Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu. (Luca 18, 35-43)
***
IPS Teofan: "Doamne, să văd!" -
să vedem propriile noastre păcate,
să vedem chipul lui Dumnezeu din fratele nostru,
să vedem prezenta lui Dumnezeu în creația Sa,
să vedem Biserica din care facem parte, sa vedem neamul în care ne-am născut și familia căreia îi aparținem
Daca omul tinde prin rugaciune si prin staruinta multa sa nu priveasca la pacatele celuilalt si la pacatele sale, primeste din partea lui Dumnezeu o binecuvantare mai mare decat a primit-o orbul din Ierihon, caci nimic nu este mai curat in fata lui Dumnezeu decat omul sa-si vada propriile pacate si spurcaciune este in fata lui Dumnezeu atunci cand omul vede in sine doar virtuti, doar superioritate in relatie cu ceilalti, doar constatarea ca el este bine, pe cand altii nu se afla pe cale.
*
Daca omul n-are putere sa vada ca fara de Biserica nu isi descopera sensul vietii, ca fara neam este al tuturor si al nimanui, iar fara de familie nu primeste confortul launtric, fara de care viata linistita nu exista, un om fara Biserica, fara neam si fara de familie, indraznim a spune ca este orb.
Suntem in duminica a 31-a dupa Rusalii, dupa Pogorarea Duhului Sfant si astazi, la Dumnezeiasca Liturghie, am ascultat doua cuvinte din dumnezeiasca Scriptura: un cuvant trimis de Sfantul Apostol Pavel ucenicului sau Timotei, si un cuvant dupa Evanghelia Sfantului Apostol si Evanghelist Luca. In acest din urma cuvant ni se realateaza de dumnezeiescul evanghelist minunea vindecarii de orbire a unui bolnav din Ierihon. Din relatarea Sfintei Evanghelii retinem rugaciunea acestui orb adresata Domnului Hristos pentru ca sa primeasca vindecare si marturisirea de catre Domnul Hristos a credintei aratata de acesta.
Intalnindu-l in cetatea Ierihonului, si intrebandu-l "ce voiesti sa-ti fac?", orbul din Ierihon a spus: "Doamne, sa vad!". In multe feluri, in diferite chipuri, Dumnezeu se adreseaza fiecarei fiinte umane, si in mod special celor credinciosi, cu intrebarea: "Ce voiesti sa-ti fac?". Si, inima noastra este plina de raspunsuri. Depinde de starea de sanatate, de saracie, de bogatie, de starea sufleteasca in care ne aflam. Si raspundem prin rugaciunile noastre, prin exprimarea dorurilor noastre, raspundem la intrebarea "Ce voiesti sa-ti fac?" in diferite feluri, in diferite chipuri.
Preluand raspunsul celui orb din Evanghelie, si anume: "Doamne, sa vad!", ajungem la concluzia ca acesta este raspunsul care ar trebuit dat de fiecare, intrebarii Domnului Hristos "Ce voiesti sa-ti fac?", si anume "Doamne, sa vad!". "Doamne, sa vad!", pentru ca exista destula ceata, si intuneric destul, pe ochii sufletului nostru si, de obicei, nu vedem ceea ce ar fi bine sa vedem, iar ochii nostrii ne sunt atintiti in inima si in cugetul nostru, in genere, pe ceea ce nu ar trebui sa vedem.
Asadar "Doamne, sa vad!". "Doamne, sa vad!", si anume ce? Si, spun Sfintii Parinti, ca cel mai bine este ca omul sa-si vada propriile pacate. Daca omul tinde prin rugaciune si prin staruinta multa sa nu priveasca la pacatele celuilalt si la pacatele sale, primeste din partea lui Dumnezeu o binecuvantare mai mare decat a primit-o orbul din Ierihon, caci nimic nu este mai curat in fata lui Dumnezeu decat omul sa-si vada propriile pacate si spurcaciune este in fata lui Dumnezeu atunci cand omul vede in sine doar virtuti, doar superioritate in relatie cu ceilalti, doar constatarea ca el este bine, pe cand altii nu se afla pe cale.
In al doilea rand, "Doamne, sa vad!", si anume sa vad prezenta lui Dumnezeu in creatia Sa. "Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Ps. 18, 1), spune cartea Sfanta, marturisind prin aceasta ca omul este chemat sa vada in tot ceea ce este in jurul sau prezenta lui Dumnezeu. Sfantul Antonie cel Mare, praznuit acum cateva zile, la intrebarea unor filozofi ai timpului: "cum tu graiesti lucruri intelepte, fara sa stii sa citesti? Ce carte citesti tu?". Si Sfantul Antonie a spus: "eu citesc in cartea creatiei lui Dumnezeu si, contempland-o pe aceasta, Il vad pe Dumnezeu in toata splendoarea dumnezeirii Sale in creatie, si din aceasta primesc intelepciune, asa cum voi credeti ca primiti din carti".
In al treilea rand, "Doamne, sa vad!", si anume ce sa vad? Sa vad chipul lui Dumnezeu din fratele de langa mine, ca este om sfant sau pacatos, ca imi este prieten sau dusman, ca apartine credintei mele sau apartine altor nazuinte, el are undeva, in adancimea sufletului sau chipul lui Dumnezeu, iar eu sunt chemat sa descopar in fratele meu chipul lui Dumnezeu. Acelasi dumnezeiesc Sfant Antonie cel Mare, spunea ca dobandindu-l pe fratele meu dobandesc mantuirea si, nevazandu-l pe fratele meu gresesc lui Hristos.
In al patrulea rand, ce putem cere lui Dumnezeu sa vedem? Sa vedem Biserica din care facem parte, sa vedem neamul in care ne-am nascut si, in deosebi, familia careia ii apartinem. Caci, daca omul n-are putere sa vada ca fara de Biserica nu isi descopera sensul vietii, ca fara neam este al tuturor si al nimanui, iar fara de familie nu primeste confortul launtric, fara de care viata linistita nu exista, un om fara Biserica, fara neam si fara de familie, indraznim a spune ca este orb.
In Evanghelia de astazi, am aflat prin atitudinea orbului vindecat ca sunt necesare doua lucruri ca omul sa vada, si anume, rugaciune staruitoare, precum a orbului din Evanghelie, care striga simtind ca trece Hristos Domnul pe langa dansul: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!". Si, in al doilea rand, Hristos Domnul, vazand credinta lui, ii spune: fie tie dupa credinta ta.
Sa mergem la casele noastre dupa dumnezeiasca Liturghie, meditand la orbul din Evanghelie, meditand la credinta lui staruitoare, la rugaciunea lui de foc, si avem nadejde sfanta ca Dumnezeu nu ne va lasa intru totul in orbirea noastra. Si, ascultand dorinta noastra: "Doamne, sa vad!", El ne va da putere sa vedem propriile noastre pacate, sa vedem prezenta Lui in orice faptura, sa contemplam chipul Lui in fiinta aproapelui, si, acestea trei, sa le traim autentic in Biserica, in neamul nostru si in familia din care facem parte. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu