In ultimul timp putem constata ca si in spatiul romanesc au patruns icoane care sunt necanonice, unele chiar eretice, dar care au fost acceptate, intr-un spirit laxist, de catre unii ortodocsi, fara ca acestia sa acorde atentie faptului ca arta in Biserica Ortodoxa trebuie sa fie in acord cu doctrina pe care o exprima.
Aceste icoane, venite pe linie occidentala, din sanul unor comunitati catolice ce au incercat in felul lor sa redescopere Orientul, au adus cu ele o un duh strain de invatatura Bisericii noastre, duh tradator al insusi Adevarului.
Parintele Mihail Stanciu ne atentioneaza in "Marturiile icoanei - Invierea Domnului" ca, "rod al unei elaborări teologice de veacuri, icoana ortodoxă, pictată în respectul faţă de Scriptură şi Tradiţie, a făcut posibilă păstrarea nealterată a Adevărului creștin, în timp ce îndepărtarea de aceste izvoare ale Revelației dumnezeiești, vizibilă în iconografia decadentă, a dat naştere inevitabil unei denaturări a acestui Adevăr şi, implicit, ereziilor. O imagine decadentă nu numai că trădează Adevărul, dar caricaturizează chiar Taina mântuirii, prin aceasta pregătind drumul spre ateism."
De asemeni, intr-un articol al iconografei Ludmilla Garrigou, care s-a aplecat cu seriozitate asupra acestui subiect, vedem ca Parintelui Zénon ne destainuie legatura stransa intre icoana si nivelul vietii ecleziale: "icoana, luand nastere din experienta euharistica a Bisericii, este in mod strans dependenta de aceasta experienta si, intr-un mod general, de nivelul vietii ecleziale. Cand acest nivel este ridicat, arta sacra este si ea la inaltime; cand viata ecleziala declina, sau cand vin peste ea timpuri decazute, arta sacra, la randul ei, cade in mod evident in decadenta. Adeseori icoana este transformata in tablou cu subiecte religioase si venerarea ei inceteaza sa fie in mod autentic ortodoxa".
Mai mult decat atata, Dionisie din Furna, in "Erminia picturii bizantine" atentioneaza pe cei care vor sa intre in tainele iconografiei, astfel: "sa nu faci lucrul tau prost si cum s-ar intampla, ci cu frica lui Dumnezeu si cu buna cucernicie, ca pe un dumnezeiesc lucru. Ia aminte dara [...] ca sa nu cazi in gresala neevlaviei, de vreme ce, dupa cum zice Sfantul Vasile cel Mare: "cinstea icoanei se aduce catre intaiul chip", asa si cea impotriva, adica ocararea si necinstirea icoanei, catre intaiul chip (infatisat) trece. "
Daca in spatiul ortodox se pune, in mod normal, un accent deosebit pe starea launtrica a pictorului, deoarece viata sufleteasca a omului este data de insusi Duhul Sfant, prin al carui har este posibila zugravirea invizibilului, nu acest aspect a fost retinut si de redescoperitorii icoanei ortodoxe din mediul catolic, unde se refuza si se acuza, partea statica si neschimbata, permitandu-se fara impunitate, si intr-un mod vadit de lipsa a bunei credinte, tot felul de compozitii si de interpretari. Astfel se pot auzi, adeseori afirmatii de genul: "Voi ortodocsi, sunteti mereu inclestati in Tradita voastra! Din fericire, noi, catolicii, am evoluat si avem libertatea exprimarii!".
Dar unde poate sa duca aceasta asa-zisa libertate? In Occident vedem ca icoanele care sunt raspandite, sunt cele in care apare in mod proieminent afectiunea si tandretea. Astfel, de exemplu, daca ar fi de ales intre o icoana a lui Hristos exprimand milostivirea, cu trasaturi quasi "umane", si cea a unui Hristos Imparat, exprimand ierarhia prin gravitatea sa, cu siguranta prima imagine va fi aleasa. Pe aceeasi linie, de asemeni, se poate remarca si in timpul slujbelor catolice, ca, aspectul fratern depaseste cu mult pe cel patern- atat de evident in ortodoxie-, Hristos fiind atat de apropiat, ca un frate mai mare ce poate fi abordat foarte usor, de chiar ai zice ca Se poate lovi amical peste umar, eludandu-se, in schimb, viziunea unui Dumnezeu Creator care cere un respect mult mai mare, o anume sfiiciune, si deci o anumita distanta.
Teologia icoanei nu este deci o afacere personala, si nici pur artistica. Icoana nu trebuie "inventata" ci revelata. Ea nu poate fi o juxtapunere de simboluri puse in spatiu in mod voluntar, si cu o imaginatie exagerata. Adevaratele simboluri sunt cele care traverseaza timpul si care au o semnificatie profunda a ceea ce este dificil de exprimat intr-un altfel de mod. Nu se poate realiza un decupaj de icoane si apoi sa fie regrupate, si, chiar daca sunt aurite, aceste nu sunt in mod obligatoriu icoane.
Astfel este o eroare grava de a se inspira din icoana numita "Conceptia Maicii Domnului", si care in mod traditional ii reprezinta pe Sfintii Ioachim si Ana imbratisandu-se, si a face o "icoana" noua, in care este reprezentat acelasi cuplu, in mod tandru imbratisandu-se, dar schimbandu-le numele: Maria si Iosif... Incercand sa intelegem aceasta falsa icoana, in aceiasi cheie, vom gasi ca Hristos este doar Om, avand ca parinti pe Iosif si Maria. Ce mare erezie!!!
 |  |
| Icoana falsa din punct de vedere teologic: Iisus nu este nascut din conceptia lui Iosif si a Mariei | Icoana justa, numita si "Conceptia Maicii Domnului" in care sunt reprezentati Sfiintii Ioachim si Ana |
De asemeni putem denunta "icoana" numita a Sfintei Familii, in care este reprezentat Dreptul Iosif cu o mana pe umarul Maicii Domnului si cu capul inclinat spre ea, avand in centrul lor pe Iisus. Dintre icoanele deviante, se pare ca aceasta a patruns cu multa usurinta in casele crestinilor nostrii ortodocsi, atrasi de un model al familiei sfinte in triada mama-tata si copil, dar uitand ca modelul lor este insusi Hristos, Care S-a numit pe Sine “Mire” (Matei, 9, 15; Marcu, 2, 19-20), si Biserica Sa, reprezentata ca o mireasa de catre apostol, chiar in context (vezi si Apoc., 22, 17).
 |  |
| Icoana falsa din punct de vedere teologic: Dreptul Iosif nu este tatal lui Iisus, iar Maica Domnului este Fecioara | Icoana ruseasca de la Pskov, Secolul al XVI-lea, a sfintei familii, in care sunt reprezentati Sfiintii Ioachim si Ana, tinand in brate pe Maica Domnului |
Daca astfel de icoane sunt demne de a fi denuntate, nu este doar pentru ca ele nu sunt "conforme Traditiei", ci pentru ca ele tradeaza Adevarul. "Icoana are o semnificatie si un fundament dogmatic. Altfel spus, ea poate influenta credinta noastra. De aceea este necesar sa fie pusa o ordine in invatarea si practicarea artei iconografice". Aceasta afiramtie a fost sustinuta in timpul colocviului de arta sacra organizat in 1996 la Moscova, la Institutul de Teologie ortodoxa Sfantul Tihon, si avertizeaza asupra pericolului care ameninta in aceste timpuri tulburi.
Este necesar, asadar, ca atat cei care aleg o icoana, cat mai ales cei care vor sa o zugraveasca, sa dea dovada de trezvie, stiind ca, asa cum ne spune Dionisie din Furna, "cati cu buna cucernicie si cu ravna lucreaza lucrul acesta, iau de la Dumnezeu har si binecuvantare. Iar cati pentru a banilor iubire, cu lacomie, fara evlavie si cu nebagare de seama se apuca de lucrul acesta, bine sa ia seama, aducandu-si aminte de cea a Iudei, a iubitorului de arginti si a celor de un narav cu dansul chinuire in focul Gheenei, din care toti sa fim izbaviti prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu si prin ale sfantului Apostol Luca si prin ale tuturor sfintilor. Amin".
PAGINI WEB:# Crestin Ortodox: Pangarul, misiune ortodoxa sau afacere?
# Atelier Saint Jean Damascene: Les "Icônes Déviantes" article de Ludmilla Garrigou Titchenkova
# Orthodoxe ordinaire: Icones catholiques
UPDATE (17 dec. 2011):
# Razboi intru Cuvant: ”SFANTA FAMILIE” si ”IESLEA”, reprezentari ERETICE SI IDOLESTI, straine de Biserica Ortodoxa (articolul saptamanii)
# Crestin Ortodox: Sfanta Familie nu are nimic in comun cu Nasterea Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu