Puţine cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela
de „bucurie".Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat
ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze,
nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni.
Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. Ea provine din
adevăr şi virtute, dar şi din natură, din cunoaştere, din bine şi
frumos. Conştiinţa că eşti om este prilej de bucurie. Spectacolul lumii
prilejuieşte bucurie. Pocăinţa însăşi este un izvor de bucurie. Până şi
în lacrimi ori într-o altă formă de tristețe, creştinul gustă bucuria.
Bucuria desăvârşită este comuniunea cu Dumnezeu.
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 459)
Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt.
"Această comuniune este o lucrare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare
are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare.
De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.
În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în
comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii.Fiecare se umple
de lumina celuilalt.Această lumină e un sens profund, o bucurie, o
odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având
iubirea celorlalţi avem totul.Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl
avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubirea
Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate
făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi
primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.
Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în
Dumnezeu.Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această
experienţă sunt nerăbdători să o împărtăşească. Vieţile sfinţilor ne
arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om
adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară;
sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cunoaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."
Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.
(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)
Membrii corului academic „Byzantion” au bucuria de a vă anunța apariția primului lor album de colinde tradiționale românești, atent selectate din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei.
Intervențiile solistice, în dialog dinamic cu grupurile de flăcăi, secondate de sonorități timbrale ancestrale oferite de instrumentele tradiționale ale satului românesc, vă invită la o călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice.
[...] Noul material discografic al corului psaltic ieșean cuprinde 25 de
colinde selectate cu atenție din tezaurul folcloric ocazional al
Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și
Basarabiei, invitând ascultătorii la o „călătorie sonoră în negura
timpului, în lumea colindelor creștine și laice”, după cum a mărturisit
Adrian Sîrbu, dirijorul corului și cadru didactic la Universitatea de
Arte „George Enescu” din Iaşi.
„Am lansat acest album de colinde în încercarea de a valorifica un
tezaur al folclorului ocazional. Monodiile au fost ușor prelucrate, fără
să altereze izul arhaic cu sonorități ancestrale arhetipale și au fost
acompaniate cu mici inserții de percuție, dar și de sunetele
inconfundabile ale buciumului de sub Rarău. Izul monodiei folclorice s-a
îmbinat cu izul psaltic prin colindul bizantin, dacă luăm ca exemplu
compoziția lui Anton Pann. Colindul reprezintă o chemare a tineretului
de toate vârstele ‒ așa cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel ‒ de a vesti atât Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
cât și spiritualitatea abisală a poporului nostru român”, a mai adăugat
acesta.
Aplauzele din finalul fiecărei piese muzicale au constituit atât o
răsplată a efortului artistic, cât și mărturia faptului că mesajul
„colindului sfânt şi bun” a ajuns la inima fiecărui spectator.
Înfiinţat în anul 1997, pe vremea când membrii fondatori erau elevi
ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din
Iași, corul „Byzantion” are ca scop promovarea valorilor muzicale
ortodoxe, desfășurându-și activitatea sub ascultarea
Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și
Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și sub patronajul Universității de
Arte „George Enescu” din Iași.
Acum,
cand se pune accentul pe cantitate si nu pe valoare, multe din vechile
noastre obiceiuri s-au pastrat sub forma lor exterioara, pierzandu-si
miezul. Si, astfel, unii prefera sa le cosmetizeze dupa gustul epocii,
sa le numeasca oricum, numai traditii crestine nu. Aceasta nu
face decat sa altereze valoarea si puterea traditiei pe care poporul
nostru s-a straduit sa o pastreze inca de la inceputurile sale. De aceea
ne revine datoria sa inlaturam zgura pe care a asternut-o vremurile si
sa scoatem la iveala aurul curat al frumusetii si autenticitatii traditiilor crestine
care, de Craciun, sunt incununate de colinde.
Cuvantul colinde, din punct de vedere etimologic, are o radacina indo-europeana care este "col", si care inseamna inconjurare, sau rotund, sau calatorie dintr-o destinatie prin mai multe locuri, ca sa te intorci inapoi la destinatia initiala.
Asadar, dupa cum vedem, in limba romana s-a pastrat in forma lui
originala, colindul fiind nu numai un cantec sau o ceremonie, ci este
efectiv un mers, o calatorie, o actiune propiu-zisa, o inconjurare, ceva
care se duce si se intoarce.
Mergand pe semnificatia crestina
a colindului, noi trebuie sa stim ca reprezinta unul dintre cele mai
vechi documente nescrise, dar la fel de valoroase ca si cele scrise, ale
vechimii crestinismului nostru, ale originilor noastre crestine. In
textele colindelor gasim referiri din perioada baptismama, de dinaintea
secolului al IV-lea, cand Craciunul se sarbatorea in acelasi timp cu
Boboteaza, pe 25 decembrie, si cand se obisnuia sa fie botezati
catehetii. Vedem aceasta si dintr-un stravechi colind, cu sens
catehetic, care se incheie astfel:
Maica iți va mai dare cheile Raiului
Tu Raiul când descuiară
Si în Rai când vei intrară
Si pe scaun vei ședeară
Si începea-i a botezară
Din păgâni făcând creștini
Din creștini oamenii buni.
Asadar, mai inainte de toate colindul are o semnificatie misionara,
cu rosturi profunde, sanatoase si de mare putere spirituala.
Colindatorii plecau din tinda bisericii si colindau toate casele satului
inca din zori de ziua. Conducatorul cetei de colindatori primea din
mana preotului un toiag in forma de cruce, numit colindet, si cu
acesta intra in casa in timpul colindatului, si risipea jarul din
vatra, iar gazda se ducea imediat si facea foc nou. Acesta prefigura
focul nou al crestinismului care risipirea jarului vechi al
paganismului. Colindatul pleca de la biserica, de acolo de unde cuvantul
ia trup si se naste, de acolo de unde pleaca vestea cea noua, stirea
cea sanatoasa care mai apoi inconjura poporul, il ajuta cum poate, si-l
intoarce la biserica. In unele locuri s-a mai pastrat inca obiceiul ca
preotul sa insoteasca ceata de colindatori si sa intre in casele
oamenilor pentru a predica cuvantul lui Dumnezeu, de aceea putem gasi in
colind si un gest liturgic.
