Ședinţa solemnă a Sfântului Sinod (înregistrare completă)
Basilica: Ședinţa solemnă a Sfântului Sinod: Anul omagial şi comemorativ 2017 (VIDEO)
Ședinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial şi comemorativ 2017, a avut loc sâmbătă în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. Lucrările au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La
eveniment au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre
împreună cu: PF Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, PF
Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, PF
Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din
Slovacia, alți ierarhi din Biserici Ortodoxe surori.
Şedinţa
solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost dedicată Anului
omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi
Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în
timpul comunismului în Patriarhia Română.
După intonarea imnului arhieresc, a urmat cuvântul de deschidere al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
În
continuare, au fost prezentate alocuțiuni ale Întâistătătorilor și
şefilor delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe surori cu privire la
dificultățile mărturisirii credinței în timpul regimului comunist și
importanța libertății religioase astăzi.
PF Kirill a fost primul Întâistătător care a luat cuvântul:
Bisericile noastre trăiesc astăzi vreme potrivită și se bucură de o libertate internă și de o posibilitate nemaiîntâlnită de mărturisire a credinței strămoșești. Această libertate a fost dobândită cu un preț amar, plătit de generațiile anterioare și cu prețul jertfei multor mii de mărturisitori și neo-martiri ai Ortodoxiei, care au suferit în timpul comunismului,
a subliniat Preafericirea Sa.
Patriarhul Rusiei a spus că suntem datori să prețuim acest dar al păcii, primit de la înaintași.
Vremurile de astăzi când noi ne împlinim în slujirea și posibilitățile pe care le avem reprezintă un talant prețios pe care l-am primit de la Mai-Marele Păstor dumnezeiesc. Vom da socoteală în fața lui Dumnezeu și a istoriei despre modul în care am folosit acest talant, pentru că noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu.Trebuie să păstrăm cu sfințenie în memorie și să studiem atent experiența istorică a sfintei Biserici din anii grei ai încercărilor; să avem grijă și să învățăm turma binecredincioasă în vederea confruntării cu noile provocări ale contemporaneității și ale viitorului.
Însă lucrarea comună a Bisericii nu este deplină în afara comuniunii dintre membri, a mai explicat PF Kirill.
Această lucrare creatoare în via sfintei Biserici a lui Hristos nu este posibilă fără comuniunea frățească între noi toți și fără întărirea relațiilor dintre Bisericile noastre și surori și popoarele pe care acestea le păstoresc.
În continuare, PF Anastasie a vorbit
despre suferința Bisericii Ortodoxe a Albaniei, care a fost complet
desființată în timpul regimului comunist.
PF Rastislav a prezentat, de asemenea, greutățile prin care a trecut Biserica pe care o conduce.
Au
urmat prelegerile IPS Naum, Mitropolit de Ruse, din Biserica Ortodoxă
Bulgară, PS Vakhtang, Episcop de Nikortsmind, din Patriarhia Georgiei,
IPS Jacob, Arhiepiscop de Bialostock și Gdansk, din Biserica Ortodoxă a
Poloniei.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod a prezentat Raportul-sinteză „Anul
omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi
Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în
timpul comunismului în Patriarhia Română”.
După acest moment,
Patriarhul Kirill, al Moscovei și al Întregii Rusii, a părăsit Palatul
Patriarhiei din București. Conform programului, vizita Preafericirii
Sale în România s-a încheiat, delegația Patriarhiei ruse îndreptându-se
către Aeroportul din Otopeni.
Ședința solemnă a continuat cu prezentarea unor volume apărute recent la Editurile Patriarhiei Române în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2017: Patriarhia Română, Reședința Patriarhală, Album Patriarhul Justinian, Dicționarul clericilor și mărturisitorilor. Aparițiile editoriale au fost prezentate de PS Varlaam.
La finalul ședinței a fost vizionat filmul documentar Patriarhul Justinian realizat de Trinitas TV.
În continuare, participanții au vizitat Expoziția de fotografie Justinian Patriarhul – Viața și activitatea în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu