Introducere la "Pe aripile Duhului" - cateheze și omilii ale Părintelui Arhim. Emilianos Simonopetritul

Introducere

Cartea "Pe aripile Duhului" a apărut pe 2 februarie 1998 cu titlul, în limba greacă, "Viata în Duh" și constituie al doilea volum din seria de "Cateheze și Cuvântări" al Starețului, Arhimandritul Emilianos. Ea cuprinde 12 cateheze și omilii care au fost înregistrate în cursul discursurilor pastorale în fața "mulțimii Bisericii" sau provenind din notițele luate de călugării Mănăstirii Simonos Petra, ori de către monahiile de la Ormylia.

Am vrea să subliniem, în mod particular, că aceste texte acoperă o mare perioadă cronologică începând cu anul 1973 - când Părintele Emilianos s-a strămutat cu frăția lui de la Meteore la Sfântul Munte Athos -, și până în 1987. [...]

Aceste omilii, frământate în dorul după Dumnezeu, constituie hrana cea mai prețioasă a vieții ascetice și nectarul rugăciunii. Ele sunt în același timp sunetul trompetei care cheamă să luam parte la banchetul unde ne împărtășim de pâinea Înțelepciunii.

Citind această carte, să nu ne așteptăm să găsim o învățătură sistematică sau științifică pentru viața în Hristos ori a contemplării. Să încercăm, mai degrabă, să parcurgem cu smerenie fiecare text sau, mai bine, să ne cufundăm în el cu dragoste. Astfel simțul nostru duhovnicesc se va rafina fără încetare și vom înțelege că prezența Sfântului Duh se ascunde în umbra acestor omilii, care reflectă precum o oglindă slava Domnului (cf. 2 Co. 3, 18). Atunci, o căutare plină de iubire înfocată va străpunge sufletul nostru prin ascuțimea ei și, lansat în această "aventură", sufletul va simți "zidul de separare" care se înalță între el și Dumnezeu. Precum un cerb însetat, el va alerga să-și găsească odihna "dincolo de catapeteasma unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător" (Evrei 6, 19-20) 

Înlănțuirea omiliilor și cuvântărilor conținute în această carte se poate rezuma astfel: descrierea stadiilor înaintării mistice spre Dumnezeu, revelația stării de pace lăuntrică dată de Iisus, manifestarea comuniunii ipostatice în Hristos, "făptuirea ca acces la contemplație", identitatea între cuvânt și trăire. Trăirea vieții în Duhul și legătura mistică a sufletului, care caută fără încetare unirea personală cu Dumnezeu, răzbate de-a lungul tuturor acestor cateheze.  

Regăsirea frumuseții primordiale a omului este descrisă după o inițiere în revelație "cu deplină încredere duhovnicească și cu o certitudine intimă de nezdruncinat". Prin ruperea catapetesmei sale lăuntrice, omul intră în adâncurile inimii sale, unde dobândește cunoașterea sinelui său ascuns, ceea ce îl conduce să ceară cu ardoare curățirea sa. Experiența pocăinței sale îi va fi dată ca o deschidere a porții Cerului și care va fi urmată de primul dar al lui Dumnezeu: eliberarea de tirania voii proprii și de "orice înșelare" a vieții prezente. 

Prima binecuvântare a unei vieți în Hristos constă într-un sentiment de mâhnire pe care-l încearcă un suflet când se simte "alungat", sau când "laudele, flatările" îl înconjoară. Este primul său țipăt mistic: "sunt exilat; mă voi întoarce la casa Tatălui meu".

Cunoașterea prin experiență a sinelui nostru este a vedea "cine sunt" și o dezgolire a patimilor noastre. Aceasta conștientizare ne aduce în fața următoarei dileme: "Vom accepta să fim goi în fața lui Dumnezeu sau ne vom ascunde, de frică, goliciunea noastră?". A ne ascunde de la fața lui Dumnezeu va fi o nouă cădere. Dar, dacă ne încredințăm sufletul lui Dumnezeu, va începe conlucrarea între voința omului și harul dumnezeiesc și se va reînnoi legământul făgăduinței într-o viață în Hristos. 

Când omul începe să-L cheme pe Hristos fără frică, atunci va începe căutarea lui Dumnezeu, urmată de întâlnirea și, în cele din urmă, cunoașterea lui Dumnezeu.

Aceste etape se disting între ele, dar se completează și se succed unele altora. Fiecare constituie o nouă pornire spre înălțare pe calea desăvârșirii. Rugăciunea și experiențele duhovnicești care decurg sunt proporționale cu profunzimea sufletului, cu nivelul la care acesta se găsește și cu intensitatea căutării sale. Aceste experiențe sunt criterii și semne care arată că Duhul Sfânt sălășluiește în noi. In această carte ele sunt consemnate astfel:

- "bucuria inimii", adică deplinătatea sălășluirii în noi a Celui Iubit

- "schimbarea rărunchilor", adică renașterea ființei noastre și transfigurarea modului de existență și de gândire

- "prefacerea mistică" a întregului om prin neîncetata asimilare a energiilor necreate ale lui Dumnezeu

Omul dobândește prietenia și intimitatea "Celui ce Vine" într-o întâlnire personală. Atunci frica și moartea dispar, survine "cunoașterea" care se dobândește din atingerea mistică și identificarea, de toate zilele, a ființei noastre cu Lumina dumnezeiască. 

Astfel omul "purtător de Dumnezeu" devine un apostol, un martor ocular al minunatelor lucrări ale Duhului, pe care Dumnezeu le revelează în comuniunea de zi cu zi. Omul purtător de Dumnezeu devine o flacără a Dumnezeirii; este cu adevărat teolog. Eliberat de acum de lucruri obișnuite, străin de grijile zilnice, stă cu Hristos în toată libertatea lângă tronul lui Dumnezeu. 

Etapa următoare constă în "înălțarea cu Dumnezeu". Pentru credinciosul "purtător  de Dumnezeu" această realitate este o ședere. Este purtarea unei bucurii permanente și a unei stări de blândețe prin care harul se transmite chiar și materiei. Viața se transformă în izvor de bucurie, atât în lucrurile mărunte și neînsemnate cât și în lucrurile mărețe; toate se transfigurează în semne veșnice și luminoase, prin energiile necreate ale lui Dumnezeu.

Această renaștere se manifestă în fiecare zi prin venirea valurilor Duhului în portul liniștit al vieții singuratice. Ea este demonstrată cu claritate printr-o viață autentică, care se exprimă prin darurile profetice, apostolicitate autentică și integritatea duhului eclezial. 

In cele din urmă, când intrăm, în mod real, în legătură nu cu cuvântul scris ci cu cel viu, al lui Gheron Emilianos, ne găsim în fața unei perseverențe în cunoașterea vieții duhovnicești, a unei primiri a harului și a unei vii creșteri lăuntrice a sufletului, în "devenirea lui mai dumnezeiască".

Într-un anume sens, cel care înaintează în viața duhovnicească învață să descopere calea pe care trebuie să o urmeze, recunoscând etapele, sesizând dificultățile, trăind luminările, discernând gândurile, întărindu-și dorirea după Dumnezeu, și, în cele din urmă să-și țină mintea la "postul de strajă", pentru a deosebi îndreptările lui Dumnezeu de voia omului sau judecățile sale.

Acest om, respingând "orice risipire a minții" și urând "lărgimea inimii", lucrează "meditarea tainică", adică trezvia (nepsis) care îi devine un rezumat al tuturor poruncilor dumnezeiești și al tuturor virtuților.

Inima care se roagă și trăiește într-o adâncă isihie va întâlni Duhul lui Dumnezeu și va striga "Avva Părinte" (Rm. 8, 15; Ga. 4, 6) pentru că duhul omului aude vocea Sa și astfel se mișcă într-o nouă căutare a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. [...]

Duhul lui Dumnezeu care  aduce Lumina și beția bucuriei inimii este experiența de zi cu zi a Părintelui nostru. Acest Duh dorește să-l transmită fiilor săi prin această serie de omilii sau cateheze.

Nădăjduim ca această introducere să nu slăbească duhul textelor ci, din contră, să ajute la descoperirea și înțelegerea gândului Arhimandritului Emilianos, care ne călăuzește drept și fără rătăcire, spre comuniunea mistică cu Dumnezeu, de acum și până în vecii. Amin!

Sfânta Chinovie a Bunei Vestiri, Ormylia, Halkidiki

- va continua-

Traducere ROF după Sous les ailes de la Colombe, Archimandrite Aimilianos de Simonos Petra, Catéchèses et discours tome 2