-"Uneori el te lua de mana si parca insusi sufletul cobora in palmele lui vorbind limba atat de ascunsa a dragostei. Probabil dragostea, suferinta si minciuna pot fi simtite printr-o atingere de mana" (Din "Fuga spre campul cu ciori" de Savatie Bastovoi)
*
"Orice simtire din trup devine simtire a sufletului si orice simtire din suflet se imprima in trup. Simtirile curate din suflet sfintesc trupul si viceversa.
De aceea trupul Domnului, cel viu, cel plin de simtiri curate si de viata dumnezeiasca, in care sunt reflectate simtirile si viata sufletului Lui, si prin aceasta viata dumnezeiasca, imprima si in sufletul celui ce se impartaseste de el prin Trupul Lui curatia si viata dumnezeiasca din sufletul Domnului, aratate si in trupul Lui. De altfel, nu experiem oare chiar si numai printr-o atingere calda de mana a unui semen caldura prieteniei lui sufletesti in sufletul nostru? (din "Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa", pag. 562, de Pr. Prof. Dumitru Staniloae)
Întrebarea „câte simţuri are omul“ nu face parte din interogaţiile comune minţii noastre, pentru că aparent ştim răspunsul. Cele cinci simţuri pe care le cunoaştem toţi, văzul, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul, au fost numite aşa de Aristotel. Dar sunt mai mult de cinci.
Nu s-a stabilit cu exactitate o clasificare unanim acceptată, aceasta
şi pentru că neurologii atribuie simţului definiţii diferite. Dar pentru
ca el să existe, o regulă este să avem un receptor. Doar ca enumerare
merită amintite simţul temperaturii, simţul durerii, al presiunii, al
mişcării, al echilibrului, dar şi simţul timpului, al foamei, al setei,
al stomacului plin sau al emoţiei. Dar în acest articol o să vorbim
despre atingere sau despre simţul tactil. Fiecare centimetru pătrat de
piele este acoperit cu mii de senzori ce reacţionează permanent la
mediul înconjurător şi transmit mai departe creierului dacă un obiect
este moale, tare, aspru sau fin, cald sau rece, plăcut sau nu la
atingere. Deosebit de sensibile sunt vârfurile degetelor, buzele şi
limba. Faptul că cei orbi reuşesc prin atingere să compenseze în timp,
prin învăţare, lipsa văzului, arată şi ce cantitate imensă de informaţie
este transmisă creierului prin simţul tactil şi cu ce acurateţe! Deci,
oare cât de important este acest simţ care uneori este neglijat de mulţi
dintre noi?
Calitatea şi cantitatea atingerilor primite în copilărie ne influenţează aşteptările de la viaţă
Simtul tactil are ca receptor cel mai mare organ al omului, şi anume
pielea. Un adult obişnuit are circa 2 metri pătraţi de piele, care
conţin între 600.000 şi 700.000 de celule receptoare cu rol de detectare
a senzaţiilor. „Un om poate trăi orb, surd, total lipsit de capacitatea
de a sesiza gusturile şi mirosurile. Dar el nu ar putea trăi fără o
bună desfăşurarea a funcţiilor asigurate de piele“ (A. Montagu).
Dincolo de abordarea fiziologică, putem afirma că pielea posedă o
dimensiune subtilă, simbolică. În ebraică, cuvântul „piele“ înseamnă „nu
încă lumină“. Se pare că procesul ce are loc prin intermediul simţului
tactil se situează cumva mai lăuntric decât ar părea şi mai detaşat de
lucruri decât în cazul simţului olfactiv. Atunci când pipăi un obiect,
te percepi de fapt pe tine, palparea presând într-un fel anume epiderma,
mai tare şi mai brusc în cazul unui obiect dur, şi mai uşor, mai lent,
mângâietor în cazul obiectelor mai moi. Se percepe acţiunea exercitată
asupra ta, transformarea din tine, presiunea ca o modificare ce are loc
în propriul tău organism.
Încă din burta mamei, copiii simt atingerea şi reacţionează la ea. Ei
îşi sug degetul, dau din picioruşe şi simt cum spre sfârşitul sarcinii
nu prea mai au loc să se mişte în voie. Singurele porţiuni imune la
atingere sunt partea superioară şi posterioară a capului, probabil
pentru a nu fi atât de dureroasă naşterea naturală. Iar după naştere,
contactul fizic este la fel de important ca şi hrana pentru nou-născut.
În plus, tiparele de autosabotaj şi autoîngrijire se stabilesc de când
suntem copii, mimând obiceiurile familiei sau ale celui care ne
îngrijeşte. Calitatea şi cantitatea atingerilor pe care le-am primit când eram copii influenţează aşteptările noastre din
viaţă, capacitatea de a fi fericiţi şi ceea ce credem că merităm.
Atingerea înseamnă şi intrarea într-o relaţie, defineşte ceva din cine
eşti, ce simţi, şi este un mod prin care venim în contact cu altă
persoană. Povestea noastră de viaţă este marcată de atingere, mult mai
adânc decât credem. Aşa cum am amintit, dar permiteţi-mi să accentuez
importanţa, atingerea intervine în relaţionare, în intimitate, în
acceptarea sprijinului, în stabilirea limitelor şi a respectului de
sine. Deci, avem o responsabilitate majoră cu privire la modul în care
ne atingem copiii! Dar şi cum ne atingem noi între noi.
Atingeri şi semnificaţii
Ca feluri de atingere, ea poate fi iubitoare, hrănitoare, blândă,
necondiţionată, şi acest fel transmite sufletului tău că este dorit, iar
minţii tale că locul unde te afli e sigur, poţi trăi şi poţi creşte
liber. Atingerea absentă pare bună şi blândă, dar e sterilă, fără
consistenţă, persoana care atinge fiind prinsă în propriile gânduri sau
preocupări. Din păcate, ea semnalizează corpului tău să se retragă,
emoţiilor să îngheţe, sufletul să se joace de-a v-aţi ascunselea, iar
minţii tale să se descurce cu mesaje contradictorii. Adulţii care au
avut parte de atingere absentă se simt goi în interior, caută hrană în
alte moduri, sunt predispuşi la vicii, automutilare, depresie. Atingerea
violentă este plină de emoţii intense şi abuz verbal, predispune la
amplificarea senzaţiilor şi amorţeală senzitivă a celui care le
primeşte. Noi credem că izbucnirile de furie verbală nu-l taie pe
celălalt, cu atât mai mult cu cât ne simţim perfect justificaţi, dar îi
determină o retragere pe multe niveluri interioare, pentru a reduce
existenţa, visele, dorinţele, calităţile. Atingerea sexualizată creează
vină, confuzie şi neîncredere, pentru că ea conţine elemente de vină,
ruşine, dominare, umilire. Te învaţă că eşti lipsit de valoare, corpul
tău nu contează, la fel nici sufletul. „Este evident faptul că
majoritatea oamenilor suferă de un rău invizibil şi dificil de
mărturisit: lipsa mângâierilor, a contactelor corporale pline de
afecţiune şi tandreţe“ (Joel Savatofski).
Poate e momentul să dăruim mai uşor îmbrăţişări şi mângâieri, aceste
binecuvântări minunate, prin atingerile care depăşesc pielea şi ajung la
suflet, eliberând lumina din noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu