Când Patriarhia Ecumenică a anunțat canonizarea oficială a Părintelui Ieronim Simonopetritul, pe 27 noiembrie, cu ziua de prăznuire pe 9 mai, Mănăstirea Simonos Petra a sărbătorit la aflarea acestei vești, onorându-și Părintele spiritual după mulți ani. Sfântul a intrat în această mănăstire când avea 17 ani și a stat timp de 43 de ani, slujind ca Stareț în perioada 1920-1931. Apoi a fost exilat la Mănăstirea Înălțării, din orașul Vyronas, la sud-est de Atena, o dependență a Mănăstirii Simonos Petra, unde a adormit în Domnul pe 6 ianuarie 1957.
sâmbătă, 30 noiembrie 2019
vineri, 29 noiembrie 2019
Părintele Mihai Lungeanu: "Cine nu respiră, nu trăieşte. Cine nu se roagă, nu respiră har"
Părintele Mihai Lungeanu. Fiu de preot. Născut în 1924. Student legionar medicinist arestat în 1947. Trebuia să treacă prin reeducarea de la Pitești și s-a rugat la Maica Domnului să-l scape, că își va închina viata Domnului. Apoi are un vis în care i se arată cum va fi eliberat, și așa a și fost. După eliberare încearcă să intre în mănăstire, dar e arestat din nou până în 1964. Intră în a doua detenție având Rugăciunea. Este printre cei mai pedepsiți deținuți de la Aiud. După a doua eliberare face facultatea de Psihologie, rămâne mirean pentru că nu i se permite să fie nici preot. Se căsătorește în Iași și are doi copii. In 1993, la Iași, este făcut diacon de IPS Anania, iar în 1998 hirotonit preot. Si așa și-a împlinit dorința de a-i sluji Domnului. A trecut la Domnul duminică, 2 septembrie 2012. A fost închis și cu Valeriu Gafencu la TG Ocna, iar la Aiud a l-a cunoscut și pe domnul Grigore Caraza.
– Rugăciunea este o condiţie sine qua non a existenței noastre spirituale. Cine nu respiră, nu trăieşte. Cine nu se roagă, nu respiră har. Si, într-una din zile, după ce m-am împărtășit, am fost cuprins de o lumină, lumina cum e fulgerul, dar care nu te orbește. M-a “îmbrăcat” așa, în momentul în care am luat Sfânta Împărtășanie în gură.
– Si cum s-a manifestat harul ăsta? Ați putut să vă rugați mai ușor?– Domnule, simți o căldură, un foc în inimă, care se intensifică în timpul rugăciunii și, când, nu o mai spui, nu dispare, dar scade. Si trebuie să-l întreții. Exact cum spune Sf. Isaac Sirul în Cuvinte ascetice. Şi el spune acolo că flacără harică este scânteia de la botez care se amplifică și ultima picătură, când îți dă rugăciunea, o simți, [simți] focul ăla. Ei, asta s-a simțit atunci și pe parcurs încă de doua ori, ca un fel de şpan care-ţi bagă un cuţit în inimă. Durere plăcută. Nu se pot spune astea în cuvinte, că nu se ştiu. Şi tot ce însoţeşte rugăciunea inimii: lumină, căldură, parfum de smirnă… Asta este. Prezenţa harului lui Dumnezeu. Dumnezeu prezent în har. Asta este. Şi care m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să fiu curat, cât a fost posibil în starea cât am fost liber. Si, când m-au arestat a doua oară, deja eram blindat cu rugăciunea inimii. Aşa că pentru mine nu că a fost floare la ureche, dar a fost foarte uşor să suport ancheta non-stop de la Galaţi şi tot ce a urmat.
joi, 28 noiembrie 2019
Bee Gees - How Deep Is Your Love (Cât de adâncă este dragostea ta)
"Imnul" filmului "Adam’s Apples" – "Merele lui Adam" (2005) - ascultat în momentele de respiro de actorul principal - un vechi cântec, fredonat de Bee Gees: "How deep is your love" - "Cât de adâncă este dragostea ta"....
I know your eyes in the morning sun
Îți cunosc ochii în răsăritul soarelui,
Je connais tes yeux dans le soleil de matin
I feel you touch me in the pouring rain
Îți simt atingerea în ploaia ce toarnă,
Je te sens me toucher sous la pluie renversante
And the moment that you wander far from me
Si, în momentul când te rătăcești de mine,
Et le moment où tu erres loin de moi
I wanna feel you in my arms again
Vreau să te simt din nou în brațele mele.
Je veux te sentir dans mes bras encore.
And you come to me on a summer breeze
Si vii la mine pe o adiere de vară,
Et que tu viennes à moi sur une brise d'été
Keep me warm in your love and then softly leave
Păstrează-mă cald în iubirea ta, și apoi pleacă ușor...
Garde moi au chaud dans ton amour et pars doucement
And it's me you need to show
Si eu sunt cel de care ai nevoie să arăți...
Et c'est moi que tu as besoin de montrer
How deep is your love
Cât de adâncă este dragostea ta
Quelle est la profondeur ton amour
I really need to learn'cause we're living in a world of fools
Chiar am nevoie să știu, căci trăim într-o lume de nebuni,
J'ai vraiment besoin de le savoir parce que nous vivons dans un monde de fous
Breaking us down
Care ne calcă la pământ,
Qui nous brise
When they all should let us be
Când toți ar trebui să ne lase să fim,
Quand ils devraient tous nous laisser vivre
We belong to you and me
Noi aparținem unul altuia...
Nous nous appartenons
miercuri, 27 noiembrie 2019
Patriarhia Ecumenică a anunţat canonizarea Părinţilor Sofronie Saharov și Ieronim Simonopetritul
Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri [27 noiembire 2019], într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
marți, 26 noiembrie 2019
IPS Neofit de Morfu - "Starețul Iacov Tsalikis, așa cum l-am cunoscut"
IPS Neofit de Morfu - Starețul Iacov Tsalikis, așa cum l-am cunoscut
Sfântul Iacov Tsalikis (gr. Ιάκωβος Τσαλίκης : 5 noiembrie 1920 - 21 noiembrie 1991) a fost stareţ al Mănăstirii Cuviosul David (sec. XVI) din insula Evia (numită şi Eubeea, gr. Εύβοια).
Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC
[...]"Să nu credeți că e ușor sa trăiești cu un sfânt. Când trăiești cu un sfânt, te simți de parcă ești dezgolit. Ești deschis pentru el. El știe ce gândești, îți cunoaște păcatele, îți cunoaște patimile. Nu-l poți păcăli, deoarece te cunoaște mai bine decât te cunoști tu însuți. Si, la început, acest lucru te incomodează, dar apoi începi să te simți ca un copil. Căci, cum se simte copilul în brațele părinților? Oare nu îi este plăcut și simte bucurie? La fel te simți și tu. Uimitor este că toți sfinții - nu numai Starețul Iacov - continuă să fie părinți duhovnicești chiar și după moarte. Cunosc oameni care nu l-au cunoscut, ci pur și simplu au auzit niște povești de la noi. Dar ei l-au îndrăgit și el li se arată după moarte și îi îndrumă. Deci paternitatea este cel mai mare dar pentru om pe pământ. La urma urmei, Persoana centrală a Sfintei Treimi este Tatăl, Care dă naștere Fiului și din Care purcede Sfântul Duh. Deci paternitatea este o calitate importantă pe care trebuie să o dobândim cu toții. Femeile însă, în loc de paternitate au maternitatea. Si nu este întâmplator că preotul zice la sfârșitul slujbei: "Si ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată și a zice". Si apoi spunem "Tatăl nostru". Înseamnă că e foarte important să simit paternitatea. Si atunci când este vorba de tatăl pământesc. Vă spun asta ca un orfan. Trebuie să găsim părinți duhovnicești în viața noastră. Si, cu cât mai sfânt este părintele nostru, cu atât mai desăvârșită va fi relația noastră cu Dumnezeu. Dar, și cu atât mai mare va fi si responsabilitatea noastră!"
Chipul unui om fericit - Părintele Iacov Tsalikis
vineri, 22 noiembrie 2019
Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Cine face greșeli invocă conștiința. Cine vorbește, cine mănâncă pe aproapele cu gura, cine face observații, cine pleacă din biserică invocă conștiința"
Avva Isaia, în cuvântul sau "Despre conștiința celor ce șed în chilii", nu-și învață ucenicii săi să facă ceea ce le spune conștiința. Uitați-le pe acestea, le zice, eu vă voi spune care trebuie să fie conștiința voastră! De aceea în monahism, deasupra și a conștiinței, se află Starețul. Conștiința noastră este alăptată de voile noastre, de dorințele noastre, de lecturile noastre. Este ușor de modelat, dar și ușor de deviat. Ne-a dat-o Dumnezeu, dar constituie o garanție numai atunci când am cultivat-o corect și o hrănim corect. Cele mai multe erezii, cele mai multe schisme, cele mai multe căderi, nereușite și abateri demonice ale omului provin din conștiință.
Cum de spune atunci Apostolul Pavel "că neamurile care nu au lege din fire fac ale legii" (Rom. 2, 14)? Aici, spune, neamurile care nu au nici legea scrisă, nici dumnezeiasca Descoperire, din fire fac binele și se feresc de rău. Dar ce este bine și ce rău e un lucru diferit pentru cel primitiv, pentru cel civilizat și pentru cel din lume, potrivit cu locul, cu timpul și cu felul vieții. Să nu ne lăsăm înșelați, conștiința este o chestiune foarte subțire, altfel n-ar mai avea rost ascultarea. Cei mai mulți dintre cei care nu ascultă o fac în numele conștiinței.
marți, 19 noiembrie 2019
Arhim. Emilianos Simonopetritul: "iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața"
Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Dorește pe sfinți, ca râvna lor să te mănânce. (Avva Isaia)
Iubește pe cei credincioși, ca să fii miluit prin ei. Iubește pe cei care sunt în mediul tău, în biserica ta, în mănăstirea ta, pe credincioșii de aproape și de departe, cunoscuți sau nu. Iubește-i pe cei ușor de găsit și pe cei greu de găsit, cum zice Marele Vasile, adică pe Stareți, personalitățile duhovnicești, iubește-i pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu, pe cei care au cuvântul lui Dumnezeu. Iubește-i pe toți care au în viața lor prezența, zâmbetul și pace lui Dumnezeu, pe toți care Îi slujesc. Iubește-i, ca să fii miluit prin ei.
Iubește, așadar, pe toți credincioșii, mai ales pe toți care sunt slujitori ai Sfântului Dumnezeu și pot să-ți ridice viața. Rugăciunile lor, mijlocirea lor, zâmbetul, privirea plină de pace și curăție, cuvântul lor plin de har, tăcerea, seriozitatea, smerenia lor te vor milui și pe tine. Au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu îi aude cu ușurință. Pe tine, care ești în groapă, cum să te audă? Dar când te prinzi de ei, când le ceri rugăciunile, când alergi ca să-i auzi, când îi iubești mai mult decât pe ceilalți credincioși, atunci te va milui împreună cu ei și pe tine Dumnezeu.
vineri, 15 noiembrie 2019
Seal - Love's Divine (Dumnezeiască dragoste)
Seal - Love's Divine
Then the rainstorm came over me
Atunci furtuna a venit peste mine
Puis l'orage s'empara de moi
And I felt my spirit break
Si mi-am simțit sufletul zdrobi,
Et je sentis mon âme se briser
I had lost all of my belief, you see...
Mi-am pierdut toată credința, vezi tu...
J'avais perdu toute ma croyance, tu vois...
And realize my mistake
Si mi-am dat seama de greșeala mea.
Et je réalise mon erreur
But time through a prayer to me
Dar timpul a fost o rugăciune pentru mine,
Mais le temps a eté une prière pour moi
And all around me became still.
Si totul în jurul meu, totul devine nemișcat...
Et tout autour de moi tout devint immobile.
I need love, love's divine
Am nevoie de dragoste, dumnezeiască dragoste,
J'ai besoin d'amour, l'amour divin
Please forgive me now I see that I've been blind
Te rog iartă-mă, acum văd că am fost orb,
S'il te plaît pardonne-moi, maintenant je vois que j'ai été aveugle
Give me love, loves is what I need to help me know my name.
Iubește-mă, dragostea este cea de care am nevoie să m-ajute să-mi cunosc numele.
Donne-moi de l'amour, l'amour est ce dont j'ai besoin pour m'aider à connaître mon nom.
vineri, 8 noiembrie 2019
Sfinţii Arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti
Marturie Athonita:Cei şapte sfinţi arhangheli- căpeteniile puterilor cereşti
Sfânta Scriptură ne învaţă limpede şi dă mărturie de necontestat că dumnezeieştile puteri cereşti comunică neîncetat cu lumea oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe ne descoperă care sunt numele celor şapte sfinţi arhangheli, căpeteniile puterilor cereşti. Ele sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil, şi Varahiil, cărora, uneori, li se adaugă şi numele lui Ieremiil.
miercuri, 6 noiembrie 2019
"Vă aștept la Samtavro" - Film Documentar despre Sfântul Gavriil Georgianul, cel Nebun pentru Hristos
Sfântul Gavriil Georgianul (26 august 1929 - 2 noiembrie 1995)
Vedeți si:
duminică, 3 noiembrie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)