marți, 4 octombrie 2011

Sfanta Chinotita a muntelui Athos il mustra pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in chiestiunea "BISERICILOR SURORI" (1999)

Comunitatea Sfantului Munte Athos catre Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, in 1999:

[...] Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, … incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”?
Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox? Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata. 
Condamnam atunci Unia doar pentru ca actiunile ei submina teoria „bisericilor surori” si recunoasterea Romei ca Biserica deplina a lui Hristos care se ridica din aceasta teorie? Nu condamnam Unia pentru ca a fost vrajmasul perfid al Ortodocsilor vreme de secole si pentru ca este cu neputinta, potrivit eclesiologiei Ortodoxe, ca insasi existenta gruparilor Uniate sa fie acceptata?

Cum putem accepta ca fiind consecventa eclesiologiei Ortodoxe declaratia ca „fiecare Biserica locala nu este o competitoare a celorlalte Biserici locale, ci de un trup ce ele…” cand este cu desavarsire imposibil a considera Roma heterodoxa ca fiind una din prea-sfintele Biserici Ortodoxe Locale si acelasi trup cu ele?
In cele din urma, cum putem fi altcumva decat adanc raniti de incheierea cuvantarii: „Fie ca Domnul sa ne invredniceasca a vedea invierea unitatii Bisericii Sale celei Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca” cand prin aceasta declaratie se da impresia ca din vremea schismei cu Roma, Biserica Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca a incetat sa existe, incat noi trebuie sa ne rugam astazi pentru „invierea” sa? Cu alte cuvinte, nu am fost nascuti intru, botezati, si savarsiti in imbratisarea Uneia Sfinte Sobornicesti Biserici, ci asteptand invierea sa? Este atunci credinta noastra in desert? Ne stingem intru inexistenta?Am vrea sa credem ca nu ati scris Voi insiva acest discurs, si ca nu exprima gandurile Voastre prezente. Ne mangaiem cu ideea ca din condeiul vreunui campion al gandirii ecumeniste a fost pus laolalta discursul Vostru si ca din cauza multelor si diferitelor indatoriri, de inteles, pe care le aveti, nu ati putut aprecia semnificatia sa pentru Credinta Ortodoxa si constiinta poporului evlavios al Bisericii. [...]
Extras din Scrisoarea catre Patriarhul ecumenic din 1999, trimisa de SFANTA COMUNITATE A SFANTULUI MUNTE AL ATONULUI

O puteti citi in intregime, impreuna cu alte comunicate ale Sfintei Chinotite, la:
# SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu