marți, 29 septembrie 2015

Savatie Bastovoi despre "acapararea puterii asupra educatiei de catre grupuri" si cum "lecturile ne fac partasi la viata si intelepciunea vesnica"


Educatia


Am spus ca darurile si abilitatile sunt dezvoltate de catre oameni in functie de conventiile societatii in care traiesc si de necesitatile grupului de care apartin. Prin conventii trebuie sa intelegem legile si credintele unei comunitati, iar prin necesitati intelegem comertul, distractiile si indeobste faptele prin care individul isi poate asigura confortul social si poate accede ierarhic in grup, in comunitate, in societate. 

Conventiile si necesitatile fac educatia.

Educatia se impune in familie, in scoala (acolo unde este), in biserica, iar, mai nou, educatia se impune prin mass-media si reclama. In aceasta insiruire, statul, care are monopol asupra legilor si a credintelor, isi impune educatia prin scoala si biserica, iar grupurile isi comunica ideile prin mass-media si reclama. Familia oscileaza intotdeauna intre educatia oficiala a statului si interesele grupurilor care, fiind mai flexibile, ofera intotdeauna modele de accedere ademenitoare si rapide

Chiar daca rolul Bisericii in ordinea statala a fost uneori crescut exagerat (pana la identificare in Imperiul Bizantin, in Roma medievala sau in Rusia tarista) sau, dimpotriva, diminuat (pana la excludere in Franta sau cu Revolutia [bolsevica n.n.] din URSS), totusi statul nu a incetat niciodata sa-si comunice mesajele prin biserica.

Odata cu raspandirea presei si mai ales a televiziunii, educatia a iesit de sub monopolul statului si a devenit accesibila grupurilor. Legile si credintele, care au stat la baza educatiei pana nu demult, par acum sa fie dislocate de razboiul necesitatilor. Putem spune cu certitudine ca societatea de consum a facut ca necesitatile sa biruie legile si credintele, astfel incat presa si reclama au devenit si lege, si credinta.  

Acapararea puterii asupra educatiei de catre grupuri, care de cele mai multe ori raman ascunse pentru individul de rand, face ca insasi notiunea de educatie sa devina derizorie. Interesele schimbatoare ale indivizilor aflati intr-o permanenta si fireasca lupta pentru ascensiune sunt rezultatul dinamismului pietei, accelerat prin efectul reclamei si al dezinformarii in masa. In aceste conditii, tot mai putini oameni ajung sa faca ceea vor, ceea ce se pricep si ceea ce li se potriveste. Cu alte cuvinte, oamenii ajung sa nu mai actioneze conform vocatiei si darurilor pe care le au, ci imbratiseaza meserii si indeletniciri provizorii, pe care le fac fara mare placere si pe care le schimba usor, doar de dragul unui minim confort social si foarte rar psihic.

Nu stiu daca exista statistici care sa surprinda procentul persoanelor care nu lucreaza conform studiilor facute. O astfel de statistica este si greu de efectuat, deoarece in fiecare luna zeci de mii de oameni migreaza de la un loc de munca la altul. Avem doctori care devin soferi de taxi, profesori de istorie care instaleaza chiuvete, politisti care vand flori. Cel putin in tara noastra numarul persoanelor care practica o alta merserie decat cea pentru care au studii ar putea fi mai mare decat numarul persoanelor care muncesc calificat. Nu mai vorbim de artisti: pictori, actori, muzicieni, care au fost pur si simplu marginalizati, darul lor fiind declarat bun doar pentru distractii electorale si propaganda cu iz de prostitutie

Supreamatia consumismului a ajuns atat de departe, incat duhul utilitar a patruns si in manualele scolare. De la un an la altul vedem cum reclama si modul de gandire facil cuceresc scoala. Acest aspect alarmant se resimte in amenajarea salilor de clasa, in imbracamintea elevilor, in accesorii, in pixuri, in camerele de supraveghere, in tablete electronice impuse in unele state ca norma [Finlanda a anuntat ca din 2016 copiii vor invata in scoli doar abilitati de tastare, nu si de scriere de mana.] Totul a devenit mai scump, mai mult si mai rapid. 

Scoala, primul si ultimul bastion al statului, a fost infranta. Educatia a primit lovitura de moarte, stingandu-se sub ochii tuturor de o hemoragie interna. In continuare oamenii pot fi folositi oricum, deoarece legea si credinta au fost inlocuite de puterea banului, de instinctul primar al competitiei si supravietuirii. 

