Marturie Athonita:Cei şapte sfinţi arhangheli- căpeteniile puterilor cereşti
Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.
„Mihail” în limba ebraică însemnează „Cine este ca Dumnezeu?” sau „Cine este egalul lui Dumnezeu?” Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic, încă din primele veacuri creştine, ca un voievod care în mâna dreaptă poartă lancea cu care îl străpunge pe Satan, iar în stânga o stâlpare verde de finic. În vârful lancei este reprezentată o panglică de in şi semnul Sfintei Cruci, în roşu. Sfântul Arhanghel Mihail este mai cu seamă cinstit ca Păzitor al Ortodoxiei Credinţei şi ca luptător împotriva ereziilor.
„Gavriil” însemnează „Omul lui Dumnezeu”, sau „Puterea lui Dumnezeu”. El este vestitorul şi descoperitorul tainelor dumnezeieşti, mai cu seamă al tainei întrupării lui Dumnezeu şi a celorlalte sfinte taine care stau în legătură cu ea. El este reprezentat iconografic astfel: în mâna dreaptă el ţine o candelă în interiorul căreia se află o lumânare aprinsă, iar în mâna stânga o oglindă din piatră de jasp verde. Oglinda semnifică taina ascunsă a înţelepciunii lui Dumnezeu.
„Rafail” însemnează „Vindecarea lui Dumnezeu”, sau „Domnul Vindecătorul”. Vezi Cartea lui Tobit: 3: 17, 12: 15:
Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o moştenească. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul său. (Tobit 3, 17)
"Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt". (Tobit 12: 15)
Rafail este reprezentat iconografic ca ducându-l cu dreapta de mâna pe Tobit - Tobit este arătat ţinând peştele cel pescuit în Râul Tigru - iar cu stânga ţinând un vas medical din alabastru.
„Uriil” însemnează „Focul lui Dumnezeu”, sau „Lumina lui Dumnezeu” (III Ezdra 3:1, 5: 20). Iconografic el este reprezentat ţinând o sabie întinsă contra persanilor cu mâna dreaptă şi o limbă de foc în mâna stângă.
„Salatiil” însemnează „Mijlocitorul către Dumnezeu” (III Ezdra 5: 16). Iconografic el este reprezentat cu faţa şi privirea aplecată, cu mâinile la piept, în chip de rugăciune.
„Iegudiil” însemnează „Cel care îl preaslăveşte pe Dumnezeu”. El este reprezentat iconografic cu o cunună de aur în mâna dreaptă şi cu un bici cu trei cozi în mâna stângă.
„Varahiil” însemnează „Binecuvântarea lui Dumnezeu”. El este reprezentat ţinând la piept un trandafir alb.
„Ieremiil” însemnează „Înălţarea lui Dumnezeu”. El este cinstit ca cel care stârneşte şi inspiră gândurile şi cugetările dumnezeieşti care îl înalţă şi îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu (III Ezdra 4: 36).
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
Vedeți si :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu