 |
| Sfântul și Dreptul Ghedeon |
Ajungem repede la citirea din cartea Judecătorilor (6, 1-24). "Fost-a în acea zi: s-a întărit Madiam asupra fiilor lui Israel, și aceștia au strigat către Dumnezeu (...), și Ghedeon îmblătea grâul în teasc" (6, 6-7, 11).
In acest text începe relatarea chemării lui Ghedeon. Ne aflăm acum într-o perioadă istorică ulterioară, când evreii văzuseră deja slava lui Dumnezeu, dar continuau să fie tari la cerbice și să păcătuiască. Atunci, au început lucrările pedagogice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu, ca să-i scoată din situațiile fără de ieșire ale dificultăților, i-a trimis în locul Său pe judecători, pe înainte-mergătorii Împăratului. Judecătorii erau un fel de proroci pentru povățuirea poporului, iar pe ei îi rânduise, ca și pe proroci, Însuși Dumnezeu.
In vremea lui Ghedeon, mandianiții ii învinseseră pe evrei șapte ani la rand, iar evreii trăiau un neîncetat zbucium. Simțeau că ar putea să se elibereze de dușmanii lor numai dacă se vor pocăi, dar le cunoaștem învârtoșarea. Puțin mai înainte de textul pe care l-am amintit, cartea Judecătorilor descrie starea în care ajunseseră evreii. Dușmanii de primprejur îi vânau atât de mult, încât au fost siliți să-și facă hrube în munți, ca să se ascundă în ele, precum și în peșteri și în locuri prăpăstioase, ca să scape de madianiți și de amaleciți, înfricoșătorii lor dușmani care nu-i lăsau să se liniștească.
In mijlocul greutăților și-au amintit de Dumnezeu "și au strigat către Domnul". Acum începe pocăința lor și răspunsurile Domnului, pentru că, înainte ca inima să strige, Dumnezeu este prezent. Înainte ca tu să strigi, zice Domnul, "iată, Eu aici sunt" sau "acum am venit". Acum înseamnă că deja sunt aici. Nu eram când ai strigat, dar, de îndată ce strigi, sunt prezent.
"Si iată, îngerul Domnului a venit și a șezut sub stejar" (6, 11). La strigătul evreilor Domnul răspunde trimițându-i lui Ghedeon un înger. Îndată ce îngerul a ajuns, s-a așezat sub un stejar care aparținea familiei lui Ghedeon. Autorul folosește aici verbul "a ședea" în înțelesul pe care îl vizează și când vrea să arate măreția și lucrarea lui Dumnezeu în comuniunea Sfintei Treimi sau în legătura Sa cu oamenii. Când, de exemplu, vrea să lupte împreună cu noi, atunci șade ca și cum ne-ar spune: "Șezi și tu aici, ca să discutam!", ca să depășească istețimea noastră, impasurile noastre, problemele noastre, greutățile noastre. Acționează astfel pentru că vrea să ne dea simțământul tihnei, să ne facă, prin întrebări și prin diferite reprezentări, să înțelegem și să pipăim taina lui Dumnezeu cel ascuns. Pentru că problema noastră este aceasta: cu cât cunoaștem prezența lui Dumnezeu în viața noastră, cu atât nu îi dăm importanță, o trecem cu vederea în fapte. Verbul "a ședea" arată metoda lui Dumnezeu, absolutul puterii Sale, măreția Lui și purtarea Lui smerită atunci când urmează să ne ajute, arată că Dumnezeu Se face egal și asemenea cu noi. Așa lucrează și îngerii. "A șezut sub stejar" - îngerul nu stă drept, pentru că Ghedeon nu este încă pregătit.
"Si Ghedeon, fiul lui, îmblătea grâul în teasc, ca să scape de la fața lui Madiam" (6, 11). Ghedeon nu treiera în aria de treierat, în afara satului, ci "în teasc", într-un loc împrejmuit, ascuns, în care să nu-l poată vedea nimeni. Se temea ca nu cumva să-l vadă mandianiții, pentru că aceștia urmăreau toate împrejurimile.
