Avva Isaia, în cuvântul sau "Despre conștiința celor ce șed în chilii", nu-și învață ucenicii săi să facă ceea ce le spune conștiința. Uitați-le pe acestea, le zice, eu vă voi spune care trebuie să fie conștiința voastră! De aceea în monahism, deasupra și a conștiinței, se află Starețul. Conștiința noastră este alăptată de voile noastre, de dorințele noastre, de lecturile noastre. Este ușor de modelat, dar și ușor de deviat. Ne-a dat-o Dumnezeu, dar constituie o garanție numai atunci când am cultivat-o corect și o hrănim corect. Cele mai multe erezii, cele mai multe schisme, cele mai multe căderi, nereușite și abateri demonice ale omului provin din conștiință.
Cum de spune atunci Apostolul Pavel "că neamurile care nu au lege din fire fac ale legii" (Rom. 2, 14)? Aici, spune, neamurile care nu au nici legea scrisă, nici dumnezeiasca Descoperire, din fire fac binele și se feresc de rău. Dar ce este bine și ce rău e un lucru diferit pentru cel primitiv, pentru cel civilizat și pentru cel din lume, potrivit cu locul, cu timpul și cu felul vieții. Să nu ne lăsăm înșelați, conștiința este o chestiune foarte subțire, altfel n-ar mai avea rost ascultarea. Cei mai mulți dintre cei care nu ascultă o fac în numele conștiinței.
"Conștiință" înseamnă "cunosc bine și în adâncime". Înlăuntrul nostru există punctul de pornire al săvârșirii binelui. Dar care este binele acela îl formează inima noastră, voia noastră, pofta noastră, cartea pe care am citit-o, părinții care ne-au crescut, fratele nostru care ne-a spus mai demult niște vorbe pe care nu le-am uitat niciodată. Toate acestea modelează binele și noi credem că aceasta este conștiința. Conștiința însăși este îmbogățită cu un conținut ascuns. Adică, nu are conștiința conținut? Binele sau răul obiectiv sunt așezate înlăuntrul nostru ulterior?
Conștiința are un oarecare conținut moral, iar uneori și dogmatic și de cunoștințe despre Dumnezeu. Chiar și conștiințele protopărinților conțin o minunată învățătură dogmatică nedefinită de cea ortodoxă, dar învățătura lor nu este deplină și trebuie îmbogățită.
Cine face greșeli invocă conștiința. Cine vorbește, cine mănâncă pe aproapele cu gura, cine face observații, cine pleacă din biserică invocă conștiința.
Conștiința se schimbă cu voie și fără de voie. Când auzi de mic: "Vai celor ce nu binevestesc!" și înveți că trebuie să pleci în Africa la misiune, de îndată ce cunoști monahismul, vei suferi un conflict de conștiință. E normal! Sufletul ți se va tulbura. Așadar, are importanță educația conștiinței. În mod obiectiv există numai cuvântul lui Dumnezeu, pe care fieștecare îl împropiază potrivit cu Starețul pe care îl are.
Vii și-mi spui: "Sunt ziarist. Ziarul meu are cel mai bun conținut, dar nu pot să nu bag și ceva de scandal, pentru că altfel nimeni n-o să-l cumpere. O să bag, ca să pot să trăiesc". Eu îți spun: "Bine!", altul îți spune altfel, potrivit cu Starețul lui. Care este însă legea obiectivă a lui Dumnezeu, care trebuie să ți-o împropiezi prin intermediul Stareților?
Există o diversitate din pricina libertății omului și nu un calup pentru toate. Există iubirea pentru Dumnezeu, pe care fiecare și-o împropiază prin ridicarea crucii Lui. "Să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie", zice Domnul (Mt. 16, 24). Aceasta este legea de bază a Domnului. Toate celelalte se construiesc potrivit cu împrejurările și cu oamenii. Tu te căsătorești, eu mă călugăresc, altul pustnicește, altul pleacă în Africa. Varnava merge în Cipru, Apostolul Pavel nu e de acord cu el și devine apostolul neamurilor (F. A. 15, 37-41). Nu putem să punem stăvilar. Nu există un singur tip pentru toți vecii. Harismele și îndrumările sunt diverse. Viața duhovnicească este o viață diversificată.
Misiunea Starețului este să formeze conștiința monahului și să facă din el un om liber. Misiunea Starețului nu este să-i facă pe oameni sclavi, ci să le dăruiască libertatea pe care ne-a dăruit-o Hristos. Spre acest scop țintește legătura cu Starețul. Dar aceasta este problema Starețului, nu poți tu să dorești să-ți povățuiești gândirea sau viața. Acest înțeles îl are cuvântul "conștiință".
[...]O să-mi spuneți: "Dacă pot să le judec pe acestea si să le cântăresc, la ce-mi mai trebuie Stareț?"
Ai nevoie, ca să-ți plinești conștiința. Supunerea față de Stareț nu e problemă de hotărâre personală, ci o lege a viețuirii monahale. Fiecare monah sau om care vrea să devină monah este povățuit de cineva, fără să poată să-l lase sau să ajungă să se judece cu el, rămânând nevinovat. Asta ar fi o răsturnare a firii. Este un element anormal în viață. Această stare este, în majoritatea cazurilor, începutul furtunii și al durerilor, dar fără naștere și înviere, și care întotdeauna sunt acoperite de către conștiință. Dar aceasta nu este conștiință, ci ascultare față de ego! O spune si Sfântul Simeon Noul Teolog și toți Părintii.
Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Avva Isaia, cuvinte ascetice
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere