Marius Iordachioaia despre "Tanarul in fata crucii" - intalnire de suflet de la Seminarul din Galati

"TANARUL IN FATA CRUCII"

  - spicuiri din cuvantul tinut -

Generatiile care vin - am sesizat asta chair generatie dupa generatie - zabovesc din ce in ce mai putin la cruce.

*

Intalnirea de la cruce este intalnirea in care Dumnezeu se darueiste desavarsit omului, iar omul nu-si poate insusi acest dar decat daruindu-se integral lui Dumnezeu.

* 

Crucea este o borna de hotar categorica - la modul dumnezeiesc categorica-, intre lume si Imparatia lui Dumnezeu, intre omul vechi si omul nou, cel al vietii vesnice.

* 

Nu va puteti face in mod realist planuri de viitor. Crucea este locul de unde incepe singurul viitor garantat, cel al lui Iisus Hristos.

* 

De ce nu suntem toti misionari in Biserica? - Eu nu cred intr-o Biserica nemisionara, nemarturisitoare - Pentru ca nu am trecut granita aia launtrica, pentru ca nu ne-am lepadat de noi insine. Omul care viaza pentru Hristos, care traieste pentru El, tot timpul marturiseste, simte nevoia sa marturiseasca, pentru ca Hristos este in mod concret, real, viata lui.

* 

Da, impartasire continua pentru ca asa e viata, e impartasire continua, dar la cine? La cine da dezlegare duhovnicul sa se impartaseasca continuu? La cel care a intrat prin cruce in Biserica. Este hrana celor rastigniti!

* 

Crucea este coloana vertebrala a demnitatii omenesti. Eu nu am gasit demnitate umana autentica neclatinata, decat la cei rastigniti.

* 

Practic crucea a stat in poporul asta intre doua neamuri, intre neamul compromisului si neamul martirajului.

* 

Voi sunteti sarea parmntului, daca aveti cerul in voi.

* 

Suntem unii cu altii, intr-adevar daca suntem rastigniti si ne ajutam unii pe altii sa ramanem in starea de rastignire, ca sa mergem, sa fim curatiti, sa devenim translucizi; pentru ca scopul vietii crestine este ce s-a vazut pe Tabor.

* 

Unde este putere? Unde este cruce! Crucea este destinul crestinului in lume.

* 

Pe cruce suferinta si moartea au inceput sa lucreze pentru mine, nu impotriva mea.

* 

Nu pot sa cred intr-un crestinism fara cruce. Nu va poate mantui un crestinism in care n-ati intrat si nu ramaneti prin cruce. 

* 

Eu nu am vazut mai mari razvratiti impotriva lui Hristos ca intelectualii! Mai ales a celor care vorbesc despre Hristos, intelectual, cultural. Aia daca ii apropii de cruce, urla. Dar la zece metri de cruce vorbesc angeologic, vorbesc frumos.

* 

Orice crestin este responsabil pentru lumea din jurul lui, pentru toti aproape, pentru vecinii lui, pentru rudele lui, pentru prietenii lui, daca L-am marturisti pe Hristos.

* 

In tot ce faceti, intrebati-va daca chiar faceti. In orice loc sunteti, intrebati-va daca chair sunteti cu inima, si cu sufletul, si cu constiinta acolo. Cand va rugati intrebati-va, de fapt, care sunt rugaciunile voastre? Ce cereti de fapt? V-am zis ca multe dintre ele sunt hule. Dar, mai ales, intrebati-va pentru cine traiti. Pentru cine traiti zi de zi? Pentru ca asta e intrebarea pe care ne-o pune crucea.

DORUL DORURILOR

părintelui Arsenie

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum i-e rădăcinii însetate
a ierbii rătăcită în pustiu
cu frunzele uscate şi crăpate…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
cum orbului i-e sete de lumină;
bătrânului lepros, de trupul său
şi sfântului, să n-aibă nici o vină…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca dorul unui osândit la moarte
ce tânăr zace prins în lanţul greu
al plânsului din ultima lui noapte…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
ca fiului risipitor, de pâine;
ca muribundului, de tot ce-i viu:
parcă e foamea-ntregii lumi în mine…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
în orice gând şi orice respirare;
spre El tânjeşte inima mereu
cu orice bucurie şi-ntristare…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu
precum întregii Firi, de mântuire;
precum lui Dumnezeu, de Dumnezeu;
precum copilăriei, de iubire…

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu,
dor dureros, mistuitor, ascuns...
Un dor ce-L face om pe Dumnezeu,
când inima Îl strigă pe Iisus!

Mi-e dor...Dar nu mi-e dor de-ajuns!
Zilnic îl sting cu pofte şi păcate...
Dar, iar l-aprinde dulcele Iisus
când Se pogoară după mine-n moarte...

Căci doru-acesta-i chiar durerea Vieţii
rănită-n mine de păcatul meu...
Ea-şi poartă Crucea-n inima tristeţii
ca să îmi fie mie dor de Dumnezeu...

Mi-e dor de Tatăl sufletului meu...

*

Prezentare: Pe domnul Marius nu-l recomanda nici CV-ul, nici memoriul de activitate - nu pentru ca acesta n-ar fi foarte indestulatoare, ci pentru ca, pe domnul Marius, in dorul de cer, il recomanda cuvintele. Cuvintele nerostite, cuvintele soptite, cuvintele ingropate in trupul scrisului, sunt copiii de taina ai domnului Marius, nascuti din lacrima si sange, care sunt jertfiti pe altarul inimii sale, si pe care ni-i ofera pentru ca noi toti, si lumea intreaga, sa nu-si uite originea, sa-si faca zielele senine si sa tinteasca bine spre inalt. Pentru aceste cuvinte l-am invitat, si pe acestea am vrea sa le ascultam.

[...]

Marius Iordachioaia: M-am rugat tot drumul sa nu avem o conferinta in seara asta, ci o intalnire de suflet, si [...] nadajduiesc sa nu fi venit nimeni aici pentru o conferinta in sensul clasic al cuvantului.  

De ce titlul: "Tanarul in fata Crucii"? E un titlu care pe mine ma urmareste de mult. Ar putea fi o parafraza dupa poetul crestin francez Paul Claudel. El are o carte intitulata "Un poet in fata crucii". Eu m-am gandit la tanarul in fata Crucii, pentru ca este criza, pe care noi, la Piatra Neamt, o resimtim atunci cand e vorba de tineri si de Hristos. [...] Si m-am intrebat, si ma intreb de mai mult timp, de 10 ani, chiar - si asa au aparut si volumele astea de poezii-, cum am putea media intre discursul Bisercii, acesta clasic, dogmatic, discursul ei specific, si tineretul care e, vorba Parintelui Sofronie Saharov, tot mai prins in ceea ce numea el cultura lumii, care este o cultura a caderii. In timp ce discursul teologic tinde spre inaltare, cultura lumii este o cultura a caderii si se mareste cu fiecare zi, cu fiecare an. Cu fiecare generatie se mareste distanta dintre discursul Biserici si cultura tinerilor. Si am zis: cine poate opri aceasta distantare? Cine a oprit in mod fundamental distantarea dintre oamenii tuturor veacurilor, a tuturor generatiilor si Dumnezeu? Si, acest loc de intalnire, acest loc de oprire, acest stop, l-a pus crucea. Acolo au facut pace oamenii cu Dumnezeu.

Motivul pentru care am ales aceasta tema, este ca generatiile care vin - am sesizat asta chair generatie dupa generatie - zabovesc din ce in ce mai putin la cruce. Altfel spus, mai pe sleau, rabda din ce in ce mai putin suferinta pe care o incumba inceputul vietii crestine autentice. 

Venind aici, am citit o predica a Parintelui Toma Chiricuta, un mare propovaduitor al Evangheliei din Biserica noastra din perioada interbelica, si, acolo, ca din intamplare, era o concluzie despre ceea ce vorbim noi astazi. Zice:

Ce anume ii face pe oameni sa nu se daruiasca, asa cum spunem la fiecare Liturghie: sa se daruiasca pe ei insisi lui Hristos? ["Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam"]

Pentru ca intalnirea de la cruce este intalnirea in care Dumnezeu se darueiste desavarsit omului, iar omul nu-si poate insusi acest dar decat daruindu-se integral lui Dumnezeu. 

Ce avem noi astazi? Avem o dubla mostenire. Am avut in perioada comunista doua feluri de ortodoxie. Cea a martirilor, a lui Gafencu, a lui Ianolide, a Parintelui Calciu-Dumitreasa s.a.m.d. - ii stiti. Si cea pe care am putea-o numi ortodoxia compromisului. Aici intrand masele largi de credinciosi, botezati si cununati si care, poate niciodata in viata lor, inca, nu au stat in fata crucii incercand sa dezlege, intr-un mod viu [ce este crucea], astfel incat crucea sa-si slobozeasca in ei puterea de a taia, de a sfarsi un anumit om - care se numeste omul vechi, omul pacatului-, si puterea care ne face pe noi sa fim fii ai lui Dumnezeu - si care este puterea de inviere si de inaltare a Domnului Iisus Hristos, care ne-a fost daruita prin El. Pentru ca [sunt] tineri, sau in general credinciosi, care nu ajung la cruce, nu se opresc in fata crucii ca sa isi insuseasca ceea ce crucea are de daruit. Pentru ca acolo, la cruce, se sfarseste o viata si incepe alta, acolo se sfarseste lumea, si incepe Imparatia. Crucea este o borna de hotar categorica - la modul dumnezeiesc categorica-, intre lume si Imparatia lui Dumnezeu, intre omul vechi si omul nou, cel al vietii vesnice.

Intalnesc foarte multi oameni religiosi in Biserica, dar intalnesc foarte putini oameni religiosi care se inchina crucii. In ultima poezie de pe blog, care se numeste "dreapta-apostazie" spuneam: 

Crucea e sfârşitul
treburilor noastre.

dar
în fiecare zi

ne închinăm ei şi-o sărutăm
pornind spre
treburile noastre....

Ce este crucea? Care este cuvantul ei fundamental, care-i duh si viata? Mie mi s-a parut a fi ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel catre Corinteni, in a doua sa epistola: 

"Şi pentru toţi a murit, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, [sa nu mai traiasca pentru ei] ci Celui care au murit pentru ei, şi au înviat pentru ei," (2 Cor. 5, 15). (Este Biblia din 1914, este un limbaj mai vechi.) 

Deci El a murit pentru toti, ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. Cati din sala asta traiesc pentru Hristos, nu pentru ei? Cati din sala asta nu se folosesc de Hristos pentru viata lor? Si cati de aici si-au dat viata lor pentru Hristos? Pentru ca aici este crucea. Sunt oameni pentru care crucea este un capat de drum, este fundalul peisajului religios, si sunt oameni pentru care crucea este o usa, o poarta prin care se iese si se intra. Cati dintre noi am venit in Biserica, ca sa iesim launtric din lume, ca sa traim pentru Dumnezeu? 

La 24 de ani eram pe un pat de spital. Eu acolo L-am intalnit pe Hristos cel rastignit. Pana la 24 de ani am epuizat tot ceea ce se numeste divertisment si fericire de consum din lumea asta. Si fericirea aceasta trupeasca, a lumii, cu tot ce poate da ea in materie de fericire, inclusiv minunata relatie baiat-fata, m-a adus pe un pat de spital. 

Spunea Parintele Chiricuta:

 "de ce nu vor sa se desparta de ei insisi pentru Hristos?". "Pentru ca nu pot sa se separe de moartea care-i sfasie". "Si de ce nu pot sa se separe de moartea care-i sfasie?"."Pentru ca moartea e amestecata cu placere, iar inceputul vietii celei adevarate este dureros, si prefera sa moara in placere, decat sa renasca prin suferinta".

La 24 de ani eram terminat. O leguma. Si este putin spus frustrant ca la douazeci si ceva de ani sa fi o leguma; in floarea tineretii. Ma epuizase complet modul de viata al lumii, si nu ma refer doar la lucrurile vulgare. Citisem sute si mii de carti. Ma refer chiar si la lucrurile rafinate. Si cuvantul Parintelui Sofronie este adevarat: 

"cultura lumii este o cultura a caderii". 

Indiferent ca vorbim despre manele, sau despre filozofia de la Oxford. Este in intregime o cultura a caderii, pentru ca aceasta lumea este o lume a caderii. Ea nu se opreste decat la cruce. 

Eram pe un pat de spital si aveam un prieten care ma vizita din cand in cand, si i-am spus: "omule nu pot sa mor asa, ca un animal - pentru ca ma simteam la sfarsitul vietii-, nu pot sa mor asa, cum am trait ca un animal. Putin mai rafinat decat un caine sau o pisica: mai aveam nevoie de o biblioteca, mai aveam nevoie de alte delicii. Dar, simteam ca mor ca un animal, si-i zic: "nu pot sa mor asa, fara sa ma impac cu Dumnezeu". De unde ideea asta, cu sa ma impac cu Dumnezeu, nu as putea sa va spun, ca nu ma preocupa subiectul, dar asa, in suferinta si in deznadejde, a rasarit scanteia asta: ai trait ca un animal, dar macar nu muri ca un animal. Trebuie sa existe un sens mai profund la care n-ai avut acces, poate l-ai ocolit, dar nu poti muri asa. Si am inceput sa-i cer carti despre credinta. Si i-am zis: cat mai stau aicea, sa citesc, sa vad cel putin cum ma pot impaca cu Dumnezeu. Am inceput sa citesc, am inceput sa ma rog, am iesit din spital, am mers la biserica, dar, vreau sa spun ca boala sufletului meu nu s-a vidnecat. Pentru ca tentatia noastra este ca, daca ne e un pic mai bine, sa o luam pe aceiasi cale pe care o cunosteam pana atunci, pentru ca aia o cunoastem. Avem incredere in mod instinctual in ea, mai ales cand esti slab, cand esti lovit, cand esti la pamant. Si am simtit ca religia mea e doar un refugiu pe marginea acestei cai, a culturii caderii. 

Era o zi de noiembrie, foarte cetoasa, ploiasa, negura. Eram intr-o statie de autobuz si ma simteam deznadajduit. De ce? Pentru ca scapasem de boala fizica, dar sufletul meu ajusese la capat. Si atuncea am strigat pe strada - se uita lumea la mine, dar asta nu conteaza -:

"Nu se poate Iisuse Hristoase ca ceea ce scrie aici [in Evanghelie] sa fie adevarat, si este!, ca eu sa cred ceea ce spui Tu, si sufletul meu sa ramana in moarte". 

Vreau sa spun ca din octombrie s-a facut iulie. A rasarit Soarele in inima mea. De ce? Pentru ca din momentul ala, credinta mea nu a mai fost in mine, ci a fost momentul decuplarii totale, launtrice, de pe mine si cuplarea totala pe Hristos, prin cuvantul Lui. A fost momentul in care acest cuvant a lui Dumnezeu s-a intrupat in mine. El a murit pentru mine, ca eu sa nu mai traiesc pentru mine. Pentru ca, atata timp cat eu voi mai trai pentru mine, cu mai multe sau mai putine ocolisuri, voi ajunge din nou pe acelasi pat al deznadejdii. Si, fereasca bunul Dumnezeu sa ajungem la sfarsitul vietii noastre pe acel pat, fara resursele de a te mai putea ridica, prin Hristos, de acolo.

Exista marea iluzie a tinerilor ca au toata viata inainte. Asta este o himera. Viata noastra se poate sfarsi, cum nu bine stim - mai ales voi, cum nu bine stiti -, chiar in seara asta, chiar la miezul noptii, chiar maine. Nu va puteti face in mod realist planuri de viitor. Crucea este locul de unde incepe singurul viitor garantat, cel al lui Iisus Hristos. Viitorul nostru sau orice alta varianta de viitor ati propune vietii, va va aduce pe patul pe care m-a adus pe mine la 24 de ani. 

De aceea, nu am venit aicea sa va incant cu versuri. Am venit la voi sa va spun ca am fost ca voi, am facut liceul de marina in Galati. Inainte de a veni aici am fost si am revizitat locurile prin care am trait ca adolescent. M-asteptam sa fiu emotionat. Am fost in caminul de nefamilisti, unde am stat in a XI-a si a XII-a, am fost la liceu, am fost prin oras, am fost pe faleza unde aveam crize nesfarsite de melancolie. Tanjeam dupa ceva. Nu stiam dupa ce. Credeam ca dupa o fata, dar n-a fost asa. Aia e doar o parte a melancoliei noastre. Si vreau sa spun ca n-am fost deloc emotionat pentru ca nu m-am regasit aici. De ce nu m-am regasit, de ce nu am avut o stare de nostalgie? Ca de obicei oamenii regreta tineretea, ar mai vrea sa fie tineri; exista o obsesie de a fi tanar in lume, si se gandesc asa, cu o nostalgie dulce, la anii tineretii. Asta pentru ca n-au trecut de cruce, nu s-au oprit la cruce, n-au intrat in Biserica prin cruce si au facut o biserica aici, in lume, in care Hristos sa le asigure optimizarea vietii lor, sa traiasca ei bine, ajutati de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a murit pe cruce ca sa traim noi bine aici. Sfantul Apostol Pavel zice ca daca numai pentru asta am crezut, suntem cei mai de plans dintre oameni. 

Exista o granita launtrica la cruce, prin cruce, si pentru granita aia, ca sa reusim sa o trecem a murit Hristos pentru noi, nu ca sa-I facem un cult. Nu va dati seama ca multe din rugaciunile noastre sunt hule? Practic evreii spuneau:  

da-Te jos de pe cruce, fi regele nostru, scapa-ne de romani, da-ne o viata minunata, da-ne putere asupra lumii, vrem iarasi imparatia lui Solomon sau a lui David. 

Asta voiau evreii. Noi nu facem la fel?

 "Doamne da-Te jos de pe cruce", "baga-mi baiatul la facultate", "mareste-mi leafa", "vreau sa-mi schimb masina", "vreau sa-mi renovez apartamentul", "vreau sanatate", "ajuta-ma, vreau aia, aia si aia", "da-Te jos de pe cruce si rezolva-mi treburile". 

Nu consistent cultul nostru este asta? Aceasta religie nu te ridica de fapt, de pe patul ala. Aceasta religie te face sa visezi frumos pe patul ala, dar nu te mantuieste, daca n-ai trecut granita dintre tine si Dumnezeu, care este crucea, caci El a murit ca sa nu mai viezi tie, ci Lui. 

Si va spune asta un mirean, pentru ca de obicei sunteti obisnuiti: "Dom'le, daca asta traieste pentru Hristos, se face preot". Adica devine profesionist, si platit, ca sa traiasca pentru Hristos. Nu este adevarat! Nu este doar pentru cler! Noi avem imparatia preoteasca, si este exact asta. Imparatia de aici vine, din aceasta granita trecuta. De ce nu suntem toti misionari in Biserica? - Eu nu cred intr-o Biserica nemisionara, nemarturisitoare - Pentru ca nu am trecut granita aia launtrica, pentru ca nu ne-am lepadat de noi insine, n-am parasit sa viem pentru noi si sa viem pentru El. Omul care viaza pentru Hristos, care traieste pentru El, tot timpul marturiseste, simte nevoia sa marturiseasca, pentru ca Hristos este in mod concret, real, viata lui. El nu stie sa vorbeasca decat despre Hristos, chit ca vorbeste despre starea vremii sau despre ce mai face. Hristos este viu in el. Nu are alta viata decat Hristos. Chit ca e lacatus mecanic sau lucreaza, ca mine, la Posta Romana. Cand eram la Pangarati si a venit Parintele Hrisostom cu un grup de preoti - faceau formare cu un grup de preoti tineri - si au dorit sa vorbeasca si cu mine. Si, Parintele zice: "Domnul profesor Marius Iordachioaia...". "Ma iertati, dar eu nu sunt profesor". "Nu sunteti profesor?". Chair discutam cand veneam incoace ca exista mentalitatea asta, ca daca ai scos un volum de poezi, trebuie sa fi din breasla, trebuie sa fi profesor, trebuie sa fi om de cultura, trebuie sa fi ceva. Nu exista cultura mai inalta decat cultura duhului, cultura Bisericii. Si pe aia ar trebui sa o avem toti. 

Eu n-am scris aici, vorba doamnei Lidia Popita Stoicescu - cred ca cei care ascultati radio Trinitas, o cunoasteti - zice: "ce sunt poeziile lui Marius Iordachioaia? Sunt predici condensate. De ce? Pentru ca tinerii nu au rabdare sa le spui o predica de patru pagini. Si atunci vrei sa le dai cat mai mult, cat mai fierbinte, in cat mai putine cuvinte. O poezie! Pe Cine vad pe cruce? Pe Cel rapus de truda de a ne deschide singuri. Asta este o propovaduire a Evangheliei intr-o forma concentrata, mica. Dar nu e altceva. Este marturisire pentru ca eu nu m-am putut ridica de pe acel pat decat cand am renuntat la mine si viata mea a devenit Hristos. Si daca viata mea a devenit Hristos, nu am devenit cleric. Dar imi traiesc, din mila lui Dumnezeu, preotia asta imparateasca. Pe ea o manifest in versuri, in faptul ca vin aici si vorbesc cu voi. (*V2) In viata mea de familie, in viata mea cu prietenii - toti prietenii mei sunt fratii mei. 

Care este criza fundamentala? Noi avem o activitate in  cel mai tare liceu din Piatra Neamt, unde vin elitele, baietii cei mai destepti si fetele cele mai istete. Acolo e un liceu de parca e o herghelie de lux, trebuie sa dea cele mai tari exemplare. Si, acolo, totul este permis, numai sa dea performante la studii. Si bineinteles ca sunt foarte increzuti, si foarte plini de ei insusi, s.a.m.d. Si acolo avem un frate, un prieten, profesor de literatura care face misionarism in acel liceu. Si el a fost pus in fata Consiliului Profesoral "pentru interpretarea teologala a textelor de literatura" - auziti acuza! Si ei sunt pusi in fata crucii, crucii lui Hristos: "sti Cine e acolo? Sti de ce e acolo?". Si, cei care dau raspunsuri, dau raspunsuri de manual. Dau raspunsuri de ora de religie, dupa programa: "este Iisus Hristos, care a murit acum doua mii de ani", s.a.m.d. Si el zice, "uite, dar Sfantul Apostol Pavel zice ca El e acolo pentru ca El m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine". Nu S-a dat pe Sine ca sa puncteze ceva in istoria omenirii, si sa imbogateasca tezaurul cultural al umanitatii. Nu! E acolo pentru ca M-a iubit pe mine - nu la modul general, ci foarte concret-, si S-a dat pe Sine pentru mine. De ce? Pentru ce? Pentru ca sa fac eu seminarul? Ca sa ajung Parinte, preot? Sa slujesc intr-o biserica? Sa fiu o persoana pioasa, religioasa? Pentru ce? Raspunsul e aici, [in Evanghelie]. Ca sa nu mai viez mie, ci Lui. Ai terminat cu povestea vietii tale acolo. Viata care urmeaza e dupa voia Lui, nu dupa a ta. Cum spune Sfantul Apostol Petru, ca viata apostolica este pentru toti crestinii, nu numai pentru Sfantul Apostol Petru. Toata viata ortodoxa e apostolica. Cati dintre noi traim asa? Cati dintre noi chiar ne-am intalnit cu Hristos Cel rastignit, si chiar am primit ceea ce a daruit crucea, si chiar traim ceea ce a daruit crucea? Sau e, cum am spus, lumina de la capatul culoarului, unde incercam, in general, sa nu ajungem chiar pana acolo. Folosim intreg culoarul, dar nu ajungem chiar pana in capat. Si, Doamne fereste! sa nu trecem mai departe de capatul culoarului. 

La Bistrita, acolo, unde am fost si m-am intalnit cu adolescentii, discursul teologic bineinteles ca era paralel cu preocuparile lor. Dar, in momentul in care incepi sa le vorbesti despre pacatele lor, despre viata lor, despre cum sufletul lor e plin de tarana si se taraste - ca Biserica se roaga pentru demnitatea voastra si a mea, dar noi suntem Biserica, si, in afara de rugaciunea de la Liturghie, ce mai facem pentru demnitatea noastra?

Crucea este coloana vertebrala a demnitatii omenesti. Eu nu am gasit demnitate umana autentica neclatinata, decat la cei rastigniti. Doar aceia care accepta rastignirea cu Hristos sunt verticali. Mutati-va cu mintea inainte de '89. Toti cei care n-au acceptat sa se plece, sa se franga, au acceptat rastignirea, au ramas verticali si au infundat puscaria. Iar, ceilalti, care au vrut un Hristos care sa-i ajute sa se integreze in sistem si sa-i ajute sa supravietuiasca, au trait tarandu-se pe burta, si mancand tarana. D-asta am spus ca avem mostenirea a doua ortodoxii, acuma. Avem una cu cruce, avem una cu credinciosi care se leapada de sine si gandesc viata doar in termeni hristici, doar ca o slujire indiferent de serviciu, indiferent de viata familiala, nu-si gandesc viata decat in Hristos, nu si-o simt, nu si-o percep, nu-si fac planuri decat in Hristos. Si avem, stiti foarte bine, marea ortodoxie, de masa, unde, vorba unui Episcop grec, Biserica este integrata undeva in serviciul social al statului, si ofera servicii de consiliere si de alte metode terapeutice religioase, alaturi de psihiatrie, psihologie, si e fara cruce, in sensul ca nu scoate inima omului din lume. Il lasa sa iubeasca, cu binecuvantare, lumea! Si sa-i mosteneasca destinul, pieirea...  

Sfantul Ioan de Kronstadt are un cuvant, care mie imi place foarte mult, si care vorbeste despre oameni care au intrat in Biserica prin cruce. Va vorbeam de prietenul meu, profesor, care mereu se plange de acest lucru: tinerii vin mereu la Hristos, vin, accepta sa-si marturiseasca pacatele la un duhovnic, dar dupa aia incepe crucea, incepe suferinta, incepe atacul vrasmasului, si nu rabda suferinta si se intorc la viata pe care au parasit-o. Iar, suferinta aia, este pentru o scurta vreme, sa stiti, dar suferinta aia nu o trece nimeni din cei care nu cred ceea ce a spus Sfantul Apostol Pavel, ca mersul tau la duhovnic, ca sa te spovedesti, si apoi la Sfanta Impartasanie, ca sa te cumineci cu Trupul si Sangele celui Rastignit si Inviat, este pentru ca sa-ti continui drumul spre dincolo, spre Imparatie. Nu este ca sa iei un dar, un har, o putere de a te intoarce si a trai viata ta, asa cum o vrei tu, si cu scopurile pe care ti le-ai fixat tu: "sa mergem sa ne impartasim pentru ca ne face bine", "face bine impartasania!","E Postul Mare, e Postul Craciunului, mergem si ne impartasim". M-am bucurat tare mult ca pe Ortodoxia Tienrilor este rubrica aceea despre impartasirea continua. Da, impartasire continua pentru ca asa e viata, e impartasire continua, dar la cine? La cine da dezlegare duhovnicul sa se impartaseasca continuu? La cel care a intrat prin cruce in Biserica. Este hrana celor rastigniti! A celor care isi iau, intr-adevar merinde de drum! Pentru ca a iesi din sine, duce in Hristos! Nu-i dai asta celui ce crede ca face bine pentru viata lui, aproape magic: "e bine sa te impartasesti, merge bine in viata". Asta nu! Pentru aceasta categorie de oameni nu! Ca se transforma in osanda! 

Cand Sfantul Apostol Pavel spune: ia, vedeti, pentru ce va impartasiti? Cercetati-va pe voi insiva! In primul rand scopul pentru care ne impartasim, pentru ca unde ti-e scopul, acolo ti-e inima. Tu, pentru ce vrei sa te impartasesti? Ca sa fi un om mai bun, al acestei lumi? Ca sa-ti traieti mai bine viata ta? Pentru ce te spovedesti inainte? Parintele Schmemann spune la inceput spovedania era impacare cu Biserica, reintrai in comuniunea Bisericii - Biserica fiind Imapratia lui Dumnezeu, ca un "consulat" in lumea asta, Imparatia lui Dumnezueu aici. Ma impac prin spovedanie cu Biserica, reintru in comuniune, reintru in Biserica, ma impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos, si merg spre Imparatie, merg spre Tabor, merg spre transfigurare. Asta este scopul vietii mele, nu sa ajung medic, nu sa ajung inginer, nu sa ajung presedintele Romaniei. Nu! Caci Hristos nu a murit pentru asta pe cruce. 

Crucea este indicatorul nostru fundamental de circulatie: incotro si pentru ce! [...] Pentru mine a fost indicatorul meu de circulatie, unde m-am oprit din a fi primul, unde? "Nu conteaza". Pentru mine crucea a fost locul in care vraja acestor nebunii s-a risipit. Crucea a fost locul, si a fost instrumentul prin care mi-am recapatat demnitatea. 

In anii '90 trecerea spre interesul religios, pentru mine a mijlocit-o literatura universului concentrational al puscariilor politice din perioada comunista. Cand am citit prima data Paul Goma, care poate fi socotit mai soft, asa, in materie de suferinta, el zice: "da, eu am facut putina puscarie, am luat o bataie sora cu moartea de la locotenentul Enoiu, dar e bataia mea. Si daca m-a batut pe mine o jumate de ora, si pe tine cinci zile, tot bataia mea e mai importanta pentru mine, ca e a mea, ca am suferit-o eu". Mi-a placut un lucru la Goma: desi-l bateau sa-l omoare, el spunea: "n-o sa va tac!". "O sa semnezi angajament, si o sa spui ca...", "Nu semnez! Puteti sa ma bateti, sa ma chinuiti, sa... dar, sa stiti, cand am sa ies de aici, nu va tac". Eu aveam 20 de ani la Revolutie si n-am cunoscut niciun om [pana atunci] pe viu, ca Paul Goma. Toti erau strambi si susotitori. "Ssst, te aude securitatea!","Ssst, te aude partidul!" Ai grija ce glume faci la scoala! Te aude ..." Era asa, o atmosfera de teroare, cenusie. Si, literatura asta mi-a revelat ca pe langa lumea aia, a susotelii si a capetelor plecate, mai existase si o alta categorie de oameni, verticali, rezistenti, cei batuti, chinuiti, care zic: "n-o sa va tacem, n-o sa facem compromisuri, n-o sa fim lasi". Ei, nu se poate, eu nu am intalnit asemenea oameni; de unde au aparut "exemplare d-astea umane"? Eu am intalnit numai oameni infricosati si numai oameni "fa-te frate cu dracu' numai sa treci puntea". Nu intalnisem oameni care sa zica: "nu!" tuturor. "Indrazniti, Eu am biruit lumea!". Mergand pe fir: mai, cum au ajuns oamenii acestia cu o asemenea verticalitate, cu o asemenea demnitate, cu o asemenea prospetime morala? Pentru ca nu erau doar morali, era o moralitate vie, proaspata. Dadea senzatia cum miroase un mar, cand ai muscat din el, asa simteam eu citind memoriile din puscarie. De unde sunt oamenii acestia? Cine i-a creat pe ei asa? Iisus Hristos, cel Rastignit, crestinismul cu cruce asumata, cu cruce ca trecere de la un fel de om la alt fel de om. 

Practic crucea a stat in poporul asta intre doua neamuri, intre neamul compromisului si neamul martirajului. La mijloc a fost intotdeauna cruce. Din care popor vreti sa fiti? Din care biserica vreti sa fiti? Romanii aveau, pe vremuri, o vorba: "mai bine o zi vultur, decat un an cioara". Viata e importanta prin calitatea ei, nu prin cantitatea ei. [...] 

Sunteti seminaristi, ati ajuns la cruce? Ati lamurit chestiunea crucii? Este inima crestinismului. Bate inima asta in voi? Pentru ca voi veti fi urmatoarea generatie de delatori sau de martiri. 

Iesise un crestin din puscarie, si s-au dus studentii de teologie la el. Fusese profesor la Teologie. "Parinte, am vrea sa vorbim despre imnul bizanitn din secolul patru. Ce bibliografie ne dati?". Zice: "Vietile Sfintilor. Pentru ca maine sau poimaine vine duba si va ia, daca sunteti ai lui Hristos, si acolo n-o sa aveti ce face cu istoria muzicii psaltice".  

Crestinismul trebuie sa inceapa ca o chestiune de viata si de moarte, ca sa fie autentic. Zic multi: "Aa, dumneavoastra ati trecut printr-o converitre. Convertitii sunt, in general, vocali, ei trebuie sa bata cu pumnul in piept, sa spuna la toata lumea ce experienta minunata au avut ei...". Nu! Minunat e Hristos, nu experienta noastra. Noi spunem ca L-am cunoscut pe Hristos si spunem ca Hristos este minunat, si ca viata din momentul acela nu mai poate fi altcineva. Cu greseli, cu caderi, cu deraieri, dar in Hristos. Si zice: "ei dumneavoastra sunteti un converitit. Noi n-am avut experienta minunata a convertirii, sau a Botezului la maturitate, ca in America, cand vin la Ortodoxie..." E o greseala mare! Convertirea va veni in viata fiecarui om care, stand in fata crucii, vrea sa inteleaga ce s-a intamplat si ce se intampla acolo. Nu exista credinta fara converitire. De fapt viata noastra este o continua convertire. Pentru ca nu putem spune ca sunt destui sfinti si nu mai avem nevoie sa devenim sfinti. Toti suntem pacatosi si toti ne convertim neincetat. Pana la sfarsitul vietii ne tot convertim. Vreti sa traiti momente extraordinare de convertire? Apropiati-va de cruce si lamuriti-va cu ea. Daca crucea ramane un moment istoric, daca ramane un moment dogmatic, daca ramane ceva dintr-o ora curs, ati ratat totul. Daca crucea devine modul vostru de a trai, atunci cerul va este deschis. Daca ati venit la Seminar pentru Cer, bine ati venit! N-o sa puteti intra in el decat prin cruce. Dar daca ati venit la Seminar pentru pamant, pamant o sa gasiti. Pentru ca voi sunteti sarea parmntului, daca aveti cerul in voi, daca, umbland pe pamant, pe aici, printre oameni, oamenii pot sa simta mireasma cerului in voi, daca voi aveti ceva ce ei nu au. Acela este fundamental pentru marturisirea voastra: un anumit fel de nebunie al lumii noastre, un altfel de "alt undeva" sau "alt ceva" in noi dintr-o alta lume.

Cuvantul Sfantului Ioan de Kronstadt pe care vi l-am promis, dar nu vi l-am spus:

„odoarele Bisericii nu sunt vesmintele preotesti si arhieresti, nu sunt cande­lele aurite, ci desfrânatele, hotii, talharii, desfranatii si rataii lumii care s-au intors la Hristos cu toata inima lor”. 

Despre asta am vorbit si vorbim despre curce. Numai la cruce, si trecand prin cruce si asumandu-ti crucea ca modus vivendi, ca mod autentic de viata iti daruiesti tota inima ta lui Hristos - pentru ca iti trebuie o viata uneori, ca Hristos sa cucereasca toata inima ta - in fiecare zi mai curvesti putin in inima ta. Aceasta este marturia ca Dumnezeu ne-a dat viata vesnica si ne-a dat-o in Fiul Sau, Iisus Hristos. Cine il are pe El, are viata. Cine nu-L are pe El, nu are viata. Ati venit la Seminar pentru Hristos, sau sa faceti meserie? [...] Acuma, poate vi se pare o nebunie, dar eu mi-am imaginat ca la Seminar oamenii vin ca sa plece in strainatate, dar nu in Germania sau in Spania, ci in Imparatia lui Dumnezeu.

Am cunoscut crestini, Parinti, Preoti, in care puteai sa-L simiti pe Hristos, si nu dupa o viata de nevointa ci, dupa relativ, putina vreme. Dar, ce-i deosebea pe ei? Ca Ii apartineau intru totul! Se vedea limpede ca Ii apartin intru totul si ca nu au alta viata decat intru Hristos. Si de aia puteai sa-L simti foarte evident pe Hristos in ei. 

Eu nu as mai fi fost aicea daca atunci, la 20 de ani, nu as fi renuntat la mine, la viata mea principiala, pentru ca eu vorbesc inculusiv de mine.  Nu pot sa ma las de mine decat prin cruce. Pun sfarsit vietii mele trupesti si inceput vietii duhovniceti. Deci nu mai cunoastem aici pe nimeni dupa trup, cum spune Sfantul Apostol Pavel. 

Fac Cenaclu la Piatra Neamt si discutam despre cea mai mare criza a Bisericii noastre, care este cea a comuniunii. Noi nu prea am avut comunitati, ca de asta ai nevoie cand treci prin fata crucii. Si noi asta incercam sa facem la Piatra Neamt ca cei ce intra in criza crucii sa aibe langa ei oameni care sa-i ajute, sa suporte durerea trecerii, iesirii din pustie, din Egipt, si traversarea spre Caanan. Pentru mine criza a fost ca atunci cand am trecut prin cruce, cand am venit in Biserica, nu am gasit nici o comunitate. Am gasit, cum zicea Parintele Schmemann, o ceata de indivizi care venisera la cooperativa de prestari servicii religioase, fiecare sa-si ia ce-i trebuia de acolo, fiecare pe pielea lui si pentru el. Si te trezesti ca esti invitat la cruce si ca nu e langa tine nici "Sfantul Ioan Evanghelistul", nici "Maica Domnului" - adica Biserica nu este acolo. Si, atunci, am zis: asta este o mare problema! Pentru ca daca eu am avut ispita de a ma duce pe la alte culte de aici a venit: totusi unde e comunitatea, unde e fratietatea, unde-i dragostea frateasca? 

Si, v-am spus, vorbesc la Cenaclu despre asta. Fac Cenaclu tocmai in nadejdea sa mai rezolvam un pic din criza asta comunitara in Biserica. Si acolo imi spune o fata: "da, eu as vrea sa ma manifest in duhul dragostei fratesti fata de fratiorul meu. Dar de cate ori o fac, o interpreteaza erotic, si incepe sa imi faca avansuri. Baiatul nu intelege ca eu il pretuiesc ca sora in Biserica. El crede ca sunt dispusa la o relatie, si incepe sa-mi faca avansuri". De ce spun asta? Pentru ca Hristos ce spune, prin Sfantul Apostol Pavel? Daca traiesc ce spune El, ca El a murit la cruce pentru mine, se intampla ceea ce el spune cateva stihuri mai jos: ca nu mai cunosc pe nimeni dupa trup. [II Corinteni 5, 15-16: Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat. De aceea, noi nu mai ştim de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem]. Am zis ca crucea este sfarsitul omului trupesc si inceputul omului duhovnicesc. Adica atunci surioara poate sa vorbeasca cu fratiorul fara sa se trezeasca bazgaunii. Si daca se trezesc hormonii, fiind oameni duhovnicesti, trateaza problema duhovncieste, sunt doi impotriva hormonilor, nu sunt doi pentru hormoni. (*V3) 

Si atunci se zideste Biserica, si atunci exista o fratietate impotriva pacatului. Ei sunt impreuna acolo, pentru a se ajuta unii pe altii de a-si purta crucea pana la capat, de a ramane rastigniti, fratii, surorile celui Rastignit. Suntem unii cu altii, intr-adevar daca suntem rastigniti si ne ajutam unii pe altii sa ramanem in starea de rastignire, ca sa mergem, sa fim curatiti, sa devenim translucizi, pentru ca scopul vietii crestine este ce s-a vazut pe Tabor. Acolo ni s-a aratat Imparatia. Sa devenim cristal. Si trebuie sa ne ajutam unii pe altii, sa fim o comunitate in acest scop. Si asta nu se poate face decat cu oameni duhovnicesti. Iar oamenii duhovnicesti nu apar decat daca se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel corintenilor, ca El a murit ca sa nu mai traiesc mie. Ca daca traiesc mie, cand sora o sa-mi zambeasca, eu o sa-i fac propuneri si avansuri, pentru ca traiesc mie, si daca traiesc mie traiesc pentru pofta, traiesc in trup - pofta ochilor, pofta carnii, a trupului, si trufia vietii(Ioan 2, 16). Asta este omul trupesc cu care se termina la cruce. Pentru asta a murit Hristos pe cruce, pentru ca acest om sa fie zdrobit, sa fie rastignit, si sa renasca ca om duhovnicesc, om eliberat de carne, care traieste prin duh, nu prin pofta trupeasca. 

Si atunci, fara cruce si fara aceasta luare a crucii, ce fel de Biserica vom avea? Vom avea indivizi care vine fiecare pentru viata lui cladita pe pofte trupesti, cu un strat de vopsea ortodoxa pe deasupra si, care, atunci cand se pune problema comunitatii, a dragostei fratesti, care e sublima dar nu exista, ramane in aer. 

Eu am fost in aer si e groaznic. E vorba sa ai niste sfasieri ca acelea de intoarcere la Hristos - am scris un articol, despre cura de dezintoxicare prin care trece un om lumesc cand vine in biserica. Si am scris acolo in detaliu, cum intram in biserica si incepeau sa-mi curga apele pe mine si tremuram tot asa, pentru ca fusesem cu vrasmasul si acuma voiam sa fug de el, si el ma tinea bine. 

Ce spune Sfantul Paisie Aghioritul? E sfant? Da! Ce definitie a pacatului da? Una care ar putea sa ne puna cu adevarat in fata crucii, sau sa ne faca sa urlam dupa cruce? Ca pacatul este dragoste de diavol. E ca unirea, faci dragoste cu satana, te unesti inlauntrul tau si ii nasti prunci sufletesti. Pacatele sunt pruncii care se nasc din aceasta relatie cu el. Si na! Te-ai rupt de el si vrei sa fi cu Hristos - ce ai fagaduit la botez: ma lepad de satana, ma unesc cu Hristos. Reiterarea prin Sfanta Spovedanie a fagaduintei de la Botez. 

Curgeau apele de pe mine, aveam stari de rau de tot si reusea sa ma scoata pana in usa bisericii. Ziceam; "nu mai pot, nu mai rezist". Ieseam, dar cand ma scotea pe usa bisericii, aveam Noul Testament in buzunar. Scoteam Noul Testament, ma lipeam cu spatele de zidul bisericii si citeam pana trecea starea aia groaznica - pentru ca citeam cuvantul lui Hristos, si cuvantul lui Hristos e duh si viata. Cand il crezi, taie, elibereaza. Cum zicea in textul acela: "patrunde pana la legatura dintre suflet si duh" [Evrei 4, 12 Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,]. Pana acolo, si judeca simtirile inimii, adica il urmareste pe dracu si pac, pac, pac, ii da in cap: "fugi de aici". Cum se intampla in Evanghelie, cand aparea Hristos, scotea dracii, si zice: dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu (Luca 11, 20). Ei, lupta asta era in mine, si imi dadea dureri groaznice sufletesti si trupesti. Si mai citeam un pic din Noul Testament, ma mai linisteam, intram iar in biserica. Iar incepea meciul de box, ma rupea pe dinauntru, ma facea sa ies, sa plec de acolo. Cum zic stimabilii de educatie sexulala, ca asta exista pentru a te detensiona. Asa si aici: iesi afara [din biserica] si ai sa te detensionezi. Eram acolo, din ceea ce v-am povestit, cruce. 

A sta in biserica pentru mine insemna a fi crucificat, si singura mea sansa de a fi eliberat era sa raman acolo pana la sfarsit. Si din mila lui Dumnezeu, si cu ajutorul cuvantului lui Dumnezeu si a tuturor sfintilor - si aici ar trebui sa va vorbesc trei ceasuri sa-i enumer pe toti-, a Bisericii Ceresti, am ramas pana durerile au inceput sa scada, am inceput sa ma simt tot mai bine la Liturghie, m-am eliberat. Stiam, daca vreti, ca in orice cura de dezintoxicare ca daca rezist pana la Sfarsitul Liturghiei va fi bine. Esentialul e sa rezist, in genunchi, pe burta, urland, gemand, dar sa stau pana la sfarsit. Asta este un pricipiu, asta este viata crestina, asta este crucea, sa ramai in suferinta pana cand Dumnezeu ti-o ia, pentru ca atunci ea isi termina opera de curatire a ta. Cu foc m-ai cercetat, spune Psalmistul. Lumina lui Dumnezeu o simtim ca foc cand suntem necurati, si e suferinta si nu se poate altfel. Trebuie sa stai acolo ca tinerii aia din Babilon. Sa intrii si in inima rugului vei gasi racoare, dar trebuie sa treci prin flacara. 

Si asa, va spun, luni de zile am suferit ingrozitor, ca sa reusesc sa ma dezintoxic. Si, dupa ce s-au terminat durerile si suferinta si agonia, a venit o fericire! A venit ce spune: Imparatia lui Dumnezeu este dreptate, pace, bucurie, Duhul Sfant. Aia a venit! [...]  

Am nevoie de harul din Sfanta Liturghie si in fiecare fir de par; in fiecare celula a trupului meu am nevoie de Liturghie. O traiesc cum citim in Psalmi. Imi vine sa dansez, imi vine sa bat din palme, sa topai. Pentru ca, ce ni se spune noua despre cruce? Si precum Moise a inaltat sarpele in pustie asa va fi inaltat si Fiul Omului, ca oricine il vede si crede in El sa nu piara si sa aibe viata vesnica. (cf. Ioan 3, 14-15) Dupa cura de dezintoxicare din Liturghie asta s-a intamplat. A venit - se numeste Evanghelia Veste Buna - aici este Vestea Buna. Cine e rastignit pe cruce acolo precum sarpele in Vechiul Testament? Mureau din cauza muscaturilor veninoase si cand s-a inaltat sarpele de arama cine privea la el supravietuia, se vindeca. Vestea buna este ca sarpele din mine, cu care traisem 24 de ani... m-am uitat spre cruce si Dumnezeu mi-a deschis ochii sa vad ca acolo i-a strivit capul. Mai misca asa, ca o gaina taiata in launtrul meu, si de acolo toata suferinta, dar capul era zdrobit si trebuia sa rabd pana se termina aceasta zbatere a lui in mine. Vestea buna este ca asta a facut Hristos murind pe cruce pentru mine. L-a zdrobit pe cel care m-a facut pe mine sa ma tarai pe pamant, cu sufletul lipit de pamant, sa mananc tarana. Mi-a dat modul Lui de viata, m-a facut partas blestemului lui.

De ce va spun toate astea? La Piatra Neamt surpriza e mare, de la generatie la generatie avem de-a face cu un fenomen satanist tot mai elaborat. In anul 2000 s-a facut un raport SRI despre situatia satanismului din Romania. Erau si liceul Petru Rares si liceul de Arta din Piatra Neamt cu o suta de membrii, iar liderul lor s-a dus la primarie in Piatra Neamt si a zis vreau biserica Sfantul Ioan Domnesc, sa facem biserica satanistilor din Piatra Neamt. Adica biserica din centru, ctitoria lui Stefan cel Mare. Noi cand am inceput sa lucram in licee ne-am inspaimantat, de fapt, despre ce era vorba acolo, la olimpicii si teribilii elevi din acele licee. Pai avem acuma generatii, la clasa a IX-a, cand spun: "Pai cum? Il invoc, vine si incepe sa ma serveasca, sa-mi faca servicii". Si daca te uiti la el, nu mai poarta tricouri cu bestii, cu fiare, cu parul asa... si tot tatuat. Nu! sunt niste oameni care arata la fel ca noi. Bine, ochii, fata, acolo e altceva!
 
Eu am un blog care se numeste "oameni si demoni". Mi-a fost tot timpul groaza, ca nu-mi place sa vorbesc despre... Mie imi place sa vorbesc despre Hristos. El este bucuria si fericirea sufletului meu, a inimii mele. Dar am fost nevoit, pentru ca in momentul in care am vrut sa ne adresam tinerilor din Piatra, am descoperit acest fenomen al satanismului, care dupa raportul SRI, pana atunci a fost manifest, cu daramat cruci prin cimitir. Noi ne pregatisem - si poeziile si textele erau - pentru tineri normali, care nu-L cunosteau pe Hristos, si ne-am trezit cu: "eu mi-am sters botezul" sau "vreau sa-mi sterg botezul", "pe noi nu ne intereseaza" - pe fata, cu dusmanie crunta. Si, atuncea, cum sa le vorbim acestor tineri despre Hristos?
 
 De ce va spun lucrurile astea? Pentru ca voi, si daca deveniti preoti si daca ramaneti mireni, prietenii vostri din lume, frati, surori, s.a.m.d. sunt - nici nu va imaginati cat, sau poate unii dintre voi stiti - sub influenta acestei culturi a caderi care a devenit aproape un satanism explicit. Adica, situatia in randul tinerilor, spalarea creierelor si satanizarea lor este un fenomen pe care ne e frica sa-l recunoastem. Si n-o sa poti sa dialoghezi cu ei. Nu stiu cum e la voi, dar la noi, pur si simplu, este o criza a dialogului. Nu te asculta. Si in societatea romaneasca, in general, oamenii isi vad de drumul lor. Dialogul este fals. El si-a fixat tinta. Dialogul este doar sa salveze aparentele democratice. Nu mai are valoare practica: "da, dom'le, am ascultat un argument care m-a convins sa-mi schimb calea". Nu exista asa ceva! Puterea lozincii, puterea mesajului publicitar indoctrinar, al spalarii pe creier si-a facut efectul in 20 de ani cu asupra dimensiuni. 

Si, atunci, ce spune Sfantul Apostol Pavel? Ca in vremurile din urma vor avea, asa, o infatisare de dreapta evlavie, de dreapta credinta, dar ii vor tagadui puterea. Pentru ca, la un asemenea tanar, daca nu este puterea, nu ai nicio marturie a lui Hristos fata de el, pentru ca el nu mai e deschis la o evanghelizare prin dialog, prin cultura, prin text. Din ce in ce mai mult, cuvintele au din ce in ce mai putina valoare pentru el. Si, atunci, ce mai ramane? Puterea! Oricum si daca vorbesti, daca nu este putere nu se ajunge in biserica. Si ce de nu este putere? Pentru ca nu este cruce! Cincizecimea este pentru cei care puterea asta, asemenea Sfantului Apostol Petru, la cruce, si-au intins mainile si altcineva ii incinge, si altcineva ii trimite unde nu vor ei, ca oameni trupesti, nu vor, si totusi merg in ascultare dupa Hristos.

 Cruce e in toate poruncile lui Hristos. Iti da cineva o palma si tu ii intorci obrazul. Asta este cruce. Sa-ti ia haina si sa-ti dai camasa asta e cruce. Dar e cruce de bunavoie, e cruce cu bucurie, e cruce pentru ca-L iubesti pe Hristos si asa se face o declaratie de dragoste crestina. "Ma iubesti?", "da", "implineste poruncile Mele". Si atunci zici: "vrei haina? Iti dau si camasa". De ce? Pentru ca a da si camasa de pe tine este ceea ce faci pentru Hristos. Poti sa-I faci o declaratie de dragoste lui Hristos, implinind poruncile Lui. Ai luat o palma, pentru Hristos intorci si celalalt obraz. Pentru ca viata mea inseamna relatia mea cu Hristos, nu cu tine care ma palmuiesti. Viata mea este Hristos, si iubirea mea este Hristos si declaratia mea de iubire este implinirea poruncilor Lui. Nu este un chin, este cruce pentru trupul meu, este cruce pentru tot ce este lumesc si trupesc in mine. Dar biecuvantat sa fie Dumnezeu pentru asta! Pentru ca a termina cu mine inseamna a termina cu moartea, inseamna a termina cu pacatul, inseamna a termina cu pieirea, inseamna a termina cu intunericul. Pentru ca acest sine la care imi spune Hristos sa renunt, si ma face fericit ca imi cere asta - este creat din ceea ce spunea Sfantul Paisie Aghioritul, din dragostea mea cu vrasmasul, si el este tot una cu pieirea noastra. Practic e ca si cum Hristos mi-ar spune: "te rog nu muri, te rog nu pieri". Asta imi spune cand imi spune sa ma lepad de mine insumi: "leapada-te, de moartea ta, leapada-te de obtuzitatea existentei tale, de perspectiva optica a vietii tale, intra in perspectiva inversa, iconica". Si in asta nu se poate intra decat fiind eliberat de acest sine creat pentru a trai in turma acestei lumi, care merge pe cararea aia larga. 
 
Deci, unde este puterea? Ca unde este putere, este puterea de a ne face fii ai lui Dumnezeu, si de a trai bucuria de a fi copii ai lui Dumnezeu. Unde este putere? Unde este cruce! Crucea este destinul crestinului in lume. Seraphime Rose spune asta foarte clar: in lume nu putem noi, crestinii, decat sa fim rastigniti. Dar pentru noi asta este o veste buna! Pentru ca crucea ne ia moartea, nu viata! Pe cruce suferinta si moartea au inceput sa lucreze pentru mine, nu impotriva mea. Prin cruce Hristos a intors suferinta impotriva mizeriei, murdariei si intunericului din lumina, si a intors moartea impotriva pieirii mele, a convertit lucrurile acestea in folosul meu. Si atata timp cat stau acolo, suferinta si moartea lucreaza pentru mantuirea mea, lucreaza pentru mine, nu impotriva mea. D-aia nu pot sa cred intr-un crestinism fara cruce. Nu va poate mantui un crestinism in care n-ati intrat si nu ramaneti prin cruce.

Cand eram acolo, pe patul ala dintre viata si moarte, la un moment dat au fost multe maini intinse dar dintre toate mainile care mi s-au intins - pentru ca e un moment al marilor ispite; vrei sa traiesti, si atunci ti se intind tot felul de maini, care spune ca daca vrei sa traiesti, apuca aceasta mana - din toate, una singura era ranita, doar mana lui Hristos. Toate erau impecabile, cu manechiura facuta, maini calde, moi, parfumate. Doar una singura era plina de sange si gaurita, zdrobita. Si duhul lui Dumnezeu m-a facut sa inteleg. Am avut incredere in mana aia, pentru ca trecuse prin suferinta, prin agonie si prin moarte ca sa ajunga la mine. Dar nu a ajuns ca sa ma lase acolo, ci ca sa ma prinda si sa ma traga din lumea mea, a mortii, a inevitabilului destin al pieirii si sa ma traga in lumea Lui, a vietii vesnice. Daca sunteti crestini si nu ati fost zmulsi din lume si din voi insiva launtric, inca nu v-ati intalnit cu Hristos. Moise ce inseamna? Scos. Evreii, scosi, poporul lui Dumnezeu, popor de scosi. Si asta e calea spre fericire. 
 
Parintele prof. Paul: - Domnule Marius, si stimati elevi, doar trei lucruri as vrea sa va spun, pe scurt. Nu ca sa completez, nu-mi permit, ci daca se poate, si cu ingaduinta, sa intaresc cele spuse.

Unu: ati vorbit de responsabilitatea noastra si de ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: voi sunteti preotie imparateasca, neam sfant, popor al lui Dumnezeu. Si aici imi vin in minte cuvintele Sfantului Efrem Sirul, care spune: "omul cand se roaga este preot". Mintea este preot, inima este altarul, si toata faptura este jertfa. Preot fara altar nu exista, preot fara jertfa nu exista, jertfa fara preot nu exista.
 
Doi: generatia mai tanara. Nu stiu ce a insemnat aceasta nenorocire abatuta peste tara noastra, care a fost rastignita peste o jumatate de secol, si ce a insemnat asumarea verticalitatii si a demnitatii in puscariile comuniste. Iarasi, pentru a adauga, daca imi permiteti, cuvintele Mitropolitului Valeriu Bartolomeu Anania legat de verticalitate, care spunea, de la mama Inaltpreasfintiei Sale: "decat sa mananc unt si sa privesc in pamant, mai bine sa mananc sare si sa privesc in soare".
 
Si, in al treilea rand, fiindca am inceput cu o poezie, vreau sa ma opresc tot la o poezie. Peste tot in aceste poezii, cel putin in acest volum, apare crucea, si tara aceasta spuneam ca a fost rastignita in poporul sau. Inainte si acuma, dupa '90 este o alta forma de rastignire pentru ca milioane de confrati ai fratiei voastre nu mai sunt. Si asa sintetizeaza domnul Marius Iordachioaia aceste versuri:                
                                             

UN AVORT NUMIT ROMÂNIA, 

din țara mea a mai rămas o cruce
și-n cuie neamul unui strigăt mut
se ghemuiește-n moarte și ne plânge
cu mii de răni poporul nenăscut

și nu ne tremură în pumni arginții
ce mâini străine-n palme ni i-au pus
ca s-omorâm din pântece toți pruncii
să-i facem loc vieţii din Apus

ce-am câștigat are miros de moarte
" iubirea" de import e un balaur
o fiară cu maniere rafinate
infern flămând cu porțile de aur

prin desfrânare prin tăcere şi prin lege
suntem cu toți complici și ucigași
păcatu-acesta cine ni-l va șterge
căci vom avea pe demoni ca urmaşi

iar cei născuți au suflete bolnave
din pântecele mamei fiind drogați
cu laptele ce curge-n monitoare
de sânul Noii Ordini alăptați

mai avem inimi? sau trăim fără ele
de-atâta vreme, Doamne, că uităm
că atârnând cuminți în funia de stele
chiar sufletul din noi îl avortăm!

             

Marius Iordachioaia: Funia de stele se poate vedea pe steagul Uniunii Europene.

Avem problema cu political correctness. Sa va fereasca bunul Dumnezeu sa fiti corect politici. E o nenorocire! 

Vreau sa va citesc si eu o poezie. Se numeste:

 initierea

cand m-am nascut

Dumnezeu era detinut politic

ca sa fim in siguranta

cand am mers la scoala

Dumnezeu era exmatriculat

ca sa putem fi obiectivi

cand am facut armata

Dumnezeu era impuscat pe strada la Revolutie

ca sa fim liberi

cand mi-am gasit serviciu

Dumnezeu era dat afara din tara

ca sa fie locuri de munca

cand m-am indragostit de o fata

Dumnezeu n-avea voie sa iubeasca

pentru ca nu era de acord cu mijloacele

de contraceptie...

si iata-ma 

tanar si chipes

in clipa implinirii mele ca barbat

ca mire al vietii

ca brav cetatean al Europei

intre Dumnezeu cu o Cruce in spate

si multimea de oameni care au avut grija

sa ajung pana aici

in frunte cu aceasta regina a lumii

numita Love si care

striga mai tandru mai dulce mai convingator

decat 

toti:

rastigneste-L! rastigneste-L! rastigneste-L!   

Da' spune "rastigneste-L" ca Marilyne Monroe. Asta e diferenta intre rastignirea de acum doua mii de ani si asta de acum: atuncea urlau, si era cinstita treaba, acuma e cu soapta psihedelica: rastigneste-L! - mieros, miroase a parfum - asa ne pare. rastigneste-L! rastigneste-L! - e ca soapta de la 8989. Sunteti ispititi sa-L rastigniti pe Hristos in voi in primul rand prin sexualitate. 

Nu stiu daca ati vazut - am citi pe Adevarul.ro - zece motive pentru introducerea educatiei sexuale in scoli. Stiti care era primul punct? "Toate partile corpului e la fel":-) Adica nu e nici o diferenta intre mana si cele pe care Dumnezeu le-a pus bine la locul lor. Deci, daca esti atins la mana sau in alta parte ai aceeasi reactie. Eu am ramas interzis! Am zis, bine, dom'le, daca in Romania se poate veni cu un astfel de argument inseamna ca am ajuns o tara de idioti. Inseamna ca asta este parerea lor despre noi, cu programul asta, sexul versus barza, programul lor de introducere a educatiei sexuale in scoli. Iar presedintele ProVita al Italiei spunea asa: "opuneti-va din toate puterile introducerii educatiei sexuale in scoli, pentru ca nu este decat falanga industriei de profit, industirei pornografice, de prezervative, si avangarda pedofililor". 

Noi o sa avem acuma o lupta in fata. Noi, de ani de zile incercam sa ne pregatim pentru lupta asta care va veni foarte curand. Deja ei s-au preocupat ca sa stranga profesorii de biologie ca acestia sa predea anatomia ca un fel de introducere la educatia sexuala. (*V4) Iar cand Parintele Raduca, fata in fata cu [Florin] Buhunceanu de la Accept, i-a spus: "sa-mi spui acuma mie, in ce manual de anatomie din lume scrie ca rectul este organ genital", stiti ce a raspuns Presedintele homosexualilor - pentu ca daca cititi sexul versus barza, cele zece puncte, veti vedea ca sunt lobby politic nu anatomie - a spus: "vai, nu e vorba despre asta!". "Cum, dom'le, este rectul sau nu organ genital? In ce manual de anatomie din lume scrie asta?", "vai dar nu e vorba despre asta!".  Cu astfel de dialog o sa aveti de-a face! Cu genul asta de dialog, cand tu o sa aduci argumente din toate, o sa-ti frangi inima si el: "aaa, da nu... eee...". Si, atunci, ce ramane crestinului? Crucea, puterea rastignirii! El trebuie sa-si dea viata pentru ceea ce spune sau pentru ceea ce crede. Nu stiu cum va veni treaba asta.

Dar, problema, v-am zis, este pentru mine criza comunitatii. Dom'le ce greu se incheaga o comunitate! Eu am venit aicea, la dumneavoastra ca fratele Marius la fratii mei de la Galati, sa avem un dialog. Cum e la voi? Va iubiti intre voi? Va sustineti intre voi? Sunteti uniti? Va luptati unul pentru puritatea celuilalt? Va bazati unul pe altul? Sunt ispitiri, haideti sa ne rugam pentru mine, am o incercare. Nu la 7, ca atunci e ora de rugaciune. Acum, aici. Aveti atata incredere unii in altii? Sunteti, ca spartanii, depindeti vital unii de altii? Dar, daca nu aveti fratietate, cum sa exemplificati ca voi sunteti ai lui Hristos? Ca asa vor cunoaste ca sunteti ai lui Hristos: sa va iubiti unii pe altii! Cum va iubiti? Iertati-ma, nu vin cu o acuza, dar voi cum va iubiti aicea la Seminar? Sunteti mai mult decat prietenii din lume? 

Veneau tinerii si ziceau: "a, pai cand eu eram cu satanistii si ne imbatam clampa si picam prin wc, eram mai uniti decat sunteti voi crestinii, ca ma tinea de cap cand vomam, si dupa aia ma spalam pe fata si ma duceam inapoi in carciuma, dar simteam tandrete, simteam iubire. Dar voi sunteti asa reci, distanti, crispati, si asa de scarbiti de pacat - la alalalt, bineinteles!". Adica unde e Hristos? Asa vor vedea oamenii ca sunteti ucenicii Mei, ca va iubiti unii pe alti. Daca nici Seminarul nu e o scoala a iubirii in Hristos, a'pai nu stiu ce mai e. Sa ma ierte Parintii si profesorii vostri! Daca voi, aicea, nu invatati sa va iubiti unii pe altii, cum v-a iubit El, toata teologia si ce o sa mai faceti, la ce o sa contribuie in fapt, in realitate? La ce? La Cooperativa de Prestari Servicii Religioase? Pentru ca, atunci cand o sa muriti, nu o sa faceti fata cu Cooperativa, si nici in viata! O sa faceti compromisuri.  

Te ia satana si te baga cu fata in noroi, si mai ales ca esti crestin, spune: "uite un crestin, uite ce frumos e, uite ce curat e!". Ca sa loveasca in Hristos. Ca sa loveasca in credinta incipienta a celorlalti. Stiti ce responsabilitate aveti fata de ceilalti oameni din jurul vostru, acum? Avem o incomensurabila responsabilitate din momentul in care am zis: "sunt crestin". Dar oamenii nu-L vad direct pe Hristos, se uita la noi ca sa-L vada pe Hristos. Cand te duci seara sau dimineata si-ti aranjezi cravata in oglinda te intrebi: "daca se uita un om la mine, isi da seama ca sunt crestin?", "daca ma asculta vorbind, cum pun problema, cum tratez toate lucrurile, il simte pe Hristos in toate astea?". Trebuie sa-mi pun asa problema. 

Hristos pentru mine e o chestiune existentiala de fiecare clipa, de fiecare secunda, pentru ca pentru mine vital este sa fiu in Hristos. Eu sunt viu cand sunt in Hristos, cand nu sunt in Hristos sunt mort. Ca Dumnezeu ne-a dat viata in El. Mergi la Liturghie, sa te Spovedesti, mergi sa te Impartasesti, pentru ce? Ca sa fie Hristos tot mai viu in tine si tu sa fi tot mai viu in El, tot mai prezent in El. Eu nu inteleg cum merg oamenii sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa nu devina marturisitori ai lui Hristos. Asta nu pot sa inteleg! Sau, cum poti tu, crestin, sa stai la o masa si o ora, doua, trei sa stai de vorba, sa discuti politica, cultura si sa nu incepi sa-ti arda buzele, gura, sa nu-ti tremure inima in tine si sa nu intrebi: "mai, dar voi nu-L cunoasteti pe Hristos? Pentru ca, vedeti ca puteti sa muriti in seara asta. Ce faceti voi?". Preocuparea asta mi se pare fundamentala. "Mai, eu cred si stiu ca fara Hristos oamenii se duc in iad". Si cum pot sa stau eu cu tine la masa, sa discut politicale si nu stiu ce, sa ne despartim, si sa aflu ca a doua zi ala a murit si ca eu nu am incercat nici macar sa deschid subiectul. D-aia e viziunea unora ca biserica e asa, ca trestia, se da dupa... Arta supravietuirii la romani!  

Mai oameni buni, daca vreti sa supravietuiti o sa pieriti, dar de astazi nu peste zece-douazeci de ani sau cand vine sorocul. Deja suntem morti daca vrem sa supravietuim. Daca ne-am propus sa supravietuim suntem deja morti, deci nu am murit. Noi ne-am propus sa traim, sa fim vii. Ce inseamna oare asta? Eu nu am venit la Hristos ca sa am o religie, oameni buni. Am venit ca sa traiesc. Am venit la Hristos ca sa respir, sa gandesc, cum? Autentic, drept! Cine iti garanteaza ca gandirea ta, simtirea ta este autentica, dreapta? Este chiar viata, nu inlocuitor cu aroma identic naturala. Cine iti garanteaza asta? De unde poti sa iei marfa asta, sa fie sigura, originala, nu copie, made in China. De unde o iei? Cine iti garanteaza? D-aia citesc Biblia, d-aia scriu poezii, d-aia sunt cu voi. Vreau viata aia adevarata, nu inlocuitori, iubitii mei. Cine mi-o poate da, cine poate sa-mi puna stampila? "Viata pe care o traiesti e adevarata, e autentica, nu este o copie". Poate altcineva in afara de Dumnezeu? Si atunci ce facem? Evitam "controlul de calitate a vietii"?

Deci aici discutam nu teologie, nu despre lucruri elevate, inalte, ci despre respiratia noastra, despre gandirea noastra, inima noastra. Asta e planul lui Dumnezeu ca Hristos sa fie totul in toti. Si eu zic: aliluia! Vino Doamne! Nu la sfarsit. Acum, aici, pentru ca Tu esti viata.   

Deci cand priviti pe Hristos, priviti crucea, acolo e viata voastra, nu e o religie, nu e un lider de opine acolo, nu e, cum se spune, "Hristos a fost un mare lider religios." Ei as! Si care lider religios a mai spus ca el e Dumnezeu? Nici unul! Si caruia nu i-au gasit trupul in mormant? Toti is hoituri in morminte, si Buddha si Mahomed. Hristos e singurul absent din mormant, ca sa fie prezent aici, in inima mea. Eu sunt inifinit mai convins ca El e viu decat ca eu sunt viu. Sunt infinit mai convins de realitatea Lui decat de a mea. Si prin asta traiesc, iubitilor! Asta m-a ridicat de pe patul ala.  

La cruce stiti foarte bine, poti sa joci in doua roluri si atat. Talharul bun si talharul rau. Multi evita crucea din cauza asta: nu vor sa stie ce fel de talhari sunt. Deci sunt acolo si nu vor sa stie asta. Acolo ori esti talharul rau, ori esti talharul bun. Talhar esti, garantat! Si d-aia nu vor multi la cruce. 

Ati auzit voi vre-un cuvant de dragoste in vre-un film, in vre-o carte, cand el ii spune ei, sau ea lui, te iubesc, te voi iubi toata viata, toata vesnicia, nu pot trai fara tine  s.a.m.d.... Eu am auzit ceva mai tare decat Pe aripile vantului si Casablanca si ce vreti voi; acest cuvant al lui Hristos. Deci talharul bun ii spune: "eu sunt aici pentru ceea ce am facut, Tu esti neprihanit. Pomeneste-ma cand vei veni in Imparatia Ta". Si ce-i spune lui, Hristos? "Azi vei fi cu Mine-n rai". Pai asta-i spune ea lui: "iubitule ma simt ca-n rai cu tine". Cand iubesti, ce simti? Ca esti in rai cu celalalt, ca fiind cu celalalt esti in rai. Talharul ii vorbeste despre mine, despre pacate, despre talharii, despre nenorociri si Hristos ii face cea mai mare declaratie de dragoste. 

Cum poti sa fi astazi in rai? Cu El. "Azi vei fi cu Mine in rai". Ce aveti de dat persoanei cu care va veti casatori? Ce aveti de dat prietenilor vostri, cunoscutilor vostri? Pe Hristos? Il aveti ca sa si-L dati in ceea ce spuneti, in ceea ce faceti, in ceea ce ganditi? Il aveti, il dati? Asta este taina relatiei voastre. Asta este declaratia de iubire care ramane si prin care esti in rai. 

Eram cu o fata care a venit la mine ca la serviciul de urgente. Am si zis intr-o conferinta la Bucuresti ca sunt gelos pe Arafat, care a facut SMURD-ul, serviciul de urgente, care e foarte eficient si foarte bine, pentru ca la noi, unde e SMURD-ul din biserica? Ca vorbeam acolo de libraria "Cuvantul vietii" - cred ca o stiti. Si era Marius la Bucuresti si vorbeam cu el la telefon si zice: "uite, am intrat in libraria asta imensa, cu spatii cu totul la high level". Si peste drum erau tineri din astia, cu ochii goi si cu tigara, si care stateau rezemati de perete. Si intre "Cuvantul vietii" si tinerii aia nu era nimeni sa faca legatura. Aia mureau acolo, iar astia faceau ortodoxie europeana, in partea astalalta, ortodoxie corect politica. Nu dom'le iesi afara, chiama-l pe ala in librarie - era si ceianarie - invita-l la o ceasca, spune-i un cuvant. Ce mai faci? Cum te mai simti. Vad cum ochii tai sunt goi. De ce? Noi suntem aici pentru tine, pentru ca ochii tai sa nu mai fie goi. De ce sunt ortodocsi pe pamant? Ca viata sa nu mai fie goala, sa nu mai fie traverstita. De ce suntem noi aici? Ca sa facem filozofie, chestii subtile, fine? Nu, omule! De asa ceva sunt scarbit din start. Mie imi trebuie viata! 

Pai tinerii aia ce spun? "Vreau sa fiu viu, vreau sa pleznesc de viata!". Si aleg moartea. Mie imi place la tineri - si eu am fost unul dintre ei- ca zic: "nu, nu, nu! Vreau sa fiu eu insumi! Vreau sa traiesc viata in felul meu, in stilul meu, sa fac lucrurile cum vreau eu". Si societatea ii spune: "asa, ai drepturi, fi tare. Da-i in cap lui taica-tu, da-i o stersa lui maica-ta. Traieste, ca tu ai drepturi! Ai drepturi sa fi tu insuti". Si, ce vezi la acest insetat de originalitate cand ii privesti viata? Ce a ales el si ce face? A ales modul comun de viata. Il vezi imbracat la fel ca toti ceilalti, fumand la fel ca toti ceilalti, drogandu-se ca toti ceilalti. Adica, de fapt nu e nimic original in libertata lui. El doar a vrut sa inlature tot ce ar fi putut sa fie o piedica morala, tot ceea ce ar fi putut sa-i puna o piedica in constiinta, ca-i bun sau rau ceea ce face. Nu, la el nu exista bine sau rau, imoral. La el exista cool sau ne-cool, trendy sau nu trendy. Valori estetice nu etice. Vrea sa faca in felul lui, dar de fapt face in felul tuturor. Asta este indus de societatea de consum. Asta este subliminal indus tineretului. Ti se spune "fi liber", dar de fapt iti pun catuse. Elibereaza-te de parinti, elibereaza-te de Biserica, elibereaza-te de Traditie, elibereaza-te de constiinta ta, pentru ca eu altfel nu pot sa te inlantuiesc. Societatea asta, minunata lume noua, e drog social. Nu aveti unde va duce decat in Biserica. Restul este inchipuire, este drog. 

In lumea asta nu poti sa adasti decat daca iti bagi in vene. Eu nu imi bagam cocaina la 17 ani, imi bagam Jean Paul Sarte, imi bagam Camus, imi bagam din carti. Cartile erau pentru mine asa cum este seringa pentru tinerii de azi. Stateam sub copac, imi luam o carte si pleacam din realitate. Efectul e acelasi. Pe mine m-a distrus cultura. Multi nu cred asta, dar duhovnicul meu stie asta. Zice: "mai la voi care ati citit mult, noroi-i gros, noroiu-i gros". De ce? Pentru ca am avut dezmierdari intelectuale. Cu cine? Cu cine in cultura caderii ai dezmierdri intelectuale, sufletesti? Eu nu am vazut mai mari razvratiti impotriva lui Hristos ca intelectualii! Mai ales a celor care vorbesc despre Hristos, intelectual, cultural. Aia daca ii apropii de cruce, urla. Dar la zece metri de cruce vorbesc angeologic, vorbesc frumos. Sunt capabili sa vorbeasca patru ore despre cruce, despre cuvinte originale, despre teologia lui cutare si cutare. Dar, daca ii zici: "du-te la tanarul ala, care moare acolo", raspunsul e "Nu ca e prin cruce, nu pot sa ajung la el decat prin rastignire, nu pot". "Lasa-ti cultura, lasa-ti prestigiul, lasa-ti slava desarta, du-te ca ala moare acolo si daca-L ai pe Hristos, poti sa-i intinzi o mana reala, puternica, sa-l scoata". Daca nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic, decat discursul tau, discursul tau frumos.

D-aia va zic, iubitilor, va zic: ce cautati voi de fapt? Pe cine cautati in casa lui Hristos? Pe voi insiva? Idei? Religie? Stima de sine? O profesiune profitabila? Ce cautati? Asta va intreaba Hristos, nu golanul asta de aici! Si ce au facut Apostolii? Au mers sa vada unde sta Hristos. Unde sta Hristos acum? Pe cruce. Si ce facem? Mergem cu El sa vedem unde sta? Mergem cu El sa vedem unde sta cand ne spovedim? Mergem cu El sa vedem unde sta cand mergem la Liturghie, cand ne rugam, cand ne impartasim? Devenim ucenicii Lui? Umblam cu El dupa acea? Devine sensul vietii noastre asta: sa umblam cu El, sa fim ucenicii si martorii Lui? Pare asa, spus, usor, dar fara dragoste frateasca putini dintre voi or sa reuseasca. Vorba Parintelui Guga: in Ortodoxie am inlocuit dragostea cu performanta. Dar asta este principiul lumii. La liceul Petru Rares din Piatra Neamt: "faceti performanta. Lasa turma, tu esti bun, tu esti minunat, tu esti extraordinar. Alearga, cum imi zicea mie instructorul: sa fi primul!". Ei cauta numai valorile astea. Il iau pe asta ca e olimpic, e genial, restul nu conteaza. 

La cursele de caini, mai ales in Anglia, stiti ce-i face pe ogarii aia sa fuga de rup pamantul? E un iepure de tabla in fata, care aluneca pe o sina. Ei alearga sa prinda iepurele, dar e de tabla, oameni buni. Pot sa-l prinda, n-au ce face cu el. Asa e si acuma cu sistemul educational. Dom'le ii facem acuma incat sa scoatem o selectie, restul nisipul din care se scoate aurul. Crestinismul este invers. Tot aurul lui Dumnezeu se investeste in nisip, in noi. Aurul a murit pe cruce, s-a investit pe cruce pentru tine, pentru tine care nu esti olimpic, nu esti genial, nu esti nimic. Pentru ca valuarea ta, in ochii lui Dumnezeu nu este data de performantele tale scolare, sau de performantele tale financiare, sau de orice alta natura. Sufletul din tine e din suflarea Lui. E Tatal sufletului tau. Sufletul tau este copilul Lui. Te iubeste neconditionat: esti olimpic, nu esti olimpic. Unde va ajunge o lume in care noi existam ca puiet de selectionat exemplarele rare? Nu dam bani decat pe olimpici, si pe cei care fac performante, pe cei care obtin profit, pe cei care sunt eficienti, si restul sa piara. Asta e lumea in care am intrat dupa '89. Gafencu cand a murit la Targu Ocna a zis: comunismul va trece, dar fiti atenti la ce va veni. Cascati ochii la ce va veni, ca nu va veni ceva mai bun, va veni o alta forma a raului. Iar voi, ca elevi de Seminar, nu sunteti responsabili numai de propriile voastre suflete. Voi sunteti marturisitorii lui Hristos in randul tinerilor. 

Aveti voi o fituica, cu care mergeti la alte licee si ziceti: uite, adunarea, fratietatea de la Seminar - si-i dam un titlu: al Sfantului Ioan Gura de Aur; va luati un patron, va rugati la el? Noi asa facem la Piatra. Ne-am strans sub tulpana unui duhovnic si simtim mereu nevoia sa scriem ceva si sa dam. Poeziile astea din volum au fost asa, pe foi volante pe care le dadeam in liceu. Si copiii le citeau, deveneau interesati, discutau despre ele si intrau in discutie cu acest profesor de romana, iar acest profesor de romana ii ajuta, inclusiv cu masina personala sa ajunga la un duhovnic. Am cautat duhovnic in Piatra Neamt si spuneau: "da' azi nu e sambata", "da' nu-i post". Erau asa de speriati unii! Cam toti. Si pana la urma am mers in afara orasului. "Dar de ce?". "Mai, zic, tanaraul asta e in criza, e ca la urgenta. Acuma s-a spart buboiul la el". Acuma - vorba unuia, cand noi am inceput sa facem Psaltire in noaptea cu Mos Gheorghe Lazar de la Piatra Neamt, daca ati auzit de el... El s-a nevoit 20 de ani chiar in buricul targului, in turnul lui Stefan, care e in centrul orasului, chiar in biserica de alaturi, in biserica Domneasca, ctitorita de Stefan cel Mare. 20 de ani a facut priveghere in biserica aia. Si noi am intrat asa, sub rugaciunea lui, si am zis sa facem si noi o zi pe saptamana Priveghere, sa citim la Psaltire pana dupa miezul noptii, si ne rugam, ma rog... Si acuma se fac o suta de ani de la adormirea lui, si are toate motivele sa fie canonizat, dar asta e alta discutie. Dar, de la spaima asta pornisem, ca zic: "nu e post", "dar ce-i cu asta?", "dar de ce acum?". Cumva era ceva atipic, si atunci ne-am rugat. Ne-am rugat sa ne trimita Dumnezeu duhovnici. Iertati-ma ca spun asta, ca nu vorbesc impotriva preotilor sau a Bisericii. Nu! Vorbesc despre starea noastra a tuturora, mai mult sau mai putin, ca Biserica, mireni si clerici. Deci, ce faceam noi parea un lucru sectar - asa am fost catalogati. Suspiciunea de sectarism! 

Si eram la Psaltire, si au trecut niste baieti un pic cam afumati, asa. "Ce e aici? Biserica? Ce e aici?". Era un paraclis intr-o casa facut pana se zideste biserica. Si noi ne-am bucurat ca se facea prima data in oras ceva, ca de obicei ne duceam la manastiri sau in afara orasului. Si, unul dintre ei spune: "de cate ori mi-a venit sa spun tot, a venit momentul ala critic cand as fi spus tot  - ca omul nu spune, sau rare ori spune tot chiar la spovedanie, rareori spune tot, rareori il vadeste duhul de pacat incat sa sparga sacul si sa nu mai pastreze nimic in el. Omul de obicei goleste sacul asa, cu mainile tremuranda. Mai ramane ceva prin el, pe fundul lui, dar nu-l scutura, nu-l arunca asa, zicand: "ia-l Parinte, nu-l mai vreau. Daca il tin, iar adun. Ia-l, scapa-ma! Nu doar de pacate, de pacat, de mine, de viata asta, scapa-ma de tot". Si, zice: m-am dus si eu la o biserica si am spus: "Parinte, vreau sa ma spovedesc acuma. Acuma simt ca pot sa spun totul". Eu stiu, preotii sunt arhiplini, arhiocupati, mai ales in posturi. Ei, pana la urma nu s-a putut. Si atunici noi ne-am rugat: "Doamne, trimite om care sa fie dispus acestei lucrari". Si s-a milostivit Dumnezeu si ne-a trimis mai multi. Si am avut asa, cativa ani, o trupa de Parinti care primeau oricand, pe oricine, la orice ora. Iar acest profesor de romana, care e prietenul meu, el facea inclusiv taximetrie, adica ii ducea pe copii cu masina in momentul ala, cand era plans, cand erau lacrimi, cand era zdrobire de inima. Ala era momentul ideal pentru spovedanie. Ca asa, stai, ca vreau sa ma spovedesc sambata si sunt asa, ca piatra, n-am lacrimi, n-am cainta, n-am nimic. Pentru ca e dupa mine. Ortodoxia dupa Marius, nu dupa Hristos. Ma rog, asta e o alta discutie, dar vreau sa spune ca ceea ce s-a intamplat cu noi, la Piatra, a fost perceput ca sectarism. 

Si, de-abia dupa ce am scris volumele de versuri, am zis mai trebuie sa scriu vreo cateva carti, ca asa e, daca nu ai carte de vizita... Si cand am scris primul volum, "Jurnalul de tresariri", eram foarte bolnav in perioada aia si m-a sunat editorul de la Theosis si mi-a zis: "am citit cateva poezii pe blogul ala si vreau sa scot un volum". Si asa a aparut, nu m-am dus cu cartea la cineva. Noi am pus totul in mana lui Dumnezeu, dar i-am cerut, nu am pus asa ca sa ne degrevam, "ia, Doamne, Tu, asta cu biserica, ca noi avem alte lucruri". Nu! "Ne rugam si asteptam de la Tine sa vedem lumina, sa vedem lucrare, sa vedem foc. Noi credem in Tine si nu se poate ca noi sa credem in Tine si sa nu se intample nimic". Nu se poate! Nu exista asa ceva! Nu putem accepta un astfel de crestinism, in care eu sa cred in Hristos si sa nu se intample ceva. Inseamna ca nu cred sau credinta e o forma de a pune distanta: "cred, dar acuma ma duc la servici", "cred, dar acuma plec". Nu! Cred in Tine, ca viata! Deci nu ma mai duc in dreapta sau in stanga dupa credinta mea. Nu! Sunt fata in fata cu El, si credinta este legatura mea vitala cu El. Cred si astept viata de la El, astept lucrare. Si vine! A venit! Si a fost frumos si este, dar este din ce in ce mai greu, pentru ca societatea asta nenorocita ii insemanteaza cu semintele pieirii foarte de vreme pe copii, foarte de vreme le injecteza otrava. Prin laptele ce curge-n monitoare, da, din pacate! Si suntem pusi pe cruce, pentru ca noi nu stim cum o sa mergem mai departe cu aceasta treaba, pentru ca e criza cuvantului, e criza dialogului, e criza comuniunii. Dar, vreau sa va spun ca nu s-ar fi intamplat nimic daca nu am fi fost, o cat de cat comunitate. Totdeauna lucrarea a fost pe doi sau trei in numele lui Hristos.(*V5).

Cand intra un tanar in criza, in momentul ala se mobiliza un lant de rugaciune nu numai mireni ci preoti, monahi, ieromonahi... Adica o intreaga fratietate si monahala si mireneasca in rugaciune pentru acel tanar, de ce? Ca sa treaca perioada de suferinta de la cruce, sa nu deznadajduiasca in perioada lui de dezintoxicare de sinele lui si de lume. Trebuia sustinut in rugaciune, trebuia sustinut in discutii, trebuia sustinut in toate felurile. Pentru ca si la dezintoxicarea de droguri exista un personal care te asista, medici, asistente, sunt cu tine acolo sa-ti da un calmant, sa te ajute. Nu esti aruncat singur: "descurca-te!". Eu, cand am venit la Hristos in Biserica Ortodoxa am fost singur o gramada de vreme si m-am smintit. M-am smintit la inceput. Asta o fi Biserica Ortodoxa? Ganditi-va ca asa cum am fost eu, asa sunt si altii, si sunt inca tineri.

Eram o data la biserica si a intrat o fata. Si se vedea ca a intrat pentru prima data in biserica - arata ca o fata d-asta de pe centura. Care credeti ca a fost reactia? Deci ea venise ca la discoteca la biserica. Si, care credeti ca a fost reactia in biserica? Ori se dadeau mai incolo, ori aveau niste priviri din alea, raze x, karate, "tu nu esti de aici, tai-o". Deci un fenomen de respingere, de raceala, de frica: "a intrat cineva necurat in biserica! Noi suntem curati...". Unde era Hristos? Pe cruce, da, dar la biserica, la oamenii de acolo nu era... Deci nu numai voi, seminaristii, ci orice crestin este responsabil pentru lumea din jurul lui, pentru toti aproape, pentru vecinii lui, pentru rudele lui, pentru prietenii lui, daca L-am marturisti pe Hristos.

In crestinism nu exista amatorism. Ori esti profesionist ori nu esti deloc. Pentru ca Hristos nu a murit pe cruce ca sa avem noi un hobby numit crestinism. Nu ne trebuiesc texte noi, nu ne trebuiesc manuale mari de teologie, cursuri, studii, nici masterate si doctorate, nici chiar pelerinaje si chair altele. Stiti ce ne trebuie? Ca privindu-L pe Hristos sa si-L vedem si, numindu-ne crestini si sa fim, in neputintele noastre.

Am stat cu tine la masa si nu am avut curajul sa discut despre mantuire si despre Hristos cu tine? Asta este primul lucru cu care trebuie sa vorbim cu toti oamenii. Este datoria mea de constiinta, si de suflet, si de crestin sa discut cu toti oamenii pe care ii cunosc. Sa fie clar - fie ca ii dau o carte, fie in alt mod - ca eu am deschis aceasta discutie cu el. Cum pot eu sa ma uit la un om, sa stiu ca merge spre iad si eu sa tac? Cum pot eu sa traiesc intr-o societate care vrea sa-i batjocoreasca pe copii de la cinci ani cu educatia sexuala si multe lucruri de genul asta si eu sa tac? Si daca numai eu sau el vorbeste, or sa zica: "e un nebun! Un tacanit! E un ciudat". Dar daca o biserica sau jumatate din Biserica Ortodoxa face la fel in tara asta?

Se fac lucrui dar majoritatea sunt la modul cel mai defensiv cu putinta. Am vazut marsuri pentru viata, pentru familie, s.a.m.d... dar parca sunt facute in asa fel incat sa legitimeze sistemul nu sa-l demoleze. Ca sistemul zice puteti sa ma demolati. Au si crestinii opinia lor, si-o pot exprima, dar la modul political correctness. Noi nu suntem impotriva sistemului, nenorocirilor, homosexualilor decat asa, da, am bifat. A zis Dumnezeu ca e pacat, si acuma sa mergem la treburile noastre. Care or fi alea? Ca vad la ortodocsi, si la Piatra Neamt se face o data pe an, sau la doi ani, sau la trei ani, un mars ProVita cu toti preotii in frunte prin oras. Si ce vrei sa faci primavara cu o floare? A! Exista biroul ProVita la Barlad sau la Piatra Neamt. Exista, isi face treaba, si? S-a impiedicat cineva de el? Adica e facut ca sa bifeze un punct in program sau e facut ca sa bifeze daune raului? Ca, totdeauna cand va deranja raul, se va vedea. Dar, de ce nu vrem sa deranjam raul, la modul obiectiv, real? De frica! Pentru ca noi suntem crestini, dar nu suntem pe cruce. Pe cruce nu exista frica. Frica a fost rastignita acolo.

Practic, ce v-am spus in seara asta, in tot ce faceti, intrebati-va daca chiar faceti. In orice loc sunteti, intrebati-va daca chair sunteti cu inima, si cu sufletul, si cu constiinta acolo. Cand va rugati intrebati-va, de fapt, care sunt rugaciunile voastre? Ce cereti de fapt? V-am zis ca multe dintre ele sunt hule. Dar, mai ales, intrebati-va pentru cine traiti. Pentru cine traiti zi de zi? Pentru ca asta e intrebarea pe care ne-o pune crucea.

Cine aude cuvantul Imparatiei si nu-l intelege vine cel rau si-l ia din inima lui. Daca cel putin plecati de aici cu dorinta de a intelege stihul asta din II Corinteni, 5, 15 [Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat.], eu sunt multumit de aceasta intalnire. Pentru ca cu Biblia trebuie sa te lupti asa cum s-a luptat Iacov cu ingerul. Daca nu, nu o sa-i cunoasteti duhul si puterea, nu o sa va foloseasca. Doamne, miluieste! sa nu fie asa, si sa primim binecuvantarea cuvantului lui Dumnezeu, puterea si viata lui in noi. Ca prin cuvant vom ajunge sa ne bucuram de cruce, care este in Ortodoxie izvor de bucurie pentru toata lumea. Amin!