Cum sa iesim din acest iures? Ce sa faci daca esti tanar, esti bun, esti frumos si doresti sa ramai in continuare asa? Cum sa-ti gasesti calea, de la cine sa inveti, cum sa-ti inmultesti talantul si sa fii de folos si altora? 

Cu siguranta, vremea scolilor oficiale a apus. Acum fiecare va invata pe cont propriu. Secretele invatatului vor fi la mare pret, pentru ca doar un om invatat va putea scapa de capcanele marilor afaceri mondiale, reusind sa ramana liber.

Cu alte cuvinte, omenirea a ajuns in momentul cand tirania tehnologieiilor, pusa in slujba razboiului informational, a adus faptura umana in aceeasi stare de nedumerire si dezorientare pe care o aveau inaintasii nostri inainte de aparitia scrierii


Lecturile


Se pare ca omenirea a ajuns in punctul cand poate crea oaze izolate in care oamenii sa poata fi supusi unor experimente psihologice greu de imaginat in trecut. Poate sa para un paradox, dar astfel de oaze nu cred ca sunt plantatiile de orez din China sau campurile de bumbac din lumea a treia; astfel de oaze in care oamenii ajung sa fie izolati informational si emotional sunt mai degraba trusturile mari de televiziune. Omenirea a inventat de acum meserii in care oamenii comunica, foarte putin intre ei, unde competitia si ambitia distrug caldura umana. In astfel de meserii e aproape imposibil sa vorbim de o educatie pozitiva si cu atat mai mult de modelarea dupa principiul autoritatii celui mai mare si mai bun.

Ce sa facem cand nu avem de la cine invata sa fim mai buni?

Sfantul Ignatie Briancianinov atragea atentia inca la sfarsitul sec. al XIX-lea ca va veni vremea cand nu vom mai gasi usor un om de la care sa avem ce invata. Singura salvare, scria sfantul, vor fi lecturile. Cartile bune, citite la vremea potrivita sunt capabile sa ne calauzeasca in viata.

Rostul cartilor in istorie este unul salvator. Au fost perioade in istorie cand oamenii si-au pierdut calea, dar intelepciunea pastrata in carti, ajunsa la oamenii haraziti de Dumnezeu, a remodelat istoria

Asa este si cazul renasterii isishasmului si revigorarea intregii Ortodoxii de catre Cuviosul Paisie de la Neamt, un sfant care a marcat ultimile trei secole de monahism ortodox, dar si viata Bisericii indeobste, influentand atat lumea slava, cat si pe cea greaca.

Se spune ca tanarul calugar Paisie a plecat din Ucraina in Sfantul Munte in cautarea unui povatuitor in cele duhovnicesti. Insa el nu numai ca nu a gasit in peregrinarile sale oameni vrednci, ci a dat odata de un calugar care aprindea focul cu carti vechi. Cerand sa vada ce carte arde calugarul, tanarul Paisie a descoperit ca era o carte sfanta care continea invataturi despre rugaciunea inimii. Asa a ajuns sa gaseasca si alte carti, pe care le-a adunat cu grija. Stabilindu-se la Schitul Sfantului Ilie, parintele Paisie a inceput sa studieze cartile inaintasilor si sa traiasca dupa ele. Astfel, in scurta vreme, in jurul lui au inceput sa se adune si alti calugari care au dorit sa-l urmeze. In cele din urma, schitul, a devenit neincapator pentru obstea care se adunase, iar faima Cuviosului Paisie a ajuns pana la mitropolitul de atunci al Moldovei, care l-a invitat cu toata obstea in Moldova, oferindu-i sa-si aleaga una din manastirile mari istorice, care pe atunci erau pustii. Asa a ajuns Cuviosul Paisie la Manastirea Neamt, adunand in jurul sau singura obste polietnica din istorie, in numar de circa o mie de calugari. Obstea de la Neamt a dat calugari care au intemeiat vestitele manastiri din Rusia, cum sunt Optina si Valaam, s-a impus nu doar prin vieturiea inalta, ci si prin ceea ce ulterior s-a numit Scoala Paisiana. Tipografia de la Neamt a tiparit vreme de mai bune de un secol mii de carti care au schimbat fata culturii romanesti si nu numai, fiind stiut ca Filocalia rusa a fost intocmita la Neamt, carte care a influentat un scriitor ca Dostoevski si, prin el, o parte importanta a culturii ruse. 

In mostenirea paisiana exista o istorioara despre puterea cartii. Se spune ca un calugar l-a vazut pe diavol la poarta manastirii. Intrebandu-l ce face acolo, diavolul a raspuns: 
"cand a venit aici Parintele Paisie cu 600 de frati, eu am fost trimis cu o oaste de 60.000 de demoni ca sa luptam cu ei. Dupa aceea viata calugarilor s-a racit din cauza grijilor si a amestecului cu mirenii, asa ca am renuntat mai intai la 10.000 de draci, pe urma la alti 10.000, pana am ajuns sa ramanem doar 20.000". 
"Dar ce mai faceti acum, de vreme ce monahii au ajuns sa faca singuri faptele voastre?", 
a intrebat calugarul. 
"Pazim cartile sa nu le citeasca nimeni. Atata timp cat exista aceste carti, niciodata nu putem fi siguri ca cineva nu le va citi si nu va ajunge sa si faca cele citite"[Vedenia monahului Sofronie de la Neamt].

Cat de importanta e cartea nu doar pentru fiecare om in parte, ci chiar pentru imperii, o putem vedea din istoria omenirii. Fie ca vorbim de Ptolomeu si vestita biblioteca din Alexandria, fie de imperiul sovietic care a distrus milioane de carti de teama ca ele sa nu nasca oameni, din toate reiese puterea de temut a cartii.

Cartile se impart si ele in multe feluri. Exista carti de informare, carti care contin secrete de meserie sau carti menite sa relaxeze mintea, carti care surprind faptele unor oameni importanti sau carti despre arta razboiului ori a diplomatiei. Dar exista si carti care, dincolo de informatia pe care o transmit, sunt purtatoare ale duhului celui care a scris. Atunci cand ingerul se arata sutasului Corneliu, el ii zice: "Mergi in Iope, acolo vei gasi pe Petru. El iti va spune cuvintele vietii vesnice prin care vei trai tu si toata casa ta (F.A. cap. 10). Evanghelia are cuvintele vietii deoarece e insuflata de Duhul datator de viata. Dar exista si carti care poarta cuvintele mortii, fiind insuflari ale divolului. Sufletul omului poate deosebi duhul unei carti prin strea pe care o traieste, dar nu toti oamenii sunt atenti la sufletul lor. Stiind aceasta, Apostolul Ioan ne indeamna: "Deosebiti duhurile!". 

Toate cartile folosesc intr-un fel sau altul, fiecare om alegand ce este bun pentru sine. Vorbind despre folosul lecturilor, Sfantul Vasile cel Mare spune ca nici o carte nu e de lepadat, chiar si cele pagane, atunci cand cititorul are dreapta socoteala si poate scoate folos fata sa se vatame. Sfantul Vasle cel Mare il compara pe cititor cu o albina care se aseaza pe toate florile, fara sa manance intreaga floare, ci din fiecare extragand doar polenul, din unele mai mult, din altele mai putin [Vasile cel Mare, Cuvant catre tineri].

Insasi starea sufletului nostru ne va conduce spre lecturile trebuincioase. Daca o carte se citeste cu sete, inseamna ca e cartea potrivita noua; daca insa lectura este o povara, este mai bine sa o lasam pentru mai tarziu. Un om aflat intr-o framantare sufleteasca va citi cu greu o carte de meserie, va deprinde cu greu formule sau gramatica unei limbi, dar va citi cu placere o carte de filosofie sau psihologie, capabila sa-i orienteze simturile. Lectura este mai intai de toate un medicament, iar medicamentele se iau potrivit cu afectiunile de care suferi: nimeni nu-si unge piciorul cu alifii atunci cand il doare un dinte

Cartile sunt o adevarata minune pentru ca ne pot pune in legatura cu mintile si sufletele inalte care au trait inainte de noi si chair cu Insusi Duhul Domnului, Care insufla tot binele in lume. Chiar daca nu ar mai ramane nici un om vrednic pe pamant si nu am mai avea cu cine vorbi o vorba buna, cartile inaintasilor pastreaza intelepciunea in lume si nimeni dintre oameni nu poate zice ca este singur si neitneles in nazuintele sale bune

Lecturile ne fac partasi la viata si intelepciunea vesnica, ne scot din carapacea stramta a timpului biologic in care traim si ne poarta in vesnicie, asa incat cineva, care citeste carti scrise cu mii de ani in urma, poate spune cu adevarat ca devine martor al acelei vremi, dupa cum si cel care citeste prorociile Scripturii poate spune ca se impartaseste de veacul viitor, incat nu mai traieste saptezeci sau o suta de ani, ci in duh cuprinde intreaga lume si vesnicia devine pentru el ca o casa calda.

Sursa: "Sindromul "cesafac", Ierom. Savatie Bastovoi, Ed. Cathisma 


Vedeti si:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu