Cuvinte de duh alese de la Parintele Justin Parvu (II)

Parintele Justin - foto Cristina Nichitus Roncea

Sistemul diavolesc e de a face in asa fel sa nu exista comunicare de prietenie, nici legaturi duhovnicesti de dragoste crestina, caci lupta impotriva unitatii crestine. Numai asa ne putem mentine, prin demnitatea pe care ti-o da dragosta si unitatea crestina.

Lipsa unui punct de vedere unitar asupra problemelor vietii spirituale impiedica orientarea poporului inspre manastiri. Unitatea noastra consta in modul in care gasim caile de a ne manifesta dragostea fata de suferinta acestui popor. 

Nu ne trebuie decat sa avem unitate intre noi, care nu vine decat prin dragoste, rugaciune deplina si ascultare, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. 

Ce faceau martirii? Cand ii lua pe cate unul sa-l martirizeze si ceilalti asteptau sa le vina randul, asteptau cu dragoste de Hristos si de Biserica, si se intreau, pana la moarte. Nu se desparteau de acest gand prin nimic, cu atat mai putin sa-i desparta niste nimicuri - ca mi-a zis..., ca nu mi-a dat...

Unitatea Bisericii nu este lucrare omeneasca, este lucrarea Harului lui Dumnezeu, pentru ca El a intemeiat-o si El o poate vindeca. 

Rugaciunile catre Sfanta Fecioara primesc intotdeauna raspuns.

Daca jertfa este curata, ca prin minune rezultatele sunt sanatoase.

Nu ne trebuie altceva decat modele. Sfanta Cruce este modelul nostru. 

De ce se cearta oamenii? Fiindca nu au o ocupatie. Romanii nu vor mult, vor putin, dar acel putin sa fie vorbit, sa fie vazut...

Frica de a nu-ti vinde sufletul e o datorie.

Aceasta era de fapt ceea ce incercau sa distruga [comunistii n.n.]: incercau sa-ti omoare sufletul, mintea, inima si vointa.

La inceputul inceputurilor omul a pierdut Raiul, dar si-a pastrat sufletul, rusinea fata de propria golicune, fata de pacatul facut, fata de fiintele din preajma. Pastrandu-le pe toate acestea a pastrat si promisiunea reintoarcerii in Rai. Daca le va pierde si pe acestea, va pierde pentru totdeauna posibilitatea intoarcerii in Rai.

Multi oameni sunt judecati pentru ce au facut. Dar si mai multi vor fi judecati pentru ceea ce trebuiau sa faca si n-au facut.

Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este inchinare la idoli, iar dogma inafailibilitatii papale este o latura a umanismului, reinviind idolatria. Toti se inchinau si venerau partidul ca pe un idol. Iar cei care au tacut si s-au supus ideologiei comuniste, chiar siliti, eu socotesc ca sunt asemenea inchinatorilor la idoli. Si ieri, si azi.

Un novice trebuie sa fie cu mare atentie in ce manastire intra. La vedere sunt flori frumoase, icoane pictate care mai de care si vesminte preotesti impodobite frumos, dar esenta, viata duhovniceasca, este putreda de tot. In astfe de manastiri gasesti de fapt un sistem securist, un stat politienesc.

Ortodoxia nu e inteleasa de lumea care s-a impotmolit in rationalism. Oamenii marginiti in efortul de a patrunde misterul vietii nu pot intelege Ortodoxia, si atunci nu le ramane decat sa o urasca sau s-o marginalizeze. Biserica Ortodoxa e din vesnicie: nu e pamanteasca, e de la Dumnezeu. 

Nu sunt sigur ca citirea troparelor, a vecerniei, privegherile, trezirea la miezul noptii si citirea acatistelor il fac pe ins fericit. As vrea sa vad geniul omului cum reinnoieste viata monahala, in sensul de a se umple cu forta creativa.

Preotul nu trebuie sa mearga doar ca sa ia banutul, ci ca sa se mantuiasca nitel necazurile poporului. Preotul mai mult trebuie sa dea decat sa ia. Iei de la doi-trei si dai la a patra casa. 

Oamenii sunt ceea ce noi, preotii, ii invatam sa fie, si ceea ce noi suntem. Ne vedem in oameni asa cum te-ai uita intr-un pahar.  

Astazi tendinta este de a face si slujbele dupa tehnica la zi, dupa graba lumii: cat mai scurte, mai reduse si mai sarace, intocmai ca viata sufleteaca si duhovniceasa de azi. 

Pentru Sfintele Taine trebuie pregatire. Oricat ar fi de slab crestinul, isi pune intrebarea despre sine, despre viata lui, daca e vrednic de Sfintele Taine. 

Biserica se ocupa foarte putin de tineri. Nu e de ajuns sa faca cele sapte Laude, Liturghia, si cu asta am terminat. Ea trebuie sa se implice asa cum se implica hotii astia, pardon de expresie, strainii care vin la noi: fac scoli, fac gradinite, fac camine. Compara, ca sa vezi ce stie ortodoxul nostru din Biblie, si ce stie strainul!

Salvarea tarii ar putea veni de la scolile particulare. Va trebui va oameni cu dare de mana si intelectuali crestini sa se adune si sa fondeze scoli laice in care sa se dea o educatie in spirit crestin. Nici asa nu se vor salva masele largi, dar o familie castigata pe calea dreapta e foarte mult in iconomia dumnezeiasca. Admir fervoarea spirituala si credinta unor tineri care nu sunt monahi, dar al caror spirit ajunge tot mai departe. 

Armata se formeaza in unitati mici, dar unite intre ele, si asa merg la batalie, cate una, cu cantec merg la moarte, cu cantec inainte mars - asa e eroul. Daca monahismul e armata de elita duhovniceasca, atunci trebuie ca pe monah sa-l gasesti si la bolnavi, si in altar, peste tot, sa fie activ, dinamic, si prezent in toate imprejurarile. Rugaciunea este forta lui.

Toata boala din literatura, asa cum o administreaza invatamantul de azi, nu e altceva decat o ranire si o desacralizare a omului. Nu suntem pregatiti a intampina aceasta iscusinta draceasca din scolile pagane ale secolului XXI.

Ne altaturam celor tari in credinta si, prin forta cuvantului, vom tine crucea data de Mantuitoru cat mai sus, ducand-o mai departe, pana la mantuire. Vocea noastra, puternica si netematoare, va fi un indemn permanent pentru cei inca slabi de fire, un reazem in lupta pentru libertatea de credinta si pentru dreptul nostru la viata crestina.

Gazetarul cu constiinta ortodoxa, care pune cuvant bun pentru Biserica lui Hristos, poate fi mai mare in fata lui Dumnezeu decat multi dintre clericii de azi.

Traim vremuri anevoioase legate cu dihonii pe care strainii le-au sadit in sufletele noastre ca sa ne temem. Acum nu te-ai miscat bine, ca imediat e presa dupa tine, nici nu te-ai gandit ce vor spune ei acolo.

Stirile de razboi, razmerite, toate sunt aratate nu atat ca se pregatesc ei pentru lupte, cat pentru distrugerea noastra spirituala... Ci fiindca asta e toata scoala vrajmasului: sa ne tulbure, sa nu avem Duminica, o sarbatoare, o liniste, o bucurie, sa nu avem pace si liniste, mereu sa stam inarmati dintr-o sacaire a vrajmasului; nu cumva sa avem o linie duhovniceasca. E o arta - cineva are tot interesul - sa ne aduca la aceasa stare de fierbere si pierzare sufleteasca. 

Nici o informatie nu vine de dragul ei. Sunt facute cu un rost bine detrminat: sa ne uram intre noi, sa ne cramponam pe pozitii de dusmanie si in felul acesta sa ne descompuna. 

Inca din primii ani ai secolului trecut a inceput propovaduirea pacatelor ca pe niste valori si drepturi, ingradirea treptata si pe ascuns a libertatii umane, si introducerea unui control care vizeaza in final constiintele.   

Credinciosii n-au nevoie acuma de savanti, ca e plina lumea, au nevoie de oameni sfinti, traitori, oameni care sa atraga harul lui Dumnezeu. 

Frate, credinta nu e sezoniera! Nu sta tot anul in alta parte si vine la noi in suflet doar de Paste si de Craciun! Credinta e vie in tine mereu si o stii prezenta dupa cum te porti. Daca esti modest, cu dragoste de oameni, saritor la nevoie, postesti, te rogi, vii la Liturghie, inseamna ca esti pe calea cea buna.

Daca vine atacul ispitei, inseamna ca totusi mai facem ceva, ii mai dai o sageata, mai faci o rana vrajmasului cu o priveghere, o vecernie, un acatist, si atunci vrajmasul iti aduce in minte ganduri de deznadejde cum ca nu faci nimic. Dar gandul acesta vine tocmai pentru ca ia facut ceva.

Aceasta este cea mai rea criza din istoria crestinismului. Daca continuam asa, vom disparea ca natiune in mai putin de 50 de ani. Viata monahala, lumina ei, energia sacrificiului ei - ea e singura capabila sa salveze criza actuala. 

Astazi ne confruntam cu o lume fara recunostinta si fara nici o responsabilitate. Din ce in ce oamenii sunt azi mai dificili si mai cu scadente intelectuale si putere de judecata.

Vlaguiala sufleteasca vine din indiferenta si din lipsa de convingere. 

Ne supunem in cele ce nu impiedica porunca lui Dumnezeu. Ma supun pastorului care intra si iese pe Usa Hristos. Dar pe cel care intra ca furul pe aiurea, chiar si prin altar, pe acela n-am voie sa-l ascult. 

Trebuie sa stiii cand sa taci si cand sa marturisesti. Nu ne bagam in probleme pe care nu le cunoastem si nu suntem in stare sa le sustinem, dar de cele pe care le cunoastem, trebuie sa ne tinem de ele.

A marturisi este a sustine existenta lui Dumnezeu, a face cunoscut pe Dumnezeu. 

Daca vrei sa faci o apologie mai serioasa trebuia sa ai o cunostinta duhovniceasca, un har special de la Dumnezeu sa faci aceasta, cum faceau Sfintii. De nu, trebuie sa ia o ratiune bogata care sa sintetizeze corect ce au spus Dascalii Bisericii. 

Uneori lucrurile le potrivesti tu, alteori le potrivesc altii pentru tine. Dar nimic nu se face fara stiinta lui Dumnezeu. In toate e o incercare si o dovada de dragoste a lui Dumnezeu.

Trairea si suferinta trezesc in monah rugaciunea. Respectarea regulilor si randuielilor fara traire naste imprastierea si stinge duhul rugaciunii. Dumnezeu nu are nevoie sa-I reciti rugaciuni, ci vrea ca acest cuvant sa devina transparent. 

Sa lupti cu tine, sa lupti cu lumea, sa lupti si cu dracul. Forta diavolului sta in patimile si relele noastre. 

Sa dam la o parte temerea si orice fel de interese, sa putem intra in dorinta si in durerile neamului nostru. Sa lasam la o parte toate interesele de orice fel, ca acestea sunt punga lui Iuda, care L-a tradat pe Hristos si aceasta tradare se urmareste si pana astazi, din dorinta de stapanire si de marire a scaunelor desarte. 

Extremistii nationalisti nu sunt decat termometrul iudaismului in Romania, sa vada ei cum misca natiunea romana la un moment dat. Sa vada pe ce pot conta, incotro se misca duhul nostru.

La romani, dintr-un exces de bunatate, de dragoste, s-a ajuns chiar la o cedare a demnitatii in fata strainului. Dar omenia si respectul romanilor fata de nationalitatile conlocuitoare ei nu le-au intelesi si le-au luat drept o slabiciune a noastra. Prin asta ne-au stapanit, ne-au umilit cand au avut ocazia, ne-au tradat de multe ori, iar cand au prins un pic de aer sub aripi i-au omorat pe romanii cu care traisera in buna vecinatate pana atunci.

Orice ajutor al strainilor nu vine fara scop, vine cu un revers care nu-ti convine in viata duhovniceasca.

La catolici raiul este gol, pentru ca ei au umplut purgatoriul. 

Cea mai mare vina a legionarilor, recunoscuta de toata lumea, chiar de catre comunisti, a fost aceea ca isi iubeau patria fara conditionare, ca erau gata sa se jertfeasca pentru ea, pentru binele ei, pentru binele poporului roman.

Glasul martirilor a chemat pe fiecare sa se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generatii. Miscarea tineretului de atunci, in mare parte legionar, a socat intreaga lume prin curajul si jertfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unitatii lor. Unitatea lor era asa de rodnica, incat in scurt timp ar fi castigat tot poporul, si comunismul a recunoscut in aceasta miscare un inamic ce-i punea in pericol puterea. 

Trebuie sa ne dezbracam de mentalitatea ca mucenicii au fost dintr-un partid sau altul. Noi suntem datori sa-i punem in icoana pentru viitorul natiei si Bisericii noastre, ca oglinzi bine roditoare in viata noastra crestin ortodoxa. Pentru ca samanta crestinismului ete sangele acestor martiri. 

Necanonizarea noilor martiri tine de nerespectara dogmelor si invataturilor Bisericii lui Hristos.

Avem asemenea Ierusalim - al Aiudului! Rugati-va neincetat sa se ridice acest intuneric de la lumina acestor martiri. 

Crestinatatea noastra se afla acum intr-o fierbere, intr-o framantatura, ca intr-un cazan in care se fierb toate metalele: si metale nobile, si metale mai putin nobile, si pana la urma se va prelucra si lamuri fiecare si vor da nastere la ceva nou, la un crestinism plamadit prin suferinta, asa cum au realizat si Sfintii Apostoli, si martirii si mucenicii nostrii. 

Toti avem acelasi scop: sa ne mantuim, dar pe cai potrivite cu specificul natiunii mele.

In puscarie am cunoscut smerenia adevarata si dezinteresul trupesc pe care il dobandesti doar atunci cand stii ca nu mai exista nici o salvare. De la o zi la alta iti vedeai viata sfarsita si momentul mortii. Cand se auzeau batai la usile de la etaj, stiai ca urma sa scoata cateva cadavre, sa le duca la morga. Scriam noi cuvinte in limba latina, greaca, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a mentine mereu o atmosfera... suportabila, dar zilnic treceam prin fata camerei odioase - morga, care devenise neincapatoare.

Plecand talentele si geniile noastre, peste 30-40 de ani tara noastra va fi ocupata de straini si nu ne vom mai recunoaste originea. Asta este scopul initial al celor ce conduc lumea din umbra: desfiintarea natiunilor sub orice forma, deznationalizarea in masa, casatoriile cu orice rasa si religie, amestecarea sangelui. Lumea trebuia sa inteleaga ca politicienii nostri sunt doar niste marionete ale acestor forte. Prin noua ordine mondiala, prin ideea globalizarii, transformam Europa intr-un comunism al statelor. Mai ramane sa desfiintam granitele si haosu-i gata. Babilonul, haosul pe care-l traim astazi nu sunt decat rezultatul tendintei acesteia de schimbare esentiala a originii noastre, a traditiilor noastre, adica a ceea ce ne leaga ca neam. 

Sa calatoriti cu harul Domnului si Duhul Sfant peste toate marile si tarile, ducand dragostea de neamul unde v-ati nascut si credinta ortodoxa. Cu acestea mergem inaintea lui Dumnezeu: cu ceea ce am facut pentru ele. 

Casa mea este acolo unde ma gasesc eu cu mine insumi si pot trai in Dumnezeu. Casa mea, bogatia mea sunt acolo, cum spune Mantuitorul, unde "... mama Mea si fratii Mei sunt cei care asculta cuvantul Meu". 

Sa rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbandi lucrul acesta daca nu ne vom rezidi fiecare in parte sufletele noastre. Sa ne pocaim, ca sa ne dea Domnul harul si puterea de a primi mucenicia. 

Nu va temeti! Asa cum a inceput crestinismul, asa va si sfarsi - in dureri si in suferinta. Pecetluiti crestinismul cu mucenicia voastra! 

Biserica nu s-a impus, pentru ca i s-a pus pumnul in gura. Politicienii stiu ca intotdeauna Biserica a fost forta si ramane forta unui stat, si de aceea s-au grabit sa o paralizeze. 

Catedrala din Hangu dinamitata

Veneau cate trei securisti deodata, nu doar unul. Veneau cu planuri, proiecte sa te convinga de realizarile Partidului: "Uite domnule, Lacul Bicaz, uite ce realizare!" si imi aratau poze. "Da, domnule, dar stii dumneata ce era sub acest lac? Trei biserici, patru scoli, o casa de copii, un spital si locuintele oamenilor. Unde sunt toate acestea acum?".

Acum inteleg ce-mi spuneau in anii '50 cei de la Ministerul de Interne de atunci, pe vremea cand eram intemnitat pentru convingerile mele religioase: "Nu o sa va omoram. Nu mai facem martiri. Cand veti iesi, veti vedea ca deja suntem infiltrati printre ai vostri. Va veti dori atunci singuri sa va lepadati de Biserica si de Credinta".

Romanul trebuie sa iasa din indolenta in care se afla astazi. Daca a reusit ceva comunismul, acesta este sa-l faca nepasator fata de valorile Bisericii si ale neamului sau, plictisit pentru a lupta pentru biruinta neamului sau. 

Tendinta gardienilor, a tortionarilor, care stiau care e psihologia omeneasca, era sa ne invrajbeasca, sa ne innebuneasca prin lipsa de comunicare, sa ne inraiasca unul impotriva altuia. Or, ei nu s-au gandit ca mai exista si cultura care poate sa-l faca pe om sa reziste, ca mai exista gandurile, rabdarea si educatia. 

Caracterele frumoase de a afara ramaneau adevarate caractere si inauntru.

Conflictul este intre diavol si Hristos. Cea mai mare pacoste si cel mai mare pacat care vine pest noi este pacatul impotriva Duhului Sfant, care nu se va ierta. Suntem pusi in situatia de a ne lepada si a cadea in pacatul cel mare pentru care nu este mantuire. Asta inseamna cipul: caderea in pacatul impotriva Duhului Sfant. 

Noi nu avem nevoie de sisteme de control electronice, controlul nostru este Adevarul si Dreptatea cu care ne-am nascut din liberul arbitru cu care ne-a creat Bunul Dumnezeu. 

Sfantul Apostol Pavel spune ca nu atat lupta impotriva sangelui si a carnii va fi grea, cat mai ales lupta impotriva duhului intunericului, care stapaneste veacul. 

Europa ramane tot in hotarele ei de altadata. Numai oamenii au iesit din fire. 

Sunt incercari in care omul trebuie sa demonstreze ca a invatat ceva din istoria de pana la el, desi omul nu s-a schimbat, in esenta, de la inceputul lumii. 

Daca am fi convinsi de existenta lui Dumnezeu si, deci a lumii de dincolo, n-am avea frica de moarte. Daca oamenii ar fi convinsi ca dincolo ii asteapta chinurile vesnice sau bucuria vesnica, ar depasi orice bariera.

Nu mai sunt inchisori si prigoana ca pe vremea comunismului. Au alta metoda, de a ne obisnui si a indragi tehnica si cipul, care deocamdata par folositoare, ca el sa ne subjuge si sa ne controleze permanent ca intr-o inchisoare invizibila, dar cu mult mai puternica.

Pierderea timpului este a nu lucra Domnului. 

Totdeauna s-au gasit oameni de valoare, investiti cu putere de sus, care sa marturiseasca adevarul.

In famile, ca sa fie pace, trebuie sa fie cate un sacrificat, chair cu pretul vietii (sanatatii) - si acea persoana este mama.

Omul e fiara pentru om cand scapa de sub aripa Bisericii, cand abandoneaza cuvantul lui Dumnezeu, cand nu se mai conduce nici dupa regulile oamenilor, nici dupa regulile lui Dumnezeu, ci numai dupa calcule de moment pe care i le baga in gand diavolul. 

Si cei care au iertat si cei care n-au iertat si cei care au uitat si cei care inca mai viseaza la razbunare, si cei care mai au cosmaruri si cei care trec senini mai departe, si cei care au murit neimpacati, toti, da, toti nu pot face neintamplate cele care s-au intamplat.

Extrase din cartea: Parintele Justin, cugetari duhovnicesti, Vol II, Ed. Scara

MAI VEDETI SI:

Cuvinte de duh alese de la Parintele Justin Parvu