Cateva reflectii in urma intalnirii dintre Patriarhul Bartolomeu si Papa Francisc la Ierusalim

Data de 25 mai 2014 va intra cu siguranta in istoria Bisericii, deoarece a avut loc intalnirea, la Ierusalim, a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului si a Papei Francisc. Aceasta intalnire intre conducatorul absolut al Bisericii Catolice si "Primus inter pares" intre Patriarhii Bisericii Ortodoxe, a vrut sa marcheze 50 de ani de cand predecesorii lor, Papa Paul al VI-lea si Patrairhul Athenagoras s-au intalnit la Ierusalim, intre 4 si 6 ianuarie 1964, ridicand ulterior anatemele, ce au stat la mijloc intre cele doua Biserici, de-a lungul secolelor.[1]

Intalnirea celor doi a atins un punct culminant prin semnarea unei declaratii comune si prin participarea la o slujba ecumenista in Biserica Sfantului Mormant, in care s-au rostit cuvinte, si au putut fi vazute mai multe semne ce se doresc a fi spre unitatea crestinilor.

Bine stiind ca unitatea ortodocsilor si a catolicilor nu poate avea loc atata timp cat nu exista impartasire din acelasi Potir, in declaratia comuna se afirma ca:

 asteptam cu nerabdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreuna Cina euharistică.

Insa, cum nu se poate face peste noapte, acest lucru trebuie pregatit de Comisia Mixta Internationala care lucreaza pentru a stabili un dialog intre catolici si ortodocsi.

Mitropolitul Emmanuel in Bis. Sf. Mormant

Mitropolitul Emmanuel, presedintele Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta si directorul Biroului Bisericii Ortodoxe la Uniunea Europeeana, unul dintre organizatorii intalnirii ecumenice dintre Patriarhul Bartolomeu I cu Papa Francisc la Ierusalim, intr-un interviu acordat pentru "Radio Vatican" - inaintea intalnirii acestora-, a afirmat ca:

Ar fi frumos dacă, după această întâlnire, am putea sa ne impartasim din același Potir. Este dorința noastră și este scopul nostru. Scopul dialogului acesta este. 

Cum diferentele doctrinare intre cele doua Biserici sunt semnificative, iar graba spre unitate prinde din ce in ce mai mult teren, se vorbeste despre o "comuniune intr-o diversitate legitima", si in declaratia comuna se spune ca:

dialogul teologic nu caută cel mai mic numitor comun prin care să se ajungă la un compromis, ci mai degrabă își propune să aprofundeze înțelegerea adevărul întreg pe care Hristos l-a dat Bisericii Sale, un adevăr pe care nu ne oprim, niciodată, să-l înțelegem atunci când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt.

Cu alte cuvinte putem intelege ca Bisericile, nereflectand impreuna ceea ce S-a rugat Mantuitorul, Tatalui, "ca toti sa fie una" (Ioan 17, 21), nu au ajuns la o forma de intelegere a adevarului integ. Adica, ar trebui sa credem, conform acestei logici, ca nici Biserica Ortodoxa nu detine adevarul deplin, ca ii lipseste ceva, care insa se poate dobandi, spre desavarsire, prin unirea cu catolicii:

Această căutare nu ne îndepărtează de adevăr; dimpotrivă, printr-un schimb de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne va conduce la tot adevărul (cf. Ioan 16 : 13).

Cardinaul Kurt Koch

Fara sa mai mai pomenim aici de ceea ce presupune filioque, cand vorbim de Duhul Sfant, se vorbeste asadar de un schimb de daruri intre cele doua Biserici. Ascultandu-l pe Cardinaul Kurt Koch, Presedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Crestinilor, putem vedea si la ce anume se face referire, caci el afirma, chiar inaintea intalnirii de la Ierusalim, ca:

dimensiunea Sinodala a Bisericii este un mare dar pe care Biserica Ortodoxa poate sa ni-l dea pentru a regasi unitatea, iar Traditia Catolica este Primatul [Papal], si sa vedem cum putem sa avem in vedere acest raport intre Primat si Sinodalitate pentru a aprofunda unitatea, si a atinge scopul dialogului nostru teologic, adica sa regasim unitatea, si mai ales comuniunea euharistica.

Asadar ceea ce se cauta in momentul de fata este stabilirea unui raport intre Primatul Papal si Sinodalitate, desi Mitropolitul Emmanuel ne atrage atentia ca:

Papa Francisc, de la începutul pontificatului său, a arătat deja semne, si s-a numit el însuși Episcopul Romei. De asemenea, el a vrut să dea un rol mai important Sinodalitătii.  

Mai mult decat atat, insusi Papa Francisc a afirmat in Cuvantul sau tinut la Sfantul Mormant, in aceasta duminica:

doresc să reînnoiasc dorința exprimată deja de predecesorii mei, de a menține un dialog cu toți frații în Hristos, pentru a găsi o formă de exercitare a ministerului propriu Episcopului Romei care, în conformitate cu misiunea sa, se deschide unei noi situații și poate fi, în contextul de față, un serviciu de iubire și comuniune recunoscut de toți.

Aceasta afirmatie poate fi vazuta ca o smerire a Papei - care, intr-adevar, de la inceputul pontificatului sau si-a facut loc prin diferite forme-, caci Papa ocupă un rang superior celui episcopilor obişnuiţi, autoritatea sa asupra acestora fiind efectivă, nu doar onorifică. Insa în Biserica primelor veacuri, papa Romei era considerat primul între egali, în cadrul sistemului pentarhiei patriarhiilor istorice (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) [2] Asadar se smereste acuma, numindu-se pe sine Episcop al Romei, urmand sa se inalte, devenind "Primus inter pares" intr-o Biserica in care se poate face unirea ortodocsilor cu catolicii.

Daca firesc am putea sa ne speriem de acest viitor, ce se prefigureaza pentru Biserica, suntem chemati sa ne linistim, prin slujba ecumenista care a avut loc la Sfantul Mormant unde, atat Patriarhul Bartolomeu, cat si Papa Francisc in cuvantul rostit, s-au bazat pe cuvantul Scripturii pentru a ne transmite mesajul: "Nu va temeti":

"Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut". (Mt. 28, 5-6) [Motto pentru Patriarhul Ecumenic]

"Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.  Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi..." (Mt. 28, 5-7) [Din cuvantarea Papei Francisc]

De fapt, intreg mesajul Patrairhului Bartolomeu a gravitat in jurul cuvintelor "nu va temeti", caci "ura, violența și nedreptatea sunt fără viitor - care aparține dreptatii, iubirii și vieții" iar "istoria nu poate fi programată, că ultimul cuvânt în istorie nu aparține omului, ci lui Dumnezeu." Asadar se intelege ca viitorul omenirii apartine dreptatii, iubirii si vietii, in timp ce ura, violenta si nedreptatea vor iesi din istorie. In aceasta cheie nu vad cum s-ar mai explica un sfarsit al timpurilor, din moment ce istoria va incapea acest viitor plin de iubire care se prefigureaza inca de pe acum prin aceste intalniri ecumeniste. Oare nu cumva, tot fredonand refrenul "sa fie pace in lume, pace, pace pe pamant" asteptam ca sa se instaureze o imparatie a bunastarii, prosperitatii, pacii si iubirii ce nu s-a mai vazut de la inceputul timpurilor? 

"Nu va fie teama" ci schimbati frica in iubire. Un buddist ar putea sa conchida: "fiti zen". Iata Patriarhul Ecumenic,  ne aduce si un exemplu:

Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Athenagoras au lepadat frica noastra, au respins departe de ei teama care a dominat timp de un mileniu, o teama care a tinut la distanța cele două vechi Biserici ale Orientului si Occidentului, uneori chiar opunandu-se reciproc. În schimbul acesteia, așa cum au stat în fața acestui loc sfânt, au schimbat frica în dragoste. 

Papa Francisc vine si el cu un exemplu ce ne lasa marmura: 

Suntem conștienți de faptul că rămâne încă o cale de parcurs pentru a ajunge la acea deplinătatea a comuniunii care poate fi exprimată, de asemenea, în împărtăsirea la aceeași Masă euharistică, dupa care tânjim atât; dar divergentele nu ar trebui să ne sperie și să paralizeze calea noastă. Trebuie să credem că, la fel cum piatra Mormântului a fost răsturnată, în mod similar, pot fi ridicate toate obstacolele care înca împiedică deplina comuniune între noi.

Mai departe, ca sa fim bine convinsi ca noua Biserica ecumenista se bazeaza pe jertfa, si are la baza sângele martirilor - asa cum stim din cuvintele lui Tertulian ca  "sangele martirilor este samanta crestinilor"-, Papa Francisc vorbeste si despre un "ecumenism al sangelui" caci, in Orientul Apropiat, dar nu numai, ci si in intreaga lume, sunt persecutati crestini din toate confesiunile si:

cei care prin ura fata de credinta omoara si persecuta crestinii, nu ii intreaba daca sunt ortodocsi sau catolici: ei sunt crestini. Sangele crestinilor este acelasi.

Asadar, conchide Papa:

sa lasam de-o parte ezitarile pe care le-am mostenit din trecut si sa deschdem inimile noastre la acțiunea Duhului Sfânt, Duhul Iubirii (cf. Rom 5: 5), să meargem împreună, cu un pas vioi, catre ziua binecuvântată a deplinei noastre comuniuni.

Oricat s-ar vorbi de iubire, de pace, de dorinta ca "toti sa fie una", aducandu-se chiar cuvinte din Sfanta Evanghelie, glasul acestor pastori nu poate fi usor recunoscut in Duhul Sfant. Cuvantul spus poate fi acelasi de toti, dar glasul, care poarta pecetea Persoanei, o poate face pe aceasta recunoscuta, asa cum Domnul ne infatiseaza intr-o parabola:  

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.  Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.  Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.(Ioan 10, 1-14)

Sursa foto

[1] Cel mai cunoscut exemplu de anatematizare este cel care a stat la baza separarii dintre Biserica crestina din Rasarit si cea din Apus, prin actul de excomunicare (anatema) dat de papa Nicolae I (858-867), in 863, impotriva lui Fotie, patriarhul de la Constantinopol, deoarece acesta nu recunoaste Filioque. Fotie, la randul sau, excomunica (anatematizeaza) pe papa Nicolae I intr-un sinod tinut la Constantinopol, in 867 si nu-l mai recunoaste ca papa, condamnand in aceslasi timp si Biserica Romei, pentru ca trimisese misionari catolici in Bulgaria si introdusese si aici, in Simbolul credintei, formula Filioque. Conflictul si anatema reciproca au persistat pana la jumatatea sec. XX, cand papa Paul al VI-lea si Patriarhul Ecumenic Atenagora au cautat o cale de mediere intre cele doua biserici. Prin hotararile Conciliului Vatican II, din decembrie 1965, atat papa, in catedrala Sfantul Petru, cat si patriarhul Atenagora, in catedrala ortodoxa din Constantinopol, in acelasi timp, au ridicat anatema ce plana asupra celor doua Biserici din sec. al IX-lea. Sursa: Crestin Ortodox, Anatema sau blestemul Bisericii

 [2] Ortodoxwiki: Primus inter pares