Dupa
cum identifica Profesorul Ilie Moldovan, dar si alti cercetatori de la
noi, colindul are trei sensuri importante. Primul sens este acela de a exorciza.
Prin colind se alunga duhurile necurate, se face mai intai o curatire.
In unele parti din nordul Moldovei si nordul Transilvaniei, in limba
romaneasca veche, se spune chiar nu colindat ci descolindat.
Aceasta pentru ca si Satana are colindul lui, dupa cum vedem in cartea
lui Iov, unde la Dumnezeu vin toti ingerii inaintea Lui, ca de altfel si
cel rau, si pe care Dumnezeu il intreaba: "De unde vii?", iar Satan răspunde Domnului: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(Iov 1, 7). Adica a ocolit pamantul, asa cum face tot timpul, dand ocol intregii
creatii, si cautand hibe, neputinte, barfe. Asadar, noi descolindam ce a colindat Satana si colindam cu colindul lui Hristos. Regasim, mai departe, al doilea sens al colindului acela de a pune in armonie lumea de aici cu lumea de dincolo, de a le aseaza din nou pe fagasul firesc, in conlucrare. Si, in al treilea rand, colindul apropie cele doua lumi, lumea lui Dumnezeu de lumea omului.
Colindul
nu se facea altfel decat cu pregatire anterioara. Toti posteau, se
spovedeau si se impartaseau inainte de a merge cu colindul caci, in
lupta cu fortele intunericului si pentru a duce marturia lui Hristos in
lume este nevoie de curatire, de inarmare cu armele lui Hristos. Asadar,
nu numai gazdele isi primeneau casa, ci cu totii se grijeau, mai
inainte de toate, de casa sufletului pentru a putea primi pe Pruncul
Sfant.
Colindul nu poate fi inteles in sens individual, ci este un eveniment de familie.
El aduce aminte tuturor familiilor crestine ca sunt chemate sa
reactualizeze sensul edenic al rudeniei, ca trebuie sa reactualizeze
Paradisul, viata in comuniune. Colindul este primiea lui Dumnezeu in
sanul familiei, este primiea lui Dumnezeu ca Prunc, incalzit de suflul
animalelor nevinovate, de privirea duioasa a Maicii, de suava cantare a
pastorilor si a ingerilor, care intregesc acest tablou deosebit, de
inchinarea, de ocolul magilor - primul colind al lumii vechi, dat de
inteleptii ei- , de frumusetea stelei si participarea intregului
cosmosului.
In colind adeseori auzim "lerui ler".
Aceasta expresie este forma veche romaneasca a cuvantului Aliluia. El
se gaseste in Sfanta Scriptura in cartea Apocalipsei. Acolo ingerii
canta Aliluia lui Dumnzeu. Practic, prin aceasta colindul este si o profetie.
El include in el si o profetie despre ceea ce va veni. Nu este numai o
forma statica, o rememorare a trecutului nostru baptismal si din alte
epoci ale crestinismului, ci ne arunca in mod liturgic si in viitorul
nostru. Permanent: lerui ler! Cat de frumos!
Călătoria fiecărui creștin spre desăvârșire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi.
Cu toții am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul
Botez, fie mai târziu, în chip conștient ca monahi, sau la tunderea în
monahism, ori ca preoți la hirotonie, sau pur și simplu în actul
pocăinței noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Insă, cu
toții am pierdut acest har minunat trăind în deșertăciunea lumii
acesteia.
Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască și să-l mântuiască.
Ținta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este
darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numește dragostea cea dintâi
(Apocalipsa 2, 4)
Când primim harul cel dintâi, Domnul începe să zugrăvească primele trăsături ale chipului Sau în inima noastră.
După aceasta începe nevoința celei de-a doua perioade. Acum Dumnezeu
îngăduie să trecem prin grele ispite și încercări, dându-ne astfel
prilejul să ne dovedim credincioșia fată de El în împrejurări potrivnice
și să ne exprimăm recunoștința pentru minunatele daruri ale harului
Sau, ca să ne învrednicim de plinătatea vieții dumnezeiești, partea
deplina a moștenirii noastre.
La vreme de încercare și de uscăciune duhovnicească, amintirea clipelor în care Dumnezeu ne-a cercetat cu harul Său, ne dă putere și ne ajută să ne reînnoim insuflarea.
Un alt chip de a ne reînnoi insuflarea este să ne aducem aminte de cuvintele dătătoare de viată ale Părinților noștri duhovnicești.
Multe
sunt mijloacele prin care noi, creștinii ortodocși, putem reînvia
înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu. Amintim printre altele: Taina Spovedaniei, Sfânta Liturghie, chemarea Sfântului Nume a lui Hristos și citirea Sfintei Scripturi. De fapt, tot ceea ce facem în numele Lui ne ajută să redobândim harul.
De-a lungul numeroaselor căderi și ridicări și a repetatelor experiențe ale pierderii harului învățam să nu deznădăjduim atunci când suntem zdrobiți,
întrucât știm că, în marea Lui milostivire și dragoste, Dumnezeul
nostru este "slab" și se pleacă degrabă spre strigatul nostru.
Duhul smereniei înnoiește inima omului, întărindu-i totodată și sufletul și trupul.
Alternarea clipelor de har cu cele de uscăciune duhovnicească, ne înzestrează cu darul discernământului, învățând să deosebim cele nezidite și veșnice de cele zidite și trecătoare care ne pot însoți dincolo de mormânt.
Dar, înainte de toate, această perioadă a retragerii harului este un imbold spre pocăință, spre a pătrunde tot mai mult adâncul judecăților lui Dumnezeu și a ne cerceta pe noi înșine în lumina poruncilor Sale.
Orice
chip ar lua amenințarea morții: boala, prigoana, ori retragerea harului
dumnezeiesc, dacă găsim puterea să stăm înaintea lui Dumnezeu și să
mărturisim: "slava Tie, Doamne! Tie Ti se cuvine toată slava, iar mie rușinea pentru păcatele și fărădelegile mele", atunci Dumnezeu va face să biruiască credința noastră în El.
Cea de-a treia perioada
a vieții duhovnicești, este în general scurtă, fiindcă se deschide spre
sfârșitul vieții omului dar, spre deosebire de prima, e mult mai bogata
în binecuvântările lui Dumnezeu. Trăsăturile ei sunt dragostea și statornicia precum și pacea adâncă ce urmează slobozirii de patimi.
Liturghia ne invata si mai mult, caci ea ne da un model de viata, de traire, pe care noi trebuie sa-l continuam si dupa ce se incheie Liturghia.
Parintii nostrii ne recomandau sa tinem seama de trei lucruri atunci cand ne apropiem de duhovnic: sa avem bunacuviinta fata de el, cinstire; sa avem teama si, de asemenea, smerita dragoste. Toate aceste trei lucruri trebuie sa coexiste armonios daca vrem sa dobandim roade de la actul spovedaniei.
Daca nu avem dragoste smerita, inima nu se va deschide. Daca nu avem
bunacuviinta care se cere, facem loc familiaritatii care va stanjeni
cuvantul lui Dumnezeu. Si daca nu avem acea frica vom prefera lucrurile
pieritoare si stricacioase in locul lucrurilor vesnice si
nestricacioase.
Asta este calea noastra in Biserica:
suntem impinsi in sus de cei din jurul nostru si suntem trasi in sus de
catre Sfintii din Biserica.
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule
Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne
rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră
Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l
scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.Că
prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în
picioare.Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din
veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi
de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie
întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au
trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au
vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta,
pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.Dar poporul
acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.
Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru
monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea
noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta.Pentru că
toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi
credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este
nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.
Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe
care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite,
apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la
răzvrătire împotriva Ta.
Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea
Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi
Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi
cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată.
Adu-Ţi aminte, Stăpâne,
de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi
aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa
iertării noastre.
Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă
şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute,
redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea
de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători
buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei
vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi
Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi
vrei Tu, Milostive.
Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne
la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne
ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile
toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere
Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi
pururi şi în vecii vecilor. Amin!
Trei dintre caracteristicile principale ale lui Dumnezeu sunt iubirea, smerenia si simplitatea. Doar un Dumnezeu Care este iubire, Care se manifesta smerit si cu simplitate putea sa randuiasca asa incat Fiul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, sa Se intrupeze si sa Se nasca dintr-o fecioara care, prin simplitate si felul ei discret de a fi, a primit binecuvantarea cereasca. Binecuvantarea lui Dumnezeu se revarsa asupra omului atunci cand acesta traieste simplu, in normalitate. Normalitatea omului este vietuirea in comuniune cu Dumnezeu, adica starea de sfintenie. Un parinte din Pateric a spus:
"Simplitatea naturala devine sfintenie in mod natural".
Din pacate, datorita faptului ca nu ne incredintam voii lui Dumnezeu si nu mergem pe caile aratate noua de Domnul, considerandu-le ca fiind "incurcate", cei mai multi dintre noi complicam lucrurile si, odata cu ele, ne complicam si viata.
Sociologul Ernest Bernea, fost detinut politic in perioada comunista, da ca exemplu de simplitate copiii. Iata ce spune el:
"Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul"[1].
Copiii sunt frumosi tocmai datorita simplitatii lor si usurintei de a privi si gandi lucrurile fara a le complica. Poate acesta este si motivul pentru care Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne atrage atentia asupra faptului ca, daca nu vom fi precum pruncii, nu vom intra in Imparatia Cerurilor.
Lev Nicolaevici Tolstoi spunea ca
"simplitatea este conditia principala a frumusetii morale",
iar"sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu, inchis fiind la Aiud, indemna:
"Traiti viata simpla si nu uitati: esentialul in viata este curatenia sufleteasca si trupeasca".[2]
Frumusetea morala, curatia sufleteasca si chair cea trupeasca isi au izvorul in simplitate, iar aceasta are ca sursa smerenia lui Hristos, pentru care s-a rugat necontenit Sfantul Siluan Athonitul. Omul este o fiinta duhovniceasca si se implineste doar atunci cand cauta si gaseste cele duhovnicesti.Daca scopul omului nu este dobandirea Duhului Sfant si cunoasterea lui Dumnezeu, acesta nu-si poate gasi linistea si nimic nu-l va odihni.Neimplinirea duhovniceasca il face pe om irascibil, nerabdator, ducandu-l pana la deznadejde.
Inchei aceste ganduri cu indemnul Sfantului Paisie Aghioritul:
"simplificati-va viata ca sa se indeparteze stresul".
Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei
[1] Ernest Bernea, Indemn la simplitate, Ed. Anastasia, 1995, pp. 108-109
[2] Valeriu Gafencu, Calea spre fericire, Ed. Agaton, Fagaras, 2006, p. 17
Sursa: Revista Apostolia nr. 92, Noiembrie 2015
***
Fugind de ISIS, intr-o tabara de refugiati, Myriam, multumeste Domnului si ne da o adevarata lectie despre iertare. Urmariti povestea ei, dupa ce a plecat din Qaraqoush, Irak, si cantecul de multumire adus lui Dumnezeu pentru grija Lui.
În timpul vizitei noastre în tabăra [de refugiați], am fost surprinși să întâlnim această fetită care spune că urmărește programele noastre "Laysh Hayk". Numele ei este Myriam.
- Ce mai faci Myriam?
- Bine. Și tu?
- Foarte bine! Într-adevăr urmărești programele noastre?
- Da.
- Iți place SAT-7 Kids?
- Da.
- De unde ești? Ești, de asemenea, din Qaraqoush?
- Da. Sunt din Qaraqoush.
- Ai zece ani, nu-i asa?
- Da.
- De cât timp ești în această tabără [de refugiați]?
- De patru luni.
- Ce iți lipsește mai mult din Qaraqoush și nu ai aicea?
- Aveam o casă în care aveam rostul nostru și care aicea nu mai este, dar, slavă Domnului!, Dumnezeu ne poartă de grijă.
- Ce vrei să spui prin faptul că Dumnezeu vă poartă de grijă?
- Dumnezeu ne iubește și nu vrea să lase ISIS să ne omoare.
- Ști cât de mult te iubește Dumnezeu, nu-i așa?
- Da, Dumnezeu ne iubește pe noi toți. Nu doar pe mine; Dumnezeu iubește pe fiecare.
- Crezi că Dumnezeu iubește și pe cei care ne prigonesc sau nu?
- Ii iubește, dar nu-l iubește pe Satan.
- Ce simți față de cei care te-au scos afară din casa ta și iți fac greutăți?
- Nu le doresc răul, ci doar Îl rog pe Dumnezeu să-i ierte.
- Și tu poți să-i ierți?
- Da.
- Dar este foarte greu, sau nu-i deloc ușor, să ierți pe cineva care te face să suferi. Nu-i asa?
- Nu vreau să moară. De ce să moară? Doar am spus că ne-au scos afară din casa noastră. De ce au făcut asta?
- Îți plăcea școala în Qaraqoush, nu-i așa?
- Da, eram prima în clasă.
- Aveai prieteni acolo?
- Da.
- Sunt aici cu tine sau nu sunt?
- Sunt, dar nu știu unde.
- Poate unii se uita acum la SAT-7 Kids. Ce ai vrea sa le spui?
- Aveam o prietena înainte sa vin aici. Numele ei este Sandra și obișnuiam sa fim toată ziua împreună. La școală eram tot timpul împreună și chiar și atunci când nu eram aproape una de alta ne iubeam foarte mult. Dacă una dintre noi greșea fața de cealaltă ne iertam una pe alta. Câteodată ne jucam și greșeam una fata de cealaltă, dar ne iubeam una pe alta. Acum doar as vrea sa o vad aicea.
- Nu ști unde este acuma, nu-i asa?
- Nu, nu știu unde este.
- Dacă Sandra ne privește acuma sunt sigur ca iți trimite urări de bine și sunt sigur ca te iubește.
- Ma iubește mult și eu o iubesc de asemenea și doresc sa o revăd într-o zi.
- Cu siguranță, și eu as dori sa fiu cu tine în ziua în care o vei întâlni pe Sandra.
- Sper!
- Ce înseamnă?
- Sper sa ma întorc acasă și ea sa se întoarcă acasă și așa să o întâlnesc din nou.
- Eu sper să te întorci acasă și să fie mai bine decât prima dată.
-Dacă Dumnezeu vrea. Nu ce vrem noi, ci ce vrea Dumnezeu, deoarece Dumnezeu știe ce e mai bine.
- Nu te simit uneori tristă? Simți ca Iisus te-a părăsit, de exemplu?
- Nu! Câteodată urlu că am părăsit casa și Qaraqoush, dar nu sunt supărată pe Dumnezeu că am plecat din Qaraqoush. Ii mulțumesc că ne poartă de grijă. Chiar dacă suferim aici El ne poartă de grijă.
- M-ai învățat multe lucruri.
- Mulțumesc! Și tu m-ai învățat multe lucruri.
- Ce te-am învățat?
- M-ai învățat... adică nu m-ai învățat, ci am vrut să spun că m-ai simțit. M-ai simțit. Am niște trăiri și as vrea ca lumea să cunoască ce simt copiii aici.
- Știi că Iisus niciodată nu te părăsește?
- El niciodată nu mă părăsește. Dacă crezi cu adevărat, El niciodată nu te părăsește.
- Îți amintești un cântec, pe care iți place să-l cânți când ești singură și care vorbește despre Iisus? Sau iți amintești alt ceva?
- Cunosc câteva cântece.
- Ai vrea să-mi cânți un cântec care iți place mai mult. Doar un cântec mic pe care ai putea să ni-l cânți. Ce crezi?
Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n.1927), deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste.
A publicat: „Şapte cuvinte pentru
tineri” (Ed. Anastasia, 1996), „Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi
meditaţii religioase” (Ed. Dacia, 1998), „Războiul întru cuvânt” (Ed.
Nemira, 2001), „Homo americanus. O radiografie ortodoxă” (Ed.
Christiana, 2002). Mesajul său creştin, adresat cu precădere tinerilor
este indisolubil legat de cel al neamului, în duhul cel mai pur al
tradiţiei ortodoxe. Părintele Calciu slujeşte [slujea pana in anul adormirii sale intru Domnul n.n.] la Biserica Ortodoxă
română „Sfânta Cruce din Alexandria”, Washington D.C.
Marcel Petrişor (n.13 aprilie 1930),
deţinut politic între 1951 şi 1964, cu câteva luni de întrerupere în
1956. Ieşit din închisoare, a urmat Facultatea de Filologie şi a devenit
profesor de limba franceză.
Debutează cu volumul de proză scurtă
„Serile în sat la Ocişor”. Publică romane, impresii de călătorie,
critică, eseistică, traduceri din franceză şi rusă. Membru al U.S. din
România. După 1989 a publicat memorii din închisoare: „Jilava. Fortul 13” (Ed. Meridiane,
Bucureşti, 1991), „Secretul fortului 13” (Ed. Meridiane, Bucureşti,
1991), „La capăt de drum” (Institutul european, Iaşi, 1997). O selecţie din cele trei volume, tradusă în franceză de Alain Paruit, va apărea la editura Plon din Franţa.
Părintele Calciu şi Marcel Petrişor
Am aflat că Părintele Calciu vine la
Galaţi şi susţine o Conferinţă în sala senatului Universităţii „Dunărea
de Jos”. Despre părintele Calciu scrisesem şi obţinusem chiar, imediat
după 90 o versiune a celor Şapte cuvinte pentru tineri pe care
le publicasem în serial într-un săptămânal gălăţean. Era acum vremea
să-i vorbesc părintelui faţă către faţă. A doua zi, m-am ţinut tot
timpul de părinte şi de Marcel Petrişor. Citisem şi eseurile domnului
Petrişor şi „Fortul 13”. I-am amintit că am vorbit de câteva ori la
telefon în 1990, sunându-l la rugămintea lui Petre Ţuţea. O dată în mod
expres, să vină a doua zi ca să-i aducă volumul Stilurile şi ca să-l
bărbierească…
Marcel Petrişor, cu harul povestirii.
