Părintele Răzvan Ionescu în căutarea cuvintelor vii la Părintele Proclu Nicău. "Toată viaţa mea câte zile voi avea, trebuie să cer mila lui Dumnezeu. Şi cerând mila lui Dumnezeu, trebuie să fac şi eu şi ce Îi cer"

Sursa foto

Părintele Răzvan Ionescu despre Părintele Proclu:

Părintele nu are nevoie de slava oamenilor, el se bucură de slava lui Dumnezeu. Dar tocmai întâlnirea cu slava lui Dumnezeu se petrecea prin întâlnirea cu părintele, privirea și expresia feței sale trădând profilul lăuntric al unui om care nu făcea compromis cu viața sa, prin angajamentul său existențial pe drumul luminii și spre cutremurarea slujitorilor întunericului care căutau să îl perturbe neîncetat. A căutat cu obstinație măsurile de a-și trăi umanitatea la cote maxime, prin pocăință, primind încă de aici și de acum încredințarea tăiniciei, proprii celor care trăiesc intimitatea cu Dumnezeu. 

Nu numai în vechime au trăit sfinți, ci există și printre noi, discreți, tăinuiți, vii. Îmi pare că atunci când întâlnești un om viu, mărturie concretă de "vino și vezi" cu vocație evanghelică în aceste timpuri cu orientări culturale care vehiculează adesea, din neîngrijire sau din necunoștință duhovnicească, contrariul Vieții, trăiești o experiență fundamentală. In cărți ni se vorbește despre oameni duhovnicești, întâlnirea cu ei nu este oare cu atât mai edificatoare? Si aceasta pentru că prezența omului duhovnicesc în fața ta este efectiva simțire a prezenței Duhului, întrupată în gesturile, vorbele și înțelepciunea celui care te primește întru Hristos. Ea poate aprinde, în noi înșine, dorul de Dumnezeu.

***

Părintele Răzvan Ionescu în dialog cu Părintele Proclu:

[...] Si eu, asta este la mine, m-a învăţat un părinte că toată viaţa mea câte zile voi avea, trebuie să cer mila lui Dumnezeu. Şi cerând mila lui Dumnezeu, trebuie să fac şi eu şi ce Îi cer, că aşa spune Mântuitorul, cu măsura cu care măsurăm ni se măsoară, şi dacă cer mila lui Dumnezeu, ori cu cine mă voi întâlni, oricine va veni la mine, eu trebuie să folosesc mai mult mila. Că aşa spune Mântuitorul, cu măsura cu care măsori ți se măsoară. Şi ca să nu se depărteze Duhul Sfânt de la mine, a mă păzi de un lucru: ce nu-ți place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume.

Adică, cum îi? Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate să mă retrag, a iubi şi a fugi. Că dacă fug şi urăsc, sunt dator să mă întorc înapoi, dar dacă eu iubesc şi fug, atunci Dumnezeu ştie că nu îi urăsc. Eu fug de ei ca să nu mă încurc. Ştii? Cu lumea. Şi căutând liniştea, adică Duhul Sfânt localizează într-un loc de pace. Zice, când monahul sau creştinul nu mai are dragoste de aproapele, imediat nu mai are pace. Şi atunci, dacă el nu mai are pace, că l-o jignit, şi Duhul Sfânt Se retrage. Că locaşul Duhului Sfânt este pacea. Dacă vreau să capăt pe Duhul Sfânt, prima oară trebuie să capăt pe aproapele. Şi pe măsura cum l-am câştigat pe aproapele, pe acea măsură Hristos Se lasă descoperit.

- Dacă oamenii vorbesc urât, murdar, putem să încercăm să ne apropiem de ei și să găsim ceva folos, sau să fugim de ei?

Uite cum îi. Noi trebuie să fim ca niște pescari, zvârlim câte o undiță, ca să punem ceva minunat în vârful undiţei. Si dăm la apă. Dacă vedem că prindem pește, prindem în continuare, și dacă vedem că nu prindem, ne retragem. 

- Eu am stat de vorbă cu niște jurnaliști, care vorbeau urât, și m-au întrebat, dacă eu sunt la facultatea de teologie, de ce nu vorbesc cu ei, că uite, Hristos a stat în mijlocul păcătoșilor...

Ei, ți-au pus niște cuvinte tari, dar uite ceva. Ca să spun. Eu pentru mine, eu sunt fiul lui Adam. Si precum Adam s-o înșelat, trebuie să mă păzesc să nu ajung ca Adam. Știi? Dar, ca să spun așa, adică dacă Hristos a stat cu păcătoșii?

- Da, de ce nu avem putere să stăm?

Pentru că Duhul Sfânt ne ajută pe măsură smereniei, și noi chiar dacă avem carte, dar când vine ceasul acela, după ce moare lumea patimilor, Duhul Sfânt ne ajută să vorbim în mijlocul lor. Dar cât timp lumea patimilor n-am biruit-o, avem nevoie de liniște, de retragere, ca să putem primi îndemânare pentru lupta. Iar după ce s-a sălășluit Duhul Sfânt, și a sporit sufletul nostru în smerenie, așa, atuncea Duhul Sfânt îți va da putere să poți sta și în mijlocul lor. Dar, până atuncea, durează. Si, să spun, dacă Duhul cel Sfânt ne va îndemna a sta și în mijlocul lumii, asta pentru a îi ajuta pe ei, da. Dar, să vă spun, Duhul Sfânt ar face și o treabă din asta, dar nu are pentru cine! Că așa spune, nu dați mărgăritarele în gurile porcilor. Oamenii hulitori și bârfitori, cărora le place să ieie în râs cuvântul lui Dumnezeu, seamănă cu porcii. Si de asta spun, că au o minte trupească. Nu e transformată într-o minte duhovnicească. Dacă ar fi duhovnicească, ar vorbi și înțelege sănătos. Dar ei îs oleacă crescuți pe la stână. Dar nu toate stânele, sunt și ciobani credincioși, așa, care sunt sporiți. Dar sunt unele stâni care sunt pe munți care sunt fără de Dumnezeu și aceia au cuvinte întunecate. Numai cât privești asupra lor, te îngrozești. Că n-au Duhul lui Dumnezeu.

Si atei sunt printre creștini. Si ca să spun așa, ateii pot să aibă un servici foarte minunat. Si spune așa un sfânt părinte, zice că păcatele drepților sunt în jurul gurii, iar păcatele păcătoșilor țâșnesc din tot corpul, din auz, din văz. Si aceștia poate sunt în stare să ponegrească Biserica. Si toți care au Duhul cel Sfânt așa sunt, pașnici, iubitori de Dumnezeu. Așa zice, că dincolo vom merge așa, cete, ce e asemenea cu ce e asemenea. Iuțanii și răutăcioșii vor sta în ceata lor.  Si care au ajuns ca diavolii, sunt diavoli naturali. Doamne ferește!

[...] Da', spune așa, zice, grâul va merge la grâu, neghina la neghină, pleava la pleavă. Că sunt unele suflete, la a doua venire a Mântuitorului, [care] vor fi ca pleava. Ca pleava merge la foc. Si neghina. Așa. Doamne ferește!  

[...]

Pot să spun așa, din mine. Eu, odată... Eram tânăr pe timpul cela. Diavolul dădea năvala asupra mea, prin slava deșartă. Eu știam că sunt păcătos. Si până la urmă, mă canonisem, chiar mă și băteam, degeaba. Si cum făceam eu mătănii, numai apare în fața mea un om cam urât. Avea ceva ca un curent în el. Mă curenta o frică. Si mi-a dat o batjocură ca nimeni, așa m-a ocărât. "Ce tot te smerești atât, dar noi știm cât ești de păcătos, dar olecuță ești mai bun decât cei răi!". Si până la urmă, cu "oleacă" acela, n-am mai putut zice "Doamne Iisus". Am pus mâna la ochi, [dar] tot l-am văzut. Si-l auzeam cum mă batjocorea. Si în timpul ista, am făcut semnul sfintei cruci asupra lui, și când s-o repezit asupra mea, nu s-o repezit ca om, s-o repezit ca diavol. Si m-o curentat. Cam așa o fost cu mine. Ca să spun, cum ai pune niște păstăi într-un sac și bați cu ciomegele. Am luat o caftea cam cum trebuia mai mult. Dar am fost păcătos. Dacă aveam să zic "Doamne Iisuse", nu pățeam nimica. Din cauza mea s-o întâmplat. A nu sta de vorba cu el. 

[...]

Trebuie a păzi a nu te birui de tulburare. Şi a-i vedea pe toţi mai buni. Şi pe mine să mă văd mai rău. Şi dacă Duhul Sfânt a străbătut în inima mea, atunci şi Duhul Sfânt (că pe măsură ce doresc să mă smeresc, să-i văd pe toţi mai buni, în timpul acela Duhul Sfânt) desăvârşeşte smerenia. Şi pe măsură ce desăvârşeşte smerenia, desăvârşeşte şi dragostea. Că aceste două virtuţi nu se pot despărţi una de alta. Şi atunci, ca să nu pierzi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, trebuie să te păzeşti.

Că unele dăţi, diavolul te săgeată prin unele cuvinte ale altor persoane, al căror suflet conţine întuneric şi-i stăpânit de întuneric. Şi el dă cuvinte din întuneric, nu dă din lumină, dă din întuneric. Şi atunci, pentru toţi care aud cuvintele lor, sunt neplăcute. Dar trebuie să le rabzi, că n-ai încotro. Şi n-ai voie să-l judeci. Adică, noi trebuie să folosim mai mult mila pentru ei.

Sursa: Părintele Proclu așa cum l-am cunoscut de Răzvan Ionescu, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017

La pomenirea de 2 ani de zile a trecerii la cele veșnice a Părintelui Proclu