Arhim. Emilianos Simonopetritul: "iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața"

Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Dorește pe sfinți, ca râvna lor să te mănânce. (Avva Isaia)

Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Iubește pe cei care sunt în mediul tău, în biserica ta, în mănăstirea ta, pe credincioșii de aproape și de departe, cunoscuți sau nu. Iubește-i pe cei ușor de găsit și pe cei greu de găsit, cum zice Marele Vasile, adică pe Stareți, personalitățile duhovnicești, iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește-i pe toți care au în viața lor prezența, zâmbetul și pace lui Dumnezeu, pe toți care Îi slujesc. Iubește-i, ca să fii miluit prin ei. 

Iubește, așadar, pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața. Rugăciunile lor, mijlocirea lor, zâmbetul, privirea plină de pace și curăție, cuvântul lor plin de har, tăcerea, seriozitatea, smerenia lor te vor milui și pe tine. Au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi aude cu ușurință. Pe tine, care ești în groapă, cum să te audă? Dar când te prinzi de ei, când le ceri rugăciunile, când alergi ca să-i auzi, când îi iubești mai mult decât pe ceilalți credincioși, atunci te va milui împreună cu ei și pe tine Dumnezeu. 

Auzim pe mulți care spun: "O să mă tragi și pe mine în rai?". În viețile sfinților avem minunate istorisiri. Înainte de a pleca din această viață, spuneau: "Te voi lua peste o săptămână, peste patruzeci de zile, peste un an". Si, într-adevăr, îl luau. Iubește deci pe sfinții care sunt în viață în jurul tău. Cazi la picioarele lor, îmbrățișează-i, fă ce poți numai să răpești ce au în existența lor. Dar, mai întâi de toate, răpește-le rugăciunea care face în fiecare zi minuni în mod tainic. Dorește nu numai după sfinții în viață, ci și după cei care în fiecare zi pleacă la Dumnezeu, care au fost slăviți și Îl slăvesc pe Dumnezeu. La fel și pe îngeri. 

Dorește pe sfinți, ca râvna lor să te mănânce. Când privirea noastră se întoarce spre sfinți, când medităm la ei, se naște în noi dorirea după viața lor. Vedem adevărul lor, familiaritatea lor cu Dumnezeu, viața lor simplă, smerită, însângerată, dar bucuroasă și plină de pace. Vedem că erau și ei muritori, păcătoși ca noi, și că au trecut prin aceleași etape prin care trecem și noi. Unde mă aflu eu acum erau odinioară și ei, care acum sunt sfinți în cer.

Dorește pe sfinți. Doresc - înseamnă că prin imaginație, cu inima și, mai ales, cu mintea și cu pofta, pun pe cineva în fata mea palpabil, văzut și, prin urmare, vreau să-l introduc în existența mea. Vorbește sfântului, urmează-l, dorește-l, fă-l al tău. Cere-i rugăciunile, orice ai nevoie. De obicei, ceea ce cerem, Dumnezeu ne dă prin intermediul sfinților. Face aceasta ca să nu se strice echilibrul legăturilor dintre noi. Lucrează ca și noi în slujirile noastre. O slujire depinde de alta și așa unul devine părtaș al harismelor și rugăciunilor celuilalt.

Prin intermediul sfinților Dumnezeu ne dă har, ne modelează, ni Se descoperă. Dacă am vrea să mergem direct la Dumnezeu, am trece cu vederea Trupul lui Hristos, adevărul și ființialitatea lui, am disprețui însăși Biserica și am merge către Domnul ca niște protestanți mincinoși fără să-L întâlnim. Pentru că pe Domnul nu-L poți găsi decât înconjurat, acoperit de sfinți, care sunt atât de mulți, încât închipuiesc norii fără a lăsa nici un loc liber ca să-l vezi de departe.

Ca râvna lor să te mănânce. Râvna lor să te ardă și să-ți mănânce tot ce este păcătos, vinovat, rău, lumesc în tine, așa cum focul mistuie lemnul.

Prin urmare, dacă-ți spun să te rogi neîncetat, să te rogi bine, să nu crezi că e greu. Cheia simplității este: iubește pe credincioși, exploatează credința și inima lor milostivă și dorește pe sfinți. După aceea, Dumnezeu devine întreg al tău.

Adu-ți aminte de împărăția cerurilor, ca dorirea ei să te atragă încet-încet. (Avva Isaia)

Iarăși ne amintește cât de învârtoșată ne este inima care e atrasă numai de ceea ce se vede și, mai ales, de ceea ce o desparte de Dumnezeu. De aceea, spune să-ți aduci mintea în împărăția cerurilor, unde sunt sfinții. Ca dorirea ei să te atragă încet-încet. Vor trece anii și tu o să crezi că ești păcătos, vinovat ca înainte cu cinci, cincisprezece sau cincizeci și cinci de ani. Dar când îți amintești de împărăția cerurilor, ea îți va trage inima pe încetul. Ajunge să nu ceri vedenii sau lucruri spectaculoase, să nu ceri să fii răpit dintr-odată pe nori și să ajungi până la al treilea cer ca apostolul Pavel.

Cu cât omul rămâne mai mult în păcatul său, cu atât mai încrâncenat se odihnește în propria necurăție, cu atât mai visător este, trăindu-și minciuna și visările ca pe o viață paralelă cu cea reală, și cu atât mai puțin se luptă și-l dorește pe Dumnezeu. Totuși acest om ia hotărâri cu atât mai mari cu cât vrea să ajungă dintr-odată la cer.

Saltul brusc pe care poftim să-l facem ca să ajungem la Dumnezeu, la desăvârșire, la sfințenie arată un dezechilibru sufletesc. Lasă-L pe Dumnezeu să te atragă puțin câte puțin. Tu, nu-ți dai seama, dar Dumnezeu înaintează în inima ta. Cel care le cuprinde pe toate este și devine cuprins și de propria ta inimă.

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Avva Isaia, cuvinte ascetice