"Si i-a spus: "Domnul este cu tine, puternic prin tărie!" (6, 12). Acum îngerul răspunde exact gândului lui Ghedeon. Ceea ce-l frământă pe Ghedeon erau dușmanii, era stăpânit de teama dușmanilor și de trebuința de a-și asigura hrana. Prin urmare, îngerul i-a spus: "Dumnezeu "este cu tine", și încă "puternic prin tărie". Ca și cum ar fi vrut să-i spună: "De ce-ți faci probleme, câtă vreme nu există nicio problemă?". Atunci Ghedeon i-a răspuns: "Iartă-mă, stăpâne! Dacă Domnul este cu noi, de ce avem parte de toate relele acestea? Si unde sunt toate minunile Lui despre care ne povesteau părinții noștri, zicând: "Oare nu din Egipt ne-a ridicat Domnul pe noi?" Si acum ne-a lepădat și ne-a dat pe mâna lui Madiam" (6, 13). Da, Domnul meu, sunt de acord că Dumnezeu, într-adevăr, este cu noi. Dar atunci, de ce au dat peste noi relele astea? Unde sunt minunile pe care ni le-au povestit părinții noștri, zicând că Dumnezeu ne-a scos din Egipt?
Să observam, în acest dialog, credința înaltă și trăită. Ghedeon se lupta cu gândurile sale și, la început, cu concepția iudaică potrivit căreia necazurile sunt pedeapsa lui Dumnezeu. Iudeii nu puteau pricepe pedagogia lui Dumnezeu. In timp ce Dumnezeu le spunea că, dacă nu veți păzi cuvintele Mele, veți fi pedepsiți, veți muri, "sabia vă va mânca" (Is. 1, 20), ei stăruiau în propriile gânduri. Același lucru îl facem și noi când rămânem în învârtoșarea inimii și a minții noastre, în logica noastră proprie, trecând cu vederea logica Scripturii și a Părinților. Prin urmare, îngerul are de luptat ca să-l facă pe Ghedeon să depășească logica omenească, pentru că ea are o putere foarte adâncă în inima noastră.
În al doilea rând, zice Ghedeon, pentru că dușmanii ne prigonesc, înseamnă că Dumnezeu "ne-a lepădat", ne-a părăsit, ne-a uitat, ne-a îndepărtat de lângă El. Concluzia lui Ghedeon este o consecință firească a logicii lui omenești. "Ne-a lepădat" arata consecința raționamentului său logic. Logica, atunci când nu este dumnezeiască, ne conduce la concluzia că Dumnezeu nu este cu noi, că nu ne ia în socoteală, că e departe și că eu sunt fără Dumnezeu. Logica noastră provine din natura noastră omenească muritoare. Omul însă poate sta înaintea lui Dumnezeu doar ca smerit închinător și ascultător. Dacă ceva îmi spune înlăuntrul meu că Dumnezeu m-a părăsit pentru că mi se întâmplă răul acesta, atunci eu Îl lepăd pe Dumnezeu, în timp ce cred că Dumnezeu mă leapădă.
Să vedem acum în ce fel îl povățuiește îngerul pe om, așa încât să-l elibereze de el însuși. "Si îngerul Domnului a privit către el și i-a spus: "Mergi întru puterea ta aceasta, și-l vei izbăvi pe Israel din mâna lui Mandiam" (6, 14).
Prin urmare, tăria omului credincios care ia asupra-și conducerea unui popor, faptul de a-l birui pe diavol, de a cuceri fortificațiile și de a se înalță la cer este: mai întâi, pomenirea lui Dumnezeu. Acesta este mijlocul de asediu cel mai mare și cea mai bună putere unificatoare cu Dumnezeu, dar și mijlocul păstrării comuniunii cu Dumnezeu. In al doilea rand, simțământul că, chiar dacă eu încă nu am, sau încă nu simt, sau nu pricep, sau nu văd puterea lui Dumnezeu și că Dumnezeu este cu mine, totuși să știu așa și să-mi spun mie însumi că El este cu mine, așa cum a fost și cu poporul israelitean în trecut. In al treilea rând, amintirea întâmplărilor din istoria lui Israel, prin care înțelegem semnificația amintiri binefacerilor dumnezeiești, făcute fie nouă personal, fie poporului nostru.
Dumnezeu i-a silit pe evrei să istorisească faptele Lui în mijlocul poporului, așa încât acestea să fie puterea copiilor lui (cf. Deut. 6, 7; 11, 19). Acesta pot să hrănească poporul și să-i facă sufletul să fie un duh văzător de Dumnezeu. "De mi-am adus aminte de Tine în așternutul meu, în dimineți cugetam la Tine", zice Psalmistul (Ps. 62, 7). Putem și noi să simțim care-i propria noastră tărie ori de câte ori ne aducem aminte de Dumnezeu.
"Mergi", așadar, îi zice îngerul lui Ghedeon, "întru puterea ta aceasta, și-l vei izbăvi pe Israel din mâna lui Madiam". Dacă vei folosi tăria amintirii, această legătură, de neînlocuit, cu Dumnezeu, "îl vei izbăvi pe Israel din mâna lui Madiam", îl vei învinge pe madianiți. Îngerul îi dă siguranță și curajul că-i va învinge pe dușmanii săi, și continuă: "Iată, te-am trimis!" (6, 14), din clipa aceasta ești judecătorul poporului. Exact în acest moment are loc chemarea lui Ghedeon la vrednicia de judecător. Dumnezeu îl cheamă la această vrednicie, unind clipa de față cu istoria lui Dumnezeu și a poporului. Iar Ghedeon, neputând să refuze, îi răspunse îngerului: "Iartă-mă, stăpânul meu, cu ce-l voi izbăvi pe Israel? Iată, ceata mea de o mie a slăbit în seminția lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu" (6, 15).
Si i-a spus Ghedeon: "Daca am aflat har în ochii tăi, să-mi împlinești astăzi tot ce ai vorbit cu mine; nu te depărta de aici până ce mă întorc la tine, și-ți voi aduce jertfă, și o voi jertfi înaintea ta" (6, 17-18).
Deși îngerul a depus toată strădania ca să-l convină să-și depășească problema, Ghedeon nu se pleacă. Conditionalul "dacă" arată atât primirea cuvintelor îngerului de către Ghedeon, cât și dilema lui: cum se va împlini cuvântul acesta? În același timp, îl face pe înger răspunzător de împlinirea tuturor celor făgăduite. Însă, ca să fie sigur, îi spune: "Nu pleca de aici, te rog, până merg să-ți aduc jertfa mea și s-o jertfesc înainte-ți".
Aici, Ghedeon îl duce pe înger în ispita să se mânie și să-i spună: "Ești necredincios, o să plec!". Dar Ghedeon, cu felul lui isteț de a fi, reușește să nu-i dezvăluie scopul lui profund. Așa că-i spune doar să nu plece, pentru că vrea să-i aducă o jertfă pe care o vor mânca. Astfel, pe de-o parte, vrea să câștige încrederea și iubirea îngerului, iar pe de alta, să-l pună în situația de a mânca, pentru că nu știa precis ce este: înger sau nălucă. Apoi, îi spune că va întârzia, pentru că îi va trebui oarece vreme pentru a pregăti jertfa. Așadar, încearcă să se asigure de rămânerea lui. În al treilea rând, prin jertfă se vădește supunerea lui Ghedeon față de Dumnezeu, că nu-L refuză pe Dumnezeu, și de aceea îi aduce jertfă. Atunci îngerul i-a spus: "Eu sunt; voi ședea aici până te întorci. Si Ghedeon a intrat și a pregătit un ied, și a vărsat zeamă într-un vas, și i le-a adus sub stejar, și s-a apropiat și a junghiat mielul, și dintr-o efă de făină a făcut azimă, și carnea a pus-o într-un paner" (6, 18-19).
Cu toate că Ghedeon se află într-o dilemă cu privire la înger, acela continuă să șadă și să discute cu el, zicându-i: "Eu sunt". Adică, de vreme ce tu mă recunoști și eu te recunosc, de aceea voi ședea până ce o să te întorci.
Atunci Ghedeon s-a dus acasă și a pregătit toate cele trebuincioase ca să aducă jertfă. "Si dintr-o efă de făină a făcut azimă". Cu atâta grabă n-ar fi putut să facă decât azimă, nu și pâine dospită, pentru că ar fi întârziat cu pregătirile. Această jertfă era una dintre jertfele rânduite pentru israeliți. Iedul l-a pus într-un paner, iar zeama, ceea ce înseamnă că a fiert carnea, a turnat-o într-un vas, și le-a dus pe toate sub stejarul unde stătea îngerul încă de la început, s-a apropiat și i le-a oferit. Îngerul ar fi putut să zâmbească, pentru că nici nu mănâncă, nici jertfă nu-i ceruse. Ca singură jertfă, i-a cerut credința în prezența lui Dumnezeu. Cu toate acestea, îngerul i-a răspuns cu superioritate: "Si i-a spus îngerul lui Dumnezeu: "Ia cărnurile și azimele și pune-le pe piatra aceea și varsă zeama!"; și a făcut așa" (6, 20).
Acum îngerul intră în alte ritmuri, devine poruncitor. Părăsește metoda convingerii, pentru că s-ar fi lovit mereu de gândurile lui Ghedeon, și face altceva: "Îngerul Domnului a întins vârful toiagului din mâna sa, a atins cărnurile și azimele, și s-a ridicat foc din piatră și a mistuit cărnurile și azimele. Iar îngerul Domnului s-a dus de la ochii lui". (6, 21).
Toiagul ar fi putut fi toiagul puterii, pentru ca îngerul să-și arate puterea, dar putea fi și toiagul pe care-l foloseau toți călătorii. Așadar, îngerul a atins jertfa cu vârful toiagului, și jertfa a luat foc. Aceasta arăta prezența lui Dumnezeu. Atunci îngerul a plecat, pentru că Ghedeon putea să acționeze liber numai în absența lui. Prezența văzută a îngerului, a sfinților, a lui Dumnezeu ne îngreuiază acțiunile sau, mai bine-zis, le face greu de înfăptuit. De aceea Dumnezeu Se arată numai în clipe neobișnuite, cu scopul de a întipări amintiri dumnezeiești în popor, în inima fiecărui om, în istora și în trupul Bisericii. Omul însă trăiește liber, cu credința și cu amintirea lui Dumnezeu, în absența Lui.
"Si a văzut Ghedeon ca acesta este îngerul Domnului, și a zis Ghedeon: "Vai, Doamne, Doamne, că l-am văzut pe îngerul Domnului fața către fată!". Si i-a zis Domnul: "Pace ție, nu te teme, nu vei muri!" (6, 22-23).
Aici se vede în mod limpede că Ghedeon a socotit persoana care i se arăta drept Dumnezeu, și de aceea s-a temut nu cumva să moară. Omul se teme de prezența lui Dumnezeu. Folosind acest text pentru sărbătoarea îngerilor, Biserica noastră crede însă că era arhanghelul Mihail, arhistrategul puterii lui Dumnezeu.
Dar cui i-a zis Ghedeon: "Vai, Doamne, Doamne!" de vreme ce îngerul plecase? Aici întâlnim unitatea timpului, a trecutului, a prezentului și a viitorului, pe care o găsim în gândirea și simțirea răsăriteană. Răsăritenii nu trăiesc timpul ca trecut, prezent și viitor, îl trăiesc ca pe un "acum". Cu atât mai mult trăiește acest lucru cel care își întărește legăturile sale cu Dumnezeu prin trezvie. Unul ca acesta unește neîntârziat pe "înainte" cu "după", adică le are pe toate înaintea sa, de la nașterea Fiului în sânul Sfintei Treimi, până la eshaton, când toate vor fi predate Tatălui. Prin urmare, Dumnezeu nu este acum vizibil. Acum, Dumnezeu, Cel ascuns, Cel care Se străvede, Care se găsește în persoana îngerului, îi răspunde nevăzut lui Ghedeon, pentru că l-a chemat la vrednicia de judecător, si ii spune: "Pace ție, nu te teme, nu vie muri!". Dacă Eu sunt viu, înseamnă că și tu exiști, de aceea nu te teme, nu vei muri, Eu sunt cu tine! În acest fel îl lasă să înțeleagă că a fost Dumnezeu, dar îi vorbește nevăzut, ca să-i dea tărie.
"Si a zidit acolo Ghedeon un jertfelnic pentru Domnul și l-a numit "Pace Domnului" până în ziua aceasta" (6, 24). Așa cum au făcut Moise, Iisus Navi, Avraam, Isaac, Iacov, tot așa a făcut și Ghedeon: a zidit un jertfelnic, ca să amintească întâmplarea, pentru că amintirea face poporul să dăinuiască, și a numit jertfelnicul "Pacea Domnului".
"Pacea Domnului" amintește, așadar, de prezența nevăzută a lui Dumnezeu și de cuvântul Lui: "Nu te teme!". Si așa Ghedeon s-a liniștit, ca să poată merge mai departe.
În această a doua prorocie am văzut lupta titanică pe care o duc îngerii cu noi ca să ne convingă. O luptă nevăzută, dar reală. În fiecare zi îngerii au de furcă cu noi, uneori stând drepți, alteori așezați, discută cu gândurile noastre, dându-ne insuflări bune.
Din "Cuvântări mistagogice la sărbători" de Arhim. Emilianos Simonopetritul, Trad. Ierom. Agapie Corbu, Ed. Sf. Nectarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu