După referendum adunate....

Părintele Arsenie Papacioc: Dacă Sodoma și Gomora [au ars, vedeți că] pentru niciun păcat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru păcatul ăsta al homosexualismului! Dacă Biserica nu a avut o poziție oficială în problema asta. Patriarhule de mâine, asta te așteaptă, și e destul! 

Gheorghe Fedorovici: În ortodoxia românească omul duhovnicesc nu-i duhovnicesc destul dacă nu-i și fudul, adică „intelectual”. Din perspectiva ierarhiei BOR, calitatea de intelectual îți asigură „actualitatea” și „relevanța”. Un creștinism anexat de cultură capătă nu doar forme, ci mai ales conținuturi noi, de regulă opuse credinței. 

Jurnal de migrant: Referendumul din anul 2018 a fost un bun barometru. Un cântar corect. Aceștia ne suntem. Cu bune. Cu rele. Cu mult. Cu puțin. Cinste preoților care și-au luat băbuțele la braț și au votat. Cinste tinerilor care și-au jertfit timpul pentru a pune o mărturie bună. Plecăciune monahilor și monahiilor ce și-au lăsat chiliile și pacea că să voteze pentru familii. Ei, cei fără de familie. Închinare mamelor și bunicilor creștine. Cinste celor care au bătut kilometri ca să voteze. Mulțumire celor ce s-au ostenit și au scris corect și la obiect. Ce să mai! Poporul lui Dumnezeu!

• Active News: Părintele Arsenie Papacioc a profețit încă din 2007 că homosexualitatea va fi principala problemă a societății românești: Patriarhule de mâine, asta te așteaptă! Și e destul

Eșecul Referendumului pentru Căsătorie a dus la potențarea cererilor pentru legalizarea parteneriatelor civile și a căsătoriilor între persoane de același sex, astfel că a devenit clar că acestea sunt subiectele care vor da bătăi de cap cultelor din România.

Acest lucru a fost anticipat, cu mai bine de 10 ani în urmă, de către Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre marii duhovnici români. Atunci, într-un interviu realizat de Iulian Capsali înaintea alegerii noului Patriarh al Țării, părintele Arsenie Papacioc a spus, clar, că homosexualitatea va fi principala provocare a celui care-l va urma pe PF Teoctist, în scaun.

De amintit că acum 11 ani, nici măcar majoritatea țărilor occidentale nu legalizaseră căsătoriile între persoane de același sex, iar problema nici nu se discuta în România.

Mari Duhovnici a fost un program realizat de către Iulian Capsali pentru Realitatea TV, în care opt dintre cei mai mari duhovnici în viață ai României la momentul respectiv erau chemați să alcătuiască portretul moral al viitorului Patriarh.

- Puteți să ne spuneți, pentru credincioși, cum să aștepte momentul alegerii noului Patriarh?

Cu stare de prezență, o stare de prezență obligatorie, pentru că nu o facem ca la stagiul militar, să te eliberezi și să scapi. Nu te eliberezi decât singur, tu, de toată chinga asta a diavolului prin păcatele pe care le faci. Diavolul e foarte activ, dar e un tolerat. 

- Viitorul Patriarh cu ce se va confrunta?

De fapt tot ce a fost sau o să fie, în prezent le avem pe toate, cum zice Eminescu. Mereu vor fi probleme. 

Să fie după orânduiala Bisericii, să îndemne oamenii, să bată clopotele, care înseamnă: cheamă viii, plânge morții, împrăștie viforul - adică să fie prezentă Biserica! O nebunie sfântă, o prezență continuă, nu: "hai să te las, lasă-mă și tu, că nu știu ce...". Pentru că este o mare răspundere! Se luptă să ajungă toți pe tronuri, dar ierarhia în Biserica creștină nu este împăratul, nici patriarhul ci smerenia! Cine-i mai smerit, ăla e mai fericit. Si aici chiar nu mai ne jucăm! Si vă rog să mă credeți, că eu peste 6 ani împlinesc 100 de ani. Si am văzut că aici trebuie să bat: în a mă smeri cu orice chip. 

Să fii liber, să nu fii forțat, dependent de un interes al cuiva, care prin tine, prostule, își împlinește scopurile! Pentru că și alegerea de patriarh nu este orice alegere. Nu e alegere de prim-ministru care se scaldă în explicații și motivații. E vorba de viața mântuitoare a unui popor! E vorba de Ortodoxie! E vorba de a împlini ceea ce Dumnezeu a dorit cu această sfântă și mare creație a Lui: omul! Dumnezeu ne iubește destul de mult, dar ne-a făcut liberi. O creație de anvergura acesteia nu era perfectă dacă nu era liberă. Era o roată dințată mânată de o altă roată dințată. Nu era o creație creatoare, ci era la dispoziția stăpânului, a unui ax care învârte roțile. 

[Să fie] prezent în orice manifestare anti-bisericească, anti-creștină. Dacă Sodoma și Gomora [au ars, vedeți că] pentru niciun păcat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru păcatul ăsta al homosexualismului! Dacă Biserica nu a avut o poziție oficială în problema asta. Patriarhule de mâine, asta te așteaptă, și e destul!    

***

• Cumpăna, o viziune ortodoxa: Sărbătoarea recoltei

 Domnul Mircea Morariu îi reproșează Bisericii Ortodoxe Române incapacitatea schimbării, declarând că va boicota referendumul mergând la teatru. Dar sub conducerea Patriarhului Daniel, BOR nu a făcut decât să se schimbe. Aparent formală, schimbarea este una de esență în sensul în care mesajul duhovnicesc al BOR a fost abandonat în favoarea unuia pronunțat intelectual. Rațiunea a încetat să mai fie instrumentul și mijlocul elaborării discursului ortodox, constituind în schimb miza și obiectul acestuia. În ortodoxia românească omul duhovnicesc nu-i duhovnicesc destul dacă nu-i și fudul, adică „intelectual”. Din perspectiva ierarhiei BOR, calitatea de intelectual îți asigură „actualitatea” și „relevanța”, așa cum la examenul de admitere la secțiile de teologie pastorală muzica reprezintă proba eliminatorie. Dacă nimeni nu te pricepe, dacă ești suficient de plictisitor, dovedești că ești un om „pregătit”. Pentru conformitate, este bine să ai totuși C.V.-ul întotdeauna la îndemână.

Desigur, rezultatul este penibil, întrucât clerului ortodox îi lipsește educația și exercițiul cultural care să-i permită genul de discurs pe care-l invidiază la elită; dincolo însă de acest nivel estetic, să-i spunem, consecințele acestui proces sunt devastatoare pentru credința ortodoxă în primul rând; un creștinism anexat de cultură capătă nu doar forme, ci mai ales conținuturi noi, de regulă opuse credinței. Misiunea ajunge emisiune. Devenit anexă a Radio România Cultural, postul de radio Trinitas nu doar reia la un nivel mult mai modest partea care i se pare compatibilă cu creștinismul, ci ajunge să transmită un mesaj diferit de cel care le-a fost încredințat creștinilor și pe care credincioșii speră să-l audă din nou: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

Prin urmare, oricât de măgulitoare și încurajatoare ar fi descrierea domnului Mircea Morariu, ea este, din păcate, inexactă: tocmai pentru că BOR și-a afirmat și impus sub Patriarhul Daniel caracterul progresist, discursul înnoit, pentru că a încercat și a reușit să aplice propriul ei aggiornamento credincioșii nu i-au urmat îndemnurile în care nu s-au recunoscut. Din acest punct de vedere, rezultatul referendumului poate fi considerat o reușită.

Nu este limpede în ce măsură boicotarea referendumului afectează PSD-ul și actuala guvernare; dar ne putem permite să ignorăm refuzul populației ortodoxe de a-și asculta ierarhii? Poate că este mult spus că odată cu referendumul a fost invalidată și autoritatea BOR; dar în orice caz, dacă clerul ortodox se va asocia orbirii și lașității (...), aruncând vina exclusiv pe actuala guvernare, înseamnă că BOR nu a învățat și nu vrea să învețe nimic din această lecție. Înseamnă că nu merită să aibă grijă de copiii în numele cărora a pledat în ultima vreme și pe care i-a descoperit atât de târziu. Înseamnă că ierarhilor și clerului Bisericii Ortodoxe Române nu le pasă de acești copii, nu le pasă de popor, de credință, de țară. Nu le pasă, în continuare, decât de ei înșiși.

Nu doar că au fost puțini ortodocși la vot, dar trebuie spus, înainte ca BOR să numere voturile mai ceva ca Pristanda steagurile, că, în realitate, numărul lor a fost și mai mic: cu excepția acelor ortodocși pentru care prezența la vot a fost sarcină de serviciu și a celor, și mai puțini, care au rezistat tratamentelor chimice ale elitei și mass-mediei, mă aștept ca din totalul celor care au participat la vot jumătate să-l reprezinte catolicii și „sectanții”. Dacă este așa, atunci BOR poate să-și revendice cel mult jumătate dintre voturile exprimate, având în vedere că, foarte probabil, au existat și destule voturi anulate sau negative.

„Cred până la capăt că românii vor ieşi la vot. Probabil că vom face ca întotdeauna o biruinţă să fie cu palpitaţii şi cu multe semne de întrebare. Şi dacă vor pierde şi dacă vom câştiga avem un singur lucru de făcut de astăzi înainte – să punem sămânţă în sufletele tinerilor, să începem să ne asumăm rolul şi de semănători dar şi de pescari de oameni.” (Mihail Neamţu)

 Doamne ferește și ducă-se pe pustii! Prin reprezentanții ei, BOR a recomandat semănători precum Pleșu și intelectualii creștini adunați în jurul său. I-a lăsat să semene și i-a încurajat să o facă. Nu le-a verificat niciodată sămânța. BOR a considerat că e totul în regulă dacă semănătorii semănau ziua, nu noaptea ca hoții. Uneori, BOR s-a simțit chiar onorată că i s-a permis să împrumute din sacul de semințe al elitei. 

Recolta a fost bogată, după cum ne-o demonstrează rezultatul referendumului. Dar Biserica nu a putut aduna nimic din ea. Ea a mers întreagă în hambarele bogatului.

„Sărbătoarea recoltei, a meșteșugurilor, a artei și a tradițiilor românești autentice, încurajează producătorii autohtoni, oferindu-le spațiul și condițiile necesare pentru prezentarea recoltei anuale, dar și a obiectelor artizanale la care au lucrat în decursul anului. 

Agenda sărbătorii de toamnă cuprinde târg și expoziții de meșteșuguri și produse tradiționale, producători din toate zonele țării, zonă gastronomică, dar și spectacole de muzică și dans din folclor.”

BOR își poate oricând reasuma misiunea de a birui lumea; ori se poate mulțumi cu emisiuni culturale dedicate dezbaterilor precare alternate de momente de muzică și dans din folclor.

***

• Jurnal de migrant: Din țara celor 3.700.000 de candele aprinse

Lumea Ortodoxă îşi măsoară firul din caier înainte şi după 29 mai 1453. Pentru că, după această zi, nimic nu a mai fost la fel. Căderea Constantinopolului a fost evenimentul ce a schimbat toată istoria. Și încă o mai schimbă până astăzi.

Povestesc izvoarele, consemnate mai târziu de către Ghenadie Scholaris, primul patriarh ortodox de după cădere, că însuși cuceritorul Mahomed, după câștigarea cetății ce se dorea a fi veșnică, a avut o epifanie. A văzut mâna lui Dumnezeu.

Odihnindu-se în palatul basileilor, în prima noapte de după biruință, o Mână a ieșit din perete, arătându-și degetele răsfirate. Cinci degete.

Nu a mai putut dormi. A trimis în puterea nopții după înțelepții sufiți islamici, poate, poate, îi va tâlcui cineva arătarea. Răspunsurile însă nu l-au mulțumit. Nu își găsea odihna. Ce să fie cu cele cinci degete ce îl bântuiau?

S-a gândit că, poate un creștin i-ar aduce liniștea. A trimis după monahul Ghenadie, ce scăpase măcelului. Atât rămăsese din lumea ortodoxă!

Primindu-l în sala ce odinioară găzduia icoana Maicii Domnului, protectoarea Cetății, Mahomed al II-lea Cuceritorul, îi povestește monahului creștin viziunea ce îi chinuia existența.

Ghenadie a ascultat lăcrimând…

- Stăpâne, cele cinci degete ale Mâinii lui Dumnezeu, nu este un mesaj pentru tine, ci pentru noi, cei ce ne consideram a fi, până ieri, poporul lui Dumnezeu!

- Cinci degete – ne spune așa Dumnezeu: dacă găseam cinci drepți în cetatea Ortodoxiei, nu lăsam cetatea în mâinile osmalâilor! Dacă erau cinci drepți în cetate, astăzi, stăpâne, nu erai acum în palatul împăratului Constantin, ci departe, în stepele Caucazului…

5.20. Sună ceasul. Pipăi să-l opresc. L-am găsit. Nu îmi vine să mă ridic, la ce ploaie și frig a fost la Londra sâmbătă, îmi vine să îmi trimit demisia pe whatsapp. Deschid social media, cu ochii pe jumătate închiși…

Atâta tristețe și deznădejde de parcă eram pe 30 mai 1453. Căzuse Constantinopolul referendumului. Nu știu cine joacă rolul lui Mahomed, însă, cifrele sunt limpezi și fiecare le va folosi pentru a argumenta în felul ce-i convine. Am văzut deja reacția unor vectori de imagine. Am văzut titluri. Am văzut jigniri. Am văzut acuzări. Înfrângeri. Cereri de demisii. Lacrimi. Indignare. Lepădare de neam, de viță, de rădăcină românească… Cineva scria că deja creștinismul este în minoritate…

De la Constantinopolul căzut la Ierusalimul Învierii

 

Da, căzuse Constantinopolul neamului românesc.

