În data de 26 martie, egumenul Mănăstirii Cutlumuş a adresat următoarea scrisoare Sfintei Chinotite a Muntelui Athos cu privire la viitorul Sinod panortodox:
«Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos, Kareia
Salutăm Cuvioşia voastră frăţeşte în Domnul,
Citind cu mare atenţie cuvioasa scrisoare patriarhală care ne-a fost transmisă cu privire la Sinodul Panortodox, însoţită de deciziile referitoare şi de regulamentul lui de organizare şi funcţionare, cât şi de scrisoarea mănăstirii Caracalu care exprimă îngrijorarea sa, vă aducem la cunoştinţă cele ce urmează, având în vedere importanţa excepţională a Sinodului convocat, atât pentru prezentul cât şi pentru viitorul lumii ortodoxe. În mod concret, dincolo de numeroasele elemente pozitive ale documentelor, se ivesc anumite întrebări care ating conţinutul teologic al Tradiţiei patristice.
1) Regulamentul de organizare şi funcţionare al Sinodului panortodox prezintă imaginea unei Sinaxe a Întâistătătorilor, şi nu cea a unui Sinod Panortodox, după modelul Sinoadelor Ecumenice. Această impresie este creată de limitarea membrilor doar la Întâistătătorii Bisericilor autocefale, având dreptul exclusiv la vot şi la cuvânt, ceea ce exclude pe ceilalţi membri ai fiecărei delegaţii dar, de asemenea, şi marele număr de episcopi aparţinând fiecărei Biserici. Aceasta nu constituie expresia desăvârşită a sistemului sinodal. Ne temem că, în acest mod, pătrunde involuntar în Biserică teologia primatului, care, de altfel, constituie şi finalitatea teologiei persoanei, apărută în secolul al XX-lea. Deja au apărut opinii după care dogma şi cultul liturgic nu pot să constituie locul unităţii ecleziale, fiind factori, chipurile, impersonali, iar persoana primatului fiind singurul loc al unităţii care se promovează.
2) Cu privire la subiectul relaţiilor Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine, este oarecum inconsecvent ca Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească să recunoască alte Biserici creştine, cu care, în consecinţă, ea poate sau nu să fie în comuniune. Adică pare că subiectul clarificării credinţei este plasat a posteriori, după recunoaşterea unei comunităţi creştine ca Biserică, ca şi cum teologia ar constitui o completare a ecleziologiei. Reiese din formulare că singurul criteriu de eclezialitate considerat este succesiunea apostolică istorică sau slujirea Botezului.
3) Articolul 22 al documentului «Relaţiile Bisericii ortodoxe cu restul lumii creştine», aflat desigur în legătură cu dialogul ecumenic, prejudecă evident infailibilitatea Sinodului, şi formulează în scris opinia generală conform căreia «păstrarea credinţei ortodoxe curate este asigurată numai de către sistemul sinodal» şi, de asemenea, că un Sinod constituie «judecătorul autorizat şi ultim în materie de credinţă». Aceasta implică prin urmare condamnarea oricărei contestaţii a deciziilor Sinodului de către persoane sau grupuri (inclusiv, evident, şi de către ierarhii eparhioţi). Dacă acestea nu constituie pur şi simplu o formulare nefericită, atunci se contestă faptul că poporul credincios este păzitorul credinţei. Contrar acestui articol, viaţa Bisericii mărturiseşte că persoane (de exemplu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi, Sfinți Cuvioşi, Mucenici şi Mărturisitori), grupurile, şi în sfârşit întreaga pliromă a poporului lui Dumnezeu, urmând tradiţia apostolică a sfinţeniei, au invalidat mari Sinoade din trecut, care aveau numeroși membri.
4) Dat fiind că tradiţia patristică, în conformitate şi cu documentele, constituie un criteriu al unităţii ecleziale şi dat fiind, de asemenea, că viitorul Sinod revendică o validitate panortodoxă, pliroma Bisericii aşteaptă de la acesta să nu ignore Sinoadele precedente, care au fost convocate în timpul Sfântul Fotie şi a Sfântul Grigorie Palama, care au fixat teologia cât şi experienţa patristică imuabilă şi au format conştiinţa de sine a Ortodoxiei, şi pot să dea, pe deasupra, răspunsuri omului contemporan. Dacă nu se face această menţiune, în cele din urmă va părea că Biserica Ortodoxă nu acceptă teologia de după al VII-lea Sinod Ecumenic.
5) În sfârşit, chiar dacă este de mai puţină importanţă, nu înţelegem utilitatea prezenţei observatorilor heterodocşi la un Sinod la care urmează să se discute, pe scară largă, chestiuni care ne privesc.
Pliroma eclezială aşteaptă cu adevărat ca Sfântul şi Marele Sinod să manifeste expresia autentică a tradiţiei. În acelaşi timp, sosesc de pretutindeni voci distinse, de unde reiese neliniştea că anumite poziţii vor crea probleme majore sau minore, care foarte probabil, vor provoca schisme. De asemenea, ne gândim că Sfântul Munte Athos, întotdeauna sensibil la chestiunile de credinţă şi experienţă ortodoxă, va trebui să articuleze un discurs cuviincios şi clar, care se cuvine să contribuie la edificarea tuturor, și care va influenţa, probabil, în mod pozitiv lucrările Sinodului.
Acestea fiind, rămânem în dragostea lui Hristos,
Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş,
+ Arhimandritul Hristodul şi fraţii săi în Hristos»
Traducere de Ana Elisabeta, revizuită de Roman Ortodox în Franța, după Orthodoxie. com, Lettre de l’higoumène du monastère de Koutloumousiou à la Sainte Communauté du Mont Athos au sujet du prochain Concile panorthodoxe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu