Cuvinte foarte actuale si puternice ale Parintelui Neofit despre fatarnicie si autenticitate

 

În anul 2007, Părintele Neofit Linte de la Piatra Scrisă a fost invitat de catre Dan Cerga, realizatorul emisiunii Proiect Logos, în studio la Deva Tv pentru a vorbi pe tema: "Fatarnicie si autenticitate". Tema este deosebit de actuala, iar Parintele ne aduce multe invataminte deosebit de importante, dand dovada de  discernamant, claritate si profunzime.

Fatarnicia poate mima si parazita orice

-Il rog pe Parintele sa ne explice daca poate sa fie un preot neadevarat sau o Biserica neadevarata.

O sa incerc sa spun ceea ce inteleg eu prin anumite lucruri. Bineinteles ca este o problema aceasta, care ati pus-o dumneavoastra, si care ma preocupa si pe mine, si care, n-as zice ca i-am gasit raspuns. Este o chestie de cautare, si in acest sens, mi-am pus si eu problema intre fatarnicie si autenticitate.

Faptul ca fatarnicia poate sa mimeze si virtutea, si adevarul, creaza niste probleme. Inseamna ca se poate vorbi de un adevar adevarat si de un adevar mimat, sau inchipuit, sau masluit. Chiar din Scriptura aflam ca fatarnicii mimau poate rugaciunea, poate milostenia, ... orice fapta. Si atuncea,  aceasta mimare, se pare ca nu-i racorda la fundament, deci la Dumnezeu. Si atuncea, putem gandi ca poate exista o anumita paralizare, o anumita parazitare, dedublare, prin care fatarnicii, sau fatarnicia, mimeaza adevarul.

Soloviov spunea despre Tolstoi ca fiind omul care cauta un crestinism fara Hristos. Este o chestiune foarte interesanta, a unui crestinism care este fara Hristos. Parintele Dumitru Staniloae spune ca crestinismul nu este doar a sti sau a face, nu este o simpla morala sau etica, ci este o traire cu Hristos. Din asta decurge a sti, a face si toata desfasurarea vietii in conditie crestina. Adica fundamentala este intalnirea asta cu Hristos. Bineinteles ca si aicea sunt probleme, ca si in Scriptura se spune de unii care au facut tot felul de fapte in numele lui Hristos, si Hristos a spus: nu va cunosc pe voi, plecati de la Mine blestematilor. Adica, iata, chiar si in numele lui Hristos poti sa faci anumite lucruri si totusi ele sa nu te intalneasca cu El. Nu oricine spune Doamne! Doamne! intra in Imparatie. Si acestea sunt totusi, niste lucruri deosebite, care poate sa ne aduca o anumita trezvie, o anumita atentie, ca se poate sa patinam, si sa mimam si credinta si, daca vreti, toate virtutile. Asta este interesant in toata aceasta tema ca fatarnicia poate mima si parazita orice.

Fatarnicia este intalnita la oamenii care au un interes, sau nu sunt consistenti in ceea ce fac

 - Ce interes avem sa mimam credinta sau rugaciunea? Pare cumva aiurea, absurd.

Poate sa fie doua aspecte. A unora care o fac asa, cum se spune intr-o expresie antica, ca pe unii ii gandesc gandurile. Asa, unii au un fel de memorial - ca sa zicem asa - al virtutii nestapanite de ei,  pe care-i stapaneste. Pana la urma o dedublare. Ei ies in fata, iti iau ochii cu virtutea, cu fapta, cu nu stiu ce, dar ei nu au implicarea consistenta si densa in ceea ce fac. Si totul este o imagine, o prezentare a unei imagini frumoase. Si probabil ca acest lucru se poate translata, si se intampla si in relatia cu Dumnezeu.

Si in Scriptura sunt cazuri in care unii pot fi in afara unei relatii reale cu Dumnezeu si chiar si cu ceilalti, pentru ca asta este o problema. Pana la urma apare o ruptura in relatiile noastre. De exemplu termenul de fariseu, in ebraica perishaiya, trimite la separare [perishaiya, plural de la perish, separare n.n.]. Apare ca o interfata care ne separa de celalat. Imaginea ta se interpune intre tine si celalat, si e o imagine care nu te reprezinta, e construita. Si asta, la un moment dat creaza o ruptura intre tine si celalalt. Bineinteles ca celalalt, cum spune Mihai Eminescu [in Glossa]: "Privitor ca la teatru,/ Tu in lume sa te-nchipui:/ Joace unul si pe patru,/ Totusi tu ghici-vei chipu-i".  Adica sa vezi dincolo de ceea ce joaca, de rolul pe care si-l asuma el, de imaginea pe care vrea sa ti-o transmita, care -repet-, poate sa fie extrem de luminoasa, poate sa fie extrem de atragatoare, poate sa fie extrem de pozitiva, de virtuasa, chiar de rugatoare. Si Mantuitorul zice de farisei ca "de ochii lumii, indelung se roaga".

- Probabil ca o fac din interes. 

- Asta vreau sa spun. Sunt unii care fac acest lucru din interes, care realist vorbind poate nu se cunosc pe ei, desi acest interes, in definitiv, este un egocentrism, o iubire de sine. Orice fapta pana la urma are efect de bumerang, se intoarce tot asupra lor. Era o expresie a unui psiholog, intr-o carte, a propos de un egoism din asta mascat de generozitate: "vorbeste-mi despre tine ce parere ai despre mine".  Adica eu te chem in dialog, dar ma intereseaza, de fapt, tot persoana mea. Adica e si chestia asta o problema. Poate sa fie acest aspect, al unor oameni care fac ceva din interes, si poate sa fie problema unor oameni care fac ceva si sunt patrunsi si posedati de o chestie d-asta, a virtutii in toate formele ei - si el e foarte versatil in toate, si in milostenie, si in rugaciune-, dar este inconsistent. Adica nu este o coerenta si o consisteinta in ceea ce face. Si pe acestia oarecum ii simti.

Imitatia obtureaza intalnirea reala cu celalalt 

- Probabil ca el este un imitant. Imita pe cel milostiv dar nu se aseamana cu cel milostiv.

- Da, aicea este  o chestiune foarte importanta: raportul asta intre asemanare si imitatie. Prin aceasta imitatie, prin care se creaza un artefact, sa zicem asa, o imagine de un anumit tip, sau o inchipuire pe care o avem despre noi, uneori chiar si despre ceilalti, sau o modalitate de a ne prezenta intr-un anumit fel in relatie cu ceilalti, ar fi un aspect. Aceasta imitatie - asa cum am spus si adineauri-, obtureaza intalnirea reala cu celalalt. Adica nu reusesti sa intri in contact real, sa-l experiezi pe celalat in taina lui. Si, in acelasi timp, bineinteles, pe un alt plan, relatia cu Dumnezeu nu poate sa fie experiata in taina autentica a intalnirii cu Dumnezeu. Pentru ca e foarte important, chiar si in practica duhovniceasca, aceasta claritate, sau limpezire a intalnirii cu Dumnezeu.

Parintele Ghelasie de la Frasinei vorbeste la un moment dat chiar si de o indulcire cu rugaciunea care nu este insasi intalnirea cu Dumnezeu. Adica ai o rugaciune repetitiva si ai poate niste efecte ale ei, dar ele nu sunt efectele intalnirii cu Dumnezeu, ci sunt efectele acelei pronuntari.

- Si tu, ca si incepator, ca si neofit, de unde poti sa stii ca aceasta este o dulceata, cand faci rugaciunea, si stii ca nu este modul bun de raportare, ca nu ajungi la Dumnezeu?

Aicea intervine paternitatea duhovncieasca, o indrumare a unora care au trecut pe acolo. Si, daca au trecut pe acolo probabil ca au aceasta experienta a trecerii prin locurile prin care eu acuma incerc sa trec, si ma straduiesc in directia respectiva, si atuncea este foarte important sa ai acea intalnire.

Asemanarea vine dintr-o intalnire reala care ne transforma

Revenind, asemanarea ar putea veni numai dintr-o intalnire reala care ne transforma. Deci, nu este numai o chestie de suprafata pe care o preluam, si nu ne este proprie, ci o intalnire autentica, adanca, tainica, care ne transforma, si creaza o asemanare. Chiar in paternitatea duhovniceasca - tot am pomenit de ea - sunt reale asemanarile intre parintii duhovnicesti si fii duhovnicesti, la fel cum sunt si in familie intre parinti si copii. Sunt niste asemanari, care nu putem sa le contestam. Dar, multi au impresia ca in paternitatea duhovniceasca nu ar exista asemanare, dar exista asemanare foarte puternica, atunci cand este reala paternitatea aceasta duhovniceasca, si filiatia - deci fiii capata aceasta asemanare cu parintele lor duhovnicesc.  Si, bineinteles, in aceste relatii este foarte importanta o autenticitate a lor, care da consistenta si o dezvoltare adevarata. Sa stiti ca astea le descopera fiecare in parte si din experineta personala. Si aicea, in zona experientei personale, spunea Sfantul Simeon Noul Teolog - si asta nu acum ci, [acum] o mie de ani-, ca mai exista parinti duhovnicesti, dar noi nu-i recunoastem, adica nu-i vedem ca atare. La fel cum acuma poate sa fie riscul ca oamenii sa vada prea multi parinti duhovnicesti, care inca nu sunt la masura respectiva.

Statornicirea in relatia autentica cu Hristos ne descopera ceea ce va trebui, inclusiv pentru vremurile din urma

- Am sa iau un exemplu concret, care preocupa multa lume, si anume sfarsitul lumii. Parinte, se spune ca multi prooroci mincinosi vor veni. Cum ii descoperim pe cei autentici, si in general cum descoperim adevarul adevarat fata de adevarul fals, pentru ca falsitatea si minciuna nu vine ca atare, ea vine imbracata in [adevar]?

Da, cum zice Parintele Staniloae, ca raul n-ar convinge daca n-ar veni ca o floare a binelui. Deci poate sa vina foarte luminos si inmiresmat. Acuma e greu de a vorbi, de acuma, de cei care o sa vina, de prooroci mincinosi. Important este ce facem noi aici si acuma, pentru ca asta ne va da acea lumina ca sa discernem, ca poate noi, prin fortele noastre, prin puterile noastre nu o sa fim in stare. E vorba in ce masura ne statornicim intr-o anume experienta autentica, adevarata in Hristos, si acest lucru, cu siguranta, ca la momentul respectiv o sa ne descopere ceea ce trebuie sa descoperim. Adica ceea ce lucram acuma poate ne va ajuta, insa important este sa lucram in aceasta directie.

A propos de lucrul asta, am auzit o vorba frumoasa la Frasinei, ca erau la un moment dat niste discutii legate de 666 si asa mai departe, si Parintele staret - a avut o expresie extraordinara - cu tonalitatea dansului, asa, deosebita, a zis: Dom'le de ce sa ma tulbur de doua ori? Vom vedea atunci ce-om face. Ca unii se alarmeaza acuma mai mult decat trebuie. Si e o alarma care are justificarea ei, dar, si raspunsul Batranului a fost frumos: de ce sa ma tulbur de doua ori? Vom vedea atunci. Iar acuma trebuie sa facem ceea ce putem face, sau macar... . Si aceasta experienta probabil ca ne va ajuta, pentru ca pana la urma e vorba de experienta, nu e vorba de o reteta. Ca daca dam o reteta - de genul: ce facem ca sa descoperim... cand va veni nu stiu cine, cum il descoperim?- pai daca ar fi un algoritm, probabil ca si ala care face chestia asta il va sti! Deci daca ar fi simplu, o chestie de algoritm, sau de reteta, probabil ca va face totul ca sa fie dupa acea reteta, acel algoritm, incat tu sa nu-l afli. Deci e o chestie si de experienta la momentul respectiv, luminata de Dumnezeu. Spre exemplu sa ne facem viata noastra si a unora mai buna, sau sa ne bucuram unii de altii, pentru ca si asta ne va crea o putinta de a ne descoperi mai mult in taina noastra, care este inradacinata in chipul lui Hristos.

Se poate merge foarte departe ca sa fii inselat

- O intrebare de la un telespectator: de ce sa nu ne facem chip cioplit si de ce sa ne inchinam la icoane?

Eu cred ca unii sunt care isi fac si chipuri cioplite si necioplite. La ora actuala e o invazie de chipuri si cioplite si necioplite. In toata vremea si in tot ceasul dam de ele. Acuma traim intr-o lume multiforma si pluralista incat unii or sa-si faca si chipuri cioplite -deci nu e o mare problema. Citeam intr-o carte a lui Umberto Eco, ca acuma si crucea a devenit un simbol generalizat si aproape laicizat. La o manastire zicea, asa, un Parinte ca acuma si dracul a cerut dreptul sa poarte cruce.

- Doar ca o poarta invers.

Ba se pare ca poate sa o poarte cum trebuie, dar asta nu inseamna ca se sfinteste. Adica genul de imitatie poate sa mearga foarte departe. Si, in acest sens e o discutie extraordinar de puternica [aceasta, pe tema] imitatiei, adica pana unde se poate merge. Si, din putina mea experienta, si citind niste lucruri, am vazut ca se poate merge foarte departe, ca sa fi inselat, bineinteles.

Forma de imitare: poate fi o identitate formala si referentul sa duca in alta parte

Si, citeam intr-o carte a lui Petru Culianu, un exemplu pe care-l dau destul de des, care vorbea despre niste eretici valentinieni, din primele secole, care aveau forma Crezului la fel cu cel marturisit de Biserica Ortodoxa, de Biserica primara, dar semnificatiile termenilor din textul respectiv erau altele. Si asta este o chestie foarte interesanta. La nivel formal nu-i gaseai nici o bresa. La nivel de referent, la ce te trimite respectivul termen, are o alta realitate, are o alta experienta. Adica pot sa spun ca Tatal este Sufletul universal - dau un exemplu- sau Fiul e un fel de Ratiune, si asa mai departe. Deci, aplicarea in concret a respectivului Crez ducea cu totul in alta parte. Si asta iar, este o chestie extraordinara, ca poate sa fie o identitate formala iar experienta si referentul sa te duca in alta parte.

- Asta imi aduce aminte de un subiect pe care l-am incercat eu mereu, referitor la identitatea crestinilor cu celelalte mistici orientale. Pentru ca sunt multi care practica mistici orientale, ei socotindu-se crestini si perfect compatibili cu Biserica.

- Da, eu personal cred ca aceasta discutie va fi pusa din ce in ce mai mult in atentie, pentru ca sunt din ce in ce mai multe confuzii exact in genul asta. Pentru ca iar, este un fapt, ca nu-l putem sa-l tagaduim, si pe de alta parte este deosebit, ca incep sa apra oameni, si tineri, s.a.m.d. care nazuiesc o experienta spirituala si atuncea cauta. Important este sa ajunga sa faca niste limpeziri, si sa nu amestece lucrurile. Si acuma sunt niste vremuri care se amesteca, pentru ca, intr-adevar, apar tot felul de forme d-astea sincretice, si chiar pot sa vina in intampinarea dumneavoastra.

La nivel de rugaciune consacrata crestina se poate veni cu o experienta dintr-un alt spatiu spiritual

De exemplu o chestie citita de mine intr-o carte, unde se [vede cum se poate] merge pe o imitatie a crestinismului nu numia la nivel formal - asta a fost la nivel formal: iti iau forma Crezului si nu-i gasesc nici o bresa. Da? E clar! Intr-o carte de Vasile Andru - cunoscut el ca practica rugaciunea mintii - [se povesteste cum] merge el la un moment dat in Moldova, unde era o doamna cred ca nevazatore  -Florentina daca nu ma insel-, si se aseaza pe un scaun si zice: "uite, acuma spun rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!". Spune-mi ce vezi". Si ea spune ca vede niste luminite mov, niste curenti, niste nu stiu ce, s.a.m.d. Vede nevazand, vede la alt nivel, sa zicem asa. Si Vasile Andru comenteaza: ea nu are cunostinta, ea a vazut chakra Sahasrara ca s-a deschis. "Uite, acuma spun altceva, spun "Tatal nostru" ...

- A propos de Virgiliu Andru, oare, citindu-i cartile nu avem nevoie si de un indrumator duhovnicesc, ca sa ne spuna cine este si din ce parte vede el lucrurile?

Dau niste exemple. Ceilalti trag concluziile. Acelasi lucru face spunand "Tatal nostru". Deci repet, intreaba: "ce vezi?". "Vad asa, o lumina, o ..." Zice: "da, intr-adevar, ea nu stie sa numeasca ce vede, dar de fapt este vorba de aceeasi chakra Sahasrara care s-a deschis". Prin urmare, noi credem si marturisim ca experienta lui Hristos nu se traduce prin deschiderea unor chakre, chiar daca chakrele au o existenta a lor, care nu poate fi contestata, dar experienta lui Hristos isi arata valoarea intr-o traire reala cu Hristos,- nu ca mi se deschide mie nu stiu ce, care tine de mine, de structura mea - care este mult mai tainica si mai adanca. Nu e doar la nivel de structura energetica s.a.m.d.

Ce am vrut sa spun aicea? Chiar la nivel de practica - vedeti, la nivel de marturisire: poate sa aibe cineva Crezul ca al nostru, si sa-l trimita in alta parte-, la nivel de rugaciune consacrata crestina - rugaciune isihasta: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!", si chiar "Tatal nostru"-, el are o experienta care este din alt spatiu spiritual. Si este o problema! Iata, chiar si prin rugaciune poti sa ajungi in alta zona. Chiar si prin niste rugaciuni consacrate sa ai o experienta care nu este a spatiului tau, si asta este o problema ca se poate ajunge aicea. Si iata ca se poate! Te folosesti de numele lui Hristos ca un mijloc. Puteam sa zic chiar altceva...

- Ca o mantra. E folosit pe post de mantra.

Dumnezeu ne vede ca atitudine, ca prezenta, in fata Lui, dincolo de rostirea noastra

Intelegeti! In acelasi timp citeam la Parintele Arsenie Papacioc ca era unul care se ruga si ajunsese chiar la o masura foarte mare [cu rugaciunea], ceva de genul: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu ma milui pe mine pacatosul!" Si ajunsese la o masura foarte mare, de se inalta de la pamant cu rugaciunea. Atuncea l-a vazut cineva si i-a zis: "Mai, da' tu ce rugaciune spui?". "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, nu ma milui pe mine pacatosul!". Si-i zice: "Dom'le, nu e bine! Zi: miluieste-ma pe mine pacatosul".  Si dupa ce a spus chestia asta a zis ca l-a vazut si nu se mai ridica de la pamant. Si zicea Parintele, si intr-un fel concluzia era: vedeti ca Dumnezeu nu se uita nici la forma respectiva. El ne vede ca atitudine, ca prezenta in fata Lui, dincolo de rostirea noastra. Vedeti?!  Intalnirea este mult mai tainica decat rostim noi, sau cand ne gandim noi la El. Te simte mult mai in adancul, sau in taina ta, cand deja te-ai miscat, te-a simtit asa, si a simtit consitenta gestului tau. Si asta este iar o chestie extraordinara!

 Adica vedeti ca lucrurile sunt foarte interesante, ca te poti duce [pe cai laturalnice] si atuncea este foarte complicat sa discerni. Tu vezi ca ala spune acelasi Crez, sau ca ala spune Tatal nostru. Spun unii: "Pai, dom'le, noi spunem Tatal nostru de fiecare data in adunarile noastre". Pai si mie nu-mi spune nimic chestia asta, pentru ca stiu pe unul care spune Tatal nostru si i se deschide o chakra, stiu pe unul care spune Tatal nostru, dar tatal lui e Sufletul Universal, sau e Marele Arhitect, sau e nu stiu care, si, la altul, alta-i raportarea. Si atuncea el se foloseste de forma respectivei rugaciuni si are alta experienta. Foarte bine! Important este sa inteleaga ca nu are legatura cu crestinismul - ma refer la experineta Bisericii. In rest e liber.

Pana la urma nu poti sa-l fortezi [pe om], ca Dumnezeu este totusi un exemplu de, sa zicem toleranta, daca accepta si raul sa exista in vesnicie, daca nu-l anihileaza, nu?

- Nu-l accepta in vesnicie. Ontologic raul nu exista.

Nu, dar se face separarea. Iadul nu este distrus. Exista ca realitate, chiar in pervertirea lui, in autodevorarea lui, care poate sa continue, dar el nu este anihilat. Asta iar, este o discutie. Diavolul zice ca ar vrea sa se distruga de tot, sa nu mai fie, dar Dumnezeu nu poate sa fie partas la chestia asta, pentru ca El l-a pus in existenta. Si, atuncea, pentru faptul ca el e in existenta e un bine pentru Dumnezeu. Deci chiar si omul care - zice Sfantul Maxim Marturisitorul  -  este in iad, deci faptul ca este in existenta, este intr-un dar. Chiar si in forma aia pervertita, si autoflagelata, sau chinuita care si-o face, dar el este intr-o zona a darului. Daca nu am ajunge la binele asta in sens hristic, sa zicem asa... - dar asta este alta poveste.

E dificil sa ajungi dintr-odata la experiente mistice, si fara a avea o indrumare in traditia ortodoxa

- Deci putem considera toata miscarea sincretista din ziua de astazi ca fiind incercari de oferire a unor surogaturi de deturnare a adevaratului sens pentru oamenii care isi cauta sensul sadit de Dumnzeu si li se arunca momeli ca sa nu mearga pe...

Unii sunt chiar sinceri cautatori, poate. Altii din neintelegere amesteca niste lucruri, altii chiar cred in lucrurile respective, deci nu au neaparat intentia de a le amesteca, si ei chiar cred ca asa sunt, ca sunt intr-o impreunare respectivele lucruri. Eu cred, cu toata sinceritatea, ca sunt oameni care nu au foarte clar aceste lucruri, si probabil ca le amesteca. Si e si dificil sa ajungi, dintr-odata, prea repede, la experiente spirituale, sa te grabesti, si sa intri in zone pe care nu le cunosti, si sa fii indrumat de oameni care nu cunosc o traditie, totusi veche.

Faptul ca noi avem manastiri in tara, asa cum sunt ele, cu plusuri si cu minusuri - ca trebuie sa fim realisti ca si in manastire este un efort care se face, si nu suntem la o masura d-asta la care suntem chemati. Dar, faptul ca avem oameni care tind catre o experienta, chiar taina mistica, arata ca avem o continuitate in directia asta, sa zicem, macar la nivel de cultura generala. Ma refer la cei care sunt aicea, nu la nivel mondial, la cei care umbla cu sincretismul, s.a.m.d. Sa stiti ca si acestia din punctul meu de vedere,  trebuiesc cunoscuti, pentru ca daca reusesti sa-i cunosti - acuma este o discutie, pentru ca nu oricine [trebuie] sa faca lucrul acesta. Si sa poti sa te intinzi cat iti este patura.

 Putem sa ne dam in spatele unei duhovnicii si, in acelasi timp, in relatiile noastre sa fim foarte deficitari

Am citit o carte a unui psiholog american care face legatura intre buddism si psihologie. Si, la un moment dat el isi pune problema, - chestii foarte interesante- pentru ca unii sunt in spatele meditatiei si isi mascheaza anumite deficiente, si se refugiaza in meditatie s.a.m.d. dar nu reusesc sa coboare, sau cand coboara din acel lucru sunt prada unor apucaturi, unor comportamente, a unor atitudini pervertite, si nu reusesc sa-si faca o corelatie intre aspectul acesta spiritual si chair asta psihologic, ca sa poata sa aibe si o integrare relationara eficienta si in societate. La fel cum [se poate intampla] si la noi. Putem sa ne dam in spatele unei duhovnicii si, in acelasi timp, in relatiile noastre de zi cu zi, in intalnirile noastre, sa fim extrem de deficitari. Si nu reuseste duhovnicia noastra, atat cat este, sa filtreze, si sa se decanteze, si sa ne invete sa avem comportamentul cel mai potrivit.      

La Tatal nu esti cunoscut decat daca se vede pecetea, jertfa, Fiului Sau in tine

- Dar, Parinte, vorbind de autenticitate si cumva de alte lucruri, trebuie cumva sa dam reperul. Daca un sistem de valori pe care se judeca autenticitatea sau falsicitatea unui lucru - deci noi, cumva, cand discernem lucrurile, ne asezam pe un anumit sistem de valori crestin-, si cred ca lumea nu-l cunoaste foarte bine, pentru ca lumea daca l-ar cunoaste, acest sistem de valori, si la ce te duce el, le-ar vedea pe celelate ca sunt derizorii, pe langa indumnezeirea propusa omului de catre crestinism.

Asta este adevarat, dar depinde de fiecare din noi sa facem acest lucru. Nu se poate face numai de x, sau de y, sau numai de catre preoti. Conteaza ceea ce faceti dumneavoastra. Dumneavoastra faceti o emisiune in care incercati sa faceti loc si acestei lumini a lui Hristos, care trebuie sa lumineze tuturor. Chemarea asta este. Nu ajunge peste tot, probabil, sau oamenii nu sunt deschisi ca sa o primeasca, dar asta trebuie sa o facem fiecare, si d-asta este si o problema de responsabilitate pe de alta parte. Si, in acelasi timp, revenind la ceea ce vorbeam mai inainte, dincolo de sistemul de valori - d-asta spun ca sistemul de valori chiar crestinesc, poate fi rupt de Hristos cumva; daca vedem numai ca un sistem de valori e un crestinism fara Hristos, care are principii moarale, etica, bine, sa faci bine, si care nu sunt niste lucruri rele- dar, mantuirea inseamna a trai IN Hristos, in ce masura ramai, ai haine de nunta. Stiti, daca ai haine de nunta ramai la nunta Fiului de Imparat, daca nu ai haine de nunta nu poti sa te scuzi, ca ai numai fapte pe care le-ai facut numai tu, pentru ca, zice Parintele Staniloae, citind la Sfantul Chiril al Alexandriei, la Tatal nu esti cunoscut decat daca se vede pecetea Fiului in tine, jertfa Fiului Sau in tine. Si aceasta, ca sa fie in tine, trebuie sa fie lucratoare. De aicea: de ce ne impartasim noi cu Hristos jertfelnic, jertfit, nu? Ca sa ne imprimam de aceasta putere a jertfei Lui, sa ne jertfim si noi, intr-o dragoste jertfelnica bineinteles, nesangeroasa, desi mucenicii ajung chiar la mucenicia cea deplina, fata de ceilati.

Sfintii inchisorilor ne invata cum taina invierii inveleste crucea

- Daca ati vorbit de mucenici, am prezentat saptamana trecuta cartea "Sfantul Inchisorilor", era vorba de Valeriu Gafencu [...]

Parinte, ne apropiem acum de sfarsitul emisiunii si daca vreti sa atingeti un anumit subiect pe care nu l-am atins.

Nu! Cred ca l-ati atins dumneavoastra, legat de aceasta carte care este remarcabila, si care merita de a fi citita, si in plus, chiar fata de dialogul care l-am avut, prezinta un fapt, si anume, ca cei care au fost in aceste inchisori nu au stat numai printr-un sistem de valor crestine, ci a fost Hristos cu ei in celula. Adica a fost prezent in viata lor cu adevarat, si asta i-a si tinut, si asta le-a dat si sfintenie, care ii face vrednci de a fi cinstiti, de a fi canonizati. Adica mi se pare un lucru extraordinar pentru noi sa vedem ca in conditiile aceste concentrationare, extreme, au existat oameni care au avut o eleganta a experientei crestine cu totul deosebita. Si ei sunt niste repere extraordinare, care, din pacate, nu sunt asimilate, nu sunt insusite si nu li se face loc pentru a fi cu adevarat lucratoare. 

La fel cum, un Parinte extraordinar, care pe mine m-a impresionat, este Parintele Dimitrie Bejan, care a stat atiatia ani in inchisori, si in Rusia, si in Romania, la Canal. Si mi s-a parut absolut remarcabil ca un om, care traieste o perioada extraordinar de lunga in inchisori, in lagare, in deportare, atunci cand scrie niste carti, in care vorbeste despre aceste experiente, are o privire destinsa si blanda, asupra lucrurilor respective. Deci, se vede treaba ca a transcens acele greutati, si in ele a razbit o lumina a invierii. Si asta mi se pare un lucru extraordinar, sa traiesti 25 de ani, de la o varsta tanara in inchisoare - totusi e o viata de om-, si apoi sa scrii despre lucrurile respective...

- Si ce fel de viata in inchisoare!

Si sa scrii in cartile respective, dupa ceva vreme. Totusi, cel care citeste cartea sa ramana mai degraba cu lumina invierii in suflet, decat cu o cruce teribila, in definitiv. Si asta este chiar o chestiune exemplara. De exemplu Parintele Staniloae n-a vorbit deloc despre ce a patimit in inchisoare. Adica oamenii nostri, care au fost extraordinari, nu s-au plans, si nu au acuzat excesiv. Mai multa gargara fac altii.

- Deci astea sunt marturiile autenticitatii traite.

In act! Realmente, si in acel racord extraordinar, -desi termenul asta e prea tehnic, prea ingineresc. Ei au putut sa isi pastreze o anumita inaltime, pentru ca aceasta destupare exacerbata, malefica, a fost cumplita, iar putinta asta de a transcede cu o lumina tandra, a invierii, prin aceste lucruri este extraordinara. Din pacate, uitati!, apare o carte ca aceasta la 17 ani [in 2007].

- Eu zic nu: din pacate, Parinte, si nu intamplator, pentru ca daca vedeti ce carti au aparut, "Fenomenul Pitesti" al lui Virgil Ierunca - si au venit carti care prezentau adevarul crunt, tortura, viata inumana, si practic developau raul  din umanitate, a fost intruparea raului in umanitate - incep sa vina carti mai filtrate, Bordeianu, "Razele din catacombe". Acum, nu de mult, am prezentat cartea lui Ioan Ianolide, care era clar, ca si duhovnicie peste. Si, cand am prezentat aceasta carte, Sfantul Inchisorilor, le spuneam telespectatorilor, care nu au citit literatura de lagar, sa nu inceapa cu aceasta carte, pentru ca este prea mult, daca nu ai parcurs treptele astelalte, de initiere si de intelegere.

-Da, am inteles. Dumneavoastra vedeti ca un parcurs, in care noi putem reitera un parcurs al crucii lor, si vazand intr-o intelegere foarte clara unde au fost, si sa vedem unde au ajuns, si, faptul, mai cu seama, ca au depasit in mod extraordinar aceasta cruce, prin inviere.

-Da, si noi nu profitam de acest imens potential. Tot ne gandim cu ce sa intram in Europa, sa iesim in fata, sa dregem, sa facem. Dar, aceasta suferinta, privita metafizic, privita in alt plan decat cel al relatiilor de zi cu zi, nu poate sa nu fie, intr-un anumit plan divin, generatoare de ceva, generatoare de energie. Zicea cineva, si nu mai stiu cine - imi pare rau ca am uitat-  acest imens potential de suferinta da generatiilor urmatoare ceva. Si, acel ceva poate ar trebui noi sa-l recuperam si sa-l folosim, pentru ca altii nu au.

Vedeti, aceasta inviere din suferinta, mai mult decat simpla suferinta, aceasta transmitere a ceea ce a adus peste suferinta pentru noi - pentru ca noi nu acceptam numai crucea, ci invierea, deci taina invierii care inveleste crucea. Chestiunea asta mi se pare extraordinara: ca s-a mers catre inviere, nu a fost suferinta ca atare, si, suferinta asta izbavitoare, care are in ea o despicatura prin lumina asta a invierii.

Pe de alta parte, sa stiti ca personal nu cred ca ajunge cineva asa usor sa inteleaga lucrurile respective. Am impresia ca a fost la Cannes un film, nu stiu ce reprezinta respectivul film, dar nu stiu daca ne reprezinta, sau daca exprima conditia lagarului comunist.

In vecinatatea modelelor autentice dobandim putere sa ne ridicam din mormintele noastre, in care zacem

Parintele Staniloae spune o chestie, care putem sa o luam ca fiind profetica, dar bineinteles, ca nu trebuie sa ne culcam pe o ureche, ca depinde de noi, ca va veni vremea cand si cei din afara vor veni sa invete de la noi.  Deci, probabil ca [vorbeste despre] aceasta experienta cuplata, a jertfei si a invierii, a celor care au trecut pe acolo, a celor care reusesc sa o asume, si sa o experieze. Bineinteles, pentru ca ele sunt modele exemplare, si pot fi contagioase - asta este foarte important, a propos de asemanare si imitatie. Si, aceste modele, pot sa aibe o extraordinara putere de penetrare si de asemanare,  daca stam in vecinatatea lor. Daca ne invecinam cu altcineva, ne asemanam cu cine ne invecinam pana la urma urmei. Si conteaza sa stam intr-o astfel de ambianta, pentru ca asta ne poate da o anumita forta, sa ne ridicam si noi din mormintele noastre in care zacem, si sa avem puterea de a avea atitudine, de a avea o forta care, in acelasi timp sa aibe o mladiere a invierii si a duhovniciei, sa nu fie doar bruta. Vedeti ca atitudinea asta, care nu este inscrisa cumva in pronia lui Dumnezeu, poate sa fie destul de contondenta si ineficienta.

Avand prezenta liturgica Dumnezeu ma ajuta sa-mi refac chipul meu de biserica

- Deci pana la urma si rugaciunea, suferinta, sunt mijloace pentru  a ajunge la Dumnezeu, la ceva autentic.

As vedea chiar si rugaciunea tot ca o intalnire cu Dumnezeu, ca rugaciunea pana la urma este un dialog, si trebuie sa fie o intalnire, si intalnirea trebuie sa fie foarte consitenta. D-aia este si importanta participarii liturgice, pentru ca Hristos este primul care liturghiseste, dincolo de preot. Atuncea El ne amprenteaza cu prezenta Lui in acest spatiu liturgic si ne creaza posibilitatea restaurarii biserii launtrice, cum spune Sfantul Maxim. Noi suntem fiecare, ca individualitate, o biserica, dar biserica noastra, eu care sunt biserica, sunt destul de ingalat, sunt destul de surpat, si atuncea avand prezenta liturgica, Dumnezeu ma ajuta sa-mi refac chipul meu de biserica, si dupa aia sa liturghiseasca El cu adevarat, sa fie o intalnire reala cu El. Si atuncea, bineinteles ca este importanta prezenta asta liturgica, si eu sunt convins ca Hristos este cel autentic.

Prezenta oamenilor autentici ne poate scoate din ipocriziile, fatarniciile, si slabiciunile noastre, si ne pot intari

- Deci restaurarea chipului Fiului in noi, prin Liturghie, pentru ca Tatal sa ne recunoasca la cina Fiului de Imparat.

Da! Alaturi de aceasta prezenta liturgica, care ne da cu adevarat o intalnire, care ne poate imprima aceasta prezenta a lui Hristos, sunt la fel de importanti, sa zicem asa, ceilalti semnificativi, autentici, care, ei ne pot scoate din ipocriziile noastre, din fatarniciile noastre, din slabiciunile noastre, ne pot intari. Sa dea Dumnezeu sa fie cat mai multi, si sa avem cat mai multi intru bucurie si sprijin, si asta sa ne poata da si putere intr-un firesc al nostru, care sa nu fie foarte hei-rupist in credinta, nici foarte delasator, dar sa fie de o anumita demnitate, si autenticitate, si consistenta, in acelasi timp, in ceea ce facem.

Pentru ca crestinul trebuie sa aduca, in acelasi timp, si o deschidere creativa. Nu trebuie sa facem o plangere tot timpul, sau o lamentatie d-asta edulcorata. Trebuie sa ne dea si posibilitatea sa fim chiar creativi in relatiile noastre. Si cu asta inchei. Trebuie sa fie anticamera Imparatiei. In Imparatie nu trebuie sa ne plangem tot timpul. Trebuie sa avem niste schimburi intre noi, niste impartasiri, trebuie sa stim sa impartasim, sa comunicam intre noi, sa le nuantam, sa le creem. Atuncea, de aicea trebuie sa invatam si acest lucru care este foarte putin lucrat. Hristos nu asa a lucrat - de obicei omul trebuie sa se planga sa se vaite, sa se cutare,...

- Multumim Parintelui Neofit...