Părintele Răzvan Ionescu:"Eu cred ca daca omul este onest si isi vede pacatul si neputinta, cred ca mai devreme sau mai tarziu ajunge la niste lucruri valabile in adevar, pe care el le spune ca si cum cu el s-a creat lumea, ca si cum o lume intreaga incepe cu el.""Nu stiu daca putini poeti reusesc sa se desprinda emotional, sentimental sau psihologic, dar eu cred ca orice poet care vrea sa-si foloseasca poeticul si poezia spre a imbratisa realitatile profunde cu Dumnezeu, si pune pocainta pentru nazbatiile vietii lui, implicit ajunge la duhovnicie. Iar, cand ajungi la duhovnicie, toata lucrarea ta se va impregna cu suflul proaspat pe care l-ai primit in propria ta alcatuire launtrica, si atunci implict devii teolog"."Marius Iordachioaia trezeste la viata pe cei care au capacitatea sa tresara"...
Limbaj. Pătrundere de sens, intuire a realității în spațiul lăuntric,
exprimare.
De la "Jurnalul de tresăriri" al lui Marius Iordăchioaia la o incursiune în mărturia arhimandritului Sofronie Saharov privind limbajul liturgic
M-am lasat provocat de acest "Jurnal de tresariri", al lui Marius Iordachioia, si de aceste incercari de a pune multa densitate in putine cuvinte. Cred ca mai intalnim in traditia haiku-ului asa ceva, in sensul ca putine cuvinte exprima ceva care te lasa perplex si te pune in stare de functionare launtrica, nestiind cum sa reactionezi. Vedeti? Si asta este o forma de apofatism, in sensul ca nu prea sti ce sa faci. Te pune intr-o situatie in care tu trebuie sa aprofundezi, mintea ta cauta febril niste sensuri, niste intelesuri si, in acelasi timp, nu e numai la nivelul mintii, pentru ca intreaga ta alcatuire participa. De exemplu, cand citesc o poezie de la Marius Iordachioaia, incepe cumva si inima sa functioneze. Nu prea stiu sa le adun una cu alta, dar, in orice caz, ma interpeleaza. Ceea ce este important de inteles este ca viata liturgica, exprimarile ei, ne interpeleaza deopotriva, sigur, in alt registru.
Apoi, vom trece de la "Jurnalul de tresariri", pe care l-am prezentat adineaori, la un volum care este foarte important pentru teologia noastra, mai ales in Romania: Arhim. Sofronie, "Vom vedea pe Dumnezeu precum este". Vedeti, faptul ca un ortodox a putut sa propuna, sa scorneasca, sa straneasca acest titlu scripturistic, in ultima instanta inseamna ca cel care traieste Ortodoxia are indrazneala sa afirme cu putere ca viata noastra se implineste atunci cand ai de-a face cu contemplarea lui Dumnezeu. Dar nu orice contemplare a lui Dumnezeu, ci contemplarea cea adevarata, in sensul de impartasire de cum e Dumnezeu in realitate, adica nefraudarea in nici o clipa a acestei realitati de comunicare.
Jurmalul nostru de tresariri ne va permite sa abordam azi dificultatea exprimarii cu conceptele noaste omenesti a unei realitati care ne cam scapa printre degete, pentru ca sunt niste realitati greu de prins in mainile constiintei noastre.
Nu sunt un poet, nu am inclinatii poetice, insa voi incerca sa fiu un comentator al lui Marius Iordachioaia si, inainte de toate, incep cu "Cuvantul inainte" al lui Laurentiu Dumitru - pe care il cunosteti multi dintre dumneavoastra.
Apoi, vom trece de la "Jurnalul de tresariri", pe care l-am prezentat adineaori, la un volum care este foarte important pentru teologia noastra, mai ales in Romania: Arhim. Sofronie, "Vom vedea pe Dumnezeu precum este". Vedeti, faptul ca un ortodox a putut sa propuna, sa scorneasca, sa straneasca acest titlu scripturistic, in ultima instanta inseamna ca cel care traieste Ortodoxia are indrazneala sa afirme cu putere ca viata noastra se implineste atunci cand ai de-a face cu contemplarea lui Dumnezeu. Dar nu orice contemplare a lui Dumnezeu, ci contemplarea cea adevarata, in sensul de impartasire de cum e Dumnezeu in realitate, adica nefraudarea in nici o clipa a acestei realitati de comunicare.
Jurmalul nostru de tresariri ne va permite sa abordam azi dificultatea exprimarii cu conceptele noaste omenesti a unei realitati care ne cam scapa printre degete, pentru ca sunt niste realitati greu de prins in mainile constiintei noastre.
Nu sunt un poet, nu am inclinatii poetice, insa voi incerca sa fiu un comentator al lui Marius Iordachioaia si, inainte de toate, incep cu "Cuvantul inainte" al lui Laurentiu Dumitru - pe care il cunosteti multi dintre dumneavoastra.
Voi incerca, cred ca pentru prima oara, cu voce tare, sa fac un fel de analiza a poeziilor de aicea, sa vad ceea ce as putea sa extrag ca sens si, dupa aceea sa miscam lucrurile catre zona teolgica.Cuvânt înainte, de Laurențiu Dumitru
De când l-am descoperit pe blogul Oameni și demoni, sorb în doze mici din Marius Iordăchioaia. Cu uimire. Ca un convertit, rezonez tainic cu fiecare vers și imagine, cu fiecare răsuflare dintre cuvintele ce le așterne pe hârtie cum puțini știu s-o facă.
O poezie modernă și post-modernă, o proză înșirată pe etaje, cum se obișnuiește în timpurile noastre. Lirică urbană plină de colaje post-industriale și post-moderne, dar cu proiecție rupestră, la sentimentul primar. Dacă la mulți poeți nostalgia după paradisul pierdut este un mobil liric, iar căutarea lui Dumnezeu este invocată mai mult de dragul artei, pentru a bifa și registrul teologic-filozofic, la Marius Iordăchioaia veți găsi o poezie scrisă din urgențe spirituale, din nevoia de a mărturisi.
Un Țuțea redivivus într-un exercițiu liric și mistic de o voluptate greu de atins. O invazie de diurn, de urban, de cultură media, de tânguire, de mundan din care nu poți evada decât dacă găsești Ușa, Calea, Viața, Potirul. Cuvintele lui, pe alocuri bici, sunt greu de purtat. Ne lovesc și ne seacă, dar ne și mângâie și ne tămăduiesc. Ca un scăpat din Rai, autorul face un inventar al lucrurilor care îl înconjoară, se leapădă de ele şi se pune pe tânjit. Există o acreală roditoare în fiecare poezie, ca a monahilor îndurerați de nebunia unei lumi în derivă.
Marius Iordăchioaia își vărsă sufletul pe hârtie ca-ntr-o spovadă publică, într-un exercițiu de sinceritate cum nu am mai întâlnit, invitându-ne tainic la o introspecție a propriilor noastre vieți și alegeri. Deși e la modă să fii auto-critic până la masochism, autorul nu o face din manierism, pentru că așa ar da bine, ci pentru că el nu poate fi altfel. Metafora, drogul tare al scriitorilor, este aici doar un vehicul pentru a descrie o stare a lucrurilor și un vehicul spre Hristos.
La urma urmei, ce așteptări poți avea de la un volum de poezie cu motto-ul năucitor, de o precizie filozofic-avocățească extraordinară: „Fără Hristos viaţa fiecăruia dintre noi e o crimă perfectă”?
Intai de toate avem de-a face cu un volum care pune problema altfel decat alte volume, decat alte scrieri. Adica este un inedit pe care ti-l procura lecturii, care iti arunca niste lumini nebanuite asupra unor realitati, pe care teoretic le cunosti, dar, practic, risti sa le ignori, risti sa treci pe langa ele. Foarte multe din poeziile lui spun aproape acelasi lucru: atentie, realitatea e profunda, noi o traim superficial. Atentie, trezirea cat mai e timp!
Scrie foarte frumos, nu se tine foarte tare cu rima. Eu imi amintesc ca atunci cand incercam sa scriu o poezie, mai intai de toate ma gandeam la rima. Aicea nu are nici un stres in sensul acesta.
Sigur, nu vreau sa talcuiesc ieftin lucrurile acestea, va spun doar niste ganduri personale. Pana acum vorbeste de "oarba, surda, paralitica, leproasa, Dumnezeu rastignit, neputinta", imposibilitate de a raspunde forta la forta asupra lucrurilor care tind sa te miste acolo unde libertata ta nu neaparat vrea - desi Hristos asuma prin libertatea Lui, dar este inteleasa, Crucea - si concluzia este ca dragostea este "nemărginita neputinţă căreia nu-i rezistă nimeni...". Cu alte cuvinte este biruitoare si puternica. Deci, vedeti, un mod de a spune, antinomic, ca de la infinita neputinta ajungi, de fapt, la infinita putere.atotputernicie
dragostea nu-i doar oarbă
ci şi surdă, mută, paralitică şi leproasă...
în deplina ei dezgolire
dragostea e
Dumnezeu răstignit...
dragostea e
nemărginita neputinţă
căreia
nu-i rezistă nimeni...
Cine are multi ochi? Vedeti, vederea ne duce cu gandul imediat la teologie. Cu multe aripi si cu multi ochi...cărturarul
de când se ştie
cotrobăie într-una
în inima lui
o întoarce pe toate feţele
căutând
semnătura Ziditorului...
şi iată
în colţul cel mai de jos
o cicatrice
pe care plimbându-şi degetele
sufletul lui orb
lasă în urmă
o mulţime
de ochi deschişi....
Deci, plecam de la demersul fiecarui om de a scotoci, de a cotrobai prin propria inima: o intoarce pe toate fetele - asta este frumos, pentru ca, vedeti, si o piatra pretioasa are multe fete, care ajung sa straluceasca - cautand semnatura Ziditorului. Aici e foarte interesant, pentru ca scrierea acesta este tainica in inima fiecaruia, numai ca nu toti sunt constienti de faptul ca o au. Si unii o cauta necautand-o, daca putem sa spunem asa, sau nu o cauta, cautand-o. Adica, necautand in ei, si scormonind pur si simplu sa se inteleaga pe ei, descopera de fapt ca e ceva mai adanc decat propria scriere, si ca undeva lucrurile au sens prin grila de lectura pe care o propune Autorul proiectului uman, care e Ziditorul.
Adica, ce intelegem noi din lucrurile acestea? Daca oamenii au o nemultumire globala, hai ca merge, suntem pe o curgere de rau si ne ducem la vale si e bine, ne-am obisnuit cu raul, ne duce la vale, astea sunt conditiile vietii nostre, n-avem greutati, dificultati prea mari, ajungem sa zambim ca... merg lucrurile. Si, eventual, daca au nemultumiri, problemele lor sunt marunte.emoţie de vară
„sunt mulţumit de viaţa mea!” spun unii
şi nu pot să-i cred deşi ei zâmbesc atât de siguri
mi-e cu neputinţă să-i cred
(asemenea cei cu nemulţumiri şi probleme mărunte
n-au nevoie de Hristos
pentru pricini atât de neînsemnate...)
Ori, prima problematica teologica e aici: noi nu avem nevoie de Hristos pentru lucrurile de nimic, pentru lucrurile marunte. Hristos se arata valabil in special pentru lucrurile de miza din viata noastra. Deci, pentru lucrurile marunte, nu te poti intalni in ultima instanta cu Hristos. El nu a venit pentru asta! El a venit pentru lucrurile vitale, pe care le vezi sau nu le vezi. Iar, daca nu le vezi inca, ai nevoie de Hristos ca sa iti deschida ochii. Si, ce face autorul nostru? Pai marturiseste, continua:
Adica, cand un om traieste bogatia launtrica a cautarii - nu neaparat numai a gasirii-, vazand neangajarea celorlalti sufera. Si cred ca Marius Iordachioaia sufera mult pentru ca, vazand modul cum pune problema, cred ca vede multi care nu pun problema la fel. De aceia imi place foarte mult Marius Iordachioaia, pentru ca te poarta acolo unde nu prea ajungi tu, asa, in firescul tau, decat daca, sigur, te-a cutremurat Dumnezeu launtric.inima mea e plină de durere amară
ascultându-i
De ce "salon funerar"? E o sugestie foarte delicata cum ca suntem angajati asa, sigur, pe drumul mortii.sufletul meu e un strigăt mut
privindu-i
ce surâsuri de salon funerar le desenează
pe feţe mulţumirea lor
Adica, stiti, noi vedem in Occident exact asta: tot felul de saloane funerare in care se pregatesc cu toata toaleta mortuara, cu tot ce inseamna ingroparea cuiva samd. Eventual iti arata lumina de dincolo sau vin cu tot felul de concepte din astea: "Veniti, haideti sa mergem impreuna spre lumina!". Si daca stai sa te uiti la sloganurile acestea, iti pute mercantilismul lor, ca, in fond, iti cer sa dai niste bani pentru a avea o inmormantare frumoasa, placuta, adica sa nu te interpeleze cumva ca cel care a plecat se duce in niste conditii in care se pune problema vietii si a mortii. Organizam placut ultimile clipe alaturi de cel care a trecut dincolo pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, tot trecem si noi.
Deci, televizorul ce face? Te pune sa privesti, iti da sentimentul ca vezi. Exista o diferenta fundamentala intre a vedea si a privi. A privi exprima intentionalitatea. A vedea, oricum, daca deschizi ochii, vezi.o, dacă ar începe să pipăie pielea catifelatei lor
fericiri
şi ar apăsa un pic mai tare
ar simţi Zidul
dacă ar închide televizorul
s-ar descoperi orbi
Deci, vedeti, antinomii, contrastul evident. Daca isi iau castile de pe urechi, teoretic, nu mai aud nimic. Si, cu toate astea, i-ar asurzi, adica ar fi extraordinar de puternic sunetul care l-ar simti, al singuratatii. Cand esti singur nu auzi nimic. Deci, vedeti, cum contrastele acestea ne ajuta sa ne desmeticim?!dacă şi-ar lua căştile de pe urechi
i-ar asurzi glasul cumplitei lor singurătăţi
Si aici intram intr-o tema foarte iubita de Marius Iordachioaia:şi-ar întâlni acolo durerea din inima mea
pe care cu uimire ar resimţi-o
mângâietoare
Vedeti, am intrat in deplina teologie?!o boare de vânt ce-i ademeneşte
acolo
în adâncul nepervertit al inimii
Adica unde se naste Adevarul.în Maternitatea Adevărului
Nu exista Adevarul-Hristos fara Cruce!pe patul Crucii
Adica acolo unde omul este doar trupesc, prin demersul acesta de a se inchide fata de tot zgomotul lumii, "în sfârşit s-ar naşte şi sufletele acestor trupuri", ar veni la constiinta faptului ca, dincolo de trupesc, exista un alt nivel de realitate - unde omul incepe sa-si dea seama de integralitatea lui, ca el e mai mult decat acest trupesc. Si sa vedeti ce frumos spune:unde trase de mâinile lui Iisus
în sfârşit s-ar naşte
şi sufletele acestor trupuri
Colorate, colorate, colorate - adica senzatia de ne simtim bine, avem un moment de distractie.care zac pe terase şi beau
sub umbrele colorate din pahare colorate cu
paie colorate
Cuvântul "identic natural" este ceva strigator! Ti-ar trebui multa inteligenta, nu stiu de care, sa poti sa inventezi un cuvant care nu vrea sa exprime nimic. Ori e natural, ori nu e natural. "Identic natural" nu poate sa existe! "Identic natural" este numai daca vrea sa-ti formateze un pic capul, sa-ti dea senzatia de natural atunci cand nu e natural. Deci este pacalitor prin excelenta! Una este sa gusti viata si alta este sa gusti ceva cu gust "identic natural" de viata. Dar asta inseamna ca esti pe langa viata. E limpede, da?!diverse băuturi cu aromă „identic naturală”
de viaţă ...
Deci, Marius Iordachioaia ne trezeste si spune: daca nu mai priviti un pic din unghiul acesta bovin - desi nu vreau sa jicnesc animalele-, daca ne trezim din privitul acesta cand spunem ca ne este bine - desi oricum nu ne este bine, pentru ca avem semnale launtrice ca nu este drumul bun cel pe care mergem-, si am iesi din distractia, din investirea, din modul de a petrece dragut zilele cu un fel de aroma "identic naturala" cu viata insasi, ne-am da posibilitatea, ca in mod real sa ne apropiem de ea. Asta este mesajul lui Marius Iordachioaia.
Omul din lună
Rânjind - deja cam stim cine ranjeste...m-a urcat pe Muntele
de unde se vedea toată viața mea
și mi-a spus rânjind
Mie mi le-ai dat - Erau ale tale, si eu iti dau ce era al tau. Extraordinar de bine surprinde pacaleala! - pe care o foloseste cine se ocupa cu pacalelile in viata oamenilor... Dumnezeu ne-a dat totul, nu ne lipseste ceva. Noi irosim. Le preia cine nu trebuie sa le preia si ni le ofera inapoi. Si spune: "uite, daca le vrei, ele adunate la un loc sunt totusi interesante, sunt un dar de la Dumnezeu". Dar au ajuns intr-o posesie straina! Si spune: "daca mi te inchini mie"... Adica gresesti complet parcursul. "Ti le dau inapoi", de parca ele au valabilitate fara sursa lor!iată toate acestea sunt ale mele
mie mi le-ai dat
și ți le dau înapoi dacă te
închini mie...
Nu va imaginați o fuga poetica! Noi avem multe fugi de Dumnezeu prin neorientarea noastra continua catre Dumnezeu.am coborât sa privesc mai de
aproape
clipele vieții mele
și-n miezul fiecăreia am aflat
un pas din fuga mea de
Dumnezeu...
Pai sigur ca scade vitalitatea aceia, de care Dumnezeu ne vorbește!stau în fața gropi de gunoi a lumii
și cu o inima
care bate tot mai încet
Un fel de Iov, asa, scormonind cu ciobul stand pe gunoi...scormonesc prin resturile
biografiei mele
Deci, vedeti ce este esential? Acele urme de Viata! - Pe care le putem gasi in masura in care am incredintat Cui trebuie [viata noastra]. Si astfel nu ajung in posesia celui care nu ar avea nici un drept. Pentru ca, ati vazut la Botez ce spunem, ca nu are dreptul: scuipam pe el, ii aratam dispretul nostru pentru ca Dumnezeu nu i-a incredintat nimic din aceasta creatie ca si alternativa la modul lui de functionare care era mai inainte. Deci, vedeti, ispitirea de pe Munte sau de pe Templu, pusa in alti termeni, care sa ne interpeleze pe noi, direct.căutând zadarnic
urme
de
Viață...
O poezie foarte contemporana:
Ca in parabole, Marius Iordachioaia ne provoaca sa ne intalnim cu realitatea noastra cunoscuta. Toti am gustat ceva care nu mai are gustul pe care il avea odinioara - cred ca am facut experienta aceasta-, si atunci ne vorbeste din ceva care ne este foarte cunoscut.podul diavolului
pâinea nu mai are gust de pâine
și trecem peste asta
Eu cand am venit in Franta mi-am luat o paine de trei franci - era cea mai ieftina cu putinta, era invelita intr-un plastic-, de la un fel de magazin din asta, universal. Si, cand am gustat-o, aveam senzatia ca mananc burete. Si am zis: "Ia, uite, francezii nu mai stiu sa faca paine! Habar nu au!". Si dupa aceea am descoperit "les boulangeries" unde poti sa mananci o paine foarte de calitate, as spune mult mai de calitate decat ororile care se servesc in masa la ora actuala in Romania - pentru ca nu mai vrem sa facem paine sanatoasa si fara tot felul de aditivi.
Am intrat in alt registru...mărul nu mai are gust de măr
și trecem peste asta
iubirea nu mai are gust de iubire
și trecem peste asta
Cam ce sunt sforile astea? Pai imaginati experienta papusarului. Pe noi ne tin niste sfori, saltam dupa cum ni se spune, dar trecem si peste asta, peste faptul ca suntem condusi, si la capatul vietii papusa e lasa rostogolita intr-un colt, aservit unor interese care de fapt nu reprezinta viata ei. Dar, poate ca unii dinter noi vom trece si peste asta...viața nu mai are gust de viață
și trecem peste astauneori
ne mai împiedicam în sforile
care ne saltă peste toate
dar
trecem peste asta...
Vedeti problema nu sunt numai sforile ci si cine le trage. Pinocchio a ajuns om adevarat, n-a mai acceptat sforile pana la capat. El a primit suflet viu pentru ca si-a dorit lucrul acesta si pentru ca a iesit din sistem.
Adica e o permanenta care traverseaza varstele...telefonul
nici nu mai știu când l-am auzit prima oară...
cumva ascuns în rumoarea vieții a sunat
mereu...
Oare cati n-au facut experienta aceasta, mai ales in perioada comunista si, dupa aia, dupa convertire. Vedeti, mari nume ale teologiei noastre au trecut prin intensitatea aceasta de traire stropita bine cu tot felul de bauturi si case de creatie samd si cand si-au venit in fire au primit inclusiv morti martirice, nu au vrut sa fie sedati pana in ultuma clipa, tocmai ca sa duca adevarul pana la capat, pe viu si pe rana deschisa.și-am pornit să-l caut dar a fost de negăsit...
orice aș fi făcut îl auzeam sunând
fără încetare...
am început să beau, să iau somnifere
să-mi petrec nopțile în localuri pline de zgomot
să ascult muzica dată la maxim
dar
deși e cel mai discret sunt posibil
nimic nu-l poate acoperi...
Deci vedeti ca omul este secatuit, asta este stare lui de la care pleaca..."Venit la Mine cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi"...într-o zi
cineva m-a sfătuit să caut un duhovnic și
cu ultimile puteri sufletești ...
Departe in munti este locul in care te departezi de starea actuala, undeva in retragere. E un loc care rezoneaza cu tine. Trebuie sa te retragi ca sa poti sa te intalnesti cu tine insati. In cazul de fata sa poti sa raspunzi la telefon......am pornit spre un schit
undeva departe în munți:
Vedeti, roada altarului, care se revarsa catre oamen...cu cât mă apropiam de locul acela
cu atât sunetul devenea mai strident
mai dureros...
am intrat în bisericuța de lemn
cu capul în pumni m-am prăbușit
lângă ușa altarului...
Epitrahilul ponosit - adica munca in sensul acesta, munca in slujirea oamenilor.un bătrân cu epitrahilul ponosit
"Pacea Mea o dau voua!", da?!a ieșit în prag
și blagoslovindu-mă
Adica neputinta care este plina de putita, neputinta omeneasca care abunda in putinta dumnezeiasca.cu mâini subțiri tremurătoare
Cred ca ati vazut in Matrix cum suna telefonul si cum alergau, si, in clipa in care raspundeau la telefon, ieseau din realitatea respectiva si ajungeau la adapost. Ei, cumva, cateodata lumea are alura de lume artificiala unde poti sa raspunzi la propiul telefon - cine vrea sa o faca, desigur, cine e nemultumit de sistem.mi-a scos din inima și mi-a întins
telefonul
șoptindu-mi blând:
"e pentru tine..."
scrisoare întredeschisă
Cine mai întredeschide scrisorile? Pai usile se intredeschid... Vedeti realitatea teologica asa spune, ca vedem ca in ghicitura. Adica n-o vedem cu plinatatea aceea pe care o vedem aici, tindem spre... Deocamdata conditia noastra este de a tinde spre.
Stiti ca mastile, de obicei acopera fata. Ei, astea sunt masti mai cuprinzatoare, acopera omul sau omul din om...în sfârșit
după 40 de ani de trafic intens
prin acest tot mai obosit trup al meu
am găsit o margine a
măștii care îmi acoperă mintea, sufletul, chipul,
mormântul meu elastic și ambulant
Vi-L imaginati pe Hristos, care-i scoate afara, pentru a lasa loc lui Dumnezeu cel adevarat acolo unde Îl inlocuiau cu comertul lumii.am tot tras de ea cu mâna, cu rictusurile feței
cu creionul, cu urletul, cu patentul,
cu pelerinaje, cu zvâcnirea de înecat a brațelor
cu foarfeca picioarelor în alergare
cu un grup de prieteni:
nici nu s-a clintit...
de la Biserică am aflat
că s-ar dezlipi numai cu
lacrimi de căință...
așa că
dragii mei cititori
m-am lăsat de scris, de citit, de blog, de călătorii
m-am închis în mine cât am putut de adânc
și tot cotrobăi
prin arhivele inimii
ca Hristos printre negustorii din Templu
cu biciul unei furii disperate
Adica tendinta noastra fireasca, psihologica, este sa ne punem la adapost de ranile acestea pentru ca ele ne perturba, ne scot din echilibru. Va amintit de poezia aceea unde toti erau cu umbrelute colorate? Adica ducem existenta aceea in exterior, foarte efemera.răsturnând
aruncând și dând totul la o parte
cautând
rana aceea
de care
am crezut întotdeauna că trebuie
să fug...
La nivel psihologic ne este frica. Nu-i este nimanui comod sa se intalneasca cu ranile lui. Duhovnicia, spovedania ne ajuta sa ne intalnim cu noi. Sigur ca nu e facil lucrul acesta, dar invatam. Cea mai buna metoda de a invata sa ne spovedim este sa incepem sa ne spovedim.
Rana aceea de fapt trebuie intalnita. Vedeti, telefonul acela care suna, dar nu dadea de el pentru ca nu era pe frecventa [care trebuia].
E splendid! Deci, faptul divers e in fiecare zi. Duminca nu mai e fapt divers, duminica e exceptionalitatea repetitiva a intalnirii cu Dumnezeu. Era o defintie a pacatosului din Biserica primara. Beda Venerabilul, mi se pare spunea ca "pocainta este o lucrare de mare inteligenta" si nu stiu care din ei spunea ca "pacatosul e acela care se ocupa vesnic cu nimicul".invitatie
dacă vreți să simțit că e duminică
vă rog să ieșit din faptul divers
lăsați nimicul să vorbească
singur
Vedeti asocierile!aruncați toate grijile
abandonați știrile sportive
dezbrăcați-vă de toate modelele
dați de pomană morții
locul din cimitir
goi părăsiți în grabă propriul destin
în cutia milei
Adanc pana in radacinile inimii - vedeti limbajul! Noi vorbim unii cu altii cu limbajul acesta? Cata saracie in clipa cand batem repede sms-urile noastre si folosim un fond atat de limitat care se tot repeta la nesfarsit - si sunt notiunile cotidiene. Dar, folosind limbajul acesta atat de mult, noi traim foarte mult viata noastra in efemer, in superficial, in nimic, in ...faptul divers.și intrând în Biserica
deschideți nesfârșit brațele sufletului ca Hristos
și trageți adânc în piept
adânc până-n rădăcinile inimii
o gură de aer curat
"Intrand in Biserica" - adica ma trezesc la Viata,
"deschideți nesfârșit brațele sufletului ca Hristos", adica luati-va dupa Hristos, cum stie El sa deschida bratele sufletului. Amintiti-va de Parintele Teofil Paraian care spunea ca "inima mea are doar intrari, nu are iesiri".
Deci vedeti, dintr-o data experienta este, hai sa nu spunem erotica, dar duce spre comuniunea aceasta in care sorbi rasuflarea celuilalt, numai ca rasuflarea aceasta este rasulfarea din cerul icoanelor, o gura de aer proaspat, cum lumea nu stie sa produca.o gură de aer fără rumoare, fără cuvinte, fără istorie,
o gură de aer din cerul icoanelor
și-o să vă treziți
sărutând pe gură
Viața...
Vedeti, deja, socul imaginii: de obicei sapi un mormant pentru altcineva, dar aici este in viata cand vede saparea mormantului lui.calea
a venit Iisus
simplu ca un gropar
și-a suflecat mânecile
și a început să sape un
mormânt
pentru mine
Deci nu-mi coborau mintea, ci imi coborau inima in adancul ei. Lacrimile acestea care coboara inima in adancul ei nu exista fara Duhul Sfant.eu stăteam pe marginea gropii
plângând
și
lacrimile îmi
coborau inima
în adâncul ei...
Inima devine fantana aceea adanca in care se oglindeste Cerul.și nu mai știu
dacă Iisus săpa
în pământ sau
în inima mea
Noua ne e frica de mormant, adica nu e o realitate de care ne impartasim in viata cotidiana, asa cu bucurie, pentru ca stim ca acolo se duce omul cand s-a terminat, cand s-a dezintegrat.acest mormânt
Exact ca si calea cea stramta care in Hristos deodata se largeste. Unde zici ca inchide, ea deschide! Asa si mormantul propriei noastre alcatuiri. Asa e si crucea, in clipa in care zici ca s-a sfarsit drumul, in maxima neputinta, nu ai mai avut ce face si cum lupta, dintr-o data s-a largit totul si e exact pe dos.tot mai larg
și mai luminos
Deci sapi in jos, se deschide si te trezesti proiectat catre Cer.ca o intrare
în
Cer...
Marius Iordachioaia - daca vreti sa tresariti impreuna cu el, sa stiti ca asta este indemnul lui.
clepsidra
Biserica
este o clepsidra
în care
prin rănile lui Iisus
veșnicia curge
din
inima lui Dumnezeu
în inimile
oamenilor...
Vedeti: temporalitatea-clepsidra si vesnicia care intra in temporalitate, care se scurge in temporalitate. Izvorul este sursa care nu are sfarsit, inima lui Dumnezeu. Si inima omului primind vesnicia aceasta se dilata si incepe si ea sa fie fara de sfarsit, prin intermediul lui Dumnezeu.
Contribuita lumii la viata noastra!jocul
viața este un dar al lui Dumnezeu
dar lumea ți-l ambalează
Imagintati-va o ceapa cu multe foi...așa încât majoritatea oamenilor își petrec
toată viața
despachetându-l
Adica e un joc: deschizi o foaie, vezi regulile de pe ea, mai deschizi alta foaie vezi alte reguli si te pierzi in noi si noi reguli...fiecare hârtie strălucitoareîn care este învelit
îți propune să continui jocul
după regulile scrise
pe ea
Cand eram copil taiam cu foarfeca hartie creponata, apoi la adolescenta plin era peretele meu de pozele trupelor rock. Cand a schimbat tapetul tata in casa cred ca nu a trecut nici o ora si deja era plin de posterele mele, cu cei pe care ii admiram la vremea respectiva, desi nici nu imi dadeam seama ce aduceau ei in viata mea. Apoi dupa ce ne maturizam, facem copii, ii scoatem in vacanta, facem fotografii, suntem bine noi, ca familie, urmarim sa ne implinim cumva, sa avem tot ce ne trebuie.mai întâi dezvelești darulde hârtia creponata a copilăriei
apoi de posterele adolescentei
de fotografiile de vacanta ale maturității
Va amintiti de Ion A. Ion care ajunge sa-si contrazica numele Ion, adica ajungi practic sa-ti contrazici numele pe care Dumnezeu il vrea scris in cartea vietii. Va amintiti cat de stresat era, cum preot fiind, avea de-a face cu realitatea aceasta jegoasa si mizerabila a celor care se descompun. Cum sa continui sa fi preot cu materialul acesta al clientului?apoi cu mâini tremurândehârtia cenușie și aspră
mirosind a sărăcie și medicamente
a bătrâneții
Primiti marturie de la mine, ce inviere am vazut cand oamenii se savarsesc din viata si cat viu a putut sa izbucneasca in clipa cand oamenii duc durerea descompunerii, cum valideaza viata toate clipele acelea pe care le-am petrecut langa oamenii aceia. Pentru ca le sunt nu numai recunoscator, ci dator in vesnicie pentru densitatea care am primit-o si care reorienteaza propria mea viata. Noi, neavand nimic de oferit, Dumnezeu plinea acea ne-oferire cu plinatatea Lui de a oferi.
Vedeti, este o solutie totusi!și
când vine timpul să dai la o parte
ultimul ambalaj al darului
nu mai ai putereașa că vine
să te ajute
moartea...
de această nespus de crudă și
absolută farsă
nu scapă decât
cei ce-L cheamă pe Hristos
să le desfacă darul
Trebuie sa va povestesc si eu ceva care tine de intimitatea mea. L-am vizitat o data pe Parintele Arsenie Papacioc, si el stia ca am facut Facultatea de Teologie si m-a intrebat daca ma fac preot, si, in pacatele mele, i-am spus: "nu". Si el s-a suparat. Dar sitit ce inseamna ca s-a suparat? Nu m-a scos afara, dar s-a involburat asa, si mi-a spus: "fii atent, tine minte de la mine cuvantul acesta, este un mare pacat sa fugi de responsabilitate, sa nu-ti asumi responsabilitatea". Sigur ca omul acela a avut un mesaj de transmis mie dinspre Dumnezeu, sa am incredere sa ma incredintez caii Lui, care era dincolo de calculele mele. Si vreau sa spun lucrul acesta, ca oamenii duhovnicesti iti dau dinspre Dumnezeu putere, si energie, si curaj, acolo unde ambalajul lumii ai zice ca iti ofera alte posibilitati si alte desfasurari ale actiunii.numai iubirea Luie tare ca moartea
numai El îți desface cadoul
pentru a ți-l oferi
nu pentruca să ți-l ia...
Vedeti modul in care scurgandu-se cele ale fiarei, cruzimea, asa cum percepem noi fiara, ramane omul domesticit, imblanzit - pentru ca noi toti ajungem la Hristos pornind de la starea de salbatici.priveghere
inimaca pielea unei fiareîntinsă pe Crucepână se scurgetoatăcruzimeadinea...
Deci, vedeti, sensul exact opus: noi cand avem rani vrem sa se inchida. Hristos le adanceste... Vedeti cum ne socheaza?rugă
Doamne, Iisuse,
pe tine Te caută
rănile mele...
mulți pot să mi le închidă;
dar numai Tu poți
să mi le-adâncești
așa de mult
Cu alte cuvinte, vocatia ranii este alta daca treci de la psihologic la duhovnicesc.încât,
după lacrimi și sânge,
să curgă
din ele
Lumină...
Cateodata psihologii reusesc lucrul acesta, poate cu greu.mulți, Doamne,
îmi pot vindeca rănile
pe care mi le-a făcut viața...
Sigur ca in spatele acestor cuvinte se ascund niste intuitii profunde, caci in toata relatia aceasta cu Dumnezeu nu numai noi suferim ci si omul intreg, si Hristos Însusi, caci crucea e de actualitate.dar, nimeni
afară de Tine
nu poate vindeca rănile
pe care
eu
le-am făcut
Vieții...
Nu stiu daca putini poeti reusesc sa se desprinda emotional, sentimental sau psihologic, dar eu cred ca orice poet care vrea sa-si foloseasca poeticul si poezia spre a imbratisa realitatile profunde cu Dumnezeu, si pune pocainta pentru nazbatiile vietii lui, implicit ajunge la duhovnicie. Iar cand ajungi la duhovnicie toata lucrarea ta se va impregna cu suflul proaspat pe care l-ai primit in propria ta alcatuire launtrica, si atunci implict devii teolog.
Parintele Dumitru Staniloae cand face sinteza in manualul de "Ascetica si mistica spiritualitatii ortodoxe", si vorbeste de cele trei trepte de lupta cu pacatul, cu patimile si dobandirea virtutilor, cu iluminarea si dupa aceea indumnezeirea, el leaga mistica de ultima etapa. Mistica e la sfarsit, asceza e la inceput, desi sigur, nu pot fi luate asa, una dupa alta, pentru ca omul incepe sa fie mistic - in special rusii occidentali, spun ca viata crestina este mistica prin excelenta. Adica nu poti sa fi crestin si sa nu fi mistic, nu poti sa gusti taina lui Dumnezeu si sa nu fi inceput mistica cu tine. Dar, in acceptiunea aceea de manual noi vedem mistica ca fiind ultima treapta a devenirii tale in Hristos.
Arhimandritul Sofronie Saharov ne mangaie foarte tare. Sa vedeti, pe urmele Sfantului Siluan Athonitul, care este un mangaietor prin excelenta, un om duhovnicesc prin excelenta. Si el spune asa: "deodata ce omul a inceput pocainta a inceput si contemplarea lui Dumnezeu". Adica eu, indiferent ce viata am dus pana acuma, odata ce incepe sa-mi planga sfasiata inima, launtric, pentru prostiile pe care le-am facut si vreau sa ies la lumina, a inceput cumva, tainic, si contemplarea lui Dumnezeu in mine. Ma apropii cu viteza TGV-ului nu de Franta, ci teologic de simtirea lui Dumnezeu. Eu, care eram un nesimtit in fata lui Dumnezeu, cand imi intinde mana din transcendent si simt ca El e acolo, Il recunosc pe Dumnezeu. Am intuitia profunda a prezentei Lui. [...]
rugăciune pentru vindecarea vieți
Unii zic ca viata n-ar avea nevoie de vindecare ca viata-i viata... Ei, vietile noastre sunt bolnave cateodata...
Ce spunem noi cand ne apropiem de impartasanie? Pai cam asa...nu sunt vrednic să intri în inima mea
Vedeti cine intervine pentru noi!nici sub acoperișul trupului de moartetrimis-am Biserica să te roage eacu tămâia preasfintelor sale șoapte...
Adica cel care nu indrazneste sa se apropie...nu m-am socotit vrednic să vin la tineTe strig de departe ca un demonizat
Stiti, cei care se autopedepsesc si se automultileaza in inchisoare.ce se taie cu gânduri în cimitirul din mine
prin mormintele vii ale fiecărui păcat...
Spunea Olivier Clement ca, practic, viata noastra, adica invierea noastra se construieste pe ranile cicatrizate ale pacatelor.
Nu pe mine, ci sluga, [precum ar spune sutasul roman n.n]...nu sunt vrednic să-mi atingi sluga
ce se chinuie-n friguri în pieptul meuși totuși asculta-mi ruga:vindecă-mi viața cu Numele Tău!
Ma opresc aici cu Marius Iordachioaia. Sper ca ati tresarit un pic! Eu continui sa o fac. Lucrurile astea vi le-am spus nu numai ca sa analizam un limbaj. Vedeti, limbajul e aparte si avem nevoie astazi de el. Este un limbaj gandit sa poarte niste realitati profunde. Noi, daca nu am avea limbajul acesta si geniul - geniul nu-i al nostru, este al lui Hristos - cand vedem maniera aceasta atat de minunata de a pune problema, de a scoate tresaririle inimii - ca si asta este un risc, sa le scoti pe tava in fata oamenilor, pentru ca unii vor calca cu dezinvoltura peste ele; tresaririle acestea, cand le pui in fata oamenilor face ca omul, care are un simt launtric, sa tresara si el, pentru ca nu va putea sa calce cu copitele. Atunci, incetul cu incetul, Marius Iordachioaia trezeste la viata pe cei care au capacitatea sa tresara.
Vedeti, Marius Iordachioaia a dat acest volum unei fete care se numeste Ioana, "cu bucurie si pretuire" si este un dar din dar: "Parintelui Razvan umila multumire", octombire 2012. Deci a primit un dar, care s-a dus mai departe si eu, la randul meu, vedeti, l-am scos la iveala si vi-l fac in continuare dar. Daca nu imi facea darul asta nu stiam de Marius Iordachioaia, nu tresaream, nu tresareati, nu tresara altii...
Pornid de la faptul ca viata este profunda, asa ne spune Marius Iordachioaia, si ca sunt niste realitati care au nevoie de un limbaj aparte pentru a fi purtate, noi ne dam seama ca limbajul este foarte important pentru a purta realitatile noastre, ca avem nevoie de slefuirea aceasta a limbajului, de delicatetea limbajului, de nobletea lui, de capacitatea lui de a putea cuprinde fara sa-ti scape printre degete realitatile profunde, ca trebuie sa cultivam acest limbaj si ca trebuie sa ne gandim care este calitatea celor care sunt purtate prin acest limbaj. Vedeti, limbajul poetic ne ajuta foarte mult pentru ca el ne duce cu o maniera uimitoare, cu o densitate incredibila, pana la urma, de simitiri si exprimare altfel.
Teologia se ocupa cu realitatea cea mai profunda, adica cu realitatea care era inainte ca realitatea noastra sa fie. Teologia se ocupa cu Cel Ce Este. Noi, cei ce suntem, ca nascuti, creati, pornind de la initiativa Celui Ce Este prin excelenta, avem nevoie sa ne punem in relatie cu El. Ca sa ne punem in relatie cu El trebuie sa purtam cele ale Lui, sa ni le exprimam unii altora si, conform cu ceea ce spune Arhim. Sofronie, teologia este discursul in urma experientei facute in relatie cu Dumnezeu. [...]
In ultima noastra parte intram in cateva pagini din Arhim. Sofronie. zice asa:
In clipa in care ne ducem la Marius Iordachioaia si vedem cum se serveste el de poezie spre a spune niste lucruri pe care nu toti suntem in stare sa le spunem, surprinzand niste aspecte pe care nu toti suntem in stare sa le surprindem, ne dam seama ca poeticul acesta si poezia ne ajuta foarte mult in teologie. Numai ca teologia are si niste termeni specifici care s-au conturat de-a lungul timpuilui - vedeti diferenta dintre homoousios si homoiousios care face toata diferenta intre Ortodoxie si erezie. Cand spun ca e de o fiinta e una, cand spun ca e aproape aceeasi fiinta dar nu prea tare, am trecut in registrul celalat.
Deci, vedeti, cuvintele au precizie de inventar, de bisturiu. Ganditi-va la Sf. Luca al Crimeei pe care il puneai sa taie [intr-o carte] si te intreba pana la ce pagina sa patrunda bisturiul sa taie. Spuneai pagina 7 si pana acolo intra si taia. Este precizia medicului, dar precizia teologicului este cu o miza existentiala, ca misti milioane si miliarde de oameni. Daca spune lucrurile prost, oamenii se impartasesc prost din realitatea respectiva si de fapt o rateaza. Astfel ca, daca vrem limbaj teologic nu putem sa nu tinem cont de toata lucrarea aceasta a constiintei ecleziale, care a preluat ce a putut da mai mult umanitatea prin limbaj, pentru realitatile cele mai profunde - preluata in spatiul Bisericii, optimizata, daca vreti, innobilata in continuare, pentru a incerca sa poarte lucruri care, un limbaj obisnuit nici nu le poate apropia.
Arhim. Sofronie este si mai direct ca mine:
In ultima noastra parte intram in cateva pagini din Arhim. Sofronie. zice asa:
"Intru inceput era Cuvântul si cuvântul era catre Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au facut" (Ioan 1, 1-3). Graiul omenesc este menit sa exprime realitatile mai multor planuri. Planul vietii de zi cu zi, al nevoilor firesti...Pun rufele la spalat, vorbesc cu sotia, fac toata hartogaraia, samd. Vai de mine, astazi cand am intrat in ele, va garantez ca m-au sfarist astea!
Mai este apropiat acestuia, dar totusi osebit, cel al simtamintelor si patimilor sufletesti primitive. Apoi cel al graiului demagogiei politice...Daca va suna cunoscut, va rog aplicati pe situatii concrete de viata
al graiului stiintific, filozofic, poetic...Deci, vedeti: poetic - incepem sa trecem pe alta scara
si, in sfarsit, mai inalt decat toate planul si graiul dumnezeiestii descoperiri al rugaciunii, al cuvantarii de Dumnezeu si al celorlalte legaturi dintre Dumnezeu si oameni, al Liturghiei.deci Liturghia le acopera pe toate [...]
Cunoasterea abstracta a fiintei are radacini metafizice. Acesta este domenniul stiintei, al filosofiei si, mai intai de toate, al cunoasterii de Dumnezeu. Cuvintele ce exprima felurile de a cunoaste a celor mai sus aratate precum si numele dumnezeiesti purced din sfera mintii cea metafizica. Totodata le este propriu de a starni in minte sau in inima diferite reactii care in acest sens se pot numi reflexe conditionate purtand un caracter nemijlocit automat.
Fiecare grai are menirea de a purta pe cel ce asculta sau pe cel ce citeste in domeniul care apartine acelui graiAdica in functie de ce poarta cuvintele respective...
tinand cont de energia conditional-reflexiva a cuvintelorParintele Arhim. Sofronie Saharov imprumuta niste termeni contemporani, dar ii foloseste altfel
suntem datori a da o deosebita mare atentie graiului liturgic care are chemarea de a naste in mintile si in inimile celor ce se roaga simtamantul unei alte lumi, a celei de Sus. La aceasta ajungem intrebuintand nume si concepte ce tin exclusiv de planul dumnezeiesc asisderea un mic numar de forme specifice, de expresie"Ceea ce vrea sa spuna Parintele cu asta, este ca fiecare grai este specific unui domeniu. Nu o sa te apuci sa folosesti in teologie cuvintele inginerului, sau ale meseriasului care face scaune, sau ale celui care repara masini. Cel care repara masini va folosi cuvintele care pot sa poarte realitatile respective, care sunt cunoscute de oameni. Deci, daca avem niste realitati inalte, avem nevoie de un limbaj inalt, un limbaj capabil sa le poarte. Realitatile acestea sunt cele mai inalte.
In clipa in care ne ducem la Marius Iordachioaia si vedem cum se serveste el de poezie spre a spune niste lucruri pe care nu toti suntem in stare sa le spunem, surprinzand niste aspecte pe care nu toti suntem in stare sa le surprindem, ne dam seama ca poeticul acesta si poezia ne ajuta foarte mult in teologie. Numai ca teologia are si niste termeni specifici care s-au conturat de-a lungul timpuilui - vedeti diferenta dintre homoousios si homoiousios care face toata diferenta intre Ortodoxie si erezie. Cand spun ca e de o fiinta e una, cand spun ca e aproape aceeasi fiinta dar nu prea tare, am trecut in registrul celalat.
Deci, vedeti, cuvintele au precizie de inventar, de bisturiu. Ganditi-va la Sf. Luca al Crimeei pe care il puneai sa taie [intr-o carte] si te intreba pana la ce pagina sa patrunda bisturiul sa taie. Spuneai pagina 7 si pana acolo intra si taia. Este precizia medicului, dar precizia teologicului este cu o miza existentiala, ca misti milioane si miliarde de oameni. Daca spune lucrurile prost, oamenii se impartasesc prost din realitatea respectiva si de fapt o rateaza. Astfel ca, daca vrem limbaj teologic nu putem sa nu tinem cont de toata lucrarea aceasta a constiintei ecleziale, care a preluat ce a putut da mai mult umanitatea prin limbaj, pentru realitatile cele mai profunde - preluata in spatiul Bisericii, optimizata, daca vreti, innobilata in continuare, pentru a incerca sa poarte lucruri care, un limbaj obisnuit nici nu le poate apropia.
Arhim. Sofronie este si mai direct ca mine:
"Pronia lui Dumnezeu, Biserica lui Hristos a preluat de exemplu din filozofia grecilor, prin limba, cele mai inalte masuri ale dezvoltarii duhului, cea mai desavarsita...
Liturghia fiind mijlocul cel mai inalt prin care omul isi aduce prinosul lui Dumnezeu, fireste trebuie sa aiba ca forma de expresie cel mai inalt si mai desavarsit grai cu putinta"Vedeti incercarile oamenilor care au trait, care au simtit Liturghia, care sunt niste simtitori prin excelenta ai Bisericii...
"A intrebuinta un astfel de grai in dumnezeiestile slujbe ajuta pe credinciosi a petrece in simtamantul celui desavarsit si contribuie la o mai deplina partasire a lor cu ea"Vedeti cumva, Liturghia este prin excelenta comuniune, impartasire... Si am nevoie de niste caramizi, de niste concepte, de niste mijloace purtatoare, de niste unelte. Si viata Bisericii mi le serveste, mi le da astfel incat eu, la randul meu, sa intru in zona simtirii de Dumnezeu. Asta este scopul Liturghiei: sa iesi mai putin nesimtit de acolo si mai mult simtitor duhovniceste.
In masura in care Apostolii au exprimat Evanghelia in greaca veche, nu te apuci sa schimbi dintr-o data greaca veche desi, sigur ca exista o necesitate ca poporul sa inteleaga greaca, undeva trebuie sa ai grija sa se duca deopotriva catre popor, dar, daca tu ai tezaurul acesta in umanitatea intreaga, printr-o limba in care s-au exprimat cei care au trait masurile cele mai inalte ale Duhului, nu poti pierde tezaurul acesta, sa-l dai la gunoiul istoriei si sa fabrici o limba actualizata. Pentru ca nu vei avea niciodata capacitatea celor din vechime, pentru ca ei erau cel mai aproape de aceasta impartasire: ochii nostri au vazut, urechile noastre au auzit, mainile noastre au atins. Si nu poti stinge aceasta experienta si sa o diminuezi prin ceea ce ai reusit tu, mult mai nereusit in ziua de astazi.
Deci, in clipa in care schimbi graiul liturgic, cel putin acesta de care vorbim, sau evenghelic, undeva poti sa asisti la o scadere a calitatii participarii oamenilor in Biserica. Si, uitati, ne da exemplu practic, cei care au folosit slavona, cand au inceput sa schimbe limbajul a descrescut, a scazut si trairea oamenilor. Si, sigur ca intelectualii spuneau ca limbajul nu mai e de actualitate, e vechi, hai sa ne innoim. Si Arhim. Sofronie spune: dar treziti-va, voi care sunteti intelectuali, nu e mare greutate pentru voi in cateva ore sa faceti efortul sa primiti limbaje din diverse domenii de cunoastere. Ce este atat de greu ca in cateva ore sa asimilati limbajul respectiv?
"Daca pentru a savarsi Liturghia am intrebuinta limbajul nostru zilnic, el ar starni si in mintile celor de fata reactii in planul cel mai de jos, al fiintari nostre fizice, pentru ca el este obisnuit sa poarte aceasta fiintare"Intlegeti miza? Ce fine sunt pana la urma lucrurile: daca nu folosesc limbajul adecvat lucrurilor inalte, ci limbajul care este obisnuit lucrurilor joase, aceasta iti duce jos si realitatea Liturghiei - care ar trebuie sa fie purtata asa cum trebuie, dar tu o mortifici, o duci in jos.
"Cuvântul omenesc este chip al Cuvântului cel mai inainte de veci al Tatalui. Cu cuvântul Domnului cerurile s-au intarit ca El a zis si s-au facut, el a poruncit si s-au zidit.A propos de Psalmul 32...
si cuvântul nostru poarta o putere facatoare, cuvantul Dumnezeului nostru ramane in veac si cuvântul nostru atinge vesnicia daca este rostit in caile voii Sale. Prin chemarea Numelor dumnezeiesti se savarsesc Tainele Bisericii, pana si prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului.
Cuvintele Liturghiei, si indeobste ale rugaciunii, nu sunt numai omenesti ci si date de Sus. Graiul bisericesc tine de taramul fiintari dumnezeiesti, el trebuie sa exprime descoperirea Duhului si viziuni ale mintii nascute de acea descoperire. Prin auzul graiului lui Dumnezeu (cf. Rom. 10, 17) se insufla omului intru a crede, iar credinta este cea care biruieste lumea (I Ioan 5, 4)."
Ca o concluzie a intalnirii noastre: specificul Bisericii este viu. Viul nu poate fi purtat oricum. Mainile noastre, cand il apuca se scurge printre degete, pentru ca vedem, de pe o zi pe alta, cum nu stim sa purtam acest viu. Nu stim macar sa-l tinem noi insine, da-pai sa-l mai ducem si altora. Si atunci avem nevoie de niste unelte specifice, si Biserica ni le da. Ele sunt launtrice. Noi le descoperim cu uimire, si le descoperim cu uimire ca fiind si ale noastre. Asta este un dar pe care ni-l face Dumnezeu.
Mie mi s-a intamplat sa ajung la o concluzie personala in urma durerilor sufletului meu. Si, ajung la Facultata de Teologie si spun cuiva lucrul acela pe care il simtisem si spune el - asta m-a uimit, habar nu am! - "Asta este de la Sfântul Vasile cel Mare!". Nu stiu! Poate ca era, poate ca nu era... dar Duhul e acelasi si intr-o epoca si in alta.
Eu cred ca daca omul este onest si isi vede pacatul si neputinta, cred ca mai devreme sau mai tarziu ajunge la niste lucruri valabile in adevar, pe care el le spune ca si cum cu el s-a creat lumea, ca si cum o lume intreaga incepe cu el. Pentru ca in clipa in care te convertesti, o lume intreaga incepe cu tine. Atunci incepe lumea, real, pana atunci nu traiai. De acolo incepi sa traiesti. Si lucrul acesta m-as bucura ca toti sa-l traim, sigur, la diverse masuri ale noastre, fiecare dintre noi, si e rost de acest lucru sa-l traim, pentru ca asta este pana la urma viata duhovniceasca, continua renastere si reinnoire si inviere din simtirea, deopotriva, fetida a mortii, care ne da tarcoale. Din cauza aceasta sa luam aminte!
Si cand iesim in slapi afara sa ducem gunoiul, e rost de cineva pe acolo care e cu ciobul in durerea lui si are nevoie de Dumnezeu. Din cauza aceasta nu izgonim pe nimeni, nu luam la misto pe nimeni, ne uitam cu atentie in ochii celui care suporta sa se uite in ochi - pentru ca, cateodata ne ferim privirile, nu vrem sa ne descopere cine suntem, ce facem samd.
Vedeti, exista un spatiu launtric, exista o patrundere launtrica, prin duhul nostru, catre Duhul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, exista radacinile inimii, exista oameni care tresar si isi dau seama de aceste radacini, exista oameni care ne poarta la intelegerea ca nu orice limbaj poate purta aceste realitati si ca trebuie sa ajungem la o finete a limbajului nostru, pentru ca sa putem sa intrebam, la randul nostru, pe Hristos, ce este de facut si cum sa-i ajutam pe oameni. Si... ce mai vreti? La treaba! Asta a fost introducerea si fiecare sa faptuiasca...
Predica parintelui Andrei Lemesonok "Pacatul inseamna moarte"
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=zrgJk5GVwjw
Un nou documentar (2018)
Mitropolitul Antonie al Surojului
https://www.youtube.com/watch?v=jjs5ka6WfkI