Înalt, puternic, cu grai autentic ardelenesc… În închisoare slăbise
cumplit, ajunsese un ţâr de 40 de kilograme… Atunci când aud asemenea
mărturisiri, am tendinţa de a le îmbrăca într-un fel de halou ireal. Nu
le mai pot uita, dar le evoc mereu la multă vreme, cum fac şi acum: „În
închisoare, în unele veri, eram atât de mulţi deţinuţi şi atât de puţin
aer în cameră, încât dacă se rătăcea pe acolo vreo muscă, se prăbuşea
la pământ, fără aer pe care să-şi susţină zborul… Se întâmpla minunea să
capete vreunul câte un antibiotic, o pastilă de tetraciclină sau
streptomicină, pe care o aducea în gură (ştiind bine să o ascundă) şi o
dădea celui mai bolnav camarad de celulă. Cu 2-3 pastile, cei mai
norocoşi scăpau de infecţie şi de diareele cronice.”
Văd cum faptele se leagă şi se împlinesc
una pe alta. Hrănind cu pâine un amărât atunci când a avut mijloace, i
s-a întors plata, exact atunci când a avut mai multă nevoie de ea. „Şi pâinea aceea, primită ca din senin, mi-a salvat viaţa, îmi spune Marcel Petrişor. Este pâinea şi spirit, fără îndoială…”
Marcel Petrişor ne povestea acestea, mie
care-l vânam încă pe părintele Calciu, şi celor care se mai aflau
atunci pe holul Casei de Cultură a Studenţilor. Dar apărea ba vreun
reporter de la radio, ba vreun cotidian, pentru a consemna vizita la
Galaţi a părintelui Calciu. Momentul plecării oaspeţilor se apropia, iar
trenul nu aşteaptă. Aşa că am ales să-i însoţesc până la Brăila şi să
stăm de vorbă liniştiţi în compartiment. Zis şi făcut. Cei doi mari
prieteni, Marcel Petrişor şi Calciu Dumitreasa, mi-au luat bilet şi
ne-am urcat la locurile noastre. Nici nu s-a pus trenul în mişcare, că
am şi început să dicutăm.
Părintele Calciu vorbeşte repede, chiar
precipitat, căutând să sară sau să ocolească momentele care i-ar
evidenţia prea mult suferinţa trecută, ori să-i „exagereze” sacrificiul,
ca şi cum ar vrea să uite, sau să ierte, îşi înghite cuvintele care
sugerează durere, nemulţumire; pe cele de ocară sau aversiune şi le
reprimă total; când vine vorba de viziuni sau experienţe abisale, îmi
vorbeşte puţin mai molcom, dar în taină, de „teamă” să nu ne audă
cineva, ori altul să creadă că ne-am mândri vorbind despre asta. Când
spune „m-am rugat mult”, sau „Dumnezeu”, are altă modulaţie în glas, de
parcă tot ce ar urma este inutil. Asta e totul, băiete! Îţi vorbesc ca
unui frate mai mic, îţi răspund întrebărilor, nedumeririlor, îţi arăt
căile ascunse, lucrurile nespuse. Dar din toată fiinţa lui ţâşneşte
veselie şi dragoste liberă, netrucată, bucurie pentru suferinţele
trecute şi Conştiinţa că este pe Calea pe care Dumnezeu i-a cerut-o. Şi
toate acestea dincolo de cuvinte, cele pe care noi le căutăm
înfriguraţi. O simplitate măreaţă, lângă o conştiinţă luminoasă, o
iubire pentru toţi şi toate, pentru trecut şi viitor, dintr-o încredere
suprafirească în pedagogia, prezenţa şi intervenţia lui Dumnezeu în
viaţa noastră, a fiecăruia după trup, suflet şi nume, ca şi în existenţa
noastră istorică, a românilor, în numele cărora nu vrea să se gândească
măcar că a fost un martir...
Mitropolitul Ilarion (Alfeiev) de Volokolamsk, șeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relații Externe Bisericești (DECR), s-a adresat sesiunii comune a Consiliului Federației și a Dumei de Stat, dedicata problemelor pe care le implica lupta împotriva terorismului.
„În numele Sanctității Sale Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și în numele întregii Biserici Ortodoxe Ruse, aș dori încă o dată să exprim condoleanțe profunde si sincere, tuturor celor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentul de avion din Sinai.
Rusiei i s-a declarat război. Acesta a fost declarat de către un grup criminal terorist, care isi spune „Statul Islamic”, și care a devenit notoriu pentru faptele sale monstruoase, din întreaga lume.
Trebuie să ne fie clar, că nu este un război al unei confesiuni religioase cu o alta. Chiar noțiunea de „terorism religios” ne duce in rătăcire. Nu există niciun fel de terorism religios. Cei care au declanșat acest război nu merită să fie numiti credincioși. Ei sunt sataniști, deoarece fac voia celui rau, aducând durere oamenilor, moarte și distrugere. Acestia sunt blestemati de liderii religioși de toate confesiunile și de oamenii obișnuiți – credincioși și necredincioși deopotrivă, din întreaga lume. Și, singura modalitate de a face față acestora, este aceea de a-i distruge sistematic și intenționat, de a-i elimina de oriunde s-ar ascunde, in grup și individual, pentru ca fiecare dintre ei reprezintă o amenințare pentru zeci, sute și mii de vieți.
Întreaga comunitate mondială trebuie să se unească în lupta împotriva terorismului. Evenimentele din ultimele săptămâni au subliniat necesitatea acută de a crea rapid un mecanism real, care sa se opuna terorismului la nivel global.Sunt necesare acțiuni, nu cuvinte. Iar contradicțiile dintre state și diferențele privind problemele politice ar trebui să fie date la o parte.
Să ne amintim ultimul mare război. Cetățenii Uniunii Sovietice, America, Marea Britanie și Franța au luptat cot la cot, în el.Nu existau, oare, contradicții grave și profunde între țările din Coalitia anti-Hitler? Dar aceste contradictii au fost lasate deoparte, atunci când a fost nevoie sa fie invinsa aceasta plaga.
A venit timpul să ne mobilizam împotriva noii plagi, să ne mobilizam și să câștigam. Dar, simultan cu distrugerea benzilor armate deja existente, cea mai importantă sarcină este aceea de a asigura prevenirea terorismului. Și, aici, este necesar să se stabilească o altă coaliție – una care să-i unească pe liderii seculari și religioși. Este necesară această coaliție, mai presus de toate, în scopul protejarii poporului nostru, în special a tinerilor, in fata influenței ideologiei criminale, care utilizează sloganuri religioase ca acoperire.
Războiul împotriva terorismului este un război în domeniul spiritual. Principalul front trece prin sufletele oamenilor. Din acest motiv, ar trebui să ne luptăm împotriva terorismului, nu numai pe scena ostilităților, ci în primul rând pe câmpul de luptă din suflete și inimi.
Ceea ce s-a întâmplat cu un student de la o universitate mare de stat, recrutat de teroriști, ar trebui să ne slujeasca drept avertisment serios. Dacă nu luăm măsuri urgente, vor exista mult mai multi astfel de băieți si de fete, studenți, in scurt timp.
Ce implica aceste măsuri? Mai întâi de toate, educarea copiilor și a tinerilor, in respectarea religiilor tradiționale. Nu este un secret pentru nimeni faptul că extremismul sub stindardul religiei este dezvoltat, în primul rând, pe terenul analfabetismului complet în chestiunile religioase, atunci când oamenii fără conștiință sau fara orientări morale pozitive pretind ca Islamul este ceea ce nu este Islam și fac apel la oameni în numele lui Allah, sa comita infracțiuni grave care vin în contradicție cu însăși esența religiei.
Este timpul, în sfarsit, sa dispara perceptia separarii Bisericii de la stat și a școlii de Biserica, pornindu-se de la premiza ca religia nu ar trebui sa fie in mod direct prezenta în spațiul educației seculare. Astăzi, ca niciodată înainte, este necesară predarea Bazelor Culturii Religioase în școală (Ora de Religie), iar această experiență ar trebui să fie extinsa. Copiii noștri trebuie să cunoasca adevărul despre religii, nu minciuna pe care sataniștii le-o insufla credincioșilor.
Noi ar trebui să lucram la crearea unui domeniu academic teologic în spațiul educației seculare, cu toate consecințele de rigoare, inclusiv cu dreptul de a fi acordate grade academice recunoscute de stat în această disciplină. Cum se raporteaza asta, la problema terorismului? In modul cel mai direct. În contextul rusesc, teologia – nici laica, nici „super-confesionala”, așa cum unii încearcă să ne-o impună, după moda Vestului, ci raportata la confesiunile tradiționale – poate deveni o platformă unică de cooperare între religiile tradiționale ale țării noastre.
Este timpul sa respingem clișeele liberale. Trebuie sa ne fie frica, nu de religie, ci de ignoranța în materie religioasa.Trebuie sa ne temem, nu de atat de uzitatul „clericalism”, care este utilizat de occidentaliști pentru a intimida publicul din tarile noastre, ci de ceea ce s-ar putea intampla în cazul în care copiilor și tinerilor noștri le sunt tăiate sursele cunoștințelor adevărate despre religie.
O responsabilitate specială revine astăzi clerului diferitelor confesiuni religioase. Un rol important le revine liderilor islamici, care sunt chemați să vegheze neobosit pentru ca credincioșii lor să inteleaga ca ceea ce teroriștii prezinta drept Islam, nu este Islam.
Este necesar ca atat comunitățile de stat cat și religioase, prin eforturile lor comune, sa promoveze conservarea valorilor tradiționale în sanul poporului nostru, pe care viața lor a fost zidita timp de secole.
Tinerii europeni nu ar fi putut fi recrutati în rândurile militanților, atat de masiv, dacă valorile spirituale și instituția familiei nu ar fi fost ruinate, și dacă consumismul, perversiuni sexuale și ideologia profitului nu ar fi fost inoculate în ei atât de constant, în ultimele decenii.
Multiculturalismul, atât de popular în Europa, presupune nu atat egalitatea tuturor religiilor, cat de fapt absența lor din spațiul public, fiind pe deplin epuizat și discreditat astăzi.Ideologic, Europa nu are nicio arma împotriva teroriștilor. Doar o Europă puternică și care nu se rusineaza de rădăcinile ei și de propria identitate religioasă, va fi capabila să se opună fanaticilor care sunt atât de siguri de corectitudinea lor, incat nu-si cruța viața proprie, pentru a distruge viețile altora.
Rusia trebuie să joace astăzi un rol unic. Milioane de oameni din Orientul Mijlociu sunt în căutarea Rusiei, ca speranță. Într-adevăr, ei au sperat in Vest, de o lungă perioadă de timp, dar nu s-au ales cu nimic. Rusia a devenit un lider mondial, astăzi, în lupta împotriva ciumei terorismului, și prin aceasta vedem rolul istoric al poporului nostru, bazat pe valorile și idealurile creștine spirituale și morale, cu respect deplin fata de credincioșii altor religii tradiționale.
Cu toate acestea, intrucat Rusia însăși s-a trezit în fruntea luptei cu răul global, riscurile sunt în creștere, totodata, tragedia aeriana din Sinai demonstrandu-ne acest lucru. Plecându-ne capetele noastre înaintea memoriei tuturor morților, să ne promitem astăzi, nu, nu că ii răzbunam, ci ca vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a preveni ca un astfel de lucru sa se mai intample”.
Doar o coalitie internationala reala este astazi capabila sa puna capat terorismului international, a declarat jurnalistilor, vinerea aceasta, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, inaintea inceperii sesiunii comune a Consiliului Federației și a Dumei de Stat.
"Pentru a invinge terorismul, o coalitie intrnationala este necesara, una adevarata care, nu cu cuvinte, ci prin fapte, va lupta cu aceata pesta teribila a secolului XXI" a subliniat Mitropolitul. "Trebuie sa intelegem ca astazi a fost declarat un razboi Rusiei" a continuat el. "Acest razboi este dus de o grupare terorista care se numeste Statul Islamic, dar nu este un razboi al Islamului impotriva Crestinismului" a precizat el.
A vorbi astazi de terorism religios "este nedrept si incorect". "Cei care comit astazi astfel de crime nu sunt indivizi religiosi, nu sunt slujitorii lui Allah, ci satanisti care fac voia diavolului, acesta fiind motivul pentru care lumea intreaga trebuie sa li se opuna" a mai declarat Mitropolitul, care a adaugat ca acestia trebuie sa fie "nimiciti oriude se gasesc, trebuie sa fie cautati si distrusi".
Mitropolitul a amintit, de asemenea, ca nu cu foarte mult timp in urma "bunicii nostri s-au unit impotriva pestei negre [i.e. nazismului] si au castigat victoria, in ciuda diferendelor existente intre Statele membre ale coalitiei"
În aceste zile mai mulți intelectuali au vorbit iar despre Biserică.
Intelectualii sînt niște oameni care citesc cărți ca să scrie cărți,
după care iau acele cărți și te bat cu ele în cap. Un intelectual care
nu te bate la cap nu e un intelectual adevărat.
E tot mai greu să definești un intelectual în condițiile în care
fiecare al treilea tînăr din România a absolvit o facultate, iar
facultatea trebuie încheiată cu un doctorat. La mine pe feisbuc am vreo
zece mii de intelectuali. Dar nu toți sînt ca intelectualii adevărați,
adică să-și fi publicat lucrarea de master sau doctorat într-un tiraj de
două sute de exemplare pe care să le dea cu autograf.
Așadar, există intelectuali care știu totul despre Biserică și au
soluția perfectă. Ei numesc punct cu punct cauzele și efectele ”crizei”.
Există criză instituțională, blocaj instituțional, înțepenire, lipsă de
comunicare, neimplicare și momente ratate. Discurs, adaptare socială.
Asta lipsește, din punctul lor de vedere, patriarhului și ”instituției
Bisericii”.
E nevoie, zic ei, de schimbare.
De fapt, criza se datorează tocmai schimbării prea mari și adaptării
prea strînse.Biserica nu are nevoie să se schimbe, ea are nevoie să
înceteze să se mai schimbe. Să înceteze să se mai adapteze social:că
avem preoți și ierarhi care se pricep la retrocedări și afaceri
imobiliare mai bine decît frații Dedeman.Să lăsăm schemele, proiectele
și ambițiile de grup. Să dăm dracului ”relațiile” și să rămînem doar cu
nădejdea în Dumnezeu. Faptul că sîntem mulți, că sîntem puternici, că
sîntem vechi nu sînt argumente creștine – sînt argumente politice și
păgîne. De fapt sîntem puțini, săraci și slabi și în aceasta se arată
puterea lui Dumnezeu.
A devenit un clișeu ca Biserica să fie acuzată că face prozelitism,
că își impune cu forța influența prin bogăție și alianțe nedrepte cu
puterea. Majoritatea tinerilor trăiesc cu impresia că așa a fost tot
timpul, că lumea a fost creștinată cu forța.
Totuși apostolii au fost săraci și fără relații la curtea romană.
Erau atît de săraci, încît flămînzeau la propriu, mîncau spice și fructe
pe drum, iar alteori se opreau să pescuiască pentru a-și astîmpăra
foamea. Erau o mînă de oameni, dar au convins Roma, Grecia și Egiptul,
Ierusalimul și India, întreg pămîntul. Forța lor era în puterea
credinței lor și prospețimea cu care vorbeau profunzimile credinței. E
adevărat, nu aveau pază de corp și au fost uciși majoritatea dintre ei,
nu mureau cu zece doctori la căpătîi care le masau tălpile și mînuțele.
Dacă unii puternici ai lumii acesteia, după ce au crezut, s-au întors la
obiceiurile lor păgîne de a asupri pe toți și toate, asuprire care s-a
făcut și în numele creștinismului, nu e vina apostolilor.
Schimbare? Renunțați mai întîi la gărzile de corp, că se sperie
oamenii cînd vin la biserică. Hristos a avut îngerii drept bodyguarzi,
dar nu a apelat la ei.
Integrare?Stați mai mult printre mulțime, învățați să mergeți pe
jos, că face bine la sănătate. Lăsați oamenii să vă atingă, să se
convingă că sînteți viu, că nu trăiți doar în televizor și pe calendare.
Lăsați-vă atinși de oamenii simpli, nu vă temeți, că n-o să luați boli,
că doar nu sînteți Ceaușescu.
Adaptare?Obișnuiți-vă că în lume trăiesc și cei care strigă ”jos!”,
nu doar cei care cîntă ”întru mulți ani!” Cu cît mai tare cîntă cei din
urmă, cu atît mai tare strigă cei dintîi.
Ați înțeles de ce Hristos vorbea mulțimilor în pilde? Erau mulți oameni
răi acolo, gata să-L omoare. În mulțime erau însă și oameni înțelepți,
atît de înțelepți încît știau să descifreze pildele acelea atît de
codificate. De altfel, acesta era criteriul după care se alegeau
oamenii: știau să citească printre rînduri. Diavolul vrea exactitate în
exprimare, deoarece el limitează totul, iar oamenii atinși de aripa
îndoielii insistă pe înțelesuri.Căutați să fiți largi și liberi în a
înțelege și nu uitați că taina stă la temelia lumii.
Vorbesc aici cu prietenii mei.
Sîntem la mine pe pagina. Aici scriu ceea ceea ce gîndesc. Cu siguranță,
cei care mă cunosc, știu că niciodată nu am intrat pe un profil străin
ca să comentez, ca să mă revolt, ca să dau cuiva lecții de libertate sau
de credință.Consider că dreptul la cuvînt se cîștigă în timp și că
fiecare trebuie să vorbească de pe scaunul său.
Eu nu sînt nici
rocker, nici democrat, nici activist civic. Nu sînt angajat al vreunei
corporații, nu iau bani de la nimeni și nu sufăr de dorința de a-i
împăca pe toți, nici măcar nu vreau să schimb lumea, deoarece sînt ferm
convins că lumea nu se schimbă. Nu caut laude și nu mă feresc de ocări.
Experiența mă face să știu exact cine și ce reacții va avea la ce scriu
și îmi asum întotdeauna aceste reacții, trăgînd concluziile de rigoare. E
riscul meu, lupta mea, credința mea. Altfel nu pot fi.
Sînt un
om mai mult decît deschis, polemizez senin cu atei, cu alte confesiuni,
cu oricine nu împărtășește aceleași viziuni cu mine. Am însă o problemă: nu tolerez prostia și mizeria verbală (sînt legate). Șterg, blochez cu
toată seninătatea. Asta nu intră în contradicție cu crezul meu.Viața e
prea scurtă ca să o pierdem educînd pe cei cîțiva complexați pe care
nici mama, nici tata nu au fost în stare să-i educe.
Apropo, mă
amuză cei care se revoltă că le șterg comentariile proaste. Vă dau un
sfat tehnic: scrieți despre mine pe pagina voastră, criticați-mă,
înjurați-mă, faceți ce vreți. Dar la voi pe pagină.
Ieri am avut o
herghelie cam de 70 de oameni care s-au repezit să calce în picioare
Biserică și credința noastră.Ei nu aveau treabă cu nimic. Sînt niște
arătări fără chip și fără rațiune, cu tălpi în loc de ochi, cu pumni în
loc de urechi, scoțînd pe gură ceea ce, după fire, oamenii scot prin
partea din dos a corpului. Nu vă cutremurați la astfel de arătări, căci
ele sînt peste tot în lume, dar nu au nici o putere. Nu li se dă de la
Dumnezeu. Cei care au citit vreodată molitfele Sfîntului Vasile cunosc
ce vorbe și ce rîgîituri scot duhurile necurate din om atunci cînd se
sălășluiesc în acesta. Obișnuiți-vă să fiți calmi la astfel de vedenii,
căci ele abia încep în societatea noastră.
Numărul întreg de
oameni în lupta de ieri a fost de 11.162. Peste 6.200 au dat like, ceea
ce descoperă că numărul oamenilor întregi este incomparabil mai mare
decît al celor rătăciți. Este un semnal de mare încurajare pentru a
continua curățarea paginilor și grupurilor creștine de pe FB.
Niciodata n-am suportat femeile care injura. Mi se par o anomalie
naturala. E ca si cum floricelele ar incepe sa puta, in loc sa raspindeasca
parfum.Daca as aduna un buchet din femeile care au injurat in aceste
zile pe pagina mea, as provoca un Cernobyl. Ce bine ca in cartea mea
despre femei femeile miros frumos si seamana cu pasarile!
1. Cinstește pe cel pe al cărui cont ai intrat să comentezi. Nu
comenta din duh de ceartă, ca nu cumva, stîrnind mînia stăpînului
(contului), să te blocheze.
2. Spune ceva deștept sau taci.
3. Vezi dacă te afli în minoritate și nu insista, ca să nu pari
prost. Dacă ai o altă părere, du-te pe paginile unde vei găsi susținere.
S-ar putea ca acolo să fii un dumnezeu.
4. Întreabă-te de unde știi ceea ce scrii: nu fi un purtător de citate și prejudecăți a căror sursă nu o poți identifica.
5. Nu fi manelist la vorbă.
6. Ține minte că oamenii nu sînt egali nici în cunoștințe, nici în experiență, nici în alte privințe.
7. Fă-ți un nume de comentator înțelept ca să fii primit cu bucurie pe orice cont.
8. Nu te ascunde după identități false: dacă în viață ești un nesuferit și neisprăvit, la fel vei fi și pe FB.
9. Ține minte că fiecare om ajunge să fie judecat prin propriile cuvinte.
10. Înainte de a scrie, întreabă-te pentru ce o faci. Singurul motiv
pentru care intrăm în vorbă cu oamenii este cel de a aduce lumină și
claritate, doar astfel contribuim la înmulțirea dragostei.
Un nouveau film documentaire a été réalisé par le métropolite de Volokolamsk Hilarion (Alfeev), cette fois sur la vie contemporaine et l’histoire de l’Église orthodoxe de Roumanie.Aujourd’hui, la Roumanie est appelée le pays le plus religieux d’Europe. Le métropolite Hilarion souligne que les Roumains sont devenus le seul peuple à la fois d’origine latine et de confession orthodoxe, et évoque le rôle joué par le Concile de Iași dans l’histoire de l’Église orthodoxe, la tradition unique des fresques peintes sur les murs extérieurs de Roumanie, le saint aimé par le peuple roumain – Étienne le Grand – et les œuvres de saint Païssy Velitchkovsky, «le père des startsy russes» au monastère de Neamț. Ce film (en russe) peut être visionné ici. [...]
"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).
Sfântul Arhanghel Rafail
Sfantul Arhanghel Rafail este un inger
din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai
ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce
calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de
Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii
Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.
In limba ebraica, numele sau, compus din
cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu
este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest
arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in
scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica.
"O, arhanghel cu intreit dar, care
ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le
pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare
in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde
calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere
pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si
cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii,
sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"
În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa societății noastre.
La Catedrala Patriarhală, rugăciunea pentru pace şi unitate se va desfășura în fiecare zi începând cu orele 18:30 (Acatiste, rugăciuni din Liturghier şi Molitfelnic).
În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovați la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniți care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de prețuire, de pace şi binecuvântare.
Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite.
Înțelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultați şi încurajați în aspirațiile lor.
Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate.
Până acum, Biserica, împreună cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale şi social-filantropice. Acum însă dorim să exprimăm mai multă afecțiune şi înţelegere pentru toţi tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea şi aspiraţiile lor.
Biserica este acum alături de tineri înțelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societății româneşti şi se roagă pentru prezentul şi viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate.
Mii de credincioşi s-au rugat joi seara, 05 noiembrie 2015, la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru pace şi unitate, pentru cei trecuți la Domnul și pentru însănătoșirea celor aflați în spitale în urma tragicului accident de săptămâna trecută din București.
Începând cu ora 18:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, și Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos şi Paraclisul Maicii Domnului.
În cuvântul rostit, Patriarhul României a făcut un apel la pace și unitate, în țară și în Biserică:
„Avem nevoie de pace şi de unitate. Avem nevoie de pace în Biserică, avem nevoie de pace în societate, dar şi de comuniune, de unitate, ca să putem săvârşi binele unii cu alţii, nu unii împotriva altora. De aceea, în aceste zile, Biserica doreşte să fie o slujitoare, un factor al păcii sociale, aşa cum prevede şi legislaţia noastră, dar mai ales cum ne cere Mântuitorul Iisus Hristos”.
