Catedrala vulturilor neamului romanesc - Autostrada Soarelui

Sunt catedrale și catedrale, și toate sunt ridicate spre a fi loc de jertfă și slavă adusă lui Dumnezeu. Se știe că fiecare epocă a înfățișat în chipul ei propriu această lucrare a omului, ce caută să-L întâlnească pe Dumnezeu. 

Bunăoară românii făceau odinioară bisericuțe mici, în care, dacă intrai, trebuia să-ți pleci capul. Erau construite așa din mai multe pricini. Pe de-o parte  era o modalitate de a nu fi jefuite și pângărite de cei care intrau călare - popoarele cotropitoare, venite să călărească poporul român. Pe de altă parte, arhitectura locului aducea omul la mărturisirea de a-și pleca capul în semn de smerenie față de Dumnezeu: "Doamne, în fața Ta îmi plec capul. Fii Tu capul meu, Cel ce mă îndrumă în această lume vrăjmașă spre limanul nemuririi. Doamne, fie voia Ta!". Acesta era capul plecat pe care sabia nu-l tăia: capul plecat în fața cuvântului lui Dumnezeu, care este "viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri" (cf. Evrei 4, 12), capul plecat în fața poruncilor lui Dumnezeu. Alții, care și-au plecat capul în afara spațiului sacru - după cum i-a tăiat pe ei capul-, au cules ce-au semănat, ajungând, de fapt, fără cap. Asta pentru că lumea, fiind sub stăpânirea morții, neîncetat îți cere capul, cere să-l pui în nemiloasa ei ghilotină.

In astfel de bisericuțe, care au traversat secolele și care au văzut imperii prăbușindu-se, omul, pătrunzând ca într-o taină, putea să se adâncească mai mult în inima lui și să se întâlnească cu Dumnezeu. Lumina plăpândă a unei lumânări, îi vorbea de smerita ei jertfă. El se simțea mic și Dumnezeu era mare. 

Anii au trecut și valul epocii comuniste a venit cu dărâmarea bisericilor. In în fața tăvălugului istoric nu puțini au fost cei care au știut să stea drepți și să spună: "Doamne, facă-se voia Ta!". A fost o reactualizare a cuvântului ghetsimanic, când Hristos a băut paharul cu toate spurcăciunile lumii. În schimbul acestui pahar, Dumnezeu, Care pe toate le curăță cu Preacuratul Său Trup și Scump Sângele Său, ne-a oferit Potirul, din care ne adăpam acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Urmașii lui Hristos au avut această înțelepciune, de a face ce a făcut El în timpul în care au fost sădiți de Dumnezeu pe pământ. Vremea mântuirii este astăzi!  Lăsându-și trupurile lor, și punându-se în întregime în slujba lui Dumnezeu, n-au acceptat compromisul și au înfruntat duhul fiarei roșii, a cărui răsuflare voia să radă bisericile de pe fața pământului. În schimbul acestor biserici dărâmate de comuniști, cei care L-au urmat pe Hristos au construit cu trupurile lor o frumoasă catedrală a mântuirii neamului romanesc, o coloană a infinitului demnității neamului. Toate trupurile lor, pietre vii, au înălțat în ceruri o catedrală care, de pe acest pământ, se poate zări cu ochi de vultur. 

Neamul nostru a știut în fiecare secol să construiască o catedrală lui Dumnezeu. Si dacă acum avem una care este atât de mare pentru a fi văzută și de cei care petrec la firul ierbii, ei, bine, să nu uităm că nu este singura și nici cea mai mare pe care a dat-o neamul nostru. Cea pe care a putut să o construiască generația noastră este doar expresia duhului ei, este expresia ortodoxiei pe care o trăim astăzi! Asta am putut să facem, însă, măcar atât, să nu uităm de catedrala vulturilor neamului romanesc, cea zidită din pietre vii, din toate pietrele nesocotite din capul unghiului, din cei care L-au întrupat cu adevărat pe Hristos. 

UPDATE:

Dragostea în  care cred: Românii au autostradă spre Cer!

La o sută de ani de România, într-o țară de ruine, avem autostradă spre Cer: Catedrala Mântuirii Neamului. Unde s-a înmulțit vânzarea de neam și jaful, mila lui Hristos s-a înmulțit și mai mult! 

Clădirea din Capitală e doar partea văzută a acestei Catedrale, doar vârful ei: toate bisericile ortodoxe ale acestui neam, din țară și de peste hotare, sunt pietrele ce alcătuiesc întregul corp al Catedralei Mântuirii Neamului.

Avem azi România Catedralei, a Autostrăzii spre Cer, cu câte biserici cu atâtea benzi de circulație. Și mai avem, România U.E., România lui Iuda, care zi de zi transformă instituțiile Statului, în benzi de circulație ale autostrăzii globale spre iad....

Autostrada spre Cer e înălțată de Hristos, din oasele și cu rugăciunile Sfinților Români, sprijinită pe crucile martirilor acestui neam și cu sângele lor turnat ca asfalt. Iar, partea văzută a acestei construcții, e ridicată cu banii păcătoșilor acestui neam, cu banul păcătoșilor care n-au lepădat, din adâncul inimilor, nădejdea mântuirii neamului lor.... 

Mulțumim Domnului IISUS HRISTOS
că încă ne mai cheamă în Împărăția Sa
strigându-ne din turla Catedralei noastre
cu glasul celui mai mare clopot din Europa:

Îndrăzniți, EU AM BIRUIT lumea!