Inaltpreasfintia Voastra, va rugam sa ne spuneti ce este nevointa si de ce crestinul trebuie sa se nevoiasca pentru a se mantui?
Nevointa Crucii este nevointa lui Dumnezeu-Omul, dar o Cruce care nu incepe numai in Vinera Mare, ci care incepe din momentul Intruparii. Aceasta nevointa este o stare divino-umana, de aceea si crestinul, pentru a se mantui, pentru a se numi crestin, nu poate decat sa traiasca in nevointa, in aceasta tensiune, in aceasta cautare a Imparatiei lui Dumnezeu.Nevointa inseamna numai infranare trupeasa sau si o anumita disciplina a mintii?
Bineinteles ca nevointa este o stare, dar in acelasi timp este o disciplina. Ne infranam trupul pentru a-i struni dorintele, poftele, energiile, dar in acelasi timp ne infranam si gandurile, pentru ca gandurile sunt samanta tuturor faptelor rele. Toate rautatile ies din inima, spunea Mantuitorul, de aceea nevointa sufleteasca, disciplina gandurilor, infranarea de la gandurile rele este o conditie primordiala a drumului spre desavarsire.
Se poate nevoi cel care se afla sub ascultare si isi taie voia, daca ne gandim ca ne-vointa inseamna taierea voii proprii? Daca da, care este atunci nevointa crestinului din lume?
Nevointa, cum am spus, este o stare aproape obligatorie a crestinului, nu in sensul ca esti obligat, ci obligatorie dupa Hriostos. Daca esti al lui Hristos, traiesti intr-o oarecare nevointa. Insa putem deosebi nevointa ascultarii calugaresti, prin taierea voii, si cea a crestinului din lume, care difera putin. Insa nu se stie care este cea mai grea. Nu putem sa spunem ca cea a calugarului este mai grea decat a crestinului care traieste in lume. Fiecare are specificul sau. Insa este clar ca drumul cel mai scurt, prin nevointa taierii voii proprii, spre desavarsire este ascultarea care ne este ceruta in viata calugareasca. Crestinul de rand face mai putin stiut, mai putin constient acest efort, nevointa taierii voii proprii. Dar sa nu uitam ca intr-o familie, daca unul sau altul dintre soti nu-si taie continuu voia proprie, cuplul nu va putea rezista. Tensiunea e uneori atat de mare, incat vedem bine cum familiile se distrug. In manastire e acelasi lucru. In manastire, acolo unde nu este ascultare, unde nu exista tairerea voii proprii, manastiea nu exista. Mai devreme sau mai tarziu, calugarul pleaca, nu rezista in manatire.
Nevointa monahilor din zilele noastre este diferita de cea a Parintilor de demult? Cum trebuie sa se nevoiasca astazi un monah?
Cred ca nu este cu mult diferita de cea a Parintilor de demult. Taiera voii proprii, nevointa trupeasca si sufleteasca a fost intotdeauna aceeasi. Gandurile omului sunt aceleasi, dar cea ce o cauzeaza nu mai est la fel cu ceea ce era pe vremea Parintilor de demult. Deci nu cred ca difera. Din contra, e mult mai usor astazi, de exemplu, sa te deplasezi dintr-un oras in altul, sa iti procuri mancare, sa o pregatesti, sa-i primesti pe pelerini. Ai mult mai multe posibilitati decat inainte, cand munca era mai dificila. Dar nevointa calugarilor de astazi este mai mare pentru ca trebuie sa stie sa se fereasca de modernisme si sa-si tina nevointa lor. Cum trebuie sa se nevoiasca un monah de astazi? Exact ca unul din trecut. Rugaciunea, metaniile, slujbele sunt aceleasi, deci trebuie facute. Si in plus, cred ca mai mult ca oricand trebuie - spunem din nou - taierea voii proprii. Aceasta e nevointa monahului de azi.
Cum trebuie sa se nevoiasca un crestin din zilele noastre, stiind ca este aslatat din toate partile de ziare, televizor si tot felul de placeri care-l indeparteaza de Dumnezeu?
Ce face de fapt nevointa? Nevointa il ajuta pe om sa se interiorizeze, sa-si regaseasca resursele interioare prin prezenta harului dumnezeiesc. Nevointa - ca vine prin rugaciune, prin post, prin tairea voii proprii -, iti aduce harul. Or toate aceste mijloace moderne de comunicatie, toate noile placeri, care ar fi, sa spunem, lecturile, televizorul, radioul, muzica, toate acestea il fac pe om sa iasa din el, sa devian mult mai exterior. Or crestinul, ca sa ramana puternic, sa-si poata conserva intr-un oarecare sens harul, trebuie sa stie sa se fereasca sau sa le foloseasca cu masura. Folosirea cu masura e adevarata stare a crestinului ortodox; masura in toate, calea de mijloc. Dar nu este exclus pentru cei mai ravnitori sa le evite cu desavarsire. Insa stim bine ca nu intotdeauna se intampla asa.
Cum poate cineva sa-si dea seama ce nevointe trebuie sa faca, potrivit cu varsta, sanatatea, conditiile de viata pe care le are?
Cred ca parintele duhovnic e cel mai in masura sa urmareasca si sa raspunda fiecaruia la ceea ce trebuie sa faca, la atitudinea, la hotararile pe care trebuie sa le ia crestinul care cauta sa afle masura propriei sale vieti crestine. Nu cred ca este o regula generala. Regula generala este echilibrul masurat dupa starea duhovncieasca a fiecaruia, dar aceasta regula o da paritele duhovnic.
Inaltpresfintia Voastra, va rugam sa ne spuneti daca nevointa unui crestin minoritar, a unui ortodox care traieste bunaoara in Occident, se deosebeste de nevointa unui crestin ortodox care este majoritar in tara lui?
Se deosebeste putin pentru ca cel care nu este in tara lui, cel care nu are un anturaj crestinesc, care nu are colegi de serviciu crestini ortodocsi, care nu stiu, n-au auzit niciodata de post, care n-au auzit de aceasta nevointa care este specifica crestinului, nu vor putea intelege. Si crestinul va trebui sa explice tot timpul de ce face cutare sau cutare gest si aceasta s-ar putea sa-l oboseasca pana la urma. In contextul unei societati mai mult sau mai putin ortodoxe, bineinteles ca aseceza se va face mult mai usor, pentru ca toata lumea, sau aproape toti o cunosc, chiar daca nu o fac, si se indeamna reciproc. Ceea ce nu se intampla in societatea occidentala unde traiesc ortodocsi.
Cel care a ajuns sa se nevoiasca mult poate sa cada in mandrie. Cum se poate feri unul ca acesta de mandrie?
Se poate feri de mandrie prin spovedanie si mai ales prin spovedania deasa, sa-si spuna strile prin care trece. Si spunandu-si aceste stari, va putea sa se fereasca si de mandrie. Pentru ca mandria vine, dar este denuntata. Fiind denuntata fara incetare, putem iesi cu timpul din aceasta stare nefireasca a mandriei. Ea vine, trebuie suportata, trebuie primita, dar trebuie si denuntata in spovedanie.
Este necesara nevointa ca pregatire pentru Sfanta Impartasanie? Ce nevointa ar fi mai potrivit in acest sens?
Cred ca prima si cea mai grea nevointa pentru Sfnta Impartasanie este dorinta de a te impartasi, de a o tine intotdeauna treaza. Aceasta e conditia primordiala. Toate celelalate: postul, rugaciunea, canoanele care se fac inainte de Impartasanie, bineinteles ca sunt binevenite si trebuie facute dupa masura fiecaruia, dar primul lucru este setea de a-L primi pe Hristos. Si ce nevointe sunt potrivite in acest sens, pentru a starni dorinta? Este din nou spovedania, este constientizarea permanenta a faptului ca Hristos este singurul Care ne poate hrani si ne poate ajuta, ne hraneste si trupeste, si sufleteste. Nevointa cea mai potrivita este, bineinteles, postul trupesc, dar, spuneam la inceput, si m-ati intrebat chiar dumneavoastra, lupta cu gandurile, disciplina gandurilor, cautarea permanenta de a ramane in voia lui Dumnezeu. Nu cred ca exista nevointa mai mare si mai serioasa decat de a ramane in voia lui Dumnezeu, de a cauta permanent comuniunea cu El, de a cauta permanent harul lui Dumnezeu. Si, revin, astfel creste dorinta de a te impartasi.
Inaltpreasfintia Voastra, redactia revistei "Epifania" va multumeste.
Sursa: Dialoguri duhovnicesti, Ed. Epifania, Man. "Sf. Ioan Botezatorul", Alba Iulia 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu