IPS Bartolomeu Anania despre invidia celor de langa tine

Voi incepe nu cu un citat dintr-o carte, ci cu o amintire personala. Eram tanar si ma aflam odata in redactia revistei Gandirea, care era condusa de marele profesor de teologie si scriitor, poet, Nichifor Crainic. Am avut o conversatie cu el, care era profesor universitar si eu, atuncea, un incepator. Si, in cursul acestei conversatii, mi-a spus o vorba: "eu cred ca cea mai mare suferinta a noastra, a oamenilor, este aceea de a ne suporta unii pe altii". Nu a facut nici un comentariu, dar mintea mea tanara a inregistrat aceasta vorba, de care aveam sa-mi aduc aminte de mai multe ori in viata mea. 

Altadata ma gaseam intr-o adunare, destul de numeroasa. Era o masa festiva si a avut loc un schimb de replici in versuri, un fel de epigrame, intre mine si de catre cineva care ma provocase la acest schimb. Sagetile incrucisate unul asupra celuilalt. Si, s-a intamplat ca eu sa recoltez un succes mai mare, si sa am mai multe aplauze din partea auditoriului. Catre sfarsitul mesei, batanul si inteleptul Mitropolit Tit Simedrea, fost ierarh al Bucovinei pe vremuri, m-a luat de-o parte si mi-a spus confidential: "Observ ca ai inceput sa stralucesti. Te-as sfatui ca in viata sa te feresti de stralucire, pentru ca altfel iti vei face multi dusmani". Si, n-am stiut ce inseamna treaba acesta, dar a trebuit sa-mi dau seama mai tarziu, pentru ca Dumnezeu mi-a dat pe seama si foarte multe suferinte, foarte multe nenorociri, foarte multe necazuri, prigoane si ani de inchisoare, dar foarte rar s-a intamplat ca sa gasesc pe cineva care sa ma compatimeasca sau sa-mi planga de mila. In schimb, in viata mea, de cate ori am avut reversul, adica un succes fie literar, fie bisericesc, fie de alta natura, m-am pomenit ca se face un fel de zid izolator in jurul meu. Si, atunci, mi-am zis eu, mai tarziu, noi avem foarte multe pacate pe care stim, le avem pomenite prin cartile noastre de slujba, dar este unul, un pacat pe care il bagam mai putin in seama, invidia. 

De multe ori ne intrebam: de ce m-o fi urand acest om, ca nu i-am facut nici un rau, nici macar nu m-am ocupat de el, nu intra in raza preocuparilor mele si totusi ma vorbeste de rau, ma inteapa, scrie in ziar impotriva mea. Ce o fi avand? Si nu-ti dai seama decat ca singurul tau pacat fata de el, si fata de altii, este acela de a fi mai bun decat el sau decat multi altii. Alt pacat nu ai. Asa se intampla si in anii de scoala. Iei note bune, devii premiant pe merit, pentru ca tu inveti, pentru ca tu muncesti, pentru ca nu pierzi vremea si, dintr-o data simti ca jumatate de clasa te invidiaza. Dar nu te invidiaza in sensul bun al cuvantului. Exista si o invidie pozitiva. Il invidiezi pe cineva cu sentimentul ca si tu ar trebui sa-l ajungi din urma. Iti dai seama ca esti mai in urma lui, si ca va trebui sa-l ajungi. Dar exista invidia destructiva, care te macina, care te roade ca un vierme si care, practic, ti-l face dusman, fara ca el sa-ti fi fost dusman, si incepi sa-l urasti. 

Hai sa ne aduncem aminte ca prima crima din lume s-a datorat invidiei. Este crima lui Cain care l-a ucis pe Abel. Nu ii facuse nimic Abel. Erau fii lui Adam, primii oameni. Deci inainte de potop, inainte de a se fi inmultit lumea pe pamant, inainte de a fi intrat pacatul in om. Si, totusi, Cain l-a tras de-o parte, in camp, pe Abel si l-a omorat ca sa nu aibe martori. De ce? Pentru ca Abel ii adusese lui Dumnezeu jertfe si fumul jertfei lui Abel se ridicase slobod, liber catre cer, adica jertfa era bine primita de Dumnezeu, in timp ce nu era acelasi semn pentru jertfa lui Cain, care nu era agricultor. Si, din cauza aceasta, Cain a prins ciuda pe Abel, deci l-a ros invidia, si l-a ucis. 

Hai sa luam exemplu din literatura noastra populara. Toti cunoasteti balada Miorita, cu cei trei ciobani, in care doi s-au hotarat ca "pe apus de soare/ ca sa mi-l omoare/pe cel moldovean". Dar, de ce sa mi-l omoare, ce aveau cu el? Nimic altceva decat ca acela "avea oi mai multe/ mandre si cornute/ si cai invatati/ si caini mai barbati". Asta era toata vina lui, tot pacatul lui. Era putin mai bogat si, pe semne, ca era mai harnic, mai chibzuit, mai destept, mai inteligent. Si cei doi l-au omorat. 

As vrea deci, in legatura cu Evanghelia de astazi, care ne indeamna sa ne iubim vrajmasii si sa nu ne multumim doar cu sentimentul reciprocitatii, adica sa fac bine celui ce mi-a facut si mie bine, ceea ce mi se pare ca e foarte frumos, e o gandire sociala si familiala. E normal sa fie asa. Dar, Evanghelia spune: nu te multumi doar cu reciprocitatea, ci sa faci bine si celui care ti-a facut rau. Sa-l vorbesti de bine si pe cel care te-a clevetit. Adica nu se multumeste Evanghelia cu simpla reciprocitate, care iti regleaza o convietuire normala intre oameni, dar cere un plus de generozitate din partea ta. De ce? Pentru ca sa compenseze partea care lipseste, caci, de cele mai multe ori din lume lipseste partea cea buna. Si, acest minus intregistrat din lipsa partii bune, trebuie sa fie compensat cu generozitate. 

Ne spune Mantuitorul Hristos ca sa-i iubim pe vrajmasii nostri, si e foarte greu sa-ti imaginezi macar ca poti sa-l ierti pe vrajmasul tau care te-a urat, care ti-a facut rau, si pare un lucru imposibil. Dar, iata totusi ca Mantuitrul Hristos ne da niste trepte. Spune asa: daca te supara fratele tau, ti l-ai facut dusman si te supara in fel si chip, prima treapta este sa ai o conversatie intre el si tine, intre patru ochi, si sa-l intrebi prieteneste: 

omul lui Dumnezeu, ce ai cu mine, ca nu ti-am facut nici un rau? Sau, daca ti-am facut vre-un rau si nu mi-am dat seama, te rog sa ma ierti. Sau daca ti-am facut vre-un rau, acuma sunt constient ca am gresit, si te rog sa ma ierti, ca am gresit. Si daca n-am facut nici un rau, atuncea as vrea sa stiu si eu ce ai cu mine? S-ar putea sa ma lasi in pace, ca sa ramanem in bune raporturi? 

Dar, el om rau fiind, nu! O tine mai departe pe a lui.

A doua treapta: mai cheama doi sau trei dintre cunoscutii vostrii, si spune-le si lor: 

uite omul acesta nu stiu ce are cu mine, si tot imi face necazuri, ca eu nu i-am facut nimic. 

Si cei doi, sau trei, vor da dreptate uneia dintre parti, fiindca se spune in Scriptura ca unde sunt doi sau trei nu se poate sa nu iasa adevarul. Minciuna poate sa merga in doi, poate sa mearga in trei, dar nu poate sa meraga in patru.

Si daca nici acuma nu se astampara, adica nu asculta de doi sau trei martori,  atuncea zice: spune-le bisericii - a treia treapta. Adica soborului, comunitatii, cum suntem noi aici. Si spune asa:  

am incercat in patru ochi, n-a mers, am incercat cu cativa de fata, n-a mers, si acuma iata ce se intampla, ce-mi face omul acesta. Judecati voi. 

Si atuncea soborul, adunarea, biserica - pentru ca in limba greaca ekklesia, biserica, inseamna adunare - si atuncea adunarea spune lasa omul in pace. Si, ne spune Mantuitorul Hristos, ca daca nu asculta nici de biserica, de adunare, atunci sa-ti fie tie ca un pagan si vames. Paganii si vamesii erau considerati oameni pacatosi cu care cei normali nu voiau sa aibe de a face. Nu sedeau la masa cu ei, nu vorbeau cu ei, nu intrau in nici un fel de cardasie cu ei, pur si simplu nu existau. Cu alte cuvinte sa-ti fie tie indiferent. Dar nu spune ca tu sa-l urasti, pentru ca el continua sa te urasca. In nici un caz!