Vai celor ce și-au pierdut inima, vai de cel care este ca paralizat!

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Sf. Isihie

Vai celor ce și-au pierdut inima, zice.

Locul corespunzător din Înțelepciunea lui Iisus Sirah are sensul puțin diferit, dar Sfântul îl redă astfel încât să asigure coerenta Cuvântului său. Înțelepciunea lui Iisus Sirah spune: "Vai de inima slabă!" (Iis. Sir. 1, 13 2, 14), vai de cel care este ca paralizat! Așa este nenorocitul, descurajatul, strâmtoratul, cel pe care toate îl deranjează, zăpăcitul. Trece timpul și, pentru că nu face nimic, se dezamăgește și își pierde răbdarea. Auzim, de exemplu, vreme de unu, doi, zece ani, învățături despre rugăciune, despre post, despre înfrânare, despre trezvie și nu le împlinim. Cădem atunci în dezamăgire, duhul nostru paralizează și vrem ori să mâncăm ori să dormim. Vai nouă însă dacă vom cădea în această paralizie și ne vom pierde nădejdea și răbdarea!

Aici, în loc de "vai de inima slaba!", Sfântul zice vai celor ce și-au pierdut inima, care inimă, adică este cea paralizată, strâmtorată, cu vise spulberate. Inima nu poate să trăiască fără Dumnezeu. Aceasta înseamnă că nu poate să trăiască fără dulceață, bucurie și veselie, fără vederea lui Dumnezeu. Dar dacă nu le avem pe acestea? Atunci noi suntem de vină, pentru că nu le urmărim și pentru că suntem niște inimi paralizate și niște oameni care nu trăim în chip adevărat. Vai noua dacă suntem dintre aceștia!

Ce vor face când îi va cerceta Domnul?

O astfel de inima fără trăiri dumnezeiești se va bucura când o va cerceta Domnul? Va spune: "O, Hristosul meu!" sau va tremura? Cum va striga de bucurie dacă nu L-a cunoscut, dacă nu I s-a închinat, dacă nu L-a privit în adâncul cugetării? Ce legătură poate să aibe cu El?

Dar în ce feluri ne cercetează pe noi Domnul? Într-un sens duhovnicesc, printr-o încercare, printr-o reușită, printr-o nereușită, printr-o schimbare a existenței noastre, printr-o carte, printr-un sfânt, printr-un înger, prin viața sfântului zilei, prin Stareț. Dumnezeu ne cercetează și va continua să ne cerceteze în o mie și unul de feluri pană în ziua în care Se va înfățișă înaintea noastră în toată măreția Lui, venind din nori pe heruvimi și pe serafimi - preadulce, pentru inimile celor care s-au mântuit și L-au dobândit și înfricoșat, pentru cei care s-au pierdut.

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Sf. Isihie, cuvânt despre trezvie

Sfânta Maria Magdalena, învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu. Sfânta care îți ia tristețea și îți încălzește inima

Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii

- extras dintr-un cuvant al Arhim. Emilianos Simonopetritul 

Fara indoiala trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru privegherea noastra. Am facut-o urmand traditia Bisericii noastre, care, imitand cetele ingeresti, a randuit savarsirea privegherilor la pomenirea sfintilor.

Desi sarbatorim in fiecare an hramul mult-laudatei Sfintei Maria Magdalena, totusi bucuria noastra nu este mai putina. De-a lungul intregii nopti, bucuria inimilor noastre a fost foarte mare. Cred ca provenea mai ales de la mireasma Sfintei Magdalena, dar, in acelasi timp, si de la faptul ca ne-a dat putinta sa avem comuniune duhovniceasca, o desfatare obsteasca de tainele ceresti, pe care ea insasi ni le-a descoperit. 

Am cunoscut-o mai intai pe Sfanta ca pe un vas al demonilor (cf. Mc. 16, 9; Lc. 8, 2), asa cum este aproape fiecare trup, fiecare muritor. Cu toate acestea, avea inlauntrul ei semintele dumnezeiestii adunari, ale putintei de a cuprinde in sine iluminarile ceresti. Lucrul acesta se vede din recunostinta pe care a avut-o fata de Invatatorul ei, prin faptul ca, pe de-o parte, s-a schimbat si a devenit un vas dumnezeiesc, iar pe de alta parte, prin faptul ca L-a urmat si ca a propovaduit slava si maretia Lui.

Am cinstit si ne-am inchinar la acest vas, care este un rod al Sfantului Duh, o persoana plina de dumnezeiestile haruri ale cunostintei duhovnicesti si ale impartasirii de Preasfanta Treime. Duhul Sfant a umplut-o si a facut din ea o fiica a Sionului, o prorocita, o sfanta; si asa ne insufleteste pe noi prin sfintele ei moaste. Prin sfintele lor moaste sfintii ne transmit harul si slava pe care le-au primit de la Dumnezeu.  [...] 

Sfanta Magdalena, prin neintinarea trupului ei, pluteste pe raul sfintilor, care este trupul lui Hristos, iar cand ne atingem de mana ei cu buzele si cu inima sau cand o privim, ne face sa ne adancim si noi in acelasi rau. Atunci simtim ca ne uneste cu mintea tuturor sfintilor, ca ne atingem si noi de Domnul, ca izvoram mir si ca suntem partasi la puterile si la darurile ei. Este oare o minciuna? Cinstindu-i amintirea, ni se iarta pacatele, iar mijlocirea ei ne apropie si mai mult de Dumnezeu. [...] Este învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu.

Simplitate, sinceritate și bărbăție duhovnicească în viața și învățătura Starețului Dionisie Ignat de la Colciu

Simplitate, sinceritate și bărbăție duhovnicească

în viața și învățătura Starețului Dionisie

Ieromonahul Ignatie de la Chilia „Sf. Ipatie”, Vatoped

Sfantul Munte ramane un spatiu unic si de neinlocuit, in primul rand datorita traditiei sale monahale, ascetice si isihaste. Aceasta traditie viaza peste veacuri in chipul unui mod de viata ascetic si liturgic imbratisat de monahii care au vietuit aici, indiferent de forma de viata monahala aghiorita pe care si-au asumat-o. Aceasta traditie este apa din adanc, care uda si hraneste monahismul aghiorit. Ea nu depinde si nu se epuizeaza in moduri, forme si locuri exterioare.

Toti monahii, care sunt silitori firii lor (adica isi silesc firea) si au trezvia mintii si rugaciune, traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr-o chinovie sau la chilie. De aceea, de obicei, in Sfantul Munte, scrierile nu evidentiaza traditia unui Batran, a unei mamastiri sau a vreunei chilii, ci o traditie, una, continua si vie, manifestata prin toate formele de traditie ascetica si isihasta a intregului Sfant Munte.

Aceasta traditie duhovniceasca este oxigenul curat care da viata. Este putrea unificatoare care mentine petrecerea agiorita. Ea este garantia dreptei noastre cai, este continuarea vietii noastre monahale. 

Accentuam acest lucru, fiindca secularizarea din vremurile noastre poate afecta fidelitatea fata de aceasta traditie. Cum se manifesta in spatiul monahal aceasta slabire a fidelitatii fata de aceasta traditie? Prin cugetarea lumeasca in loc de autenticul cuget monahal, prin multele inlesniri (comoditati) in loc de iubirea de rea patimire si prin inrauririle lumesti, in sensul dea fi "ca lumea", in loc de a fi "altfel", cum zicea Batranul Dionisie. Adica monahul este "altfel" in sens duhovnicesc decat omul de lume.

 Cele mai importante odoare, care exista in Sfantul munte, sunt nevoitorii îmbunătățiți, purtatori si marturisitori ai traditiei aghiorite. Aceste "odoare", acesti nevoitori s-au daruit intru asemanarea duhului vechilor parinti si s-au nevoit mergand pe urmele lor.

Un astfel de purtatot si marturisitor viu al traditiei aghiorite a fost si Stretul Dionisie, cautat si iubit nu numai de catre inchinatorii romani, ci si de cei greci, de rusi, de sarbi sau de multi dintre ortodocsii raspanditi astazi in intreaga lume. Toti cei care l-au cautat si s-au adapat din cuvintele, din sfaturile parintelui staret au simtit faptul ca prin batranul via insasi traditia ascetica si isihasta a Sfantului Munte.

Din multimea temelor duhovnicesti cuprinse in invatatura parintelui am ales sa vorbesc astazi despre sinceritate, simplitate si barbatie duhovniceasca, atat pentru faptul ca acestea se gasesc in centrul invataturii si vietii parintelui, cat si pentru ca aceste teme sunt de mare actualitate in contextul alterarii, slabirii vietii duhovnicesti in vremurile noastre. Prin aceste trei mari virtuti ale vietuirii crestine se poate pune temelia unei autentice smerite cugetari si a unei adevarate iubiri in Hristos.

Si, pentru a nu ma indeparta de invatatura parintelui staret, am gasit de cuviinta ca sa asez insai zicerile apoftegmatice ale sfintei sale in centrul acestui cuvant. Pentru mine aceste ziceri sunt un izvor viu de viata duhovniceasca, prin ele si in ele gasind ca se hraneste si se odihneste sufletul celui care il cauta pe Dumnezeu. Cugetarea asupra lor este pentru mine unul din modurile prin care il am pe Parintele totdeauna alaturi ca un puternic povatuitor duhovnicesc.

Apoftegmele sunt mici, dar au mare putere pentru ca izvorasc din practica si lupta Parintelui, si exprima clar duhul aghiorit monahal si duhul vechilr Parinti. Parintele vorbeste simplu, din propria experienta duhovniceasca, despre cum s-a ajutat el insusi, iar nu sistematic sau dogmatic.

Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu: „Totul e să aveţi unire între dumneavoastră. Nu falsă unire. Unire, aşa cum era la Sfinţii Mucenici”

Sfantul Munte Athos: Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu: „Dacă nu ai dragoste, nu te mântuieşti. S-a terminat! Dumnezeu dragoste este!”

„Dacă dragoste nu am, nu-s nimica”

Dumnezeu să ne fie întru ajutor, că avem poveţe destul de frumoase şi cunoaştem cu toţii cum ar trebui să trăim în viaţa aceasta trecătoare şi plină de ispitele ispititorului, şi cu toate acestea, de multe ori alunecăm, vrând-nevrând. Dar să avem nădejde în bunătatea Maicii Domnului, care zi şi noapte se roagă pentru îndreptarea noastră la dumnezeiescul şi iubitul ei Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care şi noi am lăsat cele lumeşti şi am îmbrăcat haina monahală, haina mântuirii.

Cea mai mare primejdie este omul care n-are dragoste. Dar ce greutate este pentru om ca să aibă dragoste? Învăţăturile Bisericii Ortodoxe sunt cele mai uşoare de îndeplinit, cele mai uşoare… De ce să n-ai dragoste, când în rugăciunea „Tatăl nostru” ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte păcatele noastre, întocmai cum le iert şi eu pe ale celui care mi-e duşman? Vezi, suntem obligaţi să avem dragoste nu numai între noi, între cunoscuţi, rude sau prieteni, ci să iubim pe tot omul. De aceea scrie Sfânta Scriptură, „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată fiinţa ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Dacă nu ai dragoste eşti depărtat cu desăvârşire de Dumnezeu. Poţi să fii tu şi arhiereu şi orişice, dacă n-ai dragoste, după scrierile Sfinţilor Părinţi, te-ai depărtat de Dumnezeu. Dar ce-i lucru şi mai înfricoşat, spune Sfântul Apostol Pavel, „de-aş şti toate ştiinţele şi de-aş avea credinţă cât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”. Adică, dacă dragoste nu am, nu-s nimica. „De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”.

Vezi ce zice? Lucru dumnezeiesc. Dacă nu-i dragoste, te-ai depărtat desăvârşit de Dumnezeu. De-aş împărţi toate avuţiile mele săracilor, de-aş da trupul meu să-l ardă şi dacă dragoste nu am, că Dumnezeu dragoste este, nici un folos nu-mi este. Vezi ce lucru înfricoşat? Mare lucru. Mare lucru…

Cât e de uşor a avea dragoste, şi uite cât de mult lipseşte acuma între oameni dragostea! Vezi? Şi-i cea mai mare. Faci canon, te duci la biserică, faci mătănii, te baţi cu capul de pământ… dacă n-ai dragoste, nici un folos nu este. Ei, dragostea! Dacă ai dragoste, ferice de tine că trăieşti pe faţa pământului, şi ai toată speranţa că Dumnezeu te mântuieşte, măcar cum ai fi. Când ai dragoste, n-ai răutate – dar dacă n-ai dragoste, ai răutate, şi unde-i dragoste s-a sălăşluit harul Sfântului Duh în inima şi în mintea şi în creierul tău, şi în toate ale tale. Dar dacă ai urâciune, i-acolo ispititorul. Ei, Doamne, Doamne! Domnul să ne lumineze şi să ne învrednicească părţii celor mântuiţi!

„Unirea face puterea”

Mare necaz este că noi, românii, avem o mare slăbiciune: nu ne iubim între noi, suntem gata la orice pas să ne distrugem unul pe altul, neamul nostru, ne urâm, ne pizmuim. Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta, pentru că eu sunt român şi aşa mă consider, ca un bun român, şi-mi iubesc neamul meu.

Dar e dureros, tare dureros. N-avem darul ăsta al unirii. Românii care se duc în America, la toţi le e ruşine să se prezinte, să spună: „Măi, sunt român, orice s-ar întâmpla”. Nu. Ei, dacă învaţă engleza, de-acuma le e ruşine să mai spună că-s români şi se unesc cu alţii. Pe când grecii, cinci familii dacă au, se duc deoparte şi de-acuma ei fac, prima dată, şcoală. Şcoală şi biserică. Pun cruce acolo, şi deodată spun, dacă au o şcoală şi dacă e şi vreo bisericuţă cât de cât, acolo: „Aaa, suntem greci, şi suntem creştini!”. După aceea trebuie să facă şi o cafenea, că acolo la cafenea se adună şi discută chestiuni politice. Uite, asta-i. Şi biruiesc. Biruiesc. Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. Dar dacă nu eşti unit…

Totul e să aveţi unire între dumneavoastră. Nu falsă unire. Unire, aşa cum era la Sfinţii Mucenici. Se duceau la moarte şi aveau toţi un cuget. Nu se uitau că pe cutare dintre ei l-a omorât stăpânirea. Şi el voia să moară pentru credinţă, şi fiecare dintre ei întocmai. Aşa şi dumneavoastră, dacă aveţi unire între voi. Să nu se găsească între adevăraţii români vreun Iuda, că acela strică mult, Iuda! Că nimeni nu poate şti adevărul, decât numai cei care sunt împreună, fraţi întru Hristos. Şi acela, Iuda, e unul şi se dă la o parte şi te vinde. Asta e cel mai rău. Dar aveţi nădejde! Odată ce sunteţi români, fii ai naţiunii române şi sunteţi creştini, nu ne lasă Dumnezeu niciodată. Că dacă suferim, suferim tot pentru binele nostru.

Nu trebuie să ne lăsăm bătuţi cu nici un preţ. Să stai aşa, cu conştiinţă, ca un soldat la datorie. Gata de luptă.

Vedeţi cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. De-aş vorbi în limbi omeneşti şi limbi îngereşti, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aş avea credinţă ca să mut şi munţii, de-aş şti toate tainele lui Dumnezeu, iar dragoste nu am, nimica nu sunt”. Dar nu s-a oprit aici Sfântul Apostol Pavel. Încă a mai spus: „De-aş împărţi toate avuţiile mele şi de-aş da trupul meu să-l ardă, iară dragoste nu am, nici un folos nu-mi este”. Vedeţi ce lucru înfricoşat pe care omenirea nu-l bagă în seamă? Dacă nu-i dragoste, nimica nu este.

Dacă nu ai dragoste, nu te mântuieşti. S-a terminat! Dumnezeu dragoste este!

Tabăra în România de reeducare sexuală, pentru fete, prin care se face promovarea ideologiei de gen. "Este necesară o mai mare conștientizare din partea părinților, a societății civile, a factorilor de decizie instituțională, cu referire la ce se propune"

A se vedea și:

Cuvântul Ortodox: TABERE DE REEDUCARE SEXUALA PENTRU FETE. Initiativa „Girl UP!” sau cum se ascunde propaganda pentru ideologiile de gen sub pretextul imputernicirii tinerelor eleve

***

Ziarul Ceahlaul/Irina NASTASIU: Ce li se pregătește elevelor din județul Neamț?

Tabără de ideologie de gen pentru fete de 14 – 18 ani

Organizatorii își propun „reeducarea ambelor sexe”

Ideologia de gen începe să se impună și în rândul elevilor nemțeni, mai puțin familiarizați până acum cu teoriile inovatoare sosite la noi de pe meleaguri occidentale. Astfel, până pe 20 iulie se fac înscrieri pentru tabăra gratuită „Girl UP!”, dedicată fetelor de 14 – 18 ani din județele Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui, care va avea loc în perioada 9 – 12 august, la Centrul de Agrement Pădureni, județul Covasna.

Evenimentul este organizat de FLEX Alumni România, în cadrul unui proiect finanțat prin „FLEX Alumni Grants” din cadrul Departamentului de Stat al SUA, susținut de American Councils România și în parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport Covasna.

Parte dintr-o campanie lansată la nivel global, tabăra are misiunea de a iniția tinerele fete în ideologiile de gen: 

„Obiectivul taberei este de a forma viitoare femei puternice, de a promova egalitatea de gen și valori pe care orice societate dezvoltată ar trebui să le aibă”, afirmă organizatorii. În acest scop, tabăra își propune, nici mai mult nici mai puțin, decât „reeducarea ambelor sexe”, terminologie care amintește cumva de ideologia marxist-leninistă.

Organizarea taberei „Girl UP!” vine în urma ratificării în 2016, de către România, a „Convenției de la Istanbul”, document potrivit căruia genul nu este un dat biologic, ci un rol asumat. Cu alte cuvinte, fiecare individ are dreptul să hotărască dacă este femeie, bărbat sau altceva, indiferent de sexul biologic, având totodată posibilitatea să opteze pentru unul din cele peste… 114 genuri identificate până în prezent.

«Pentru mine, ca sociolog, sună de-a dreptul sinistru această propunere de reeducare, pentru că așa o și numesc, pe față, organizatorii în programul lor. Adică, pare cumva că o societate ca a noastră a încremenit în anumite ipostaze sociale și trebuie reeducată de către cadre umblate prin noile soviete albastre, așa cum în perioada comunistă, „cadrele de nădejde” roșii, școlite în Uniunea Sovietică, veneau să ne reeduce pentru a deveni apți de a primi noua ideologie comunistă», 

ne-a spus sociologul Marius Apopei.

Savatie Baștovoi despre examenul iubirii și al fidelității: ascultarea și suferința

Sursa foto

Esența acțiunilor diavolești se arată în modul în care a ispitit-o pe Eva în Rai oferindu-i ceva ce nu-i aparținea. Fructul pe care îl oferă diavolul Evei nu este al lui, observați, este un fruct dintr-un pom creat de Dumnezeu. Cum putea, dar, diavolul să-i ofere Evei ceva ce nu-i aparținea, ceva ce era al lui Dumnezeu? Ba mai mult decât atât, Sfântul Efrem Sirul crede că fructul era al Evei, adică al Evei și al lui Adam. Nu are nici o rațiune ca Dumnezeu să facă un Univers întreg pe care să-l dăruiască lui Adam, iar un pom să și-l țină pentru Sine. Oare Dumnezeu mănâncă poame sau se încântă de la ideea de a avea un copac? Desigur că nu. Atunci suntem de acord cu Efrem Sirul că Dumnezeu a făcut acest pom pentru Adam și Eva și că fructul acela oprit era tot pentru ei, doar că urma să fie oferit în urma unui examen de iubire, de fidelitate. Ca sa dezleg în sfârșit taina acestui fruct oprit, voi spune, împreună cu Sfântul Efrem și alți sfinți ai Bisericii, că fructul acela nu era un măr, așa cum ne-am obișnuit să-l recunoaștem pe filieră renascentistă și romantică, ci era un Strugure. Strugurele care este Hristos, pe care mâncându-l ne îndumnezeim. Oare nu asta a promis diavolul Evei? Ii promite că, dacă va manca din pom, va fi asemenea lui Dumnezeu! Si Eva primește din mâna diavolului ceea ce aparținea lui Dumnezeu. Primește de la un străin ceea ce îi aparținea de fapt. 

Așa este cu tot ce este bun, frumos și plăcut în lume. Totul a fost creat de Dumnezeu pentru om, dar dacă ajungem să luăm fără mulțumire și nu ca din mâna Domnului, totul se transformă în păcat. In măsura în care ne apropiem de Dumnezeu și începem să trăim o viață spirituală slăbesc în noi plăcerile trupești, și invers, cu cât ne îndepărtam de Dumnezeu, cu atât crește în noi pofta de plăceri trupești. Viața singură ne arată cât păcat este în plăceri prin suferința pe care o lăsam în urma noastră, dar care negreșit ne va însoți și pe noi. Câtă placere încape într-un trup, tot atâta suferință.

***

Lacrimile de pocăință sunt proprii atât femeilor cât și bărbaților. In pocăință adevărată nu mai există femei și bărbați, ci toți sunt ai lui Hristos. Acesta este scopul lucrării Bisericii, de a depăși neputințele și caracteristicile firii, de a exersa în lucrarea iubirii, a sincerității, a bunătății, a smereniei, a iertării și a rugăciunii până când obiceiurile noastre vechi se vor toci și vom căpăta în loc obișnuințe noi, potrivite cu chemarea noastră.

***

Plânsul este o emoție oarecum incompatibilă cu plinătatea veșnică a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care plânge este un Dumnezeu care Se mișcă din integritatea ființei Sale și devine asemenea firii omenești perisabile. Plânsul este expresia durerii și este o urmare a căderii adamice. Atunci când Hristos a plâns pentru Lazăr, El a plâns ca Om, asa cum a flămânzit, S-a speriat în gradina Ghetsimani, a suferit sete, a obosit de mers și de nesomn, a simțit durere și în cele din urmă moartea pe Cruce. Însă firea dumnezeiască nu are în sine nimic din ce exprimă suferința pricinuită de stricăciunea morții adusa în lume prin căderea lui Adam. Dumnezeu este întreg și neclintit în revărsarea iubirii Sale peste lume. Logica e simpla: dacă Dumnezeu ar plânge, înseamnă ca El ar fi lovit de suferință; dacă ar suferi, înseamnă ca ar fi supus durerii; dacă ar fi supus durerii, înseamnă că ar putea fi lovit; dacă ar putea fi lovit, însemnă ca ar fi destructibil, iar dacă e destructibil nu mai e veșnic, nu mai este Dumnezeu.

***

Suferința este un mod de cunoaștere. Toate revelațiile cu care s-a îmbogățit omenirea de-a lungul istoriei au fost rodul unor oameni trecuți prin suferințe.[...] Dacă suferința n-ar fi avut un rol revelator, cu siguranță nici prorocii, nici Maica Domnului și nici Fiul lui Dumnezeu nu ar fi avut parte de ea. Dar suferința este o primă palmă dată morții. Doar în suferință se verifică calitatea umană. Așa cum zic Sfinții Părinți, suferința este focul care ne curață așa cum se curată aurul în topitoare. Suferința fizică, suferita emoțională. Un lucru este cert: noi, oamenii, nu putem schimba suferința care se abate asupra noastră, dar putem schimba modul în care privim suferința. Cum a zis unul din marii preoți ai neamului nostru, părintele Gheorghe Calciu, care a petrecut douăzeci și unu de ani de tortură în lagărele comuniste: "Nu ar trebui să-L rugam pe Dumnezeu să ne izbăvească de suferință, ci mai degrabă să-L chemam pe Dumnezeu în suferința noastră. Dumnezeu S-a coborât în iad și l-a umplut de lumină, deci poate cobori și în iadul personal al fiecăruia, care este suferința, pentru a o umple de sens și de lumină"

Sursa: Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei, de Savatie Baștovoi

Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană despre Convenția de la Istanbul: " facem apel la țările europene să lucreze la un cadru legal care să protejeze familia ca valoare socială"

Basilica: Membrii CROCEU despre Convenția de la Istanbul: Pentru viitorul Europei trebuie promovată sfințenia familiei

Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) și-au exprimat opinia față de Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, spunând că discreditează orice formă de violență domestică.

Într-o declarație transmisă Agenției de Știri Basilica, membrii CROCEU au atras atenția cu privire la crearea unui nou termen legal referitor la gen și la faptul că nu există o abordare unitară în rândul autorităților responsabile cu implementarea Convenției în legislația țărilor europene.

Membrii CROCEU subliniază faptul că încercările de legalizare a noțiunilor de „gen” și „identitate de gen” contrazic învățătura biblică referitoare la bărbat și femeie.

În finalul declarației se face apel la țările europene să lucreze la un cadru legal care să protejeze familia ca valoare socială.

„În calitate de creștini ortodocși, apelăm la toți cei de bună credință să promoveze sfințenia instituției familiei și importanța ei pentru asigurarea viitorului Europei”, au scris reprezentanții Bisericilor Ortodoxe de pe lângă Uniunea Europeană.

Declarația Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană cu privire la Convenția Consiliului Europei despre prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violența domestică (Convenția de la Istanbul)

Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) condamnă puternic violența împotriva femeilor și violența domestică.

Biserica Ortodoxă privește pe toți bărbații și toate femeile egali în demnitatea lor înaintea lui Dumnezeu și egali în drepturile din societate.

În conformitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe, bărbatul și femeia trebuie să se trateze reciproc cu respect și cinste.

Biserica Ortodoxă cinstește femeile în persoana Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, „cea mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.

Fiind conștienți de faptul că protejarea femeilor de violența domestică și de alte forme de violență necesită instrumente și măsuri legale eficiente, CROCEU salută intenția părților semnatare ale Convenției de a furniza un document cu implicații juridice care urmărește crearea unui cadru cuprinzător comun în acest domeniu.

CROCEU ia în considerație că această Convenție de la Istanbul a intrat în vigoare în data de 1 august 2014 și a fost semnată de aproape toate statele membre ale Consiliului Europei și de Uniunea Europeană [în afara de Rusia și Azerbaidjan n.n].

Cu toate acestea, CROCEU își exprimă îngrijorările profunde cu privire la introducerea în textul Convenției a unui nou termen legal și anume „genul” și ceilalți termeni legați de acesta. Discuțiile publice în desfășurare cu privire la adevăratul sens al acestui termen confirmă absența unei abordări unitare și unanime a interpretării lui în rândul celor care trebuie să implementeze Convenția în legislația propriilor lor țări.

Există un motiv întemeiat să credem că această Convenție ar putea fi folosită ca prim pas către viitoare încercări de legalizare a noțiunilor de „gen” și „identitate de gen” în context, ceea ce ar contrazice învățătura biblică despre bărbați și femei și relațiile dintre ei („argumentul pantei alunecoase”).

CROCEU invită țările care au semnat deja și ratificat Convenția să-i interpreteze dispozițiile, în special termenul „gen” și termenii relaționați, în înțelesul celor „două sexe” ca fiind create de Dumnezeu, adică bărbat și femeie.

În calitate de creștini, sprijinim toate eforturile la nivel internațional și național de protejare a femeilor de violență. Credem că legislația în acest domeniu trebuie să beneficieze de termeni legali și să urmărească sprijinirea familiei în care un bărbat și o femeie se iubesc și se respectă reciproc, construind relații armonioase.

Să ne amintim de învățătura Sfântului Pavel despre familie: o unire sfântă dintre un bărbat și o femeie creați și binecuvântați de Dumnezeu.

Așadar, facem apel la țările europene să lucreze la un cadru legal care să protejeze familia ca valoare socială. În calitate de creștini ortodocși, apelăm la toți cei de bună credință să promoveze sfințenia instituției familiei și importanța ei pentru asigurarea viitorului Europei.

LEGATURI:

•  Orthodoxie.com: Déclaration du Comité des représentants des Églises orthodoxes auprès de l’Union européenne (CROCEU) au sujet de la « Convention d’Istanbul »

• Chart of signatures and ratifications of Treaty 210

• Convention du Conseil de l’Europe sur la prévention et la lutte contre la violence à l’égard des femmes et la violence domestique

Savatie Baștovoi: "Lucrare lăuntrică nu înseamnă o pravilă citită riguros, un post aspru sau îndeplinirea vreunei rânduieli exterioare, ci atenția asupra mișcării sufletești care se îndreaptă asupra aproapelui"

Însemnări despre lumină și lucruri

2. Lumina e ceva ce poți aprinde în ochii celuilalt. Atunci când ea arde, poți ști că ești în iubire. Dacă ai aprins-o, caută să nu o stingi. Lumina celuilalt e măsura vieții tale.

„Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară. Lăudam pe Tatăl și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.“

4. Cel mai mare câștig e să te recapeți pe tine. Nu pe cel care strigă mereu din tine: vreau-vreau-vreau; ci pe cel care aude, vede, prețuiește clipa și se bucură de gândul că iubește și e iubit. Nimic nu este mai de preț decât aceasta, pentru că într-un astfel de Eu a dorit Dumnezeu să intre și să cineze.

Protos. Hrisostom de la Man. Putna despre paralizia duhovnicească

„Despre paralizia duhovnicească” - Predică la Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) a Protos. Hrisostom (m-rea. Putna)