Ispita este o rascruce unde alegem sa mergem fie pe calea lumii, fie pe urmele Celui ce este Calea, Adevarul si Viata

Pentru a rezista cu eficacitate ademenirilor celui rau, trebuie mai intai sa cunoastem modul in care actioneaza ispita. Sfintii Parinti au pus in evidenta cinci etape principale ale caderii in ispita: sugestia, dialogul, consimtamantul, patima si captivitatea. Sugestia este simpa aparitie in constiinta noastra a unei atractii catre o actiune rea. (...) In momentul dialogului cugetam asupra ispitei si discutam oarecum cu ea. (...) Consimtamantul este o pozitie personala (...) prin care aderam la tendinta dereglata si ne identificam intrucatva cu ea in adancul fiintei. Daca acest consimtamant se repeta, el va produce mai intai patima, prin care tendinta rea devine o a doua natura, si apoi captivitatea, o adevarta obsesie care nu mai lasa niciun loc libertatii" (P. Placide Deseille - "Lupta impotriva ispitei in monahismul din trecut").

Ispita sub toate formele ei, este tendinta spiritului omenesc de a substitui propia sa vointa Vointei lui Dumnezeu. Caderea in ispita a lui Adam a rupt alianta initiala intre cugetul omenesc si Duhul lui Dumnezeu, astfel incat incalcarea Vointei lui Dumnezeu a deveint o tendinta generala a neamului omenesc, prin care cel viclean pune stapanire pe om si il duce acolo unde vrea el: 

"Daca renunti la vointa ta propie, ai biruit deja Vrajmasul si vei obtine drept rasplata pacea sufletului. Dar daca savarsesti propia ta vointa, tu vei fi cel invins de Vrajmas, si mahnirea iti va impovara sufletul" (Sf. Siluan -"Scrieri").

Vointa lui Dumnezeu fiind Adevarul absolut si Binele suprem, orice adevar si orice bine ce nu vin de la Dumnezeu nu sunt decat minciuna si amagire si nu pot avea existenta reala. Fara Dumnezeu, toate bunurile acestei lumi nu sunt decat "desertaciune si goana dupa vant" (Ecleziastul). Astfel, ispita cea dintai la care este supus duhul omenesc si din care isi trag obarsia toate celelalte ispite este credinta in realitatea acestei lumi si in bunurile pamantesti carora le consacram intreaga existenta. Prin urmare, "aceasta lume este pentru noi ceea ce a fost pentru Adam pomul oprit", dat fiind ca toate bunurile lumesti sunt tot atat de inselatoare si amagitoare ca si fagaduintele mincinoase ale sarpelui:

 "De ce te topesti dupa cele ce nu sunt? Ce te uimesti privind in jur la cele stricacioase? De ce te bucuri pentru cele desarte? De ce intarzii langa cele ce curg in timp? De ce te rapesti in imaginatii? De ce te veselesti de cele pe care le vei lasa cat de curand si de a caror vedere te vei lipsi pe veci? Pana cand te vor desparti pe tine de Varful doririlor amagirea ochilor, ispitirea dezmierdarilor, grijile zadarnice, intelegerile gresite, slavirile cele desarte?" (Sf. Nicodim Aghioritul - "Paza celor cinci simturi").

Ispita nu vine nicioda de la un lucru in sine sau de la o faptura reala, ci numai de la imaginea "publicitara" pe care cel viclean o zugraveste in inchipuirea noastra, atribuind acelui lucru sau acelei fiinte o valuare sau o importanta exagerata sau amagitoare, in asa fel incat sa satisfaca dorintele, poftele si ambitiile omului de carne, faptura tot atat de amagitoare si pieritoare ca si lucrurile la care ravneste sau de care se teme:

 "Considera ca sunt niste vise tot ce i se intampla, bun sau rau, fapturii de carne" (Sf. Isaac Sirul - "Cuvantari duhovnicesti").

Cu alte cuvinte, ispita este intotdeauna creatia imaginatiei noastre:

"Diavolul este ruda apropiata cu imaginatia, fiind mai aproape de ea decat toate puterile sufletului. Pe ea o are la indemana si o foloseste ca unealta pentru a amagi pe oameni si pentru a-si lucra patimile si rautatile sale". De aceea, "Sfintii Parinti numesc imaginatia pod al dracilor" (Sf. Nicodim Aghioritul, op. cit.).

In ultima instanta, gandirea insasi este o forma de imaginatie, dat fiind ca gandul nu este decat o reprezentare mentala a realitatii - "Putem manca un iepure, dar nu si conceptul de iepure", observa filozoful rus Lev Sestov. Prin urmare, omul traieste intre doua lumi, cea exterioara si cea a cugetului si gandurilor lui, care determina intreaga sa existenta:

 "Viata noastra este alcatuita dupa chipul gandurilor care ne preocupa. (...) Totul, bine sau rau, vine din gandire" (Staretul Tadei - "Pace si bucurie in Duhul Sfant").

Evagrie Ponticul considera ca exista opt feluri de ganduri care poarta in ele samanta tuturor ispitelor: gandul lacomiei, al desfranarii, al iubirii de arginti, al intristarii, al maniei, al akediei, al slavei desarte si al mandriei. Lupta spirituala este deci, inainte de toate, o lupta impotriva gandurilor, care reprezinta fiinta noastra reala mult mai mult decat trupul de carne. Caci inainte de a lua forma in minte si de a se exprima prin grai, gandurile iau nastere in inima noastra:

 "Din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, furturile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om". (Mt. 15, 19).

Ispitele si incercarile de tot felul la care suntem supusi de-a lungul intregii noastre existente pot deveni un ajutor pretios pe calea mantuirii noastre, intrucat ele ne permit sa cunoastem mai bine neputintele si infirmitatile noastre spirituale si starea reala a sufletului nostru:

"Vezi cum ispita descopera ce se ascunde in inima noastra. De aici se vede cat de folositoare este ispita pentru cunoasterea starii launtrice. (...) Dupa cum cel neputincios cu trupul nu-si trece cu vederea neputinta, ci cheama medicul si-i cere vindecare, cu atat mai mult noi, crestinii, vazand inlauntrul sufletelor noastre multime de neputinte care ne slabesc sufletele si le conduc spre moartea vesnica, nu trebuie sa zabovim si sa ramanem nepasatori, ci sa chemam pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, si sa-I cerem vindecare!" (Sf. Tihon din Zadonsk - "Scrisori din chilie").

Cugetul omenesc fiind divizat intre vointa omului trupesc, legat de cele pamantesti, si cea a omului duhovnciesc, care cauta imparatia lui Dumnezeu, ispita se prezinta intotdeauna sub forma a doua tendinte opuse inte care trebuie sa alegem: una orientata catre aceasta lume muritoare, cealalta catre Imparatia Cerurilor si viata vesnica. Caderea in ispita, de orice fel ar fi ea, intareste legaturile ce ne tin lipiti de aceasta lume, unde totul este trecator si supus legii implacabile a mortii:

 "Caci tot ce se afla in lume este asemenea spumei care apare pe apa si dispare, asemenea visului sau umbrei. Un singur lucru este sigur, netrecator, neclintit si care nu ne paraseste niciodata: vesnicia. Pe aceasta trebuie sa o cautam cu staruinta si neobositi, iar tot ce este trecator sa nu valoreze nimic pentru noi" (Sf. Tihon din Zadonsk, op. cit.).

Cu alte cuvinte, toate dorintele, sperantele, placerile, satisfactiile, grijile noastre care vin din aceasta lume sunt tot atatea ispite, in masura in care ele tind sa ocupe centrul fiintei si existentei noastre si sa se substitue lui Dumnezeu. Respingand ultima ispita la care a fost supus in pustie, Iisus ne-a aratat modul de a invinge orice fel de ispita, punand mai presus de toate nu vointa omului, nici slava lumii, ci vointa si slava lui Dumnezeu:

 "Caci este scris: Domnului, Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui sa-I slujesti" (Mt. 4, 10).

A alege imparatia acestei lumi inseamna a alege amagirea, minciuna si moartea, cazand in puterea celui "ce poate face sa piara si sufletul si trupul in ghena" (Mt. 10, 28):

 "Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? (Mt. 16, 26) (...) Ce-ti mai foloseste lumea intreaga daca sufletul tau moare? Mantuirea sufletului tau trebuie sa-ti fie mai scumpa decat toate comorile lumii acesteia, mai scumpa decat painea si pamantul si decat toata slava lumii intregi, adunata la un loc. Sufletul va pleca fara toate acestea in lumea cealalta si nu va lua nimic cu sine, cum nici cand a venit pe lume, nimic n-a adus cu el; iar de aici ia la plecare sau mantuirea, sau moartea" (Sf. Tihon din Zadonsk, op. cit.).

Ispita este o rascruce de drumuri care ne obliga sa alergam intre doua directii opuse: fie calea acestei lumi si a omului pamantesc, care ne indeparteaza de Dumnezeu si ne duce la moarte, fie sa mergem pe urmele Celui ce a spus: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (In. 14, 6):

 "Ceea ce va semana omul, aceea va si secera. Cel ce seamana in carnea sa, de la carne va secera putreziciune; iar cel ce seamana in Duh, de la Duh va secera viata vesnica" (Gal. 6, 7-8).

Viorel Stefaneanu, Paris

Sursa: Apostolia, Nr. 54, Sept. 2012

PAGINI WEB:

#Razboi intru Cuvant: CADERILE “DE-A DREAPTA”. Noi invataturi si pilde de pateric romanesc culese de IPS Antonie Plamadeala. CONDITIILE FAPTELOR CU ADEVARAT MANTUITOARE

#Credo.ro: Despre ispite

# Ortodoxia tinerilor: Despre ispite si alte cugetari duhovnicesti

# Pemptusia: Învăţătura lui Gheron Iosif Isihastul – 4: Despre ispite şi legea duhovnicească