negrăită, de nedescris, de necuprins. Probabil, aceasta este problema fiecărui om, dacă e sa vorbim despre un om credincios.