Pentru unii. Căci pentru alții, din care și eu fac parte, se vede un răsărit de soare. Ce credeți, pe 30 mai 1453 nu a mai răsărit soarele?

A doua zi după, s-a transformat într-un prezent veşnic – în ziua a opta. În ziua veșniciei. Refuz să cred într-o înfrângere, chiar și pentru o primă bătălie. Pe fiecare prescură proscomidită în lumina caldă a absidei Bethleemului, sunt imprimate cu sudoarea celui ce frământă, IS HR NI KA. Iisus Hristos, Biruitorul. Iisus Hristos, Biruiește. Cum poți să proscomidești și să nu crezi în biruință? În biruința cea adevărată. Nu cea de imagine. Nu de politică eclezială, nu de PR sau a fi politic corect.

Să ne amintim! Și iudeii au avut aceeași ispită – vedeau un Hristos de succes. Așa cum ni l-am fi dorit și noi la referendumul din anul 2018. Să vezi umflare în pene ortodoxe, dacă trecea referendumul. Nu ne reveneam din mândrie, nici în 50 de ani!

Însă, uităm că binecuvântăm o altă împărăție – A Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. O Împărăție care nu prea are nimic din lumea aceasta. Iar noi ne dorim succesuri, vorba cuiva. Creștinismul, așa s-a născut: în simplitate, în bucurie, în taina cămării inimii, în întâlnirea caldă dintre Hristos și cei adunați în jurul Potirului. În liniștea cămării inimii și a candelei aprinse. Ne-a smerit Dumnezeu. Și bine ne-a făcut, ca să ne vedem realitatea cea de toate zilele.

Ne dorim credincioși mulți la Biserică? Veniți în Occident, în bisericile românești și vedeți cum săracii preoți nu fac față, de multe ori fiind depășiți de situație. Să împărtășești cu orele, afară în frig. Să spovedești cu nopțile… Vorba unui părinte drag: cea mai frumoasă Liturghie pentru mine, este aceea în care vin doar câțiva credincioși. Și nu este lipsă de evlavie. Este un adevăr. Ne dorim biserici pline, iar când le avem, nu putem să le gestionăm. V-ați gândit, dacă printr-o minune, duminica viitoare vă vine la biserică, dragi părinți, toată parohia? Nu doar 10%!

Apropo de Constantinopol și căderea sa răsunătoare. Șă știți că nici lumea bizantină, nici măcar veacul Părinților, nu au fost lumi ideale. De multe ori ne amăgim cu simfonia bizantină, dintre Biserică și Stat. Dacă am ști câte nasuri tăiate, câți ochi scoși la propriu, câte călugăriri cu forța, au fost în lumea basileilor ortodocși, nu am mai vedea în Biserică secolelor apuse, lumea ideală.

Referendumul din anul 2018 a fost un bun barometru. Un cântar corect. Aceștia ne suntem. Cu bune. Cu rele. Cu mult. Cu puțin. Cinste preoților care și-au luat băbuțele la braț și au votat. Cinste tinerilor care și-au jertfit timpul pentru a pune o mărturie bună. Plecăciune monahilor și monahiilor ce și-au lăsat chiliile și pacea că să voteze pentru familii. Ei, cei fără de familie. Închinare mamelor și bunicilor creștine. Cinste celor care au bătut kilometri ca să voteze. Mulțumire celor ce s-au ostenit și au scris corect și la obiect. Ce să mai! Poporul lui Dumnezeu!

Dacă în Constantinopol nu au fost cinci drepți, în țara noastră, ni se demonstrează după 6 și 7 octombrie 2018, că sunt, nu mai puțin de 3.700.000 de candele aprinse seară de seară, fără a le socoti pe cele din biserici, catedrale și mănăstiri.

O fi mult? O fi puțin? Pentru mine, este mult și dătător de nădejde să vin din țara celor 3.700.000 de candele aprinse!

Sus inimile!