Ziarul Lumina (via Mărturisitorii): Părintele Arsenie Papacioc şi Traian Trifan, în lumina unei evocări
În urmă cu mulţi ani, Traian Trifan a scris ca dedicaţie, la cererea unor adolescenţi, pe o carte de rugăciuni: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Acest dicton i-a fost călăuză în viaţă Mariei Trifan, una din fiicele mărturisitorului din temniţele comuniste. În locuinţa din Braşov, venerabila doamnă păstrează obiecte sacre lucrate în închisoarea de la Aiud de tatăl domniei sale şi de părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, buni prieteni. Acestea şi alte amintiri preţioase cu cei doi sunt comori sufleteşti de neînlocuit pentru braşoveanca de 81 de ani.
Evocarea doamnei Maria Trifan despre tatăl domniei sale şi despre părintele Papacioc se derulează coerent, merge la esenţă şi este marcată, de la un capăt la altul, de emoţie:
„M-am născut în anul 1936. Tata a fost avocat şi doctor în drept, iar în anul 1940 a fost numit prefect de Braşov. Un an mai târziu, a primit 16 ani de condamnare la închisoare. Majoritatea anilor de detenţie i-a petrecut la Aiud. Din luna ianuarie 1957, până în septembrie 1958, a avut domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în comuna Răchitoasa, satul Luciu-Giurgeni. Într-o noapte din septembrie 1958 a fost din nou arestat şi, timp de patru ani, nu am ştiut nimic de el. În septembrie 1962, de Ziua Crucii, tata a venit acasă de la Periprava, după ce a fost reţinut fără condamnare”.Octogenara continuă să vorbească cu însufleţire despre legătura frumoasă dintre părintele său şi arhimandritul Arsenie Papacioc:
„Prietenia lor a început înainte de anul 1940. Tata a ajuns prefect, iar părintele Arsenie Papacioc - primar la Zărneşti, localitate ce aparţine de judeţul Braşov, după care au fost amândoi arestaţi. În primii ani de detenţie, soarta deţinuţilor a fost puţin altfel. Între anii 1941 şi 1946, la Aiud, tata a lucrat împreună cu părintele Papacioc într-un mic atelier de sculptură, unde au executat obiecte din os şi lemn. Părintele terminase Şcoala de arte şi meserii. Pe lângă cruciuliţe de diferite dimensiuni, din os sau lemn, au sculptat şi candele cu lanţ. Dădeau mare atenţie simbolurilor creştine. Simbolurile gândite de părintele Arsenie la Aiud sunt de mare profunzime existenţială. Aproape pe fiecare obiect apar cele trei cruci frânte, iar deasupra lor este incrustată crucea cu raze”.Maria Trifan aminteşte cu multă consideraţie de obiectele primite din închisoare, pe care le păstrează în casă:
„Eram copil şi mare ne era bucuria când primeam de la tata obiecte pe care ni le expedia cu greu din închisoare. Se întâmpla între anii 1942 şi 1946. Îmi amintesc şi acum de cruciuliţele mici din os, pe care le-am purtat la gât cu lănţişor, dar şi de troiţele din os şi lemn şi, nu în ultimul rând, de candela cu lanţ. Ne-au revenit de fapt două candele, una mie şi alta surorii mele. Pe spate, cea care îmi era destinată avea mesajul: «Pentru Maria. Tăticu. Aiud, 1945». Candela pentru sora mea era identică, doar că purta numele ei pe verso. Mama ne-a explicat că obiectele erau de la tata, din închisoare, pe când lucra împreună cu părintele Papacioc, «un mare artist». Trebuie să le mulţumesc mamei şi bunicilor materni pentru grija cu care au ocrotit aceste obiecte extrem de valoroase vreme de 75 de ani”.
 |
| Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. (Matei 24, 30) |
„O imagine-simbol era statornic prezentă în sculpturile la care lucra. O Golgotă pe a cărei culme erau trei cruci frânte din piciorul lor, iar deasupra pe cer, o cruce înconjurată de raze. Întrebat ce semnificaţie au crucile frânte şi imaginea în ansamblul ei, Bădia (n.r. Traian Trifan) explica: «Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, şi credinţa, şi nădejdea, şi dragostea. Salvarea numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da»” (mărturia lui Nicu Mazăre în cartea „Mărturisesc… Robul 1036”, ediție îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998).
Bucuria întâlnirii
Întâlnirile repetate cu duhovnicul de la Mănăstirea Techirghiol au fost zile binecuvântate pentru fiica întemniţatului fără vină Trifan:
„Mi-am cumpărat maşină în anul 1973 şi aşa am reuşit să merg împreună cu tata la mănăstiri, prin ţară. La Sihăstria, i-am întâlnit cu bucurie pe părintele Marcu (zis Fachirul), cu care tata a fost închis, şi pe părintele Cleopa. Am luat legătura şi cu părintele Arsenie Papacioc, pe când era la Biserica «Dintr-un lemn», din judeţul Vâlcea. Am fost la părintele Papacioc şi cu mama, care era deja bolnavă. Mama a primit binecuvântarea părintelui înainte de a trece la cele veşnice, în anul 1975. Am mers cu tata la părintele Papacioc şi la Mănăstirea Cernica, dar cel mai des l-am vizitat când a fost la Techirghiol. Întâlnirile cu părintele Papacioc erau de fiecare dată extrem de emoţionante, pline de mare bucurie. Închiriam o cameră în sat şi tata mergea în fiecare zi să vorbească cu dânsul. Nu mai ştiu de câte ori l-am vizitat! Au fost ani când mă duceam singură pentru a-l întâlni. În anul 2003, arhimandritul mi-a dat la plecare un plic cu cinci fotografii mici, cu desene făcute de el. La acel moment nu mi-am dat seama de importanţa gestului, dar, după ce a trecut timpul, am văzut lucrurile altfel. A fost un semn de Sus ca, după 70 de ani, desenele părintelui să «învie».”
„În anul 2014, s-a întâmplat un adevărat miracol. În cadrul unui simpozion organizat la Sighetu Marmaţiei, jurnalistul Mircea Crişan l-a întâlnit pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici de la Braşov. Acesta din urmă i-a dat domnului Crişan numărul meu de telefon. Bucuros că poate vorbi cu o persoană din familia Trifan, Mircea Crişan m-a sunat, şi, printre altele, am aflat că este în strânsă legătură cu părintele Augustin Vărvăruc, stareţul Mănăstirii «Sfânta Cruce» de la Aiud. Marea rugăminte a lui Mircea Crişan a fost să donez şi eu câteva obiecte muzeului ce avea să fie amenajat la Mănăstirea Aiud. La închisoarea Aiud tata şi-a petrecut aproape 16 ani din viaţă. În amintirea lui, am respectat mereu acest loc. Aşa că, la 14 septembrie 2014, am mers acolo şi i-am întâlnit pe părintele Augustin şi pe Mircea Crişan. În biblioteca bunicului s-au păstrat, ca printr-o minune, mai multe desene, primite în perioada 1942-1946, din carcera Aiudului. Unele erau identice cu cele înmânate de părintele Papacioc, în anul 2003, dar am găsit şi desene inedite. Le-am considerat foarte valoroase pentru muzeu, aşa că am făcut copii xerox.
Acum trei ani i-am oferit jurnalistului Mircea Crişan copii după desenele părintelui Arsenie Papacioc, iar dânsul a avut ideea inspirată să comande unui sculptor execuţia unor lucrări care să corespundă în detaliu cu schiţele duhovnicului de la Mănăstirea Techirghiol. Astfel, schiţele s-au materializat în obiecte foarte frumoase. Am trimis mai multor mănăstiri exemplare cu lucrări şi desene ale părintelui Arsenie şi mare mi-a fost bucuria să aflu că fie în muzee, fie în alte spaţii, obiectele şi-au găsit un loc de cinste.”Pentru urmaşa lui Traian Trifan, rezistenţa părintelui său şi a altor câteva sute de creştini adevăraţi în faţa presiunii atee din timpul comunismului este un exemplu de curaj şi demnitate a unor oameni reprezentativi pentru neamul nostru. Jertfa lor trebuie cunoscută de tineri pentru a fi încredințați că se trag dintr-un popor care le merită preţuirea şi respectul.
***
***
Marturisitorii: FOTO INEDITĂ: Traian Trifan la 19 ani. SCARA Sfântului Ioan Scărarul – conspect al mărturisitorului – şi un document CNSAS din temniţele antonesciene
[...]
SCARA Sfântului Ioan Scărarul – conspect al mărturisitorului Traian Trifan
Vîrsta Domnului- 30 de ani, Scara are 30 trepte
Notă: numai cu mintea bucurîndu-se de Mintea cea contemplată prin minte
Notă: numai cu mintea bucurîndu-se de Mintea cea contemplată prin minte
Dumnezeu răsplăteşte nu după mulţimea darurilor şi ostenelilor, ci după mulţimea stăruinţei.
I Despre lepădarea de viaţa lumească
Trebuie multă nevoinţă pînă cînd mintea noastră, acest cîine furios şi iubitor de plăceri, va ajunge la întreaga-înţelepciune, curăţie, şi la iubirea trezviei lăuntrice. 4
Temelia cea bună: întemeiată pe trei stîlpi: postul, nerăutatea şi întreaga înţelepciune. 5
Omul necăsătorit are cătuşe numai la mîini, cel căsătorit şi pe mîini şi pe picioare. 9 -20
Diavolii vor să aprindă Biserica lui Dumnezeu cu acelaşi foc care se afla în ea, adică focul patimilor proprii.
Monah este acela care are trupul curăţit, gura curată şi mintea luminată.
II Despre neîmpătimire, sau lepădarea de lume
Trei lepădări: de lucruri, oameni şi părinţi, de voile sale, de slava cea deşartă. 15-9
Despre înstrăinare, adică abaterea din lume
Înstrăinatul este un iubitor şi lucrător al plînsului neîncetat, care fuge de orice legătură, fie cu rudele fie cu cei străini. 17-3
Eva, fără să vrea, e izgonită din rai căci aceea din nou ar fi dorit să guste din pomul neascultării. 18
Să urmăm lui Lot 19
Mama Mea şi fraţii Mei sînt cei ce fac voia Tatălui Care este în ceruri Mat 12, 49 20-113
Amintirea morţii
Domnul desparte pe cei materialnici de cei nematerialnici, adică pe cei trupeşti de cei duhovniceşti 20
Marele Avraam s-a înstrăinat din pămîntul lui, din neamul lui şi din casa tatălui său. Fac 12, 1. 21
Cu neputinţă să priveşti şi la cer şi la pămînt. 22
Nepriceperea sufletului o arată cuvintele 22-24
Visul e o mişcare a minţii în timpul cînd trupul stă nemişcat. Nălucirea este o amăgire a ochilor în timpul cînd doarme mintea, vederea unui lucru care nu există 23-25
Cine nu dă crezare visurilor este filosof 24-28
IV Despre fericita ascultare
Ascultării îi premerge înstrăinarea de lume, lepădarea voii sale. 24-1
Ascultarea este mormîntul voii proprii şi învierea smereniei. Să nu te crezi pe tine însuţi. 26
Omul viclean este îndoit, unul pe dinafară şi altul după orînduirea inimii. 33-21
Privirea spre draci şi patimi cu ochiul neclintit şi aspru al minţii. 33-21
Laurenţiu: închipuindu-mi pe Hristos în locul păstorului, niciodată nu am socotit să primesc porunci de la el, ci de la Dumnezeu. 36
Macedonie: îngerii pot să nu cadă, însă nu un lucru omenesc este acela, dar şi în grabă a se scula din cădere, şi numai al dracilor este că dacă au căzut să nu se mai ridice niciodată 40-31.
Monah: eu îmi adun cugetele cu mintea şi sufletul să i şi le zic: veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. 45
Arătaţi dragostea faţă de semeni în chip gînditor înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu în chip nevăzut îl va înştiinţa pe acela despre dragostea ta. 47
Începutul nepătimirii este smerenia, după cum Moise este începutul legii, iar nepătimirea, care este o fiică a smereniei, o desăvîrşeşte pe maica sa după cum Maria desăvîrşeşte sinagogă iudaică. 52
Respectă pe cel care te-a adus la Domnul. 53
Cel ce intră în lupta cu duhurile răutăţii fără povăţuitor acela este omorît de ele. 53
Conştiinţa să-ţi fie oglinda supunerii tale, şi acest lucru îţi este de ajuns. 53
Un bărbat tăcut este fiul filosofiei. 54
Adunaţi neîncetat mintea, căci gînduri nerisipite au numai Îngerii. 56-92
Argintul cel viu, mercurul, să ne fie pildă, el se lăsă la fundul oricărui lichid şi niciodată nu se amestecă cu ceva necurat. 58-99
Sub ascultare este acela care cu trupul stă în faţa oamenilor, iar cu rugăciunea atinge cerurile. 58-102
Asachie din mormînt a răspuns: părinte, cum poate să moară un lucrător al ascultării? 61-110
Sf Ioan este chipul ascultării, iar Sf Petru chip al Pocăinţei 67-126
V Despre pocăinţă şi temniţă
Pocăinţa este înnoirea botezului, curăţirea conştiinţei, rănirea sufletului în cea mai adîncă simţire. 67-1
Pocăinţa cu sufletul amuţit şi mintea cea fără de glas, le înfăţişăm lui Dumnezeu – Temniţă 69-2
Temniţa: s-au apropiat oare de noi îngerul păzitor? 72-17 ca luînd rugăciunea să o ducă la Dumnezeu.
Oare a trecut sufletul nostru apa cea fără de stare a duhurilor celor din văzduh. Unde este lucrarea cea bună a rugăciunii Lui în noi? Cuvîntul despre judecăţi şi despre căderi e întunecos pentru noi, şi nici o minte nu va putea să pătrundă pricinile. Din căderea în păcat, din îngăduinţă, Domnul ne ridică în curînd. 78-29
Nu te speria chiar dacă vei cădea în fiecare zi şi nu te depărta de la calea lui Dumnezeu ci stai cu bărbăţie şi Îngerul păzitor va cinsti răbdarea ta. 79-30
Înainte de căderea noastră, dracii ne închipuie pe Dumnezeu iubitor de oameni iar după cădere, aspru. 79-31
Înştiinţare spre iertare să nu aşteptăm. 79-34
Cine plînge pentru sine nu va judeca pe altul. 80-36
Semnul dezlegării de păcate se cuprinde în faptul că omul mereu se socoate pe sine datornic în faţa lui Dumnezeu. 80-37
Nimic nu se poate asemăna cu mila lui Dumnezeu, nu e nimic mai mare decît ea. Iov a primit îndoit 80-38
Pe treapta a cincea este curăţirea celor cinci simţuri.
VI Despre amintirea morţii
Oricărui cuvînt îi premerge cugetarea. Amintirea morţii şi a păcatelor, premerge plînsului 82-1
Amintirea morţii este moartea zilnică. 81-2
Teama de moarte este însuşirea firii omeneşti care provine din neascultare.
Cutremurul de moarte este semnul unor păcate nepocăite.
Hristos se teme de moarte însă nu se cutremură. Ca să ne arate limpede deosebirile celor două firi. 81-3
După cum cositorul se deosebeşte de argint, deşi la vedere se aseamănă, aşa şi deosebirea între frica de moarte cea firească şi cea nefirească; pentru cei cu socotinţă e limpede. 82-5
Iscusit este cel care în fiecare zi aşteaptă moartea. Sfînt este cel care o doreşte în fiecare clipă. 82-7
Unii nu se tem de moarte, pentru că în mîndria lor se socotesc nepătimaşi. 82
Diavolul caută să ne îndepărteze de la plâns şi de la frica aceea care nu sperie, adică de la frica de Dumnezeu. 83-10
Simţirea desăvîrşită a morţii e slobodă de orice frică. 84-14
O minte lucrătoare are mai multe lucrări: cugetă la dragoste, moarte, împărăţia cerurilor, sfinţi, omniprezentă, îngeri, ieşirea sufletului, încercare, osînda. 84-15
Amintirea morţii alungă orice mîngîiere.
Isichie la moarte: cine şi-a agonisit pomenirea morţii acela niciodată nu va putea păcătui. 85-18
Cine încă e legat de ceva, acela nu se poate îndeletnici liber în cugetarea morţii. 86-21
Fiecare zi nu e îndeajuns ca să-ţi plăteşti datoria ta faţă de Stăpînul. 86-23
Fiecare zi trebuie socotită ca ultima. 86-24
Adu-ţi aminte de cele mai de pe urma ale tale şi în veac nu vei păcătui Sirah 7, 39 86
VII Despre plînsul cel făcător de bucurie
Plînsul după Dumnezeu - o tînguire a sufletului. Umilinţa este un chin necurmat al conştiinţei care răcoreşte focul din inimă prin mărturisirea minţii înaintea lui Dumnezeu. 87-2
Pocăinţa este o lepădare fără de durere a oricărei mîngîieri trupeşti. 87-3
Izvorul lacrimilor de după botez este mai mare decît botezul, deşi aceste cuvinte par întrucîtva obraznice. Botezul din pruncie toţi l-am întinat, iar prin lacrimi din nou îl curăţim. Fără acest dar abia dacă s-ar mai găsi cei ce se mîntuiesc. 88
Suspinurile strigă, lacrimile mijlocesc, cele din frică, iar lacrimile din dragoste ne arată că rugăciunea este primită. 88-7
Prin curăţie, sufletul primeşte în strălucirea luminii celei nematerialnice care străluceşte mai multe decît orice foc. 88-10
Domnul nu dispreţuieşte sufletul văduvă. 88-11
Lacrimile se nasc în cugetare iar tatăl cugetărilor este priceperea şi mintea. 89-17
Culcîndu-te în aşternut, să-ţi închipui cum vei sta întins în sicriu, şi vei dormi mai puţin. 89-18
Cînd stai la masă adu-ţi aminte de masa tristă a viermilor şi te vei desfăta mai puţin 89-18
Cînd bei apă, nu uita de setea din focul cel nestins, şi fără de îndoială că vei birui chiar firea ta. 89-18
Judecă ca răsplată va fi după osteneală decît după lacrimi, şi socot că şi Dumnezeu judecă la fel. 90-23
Adevărata umilinţa este îndurerarea sufletului care nu-si îngăduie nici o mîngîiere, ci în fiecare clipă îşi închipuie numai mutarea din lume. 91-22
Folosul lacrimilor îl cunoaştem numai la moartea noastră. 92-36
Pentru cei din temniţă şi pentru monahi nu este praznic pe pămînt. Cei ce plîng nu vor cînta, căci prin aceasta se nimiceşte plînsul. 96-52
Curăţia inimii capătă o luminare, care este o negrăită lucrare pricepută într-un chip necunoscut şi văzută în chip nevăzut. Mîngîierea este o răcorire a sufletului îndurerat. Sprijinirea este o înnoire a sufletului. 97-55
Lacrimile pentru ieşirea din viaţa aceasta nasc frică, iar cînd frica va naşte neînfricarea, adică nădejdea, atunci va răsări Bucuria, iar bucuria va odrăsli floarea dragostei celei sfinte. 97-56
Îndeletnicirea naşte obişnuinţă, obişnuinţa se preface în simţire, lucrarea cu simţurile se pierde greu. 98-63
Agonisirea – inimă îndurerată 98-64
E de mirare că cele smerite ajung să fie cele mai tari. 99-66
Treapta VII – spălarea de întinăciunile veacului acestuia. 100
VIII Despre nemâniere şi blîndeţe
Precum apa stinge focul, la fel lacrima focul mîniei. 100-101
Nemânierea este o dorinţă fără de saţiu de necinstire. 100-2
Blîndeţea: sufletul care rămîne acelaşi şi la necinste şi la cinste. 100-3
Mînia este amintirea unei uri ascunse. 100-5
Iuţimea este o aprindere a inimii fără de vreme. 100-5
Amărăciunea: o simţire neplăcută.
Aţîţarea este o schimonosire a sufletului. 100-5
Pocăinţa cere o mare smerenie, iar aţîţarea e semn de mare înălţare. 100-12
Sabia cu două tăişuri este blîndeţea şi nerăutatea 105-25
Am văzut trei monahi care în acelaşi timp sufereau ocara: unul din ei s-a necăjit dar a tăcut, celălalt s-a bucurat pentru sine, dar s-a întristat pentru cel ce l-a ocărât, al treilea închipuindu-şi vătămarea aproapelui, a vărsat lacrimi fierbinţi. Astfel putem vedea aici pe lucrătorii fricii, răsplăţii şi dragostei. 105-27
Treapta a opta este biruinţa asupra celor opt patimi.
IX Despre pomenirea răului
Sfintele virtuţi sînt asemenea scării lui Iacob
Patimile, asemenea lanţurilor ce au căzut de pe verhovnicul Petru. 107-1
Pomenirea răului este împlinirea mîniei.
Duşmăneşte trupul care e un prieten nemulţumitor şi înşelător. 108-9
Amintirea patimilor lui Iisus vă va vindeca ţinerea de minte a răului prin nerăutatea Lui. 108-14
Iertaţi puţin şi vi se va ierta mult. 109-15
Treapta a noua – cel ajuns la ea cu îndrăzneală să-şi ceară iertarea păcatelor la Mîntuitorul Iisus.
X Despre vorbire de rău şi clevetire
Vorbirea de rău este odrasla urii. 109-2
Roagă-te pentru el în taină. 110
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Luca 6, 37) 111
Judecata lui Dumnezeu este necunoscută oamenilor 111-8
A judeca înseamnă a răpi cele cuvenite lui Dumnezeu în chip neruşinat
A osîndi înseamnă să-ţi pierzi sufletul tău.112
Chiar cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, să nu-l osîndeşti căci adesea şi ochii înşeală. 112-17
Osîndirea diavolului şi nu a semenului
Treapta a X-a – cine s-a urcat pe ea, acela ajunge lucrătorul dragostei sau a plînsului.
XI Despre vorbire multă şi tăcere
Vorbirea multă este scaunul slavei deşarte.
Tăcerea este mama rugăciunii 113-2
Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu şi vorbind cu El în taină, se luminează de El.
Treaptă a 11-a – cel ce a biruit-o, a curmat multe răutăţi.
XII Despre minciună
Minciuna este nimicirea dragostei.
Călcarea de jurămînt este lepădarea de Dumnezeu. 115
Făţărnicia este maica minciunii. 115-6
Conştiinţa este un judecător nemitarnic. 116-7
Pruncul nu ştie de minciună 116-13
Treaptă 12- rădăcina virtuţilor
Diavolii întrebuinţează orice vicleşug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu. Cine şi-a agonisit frică de Dumnezeu acela s-a înstrăinat de minciună, avînd în sine un judecător nemitarnic conştiinţa sa. 116
I Despre lepădarea de viaţa lumească
Trebuie multă nevoinţă pînă cînd mintea noastră, acest cîine furios şi iubitor de plăceri, va ajunge la întreaga-înţelepciune, curăţie, şi la iubirea trezviei lăuntrice. 4
Temelia cea bună: întemeiată pe trei stîlpi: postul, nerăutatea şi întreaga înţelepciune. 5
Omul necăsătorit are cătuşe numai la mîini, cel căsătorit şi pe mîini şi pe picioare. 9 -20
Diavolii vor să aprindă Biserica lui Dumnezeu cu acelaşi foc care se afla în ea, adică focul patimilor proprii.
Monah este acela care are trupul curăţit, gura curată şi mintea luminată.
II Despre neîmpătimire, sau lepădarea de lume
Trei lepădări: de lucruri, oameni şi părinţi, de voile sale, de slava cea deşartă. 15-9
Despre înstrăinare, adică abaterea din lume
Înstrăinatul este un iubitor şi lucrător al plînsului neîncetat, care fuge de orice legătură, fie cu rudele fie cu cei străini. 17-3
Eva, fără să vrea, e izgonită din rai căci aceea din nou ar fi dorit să guste din pomul neascultării. 18
Să urmăm lui Lot 19
Mama Mea şi fraţii Mei sînt cei ce fac voia Tatălui Care este în ceruri Mat 12, 49 20-113
Amintirea morţii
Domnul desparte pe cei materialnici de cei nematerialnici, adică pe cei trupeşti de cei duhovniceşti 20
Marele Avraam s-a înstrăinat din pămîntul lui, din neamul lui şi din casa tatălui său. Fac 12, 1. 21
Cu neputinţă să priveşti şi la cer şi la pămînt. 22
Nepriceperea sufletului o arată cuvintele 22-24
Visul e o mişcare a minţii în timpul cînd trupul stă nemişcat. Nălucirea este o amăgire a ochilor în timpul cînd doarme mintea, vederea unui lucru care nu există 23-25
Cine nu dă crezare visurilor este filosof 24-28
IV Despre fericita ascultare
Ascultării îi premerge înstrăinarea de lume, lepădarea voii sale. 24-1
Ascultarea este mormîntul voii proprii şi învierea smereniei. Să nu te crezi pe tine însuţi. 26
Omul viclean este îndoit, unul pe dinafară şi altul după orînduirea inimii. 33-21
Privirea spre draci şi patimi cu ochiul neclintit şi aspru al minţii. 33-21
Laurenţiu: închipuindu-mi pe Hristos în locul păstorului, niciodată nu am socotit să primesc porunci de la el, ci de la Dumnezeu. 36
Macedonie: îngerii pot să nu cadă, însă nu un lucru omenesc este acela, dar şi în grabă a se scula din cădere, şi numai al dracilor este că dacă au căzut să nu se mai ridice niciodată 40-31.
Monah: eu îmi adun cugetele cu mintea şi sufletul să i şi le zic: veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. 45
Arătaţi dragostea faţă de semeni în chip gînditor înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu în chip nevăzut îl va înştiinţa pe acela despre dragostea ta. 47
Începutul nepătimirii este smerenia, după cum Moise este începutul legii, iar nepătimirea, care este o fiică a smereniei, o desăvîrşeşte pe maica sa după cum Maria desăvîrşeşte sinagogă iudaică. 52
Respectă pe cel care te-a adus la Domnul. 53
Cel ce intră în lupta cu duhurile răutăţii fără povăţuitor acela este omorît de ele. 53
Conştiinţa să-ţi fie oglinda supunerii tale, şi acest lucru îţi este de ajuns. 53
Un bărbat tăcut este fiul filosofiei. 54
Adunaţi neîncetat mintea, căci gînduri nerisipite au numai Îngerii. 56-92
Argintul cel viu, mercurul, să ne fie pildă, el se lăsă la fundul oricărui lichid şi niciodată nu se amestecă cu ceva necurat. 58-99
Sub ascultare este acela care cu trupul stă în faţa oamenilor, iar cu rugăciunea atinge cerurile. 58-102
Asachie din mormînt a răspuns: părinte, cum poate să moară un lucrător al ascultării? 61-110
Sf Ioan este chipul ascultării, iar Sf Petru chip al Pocăinţei 67-126
V Despre pocăinţă şi temniţă
Pocăinţa este înnoirea botezului, curăţirea conştiinţei, rănirea sufletului în cea mai adîncă simţire. 67-1
Pocăinţa cu sufletul amuţit şi mintea cea fără de glas, le înfăţişăm lui Dumnezeu – Temniţă 69-2
Temniţa: s-au apropiat oare de noi îngerul păzitor? 72-17 ca luînd rugăciunea să o ducă la Dumnezeu.
Oare a trecut sufletul nostru apa cea fără de stare a duhurilor celor din văzduh. Unde este lucrarea cea bună a rugăciunii Lui în noi? Cuvîntul despre judecăţi şi despre căderi e întunecos pentru noi, şi nici o minte nu va putea să pătrundă pricinile. Din căderea în păcat, din îngăduinţă, Domnul ne ridică în curînd. 78-29
Nu te speria chiar dacă vei cădea în fiecare zi şi nu te depărta de la calea lui Dumnezeu ci stai cu bărbăţie şi Îngerul păzitor va cinsti răbdarea ta. 79-30
Înainte de căderea noastră, dracii ne închipuie pe Dumnezeu iubitor de oameni iar după cădere, aspru. 79-31
Înştiinţare spre iertare să nu aşteptăm. 79-34
Cine plînge pentru sine nu va judeca pe altul. 80-36
Semnul dezlegării de păcate se cuprinde în faptul că omul mereu se socoate pe sine datornic în faţa lui Dumnezeu. 80-37
Nimic nu se poate asemăna cu mila lui Dumnezeu, nu e nimic mai mare decît ea. Iov a primit îndoit 80-38
Pe treapta a cincea este curăţirea celor cinci simţuri.
VI Despre amintirea morţii
Oricărui cuvînt îi premerge cugetarea. Amintirea morţii şi a păcatelor, premerge plînsului 82-1
Amintirea morţii este moartea zilnică. 81-2
Teama de moarte este însuşirea firii omeneşti care provine din neascultare.
Cutremurul de moarte este semnul unor păcate nepocăite.
Hristos se teme de moarte însă nu se cutremură. Ca să ne arate limpede deosebirile celor două firi. 81-3
După cum cositorul se deosebeşte de argint, deşi la vedere se aseamănă, aşa şi deosebirea între frica de moarte cea firească şi cea nefirească; pentru cei cu socotinţă e limpede. 82-5
Iscusit este cel care în fiecare zi aşteaptă moartea. Sfînt este cel care o doreşte în fiecare clipă. 82-7
Unii nu se tem de moarte, pentru că în mîndria lor se socotesc nepătimaşi. 82
Diavolul caută să ne îndepărteze de la plâns şi de la frica aceea care nu sperie, adică de la frica de Dumnezeu. 83-10
Simţirea desăvîrşită a morţii e slobodă de orice frică. 84-14
O minte lucrătoare are mai multe lucrări: cugetă la dragoste, moarte, împărăţia cerurilor, sfinţi, omniprezentă, îngeri, ieşirea sufletului, încercare, osînda. 84-15
Amintirea morţii alungă orice mîngîiere.
Isichie la moarte: cine şi-a agonisit pomenirea morţii acela niciodată nu va putea păcătui. 85-18
Cine încă e legat de ceva, acela nu se poate îndeletnici liber în cugetarea morţii. 86-21
Fiecare zi nu e îndeajuns ca să-ţi plăteşti datoria ta faţă de Stăpînul. 86-23
Fiecare zi trebuie socotită ca ultima. 86-24
Adu-ţi aminte de cele mai de pe urma ale tale şi în veac nu vei păcătui Sirah 7, 39 86
VII Despre plînsul cel făcător de bucurie
Plînsul după Dumnezeu - o tînguire a sufletului. Umilinţa este un chin necurmat al conştiinţei care răcoreşte focul din inimă prin mărturisirea minţii înaintea lui Dumnezeu. 87-2
Pocăinţa este o lepădare fără de durere a oricărei mîngîieri trupeşti. 87-3
Izvorul lacrimilor de după botez este mai mare decît botezul, deşi aceste cuvinte par întrucîtva obraznice. Botezul din pruncie toţi l-am întinat, iar prin lacrimi din nou îl curăţim. Fără acest dar abia dacă s-ar mai găsi cei ce se mîntuiesc. 88
Suspinurile strigă, lacrimile mijlocesc, cele din frică, iar lacrimile din dragoste ne arată că rugăciunea este primită. 88-7
Prin curăţie, sufletul primeşte în strălucirea luminii celei nematerialnice care străluceşte mai multe decît orice foc. 88-10
Domnul nu dispreţuieşte sufletul văduvă. 88-11
Lacrimile se nasc în cugetare iar tatăl cugetărilor este priceperea şi mintea. 89-17
Culcîndu-te în aşternut, să-ţi închipui cum vei sta întins în sicriu, şi vei dormi mai puţin. 89-18
Cînd stai la masă adu-ţi aminte de masa tristă a viermilor şi te vei desfăta mai puţin 89-18
Cînd bei apă, nu uita de setea din focul cel nestins, şi fără de îndoială că vei birui chiar firea ta. 89-18
Judecă ca răsplată va fi după osteneală decît după lacrimi, şi socot că şi Dumnezeu judecă la fel. 90-23
Adevărata umilinţa este îndurerarea sufletului care nu-si îngăduie nici o mîngîiere, ci în fiecare clipă îşi închipuie numai mutarea din lume. 91-22
Folosul lacrimilor îl cunoaştem numai la moartea noastră. 92-36
Pentru cei din temniţă şi pentru monahi nu este praznic pe pămînt. Cei ce plîng nu vor cînta, căci prin aceasta se nimiceşte plînsul. 96-52
Curăţia inimii capătă o luminare, care este o negrăită lucrare pricepută într-un chip necunoscut şi văzută în chip nevăzut. Mîngîierea este o răcorire a sufletului îndurerat. Sprijinirea este o înnoire a sufletului. 97-55
Lacrimile pentru ieşirea din viaţa aceasta nasc frică, iar cînd frica va naşte neînfricarea, adică nădejdea, atunci va răsări Bucuria, iar bucuria va odrăsli floarea dragostei celei sfinte. 97-56
Îndeletnicirea naşte obişnuinţă, obişnuinţa se preface în simţire, lucrarea cu simţurile se pierde greu. 98-63
Agonisirea – inimă îndurerată 98-64
E de mirare că cele smerite ajung să fie cele mai tari. 99-66
Treapta VII – spălarea de întinăciunile veacului acestuia. 100
VIII Despre nemâniere şi blîndeţe
Precum apa stinge focul, la fel lacrima focul mîniei. 100-101
Nemânierea este o dorinţă fără de saţiu de necinstire. 100-2
Blîndeţea: sufletul care rămîne acelaşi şi la necinste şi la cinste. 100-3
Mînia este amintirea unei uri ascunse. 100-5
Iuţimea este o aprindere a inimii fără de vreme. 100-5
Amărăciunea: o simţire neplăcută.
Aţîţarea este o schimonosire a sufletului. 100-5
Pocăinţa cere o mare smerenie, iar aţîţarea e semn de mare înălţare. 100-12
Sabia cu două tăişuri este blîndeţea şi nerăutatea 105-25
Am văzut trei monahi care în acelaşi timp sufereau ocara: unul din ei s-a necăjit dar a tăcut, celălalt s-a bucurat pentru sine, dar s-a întristat pentru cel ce l-a ocărât, al treilea închipuindu-şi vătămarea aproapelui, a vărsat lacrimi fierbinţi. Astfel putem vedea aici pe lucrătorii fricii, răsplăţii şi dragostei. 105-27
Treapta a opta este biruinţa asupra celor opt patimi.
IX Despre pomenirea răului
Sfintele virtuţi sînt asemenea scării lui Iacob
Patimile, asemenea lanţurilor ce au căzut de pe verhovnicul Petru. 107-1
Pomenirea răului este împlinirea mîniei.
Duşmăneşte trupul care e un prieten nemulţumitor şi înşelător. 108-9
Amintirea patimilor lui Iisus vă va vindeca ţinerea de minte a răului prin nerăutatea Lui. 108-14
Iertaţi puţin şi vi se va ierta mult. 109-15
Treapta a noua – cel ajuns la ea cu îndrăzneală să-şi ceară iertarea păcatelor la Mîntuitorul Iisus.
X Despre vorbire de rău şi clevetire
Vorbirea de rău este odrasla urii. 109-2
Roagă-te pentru el în taină. 110
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Luca 6, 37) 111
Judecata lui Dumnezeu este necunoscută oamenilor 111-8
A judeca înseamnă a răpi cele cuvenite lui Dumnezeu în chip neruşinat
A osîndi înseamnă să-ţi pierzi sufletul tău.112
Chiar cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, să nu-l osîndeşti căci adesea şi ochii înşeală. 112-17
Osîndirea diavolului şi nu a semenului
Treapta a X-a – cine s-a urcat pe ea, acela ajunge lucrătorul dragostei sau a plînsului.
XI Despre vorbire multă şi tăcere
Vorbirea multă este scaunul slavei deşarte.
Tăcerea este mama rugăciunii 113-2
Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu şi vorbind cu El în taină, se luminează de El.
Treaptă a 11-a – cel ce a biruit-o, a curmat multe răutăţi.
XII Despre minciună
Minciuna este nimicirea dragostei.
Călcarea de jurămînt este lepădarea de Dumnezeu. 115
Făţărnicia este maica minciunii. 115-6
Conştiinţa este un judecător nemitarnic. 116-7
Pruncul nu ştie de minciună 116-13
Treaptă 12- rădăcina virtuţilor
Diavolii întrebuinţează orice vicleşug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu. Cine şi-a agonisit frică de Dumnezeu acela s-a înstrăinat de minciună, avînd în sine un judecător nemitarnic conştiinţa sa. 116
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu