Psihologie si duhovnicie. Cuvinte ale Parintilor Paisie Aghioritul, Rafail Noica si Sofronie Saharov

 Constatand ca in ultimul timp psihologia isi face loc din ce in ce mai mult pe langa duhovnicie, ca oamenii sunt din ce in ce mai disponibili sa ceara parerea psihologului, pe care il vad ca reprezentantul unei autoritati inconturnabile si infailibile, am incercat sa vad ce spun legat de aceasta stiinta despre sufletul omului  (in limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = știință) Parintii nostri duhovnci, recunoscuti prin viata lor in Duhul Sfant. Asadar, mai jos, puteti vedea cuvintele Parintilor Paisie Aghioritul, Sofronie Saharov si Rafail Noica.

Nu de putine ori am ajuns sa vad ca psihologul ajunge nu doar in antecamera duhovnicului - asa cum se prezinta de unii, pentru a-si deschide poarta- ci, chiar mai mult, tinde sa devina o supra-autoritate, peste parintele duhovnic.

Aici se poate ajunge si plecand de la considerentul ca omul are nevoie de tamaduire trupeasca, psihologica si duhovniceasca, desi partea psihologica si cea duhovniceasca se reunesc in ceea ce priveste sufletul omului. In aceasta optica, pentru vindecarea trupeasca omul merge la medic, pentru problemele psihologice omul ajunge la psiholog, si pentru tamduirea duhovniceasca la parintele duhovnic. Cum insa atat psihologul cat si duhovnicul au in vedere sufletul omului, cand parintele duhovnicesc considera ca se afla in impas, in fata problemelor din ce in ce mai acute ale omului contemporan, poate sa ajunga sa-l trimita pe acesta la psiholog, tot asa cum, vazand ca omul are nevoie de tamaduire trupeasca, este trimis la medic.

Pe de alta parte, supra-autoritatea psihologiei fata de duhovnicie reiese din faptul ca psihologia tinde sa devina un fel de stiinta a sufletului acreditata de catre puterea lumeasca (statul laic), in timp ce duhovnicia nu este o stiinta, ci face parte din sfera religioasa, intalnind-o cu precadere in sanul Ortodoxiei. Ori, cum si credinciosi si necredinciosi au aceleasi drepturi si, in mare, cam aceleasi probleme sufletesti, numitorul comun pare a fi psihologia.

Nu de putine ori am constatat ca la anumite emisiuni au inceput sa fie invitati cot la cot, duhovnicul si psihologul si fiecare trebuie sa raspunda din raza lui de cunostinta (a se vedea alaturat un exemplu, pe care nu imi propun sa-l comentez acum).  Prin aceasta impreuna-prezenta se face o obisnuire a maselor, si se sugereaza publicului necesitatea inconturnabila a psihologului, tot asemenea unui parinte duhovnic - pe care oamenii il recunosc ca fiind cel indreptatit sa patrunda tainele sufletesti ale omului. 

Psihologie poate sa faca orice om care are anumite capacitati si care urmeaza studiile necesare, putand sa puna mai apoi sufletul omului sub microscopul acestei stiinte. Insa, avand la indemana niste chei reiesite de sub matrita comportamentului uman, psihologul poate chiar sa manipuleze omul intr-o directie dorita, ceea ce convine perfect agendelor politice.

Cel care detine cunostinte de psihologie poate mai degraba sa duca un razboi psihologic nu... duhovnicesc! Diferenta este radicala!

Deschid aici o paranteza legata de razboiul psihologic, deoarece semnele vremurilor confirma ca ne aflam din plin in el:

"La baza războiului psihologic stă un principiu enunțat încă din sec. 5 î.e.n. de Sun Tzu în cartea sa Arta războiului, în care sublinia că „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta”.

Războiul psihologic reprezintă metodele folosite și acțiunile întreprinse spre influențarea comportamentului și atitudinii combative a forțelor armate adverse și opiniei publice străine. Scopul este de a induce confuzii sau pentru a consolida atitudini și comportamente favorabile. Sunt direcționate spre emoții, motive, credință, curaj etc. El induce o stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. Primele ținte pe care le are în strategie războiul psihologic sunt voința, acțiunea și discernământul. Fiecare din acestea pot fi anihilate prin prepararea unor inducții deturnate, capabile, în primul rând, să creeze obsesii colective care, de regulă, se amplifică prin participarea maselor cu adausuri și detalii proprii.

O serie de mari specialiști occidentali din domeniul informațiilor au ajuns la concluzia că „războiul psihologic este forma inteligentă, superioară și ultimă de război, la fel de periculoasă ca și războiul nuclear sau clasic. Dincolo de un război psihologic generalizat nu mai e nimic omenesc, nu mai există viață omenească normală”.

Revin, concluzionand ca psihologia in sanul Bisercii este asemenea unui cal troian si face parte din secularizarea ei. Ea isi face aparitia, pe de-o parte din cauza unor probleme reale si acute ale oamenilor din ziua de astazi, care nu mai stiu sa gaseasca o iesire spre lumina in viata lor, si pe de alta parte din cauza slabirii vocatiei duhovnicesti. In fata acestei necesitati, atat din partea clericilor cat si a credinciosilor, se observa o cautare spre aceasta stiinta lumeasca. Ortodoxul nu trebuie sa caute in alta parte ci sa caute mai la adanc. Sufletul omului nu poate fi cu adevarat cunoscut si ajutat, oricat de inaintate ar fi stiintele pamantului, decat doar de un parinte duhovnicesc experimentat care se face vas al harului dumnezeiesc. Nu poti sa cunosti omul daca nu te rogi pentru el, daca nu-l iubesti. Aici este o cheie, de care duhovnicii ar trebui sa-si aminteasca mai des. Iar fii duhovnicesti ar trebui sa caute mai mult duhul pocaintei, al smereniei, si al daruirii de sine. Intre duhovnic si fiu duhovnicesc se creaza o legatura spirituala ca de la parinte la fiu. Nu tot astfel se intampla si cu psihologul. Parintele duhovnicesc isi pune sufletul la Judecata pentru fii sai duhovnicesti, psihologul nu, desi va da si el seama, ca orice om pentru cuvintele sale. Si atunci? Quo vadis...?

*

Cuvinte ale Parintilor despre psihologie

Astăzi oamenii sunt obosiţi, ameţiţi şi întunecați de păcat şi de egoism. De aceea este trebuinţă mai mult decât în orice altă vreme de duhovnici buni şi experimentaţi, care să se apropie de oameni în mod simplu şi cu dragoste adevărată şi să-i povățuiască cu discernământ, ca să se liniştească.

Fără duhovnici buni, bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele. Oamenii trebuie să conştientizeze că se chinuiesc pentru că sunt departe de Dumnezeu, să se pocăiască şi să-şi spovedească cu smerenie păcatele lor.

Lucrarea duhovnicului este o lucrare de tămăduire lăuntrică. Nu există vreun medic mai presus de un duhovnic experimentat, care insuflă încredere prin sfinţenia sa, care îndepărtează de la făpturile cele sensibile ale lui Dumnezeu gândurile ce li se aduc de aghiuţă şi care vindecă suflete şi trupuri fără medicamente, ci doar cu Harul lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 291)

Sursa: Doxologia, Avem nevoie de duhovnici buni!

***

- Parinte, daca am o problema, spuneti-mi va rog,  la cine sa merg, la un preot sau la un psiholog?

Eu as zice: bineinteles ca la un preot!  Dar observ cu multa, multa durere un lucru. In lumea noastra se intampla din ce in ce mai des ca noi, preotii, nu gasim felul ortodox de a primi pe om, de a-l asculta, de a-l intelege, de a-l invia. Imi caut cuvintele ca nu stiu cum sa ma exprim. 

Acuma va zic ca unul care vine din Apus, de unde Biserica de o mie de ani n-a fost si unde spiritualitatea apuseana a falimentat total. Veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era in ea de mult. Si acuma Apusul, cei luminati ai Apusului, cauta din ce in ce mai mult catre ortodoxie, acea ortodoxie care prost e inteleasa pe aceste meleaguri de bastina ale ortodoxiei. Si riscam acuma sa fim in pozitia evreilor care ei insisi si-au pierdut traditia care s-a dat neamurilor. Va spun, tocmai, ca sa nu se intample lucrul asta. Cer Domnului ca nu numai apusenii sa gaseasca Adevarul, dar ca si voi sa va innoiti in bogatia care este mostenirea voastra, a noastra.

Deci, in Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia ca stiinta asta a psihologiei este si ea un fel de mila a lui Dumnezeu intr-o lume in care Dumnezeu nu mai exista, si ca exista o parabiserica, o parapreotie, ca sa-i zicem asa- nu vreau sa-i zic pseodo, desi este asa. Adica, ce ese psihologul? Este un om la care te poti duce si iti poti descarca toate, si poti spune toate, si ca stii ca nu o sa fi judecat, si ca pentru motive profesioniste acela, in principiu, iti poate tine taina spovedaniei. 

Parinti, preoti, asta este prerogativa noastra. Noi, nu numai ca trebuie sa inlocuim pe psiholog, dar si trebuie sa depasim peste orice asteptare ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindca avem Taina, avem pe Dumnezeu pe care-L putem impartasi. Si va spun iarasi: un pic sa intram in taina lui Dumnezeu, si nu stim pana unde vom merge. Am vazut inviere in masa, am vazut de la o persoana care s-a intors catre Dumnezeu zeci de familii care au inviat din morti in Apus. Si aicea la fel. 

As zice bineinteles ca la preoti, dar iertati-ma frati preoti, arhierei, dar trebuie sa spovedim si adevarul asta, ca suntem intr-un asemenea hal, ca nu ne mai stim vocatia. Iata! Si atuncea poporul debusolat merge pe unde poate si la cine poate. Si va spun si lucrul asta, ca psihologia - care, din cate stiu eu a inceput cu domnul Freud si a continuat cu domnul Young, si alte nume care se cunosc astazi sau nu se cunosc-, a facut multe rele pentru om, dar, iarasi, daca va uitati asa, dintr-un punct de vedere istoric, pana si acolo omul se cauta, isi cauta adevarata sa fiinta. Si va spun, sunt multi psihologi, cel putin in Apus am vazut asta, si cred ca mai multi pe la noi, si in tarile de bastina ortodoxe, care gasesc si descopera niste adevaruri. Dar, daca va uitati bine, adevarurile astea erau cunoscute candva in Biserica si nu le mai traim, si spre rusinea noastra nu le mai aplicam. Zic de rusinea asta, stiti, eu consider ca noi toti suntem un singur om. Spovedania mea este spovedania ta, viata mea este viata ta. Impartasim aceeasi soarta. Si as dori sa va chem pe toti, ca un singur om, sa ne innoim in duh. 

Nu zic asta ca voi, mirenilor, sa judecati pe preoti. Zic ca voi, mirenilor, sa va rugati pentru noi, ca Dumnezeu sa ne lumineze ca sa va putem lumina. Zic asta pentru fratii mei preoti, ca sa stim ca suntem intr-o decadere cumplita si ca sa luam pilda si de la dreapta si de la stanga, si de la Parinti si prin psihologie, si sa ne invatam si din lumea dreptatii si din lumea pacatului, din toate marturiile sa intelegem cu ajutorul lui Dumnezeu, si sa ne intoarcem, cum zice in Apocalipsa: intoarce-te la cele dintai pana ce nu-ti voi lua lumina din mijlocul tau. 

 Sursa: ROF, Parintele Rafail Noica despre psihologie: "un fel de mila a lui Dumnezeu intr-o lume in care Dumnezeu nu mai exista"

 *** 

Psihologia si viata duhovniceasca pornesc din alte considenrente. Antropologia lor este total diferita. Nu putem insa sa ignoram psihologia sau elementele psihologiei, elemente ce ajuta in special oamenii care sunt atei si care nu vor sa foloseasca traditia isihasta a Bisercii. Este un leac pentru oamenii care sunt departe de Dumnezei cel viu si se gasesc intr-o mare chinuire. Trebuie folosita insa cu mult discernamant si cu mare atentie. Leacurile pot sa ajute trupul care a suferit o rana mare, vindecarea insa va veni doar la renasterea omului in harul lui Dumnezeu. Oricum, ranile psihice se vindeca prin rugaciune.

*

Diferenta intre dragostea psihologica si cea duhovniceasca sta in urmatoarele: cel care are comuniunea adevarata cu duhovnicul sau are nevoie de el, dar nu se scufunda in lipsa lui. Lipsa duhovnicului se implinste cu rugaciune. Cand omul se afunda arata ca exista o problema. In situatiile acestea, noi, duhovnicii, nu trebuie sa ignoram persoana respectiva, ci sa ne acordam mai mult timp pentru a o vedea, pentru a ne preocupa impreuna de teme duhovnicesti.

Multi duhovnici folosesc adesea psihologia. Se pare ca aceasta este potrivita pentru starea poporului, caci, daca ar vorbi cineva precum vorbea Sf. Simeon Noul Teolog, nu l-ar putea rabda. Cuvantul Sfantului Simeon Noul Teolog este foc.

*

Este infricosator lucru cresterea dragostei oamenilor pentru psihologie. Psihologia ii ajuta pe vestici, dar este infricosator atunci cand si ortodocsii invata sa inlocuiasca cu aceasta traditia niptica, isihasta a Bisericii. Trebuie sa oprim dragostea ortodocsilor pentru psihologie, deoarece metoda psihologiei este in afara traditiei ortodoxe si, in acelasi timp, este guvernata de o mentalitate vestica.

* 

Psihologia omeneasca foloseste cuvinte si concepte omeneti. In cea mai mare parte este ratacita, periculoasa. Este rau sa fie folosita de duhovnici. Ii ajuta pe cei care nu au experienta de a-i intelege pe ceilalti, dar face si rau. Duhovnicescul are inraurire si asupra psihologicului, si asta se poate evidentia observand caracteristicile ortodocsilor si ale latinilor. Psihologicul nu este insa si duhovnicesc.

*

Imi pare rau pentru duhovnicii care sustin ca nu ajunge viata duhovniceasca si ca e nevoie si de psihologie.

*

Parerea conform careia orice element psihic este si duhovnicesc si orice element duhovnicesc este si psihic este un pericol mortal. Exista un mare pericol in a considera trairile psihice ale oamenilor ca fiind stari duhovnicesti. O astfel de parere este hula fata de Dumnezeu. Exact invers trebuie sa se intample, adica trebuie sa facem distincita intre faptul ca viata duhovniceasca este ceva si viata psihica altceva.

Sursa: ROF Nestemate duhovnicesti de la Parintele Sofronie Saharov culese de Mitropolitul Hierotheos Vlachos

***

Despre psihologie:

✦ “Psihologia aduce cel mai mare rău omenirii de astazi, pentru că această știință nu tine seama de Revelația Divină, conform Căreia omul este creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu”.

Si alte cuvinte ale Parintelui Sofronie din acelasi articol:

✦ “Noi toți, în fiecare moment al vietii noastre, avem nevoie absolută de harul divin, care este dat omului prin durere și efort. Când ne rugăm dimineața, ne rugam seara și ne rugam in fiecare clipă – atunci avem dreptul sa spunem: ‘Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă!’”

✦ “Este esențial să citim Evanghelia, cu care nu se poate compara nicio alta carte. Apoi, viața noastră va fi construita pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și, vom începe să ne gândim și să luam decizii în spiritul poruncilor divine. Cât este de frumos, atunci când cineva începe să gândească asemenea Creatorului acestei lumi!”.

✦ “Când începem să avem o viata crestina, toată munca noastră, toată lupta noastră, se indreapta catre acceptarea, chiar și a dușmanilor noștri, cu dragoste. În aceasta constă mărturisirea martiriului creștin”.

✦ “Viața pământească este, pentru noi, o continua Judecata a lui Dumnezeu. Dacă urmăm poruncile lui Hristos, atunci harul Duhului Sfânt va veni la noi.”

✦ “Sufletul omenesc este Chipul lui Dumnezeu. El isi găsește odihna doar atunci când atinge perfecțiunea”.

✦ “Noi nu ne gandim cum am putea schimba lumea prin propriile noastre puteri. Noi ne străduim sa primim putere de la Dumnezeu, pentru a putea acționa, cu iubire, în orice moment”.

✦ “Când harul lui Dumnezeu vine la noi, atunci noi deja trăim aici dimensiunea eternitatii”.

✦ “Cel mai important lucru în viața spirituală, este acela de a face eforturi pentru a primi harul Duhului Sfânt. Se schimbă viețile noastre (mai ales în interior, nu în exterior). Vom trăi în aceeași casă, în aceleași împrejurări și cu aceleași persoane, dar viața noastră va fi deja diferita. Insa, acest lucru este posibil numai în anumite condiții: dacă vom găsi timp să ne rugam cu ardoare, cu lacrimi in ochi. Dimineata, sa cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru ca intreaga noastra zi sa devina o atitudine de rugăciune”.

✦ “Cine renunta la cruce, nu poate fi vrednic de Domnul și să devină ucenicul Lui. Adâncurile Ființei Divine sunt dezvăluite creștinului, atunci când el se răstigneste pentru Mântuitorul nostru. Crucea este temelia teologiei autentice”.

✦ “Marea tragedie a creștinului, este incapacitatea de a-si găsi un parinte duhovnicesc (duhovnic). Laicii sunt, ei înșiși, vinovați în acest sens, întrucat nu sunt dispuși să asculte cuvintele invatatorilor lor duhovnicesti.”

✦ “Viața fără Hristos este fără gust, trista și părăsita”.

Sursa si integral la: Sfantul Munte Athos, Cuvinte ale Părintelui Sofronie Saharov înregistrate de călugări din Muntele Athos şi făcute abia acum cunoscute