Parintele Dumitru Staniloae: Iubirea este cunoastere si cunoasterea este comuniune

 Oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu (1 In 4,7).

Intreaga marturie a parintelui Dumitru se concentreaza in termenul de "comuniune" care inseamna nu numai "a avea o relatie", ceea ce implica in cele din urma un interval; nici numai "a intalni", ceea ce este deja minunat, pentru ca intervalul s-a redus, privire catre privire, si orice distanta a fost abolita; ci, mai mult inca, "a ne cumineca": de la inima la inima, a fi unul in altul, a ne cuprinde, a ne contine unul in altul, a ne incredinta unul altuia - a-L purta pe Hristos in noi si a fi purtati in El, a purta in sine fiinta iubita si a fi purtati de ea. 

[...]

Uitam adeseori ca si credinta este o cunoastere, ca iubirea este si ea cunoastere. Vrem ca o cunoastere perfecta sa fie abstracta si lipsita de orice emotie; in timp ce cunoasterea desavarsita e o unire cu ceea ce este cunoscut. Inima, cea care cunoaste in cele din urma, este mai intai ranita de frumusete, iar mai apoi atrasa de o dorinta irezistibila de unire cu aceasta frumusete-bunatate care a miscat-o. 

Si invers, iubirea este o adanca intelegere, iubirea intelege totul; fara iubire nu exista cunoastere profunda a lumii si a fapturilor - fara iubire, adica fara Dumnezeu, intrucat prin Persoana lui Iisus Hristos, Logosul intrupat al lui Dumnezeu, El Se manifesta tocmai ca inteligibilitate si intelegere iubitoare a lui Dumnezeu, a fiintelor, oamenilor si a lucrurilor.

In masura in care nu sunt iubit, nu pot fi inteles eu insumi. Ignoranta merge mana in mana cu indiferenta sau dispretul. Exista, asadar, o "rationalitate" profunda a iubirii: iubirea intelege "de ce", iubirea comunica cu ratiunea intima a lucrurilor, a fiintelor, a comportamentului lor, a cuvintelor lor. Iubirea, spune Molière in "Scoala femeilor", ne face inteligenti. E acel "incearca sa intelegi" adresat lui Scipio in piesa Caligula a lui Albert Camus. 

In Occident, am avut mereu nostalgia plina de suferinta a acestei revelatii. Parintele Dumitru ni se alatura aici reamintindu-ne faptul ca rationalitatea iubitoare se gaseste in Persoana lui Hristos, Cuvantul intrupat al lui Dumnezeu.

Aceasta rationalitate are deci un sens special, si care n-are nimic "rationalist" in el. Nu este o "ratiune pura". E o rationalitate care are simtul misterului: totul se lumineaza in iubire, dar totul se si adanceste in indefinibil. Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, stabileste intre Dumnezeu si lume o relatie stransa, o relatie care nu poate fi definita, Dumnezeu fiind personal, si, ca atare, deopotriva infinit comunicabil si de necuprins.

[...]

Comuniune in lumina

Parintii ortodocsi, cum au fost Sfintii Simeon Noul Teolog, Grigore Palama si Serfim de Sarov, au vorbit despre aceasta experineta pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfant. "Aceasta comuniune este o lucrare a Duhului. El ne leaga de Hristos si de ceilalti si, legandu-ne astfel, ne face sa iradiem. A fi legati de altul inseamna a comunica lumina. Fiecare are o lumina, dar aceasta lumina se actualizeaza numai in comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfesnic cu trei brate.

In fiecare om este o lumina. Dar ea nu se actualizeaza decat in comuniune, in iubire. Suntem lumina unii pentru altii. Fiecare se umple de lumina celuilalt; aceasta lumina e un sens profund, o bucurie, o odihna in daruirea reciproca, sentimentul de a avea totul: avand iubirea celorlalti, avem totul. Pe Dumnezeu Il avem in ceilalti si Il avem in El Insusi. Pustnicii Il cunosc pe Dumnezeu ca lumina in iubirea Sa; si sunt plini de iubire pentru toti oamenii si pentru toate fapturile; chiar daca nu vad alti oameni, ei se roaga pentru ei si primesc luminarea in rugaciunea lor pentru lume. 

Aceasta lumina e sensul inepuizabil al existentei inradacinate in Dumnezeu. Sunt lucruri negraite... Dar cei care traiesc aceasta experienta sunt nerabdatori sa o impartaseasca. Vietile sfintilor ne arata fapturi de lumina: faptura dezvoltata duhovniceste e un om adevarat, de un farmec, de o frumusete, de o armonie extraordinara; sfintii sunt de o blandete si o delicatete nespusa. Avem nevoie sa cunoastem viata unor astfel de fapturi pentru a sti ce cale trebuie sa urmam".

Teologia si unirea omului cu Dumnezeu

Teologia consta in a-L cunoaste pe Tatal prin Fiul in Duhul: Duhul ne uneste cu Fiul, Care ni-L arata pe Tatal. Fiul Il roaga pe Tatal ca sa ni-L trimita pe Duhul Sfant. "Doamne Dumnezeul nostru, da-ne noua Duhul Tau Cel Sfant, ca sa Te cunoastem prin Duhul": astfel se ruga fericitul Siluan la Sfantul Mmunte. 

"Teologia decurge din dorinta omului de a-L cunoaste pe Dumnezeu. El nu este un obiect, ci este Subiectul prin excelenta. O persoana nu poate fi cunoscuta ca un obiect. Eu o cunosc unindu-ma cu ea, ea ma cunoaste unindu-se cu mine. Nu exista cunoastere decat in masura in care exista unire. Pentru ca umanitatea sa-L poata cunoaste, Dumnezeu s-a unit cu ea: aceasta este baza  teologiei.

Trebuie sa descoperim modul in care Dumnezeu ni Se reveleaza. El este incognoscibil, dar Se face cunoscut. S-a revelat in etapele esentiale ale istoriei mantuirii omenirii asa cum o arata Vechiul Testament. Pe deplin S-a revelat in Hristos continuadu-Si lucrarea de mantuire a oamenilor. Se reveleaza in aceasta lucrare, iar nu la capatul unei cautari doar intelectuale. El este Cel ce vine  catre oameni pentru a-i mantui revelandu-Se lor; nu oamenii sunt cei care-L detecteaza cu intelegerea lor. 

Dumnezeu continua sa Se reveleze. El lucreaza inca. Isi reveleaza puterea. Intr-un anume sens, Revelatia este incheiata cu Hristos in Care S-a intrupat Fiul Tatalui, intreaga iubire a Tatalui pentru oameni, intreg planul Lui fata de faptura Sa. Ceea ce nu s-a incheiat insa este adancirea cunoasterii Tatalui care este in Hristos. Nu am sfarsit sa-L cunoastem pe Hristos. Cata vreme nu suntem pe deplin uniti cu Hristos prin Duhul, desfasurarea Revelatiei nu este incheiata; Revelatia este desavarsita in Hristos, dar ea trebuie sa patrunda in chip desavarsit in fiecare inima constienta. Prin lucrarea lui Hristos umanitatea asumata este pe deplin patrunsa de Revelatie. Nu toate persoanele sunt insa patrunse de ea; fiindca nu toti oamenii au aderat pe deplin si liber la ceea ce zace in adancimile umanitatii lui Hristos.

De aceea, chiar daca Revelatia este desavarsita in Hristos, Dumnezeu continua sa lucreze, ajutandu-ne sa ne asumam in mod subiectiv mantuirea data noua de Iisus Hristos. El Se uneste cu noi prin Duhul Sfant. Ne da puterea de a lucra impreuna cu El si ne cheama sa facem o experienta a acestei Revelatii a lui Dumnezeu intr-o unire din ce in ce mai adancita cu Hristos in Duhul Sfant. 

Fara acesta experineta, teologia devine ceva destul de sec, lipsit de eficacitate. Prin teologie trebuie sa ne ajutam pe noi insine si pe ceilalti oameni sa asume consecintele lucrarii lui Hristos. Dar aceasta corespunde unei experiente a lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu vrea sa ne ajute, sa vina in noi, sa ne conduca spre realizarea noastra in El, sa faca unirea noastra cu El, indumnezeindu-ne. El lucreaza in noi in mod continuu. 

Trebuie sa-L cunoastel din ce in ce mai mult; trebuie sa stim ca Dumnezeu lucreaza in noi si cum anume face aceasta. Trebuie de asemenea sa-L simtim, sa percepem eficacitatea acestei lucrari in noi. Se poate spune ca teolog este cel care are aceasta constiinta simtind intr-un mod sau in altul aceasta putere a lui Dumnezeu lucrand in el. 

Sfantul Simeon Noul Teolog spunea ca trebuie sa devenim constienti de lucrarea harului. Un crestin adevarat trebuie sa simta cum anume il ajuta Dumnezeu. Or Dumnezeu il ajuta sa progreseze din treapta in treapta spre o unire mereu mai sporita cu El ne ajuta sa devenim mai buni, mai puternici in fata ispitelor, mai iubitori fata de ceilalti, mai smeriti, mai umani. Astfel simtim lucrarea lui Dumnezeu. In aceste progres spiritual devenim pe zi ce trece mai constienti de puterea lui Dumnezeu in noi insine; Teologul este omul devenit constient de aceasta, care face experienta prezentei lui Dumnezeu in noi. 

Numai un astfel de om poate rosti cuvinte care sa-i poata trezi pe oameni, sa-i poata ajuta, sa-i poata castiga pentru viata in Hristos. Pentru a avea o influenta in viata Bisericii, in viata crestinilor, trebuie sa progreseze el insusi in aceasta constiinta si in calitatea sa de crestin. Preotul trebuie sa fie si el un astfel de teolog; altfel nu poate vorbi despre Dumnezeu cu caldura si convingere. In acest sens, intreaga Biserica teologhiseste in masura in care face experienta lui Dumnezeu. Prin unirea ei cu Dumnezeu, ea are posibilitatea de a ne face sa traim intreaga experienta, toate treptele bogatiei infinite a lui Dumnezeu prezent in ea. Poporul crestinilor trebuie sa fie un popor de teologi. 

Extrase din Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica, Dumitru Staniloae si Marc-Antoine Costa de Beauregard, Ed. Deisis, Sibiu, 2007

PAGINI WEB:

R.O.F. :
# Dumitru Staniloae: "In unire, in comuniune cu celalalt, timpul este o trecere in vesnicie"

Razboi intru Cuvant:
#EXPERIENTA TREIMII: “Suntem totdeauna Trei…”