Asta e cea mai buna masura in viata, atunci cand nu ai un sfatuitor, sa ai marturie a lucrului din Scriptura.
*
Daca noi suntem niste oameni sensibili, daca noi avem experienta propiei simtiri, atunci cand vorbim cu celalalt, daca ajungem in inima lui, inima noastra se incalzeste, se bucura, dar, daca inima noastra are o intepatura si se raceste pe loc, ati nimerit alaturi. Nu mai insistati, pentru ca s-ar putea sa va treziti ca aruncati margaritare porcilor si sa se intoarca impotriva voastra si sa va rupa cu tot ce ati vrut sa spuneti, adica sa vi-l faceti dusman.
Este o moda acuma de a numi sfinti, nu zic eu inainte de vreme, dar e o atitudine, o piosenie nepotrivita in Biserica de a o lua inaintea evenimentelor. In Pateric se spune ca atunci cand te lauzi cu duhovnicul tau, cu Parintele tau, cat e el de mare, bun si sfant, fi atent ca nu cumva sa te lauzi pe tine. Ca si din aceasta pornire fac oamenii avva: "vai avva, avva, avva! Eu stau la picioarele lui avva!", dar de fapt el se povesteste pe sine: tragei si voi concluzia cat sunt eu de grozav daca eu stau la uitati-va si voi la ce fel de oameni, si sunt si invatati, si mai ca n-as fi eu mai invatat decat batranii. Si asa este, ca batranul spune o vorba, si el scrie zece pagini dupa aia, carti, tomuri, amintiri, minuni, tot ce se intampla. Si, d-asta, nu pentru ca n-ar fi, este normal sa avem sfinti printre noi, ca altfel nu s-ar tine lumea pe pamant, dar nu este normal sa vorbim mai mult decat trebuie despre asta. Asta tot este o judecata, si Apostolul Pavel zice sa nu ne judecam pe noi insine, nici in bine nici in rau. Pentru ca a face judecati despre sfintenia cuiva, inseamna, de fapt, a descoperi ca tu esti in masura sa judeci. Numai cei de aceeasi masura se vad unii pe altii. Si asta, in traditia noastra ascetica, daca citim cartile Sfintilor Parinti, era considerata o treaba de sfiosenie, de a povesti despre vedeniile celuilalt, de cum se roaga; este o treaba ca sa fi de aceeasi masura. D-asta, noi avem o mare problema, spun eu, in vremea noastra.
Cele mai multe relatari despre oameni imbunatatiti sunt facute de oameni pripiti. In primul rand cartile sunt foarte multe, nu sunt sintetizate. Atunci cand scrii foarte mult arata ca tu ai cel putin 2 probleme. Prima ca n-ai reusit sa sintetizezi tot ce vrei sa spui. Evangheliile sunt printre cele mai mici carti din lume. Si cartile Proorocilor, la fel. Este semn ca nu ai asimilat ce vrei sa spui, spui tot ce-ti vine la gura, nu judeci lucrurile, nu ai o experienta a scrierii. Si, doi, tu nu te pui in pielea celor care trebuie sa citeasca ce scrii tu acolo. Este cumva o lipsa de respect fata de cei care citesc, fata de cei care au fost pana la noi si au scris. Noi avem milioane de carti in lume. Evangheliile sunt asa, subtiri, in schimb tu scrii niste tomuri groase si trebuie cineva sa citeasca acolo 20 de volume din ce ai de povestit tu fara sa rumegi.
Se ajunge sa ni se spuna: "stit, la noi asa este traditia". Traditia este mult mai mult decat obiceiul. Noi confundam obiceiurile cu Traditia. Traditia este ceea ce a supravietuit obiceiului, care a trecut prin grila timpurilor, a imperiilor, a modelor de tot felul si a ramas in picioare neschimbata. Este ceea ce gasim in sec. IV, in sec XII, ceea ce gasim acuma, trecand prin Bizant, trecand prin toate prigoanele otomane, prin frantuzii, batai cu rusii, cu nemtii,... ramane ceva in picioare. Aceasta este Traditia si Traditia nu moare. Obiceiul este altceva. Obiceiurile nu sunt intotdeauna rele, dar ele au nevoie sa fie verificate de timp, fiindca au nevoie. Din cauza asta nu trebuie sa numim Traditie prea usor, chiar toate lucrurile pe care le vedem: "ca am fost intr-un capat al Romaniei si am vazut ca stropeau intr-un fel. In altul roata o faceau invers..." Astea sunt niste lucruri de la care nu trebuie sa ne certam.
Cred ca trebuie sa vorbim atata cat ne vedem si atata cat ni s-aude vocea. Mai departe, intotdeauna apar probleme. Ati vazut ce se intampla cand vorbesti pe internet, cand cuvantul tau se duce foarte departe, si iti vin inapoi niste intelesuri si niste intelegeri ca mai bine nu ajungea niciodata acolo cuvantul tau, pentru ca mai bine nu era nevoie de el. Si asta este nefiresc sa te adresezi neintrebat, ca au acces oameni care nu trebuie sa stie. D-asta, Epistolele se cheama catre Corinteni, catre Romani, catre Efeseni. Nu trebuie sa le incurci, ca ele vorbeau de niste probleme concrete care erau acolo. Daca la Corinteni se sfadeau care e mai mare, si care are daruri si care fac minuni mai importante, la romani aveau de umblat la bai si de facut alte nebunii. Dar acuma le citesc toti, si sar ceilalti ca asa ceva nu exista. Normal ca asa ceva nu exista, si daca nu exista taci, si treci, om bun. Ce te bagi intr-o vorba care nu te priveste? Nu am inteles niciodata!
Vedeti, imaginea e mai veche la oameni. La Dumnezeu, la inceput e Cuvantul, dar la oameni, cand e mic copilul mai intai deseneaza si mai apoi invata a scrie. Ati vazut ca e mai usor. Primele reprezentari, prima comunicare noi o facem prin desen. D-asta noi avem icoana si icoana este evanghelia in culori, si d-asta se tulbura toti dracii de sus si din adancuri, pe icoana. Cel mai suparator lucru din totdeauna a fost icoana, si cea mai mare concurenta, tot ce vedeti voi pe pereti, pe usi, toate fotografiile astea cu oameni mai mult sau mai putin imbracati, de fapt este o lupta a modernitatii cu icoana. Cineva scria chiar, o eseista d-asta - nu eram de acord cu ce spunea, si felul in care spune, si d-asta nu-i tin minte numele si nu i-l pronunt. Asta e o atitudine foarte veche, biblica, sa nu pronunti numele lor pe limba ta, acuma - nu vorbea ce trebuie, dar a facut o analiza si a zis: "pana acum Biserica detine monopolul asupra imaginii", din cauza imaginii. Auzi cum suna: "monopolul asupra imaginii". Pana acum, nici cu televiziunea, nici nu nimic, nu au reusit sa bata icoana. Si asa o sa fie pana la sfarsitul veacului, nu o sa reuseasca, dar pentru asta noi trebuie sa stim insemnatatea icoanei, sa stim ca lupta se duce pe chip, pentru ca e taina intruparii. Deci nu e pur si simplu, ci e Dumnezeu intrupat, care L-am vazut si L-am putut reprezenta. Aicea e taina toata. Restul sunt idei.
Uitati-va: "Parintele cutare a mancart la cantina saracilor. Unde sunt televiziunile?", "Cel mai bun Parinte a mers cu troleul"... Deci, tot ce e normal, noi, in Biserica facem caz! Mai, mai, mai, ce treaba a facut ca a mancat la saraci! "A petrecut Craciunul nu stiu unde..." Nu va mai fotografiati cand faceti fapte bune. Asta este o rusine pentru noi. Avem porunca de la Intemeietorul-Milosteniei sa nu stie dreapta ce face stanga. Noi avem site-uri ortodoxe, in care povestim, dam rapoarte de spitale... Se fotografiaza preotii cum dau sange! Mai, mai, mai! Nu va dati seama ca lumea, de la asta nu se schimba? Voi credeti ca va luati la intrecere cu Madonna si cu Brad Pitt la facut "milostenie"? Aia au mai multi bani si or sa va intreaca si la aratat la televizoare. Si toti ce vreti au. Si arata cum infiaza copii si ... Nu, fratilor! Nu-i al nostru competitia asta! Tineti minte! Biserica sa nu dea socoteala pentru lucrurile astea! Si multi s-au suparat pe mine pentru ca am spus lucrurile astea. Am prevazut ca o sa urmeze valul asta de: "uitati-va ca noi am facut, dar nu stie nimeni". Stiu ei foarte bine! Stiu ei, dar dusmanii mai buni n-or sa sa se faca de la asta, dar ne stricam noi inimile. Si noi dam o pilda gresita, impotriva invataturii despre cum trebuie sa facem fapta buna. Am ajuns sa ne fotografiem langa saraci. Voi va dati seama in ce catastrofa ne aflam, sufleteasca, si omeneasca, si crestina? Nu mai distribuiti toate stirile astea, si prietenii care au site-uri ortodoxe, le spun cu toata dragostea si caldura: "ganditi-va la treaba asta, ca noi creem un fel sucit de a vedea milostenia si dragostea; altfel decat trebuie". Si tienrii acestia care vin din urma, si altii carora asa li se pare ca e normal, s-ar putea supara pe mine ca spun treaba asta acuma. Dar, intorceti-va la Evanghelie si citit ce scrie acolo: faptele tale bune sa nu le stie lumea, ca cel care vede in ascuns iti va rasplati tie, sa nu stie stanga ce face drapta. Adica, voi va dati seama? Nici tu nu trebuie sa stii ce faci. Masura milosteniei este atunci cand tu ai uitat ce ai facut. Tu nu trebuie sa observi si tu trebuie sa consideri asta un lucru normal. Si daca tu ai observat atunci opreste-te, ca esti intr-un pericol sufletesc. Sfantul Antonie cel Mare, cand a fost intrebat cum e cu rugaciunea, ce inseamna sa te rogi, spune ca daca tu iti dai seama ca te rogi, tu nu te rogi inca! - Daca tu te urmaresti rugandu-te. Trebuie sa fi in starea in care tu nu vezi asta ca, atata timp cat tu vezi, tu nu ai ajuns la masura care trebuie. Asa e si cu milostenia ca daca tu vezi ca faci milostenie, si nu o vezi ca fiind ceva normal, inseamna ca tu te afli intr-o problema sufleteasca, nu esti la masura de a fi un om milostiv. Cu atat mai mult [sa te pozezi] in Biserica. Asta pentru mine este o mare durere pentru ca noi toti ne stricam mintile de la asta.
Eu vreau ca noi sa fim sanatosi asa cum erau batranii nostrii. Oleaca aspri dar milostivi in bunatatea ta. Sa nu mai fim dulci la vorba de dragul dulcetii de pe ureche. Asta nu e un lucru de-al nostru. Sfantul Ioan Gura de Aur spune sa nu vorbim de ceea ce le place oamenilor sa auda. Asta nu inseamna ca trebuie sa le spunem ceea ce nu le place sa auda, dar, uneori nu le place totul. Pentru ca numai Lenin vorbeste: "spune-le ce vor sa auda". Asta este secretul succesului lui Lenin si al tuturor celor care vin la noi: "spune-le oamenilor ceea ce vor sa auda, dar fa ceea ce ti-ai pus in cap". Noi, acuma, cred ca trebuie sa vorbim ceea ce trebuie sa vorbim, sa judecam, sa incepem sa ferim vorbele de om, sa le separam si sa incepem a judeca principial credinta noastra, si sa ne raportam principial la toti oamenii, pentru ca riscam sa ne pierdem. Ne prapadim masura si uneltele cu care ne descoperim noi unii in altii daca avem nevoie de fotografii si de vorbe indulcite pentru a ne face intelesi si iubiti.
Eu am perceput Sfintii nu prin cuvinte, eu ii iau intregi, dincolo de cuvinte, pentru ca este duhul unui Sfant [in cuvintele lui] si noi nu ne oprim in cuvinte. Noi ne rugam la Sfinti, noi avem ajutorul lor intreg, noi nu avem niste retete, sfaturi, cum sa procedam cand suntem tristi, sau.... Trebuie sa depasim starea asta de a lua cuvintele strict ca pe niste sfaturi. Noi avem legatura directa cu Sfintii. Unii au scris, altii n-au scris carti, dar ii descoperim asa, si avem mangaierea lor. Nu ma mai gandesc atuncea la ce a scris Sfantul Ioan Gura de Aur.
Mantuitorul ne-o spus simplu examenul milosteniei, n-o zis: "mergi pe drum si dai bani", dar a zis cateva lucruri: daca iti cere aproapele tau dai, si lucrul dat imprumut nu-l astepta inapoi. Deci va este destul sa nu va recuperati datoriile si sa traiti ca si cum oamenii nu va pot intoarce, si asta este starea milostiva a sufletului. Daca voi umblati dupa vecinul vostru si din saptamana in saptamana ii amintit de datorie, dar daca dati cate un leu la trecator - e bine ca dati cate un leu la trecator - dar starea de care a spus Mantuitorul este: "nu astepta inapoi" - va dati seama ca masurile sunt puse. Si sa nu dai ceea ce nu poti da. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca e suficient sa dai ceea ce-ti prisoseste, sa judeci bine, adica sa nu te lipsesti tu si casa ta de o ordine normala pentru a face o milostenie, pentru ca dupa asta sa sufere alti sase oameni in jurul tau dar, daca ai dat, poti sa uiti. Si va ajunge. Si viata va va aduce prilejuri destule de a face milostenie, tuturor, intotdeauna este cineva care va cere ajutorul. Ajutati cat puteti si iertati.
Noi nu avem puncte exacte, modernitatea are problema asta a exactitatii, a contractului, si cauta si in Scriptura si in Prooroci, un singur sens: asta este sensul, l-am identificat, l-am parafat si nu umblam la el. Ori Parintii talcuiau si gaseau dulceata din orice iese folositor sufletului.
Sfantul Antonie cel Mare spunea asa: pentru orice fapta, gand, sa ai o marturie din Scriptura. Daca nu ajungeti la marturia Scripturii nu va opriti, pentru ca s-ar putea sa va inselati. Nu ramaneti la un cuvant pur si simplu. Mergeti pana dati de Prooroc, si de acolo ajungeiti in Scriptura, si daca vorbim acuma ne-am dus la Scriptura, si asta este masura noastra. Sigur, pentru asta e bine sa stiti Scriptura. Asta e cea mai buna masura in viata, atunci cand nu ai un sfatuitor, sa ai marturie a lucrului din Scriptura.
Primul lucru, nu vorbiti neintrebat, nu umblati in jurul omului ca cainele in jurul cetatii, cum spune Proorocul David, cautand prilej sa-i dati un sfat, ca nu este o atitudine dreapta. Una dintre conditii, ca cuvantul sa ajunga la el, este sa si-l doreasca, si pentru aceasta dorinta a lui, Dumnezeu s-ar putea sa-ti dea tie cuvantul potrivit, si tonul potrivit. Si, gata, el ti-a deschis gura. Altfel e ca si cum ai vrea sa-i bagi unui copil mancare, el tinand gura inchisa. Ati vazut cum arata, se stramba, se inroseste, nu-i frumos deloc. Dar, cand ii este foame, deschide gura, ca pasarea. Dar, cu multa smerenie trebuie sa spui cuvantul ala. Nu trebuie sa spui tot despre tema aia, sa fi asa, exhaustiv, incepi de la un capat, cu introducere si mai tragi si cate o concluzie...
Asa ca, sa aveti experienta propiei simtiri. A celuilalt nu o poti avea, dar avand-o pe a ta, tu devii, cu ajutorul lui Dumnezeu, un termometru, [vezi ca] inima ta se bucura. Si bucuria nu vine niciodata singura, ea vine de la bucuria celuilalt. Noi ne bucuram cand rezonam. Si daca asta s-o petrecut, cuvantul tau a cazut bine, si l-oi bucurat, si tu te bucuri - el iti trimite inapoi bucuria lui, si gata, ai avut un rost. Dar, daca ai cazut alaturi el s-o simtit judecat, stramtorat, lovit, atacat, neinteles, el se impietreste si iti trimite inapoi...
Si, daca inima ta e in ordine, si nu vorbeste gura fara tine, ca din prisosul inimii vorbeste gura, atuncea o s-o simti. Asta pana la urma e o experienta pe care trebuie sa o lucram in noi.
Toti care stiu ce carti am, cred ca stiu ce parere am eu despre toti oamenii. [...]Nu am antecedent, ca sunt crestin, sunt om intreg la cap, si am scris si oleaca de carti care sunt si raspandite, deci trebuia sa stii ca eu nu fac asta.
Ce cred eu ca s-a intamplat...Intr-un articol in care eu am scris ca: "îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții" dar "uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală", "devine obraznica" dar Dumnezeu este sfios si moartea capata prea multa indrazneala. Deci astea sunt vorbele mele. Deci, va dati voi seama, de aicea! Si, eu, daca tot scriam, am vazut ce s-a intamplat acolo, si am pus o virgula, si am spus, "asa cum s-a intamplat la Bucuresti". Eu nu stiam nici unde este Colectiv, si nu stiu nici unde s-a intamplat. Ei, virgula asta ma costa acesta discutie.
Ce cred eu ca s-a intamplat... Acuma va spun tot dintr-o experienta de-a mea. Dupa asta [dupa Colectiv], a urmat o intamplare in Romania, s-o rasturnat guvernul. Trebuie sa stiti ca in Rusia, tot atuncea a cazut un avion, in aceeasi zi, dar nu s-a rasturnat guvernul. Eu cred ca foarfecele si cutitele pentru Biserica erau pregatite si eu le-am iesit in cale. Oamenii astia s-au uitat la flecareala despre bostani, au gasit ca e bine sa se ia de mine, si eu mi-am luat toata cutitaraia aia care era pusa - pe urma am vazut ca era pusa si pentru Patriarh - si am luat-o eu in capul meu pentru o vorba despre bostani care suna asa cum suna.
Eu, uitandu-ma la ce se intampla, va spun ca am avut o armata de o suta de oameni intrati care eu nu-i cunosc, si care aveau treaba sa faca revolutie afara, dar aveau treaba si cu pagina mea sa faca revolutie, ca eu sa nu scriu alte chestii, ca asa sunt oamenii astia. Ei, dupa ce au trecut doua zile, m-au uitat, ca ei au alta treaba de facut, nu le trebuiesc eu lor. Si, atuncea am zis sa astept, nu pot sa raspund intr-un val de tulburare asa de mare, ca stie Dumnezeu ce am eu in capul meu. Asa imi spunea Parintele Selafiil: Dumnezeu nu stie ce gandesti tu? Ce ai de lamurit, de indreptatit? Am lasat lucrurile sa treaca si iaca am ramas asa cum am ramas. Vorbele mele sunt la fel, cititile acuma, fara nebuneala, fara tam-tamul, fara tobele strazii, si o sa vedeti ce inseamna cuvintele alea. Cam asta s-a intamplat. Am fost primul pe care au crezut ei ca isi pot incerca toate sulitele, ca sa sara in gradina Bisericii. Trebuia sa se spuna ca Biserica ii acuza, ei aveau nevoie de chestia asta, si au gasit ca eu am destula audienta, cum zic ei, incat ii dam. Pentru ca am gasit dupa asta cativa Parinti care au zis foarte dur si anumite lucruri, care eu nu le-am zis, dar ei au considerat ca daca fac trimitere la ei nu rezolva nimic. Dupa asta au reusit sa i-o puna [pe spate] Patriarhului, incat au reusit sa faca tot ce au avut nevoie sa faca, lumea a ramas cu impresiile care le-o avut, dar nimic in fapt nu s-a intamplat. D-asta am zis ca nu era nevoie de indreptatiri.
Acuma eu ajung in Bucuresti, si o prietena buna ma suna sa vorbim. Pai fratele ei a murit acolo, era unul din formatie, din baietii de pe scena. Ma duc la alt prieten si-mi spune: patru prieteni mi-au murit acolo. Am trei preteni in Bucuresti care si-au pierdut, una fratele, altul prietenii... si Dumnezeu sa-i ierte! Am si pomelnicul de la ei.
Intelegeti acest lucru? Noi am nimerit intr-o cutitareala nedreapta in care noi am fost folositi, mai multi oameni. Mie imi pare rau ca eu am primit cutitul de la un frate de-al meu, Preot, care dupa asta mi-a scris si si-o cerut scuze in privat. Ca la Apostolul Pavel: m-o batut in piata, dar scuze si-o cerut.... Il iert! Bineinteles ca te iert, Parinte! Eu inteleg orice fel de suparare de moment, ca e un incident, dar trebuia sa sti ca si eu nu sunt un caine care caut sa musc copiii care supara pe undeva. Suntem frati si trebuie sa ne iubim si trebuie sa avem in primul rand un gand bun. Mai bine era in privat sa-mi scri inainte de a scrie ceea ce ai scris despre mine, repetandu-mi de sapte ori numele, ca nu cumva cineva sa mi-l uite, si tot sa-mi spui ca "eu cred in bostani". Ei, mare treaba! Daca crezi in bostani si ma acuzi pe mine ca nu cred, si ma suspectezi: "da, in copilarie sigur te-ai jucat cu bostanii"! ei, bine, nu m-am jucat, ca eram copil sovietic, si taticu m-a invatat ca toate astea sunt niste bazaconii, si iata, nu m-am jucat cu bostanii. Chair am fost sincer.
LEGATURI:
Rucodelie:
ROF:
Cele mai multe relatari despre oameni imbunatatiti sunt facute de oameni pripiti. In primul rand cartile sunt foarte multe, nu sunt sintetizate. Atunci cand scrii foarte mult arata ca tu ai cel putin 2 probleme. Prima ca n-ai reusit sa sintetizezi tot ce vrei sa spui. Evangheliile sunt printre cele mai mici carti din lume. Si cartile Proorocilor, la fel. Este semn ca nu ai asimilat ce vrei sa spui, spui tot ce-ti vine la gura, nu judeci lucrurile, nu ai o experienta a scrierii. Si, doi, tu nu te pui in pielea celor care trebuie sa citeasca ce scrii tu acolo. Este cumva o lipsa de respect fata de cei care citesc, fata de cei care au fost pana la noi si au scris. Noi avem milioane de carti in lume. Evangheliile sunt asa, subtiri, in schimb tu scrii niste tomuri groase si trebuie cineva sa citeasca acolo 20 de volume din ce ai de povestit tu fara sa rumegi.
[...]
Se ajunge sa ni se spuna: "stit, la noi asa este traditia". Traditia este mult mai mult decat obiceiul. Noi confundam obiceiurile cu Traditia. Traditia este ceea ce a supravietuit obiceiului, care a trecut prin grila timpurilor, a imperiilor, a modelor de tot felul si a ramas in picioare neschimbata. Este ceea ce gasim in sec. IV, in sec XII, ceea ce gasim acuma, trecand prin Bizant, trecand prin toate prigoanele otomane, prin frantuzii, batai cu rusii, cu nemtii,... ramane ceva in picioare. Aceasta este Traditia si Traditia nu moare. Obiceiul este altceva. Obiceiurile nu sunt intotdeauna rele, dar ele au nevoie sa fie verificate de timp, fiindca au nevoie. Din cauza asta nu trebuie sa numim Traditie prea usor, chiar toate lucrurile pe care le vedem: "ca am fost intr-un capat al Romaniei si am vazut ca stropeau intr-un fel. In altul roata o faceau invers..." Astea sunt niste lucruri de la care nu trebuie sa ne certam.
[...]
Cred ca trebuie sa vorbim atata cat ne vedem si atata cat ni s-aude vocea. Mai departe, intotdeauna apar probleme. Ati vazut ce se intampla cand vorbesti pe internet, cand cuvantul tau se duce foarte departe, si iti vin inapoi niste intelesuri si niste intelegeri ca mai bine nu ajungea niciodata acolo cuvantul tau, pentru ca mai bine nu era nevoie de el. Si asta este nefiresc sa te adresezi neintrebat, ca au acces oameni care nu trebuie sa stie. D-asta, Epistolele se cheama catre Corinteni, catre Romani, catre Efeseni. Nu trebuie sa le incurci, ca ele vorbeau de niste probleme concrete care erau acolo. Daca la Corinteni se sfadeau care e mai mare, si care are daruri si care fac minuni mai importante, la romani aveau de umblat la bai si de facut alte nebunii. Dar acuma le citesc toti, si sar ceilalti ca asa ceva nu exista. Normal ca asa ceva nu exista, si daca nu exista taci, si treci, om bun. Ce te bagi intr-o vorba care nu te priveste? Nu am inteles niciodata!
[...]
Vedeti, imaginea e mai veche la oameni. La Dumnezeu, la inceput e Cuvantul, dar la oameni, cand e mic copilul mai intai deseneaza si mai apoi invata a scrie. Ati vazut ca e mai usor. Primele reprezentari, prima comunicare noi o facem prin desen. D-asta noi avem icoana si icoana este evanghelia in culori, si d-asta se tulbura toti dracii de sus si din adancuri, pe icoana. Cel mai suparator lucru din totdeauna a fost icoana, si cea mai mare concurenta, tot ce vedeti voi pe pereti, pe usi, toate fotografiile astea cu oameni mai mult sau mai putin imbracati, de fapt este o lupta a modernitatii cu icoana. Cineva scria chiar, o eseista d-asta - nu eram de acord cu ce spunea, si felul in care spune, si d-asta nu-i tin minte numele si nu i-l pronunt. Asta e o atitudine foarte veche, biblica, sa nu pronunti numele lor pe limba ta, acuma - nu vorbea ce trebuie, dar a facut o analiza si a zis: "pana acum Biserica detine monopolul asupra imaginii", din cauza imaginii. Auzi cum suna: "monopolul asupra imaginii". Pana acum, nici cu televiziunea, nici nu nimic, nu au reusit sa bata icoana. Si asa o sa fie pana la sfarsitul veacului, nu o sa reuseasca, dar pentru asta noi trebuie sa stim insemnatatea icoanei, sa stim ca lupta se duce pe chip, pentru ca e taina intruparii. Deci nu e pur si simplu, ci e Dumnezeu intrupat, care L-am vazut si L-am putut reprezenta. Aicea e taina toata. Restul sunt idei.
[...]
[...]
Eu vreau ca noi sa fim sanatosi asa cum erau batranii nostrii. Oleaca aspri dar milostivi in bunatatea ta. Sa nu mai fim dulci la vorba de dragul dulcetii de pe ureche. Asta nu e un lucru de-al nostru. Sfantul Ioan Gura de Aur spune sa nu vorbim de ceea ce le place oamenilor sa auda. Asta nu inseamna ca trebuie sa le spunem ceea ce nu le place sa auda, dar, uneori nu le place totul. Pentru ca numai Lenin vorbeste: "spune-le ce vor sa auda". Asta este secretul succesului lui Lenin si al tuturor celor care vin la noi: "spune-le oamenilor ceea ce vor sa auda, dar fa ceea ce ti-ai pus in cap". Noi, acuma, cred ca trebuie sa vorbim ceea ce trebuie sa vorbim, sa judecam, sa incepem sa ferim vorbele de om, sa le separam si sa incepem a judeca principial credinta noastra, si sa ne raportam principial la toti oamenii, pentru ca riscam sa ne pierdem. Ne prapadim masura si uneltele cu care ne descoperim noi unii in altii daca avem nevoie de fotografii si de vorbe indulcite pentru a ne face intelesi si iubiti.
[...]
Eu am perceput Sfintii nu prin cuvinte, eu ii iau intregi, dincolo de cuvinte, pentru ca este duhul unui Sfant [in cuvintele lui] si noi nu ne oprim in cuvinte. Noi ne rugam la Sfinti, noi avem ajutorul lor intreg, noi nu avem niste retete, sfaturi, cum sa procedam cand suntem tristi, sau.... Trebuie sa depasim starea asta de a lua cuvintele strict ca pe niste sfaturi. Noi avem legatura directa cu Sfintii. Unii au scris, altii n-au scris carti, dar ii descoperim asa, si avem mangaierea lor. Nu ma mai gandesc atuncea la ce a scris Sfantul Ioan Gura de Aur.
[...]
Mantuitorul ne-o spus simplu examenul milosteniei, n-o zis: "mergi pe drum si dai bani", dar a zis cateva lucruri: daca iti cere aproapele tau dai, si lucrul dat imprumut nu-l astepta inapoi. Deci va este destul sa nu va recuperati datoriile si sa traiti ca si cum oamenii nu va pot intoarce, si asta este starea milostiva a sufletului. Daca voi umblati dupa vecinul vostru si din saptamana in saptamana ii amintit de datorie, dar daca dati cate un leu la trecator - e bine ca dati cate un leu la trecator - dar starea de care a spus Mantuitorul este: "nu astepta inapoi" - va dati seama ca masurile sunt puse. Si sa nu dai ceea ce nu poti da. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca e suficient sa dai ceea ce-ti prisoseste, sa judeci bine, adica sa nu te lipsesti tu si casa ta de o ordine normala pentru a face o milostenie, pentru ca dupa asta sa sufere alti sase oameni in jurul tau dar, daca ai dat, poti sa uiti. Si va ajunge. Si viata va va aduce prilejuri destule de a face milostenie, tuturor, intotdeauna este cineva care va cere ajutorul. Ajutati cat puteti si iertati.
[...]
Noi nu avem puncte exacte, modernitatea are problema asta a exactitatii, a contractului, si cauta si in Scriptura si in Prooroci, un singur sens: asta este sensul, l-am identificat, l-am parafat si nu umblam la el. Ori Parintii talcuiau si gaseau dulceata din orice iese folositor sufletului.
Sfantul Antonie cel Mare spunea asa: pentru orice fapta, gand, sa ai o marturie din Scriptura. Daca nu ajungeti la marturia Scripturii nu va opriti, pentru ca s-ar putea sa va inselati. Nu ramaneti la un cuvant pur si simplu. Mergeti pana dati de Prooroc, si de acolo ajungeiti in Scriptura, si daca vorbim acuma ne-am dus la Scriptura, si asta este masura noastra. Sigur, pentru asta e bine sa stiti Scriptura. Asta e cea mai buna masura in viata, atunci cand nu ai un sfatuitor, sa ai marturie a lucrului din Scriptura.
[...]
- Parinte, cum ne putem asigura ca mesajul pe care il transmitem unui om este si cel primit de el, caci vorbim aceeasi limba dar intelegem separat?Daca noi suntem niste oameni sensibili, daca noi avem experienta propiei simtiri, atunci cand vorbim cu celalalt, daca ajungem in inima lui, inima noastra se incalzeste, se bucura, dar, daca inima noastra are o intepatura si se raceste pe loc, ati nimerit alaturi. Nu mai insistati, pentru ca s-ar putea sa va treziti ca aruncati margaritare porcilor si sa se intoarca impotriva voastra si sa va rupa cu tot ce ati vrut sa spuneti, adica sa vi-l faceti dusman.
Primul lucru, nu vorbiti neintrebat, nu umblati in jurul omului ca cainele in jurul cetatii, cum spune Proorocul David, cautand prilej sa-i dati un sfat, ca nu este o atitudine dreapta. Una dintre conditii, ca cuvantul sa ajunga la el, este sa si-l doreasca, si pentru aceasta dorinta a lui, Dumnezeu s-ar putea sa-ti dea tie cuvantul potrivit, si tonul potrivit. Si, gata, el ti-a deschis gura. Altfel e ca si cum ai vrea sa-i bagi unui copil mancare, el tinand gura inchisa. Ati vazut cum arata, se stramba, se inroseste, nu-i frumos deloc. Dar, cand ii este foame, deschide gura, ca pasarea. Dar, cu multa smerenie trebuie sa spui cuvantul ala. Nu trebuie sa spui tot despre tema aia, sa fi asa, exhaustiv, incepi de la un capat, cu introducere si mai tragi si cate o concluzie...
Asa ca, sa aveti experienta propiei simtiri. A celuilalt nu o poti avea, dar avand-o pe a ta, tu devii, cu ajutorul lui Dumnezeu, un termometru, [vezi ca] inima ta se bucura. Si bucuria nu vine niciodata singura, ea vine de la bucuria celuilalt. Noi ne bucuram cand rezonam. Si daca asta s-o petrecut, cuvantul tau a cazut bine, si l-oi bucurat, si tu te bucuri - el iti trimite inapoi bucuria lui, si gata, ai avut un rost. Dar, daca ai cazut alaturi el s-o simtit judecat, stramtorat, lovit, atacat, neinteles, el se impietreste si iti trimite inapoi...
Si, daca inima ta e in ordine, si nu vorbeste gura fara tine, ca din prisosul inimii vorbeste gura, atuncea o s-o simti. Asta pana la urma e o experienta pe care trebuie sa o lucram in noi.
- Cum a fost atunca cu bostanii, cu Colectiv? Eu as fi vrut sa primesc o explicatie.Oricine o poate vedea. Eu nu stiam ce s-a intamplat acolo, ca eu nu urmaresc, nu am televizoare si nu am antene romanesti. Eu nu stiam ce s-a intamplat la Colectiv. Ma intelegeti? Era Halloweenul asta. Eu am vrut sa scriu un articol nevinovat, si el este nevinovat - vedeti, daca cititi fara comentariile care mi s-au adus. Si el este nevinovat. Eu n-am dat cu piatra, am dat cu bostanul... Bine ca m-ati intrebat pentru ca eu am primit o suta de intrari ce au adaugat rani peste ranile mele. Si cele ce nu le-am furat, acelea le-am platit, cum spune Proorocul David.
Toti care stiu ce carti am, cred ca stiu ce parere am eu despre toti oamenii. [...]Nu am antecedent, ca sunt crestin, sunt om intreg la cap, si am scris si oleaca de carti care sunt si raspandite, deci trebuia sa stii ca eu nu fac asta.
Ce cred eu ca s-a intamplat...Intr-un articol in care eu am scris ca: "îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții" dar "uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală", "devine obraznica" dar Dumnezeu este sfios si moartea capata prea multa indrazneala. Deci astea sunt vorbele mele. Deci, va dati voi seama, de aicea! Si, eu, daca tot scriam, am vazut ce s-a intamplat acolo, si am pus o virgula, si am spus, "asa cum s-a intamplat la Bucuresti". Eu nu stiam nici unde este Colectiv, si nu stiu nici unde s-a intamplat. Ei, virgula asta ma costa acesta discutie.
Ce cred eu ca s-a intamplat... Acuma va spun tot dintr-o experienta de-a mea. Dupa asta [dupa Colectiv], a urmat o intamplare in Romania, s-o rasturnat guvernul. Trebuie sa stiti ca in Rusia, tot atuncea a cazut un avion, in aceeasi zi, dar nu s-a rasturnat guvernul. Eu cred ca foarfecele si cutitele pentru Biserica erau pregatite si eu le-am iesit in cale. Oamenii astia s-au uitat la flecareala despre bostani, au gasit ca e bine sa se ia de mine, si eu mi-am luat toata cutitaraia aia care era pusa - pe urma am vazut ca era pusa si pentru Patriarh - si am luat-o eu in capul meu pentru o vorba despre bostani care suna asa cum suna.
Eu, uitandu-ma la ce se intampla, va spun ca am avut o armata de o suta de oameni intrati care eu nu-i cunosc, si care aveau treaba sa faca revolutie afara, dar aveau treaba si cu pagina mea sa faca revolutie, ca eu sa nu scriu alte chestii, ca asa sunt oamenii astia. Ei, dupa ce au trecut doua zile, m-au uitat, ca ei au alta treaba de facut, nu le trebuiesc eu lor. Si, atuncea am zis sa astept, nu pot sa raspund intr-un val de tulburare asa de mare, ca stie Dumnezeu ce am eu in capul meu. Asa imi spunea Parintele Selafiil: Dumnezeu nu stie ce gandesti tu? Ce ai de lamurit, de indreptatit? Am lasat lucrurile sa treaca si iaca am ramas asa cum am ramas. Vorbele mele sunt la fel, cititile acuma, fara nebuneala, fara tam-tamul, fara tobele strazii, si o sa vedeti ce inseamna cuvintele alea. Cam asta s-a intamplat. Am fost primul pe care au crezut ei ca isi pot incerca toate sulitele, ca sa sara in gradina Bisericii. Trebuia sa se spuna ca Biserica ii acuza, ei aveau nevoie de chestia asta, si au gasit ca eu am destula audienta, cum zic ei, incat ii dam. Pentru ca am gasit dupa asta cativa Parinti care au zis foarte dur si anumite lucruri, care eu nu le-am zis, dar ei au considerat ca daca fac trimitere la ei nu rezolva nimic. Dupa asta au reusit sa i-o puna [pe spate] Patriarhului, incat au reusit sa faca tot ce au avut nevoie sa faca, lumea a ramas cu impresiile care le-o avut, dar nimic in fapt nu s-a intamplat. D-asta am zis ca nu era nevoie de indreptatiri.
Acuma eu ajung in Bucuresti, si o prietena buna ma suna sa vorbim. Pai fratele ei a murit acolo, era unul din formatie, din baietii de pe scena. Ma duc la alt prieten si-mi spune: patru prieteni mi-au murit acolo. Am trei preteni in Bucuresti care si-au pierdut, una fratele, altul prietenii... si Dumnezeu sa-i ierte! Am si pomelnicul de la ei.
Intelegeti acest lucru? Noi am nimerit intr-o cutitareala nedreapta in care noi am fost folositi, mai multi oameni. Mie imi pare rau ca eu am primit cutitul de la un frate de-al meu, Preot, care dupa asta mi-a scris si si-o cerut scuze in privat. Ca la Apostolul Pavel: m-o batut in piata, dar scuze si-o cerut.... Il iert! Bineinteles ca te iert, Parinte! Eu inteleg orice fel de suparare de moment, ca e un incident, dar trebuia sa sti ca si eu nu sunt un caine care caut sa musc copiii care supara pe undeva. Suntem frati si trebuie sa ne iubim si trebuie sa avem in primul rand un gand bun. Mai bine era in privat sa-mi scri inainte de a scrie ceea ce ai scris despre mine, repetandu-mi de sapte ori numele, ca nu cumva cineva sa mi-l uite, si tot sa-mi spui ca "eu cred in bostani". Ei, mare treaba! Daca crezi in bostani si ma acuzi pe mine ca nu cred, si ma suspectezi: "da, in copilarie sigur te-ai jucat cu bostanii"! ei, bine, nu m-am jucat, ca eram copil sovietic, si taticu m-a invatat ca toate astea sunt niste bazaconii, si iata, nu m-am jucat cu bostanii. Chair am fost sincer.
LEGATURI:
Rucodelie:
ROF:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu