Părintele Sofian Boghiu († 14 septembrie 2002)
despre:
Iubirea duhovnicească
Pune în sufletul meu sporirea dragostei către Tine. Fă-mă să înțeleg smerenia Ta, în care ai trăit pe pământ.
1. Există o iubire duhovnicească. După cum este o hrană trupească și una duhovnicească, o
băutură după trup și alta după duh, așa există o dragoste a cărnii care vine de la Satan și o altă
dragoste a Duhului, la Dumnezeu avându-și începutul; nimeni nu poate fi stăpânit de
amândouă aceste iubiri [deodată]. Dacă ești iubitor al trupului, dragostea Duhului nu o poți cuprinde.
Dacă pe toate cele trupești le-ai disprețuit - nu spun numai carnea și sângele, argintul și
averile, dar și pământul însuși și chiar cerul, pentru că toate acestea vor trece - și dacă de nici
una din ele nu-i legat sufletul tău, dacă nu ești robit de nici o iubire de patimi, vei putea atunci și iubirea duhovnicească să o înțelegi.
2. Cine se abține de la vorbăria deșartă și de la patimile de tot felul, de la plăcerile trecătoare -
nu din dispreț față de oameni și de viață, ci din focul unei prea mari iubiri față de Dumnezeu -,
un asemenea om, dacă nu fuge el după oameni, fug aceștia după el. Unde e flacăra mare în
suflet, acolo se adună oamenii să-și încălzească sufletele lor reci.
3. Gândiți-vă la ''Tatăl nostru''. Dacă ești certat cu cineva, chemarea acestui Tată sfânt se
preface în blestem: ''nu mă ierta, Doamne, precum nici eu nu pot să iert''. Contradicția dintre
ceea ce spunem și ceea ce facem anulează rugăciunile noastre.
Iertarea noastră de către Dumnezeu depinde de iertarea noastră față de aproapele. Aici nu e
vorbă goală, e nenorocire. Cine nu iartă nu iubește. Cine nu iartă și cine nu-l iubește pe om
nici pe Dumnezeu nu-L iubește.
În viața de toate zilele ne înțepăm unul pe altul, ne mâhnim și fără îndoială ne tulburăm, ne
răzvrătim. Vin aici, la noi, cei care au niște dușmani și încep să se roage: ''să-i trăsnească
Dumnezeu'', ''să-i facă praf și pulbere''... Uităm că avem de împlinit niște porunci dumnezeiești, că trebuie să ne rugăm pentru dușmanii noștri.
Poate că cea mai mare virtute este iubirea de vrăjmași; sau măcar să te rogi pentru ei, sau
măcar să nu te răzbuni pe ei. Lasă-L pe Dumnezeu să facă dreptate. Nu judeca, slugă străină!
''A Mea este răzbunarea'' - zice Domnul. Este bine să fim conștienți că există o pronie
dumnezeiască și că nimic nu se întâmplă în lumea aceasta fără ca să nu știe Dumnezeu.
4. Cea mai importantă armă împotriva răului care vine asupra noastră este smerita cugetare.
Să-L rugăm cu umilință pe Dumnezeu să potolească acest rău și să ne acopere cu harul și
iubirea Sa.
5. Fiecare are relația lui personală cu Dumnezeu. Nu există un șablon prin care să se
mântuiască toți oamenii.
Este necesar să avem din când în când această întoarcere către sine, pentru că toți suntem în
lipsă față de ceea ce ar trebui să fim. Să ne căim cu această constatare sinceră că suntem
nevrednici. Iar Dumnezeu Care nu ne face procese - așa cum ne fac oamenii -, ne va primi cu
toată dragostea Lui. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus de orice dragoste omenească. În
orice stadiu de viață am fi, să ne cerem în mod profund iertare, cu lacrimi, cu căință.
6. Niciodată nu suntem singuri, totdeauna suntem cu Dumnezeu. El este cu atât mai prezent în
viața ta cu cât Îl chemi mai des.
Există o rugăciune pe care trebuie să o spună monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui
Dumnezeu: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.
Această rugăciune suntem datori - după rânduială - să o spunem mereu. Si încet-încet, această
datorie se transformă într-o chemare de dragoste.
Dacă această rugăciune e făcută stăruitor, mai mult timp, rezultatele ei sunt deosebite. Se
produce o căldură duhovnicească în inima rugătorului, îi sporește credința și dragostea pentru
Dumnezeu, pentru oameni și pentru întreaga creație. Este pătruns de acest sentiment de trăire
în Dumnezeu. Așa cum trăiește peștele în apă, așa trăiește monahul în Dumnezeu, în această
atmosferă în care te simți deplin în Dumnezeu.
Mă refer la monahii care viețuiesc după rânduiala lui Dumnezeu. Căci și peste noi năpădesc
tot felul de curente ale vieții pamântești; practic nu suntem deloc ființe cerești, deși am vrea să
fim. Ne străduim ca prin chemarea lui Dumnezeu în viața noastră să devenim ființe nesingure.
Dacă reușim să-I facem loc lui Dumnezeu în noi, cu atât mai bine pentru noi, dar si pentru alții...
7. Sfințenia sau desăvârșirea nu presupune numaidecât semne și minuni, așa cum suntem obișnuiți să credem. Nu toți sfinții au făcut minuni în viața aceasta.
Mântuitorul ne-a spus niște cuvinte care pe mulți ar trebui să-i pună pe gânduri: ''Mulți Îmi
vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele
Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea'' (Matei
7, 22-23). Minuni care pot să uimească pe oameni ajung să facă și vrăjitorii, ajutați de puterile
întunericului; dar sfințenia nu pot să o dobândească decât cei blânzi și smeriți cu inima, cei
plini de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor.
8. Unii oameni se nasc cu o putere mai mare de a primi și a dărui iubire. Alții primesc darul
dragostei după ce se ostenesc mai mult timp pentru a duce o viață deplină în Dumnezeu. Căci
ascultarea și supunerea față de Dumnezeu îl ajută pe om să intre întru bucuria iubirii dumnezeiești.
9. Iubirea de Mamă a Sfintei Fecioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este
chemat și cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut și acolo unde fiii ei după har
- credincioșii râvnitori - o cinstesc și pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului. Așadar, când suntem tulburați de necazuri, bântuiți și arși de patimi, să ne îndreptăm cu
încredere mai ales către Maica Domnului, care este și Mama noastră, a pământenilor, știind că
rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilință, zicând către Dânsa
așa:
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul mintii și al inimilor noastre, ca să ne cunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și ca să nu le mai săvârșim. Maica Domnului - simbolul Bisericii Tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădește în noi pacea Fiului tău și gonește din sufletele noastre viforul patimilor. Tu, care ești izvor nesecat de vindecări, tămăduiește neputințele noastre și ne alină durerile, că toate le poți câte le voiești, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin.
10. Nu cunosc un cuvânt mai dulce, auzit din gura Domnului, decât acela pe care îl adresează
poporului Său prin profetul Maleahi:
''Iubitu-v-am pe voi...''
Si în același timp nu știu un cuvânt mai aspru și mai nedrept, decât răspunsul acestui popor:
''Cum ne-ai iubit Tu?...''
Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov îi scosese din robia Egiptului, îi adusese
într-o țară bogată unde curgea miere și lapte, îi călăuzise prin profeții Săi; iar El rezumă toate
acestea prin: ''Iubitu-v-am pe voi...''
11. Nu te măsura cu cei mai slabi dintre oameni, ci mai degrabă cu cei înaintați în iubire,
adică în virtute.
12. Cununia este Taina Dragostei pentru că la temelia ei stă Dumnezeu, Care este dragoste.
Într-o căsnicie adevărată există mai ales iubirea jertfelnică, despre care vorbește Sfântul
Apostol Pavel în imnul de la I Corinteni 13. Dragostea jertfelnică este singura care nu se
stinge dincolo de moarte.
Nu există un obstacol între ascultare și dragoste în viața de familie. Dragostea sfărâmă toate
piedicile și atunci soții se ascultă unul pe altul și ascultă unul de altul, dar capul familiei
rămâne bărbatul. Este bine ca cei doi tineri căsătoriți să aibă un același duhovnic la care să se
mărturisească.
Si în viața de mânăstire, atunci când există iubire te deschizi și asculți, iar ceea ce faci în
ascultare este bine primit înaintea lui Dumnezeu. Dacă monahul simte că nu are dragoste față
de stareț sau în general fată de oameni, atunci trebuie să-L roage pe Dumnezeu cu stăruință
să-i dăruiască smerenia și dragostea, așa cum făcea Sfântul Siluan.
Sursa: Smerenia și dragostea însușirile trăirii ortodoxe, Arhim. Sofina Boghiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu