Baba lui Tutea, mosul meu, si reprezentantii Romaniei la ONU

Pe 27 septembrie 2012 rezoluţia „Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale graţie unei înţelegeri profunde a valorilor tradiţionale ale umanităţii” a fost adoptată de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. La vot 25 de ţări au votat pentru rezoluţia care susţine înţelegerea şi respectul valorilor tradiţionale si 15 state au votat împotrivă, printre acestea fiind si Romania. Astfel reprezentantii tarii noastre au vadit si de aceasta data afilierea politica de tip occidental, netinand cont de faptul ca poporul roman este unul in care valorile fundamentale ale tradiţiei umane şi creştine: familie, şcoală, neam, Biserică, au stat la temelia identitatii noastre. Ceea ce au făcut reprezentanţii României la ONU a fost o trădare a intereselor românilor care i-au votat.

In acest context este de netagaduit actualitatea cuvintelor lui Petre Tutea, care spunea: "O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor". 

Si daca unii au impresia ca Romania a fost cuprinsa de duhul occidental pana intr-atat incat sa se identifice cu interesele altor neamuri, iata ca nu este tocmai chiar asa. Glasul omului de rand, in al carui cuvant se reflecta toate valorile neamului nostru, dainue in locuri mai putin stiute, dar este cel prin care Romania inca mai apare pe harta lumii, si nu asa cum s-ar crede, datorita mai marilor nostrii, care manuie condeiul la Bruxelles. Tot astfel, precum lumea se mai tine datorita rugaciunilor pustnicilor ascunsi prin crapaturile pamantului, asa si Romania mai are un nume atata timp cat vor mai exista oameni curati la suflet, ce raspandesc lumina in jurul lor si nu umbresc calitatea nationala specifica neamului in care s-au nascut. Oameni simpli cateodata, fara scoli inalte, dar al caror cuvant vadesc o teologie si o adancime pe care numai Duhul lui Dumnezeu poate sa o insufle, Cel ce este Atoatetiitor. 

Am urmarit de curand un reportaj facut anul acesta in preajma Sarbatorilor de Paste la Manastirea Rohia, si am simtit cum inima se incalzeste vazand ca inca mai exista oameni simpli, profunzi, de-a dreptul fermecatori prin naturaletea lor si neavand stins glasul constiintei. In afara de nume binecunoscute precum cel al Arhiepiscopului Iustinian Chira sau cel al lui Nicolae Steinhardt, al carui spirit viu este mereu prezent, am remarcat si oamenii dint-un satuc uitat de lume, dar care n-au uitat de Dumnezeu. Dintre toti mi-a atras atentia un mosneag ce venea agale pe o ultita de sat, cu o traista in spinare, si un zambet neuitat. Cel ce lumea aceasta, in prag de sarbatoare, s-a gandit s-o cerceteze, i-a pus o intrebare despre varsta dumisale, iar dialogul a fost cam asa:

"-Cati ani aveti?

-N-am niciunul.

- [...]

- Toti s-au dus!

-Ani?!
-Ani!"
 Si desi, cu totii au inceput sa rada, finetea raspunsului mosului vadeste omul smerit in fata Vietii, care nu se uita in urma si spune: "mi-am trait viata" ci "am fost trait de Viata". Constiinta omului in fata lui Dumnezeu, a fost dintotdeauna vie la neamul nostru, cea care i-a imprimat modul de a fi, de a gandi, si de a trai.

Pentru a intelege cum nepastrarea valorilor traditionale echivaleaza cu dezumanizarea poporului roman, voi incheia cu acest citat al vrednicului de pomenire Parinte Profesor Dumitru Staniloae, care spunea asa:

"Calitatea nationala este insusi umanul intr-o anumita forma a lui. [...] Intre nationalism si uman nu e niciun antagonism. Dimpotriva, cu cat iti adancesti simturile umane, cu atat te adancesti mai mult in miezul calitatii tale nationale. Umanitatea se afla in adancul firii tale nationale. Doar e fapt notoriu ca imitatorii simturilor si atitudinilor straine sunt mai putini umani, pentru ca traiesc mai la suprafata. Un roman intelege si iubeste oamenii de alt neam nu printr-o depasire a realitatii sale de roman, printr-o coborare undeva in substratul pur uman al personalitatii sale, ci ramanand roman." (Dumitru Staniloae Ortodoxie si Nationalism, Art. Ortodoxie si Natiune, pag 31)

Reportaj "Romania Te iubesc" - 

Manastirea Rohia, un colt de rai 

 Cateva extrase din acest reportaj:

* Arhiep. Iustinian Chira - Unii te lauda ca esti foarte bun, altii ca esti rau. Care au dreptate? Nici unii, nici altii. Ca nu esti nici foarte bun, dar nici foarte rau. Omul, fiecare e asa cum l-a lasat Dumnezeu. 

* Rep. Alex Dima: Am venit sa intalnim  un sfant si am intalnit un copil cu plete si cu barba alba, un batran intelep cu suflet de copil, bucuros sa ne arate locul in care traieste si de unde pastoreste.

Arhiep. Iustinian Chira - Uite aici, sunt toate lucrusoarele. Nu risipesc. Asta e facut din lemn. L-am primit cadou, si cadourile nu se risipesc asa... Si asta face pline camerele si rafturile. Asa este? Este o datorie.

* Rep. Alex Dima: Se tine de mine si paseste greu dar atunci cand vorbeste de Dumnezeu si de carit e un alt om, prinde viata.

Arhiep. Iustinian Chira -  Un reporter intreaba pe o femeie: "ce sarbatoriti la Craciun?" Si femeia ce raspunde? -  la voi, in Sud, s-a intamplat treaba asta - Ce raspunde femeia? "Craciunul, aaa, atuncea se taie porcul". "Dar la Pasti, matuse ce se sarbatoreste?", "A, atuncea se taie mielul". Atata stia crestina voastra. Iata lipsa profunda si totala de educatie a crestinilor. Mahomedanii sunt trup si suflet la legea lor. Este? Evreii  asisdelea, budistii asisdelea, iar noi crestinii suntem deficitari. Este frate? Si eu nu tip la dumneata, eu tip la neputinta noastra, a tuturor. Suntem crestini, si nu suntem patrunsi de marea taina a crestinismului.

* Arhiep. Iustinian Chira - Si vedeam de la mine din dormitor cum muncitorul umbla cu sacosa goala, si nu gasea o bucatade paine in tot Clujul. Si era o... nu va puteti voi inchipui! Si atunci, in timpul predicii, nu am putut sa ma stapanesc, -o spun in fata lui Dumnezeu-, si ce crezi c-am spus? In '89 in iunie! "Sa dea Dumnezeu sa arda scaunul celui ce infometeaza poporul si celui ce dispretuieste muncitorii!". In plin public am spus asta. Dar era plin de securisti in civil si nu numai... Ce au vorbit intre ei: "Mai, bata-l Dumnezeu! Vladicul asta ne spune de ne ustura pielea! Dar n-avem ce face ca are dreptate!" asta a fost ocupatia...Asta a fost frate!

* Rep. Alex Dima Manasitrea Rohia este leaganul ortodoxismului si trairii monahale din Maramures, un spatiu care sfinteste omul, un loc al culturii. Aici s-a calugarit acum 71 de ani Episcopul Iustinian.

* Rep. Alex Dima L-am intrebat ce crede despre Rai si iad.

Arhiep. Iustinian Chira - Frate Alexandru, si domnule Alexandru, daca Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, a luptat si a facut tot ce cineva isi poate inchipui sa ne mantuiasca de iad si sa ne ajute sa castigam Raiul, inseamna ca acestea doua realitati sunt groaznice! si fericirea raiului si iadul. Noi cu mintea nopastra nu putem sa ne inchipuim - nici dumneata acum, cand iti vorbesc dumitale, plutesti asa, si majoritatea, "Ce-o fi? Oare cum o fi?" - ca nu avem mijloace de perceptie decat foarte limitate. Ce putem noi intelege intunericul vesnic? Dar ce intelegem din urmari. Daca Bunul Dumnezeu, Cel Atotputernic a facut tot ce se poate pentru ca sa-l salveze pe om din robia si din intunericul iadului, inseamna ca este o problema foarte serioasa.

* Rep. Alex Dima: Comoara ascunsa si binepazita a Manastirii Rohia, [biblioteca], aici s-au adunat peste 40.000 de volume de carte. Este una din cele mai mari si mai importante biblioteci din Transilvania. O mare parte din caietele Arhiepiscopului Iustinian se pastreaza aici sub cheie, si poate intr-o buna zi vor lua calea tiparului.

*Rep. Alex Dima: Nicu Steinhardt este arstat in 1958 si condamnat in lotul intelectualilor mistico-legionari, la 13 ani de munca silnica pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva prietenului Constantin Noica. In inchisoare il descopera pe Dumnezeu si trece de la mozaism la ortodoxie. Suferinta si umilintele traite in temnita stau la baza testamentului sau literar: "Jurnalul fericiri", fericirea de a-L descoperi pe Dumnezeu. "Acesta este norocul meu nefiresc, negandit, sa-mi fie dat sa cred in Dumnezeu si in Hristos. Numai datorita crestinismului nu umblu crispat, jicnit, si nu ajung sa fiu si eu unul dintre acele cadavre pe care le poarta vii apa curgatoare a vietii. Si nu ma numar printre cei care nu au inteles ca mai fericit este a da decat a lua". Asa se incheie "Jurnalul fericirii".

Ion Pintea (prieten si ucenic NS): - Cred ca e singurul intelectual roman care a regandit formula aceasta a fericirii. A scris despre fericirea pe care poti s-o ai in inchisoare, unde e sordid, unde e urat. E un paradox, dar pentru un crestin precum Nicolae Steinhardt e un mare adevar.  

* Rep. Alex Dima: Paritnele Serafim se imbolnavise la inceputul anilor '80 de cancer. Doctorii nu-i mai dadeau prea multe zile de trait, asa ca pleaca din spital pentru a-si tine legamantul [de a-l calugari pe Nicolae Steinhardt]

Parintele Serafim - Si nu a stiut nimeni. L-am calugarit sus, in paraclis. Au fost vreo 4,5 de-ai nostri, vreo 4, 5 prieteni de-ai lui si am rostit asa, un scurt cuvant.

Rep. Alex Dima - In secret a fost asta?

- In secret, nici... N-am zis la nimeni.

* [23.20] Inregistrare cu vocea lui Nicolae Steinhardt.

* Rep. Alex Dima: Libotin, un sat in inima Maramuresului, cu oameni harnici si frumosi, cu sufletul curat. [...] Pare o alta lume. Aici timpul a stat pe loc. Oamenii sunt pusi pe glume de parca n-au auzit niciodata de cuvantul necaz, sau suparare. Limba lor e atat de vesela incat zambesti la fiecare cuvant. Toata mancarea va ajunge la Rohia. Se face o pomana acolo.

Preot Gheorghe Cucu, sat Libotin - Fac pomene. S-a obisnuit de mult, de ani de zile. La inceput Manastirea fiind saraca, mergand oameni de prin toate satele, s-au gandit sa le dea o masa oamenilor [care veneau] de prin sate [la Manastirea Rohia].

[Un mosneag vine agale pe o ultita cu o traista in spinare]

-Ce-ai acolo?
Dumitru Perhaita - Paine. Sa trimit la Rohia.
- De ce-ati adus paine?
- O ducem acolo, strangem totul laolalta.
- Faceti pomana, acolo la Rohia?
- Facem poamana la Rohia, da.

-Cati ani aveti?

-N-am niciunul.

- [...]

- Toti s-au dus!

-Ani?!
-Ani!
-Ha,ha,ha... am crezut ca n-ati inteles [intrebarea].

*El [Arhiep. Iustinian Chira] i-a indemnat pe toti oamenii din Tara Lapusului si din tot Maramuresul sa nu uite sa fie buni, si sa daruiasca, sa nu-si uite credinta primita de la parinti.

Arhiep. Iustinian Chira - Domnule, fiecare trebuie sa ne facem datoria acolo unde suntem. Cand ne-am face noi datoria de la presedinte pana la maturator de strada, cum ar fi lumea? Raiul pe pamant, nu?! ...Daca ne-am face datoria fiecare! Ne facem datoria? Nu!

* Rep. Alex Dima: Astazi e duminica si la manastire au venit toti, si Catinta si Ileana a lui Perta si mama Ana. Tot satul.  Oameni simpli dau dovada de teologie adevarata, traita, fara teorii, fara prea multe vorbe.

Ana Perta e un ceaslov, o carte de rugaciuni. Stie multe. Le-a primit de la parinti, de la bunci, strabunici, si pentru ei se roaga astazi.

* Rep. Alex Dima: Parintele Iustinian ne aseaza la masa. Stam la masa cu omul despre care multi spun ca este deja sfant. Ore insir ne-a dat hrana pentru suflet si acum are grija si de trup.

In nordul tarii, in Maramures, oamenii predau o lectie de traire cu Dumnezeu, si cand te uiti in jur vezi si ca Dumnezeu e mai aproape de ei.